Organizarea şi ierarhia

Din anii petrecuţi în companii am învăţat un lucru important. Întotdeauna discută cu un singur reprezentant al clientului. Cine se ocupă de proiectul la care lucrezi? Gigel. Doar cu el lucrăm. Nu cu colegul lui de birou, nu cu subalternul lui, nu cu şeful lui.

Cel mai jenant e când se bagă şi seful în seamă, că deh, trebuie să îşi facă simţită prezenţa şi să îl umilească pe Gigel. Ştiţi, eu sunt conducătorul firmei. Foarte frumos, eu nu negociez decât cu Gigel, cu el am început proiectul, cu el continui.

Şi ştiţi de ce? Pentru că de obicei oamenii ăştia nu ştiu unul de altul. Fiecare are câte o idee care deja a fost explicată sau implementată, fiecare vine cu o idee absolutamente stupidă. Pentru că…eu sunt clientul şi pot să te frec cât vreau eu.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

25 comentarii

  1. Fără supărare, dar ce bine c-am nimerit în tipuri de companii diferite :)

    00
  2. Am trecut prin asta… am fost cel umilit… iti pierzi toata credibilitatea in fata clientului.

    00
  3. Am impresia ca asta e datoria sefului la noi, sa creeze o impresie buna doar cand e nevoie si sa-si umileasca subalternii, nu?

    00
  4. prietene Cristi nu stiu ce meserie ai, dar se pare ca nu ai auzit de functia Action din photoshop: iti face automat ce ai nevoie – de cropuire si resize nu mai zic – crede-ma , daca dai Action la Action faceai toata treaba cu 1114 poze in 10 minute- nu exagerez :)

    00
  5. [La acest articol as lega si articolul „neamurile din sistem” si as pune un egal cu ROMTELECOM – „prietenii” stiu de ce – ca tot ai reclama pe blog . Daca am/ai deschide un subiect de situatii/persoane tampite / incompetente din companii angajate de rude cu functii cred ca eu pot scrie 1 an numai depre ROMTELECOM . As bate in audienta telenovele dupa ACASA . Dar mai bine nu .]
    Cred ca treaba cu seful care se baga doar pentru ca e sef tine mai mult de cei 7 ani de acasa si caracterul fiecaruia . Din pacate seful gen Becali e foarte raspandit in romania in toate companiile .
    Exemplu de sef :
    Un fost angajator de al meu mi-a dat de prelucrat 1114 fotografii – de facut crop si resize si mi-a dat cu mare indulgenta 1 ora jumate sa termin treaba . I-am spus ca daca as merge foarte foarte repede ar insemna 1minut/fotografie adica 1114 minute = 18.5666 ore fara sa fac pauza , fara baie si fara sa mananc . Eram si fumator atunci . Respectabila doamna mi-a spus ca nu stiu decat sa ma laud si ca nu sunt in stare de nimic , ca ma plateste foarte mult si nu am voie sa ma plang – in 2 saptamani mi-a sugerat sa imi scriu demisia , pentru care eram deja pregatit . Ideea este ca stia ca este imposibil , dar eu ca un magar am venit cu argumente logice care ii demontau iesirile becaliene , iar ea se astepta ca eu sa muncesc cele 19-20 ore non stop cerandu-mi in fiecare ora iertare in genunchi ca nu sunt gata intr-o ora jumate cum a fost dorinta ZEULUI meu . Si cati nu mai sunt asa .

    00
  6. Adevarat. Insa atitudinea asta tine si de profesionalismul clientului. Pentru ca noi am invatat sa ne descurcam cum putem si pentru asta trebuie sa ne bagam in seama cu cine apucam. monkey business do, monkey business receive.

    00
  7. „Pentru că…eu sunt clientul şi pot să te frec cât vreau eu.”

    zoso, ai 2 instrumente extrem de tari la dispozitie:
    1) „in scope” / „out of scope” : clientul poa’ sa propuna ce vrea muschiul lui, ca de-aia este client. strategia ta este sa nu zici nu, ci sa zici „da, dar e out of scope”, fiindca asta inseamna extinderea proiectului, deci mai multi bani…

    2) facturarea la ora: aha, vrei si asta, si aia, si ailalta? se nimereste ca sint „in scope” dar stii ce, de fapt e o alta implementare la ce-am facut cu gigel pina acum… nu-i nimic, se face, dar te mai facturez cu inca 48 de ore si o facem cum vrei tu. pacat ca n-ai zis de la inceput, caci altfel era prin vreun „memo” sau „requirements doc”.

    asa ca poate seful, sau vreun pulica, de-acolo sa se bage in seama cat vrea el, caci asta inseamna mai multi bani la tine in buzunare.

    00
  8. NOU
    #8

    @me again: wrong;

    cum faci tu crop cu un action daca acest crop difera de la fotografie la fotografie?

    00
  9. cristi radulescu, facem pariu ca vroia aceeasi dimensiune? si daca sa zicem vroia anumite dimensiuni de cropuire, sa zicem maxim 10, tot era simplu cu Action? :)

    00
  10. NOU
    #10

    Mie imi plac in mod deosebit sefii aia care au coaie si dau chestiile de rahat sa le faca angajatii, ca sa nu fie ei murdariti direct de cacatul pe care il imprastie. E cam jenant, mai ales cand trimite o femeie sa faca treaba murdara si nu are curajul sa stea de vorba 5 minute cu omul.
    Deh, manager pe banii lui mami si taticu’, mare businessman. Cand ma fac eu mare sper sa nu ajung asa.

    00
  11. amin brother!

    00
  12. @me again . Ma cheama Claudiu , nu Cristi ceea ce spune mult depre capacitatea ta de a citi superficial tot . Era vorba de tablouri pozate pe perete din diferite unghiuri si diferite inclinatii aparatului la care trebuia sa ramana doar panza cenntrata . Asta se facea MANUAL , fiecare tablou fiind pozat din alta pozitie si testam unghiul manual . De unde PLM stiai tu situatia descrisa de mine ? Trebuia sa scriu 3 pagini incepand de la cafeaua de dimineata sa intelegi si tu ? Asa ca te rog abtine-te din a fi prea inteligent .It discutam in alta parte . Oricum esti foarte arogant si stii tu tot . Cati ani ai ? Nepot de a lui becali ? Las-o asa si discuta la subiect . Lasa in pace prostii ca mine care nu stiu de functia Action . O sa ajungi un sef bun !!!

    00
  13. @ Claudiu O fi citit la fel de corect Cristi in loc de Claudiu la fel cum tu ai scris „dupa” in loc de „de pe”.

    00
  14. poi normal ca discuta numai cu gigel

    00
  15. Ei bine, imi cer si eu scuze ca am fost off-topic. In general in orice discutie consider ca e bine sa te exprimi cat mai corect si daca ma incurc si eu incerc sa ma corectez sau accept o critica in baza careia, sper ca pe viitor sa nu mai fac aceiasi greseala.

    In ceea ce priveste sefii, te asigur ca pre putini vom gasi ca avem sefi de treaba la locul de munca, acest lucru ducand deseori si la situatii in care ni se fura meritele sau nu ni se recunosc.

    Am o sefa care ne da mult de lucru si care isi aroga meritele sefilor sai mai mari. Exemplu: eu si alti cativa coordonatori ai unor unitati ai administratiei publice locale am lucrat in vederea obtineri unei acreditari. Acreditarea a fost obtinuta iar pe documentul care atesta acest lucru, seful cel mare al administratiei publice locale a trecut cateva randuri in care felicita activitatea sefei mele, randuri sau cuvinte pe care nu le-am aflat decat intamplator, afland-ma in biroul dansei si vazand acel document.

    00
  16. NOU
    #16

    @Calin: și ce te oprește să fii tu acel șef care dă ordine, este felicitat iar sclavii muncesc?

    00
  17. @Calin – Imi cer mii de scuze pentru gramatica care este foarte importanta in acest context . Imi cer scuze si catre @me again ca nu stiu sa folosesc functia ACTION din Photoshop . Sunt convins ca aceste aspecte sunt mult mai importante decat subiectul cu Organizarea si ierarhia .
    Eu am dat un exemplu de sef imposibil si ma asteptam sa vad si alte asemenea exemple , nu sa zica unul ceva si restul sa sara pe el ca nu stie IT sau ca are greseli gramaticale si alte arogante .
    @Calin – legat de subiect nu ai nimic de spus ? Chiar eram curios , ca nu era vorba de mine aici .

    00
  18. @ Programare sociala In momentul de fata: autosuficienta. M-am obisnuit cu situatia si nu ma mai intereseaza daca sunt sau nu apreciat, dar stiu ca imi fac treaba bine si imi este suficient. Claudiu solicita neparat o experienta on-topic.
    Nu spun ca pot sa avansez dar nu vreau pentru ca ar fi fals. Aici unde sunt nu pot avansa, poate de aia ma multumesc cu situatia de fata, mai ales in situatia de criza. Dar daca tot am amintit de situatia de criza pot spune ca mi s-a oferit sansa de a merge in alta directie in ceea ce priveste cariera si deja am acceptat, mai sunt doar cativa pasi mici de parcurs.

    00
  19. Avansarea in functie e ca si depasirea in trafic din Romania . Degeaba ai tu 200CP si super bolid , daca pe banda a doua te tine pe loc o dacie berlina , care stie ca nu te va depasi niciodata dar nici nu vrea sa iti faca loc sa treci in fata lui CA NU VREA EL . Asta nu e o chestie romaneasca , e o problema legata de om si firea sa . Si la altii prin asa zise tari mai civilizate e la fel sau mai rau ( nu ma refer la trafic ) cu diferenta ca in aceste tari se si munceste serios in acest proces .

    00
  20. @Calin :cauta si tu in Dex si spune-mi cum se scrie ACEIASI, ai gasit forma corecta? ok, atunci TACI !!

    „In general in orice discutie consider ca e bine sa te exprimi cat mai corect si daca ma incurc si eu incerc sa ma corectez sau accept o critica in baza careia, sper ca pe viitor sa nu mai fac aceiasi greseala.”

    00
  21. Am spus ca accept criticile, am cautat, am gasit, voi incerca sa nu mai gresesc. Cand scrii cu litere mari se considera ca strigi? Nu de alta dar as prefera sa mi se vorbeasca pe un ton normal.

    00
  22. stiam ca forma corecta este „cu el continuu”, nu „cu el continui”

    00
  23. daca gresesc va rog sa ma corectati. multumesc.

    00
  24. Ce lagatura are gramatica sau forma corecta cu subiectul de mai sus ? Sau de ce nu folosesc nu stiu ce program sau de ce nu vrea Calin sa avanseze ? Trebuie sa ne bagam neeaparat in seama sa demonstram ca suntem mai destepti decat restul ?
    „Oulete” moi-moi , daca aveti ceva de spus este subiect mai sus sau altele pe pagina principala . Dobitoci multi sunt sunt pe aici , care scriu doar asa …sa scrie si ei sa isi vada numele/nick-ul undeva scris .
    Nu mai corectati greselile de gramatica ca exista programe care pot face asta mai bine ca voi si nu mai presupuneti voi ce ar putea fi , ca exista tiganci ghicitoare in orice oras care mint mai bine ca voi si au imaginatia mai bogata .
    Mai bine faceti o baie si spalati-va pe dinti !
    Din cauza unor rahati care put nu poti sa ai o discutie pe o tema pe nici un blog/forum . Data viitoare mai bine va injur urat si iau ban de la admin . Cretini !

    00
  25. Poti foarte usor sa readuci in discutie subiectul intial, poti la fel de usor sa ne ignori pe noi astia mai cretini si tot asa de bine te poti baga in seama pe alte bloguri sau forumuri. Ma duc sa fac baie…si sa ma spal pe dinti! Alte doleante mai ai?

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube