Oamenii din Prelungirea Ghencea și Domnești nu s-au vindecat de prostie

Vor să protesteze de 1 aprilie. Sâmbătă.

Pasajul Domneşti şi lărgirea Prelungirii Ghencea împlinesc un deceniu de păcăleli! Haideţi cu noi în stradă să spunem Primăriei Capitalei şi CNAIR-ului că nu le mai înghiţim păcălelile, livrate mai ales în campaniile electorale! Şi să le cerem să-şi facă treaba: să urgenteze lărgirea şi pasajul, să prezinte public un calendar concret al etapelor şi al alocărilor bugetare. Între timp, să ia măsuri pentru siguranţa circulaţiei în zonă: să facă trotuare, să marcheze trecerile de pietoni şi să asigure dirijarea circulaţiei în intersecţia cu str. Valea Oltului şi cu Şoseaua de Centură. Proiectul Supralărgire Prelungirea Ghencea – Domneşti, votat de Consiliul General al Capitalei în 2006, este amânat de 10 ani şi, în ciuda promisiunilor primite de la autorităţi, nici anul ăsta nu e sigur că vor începe lucrările. Ştim de la Primăria Capitalei că încă nu a fost finalizat proiectul tehnic, nu au fost finalizate măsurătorile limitei administrative dintre Bucureşti şi Ilfov, nu au fost finalizate exproprierile, nu a fost lansată licitaţia pentru lărgire. De asemenea, licitaţia pentru proiectul CNAIR Pasaj suprateran pe drumul judeţean DJ 602 Centura Bucureşti – Domneşti a durat aproape doi ani şi a fost câştigată în final de o firmă aflată în insolvenţă.

La fel de deștepți ca întotdeauna.

  1. Fac protest în weekend, când nu e nimeni la serviciu. Pentru că în timpul săptămânii lucrează și nu își iau ei liber pentru a protesta cu adevărat, deci le pasă mai mult de o zi de concediu decât de drumul ăla.
  2. Protestează pe șosea, pentru că a protesta la Primărie ar avea efecte și nu vor să se deplaseze prea mult, nu că ar fi cineva la primărie sâmbăta. Sunt deștepți, blocând un drum care sâmbăta va fi oricum aglomerat.
  3. Când ieși de pe strada Prelungirea Ghencea te întâmpină un panou cu “Bragadiru”, deci de ce protestează la primăria unui alt oraș unde ei nu au buletinul? Ah, au buletin de București, dar se bucură că au casă în alta parte, ca să plătească taxe mai mici? E ca și cum bucureștenii ar ieși la protestat pe DN1 că Firea nu le face autostradă spre Valea Prahovei. Drăguț, dar inutil.

Așadar, rămâne cum am stabilit acum câțiva ani: nu îi pasă nimănui de proteste de weekend făcute la primării greșite.

52 comentarii

  1. Punctul 3, un deliciu al prostiei.
    Apropo de Domnești, ca locuitor al Sectorului 6 (Militari), îmi amintesc cum la o campanie electorală pentru postul de primar de sector (prin 2000 sau 2004, nu mai rețin), Poteraș și ai lui împărțeau pliante cu promisiuni, printre care și aceea că vor băga gaze în Domnești… Ce treabă are Bucureștiul cu Domneștiul sau Bragadiru? Fiecare cu primăria proprie (și cu taxele aferente!). A, că trebuie să se coordoneze primăriile, pentru lucrări în zona de demarcație, asta e altceva. Dar atât.


    Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 3
    • NOU
      #2

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 16 Thumb down 27
    • delia, dacă terenul din stânga/dreapta nu e al primăriei X, ci al primăriei Y, de ce protestați la primăria X? :)

    • Prelungirea Ghencea e intr-un nexus al universului. Se intalnesc acolo sectorul 5, sectorul 6, Bragadiru si Domnesti. Ia uitati-va pe google sa vedeti limitele alea cum se intalnesc ele pe acolo. Strada Maracineni delimiteaza sect 5 de sect 6 si Bragadiru. E unul in sect 5 ce a construit gardul proprietatii fara sa lase cei 1.5m de trotuar, asa ca strada se gatuie de nu pot trece doua masini mici una pe langa alta. Asta e politica primarilor de 27 de ani incoace, vinzi cui da mai mult si nu aplici legea. Nu cred ca-i darama nimeni gardul aluia. Zona e deja aglomerata si ghici ce, inca mai e loc de construit cam vreo 30%, nu e totul ocupat, deci aglomeratia va creste cu inca vreo 15-30%. Zona cuprinsa intre centura-soseaua Alexandriei-Prelungirea Ghencea, in care mai e loc de construit, apartine 80% de Bragadiru, deci primaria Bragadiru da autorizatii de constructie. Se construieste haotic, fara drumuri apartinand primariei, ci cu drumuri de servitute rupte din proprietati, sa vedeti scandaluri pe urma intre proprietarii vechi si cei mai noi, care vor incerca in stil pur romanesc sa utilizeze drumul deja facut de altii, ca sa aiba si ei 40m in plus la curte. Dixtractie.


      Comentariu apreciat. Thumb up 13 Thumb down 2
    • A plouat in Romania? Intreab deoarece au iesit trolii ca ciupercile dupa ploaie.

      Oamenii nu au drum, politicienii fura pe nesaturate, iar voi va luati de protestatari ca “protesteaza unde nu trebuie” sau ca si-au cumparat case in zona. Un mare LOL.

      Voi astia care trollati, stiti ca trebuie sa faceti front comun impotriva majoritatii date de prosti/inculti/comunisti, nu?
      De ce e vina oamenilor ca politicienii sunt niste distrusi care nu sunt in stare sa faca un drum? Cati si-au pus intrebarea asta.

      Si apoi va intrebati “dar de ce e Romania groapa de gunoi a Europei?” Pentru ca cetatenii sunt gunoaie.


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 30 Thumb down 26
    • Tu de ce ești primar?! ca să faci treabă! https://www.youtube.com/watch?v=_SFkeKCB14E

      Thumb up 0 Thumb down 2
    • Cum intri de pe centura, terenul din partea stanga apartine de primaria Sector 6.
      Pe partea dreapta apartine de Bragadiru trecand ~200m de Cartierul Latin, apoi apartine de Sector 5.
      Deci mare parte (peste 75%) a terenului stanga / dreapta apartine de Bucuresti.

      Iar strada in sine evident ca apartine de Primaria Capitalei pentru ca leaga Bucurestiul de Centura (tocmai a) Bucuresti.

      Alternativa la largirea PG ar fi penetratia Bd Timisoara – Centura, dar terenurile respective am inteles ca ar fi ale lui Codrin Stefanescu si la un moment dat cerea peste 600 euro / mp.

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • @Delia Matache:prostia se plateste…

      Thumb up 0 Thumb down 5
    • Foarte bine au zis Finch si qoqle. Chestia cu “hai sa folosesc drumul tau ca sa nu mai las si eu, dar fara ca sa- ti dau nimic in schimb, evident”, este generalizata, pentru ca legile sunt cum sunt. In cazul strapungerii Bd Timisoara pana in centura este si problema caii ferate paralela cu centura. Deci inca o bariera care se va pune cu 10 minute inainte de trecerea trenurilor, exact ca la intersectia in discutie.

      Thumb up 0 Thumb down 0
  2. Bună idee. Dacă Trump îi pune pe mexicani să plătească pentru zid, atunci îi punem și noi, prahovenii, pe bucureșteni, să-și facă autostradă.


    Comentariu apreciat. Thumb up 52 Thumb down 5
    • NOU
      #11

      Autostrada e utila pentru toti, prahoveni, bucuresteni, whatever asa ca ar trebui sa protestam toti, impreuna, pentru ea. La fel ca si pentru Centura Bucurestiului.


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 27 Thumb down 26
    • Noua, prahovenilor, nu ne trebuie autostrada, pentru ca suntem la maximum o ora de casa. Nici centura Bucurestiului nu ne ajuta cu nimic. De ce sa protestam in folosul vostru? Voi ati venit cand ne-a tepuit Primaria Ploiesti si Prefectura Prahova cu Hipodromul, cu Pasajul de la Gara de Vest, cu Parcul Municipal Vest care arata ca in desert, sau cu Centura de Vest pe care ati stricat-o voi, si care dupa reparatii arata mai rau ca inainte?


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 16 Thumb down 24
    • ce mi-ar placea mie sa vad cat de bine are duce-o prahovenii fara turisti!


      Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 2
    • Am duce-o fix la fel, pentru ca hotelurile si restaurantele sunt tot ale voastre. Bine, ale smecherilor care v-au prostit sa-i votati, si apoi si-au facut hoteluri si restaurante din bani vostri.

      Thumb up 2 Thumb down 4
  3. Strada e a Bucurestiului, ei platesc taxe pe Bragadiru, voteaza cine stie pe unde si sigur nu cu PSD. Asa ca ii doare la basca, asa cum il doare pe pe edilul din Voluntari de corporatristii de pe Petricani sau Sos Pipera, cand s-au dus aia cu birourile la el sa discute de facut o treaba serioasa impreuna i-a trimis la plimbare, ca in cladirile alea nu-s votantii lui.


    Comentariu apreciat. Thumb up 27 Thumb down 2
    • NOU
      #16

      Oameni buni, dar de ce nu iesim odata din ideea asta gresita pe care ne-au bagat-o in cap politicienii? Cum adica, pentru un primar in functie nu conteaza ce prevad legile de urbanism in localitatea pe care o administreaza ci conteaza cine sunt aia de-l voteaza? Intr-o tara normala, primarii/ consilierii locali/ parlamentarii ii reprezinta pe toti cetatenii nu doar p-aia care ii voteaza pe ei si nu-si permit sa ignore pe nimeni. Inteleg ca politicienii nostri inca nu au bagat asta la cap DAR nu inteleg cum oamenii accepta porcaria asta ca ceva batut in cuie si nu fac nimic ca sa-si ceara drepturile la o viata civilizata.


      Comentariu apreciat. Thumb up 26 Thumb down 10
    • păi pentru că voi vă cereți drepturile cui nu trebuie. aveți domiciliul in domnești? protestați la domnești! aveți domiciliul la bragadiru? spor la protestat!

    • Poate pentru ca problema este in Bucuresti, pana ajung in Domnesti? Poate de aia se strang in Bucuresti. Un pic de logica…

      Thumb up 10 Thumb down 6
    • Delia, nu cred ca m-ai inteles din pacate.
      Comentariul meu puncta faptul ca pentru primari conteaza cine ii voteaza ca urmare a prostirii cu o investitie minima, nu au ei vise si dorinte de infrastructura moderna si functionala. In cazul Prelungirii Ghencea este nevoie de coordonarea a vreo 2 primarii de sector, a 2 primarii de localitati limitrofe, a CNADNR si a primariei generale. In orice tara normala acest lucru se face, la noi orgoliile si spagile impiedica buna colaborare.
      Ce sa mai zicem de Petricani si Andronache, unde calea ferata separa Bucurestiul si Voluntariul si gatuie traficul de numa-numa. Ar fi asa simpla o discutie de alcov intre cei doi edili sa faca niste pasaje care sa ajute enorm… dar revenim la ideea din comentariul anterior.

      Thumb up 7 Thumb down 0
  4. Legea Capitalei, legea Metropolitana. Trecerea tuturor comunelor mici cu blocuri fără străzi la comuna mare: București/Ilfov – viitoarea comuna metropolitana. Primarii de comune rămân administratori de arondisment sau district. Fosta comună devine arondisment sau district. Fostele sectoare vor fi împărțite/reconfigurate in mai multe arondismente sau districte. Străzile și bulevardele vor avea continuitate in bugetare și administrare pe raza metropolei. Viitorul bulevard inelar (actuala “centura”) va avea tiruri și spații comerciale/logistice/birouri și mai putine “centuriste”, va avea chiar și trotuare!!! Centura reala va fi autostrada de centura cu 3 benzi pe sens, pe alocuri, și nu drumeagul actual/viitor cu trotuar și cu acces la proprietăți pline de tiruri. Majoritatea proiectelor de infrastructura din România sunt făcute greșit sau neconform de specialiști analfabeți netalentați (pasaje/drumuri/trotuare), cu licitații imbecile și avizatori debili mintal. Cetățenii și presa cancanistă sunt la fel de habarniști și neinformați/nereceptivi/mizantropi cum sunt și autoritățile. Toată lumea cere și se vaită, putini se implică. Corelarea cu principii urbanistice moderne este generalistă, nu “la firul ierbii”. Corelarea cu Planul de mobilitate urbană durabilă este o gogoașa buna de pus in ramă.


    Comentariu apreciat. Thumb up 16 Thumb down 3
    • Ce ai bre ? Vrei sa plateasca impozite de 3-4 ori mai mari pe masini si case ?


      Comentariu apreciat. Thumb up 13 Thumb down 3
    • Moaaaaa, inteligentule, atotstiurtorule. Ba baiatule, noi astia habarnisti de care amintesti suntem cetateni ai acestei tari, cetateni platitori de taxe, cetateni cu impertinenta de a astepta ca banii lor sa se duca in proiecte in beneficiul lor, asa cum este normal. Neimplicare spui… pai cum altfel sa ma implic ba?! In timpul saptamanii merg la job ca sa ingras statul si sa am din ce sa traiesc, in we ies si protestez pt ca fac 3 km in 40 de minute mergand prin gropi. Nu pot sa asfaltez eu ba baiatule.

      Thumb up 3 Thumb down 1
  5. Daca ar fi dupa mine as desfinta toate localitatile astea parazit de pe langa bucuresti: Popesti Leordeni, Voluntari, etc. E absurd sa fie fizic lipite de Bucuresti dar sa nu faca parte din el. Nu isi au rostul. Fie le integrezi in sectoarele deja existente, fie faci sectoare noi (asa nu mai au motive primarii respectivi sa blocheze initiativa). S-ar simplifica multe. Oricat s-ar impotrivi politicienii, mai devreme asta se va intampla.


    Comentariu apreciat. Thumb up 44 Thumb down 1
    • NOU
      #24

      Corect, asta cred si eu ca e solutia: transformarea jud. Ilfov intr-un sector al Bucurestiului. Si impartirea altfel a atributiilor primarilor de sectoare fata de primarul capitalei (se cam suprapun pe anumite domenii si le da ocazia sa nu faca nimic si dea vina unul pe celalalt).

      Thumb up 12 Thumb down 4
    • Popestiul cred ca a ajuns la 50.000 locuitori si tot continua sa vina. Ce au autoritatile de gand cu Popestiul, Chiajna (cu ditamai Militari Residence plus alte zeci de ansambluri rezidentiale)? Vrem sa avem si noi buletin de Bucuresti!


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 8 Thumb down 15
    • Asta vreti voi, bucurestenii de camp. Dar pt asta trebuie intrebati la referendum ilfovenii cu acte, daca vor sa se uneasca cu bucurestiul. Deveniti si voi ilfoveni cu acte, poate va inclinati balanta in favoarea voastra, poate ajungeti sa va bagati oamenii in consilii si primarii…


      Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 5
    • @dia
      Cereti referendum pt unire cu bucuresti


      Comentariu apreciat. Thumb up 15 Thumb down 1
  6. Asta e globalizare, protesteaza in ziua gresita, in locul gresit, catre autoritatea gresita iar un blogger din alt oras ii baga in seama si face putina publicitate intregii tarasenii.


    Comentariu apreciat. Thumb up 59 Thumb down 4
  7. NOU
    #29

    Draga Zoso,
    Iti multumesc pentru atentia pe care o acorzi Prelungirii Ghencea, ca de obicei ;-)
    Pot sa-ti raspund la nelamuririle legate de protestul pe care-l vom face in 1 aprilie:
    1. si 2. Protestam si de data asta sambata in Prelungire fiindca asa ies mai multi oameni la protest, asta e realitatea deocamdata. Dar urmatoarele proteste vor fi in fata Primariei capitalei (care trebuie sa faca largirea strazii, cu trotuare si piste de biciclete) dar si in fata CNAIR (fosta CNADNR, care trebuie sa faca Pasajul de la Domnesti).
    3. Aici esti un pic in eroare: strada Prel. Ghencea este integral in proprietatea si in administrarea Primariei capitalei chiar daca ea este limita dintre sectorul 5 si sectorul 6, chiar daca partial este limita dintre Bragadiru (jud. Ilfov) si sectorul 6. Sigur ca e treaba tuturor acestor primarii sa-si coreleze activitatile necesare pentru largire si pasaj (exproprieri, autorizatii si alte cele). Noi, locuitorii zonei, cum de reusim sa ne adunam si sa actionam impreuna (chiar daca avem buletine de Bucuresti, Bragadiru, Domnesti etc.) iar primarii, al caror job e sa faca si infrastructura nu doar sa dea autorizatii de construire, nu pot? Dar initiatorul si finantatorul proiectului de largire a Prel. Ghencea este Primaria capitalei si de-aia ii dedicam si acest protest, plus CNAIR-ului pentru Pasajul Domnesti.
    Ti-e mai clar acum?


    Comentariu apreciat. Thumb up 46 Thumb down 22
    • Pai voi reusiti sa va adunati doar sambata, asa ca si primariile ar face asta in weekend, daca ar avea program :)


      Comentariu apreciat. Thumb up 25 Thumb down 4
    • @Delia Mihalache În locul vostru aș organiza altfel protestul. Aș face o campanie cu televiziunile cum că situația a devenit de nesuportat iar cetățenii din Prelungirea Ghencea au ieșit cu lopeți, cu roabe și nisip să lărgească drumul, să construiască alveole pt autobuz, etc. (adică exact lucrurile pe care statul nu le face). Aș face asta în prime-time după ce în prealabil am trimis invitații către toate televiziunile.


      Comentariu apreciat. Thumb up 23 Thumb down 3
    • Infrastructura la marginea orasului ? Eu prefer ca banii mei sa fie folositi in alte moduri !


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 14 Thumb down 14
    • @Green – lucrari neautorizate = dosar penal.
      @zoso – la fel ca blocatul circulatiei pe un drum public. 2. Cred ca multi stau acolo pt ca acolo si-au permis sa cumpere, nu ca sunt exorbitante impozitele pe cladiri in buc. 3. Cred ca ai putea sa incerci mai multa empatie, chiar si daca greseau institutia, desi daca drumul e sub adm pmb, e ok sa protesteze acolo.

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • aveam milă pentru ei la primele proteste. dar ei insistă.

  8. Inainte a scrie niste inexactitati , poate te mai si informezi.Bulevardul Prelungirea Ghencea apartine de Primaria Generala ,aici includem asfaltul plus trotuarele inexistente , namolul gropile si toate cele.La extinderea numarului de benzi si construirea pasajului e problema ,unde terenurile apartin de prim. sect 6,,sect 5,Domnesti si Clinceni .In ceea ce priveste taxele ,iar nu esti informat ,sunt aceleasi ca in Bucuresti .Poate stai si tu 4 ore/zi in trafic sa vezi cat de placut e si poate mai ai si copii de dus-adus de la scoala sau gradinita.Dpdv al meu as bloca total drumul ,indiferent de zi , pana la solutionare si protestul nu ar fi tocmai pasnic , dar aici e alta discutie .Clipul asta, unde madame Firea isi facea campanie iti va da niste raspunsuri https://www.facebook.com/alexandru.moldovan.ilfov/videos/318847401844939/


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 12 Thumb down 20
    • am ales să nu stau acolo, că știam cum e drumul încă de acum 8 sau 10 ani.

    • te muti la naiba in praznic, cumperi o locuinta in camp, nu te intereseaza accesul, nu te intereseaza nimic si dupa aia tipi ca nu ai strazi.
      la fel ca peste tot in aceasta tara, la noi acasa e bine si frumos dar afara tot in rahat de caine calci
      da e o problema, da trebuie rezolvata dar asta cu vina exclusiva a primariei si a cnair e cam de 3 lei
      nu ca as fi fanul primariei capitalei dar stiind drumul de acolo, proprietatile construite, necesitatile unui drum cu 4 benzi etc costurile sunt mari spre foarte mari
      beneficii econmice ca sa se faca drumul ?
      linistea unora si cam atat

      da, sigur veti fi ascultati pentru ca ati cumparat cu ochii inchisi in camp niste apartamente frumoase
      sunteti exact ca aia care au dat sute de mii de euro in baneasa si mergeau cu masini de zeci de mii de euro pe un drum forestier si acum plangeau ca le-a inchis proprietarul drumului accesul, serios?
      toti cu vesnica scuza ca a promis dezvoltatorul dar ati cerut vreunul planuri aprobari etc?
      nimeni
      haosul abia incepe in Bucuresti


      Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 3
  9. Mi-a venit o idee.In loc sa protestam in Piata Victoriei mutam protestul la Berlin, Paris sau Londra precis are mai mult efect…..sau data viitoare mergem la vot.


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 4
  10. De parca primariilor si primarilor, in general, le-ar pasa vreodata de vreun protest.

    Thumb up 9 Thumb down 3
  11. Cand au mers si si-au cumparat apartamente acolo nu si-au dat seama care e situatia ?Cat timp fac pana in Bucuresti, pana unde au treaba?Aceeasi problema ca si la cei care au folosit un drum prin padure cativa ani, sperand ca asa o sa fie mereu… Daca au crezut promisiunile politicienilor e fix prostia lor. Si eu am fost si am vazut apartamente acolo prin 2011 si am renuntat la idee(am ales sa cumpar intr-un bloc mai vechi la 5 minute de metrou.)


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 7
    • Cand cumperi ieftin si apoi te plangi ca nu iti face primaria autostrada ;)


      Comentariu apreciat. Thumb up 18 Thumb down 3
    • Ma intreb daca le-au facut si gradinite/scoli in fata blocului?
      Cum se plangeau aia prin Militari Residence ca nu le-a facut nimeni gradinita in fata blocului…..
      Dar ei au ales sa cumpere 2 camere cu 35k in loc de 60k, nu I-a obligat nimeni.


      Comentariu apreciat. Thumb up 14 Thumb down 1
  12. Eu am impresia ca Delia traieste in lumea ei.Unde a pomenit ea primar in romanica noastra sa il doara la mai putin de 1 metru in fata p…ii de oamenii din oras sau sat cu exceptia perioadei cand sunt alegeri.Fratilor,treziti-o!!!


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 14 Thumb down 7
    • Cu alte cuvinte, Delia ar trebui sa se resemneze, ca oricum nu se va schimba nimic, nu?


      Comentariu apreciat. Thumb up 18 Thumb down 3
    • nu. delia ar trebui să găsească niște mămici care stau pe acasă și să meargă cu ele la primărie, să dea cu pruncii in primari. toți.

  13. man, vezi ca te leaga astia ca instigi lumea la proteste :P

    Thumb up 2 Thumb down 3
  14. Voi ce comentati la adresa celor care si-au cumparat locuinte ieftine in camp,aveti senzatia cum ca ar fi vina lor pentru ca CNADNR.primarii si toti spagarii nu-si fac treaba?poate era mai bine ca toti sa ne inghesuim in Bucuresti pt ca acolo exista infrastructura.nu?Intr-o tara civilizata primariile vin in teren cu toata infrastructura si abia apoi vine Costel si Tanta sa construiasca.sa cumpere un ap.ieftin.care e problema ca a cumparat ieftin? Traim in sec.21.exista asfalt si in creierii muntilor.aici nu se poate ca e linga “Bucuresti”?poate ca daca nu plecati voi de prin satele voastre aveam si noi loc in Bucuresti.va deranjeaza ca cerem minimum de decenta intr-o tara chipurile Europeana?din cauza unora ca voi poate merge atat de bine aici.destupati-va mintile

    Thumb up 6 Thumb down 1
    • dar ei când s-au mutat era infrasctructură? sau tot câmp? :)

    • Zoso, largirea Prelunirii si pasajul au fost bugetate (deci votate, aprobate etc) de mai bine de 10 ani. De asta s-a construit, in baza a ceva ferm promis de institutiile statului (sau teoretic deja inceput din moment ce ai alocare bugetara). Acum noi am observat ca tie iti place sa trollezi, dar in orice tara normala, cand ai promisiunea statului, poti sa te apuci de treaba. Well surpriza…

      Thumb up 2 Thumb down 2
  15. Nu e chiar asa, să stii. De cand Bragadiru a fost declarat oras, au crescut si taxele.

    In rest… ma abtin sa fac comentarii, locuiesc in aceeasi zona.

    Thumb up 1 Thumb down 1
  16. Domnule draga esti plin de prostie si lipsa de cunostinte… in primul rand oamenii astia care au protestat sambata nu stau in Domnesti sau Bragadiru, stau pe strada Prelungirea Ghencea care se intinde de la statia Brasov (intersectie cu cart. Ghencea) pana la Cartierul Latin respectiv bariera caii ferate. Nu a protestat nimeni in fata nici unei primarii si mai ales in fata primariei Bragadiru(ca habar nu ai unde este ca locatie aceasta primarie… mananci trei paini ca sa ajungi acolo… spre sos Alexandriei este mai exact) si nici in fata primariei Domnesti ca iarasi vb de o distanta ff mare. Ei au protestat fix pe strada cu probleme unde nu exista nici macar un trotoar si da au protestat sambata nu ca nu i ar interesa aceasta strada cum ai dat tu remarca si ptr simplu fapt ca sunt oameni cu bun simt care se gandesc si la miile de copiii care pleaca la scoala si gradinita din Cart Latin, Sunrise Residents, Cart Primavara si carora le ar ingreuna deplasarea si asa greoaie in fiecare zi.
    P.S iti vb un om care sta pe str Prelungirea Ghencea nr285

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.