Online: Internetcorp 2008

A transpirat acum vreo două luni că Internetcorp sunt în discuții cu Dogan ca să vândă șandramaua. Nu s-a întâmplat nimic între timp, semn că negocierile au avut succes. Știu cât cer, nu știu cât li s-a oferit, dacă ar fi banii mei, eu n-aș oferi nici atât, pentru că Internetcorp nu valorează nici măcar cât o ceapă degerată. Reputația generală e la genunchiul broaștei, reputația individuală a site-urilor e la fel. De ce să dai bani pe ceva ce e șchioapătă de 10 ani când poți, cu banii ăia, să pornești de la 0 și să faci ceva bun?

Mi-am adus aminte de ei când căutam ceva pe gugăl și am dat peste pagina asta. Acela este un comentariu lăsat de cineva la un articol. Pentru acel comentariu, Internetcorp a creat o pagină specială și a indexat-o în Google. Dacă mergeți la articol, comentariul ăla nu mai există acolo, nu există metode de a ajunge la acel comentariu din pagina de articol.

Cu asta se ocupau Internetcorp pe vremuri, ca să adune cititori. Ba cu pagini generate pentru seo, ba cu tag spamming, ba cu alte mizerii. Sigur, nu erau singurii din piață care făceau asta, și nici cei mai agresivi (ah, ce vremuri, Activesoft urmăreau cuvintele cheie de pe trafic.ro și cu ele generau conținut cu o frumoasă rețea de site-uri).

De asta, când cineva se uită la retenție și la alți metrici și vede că lumea nu e deloc atașată de site și brand, știe că valoarea nu e deloc mare.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

6 comentarii

  1. NOU
    #1

    Si daca esti pe subiect, de Softpedia nimic? Sau v-ati impacat?

    00
  2. Acum vreo 10 ani, am mers intr-o agentie sa discut cu niste tipe despre reclama pe un site de-ale mele.

    Nu mai stiu cum se numea agentia, dar aveau un sediu frumos pe Puskin. In fine, am spus ce pot face eu ca “proiecte speciale” pentru clienti, cum sa se pupe continutul meu cu ce transmit ei clientilor si alte bla-bla-uri.

    M-am incalzit un pic pentru ca lor parea sa le placa si chiar mi se parea ca notau diverse din spusele mele.

    La un moment dat, m-au intrebat ce trafic am cu site-ul in cauza si m-am laudat cu un numar rezonabil de unici, dar mai ales cu timpul mediu petrecut de o persoana pe site si cu numarul de pagini afisate la o vizita.

    Adica cu ce ma impresiona pe mine comparand cu datele altora.

    Una dintre fete mi-a spus ca-s misto ideile, dar ca am traficul mic pe respectiva nisa comprativ cu askmen.ro si yuppy sau ceva de genul.

    M-am bucurat c-au spus-o pentru ca am putut sa ma leg de faptul ca askmen.ro erau lipsiti de orice originalitate, de la nume la continut totul fiind prelut de pe afara sau scris de oameni fara nicio treaba.

    Una dintre fete m-a calmat insa rapid – nu conteaza decat traficul, aia cu originalitatea e subiectiva.

    Am insistat aiurea intreband daca pentru ei sau pentru clienti conteaza doar traficul si a fost amabila sa-mi spuna ceva de genul: pentru toata lumea conteaza doar traficul. Cine e naiv moare de foame.

    A fost ultima data cand am mai incercat sa vand reclama pe vreun site de-al meu. M-am orientat spre un al model de a face bani si asta a fost.

    Uneori, primesc mail-uri cu diverse propuneri pe zona asta, dar n-am purtat vreo discutie dincolo de “multumesc, momentan nu vindem reclama. Daca se schimba ceva, va anunt”.

    As fi castigat mai mult vanzand reclama pe site?

    Categoric.

    Totusi, nu am simtit vreodata un fior placut la gandul ca daca as manari ceva pe zona de SEO as creste nu stiu cat.

    Imi place sa stiu ca orice schimba Google in algoritmi, atat timp cat va conta continutul interesant pentru cititor nu am de ce sa-mi fac griji. Plus ca felul in care fac eu lucrurile imi permite sa stau departe de prietenii sau relatii care nu ma atrag.

    00
  3. Cine-i Ioan Gabriel Dalea? Parca am mai auzit de el

    00
  4. Off topic, atac la masini electrice grosolan:
    https://www.newmoney.ro/tesla-poleaza-benzina/

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.