Necredincioşii

Îmi place când alţi oameni ajung la concluziile mele. Îmi place să aştept 2-3 ani şi să mi se confirme că da, lume e chiar aşa cum spun eu, pentru că şi nebunii au dreptate uneori.

Deci EMag s-a vândut pe 83 milioane, nu pe 100, cum scrisesem eu. Şi, ca de obicei, au apărut românii verzi, care nu cred ei. N-au o bază pe care să îşi sprijine necredinţa, n-au stat două minute să gândească ce, cum, de ce, ei au decretat rapid ceva şi gata.

Nu ar fi prima oară. Când am scris că s-a vândut s-a întâmplat la fel, când s-a vândut monden.info la fel, ba chiar nişte neica-nimeni cereau actele, să vadă cu ochii lor suma.

training-day-3Oamenii sunt tâmpiţi. Nu e o jignire, e un adevăr. Şi cu cât sunt mai habarnişti sau cu cât au rezultate mai slabe în industria în care activează, cu atât simt nevoia să se laude mai mult. Unii se strâng în găşti de mediocri şi se pupă unii pe alţii în ceea ce se numeşte “masturbare în cerc”. Alţii se enervează la fiecare ştire despre concurenţă şi scriu stupizenii.

Asta e natura noastră. Şi e păcat să pierdem prea mult timp cu ei, pentru că oamenii de acest gen nu pot fi convinşi de nimic, nici măcar de mediocritatea proprie. Cum ar fi să îmi consum jumătate de zi să conving oameni care refuză categoric că blogul ăsta le aduce valoare şi merită cei 3€ pe lună? Ar fi o pierdere de timp şi pentru mine, şi pentru ei.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

8 comentarii

  1. masturbarea in cerc implica un biscuite sau o felie de paine, toata lumea termina pe biscuite, ultimul care termina mananca tot

    00
  2. Nu te chinui sa inveti porcul sa cante la vioara. Strici vioara degeaba si plictisesti porcul.

    00
  3. Vali, pentru ca am fost primul care a zis ca numerele nu sunt credibile, putem face un calcul, tinand seama ca:

    1) Tu ai scris 100 mil EUR
    2) S-a vandut pe 83 mil USD, adica 63 mil EUR

    Ce s-a spus atunci a fost cu 50% mai mult decat ce se spune azi. Am facut o afirmatie corecta la vremea respectiva.

    00
  4. dragos, eu am scris că 70% s-a vândut pe 100, când era de fapt 83. dintre noi doi, eu am fost mai aproape de adevăr. intre timp, tu ai mai aflat unele lucruri şi evaluezi altfel o companie.

    nobody, chiar el. :)

  5. Scrii din multe domenii. Pt „contra cost” cred că ar trebui să-ți definești targetul.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube