miscări în antena1

Lucian Mân(dr)uţă a devenit redactor şef la departamentul de ştiri al Antenei1, iar soţii Zaharescu au fost trecuţi la Observatorul de la ora 23. Sânii Pâtrulesei (şi restul corpului) i-am văzut într-o emisiune pe la ora 18, îmi e sictir să urmăresc să văd dacă e ceva de ea, dar las’ că se ocupă cârcotaşii de asta.

Gogoşel Zaharescu nu înţeleg ce mai caută în presă, după ce a fost zburat de la PROTV pentru nişte şpăgi. Mă seacă şi el şi nevastă-sa au nişte mime absolut imposibile, nu ştiu cine i-a învăţat să se strambe la modul la care se strâmbă, dar eu cred că o fac în mod expres.
Am văzut în ziarele de azi dimineaţă un interviu cu Mănduţa într-un ziar, n-am avut curiozitatea să îl citesc, nu îmi aduc aminte, în 2 ani cât am urmarit Profeţii despre Trecut, să fi avut o părere demnă de luat în seamă.
Interviul de pe blog.hotnews.ro (unde am fost cenzurat) e încă o dovadă că scrie despre lucruri pe care nu le înţelege (în întregime).
Cât despre „promovare”, are rost să mai comentez verticalitatea unui departament condus de un cititor de prompter plătit de un securist?

Unde eşti tu, Tucă nene, ca punând mâna pe ei, să-i trimiţi din nou la şcoală, să înveţe la condei?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

2 comentarii

  1. cum est eposibil ca un retardat ca Mandruta sa fie sef la departamentul de stiri?
    cred ca i-a dat la limbi lui Voiculescu pana l-a iritat…

    00
  2. mandrutza era un nimic acum ani de zile…l-a bagat sarbu in seama…a bagat bani in el…a inceput la stirile de la 23 …apoi l-a facut si director la ziarul financiar unde a dat kicks…si profetziile..unde era un fel de copil demingi pt brucan….si apoi s-a dus pe bani mai multi la antena. spunea el atunci intr-un interviu pt tv mania ca a ajuns la un nivel in pro tv in care a simtzit ca a dat totul…jet in balarii. daca urmareatzi audientele tv dupa trecerea lu mandrutza la observator…va aducetzi aminte cum s-a dus observatoru…nici de pe prompter nu stia sa citeasca…nu degeaba il luau carcotasii la misto…si acum da interviuri cu si despre bloguri…loser…

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.