Oare Mugur Isărescu știe din ce bani ia salariu?

Că eu nu cred că știe. Serios. Omul iese la câteva zile și spune tâmpenii ca să apere băncile, uitând că el se află în slujba cetățeanului. Banii, fie că vin din salariu sau pe sub mână, de la bănci, tot de la cetățeni vin. Serios.

Și BNR ar trebui să îi apere pe proști de propria prostie. Proști ca ăștia, care înțeleg din toată învălmășeala asta că ei nu vor mai apuca credite ieftine și, oroare, trebuie să economisească vreo 15.000€ pentru avans.

Daca aceasta lege va conduce la aparitia unor produse bancare cu avansuri de minim 35%, asa cum se intampla deja, atunci o persoana tanara nu va mai putea sa-si achizitioneze o locuinta cand acest lucru este cel mai necesar si ar trebui sa astepte pana la 35-40 de ani, cand ar putea sa economiseasca tot avansul necesar.

Citiți comentariile, sunt absolut delicioase:

Pentru dreptul tineriilor care vor sa isi ia o casa, pentru a cladi un viitor impreuna, pentru a isi intemeia o familie.

Cand vom avea si noi salariile de cateva mii de euro,ne vom permite sa dam un avans atat de mare.Niste nenorociti,sper ca nu se va ajunge totusi la aceasta decizie…

Trebuie sa facem orice pentru a opri aceasta lege. Tinerii nostri nu au alta posibilitate de a putea sa-si rezolve problema locuintei.

Pe ăștia trebuia să îi apere Mugur Isărescu când nu e ocupat la casa sa de vacanță de băncile hrăpărețe, care nu dădeau contractul la citit și modificau rata după voia lor.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

91 comentarii

  1. Stii ce nu reusesc eu sa inteleg? De ce tot romanul de rand are impresia ca salariile de afara sunt de „cateva mii de euro”? 2000 de euro e un salar decent oriunde in Europa.
    On topic: E dreptul de a detine o proprietate, nu obligatia de a detine o proprietate.

    00
    • 2000 de euro decent la noi?

      00
    • Mie mi-a venit o ruda in casa si pt ca nu i-a zis maicamea salariu meu, zicela ce vad eu aici trebuie sa ia vreo 8k pe luna. Si poate sefu biroului o avea atata… :)))

      00
    • Asa e maestre, da mai avem chichite de genul: natalitate scazuta, adulti care la 30 de ani inca se comporta a la 16 si se asteapta la solutii de la parinti, frustrari, coflict intre generatii.

      Si aia mai grava, mai greu sa dai la buci cand peretii sunt de hartie si parintii se uita la RAT in camera de alaturi.

      Nu te contrazic, constat doar ca avem si astfel de probleme.

      00
    • @andrei – End thread :)

      00
    • 2000 de euro e cam salariul minim oriunde in europa. E decent pentru o femeie de serviciu.

      00
    • @ubercool: aberezi maxim. In Austria stiu programatori cu 15 ani experienta care au 2500 si tu zici ca femeia de serviciu are 2000?

      00
    • Kids, salariul de 2000 de euro nu va mai valora nimic, daca o sa-l ia toata lumea. Trebuie sa intelegeti ca astfel de salarii se intretin din costurile de vanzare ale produselor sau ale serviciilor pe care acesti salariati cu 2000 pe luna le realizeaza. Marim salariile la 2000 de euro la toata lumea, dar apoi vor creste proportional si preturile. Si atunci, ce am realizat? Pai inflatie. Adica ne vom intoarce de unde am pornit, adica nu ne ajung banii sa cumparam tot ceea ce dorim.

      Cresterile astea salariale trebuie intretinute cumva. Adica ala care vrea sa ia 2000 de luna, trebuie sa produca suficient de mult incat compania unde lucreaza sa poata sustine si salariile, si celelalte cheltuieli, taxe, sa mai faca si profit, sa aiba si de unde sa se mai modernizeze din cand in cand, ca sa nu produca lucruri depasite etc. Iar ceea ce se produce, trebuie sa se mai si vanda.

      Salariile nu se maresc asa, dupa ureche.

      Mai tineti minte cum au evoluat preturile dupa 1990, si cum s-a ajuns la multe zerouri? Ei, alea au fost cauzate de maririle de salarii dupa ureche, in timp ce industria si agricultura noastra cadeau (a se citi furate). Voi astia care cititi pe aici pe forum, ar trebui sa intelegeti astea, ca nu s-a apucat zoso asta sa injure PSD-ul asa, ca nu-i place lui de culoarea lor, ci ca aia au furat si au marit salarii de-ampulea, fara nicio baza, acolo unde nu trebuia, timp de 20 si ceva de ani, in timp ce pe de alta parte scurgeau banii publici in buzunarele unor firme prietene, care nu au sustinut in niciun fel economia, ba i-au mai impins afara si pe alea care ar fi putut sa o faca.

      00
    • @andrei.
      Nu e. Depinde de unde esti, cat sunt taxele si in ce domeniu lucrezi.
      restul l-a explicat leo mai sus.

      00
    • 2000€/luna brut? asta face cam 18,738 /an
      Dupa taxe, in UK e £1,319.02/luna.
      Un salariu de secretara semicalificata in afara Londrei.

      CE nu inteleg unii e ca nu conteaza cat e cifra aia de mare, conteaza puterea ei de cumparare.
      Cat iti ramane dupa taxe? Ce e inclus in taxele alea( gen asigurare de sanatate, pensie etc)?
      Cat din asta se duce pe mancare/chirie etc?
      cat e TVA-ul?
      Exista taxe aditionale gen taxe locale?

      00
    • @vlad, abereaza el, dar nu la maxim. Salariul minim in multe locuri e pe ora, si daca lucreaza 160 de ore pe luna poate ia 1500E. Dar de multe ori lucreaza 10, sau 15, sau 5. Ca daca ar fi obligati sa plateasca femeie de serviciu cu 2000E multi aleg sa plateasca firma cu mai putin. Pentru ca nu ai nevoie de femeie de serviciu 8 ore pe zi, in fiecare zi. Acestea fiind zise, in general in vest diferenta dintre programator si femeie de serviciu e mult mai mica decat in Romania (e, sa zicem, 2x, nu 10-15x), deci cei care va pregatiti sa plecati pregatiti-va si sa nu mai fiti buricul pamantului :) Sursa: capsunaresc unde salariul minim inmultit cu numarul maxim de ore permise pe luna (48×4) merge spre 1800E.
      @Leo, vorbesti de parca ar exista un buton care sa faca salariul de 2000 la toata lumea.

      00
    • @Radu
      lol, depinde de programator. 2X poate un junior.

      00
    • Sunt acum de o săptămână în Istanbul și salariul minim e 400 euro, asta în condițiile în care preturile sunt mai mari ca la noi.
      Și în plus programul de lucru e minim de la 8-18. Am văzut pe strada pe care stau magazine deschise de la 6 la 22 sau la un market angajați care stau 7 din 7 de dimineață pana noaptea târziu.
      La noi în România e Pepsi.
      Suntem niște sclifositii care vrem salarii cat mai mari pe cat mai putina munca

      00
    • Cristi, vezi ca :
      1.graficul cu gdp-ul facut de oameni care chiar stiu despre ce vorbesc arata asa:
      http://cdn.tradingeconomics.com/charts/romania-gdp.png?s=romaniagdp&v=201602111148n&d1=19160101&d2=20161231
      https://tradingeconomics.com/romania/gdp
      Vezi caderea aia din 2012? Aia e cand a luat PSD-ul puterea.

      2. Chestia cu „psd-ul a fost la guvernare mai putin de 10 ani din ultimii 26” e o minciuna. Adica tu nu pui la socoteala 1990-1996 pentru ca nu se numea PSD atunci? Sictir.

      Asa ca ce-ar fi sa te cam duci tu in mortii ma-tii de psdist nenorocit?

      00
    • @Leo, ia arunca matale un ochi pe graficul asta ( http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/11896979/2/1-graf-inflatie.jpg ), mai cauta unul cu cresterea PIB in perioada 1990-2015, compara apoi sa vezi cine a fost la guvernare, si-o sa-ti dai seama ca esti putin cam afon in ceea ce priveste istoria recenta. Or fi facut pesedistii multe nefacute, dar cand vine vorba de economie, surpriza, guvernarile lor, sau cele sustinute de ei (Tariceanu), au fost cele mai performante. E o diferenta intre perceptie si realitate. Repet, daca e sa o luam strict pe partea economica, vorba lui Jiji. Si inca ceva, in 26 de ani, PSD a fost la guvernare mai putin de 10. Restul de 16 au fost aia care acum se dau liberali. Uite de-aia e bine sa stim un pic de istorie, ca altfel riscam sa o repetam.

      00
    • Cateva intrebari:

      1. 2000 salariu brut sau net? Daca vorbim de Olanda, Belgia unde taxele sunt 50%, discutam de alta suma
      2. Pentru ce tari din Europa 2000 e un salariu decent? 2000 pentru Italia poate e OK, 2000 pentru Elvetia si Luxemburg e foarte mic. Cu 2000 in Elvetia sau UK abia daca te descurci.
      3. 2000 de euro pentru ce nivel de experienta? Junior, consultant, expert?

      00
    • @cheddar de ce te enervezi? Tu nu vezi ca in ciuda faptului ca @cristi abereaza de crestere PIB, graficul lui e cu rata inflatiei? Tot ce arata graficul ala e ca atunci cand neocomunistii lui Ilici erau la putere inflatia mergea in toate partile mai ceva ca un fluture cu Alzheimer. Doar din 2004-2005 a inceput o tendinta de stabilizare cu usoara scadere, singurele mici puseuri fiind in 2010 si 2012.

      00
    • pentru ca nerusinarea PSDista ma enerveaza foarte tare.

      00
  2. E greu de gandit la nivel macro.Per ansamblu, tu vrei sa spui ca poti castiga mai multe daca nu votezi pentru o sticla de ulei? Pai o sticla de ulei o iei de-a moaca….

    00
  3. cum adica din ce bani ? pai El creaza banii !

    00
  4. Mugurel e platit de cetatean ca sa apere stabilitatea financiara, chiar daca pentru asta il sacrifica pe respectivul cetatean. Legea asta vrea sa afecteze contractele in derulare, asta reprezinta instabilitate si deci cade fix in datoria BNR sa o opreasca. Ca Mugurel a devenit extrem de arogant in rolul lui e alta poveste. Daca din pozitia lui initiaza niste campanii de tip FUD e mult peste atributiile lui normale si de bun simt.

    00
    • hai sa nu ne scremem sa ii gasim argumente.

      Unde era in era „credit cu buletinul”, „credite in franci”, sau atunci bancile nu generau instabilitate, doar profit?

      Era prea ocupat sa joace bambilici cu leul?

      00
    • Nu discut despre unde era cand n-a facut nu stiu ce, discut strict despre legea darii in plata: pozitia BNR trebuie sa fie impotriva afectarii contractelor in derulare. Nu ma screm, e un argument evident pentru cine intelege rolul bancii centrale.
      Ca a fost absent cand bancile ofereau niste tipuri de credite absolut iresponsabile, inrautatind prin asta efectele crizei, cred ca pentru asta ar trebui sa raspunda penal. Dar repet, e alta discutie, ce a facut atunci nu trebuie sa aibe legatura cu ce face acum.

      00
    • Pai iata ca ce nu a facut atunci are consecinte acum.
      Dar sa iti schimbe banca marja dupa bunul plac la contractele in derulare e echitabil?

      00
  5. eu nu inteleg de ce trebuie sa existe un avans, sa mor daca inteleg. faci 2-3 studii de piata si ai o baza de date cu ‘comportamentul’ individului si poti determina cat de riscant e sa ii dai o casa.

    cat despre isarescu el a apelat mereu la populisme, un cacanar care doar atat a facut in ultimii 15-20 de ani.

    00
    • Nu cred c-ajung 2-3 studii de piață, cred că trebuie cel puțin 4!

      00
    • Sunt de acord cu tine si imi asum si eu minusurile. Plm, daca pot aduna in 5 ani 35% din suma, atunci ma pis pe el de credit si iau bani cu imprumut de la diverse rude sau si mai bine, am vazut mai nou ideea de credit direct la dezvoltator. De as mai da banii unei banci, daca platesc direct dezvoltatorului si in 8 ani casa e a mea???

      00
    • nu. dacă aduni 35% din sumă, creditul e mai lejer, pe mai puțini ani :)

  6. Si mai au si dreptul sa munceasca 25 din 24 pt a plati rata pt cocioaba respectiva iar cand copilul va fi marisor isi va aminti doar nervii parintilor ….. care trebuiau sa plateasca rata. Si asa se mai duce dracului o copilarie si toate sperantele ei..

    00
  7. Nah, eu sunt pro privind Legea asta cu Darea in Plata. Si o spun din perspectiva prostului care a strans avans 25% pentru casa desi banca ma linistea ca se poate si cu 5%, prin prima casa.

    Ce nu inteleg majoritatea idiotilor care se aprind cu legea darii in plata: Avansul ala e o metoda de a te face sa fii responsabil. Daca nu reusesti in 1-2-3 ani sa pui deoparte 15-20% din pretul apartamentului cum vei reusi sa platesti rata ? Cum vei reusi sa platesti 200-300 Euro rata la banca luna de luna daca tu nu reusesti sa pui deoparte macar 150-200 Euro lunar? Cum?

    Apoi vin si se plang ca-i scoate banca in strada..

    00
    • true story. și de obicei fac gât ăia care iau de la altă bancă banii de avans.

    • Exact, iau credit nevoi personale cu Dobanzi de +11% pe an + Credit pe 30 de ani, eventual prima casa..

      Dupa 3-4 ani incep sa fie sufocati de rate si incep sa planga ca nu au bani de aia, de cealalta, ca au crescut copii si au nevoie de bani pentru gradinita, bona, scoala, etc.

      Am un exemplu si in familie: credit pe 30 de ani apoi credit pentru aparat foto( sa fie, sa facem poze faine la copii), apoi 2 descoperiri pe card, apoi un imprumut.. etc. Acu unul e plecat in strainatate la munca si se plang ca e greu, ca nu au bani, ca etc..

      00
    • începători. credit pentru laptop, credit pentru aifon, banii furați de pe card pentru ca siteuri porno dubioase :)

    • Mars, ce nu intelegi tu este ca tocmai rata ii responsabilizeaza pe unii. Cazurile de datornici in spirala si executari sunt putine. De strans ar putea, dar nu o fac decat daca sunt constransi. Astfel, cu o rata pe cap, majoritatea sunt fortati sa manance paine cu iaurt ca sa-si implineasca visul de nesting/cocioaba, iar ideea pe care merg – apropo de planuri de viitor – este ca la un moment dat le va cadea pleasca mostenire casa babalacilor sau terenul socrilor si vor mai putea respira atunci. sau le mai cresc veniturile sau sau

      in esenta nu e o gandire rea, variaza doar nivelul calitatii vietii la care esti dispus sa renunti, si la ce varsta. comoditatea e inlocuita de disperare (vezi ex. cu plecatul in strainatate) cand ajunge cutitul la os si situatia asta e cea mai profitabila pt banci. un client stabil, cu avans mare, nu poate fi jumulit asa cum sunt cei din buza falimentului personal, pe astia ii vor bancile, chiar daca sunt mai riscanti. de aia bancile blufeaza acum ca stiu ca daca intra legea nu mai au leverage sa-i stranga de oo, cativa chiar ajungi in groapa financiara o sa zica na kois ia-ti casa si spala-te pe cap cu ea

      00
    • N-ai cum… Veniturile din prezent sunt atat de mizere incat nu ai cum sa poti plati 200-300 euro pe luna, pentru ca aia sunt toti banii pe care ii castigi. Daca ii dai toti bancii, din ce mai mananci, cum platesti intretinerea, cum te mia imbraci ????

      Aceasta lege trebuie sa intre in vigoare iar, ulterior, trebuie sa creasca semnificativ veniturile, astfel incat un avans de 20-25% sa nu mai fie o problema.

      00
    • da cris, asa e, trebuie musai sa creasca veniturile.
      pensie minima 1kE, salar minim 2kE impozite zero si statul sa plateasca tot.

      00
    • Trebuie sa creasca veniturile. Da, noua sa ni se dea!

      00
    • well, dar problema e fix a bancii, asta vroiam sa evidentiez in comentariul anteriror, pentru ca daca ne uitam in urma banca are avantaje de la stat(idiotul de cetatean are mai putine), dar idiotul nu vede ca problema asta sociala e din nesimtirea bancii si atunci trebuie sa dea o lege (+15%) whatever, pentru ca majoritatea romanilor cu credit sunt o problema sociala. kkt astept sa existe si la noi chestia aia ca la americani sa vezi daca ai verde sa faci credit sau nu. cine plm ii permite bancii sa dea atatea credite si sa creeze probleme sociale, fix isarescu si statul fix idiotii care i-au prostii si chiorat pe unii si acum orice solutie e o solutie buna. gg wp.

      00
  8. Deci tu ai cam vrea acum să iasă şi să le spună celor disperaţi de gîndul că vor muri fără o casă cumpărată, că dacă avansul se va duce prea sus, după un an de supt deştu din lipsă de clienţi, bancile vor fi forţate să coboare pragul la nivelul normal şi acceptabil, dictat de piaţă. E clar, vrei anarhie în ţară.

    00
  9. Tot vorbiti ineptii, e normal ca Mugur Isarescu sa sustina bancile atat timp cat toata tara asta supravietuieste din imprumuturi externe, luna de luna. Fara Mugurel asta de sunteti toti suparati pe el era vai de capul acestei tari, eram in incapacitate de plata de foarte mult timp. E normal ca vina sa para a lui mereu, pentru ca se descurca cum poate, iar atunci cand n-ai cu ce sa te descurci, dar trebuie… te apuci si faci compromisuri peste compromisuri. PS: uitati-va ce echipa are la BNR si dupa aplaudati de doua trei ori… orice decizie a sa. Bogdan Olteanu… viceguvernator BNR, nu-i capabil sa rezolve o problema de aritmetica primara… si multi altii ca el.

    00
  10. NOU
    #43

    De ce trebuie toata lumea sa aiba casa lor ?

    00
    • pentru ca așa vor. și pentru că legea chiriei e ruptă.

    • Pentru că e mai scumpă chiria decât rata. Și tot trebuie să stai undeva.

      00
    • De ce trebuie toata lumea sa aiba casa lor ?

      Pai nu trebuie. Tocmai d-aia e bine s-o poti da in plata cand nu mai trebuie, sau nu iti mai permiti casa ta .

      00
    • mentalitatea. pentru ca, daca te simti tu ca esti proprietar pe chichineata ta, nu te mai consideri sarac- esti „nmiddle class” chiar daca iti cumperi mancare pe credit pana la leafa urmatoare pentru ca tot salariul ti se duce pe rate.
      Pe vremea lu’ Impuscatu’, cand mai toata lumea statea la bloc cu chirie, una dintre cele mai mari impliniri, cea mai mare dovada de succes a unui om era sa aiba apartament „proprietate personala”. Una dintre cele mai maiestre lovituri ale lui Iliescu dupa aia cu „ne-a dat pamantul inapoi” (atata timp cat n-aveai prea mult), a fost momentul in care le-a dat voie la amaratii aia de chiriasi de la blocuri sa-si cumpere apartamentele pe mai nimic. DE asta toti pensionarii voteaza cu iliescu si partidul lui si dupa moarte.

      00
  11. „Categoric a ajuns doctor printr-o eroare și sper că se va corecta această eroare.”
    Mi se pare mie sau asmute divizia academica a statului de drept pe asta ?

    00
  12. Creditul, aceasta promisiune ca vei munci mai mult si mai eficient…

    00
  13. Desi sunt putin afon financiar, incerc sa fac un calcul ipotetic:

    Sa spunem ca vreau un apartament de 50.000 euro. Daca se voteaza darea in plata si trebuie sa dau un avans de 40%, asta inseamna 20.000 euro. Sa spunem ca am o rata de 200 euro pe nu stiu cati ani.

    Acum sa presupunem ca sunt cosmarul bancilor si, dupa hai sa spunem 6 luni, un scenariu pesimist, dau casa in plata pentru ca nu imi permit ratele.

    Am platit deja 20.000 euro avans + 200 x 6 = 1200 euro = 21200 euro.

    Banca are pe mana un apartament care valoreaza 50000 euro pe piata imobiliara. Il scoate la vanzare cu, sa spunem, 38000 euro.

    Acum, va rog sa ma convinga cineva ca un apartament de 50.000 eur dintr-un oras mare, care apare la vanzare cu 38.000, nu se vinde in mai putin de o luna! Poate fi cumparat de un speculant doar pentru a-l vinde cu 48000 si a castiga 10.000 euro fara mare efort.

    Deci banca a incasat 21.200 euro avansul si ratele pe 6 luni + 38.000 euro din vanzarea apartamentului = 59200 euro. Nu mai vorbesc de comisioane bancare, taxe de analize dosar si alte parataxe nascocite de banci. Si asta dupa 6 luni, ceea ce este un scenariu foarte pesimist. Nimeni nu renunta la un apartament asa usor. Unii platesc si 10 ani sau mai mult rate pe care de abia si le permit. Nimeni nu da un avans si niste rate decis sa renunte la casa si piarda tot ce a platit.

    Deci banca nu pierde nimic, ci chiar castiga 9200 euro cu mult hulita lege a darii in plata. Daca creditul se intinde pe mai multi ani, castigul e mai mare cu fiecare luna. Asa ca va rog sa ma convingeti ca bancile nu sunt pline de cacat cand tipa ca darea in plata le falimenteaza.

    00
    • teoria ta e corectă. dar creatorii legii voiau să se aplice retroactiv, și pentru idioții care au luat garsonieră cu 80.000€ cu avans zero sau 5%.

    • Socoteala ta e corecta, dar pana acum banca isi facea asa socoteala:
      Iti dau credit 100.000 pt un apartament care costa 75.000 in bula, ca nu ai bani nici de avans. Manarim cu evaluatorul.
      (Banca stie ca apartamentul, intr-o lume normala, face 30.000.)

      Nu mai poti plati ? Nu stiu coae, ca nu ne intereseaza apartamentul,.
      noi te urmarim toata viata, ca noua ne datorezi 250.00 EUR!

      Banca care gandea asa o sa accepte un profit minuscul, cum il calculezi tu foarte corect ?

      00
  14. bo$$, aia cu cresterea avansului la 30% si mai mult e vrajeala (temporare), doar bancile fac bani daca imprumuta lumea, daca nu dau credite le scad veniturile. O sa se adapteze la piata si la noile conditii si da, avansul o sa creasca, maxim 15%. Nu vine prapadu, ca nu o sa-si permita lumea case, o sa mai scada pretu, mai creste avansu, o sa dea credite mai greu si pe bune….da o sa fie bine.

    00
  15. numai luati ba case…. simplu
    in 6 luni o sa dea ei bani ca sa va întoarceți :)
    aaaa … Isărescu este acolo pt noi nu pt bănci !

    00
  16. Ce cred eu ca ar trebui sa se repare legat de creditare cu aceasta lege:
    – banciile sa fie atente la ceea ce cumpara clientii, fara evaluari care sa dea bine
    – banciile foarte atente la posibilitatii de plata a clientiilor, aici un avans de 20-30% are sens, ar limita aici dorintele unora de a lua credit pentru 4 camere cand ei isi permit cel mult 2
    – darea in plata sa fie posibila doar daca clientul ramane fara venituri pe o perioada mai mare de 1 an ( nu se acumuleaza dobanda pentru aceasta perioada)
    – darea in plata va impune reguli foarte stricte pentru acel client pe viitor, indiferent de tipul de credit
    – moneda de imprumut RON/EURO

    Sunt curios ce se va intampla in momentul trecerii catre moneda EURO, cum se va aprecia subit Leul si tot ce e credit in euro va fi convertit catre o valoare mai mare in EURO decat ar fi normal.

    00
    • Nu trebuie sa ramana fara venituri mai mult de un an ci, practic, trebuie sa poata da casa imediata ce nu mai poate achita rata si opteaza pentru a da casa inapoi bancii. E mai corect asa. Poate unul s-a saturat de Romania si vrea sa plece. Trebuie sa fie liber sa dea casa bancii in orice moment.

      00
    • Naivitatea asta cu creditele imobiliare e incredibilă.

      Realitatea e că legea asta loveşte într-un business mega-profitabil.

      Apartamentele executate silit, vândute la preţ de nimic la „cine trebuie” pentru că banii sunt recuperaţi oricum cu japca de la cine a luat creditul iniţial.

      E coşmarul tuturor, că atunci nu mai pot face şmenuri cu apartamentele executate silit, ci trebuie să le vândă la preţ cât de mare că nu mai pot recupera banii de la debitor.

      Care evident nu se vor vinde pentru că lumea nu are 35% avans, ar însemna că din miile de bănci ce le avem acum ne-am întoarce la o ţară civilizată care are câteva zeci, numai în România vezi sucursale bancare mai multe ca farmaciile.

      00
  17. Cand aud asta cu ‘produse bancare’ mi se urca sangele in cap. :( Ce kakat produc astia decat paguba, ar trebui sa se numeasca ‘scheme bancare’, daca esti atent te prinzi de schema, daca nu.. ai ghinion.

    00
  18. Legea „darii in plata” instituie un principiu corect – cand omul nu mai poate plati, banca sa-si ia casa si sa se spele pe cap cu ea, in contul creditului si sa lase omul in saracia lui.

    Mugur Isarescu, ca si ticalosii de la UE au tot interesul sa sustina pozitia bancilor, impotriva sclavilor, care muncesc de se kka pe ei pentru un minim de subzistenta, care include si un acoperis deasupra capului.

    Daca capitalismul nu ar fi un sistem abuziv, aproape toti oamenii ar trebui sa-si permita un credit de casa, pentru un acoperis minimal de subzistenta, lucru care in prezent nu se intampa. Milioane de sclavi tineri locuiesc, in prezent cu parintii, cu mamaie, la un loc, sub acelasi acoperis.

    Din cauza escrocilor,. s-a ajuns ca in Romania sa castigam atat de prost incat abia sa acoperim mancarea.

    00
    • Hai sa zicem ca ar fi un principiu corect. Ceea ce nu e corect este aplicarea retroactiva.

      00
    • teoretic da, aplicarea retroactivă e aiurea. dar dat fiind situația, in care băncile au strâns de coaie oamenii și bnr n-a făcut absolut nimic, ar cam trebui.

    • cris, pe bune, tare iarba fumezi! zi-mi si mie de unde ti-o procuri……

      00
    • Aplicarea retroactiva e cat se poate de corecta si de justificata dintr-un motiv simplu: ala care a luat credit in 2007 si ramane maine fara job si nu mai poate plati, este egal cu ala care ia credit, dupa intrarea in vigoare a legii si ramane fara job dupa 6 luni sau dupa un an. Este fix acelasi drk. Un om aflat in dificultate cu ratele si cu jobul poate sa aiba si 27 de ani si 45 de ani… e fix acelasi lucru.

      00
    • Vali, nu merge chiar asa. Daca au existat nereguli, le investighezi si rezolvi. Aplicarea retroactiva e schimbarea regulilor dupa ce a inceput jocul: toata lumea e afectata (inclusiv aia care nu au facut nimic rau), deschizi posibilitatea de a fi folosita metoda impotriva ta si daca faci rahatul asta de cateva ori nu se mai joaca nimeni cu tine. Legile nu se aplica retroactiv, punct.
      Cris, legile nu se dau pentru a te scoate pe tine din rahat. Oricum, incearca cu Rogozanu, el cred ca iti intelege nemultumirea.

      00
    • ce să mai investighezi acum, după ce contractul a fost semnat?

    • Exact chestiile care se imputa bancilor. Stransul de coaie. Anulezi contractul. Dar nu dai o lege cu aplicare generala care sa schimbe regulile retroactiv. Plm, e un principiu de baza in orice societate.

      00
    • ce s-a votat ieri la senat se aplica si contractelor deja semnate, cititi cu atentie. marea smecherie poate fi introducerea de catre psd ieri a plafonului de 150 000, un mar otravit.pare-se ca se poate contesta la curtea constitutionala si poate cadea legea exact pentru asta.o sa fie lupta mare in camera deputatilor sa fie scos amendamentul , pentru ca oricum in forma actuala a fost introdus termenul de ‘consumator final’ , deci dezvoltatorii imobiliari sunt exclusi

      00
  19. NOU
    #69

    Ce mă distrează cei care plâng că au rate mari că le-a dat banca în franci, că bla bla. Păi, băi, nene, dacă tu, care vroiai credit în lei și banca îți spunea că nu te încadrezi, tu insistai și vroiai în euro, banca îți spunea că nu te încadrezi, daaar că pentru același salariu cu care NU te încadrai în lei sau euro, te încadrai la franci, nu ți s-a părut că e ceva suspect, de ce naiba te plângi peste X ani că ți-a crescut rata așa de mult?
    Iar dacă te plângi că banca nu ți-a dat contractul să-l citești, sictir! Nu trebuia să semnezi ca primarul și să iei creditul.

    Eu am trei credite (2 în euro, unul în lei), două făcute pe nevoi personale pentru a avea avans. Mai am un an și scap de cele 2. Am strâns cureaua atunci când a fost nevoie, dar nu m-am plâns că mi-e rău, pentru că mi-o făcusem cu mâna mea. Ăștia care au făcut în franci, nu au avut nici o greață când dobânzile în franci erau ținute mai mici pentru că cele în lei și euro erau mari.

    De acord că și băncile trebuie să suporte un risc. Tu, banca nesimțită, care ai tras de om să îi dai credite fără să faci o verificare atentă a bonității omului, suportă consecințele de a avea zeci de credite neperformante, și, implici, pierderi.

    00
  20. nu știu de ce dar de fiecare dată când folosești cuvântul ”delicios” vomit puțin în gură

    00
  21. Sunt oare singurul care observa ca preturile oricum au luat-o razna iar și ca în urma legii astea se vor duce în jos pentru ca au de unde? Nu atât încât un avans de 30% în viitor sa fie echivalentul unuia de 5% acum dar poate un 10-15 %. Nu vorbesc din povesti. Urmaresc piata de 2 ani. Exemplu de specula din decembrie 2015. Apartament 4 camere ThePark a fost tot anul 135.000. În decembrie sare brusc la 155.000.
    Deci luați o bere rece și urmăriți ce se fa întâmplă cu preturile când avansul de 30% va deveni norma.

    00
  22. Cotet an circa 1980, citez din anunt „NU NEGOCIEZ DECAT FOARTE PUTIN. NU INSISTATI CU OFERTE SPECIALE. Nu ma grabesc, apartamentul trebuie sa se vanda la acest pret. Acceptam credit-Prima Casa.” https://www.olx.ro/oferta/constanta-apartament-3-camere-decomandat-centrala-gaz-tomis-nord-ID5FdRv.html#02b086e32e hai care sari in juvat?

    00
  23. Da și un apartament într-un bloc nou e 250 -300000 euro iar în unul mai vechi peste 100000.
    1500 e considerat un salar decent spre bun

    00
  24. Faptul ca romanii sunt un neam de curve se vede clar atunci cand ei devin hateri fata de cei cu credite in franci elvetieni. Romanul spune: „asa va trebuie futu-va in cour de fraieri, ca ati vrut sa va scoateti….” uitand ca si un posesor de credit in euro, poate primi un sut in cur, intr-o buna zi de la angajator si ajunge intr-o situatie similara de dificultate cu unul care a luat credit in franci. Cu alte cuvinte, nu e cu nimic mai destept un posesor de credit in franci daca ramane fara job si nu mai are din ce plati.

    Riscurile majore la romani nu sunt cele pe care le enunta presa tabloida (lipsita de neuroni) ci salariul de mizerie, care nu-ti permite prea multa marja de manevra, nesiguranta jobului si lipsa de variante in caz ca ajungi pe drumuri.

    00
    • Nu e vorba de hatereala aici. E vorba de faptul ca aia au facut deal-uri fie fara sa se informeze destul, fie ignorand semnalele si apoi se asteapta sa ii scoata altii din rahat. Faptul ca iti poti pierde job-ul e un risc pe care ti-l asumi si care poate fi mitigat cu putina atentie. Salariul de mizerie nu e un risc, e un fapt cunoscut in momentul semnarii contractului.
      Partea amuzanta e ca, in alte parti, exista fonduri de garantare a ipotecii. Platesti un procent mic la cumparare si apoi efectiv poti sa dai casa bancii daca ai probleme, diferenta fiind acoperita din fond. Avand in vedere ca riscul e acoperit, banca percepe o dobanda mai mica. Dar ma indoiesc ca asta ar merge in Romania.

      00
  25. Studiu de caz: Sa spunem ca ai cumparat, cu credit bancar, un apartament construit in anul 1968, care nu face mai mult de 50.000 euro dar l-ai cumparat in 2007, in plin boom imobiliar, cu 87.000 euro (atat voia proprietarul), ca n-aveai unde sa stai (stateai cu chirie intr-un apartament batranesc, iar proprietara – o baba – tocmai te anuntase ca chria costa, de maine, 400 de euro, in loc de 300 cat costase cu 6 luni in urma).

    Ai facut greseala sa-l iei in plin boom (cum au facut atatia), ca munceai ca boul si nu se alegea nimic si nu aveai unde sa stai. A trecut criza, ai muncit tot ca boul pana in 2016, platind mai mult de jumatate din ce ai castigat… la credit. Practic, in 10 ani, ai decartat catre banca o suma enorma alcatuita mai mult din dobanzi decat din principal. Si vine o zi in care corporatia la care ti-ai mancat tineretea muncind ca boul peste 10 ore se restructureaza iar tu nu mai esti printre norocosi si nici perspective nu ai sa mai gasesti ceva.

    Poate vrei sa te muti in alta localitate, sa te muti din nou in chirie, sau sa pleci undeva la tzara sa cresti gaini. Ce faci cu casa? Nu e normal sa i-o pui bancii in brate sa se spele pe cap cu ea? Eu zi ca DA! E cat se poate de corect. Banca ramane oricum in castig: a incasat o suma enorma de la un fraier cu credit si ramane si cu imobilul. Iar tu, posesorul de credit, ai dreptul sa o iei, cumva, de la capat.

    00
  26. Mugurel ne-a fost bagat pe gat de la inceput. Din 1990, fix dupa revolutie. De atunci cu el am ramas si cu el o sa mai ramanem mult si bine.

    Mugurel joaca in alta liga, nu are el treaba cu cetateanul roman, misiunea lui este sa apere interesele altora in Romania.

    00
  27. voi astia mai mici nu va aduceti aminte, dar unul din capetele de acuzare impotriva lu’ Nea Nicu a fost „subminarea economiei nationale”.
    Chestia aia i s-ar potrivi si mai bine lui Isarescu.
    Tot, toate cacanariile facute in Romania din 90 incoace, inflatie, contracte oneroase, termeni tampiti ai bancilor, unul dintre cele mai ridicate TVA-uri din Europa,caritar, BOR etc i se datoreaza lui.

    00
    • „Subminarea economiei nationale” a fost scoasa ca infractiune la adresa sigurantei nationale din noul Cod Penal, pentru ca si-au dat seama baietii ca toti intra acolo… Intrucat s-au prins din timp, au scos-o, ca sa nu mai fie cazul.

      00
    • Se mai pot adauga si mineriada din 1999 si inundatiile catastrofale din 2005 pe lista lui Mugurel

      Ce treaba au Caritasul, TVA-ul sau BOR-ul cu BNR-ul?

      Inflatia si devalorizarea monedei nationale sunt cauzate de starea reala a economiei. Poti sa faci tu toate smecheriile monetare imaginabile si inimaginabile, daca ai economia vraiste, tot acolo ajungi, la devalorizarea monedei nationale.

      Buba mare la BNR a fost la relaxarea idioata a conditiilor de creditare inainte de criza. A lasat bancile sa isi faca de cap.

      00
    • Isarescu ar fi putut sa le opreasca pe chestiile alea inainte sa se intample tot cacatul ala, si asta intra in atributiile lui.

      00
    • nu BOR, BIR. Banca INternationala a religiilor, unul dintre cele cateva manarii ale caror scop a fost concentrarea banilor romanilor in cateva maini. PLus FNI.

      Guvernatorul bancii nationale are ca sarcina de serviciu sa protejeze moneda si sistemul bancar romanesc.
      Era evident pentru oricine ca treburile gen caritas si FNI erau o schema Ponzi. Mugurel ar fi putut sa le opreasca cu un telefon la bancile alea- in cazul Caritasului, parca era Banca Dacia Felix- si sa le ceara, asa cum are dreptul Banca Nationala, sa le vada hartiile.
      DEvalizarile bancorex si BIR- la fel.

      Tu stii ca Romania are conditii bancare mai oneroase decat in orice tara din Europa? Toate comisioanele si comisionasele alea? Eu inca nu le-am intalnit nicaieri altundeva. Si alea sunt chestii pe care guvernatorul bancii nationale, tipul care semneaza autorizatiile pentru toate bancile care vor sa se deschida in Romania, le putea refuza. Am locuit in Germania, netherlands si UK si businessul meu e inregistrat in Estonia. In nici una din tarile astea, nici macar ca imigrant de abia dat jos din tren nu mi s-a cerut comision de verificare a soldului sau de retragere.

      Bula imobiliara? creditele cu buletinul? Same shit.

      Alti guvernatori de banci nationale s-au batut pentru fiecare procent in plus de TVA la negocierile cu IMF-ul. Mugurel a stat pe cur. De asta Romania a primit conditii mai grele decat Grecia in 2009.

      E foarte usor sa-l acuzi pe Iliescu de toate cacaturile care s-au intamplat Romaniei din 1990 incoace. E vinovat de ele si de multe care nu se stiu. dar ca impact asupra starii Romaniei? daca se sta sa se adune , probabil ca Mugurel a facut mult mai mult rau.

      00
  28. OK, pe logica asta….daca pretul imobilului creste….nu ar trebui sa vina banca sa isi ia casa inapoi si sa returneze valoarea incasata de la client, ca sa o poate apoi vinde? Ca tocmai am transformat bancile in agentii imobiliare.

    00
  29. Isarescu isi tipareste singur salariul!

    00
  30. Eu cred ca dracu’ nu e chiar asa de negru :) !

    Sa ma explic… Ce am inteles eu din legea vietii e ca daca nu iti mai permiti ipoteca poti da casa inapoi si gata treaba ( simplist vorbind ) si ca avansul la ipoteca va creste ca si consecinta la asta.

    Ce rezulta din asta:
    – nu toata lumea isi va mai permite locuinta prin ipoteca – cererea ramane insa mare – se vor ajusta preturile
    – bancile nu vor mai avea o marja de profit asa de mare la credite ca pana acum
    – statul ( care se imprumuta zilnic la banci ) va plati dobanzi mai mari – profitul bancilor scade ( asa ca ele vor cauta sa faca profit in alta parte )

    Gargara la TV :
    – dezvoltatorii fac gargara pentru ca nu vor mia putea vinde atatea locuinte cu atat profit
    – bancile fac gargara pentru ca s-au expus cam mult pe partea imobiliara si ca prin legea asta le creste riscul de a deveni agentii imobiliare
    – BNR face gargara pentru ca se teme ca RO o va lua pe calea subprime

    Overall, eu vad ca plusuri scaderea preturilor si ca minus o posibila instabilitate a bancilor datorita expunerii prea mari pe zona imobiliara.

    Vom trai si vom vedea :) !

    00
    • 1. Cerere mare – corect, dar brusc cererea asta nu va mai fi solvabila (nu sunt multi care au bani de 40% avans) – deci nu prea mai e cerere efectiva, doar pe hartie. Preturile vor scadea, dar va scadea mai mult activitatea din domeniul constructiilor, cu multiple efecte pe orizontala.
      2. Bancile vor creste marja de profit la putinele credite care vor mai fi acordate sau o vor migra catre cele non-imobiliare pentru a compensa.
      3. Statul poate iesi cu succes sa se imprumute de afara, deci nu el va plati oalele sparte de la pct. 2 ci tot pulimea.

      Nu cred ca vor fi multi cei care chiar vor beneficia de aceasta lege, oamenii vor trage cat pot sa pastreze imobilul si sa nu piarda suma platita pana acum. E adevarat, vor fi unii pentru care acest lucru este imposibil – ei sunt singurii castigatori ai legii. Restul vom trage doar ponoasele la nivel micro si macro.

      Deci ramane cum am stabilit…. cand ceva merge binisor (sectorul constructiilor) e cel mai bun moment sa ne facem de petrecanie.

      00
  31. „Lasati economia sa functioneze, fara ingerinta politicului”..
    da’ programul prima casa nu a fost ingerinta? ce tantalai sunt aia! daca nu se baga prima casa ar fi scazut si mai mult preturile apartamentelor. cu programul prima casa a ajuns de era pragul psihologic de 57000 euro la apartamente de 3 camere prin Brasov. toti vindeau cu 58500, negociabil, plm..

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.