Mizeria de la TV

Piles & Piles of Trash by CharlieBrown8989V-aţi uitat la programul de Revelion de la TV? V-a stat mâncarea în gât? V-aţi prins de ce nu vă mai uitaţi la TV?

Am pendulat între Prima, Antena1 şi ProTV.

Prima au fost jalnici cu cola. Desigur, la fiecare sărbătoare, ediţie speciala Cârcotaşii. Pe de-o parte e normal, au 3 emisiuni mari şi late şi pe alea le scot la înaintare. A urmat o ediţie specială, da specială rău, din Mondenii. Glume scremute şi absolut neamuzante. Dupa aia un ceva cu o parapantă şi cu ăla neamuzant din Trăzniţi în Nato. E greu, că toţi sunt neamuzanţi.

La ProTV nu am prins decât O-la-la cu Gina Pistol, care are voce cam cât am şi eu, şi faza cu Cotimanis care, în ciuda bugetului şi decorului, a fost relativ decentă.

Antena1 au Divertis. Şi mor cu ei de gat. Deşi ei s-au fumat acum 10 ani, încă îi mai ţin la geam, să le dea Oancea salarii şi să se uite babele la ei. Foarte neamuzanţi, cu glume la fel de scremute ca Bendeac şi gasca.

Nu am prins momentele de cocalarism cu muzică ţigănească sau alte minuni pentru că am schimbat pe Discovery Wild, unde era ceva documentar despre reproducerea la mormoloci, infinit mai interesant şi amuzant decât programul de la TV.

Antena3 si Realitatea difuzau în direct un concert de undeva. Acelaşi concert.

Dimineaţa Antena3 au redifuzat Reporter Special cu creditele. Bun.

Se miră televizacii că nu se uită lumea la TV? Se miră. Se opintesc să facă nişte chestii amuzante? Nu. Se interesează să ofere calitate? Nu.

Bonus: mizeria aia abolită cu calupul de reclame la distanţe fixe e de rahat. Prima întrerupeau din 5 în 5 minute să bage reclamă la Cosmote. Şi după aia de 2 ori programul lor de revelion şi rahatul ăla cu “we love to entertain you”. Dacă vă place atât de mult să ne distraţi, puneţi-o pe Andreea Raicu să prezinte ştirile în fundul gol. Poate aşa îşi găseste naibii un soţ strâmb şi cu bani şi ne mai scuteşte.

Mihnea Măruţă gândeşte la fel.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

28 comentarii

  1. nu am vazut nimic din ce a fost la tv in seara de revelion , am beut cu prietenii , a fost mult mai bine :D

    00
  2. Am apucat sa vad putin din programul de televizor cand ne-am intors din Piata Constitutiei, doar ca sa ne pregatim sa plecam inspre destinatia in care trebuia sa ne prinda primul rasarit de soare din 2009. Ceea ce am si reusit si a fost superb.

    Cat priveste televiziunile, nu stiam cum sa dau mai repede peste Antena 1 in timp ce butonam si m-am uitat putin la Prima, dar erau absolut plictisitori.

    00
  3. Faza e ca unora chiar le plac chestiile astea. Doar nu degeaba se tot lauda antena 1 ca in ultimii 9 ani parca nu stiu cate milioane de romani au ales programele lor de revelion- spre deosebire de protv-vezi draga.
    De chestiile cu manele de la antena si protv sa nu mai vorbesc, acelasi in fiecare an.
    Sincer-eu, si cu toti cei care am petrecut de revelion ne am uitat la filme xxx :)))

    00
  4. pentru ca nu mam putut duce sa ma distrez cu niste prieteni am urmarit niste filme la pc, in orice caz mult mai interesant decat tot ce era la tv …

    00
  5. La televizor de Vomilion nu m-am uitat, dar pot sa-ti povestesc cum a fost in fata la Colosseum :D

    00
  6. Dar totusi, din ce am vazut la tv, antena1 se lauda ca 1.500.000 de romani s-au uitat la ei, in timp ce pe protv au stat numai 600.000. Ingrijorator faptul ca pe unii programele astea chiar ii amuza.

    00
  7. dacă nici bunicilor mei nu le-a plăcut …

    00
  8. nu citisem tot :D Nici nu mă gândeam că o să citesc la cât sunt de adormit.

    Ce ai scris la bonus cică ar fi din cauza crizei (şi acum vorbesc serios) pentru că nu mai au cu ce să-şi umple programul. Şi e cam pe la toate programele nu numai la prima, dar fiecare o face în stilul lui.

    00
  9. Cred ca multi cred la fel. Sa nu uitam nici de manele. Glumele de cacaco le-am observat si eu.

    00
  10. Noroc ca exista internet, ca altfel ma plictiseam de moarte. Nu ca as fi stat la telvizor de revelion, dar in zilele premergatoare. Manele peste manele, si iar manele. Si in rest “Fa-mi un copil”, “Nora pentu mama”, Euforia and stuff.

    Bad, very bad…

    00
  11. eu am asteptat sa apara seria a sasea din stargate atlantis pe torente, nu a aparut… asa ca m-am uitat la stargate SG1 si am baut bere pana dimineata;

    evident este o autoironie (recunosc, sunt SF geek) care vrea sa zica: cine pana mea mai are nevoie de televizor, ca sa se distreze? de revelion? sa fim seriosi, ma indoiesc ca vreunul din cititorii tai s-a uitat la teve, aznoapte; sa le lasam bucuria asta pensionarilor si cocalarilor care au facut credit sa isi ia plasma

    00
  12. NOU
    #12

    Singurul lucru care mi-a placut in ultima zi din an a fost AnimatPlanet …ce nu mi-a placut a fost manelariada de la antena lu’ felix.
    Penalitatea lui Dan Negru e de la ea de-acasa asa ca frate lasa-ne si du-te-n Congo poate ii amuzi pe aia.

    00
  13. Nu degeaba a fost Antena 1 lider de audienta si cu Divertis si cu Dan Negru !

    00
  14. Că ne dau căcat cu lopata nu e aşa tragic. Până la urmă poţi să apeşi pe butonul roşu de la telecomandă.
    Mai nasol e că ne şi obligă să-l plătim – vezi rahatul de la TVR1.

    00
  15. La Antena1, mizeria nu a fost Divertis, ci Dan Negru cu turma lui (sau am gresit canalul). Carcotasii se reinventeaza mereu, iar Mondenii il au pe Solcanu personaj principal – copia mai buna decat originalul.
    In rest, asa e cum zici tu. :)

    00
  16. Pe toate posturile mai mari am vazut aceleasi glume de 2 lei repetate de vreo 10 ani incoa, manele si tigani. Dar tinand cont ca au avut audienta nu cred ca ne vindecam prea curand. Numai bine.

    00
  17. tvr cu revelionul magic a fost no 1 anul asta. chiar mi-a placut.

    00
  18. :p Si eu am patit la fel. Vroiam sa ma uit nitel si la tv ca… de, o fi ceva frumos. Dar tot pe un discovery am ajuns sa ma uit, vreo 40 de minute, ca s-a terminat emisiunea. Apoi am inchis tv-u.. ;)

    Apropo, acum cati ani ati vazut un film bun la televizor? (Ma refer la posturile astea romanesti, nu hbo :D) Eu cred ca am vreo 2 ani si ceva :|

    00
  19. Problema trebuie privita si din alt mod. Promovand prostul gust, Antena 1 a fost lider de audienta in ultimii 8 ani in noaptea de revelion, cred ca si anul acesta.
    Televiziunile sunt comerciale, daca nu faci bani, dispari.
    Cand vrei reclama trebuie sa ai telespectatori si cand vrei sa ai telespectatori in noaptea de Revelion te uiti la target. Cui te adresezi? Celui care sta pe partia de schi la munte, celui din restaurante, celui de la concerte sau aluia de sta cu familia in sufragerie cu piftia pe masa si ochii beliti in televizor?
    Faci un sondaj si vezi ce vrea ala cu piftia, daca vrea manele ii dai manele ca daca nu schimba programul si faci o emisiune de calitate cu rating de 4 ori mai mic decat Antena1.
    Crezi ca tine de cald sa-i spui la unul care lucreaza la tine: vezi ca trebuie sa te dam afara, Antena 1 castiga de doua ori mai mult din publicitate, dar tu fi multmit ca am facut doar calitate.
    Il incalzeste pe ala cu ceva?
    Emisiunea de Revelion o facem noi publicul roman, majoritatea decide, daca am vrea 2.000.000 de romani muzica simfonica fiti fara griji ca ProTv-ul ar chema in Romania cei mai tari tenori si soprane pentru noi.
    Daca 2 milioane ar vrea la Tv sa urmareasca o partida de sah si nu o etapa de fotbal, ne-ar indopa astea cu sah pana am behai.
    Televiziunile nu au nicio vina, noi vrem rahat, ei ne dau ce vrem.
    De ce nu face Guta de unul singur un concert? Pentru ca este alt target, nu ar sta nici dracu sa-l asculte la -7 grade afara.

    00
  20. …Chiar nu a avut lumea altceva mai bun de facut in noaptea dintre ani decat sa caste gura si…sa stea de TV?! Ne-am obisnuit cu penibilele alea de emisiuni, fara satira, sare si piper etc, ce sa mai…

    00
  21. TV de revelion? Nu am mai stat sa ma uit la TV din clasa a 9-a. Poate pe cand o sa ies la pensie!

    00
  22. Voi va plangeti de programele alea rahacioase dar macar le aveti. Aici in SUA nu dau astia programe speciale de revelion – cu exceptia la transmisiuni in direct din Times Square unde tipa fufele pe margine de zor si urla toata lumea.
    In rest nu tu artificii nu tu pocnitori printre blocuri si nema emisiuni de divertisment speciale de sarbatori.
    Am fost foarte fericit cand am vazut ca IT-istii de la Antena1 deja facusera upload la episoadele din Divertis si Animat Planet pe site asa ca am conectat laptopul la TV si ne-am uitat la alea si la clipuri de pe youtube cu Amza Pelea, Caragiu, etc.
    Ca sa nu mai zic ca aratau live la coltul strazii o gramada de lume pe scaunele si in saci de dormit care asteptau sa treaca noaptea dintre ani ca sa fie primii la porcaria aia de Pasadena Rose Parade.

    Nu stiu astia cum sa sarbatoreasca revelionul. N-ai cu cine ma, n-ai cu cine.

    P.S.: La Multi Ani 2009!

    00
  23. trebuia sa te uitzi la un film cu Chuck Norris pe PC … ca era mult mai interesant de orice de la TV :D:P

    00
  24. Pe MTV era o baba cu basma la concertul din Piata Revolutiei, in primul rand care se tinea de gardul ala de o despartea de scena si dadea din cap. Pe sub batic avea o caciula galbena cu Raifaizan, ca mai toti spectatorii. Si dadea din cap, daca nu am mai zis o data. Pe scena erau unii care dadeau din gura. Televizorul era dat pe Mute. Dupa care s-au deschis sticlele de whiskey. Am incheiat transmisiunea si amintirile mele despre Revelionul la TV.

    La Multi Ani!

    00
  25. Cine sta acasa sa se uite la TV de revelion? :))

    00
  26. De obicei mondenii ma amuza teribil dar de data asta au fost f batuti in cap. Nu ma uit pe tiganisme asa ca Protv a iesit din calcul. M-am uitat din lipsa de altceva la mondenii dupa care am dat pe AXN SciFi, ca HBO excela in panarame. Si intr-un final am adormit de plictiseala :)))) A, si nu m-as uita la Oh La La nici macar pentru a o critica ( ca vorba aia ca sa critici ceva trebuie sa te si uiti , bleah )

    00
  27. NOU
    #27

    Viata sociala tinde spre 0 se pare daca te-ai uitat la tv de revelion :))

    00
  28. cred ca cea mai buna solutie este sa nu ne mai uitam la tembeliziune.
    se urmareste o indobitocire a poporului roman, mizeria este ridicata la rang de cinste si bunul simt echivalat cu prostia.
    Rusine jegurilor din tembeliziuni… am ajuns o tara de k..

    Ahh, unde esti Stefane…

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.