“I-ai dat bani lu’ fra-su?” "Nu direct"

Mircea Băsescu nu e cel mai deștept om de pe planetă, am mai spus asta și în 2009. Povestea asta cu țiganii, cu nășirea, cu banii dați pentru scăparea lui Bercea Mondialu’ sau pentru naiba știe ce e o mizerie. E jenant pentru un președinte să fie târât în așa ceva. Atât de jenant încât fie se distanțează de fra-su, fie își dă demisia. Nu pentru că ar exista probe pentru ceva, ci pentru că e o pată pe obrazul tuturor ca fratele președintelui să participe la așa ceva.

bani-1 bani-2

Altfel, distrați-vă cu înregistrările video, sunt mișto de tot. Eu cred că Giani intermediarul a luat juma’ din sumă și i-a aburit și pe țigani, și pe Mircea Băsescu.

Altfel, adorabil cum Antena3 insistă pe justiție, pregătind terenul pentru circul cu condamnarea lui Voiculescu.

Plus, întrebarea mea preferată: de unde banii ăia, nene?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

56 comentarii

  1. NOU
    #1

    Eu n-am inteles de ce au avut nevoie de intermediarul ala. Nu putea sa trateze direct finul cu nasul? Plus ca ar fi misto sa-i vezi colegi la brutarie pe Voiculescu cu Base.

    00
    • să nu apară ei, țiganii, la băsescu.

    • NOU
      #3

      Lasa ca a aparut finul cand si-a dat seama ca urmeaza sa fie inselat. L-a filmat pe prostan dandu-se in vileag. Sunt curios ce raspuns va “coace” fratele Traian. Tura trecuta s-a scos oarecum. Si cand te gandesti ca telenovela a pornit chiar de la Mircea care s-a gandit sa-i arda pe tigani.

      00
    • Dupa cum spune si gazda, “nu este cel mai destept om de pe planeta”. Cat despre cele doua optiuni prezentate, in niciun caz nu is da demisie. Daca nu a facut-o atunci cand si-a dat cuvantul, nu o face acum.

      Probabil o sa-l dojeneasca putin pe mirciulica, facem doua glume, ne hahalim si revenim la placa obisnuita. Plus ca oricand poate sa arunce unul din dosarele de rezerva in ecuatie.

      00
    • Parca erau niste pixeli albastri prin clip la un moment dat … :D

      00
  2. Cand te bagi in troaca te mananca porcii.
    Ei s-au inrudit cu bercii si cu mondialii. Le-a placut cum cantau salamii, acum sa joace! Bine ca atunci cand ii botezau puradelul nu s-au intrebat (nu ca n-ar sti) de unde au astia atatia bani.

    00
  3. E na, nu cred ca IA aburit.
    Pe ei îi i…

    00
  4. voiculescu scapa :(

    00
  5. SIgur isi da demisia :)

    00
  6. deja sunt scarbit de tot ce se intampla. tara asta a ajuns o cocina de porci in care tiganii fac legea.

    00
  7. E simplu. Mircea B. la inchisoare. Voiculescu Dan la fel. Basescu daca e vinovat la fel. Muir Ponta.

    In rest, observ un pattern: brusc in Polonia si Romania izbucnesc doua scandaluri.

    00
  8. Nu e totusi amuzant cand tiganii isi iau si ei teapa de la rumâni?

    00
  9. Si cate alte mizerii de genul asta nu or mai fi. Captain Drinky sigur nu isi va da demisia. Probabil ar prefera sa-l bage pe frate-su la parnaie decat sa-si piarda imunitatea.

    00
  10. Cand era scandalul cu santajul antene-rds textul era ca pe inregistrari poti spune orice. Ca vorbele nu sunt dovezi.
    Acum varaneii au schimbat placa. Brusc toate mizeriile spuse de niste tigani interlopi sunt probe irefutabile. Daca a zis nu stiu ce romeo fantastic ca i-a dat bani lui basescu, sigur i-a dat.

    00
    • Nu sunt doar mizerii spuse de niste interlopi.
      Mircea Basescu vorbeste cu gura lui despre bani pe care i-a luat el. Clar, simplu, fara interpretari, fara dubii.

      00
    • M.Basescu nu caraie nimic atunci cand tiganul zice cu subiect si predicat “ti-am dat bani ca sa-l scoti pe tata”. Ma rog, nu e o proba evidenta, ar purea spune ca era intimidat si de aia nu l-a contrazis dar sa fim seriosi, macane destul de tare..

      00
    • Nu stiu despre voi, dar eu daca vad ca ploua afara si in acelasi timp la antena 3 se anunta ca ploua afara, deja imi pun problema daca ploua intr-adevar sau nu vad eu bine.

      Haba nu am ce s-a intamplat cu adevarat acolo. Ce stiu e ca ieri antena 3 si-au prezentat balciul asta refuzand sa accepte interventia telefonica a celeilalte parti, pentru a i se da ocazia sa se apere.

      Sa fiu partas la asa ceva prin faptul ca as pune botu la scenetele puse in scena de varanul&company ar insemna ca imi bat joc de mine ca persoana. Ma mir ca atata lume a sarit prosteste sa inghita asemenea mizerii.

      00
  11. propun asa: nimeni implicat in scandalul asta sa nu mai aiba voie sa spuna vorbele: “stanga”, “dreapta”, “institutional”, “stat de drept”, “justitie”, “reforma statului” si toata familia cuvantului “modern”.
    Macar vreo juma de an, asa.

    00
  12. Toata familia lu Basescu e ca un clan de mafie.
    Treaba asta cu Bercea nu e prima mizerie (si cel mai probabil nici ultima); 600.000 spaga la frate-su sunt doar o mica parte pe langa altele.
    Casa din Mihaileanu ?
    Penthouse-ul lu Ioana din Baneasa ?
    Eba cat a incasat din salariile de la Luxten ?
    Alea cat mai valoreaza ?

    Adorabila e mobilizarea basistilor in incercarea de a minimiza daunele de imagine asupra lu nen’su.

    00
  13. eu am un frate care ne baga mereu in bucluc si stiu cum e … de cand a aparut Mircea Basescu in viata publica mereu il cainez ( :) vorba vine) pe Traian ca are parte de un frate narod

    00
  14. Just a fact: 3 luni durează pentru a lua un Credit Prima, timp în care ești frecat cu o mulțime de acte. Ioana Basescu a luat un credit de 1 milion de euro în 3 zile.

    00
    • @green – nu mai stiu cum e la voi in .ro dar nu exista clienti egali in fata bancilor. nicaieri in lume. din simplu motiv ca unii oameni sunt mai solvabili decat altii. chiar si la venituri egale. unii au un istoric de credit mai bun, altii o relatie de mai lung timp cu banca. altii stau pe o strada unde casele sunt mai cautate si se vand mai scum decat pe casa ta. altii au un nume important. da, conteaza. pt ca riscul de a o da in bara cand esti fata presedintelui e mai mic. nu ca nu exista, dar e mai mic. chestia cu egalitatea a ramas de pe vremea comunistilor.

      00
  15. Chestia asta e un fel de replica la jocurile lui Mazare si a lui fratelui sau? Sau cum? :D
    Apai, frate, frate, da’ branza-i pe bani. Si daca Mazare n-a picat din cauza jocurilor fratelui sau, atunci nici TB nu cred sa pice din cauza a ceea ce face MB. Cel mult il baga pe MB la racoare ceva timp si se dezice de el, ca sa arate ca justitia e justitie.

    00
  16. Nu-l plang pe Base, fratii sunt din acelasi aluat.

    00
    • Asa e.. eu zic ca daca unul idiot e arestat pentru viol sa-i aresteze fara judecata si pe fratii lui.

      00
  17. Chiar asa basistule de unde bani?
    De unde are Basescu bani ? De unde are Ioana Basescu bani? De unde are Elena Basescu nani nene?

    Cand mergi tu cu Megane-ul prin bucuresti si astepti in curu`lu EBA din Range Rover Sport la semafor te intrebi de unde ??

    00
    • năstase de unde bani de ditai blocul? andrei năstase de unde bani să își deschidă baruri și terase? de unde bani de audi a6 și apoi audi a7? remeș de unde bani de fermă de porci? dragnea de unde bani de casă de 500mp? de unde bani pentru zeci de mașini lu fi-su?

    • Da ! :)

      00
    • Eba a muncit la UE si la Luxten, o capacitate ca ea a fost vanata de multi angajatori.

      00
    • As putea raspunde la acesta intrebare spunind ca Ioana basescu are banii din vanzari anterioare….

      00
  18. Ce imi place cand il aperi pe basescu…

    00
  19. NOU
    #34

    Tot timpul m-am intrebat cum niste oameni care nu sunt in stare sa articuleze nici macar o propozitie de la cap la coada au totusi sute de mii si milioane de euro. Il tineti minte pe Catalin Voicu? Pe figura aia de porc nu putea sa scrie decat “vinovat”. Astia doi stii ca sunt vinovati numai cand ii auzi cum vorbesc.

    00
    • Diferenta e CĂ CĂtalin Voicu a avut masina de filaj in fata casei cu cateva zile inainte sa fie efectiv arestat, ca sa nu cumva să.

      Mircea Basescu, pe de alta parte, vede toata tara cum spune cu gura lui ca 250k au ajuns la el (din totalul spagii pt eliberarea unuia care luase niste ani pt tentativa de omor, eh, treburi minore…), deci avem luare de mita + trafic de influenta, iar omul este liber, nederanjat, isi vede de ale lui.

      Dar e ok, justitia “a facut progrese” :)

      00
  20. NOU
    #36

    pana la urma nu inteleg ce are asta cu traian basescu. mircea basescu e major. poate face ce vrea. daca vrea mircea basescu se poate apuca maine de pedofilie, viol,crime in serie, school shootinguri etc. basescu nu are nici o responsabilitate legala asupra lui nici vreun control legal asupra lui. justitia sa isi faca treaba si atat.daca exista dovezi ca au ajuns bani la base atunci e altceva

    00
    • păi fix asta e problema/intrebarea. a dus banii la fra-su?

    • Si daca nu i-ar fi dus, chiar nu vedeti nimic in neregula aici ?
      E chiar asa de simplu, MB e major si vaccinat si face ce vrea, iar frate-su n-are nici o legatura, nici usturoi n-a mancat si nici gura nu-i miroase ? :)

      00
    • NOU
      #39

      @vali petcu

      pai nu exista nici o dovada in acest snes. fara dovada nu exista fapta. procesul e abia la inceput. daca pe parcurs vor aparea dovezi e altceva. in momentul acesta nu exista nici o dovada ca Traian Basescu a vazut bani. Si ma indoiesc ca Basescu ia bani de la bulibase. Are el alte surse de bani si nu cred ca se risca cu tigani cu gura mare. de fapt ma surprinde ca si Mircea Basescu a ajuns la nivel de bani de la tigani…

      00
    • Serios? Adica familia unui presedinte nu e sub lupa cat timp acesta e-n functie? Cred ca din dragostea asta netarmuita pentru Basescu omiteti niste aspecte valide oriunde in tarile civilizate. C-un frate care are legaturi cu clanuri mafiote, nu pupi mandat de presedinte, daca se afla asta in campanie, ori iti dai demisia daca se afla cata vreme esti in functie. Asta fara nicio alta discutie, fara nicio alta nuanta gen “dar oare or fi ajuns banii la basescu?”. Nu-i pasa nimanui, e fra-su, care negocia spaga si-i spunea tiganului cand urmeaza sa se duca “la traian”. Daca nici asta nu-i motiv de demisie, dracu mai stie ce e.

      00
    • nu e chiar asa…in orice tara adevarata, nu fratele presedintelui, ci bona, femeia de serviciu, etc daca erau prinse cu matza in sac, asta automat ducea la demiterea omului pe principii de onoare, de demnitate, de ce vrea muschii tai…iau ca exemplu America unde daca se afla despre cel inscris in cursa prezidentiala, ca a tras un partz intr-un loc aiurea, pierdea dintr-un foc nspe milioane de votanti…

      00
    • Sa muriti voi ca inca mai e o dilema daca a luat si fra-su o parte. :))) ce amuzanti sunteti.

      00
  21. Asta e întrebarea esențială: de unde banii ăia? În orice țară NON-bananieră de acolo s-ar fi început

    00
  22. Bai, ai avut dreptate. S-a dezis de fracsu` :)). Esti mentalist.

    00
  23. “Bercea Mondialu s-a înscris în PSD în luna octombrie.”

    2009

    sursa: https://www.mediafax.ro/politic/bercea-mondialu-la-sediul-psd-5091798

    Ciocu mic si joc de glezne, Voculescule.

    00
  24. Că se învîrt bani negri se vede şi dacă eşti legat la ochi.
    Întrebarea care-mi apare mie e: Cît de repetent e ţigănuşul purtător de cameră ascunsă, să dea înregistrările adversarului? A muşcat mîna care-l mîngîia and that’s a nono. Oare mai speră să-l rezolve băseştii pe universal-galacticul Bercea?

    00
    • nu, țiganul a dat inregistrările după ce l-au condamnat pe ta-su la 7 ani. s-a prins el că rumânii il invârtesc.

  25. Uite de ce rationamente juridice din genul celor facute aici sunt periculoase.
    https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-15759243-cum-poti-dovedi-coruptia-politica-crima-fara-probe-directe-cazul-dragnea.htm

    In concluzie se poate crima fara cutit si cadavru, vezi Cioaca si Elodia, dar ar fi mult mai bine daca ai putea demonstra existenta cadavrului si a cutitului, daca nu chiar sa le gasesti. Presupunerea e, dpdv juridic, o chestie periculoasa, si sentintele ar trebui sa se bazeze pe dovezi clare, nu pe ‘toata lumea stie’.

    00
  26. @vali: intrebarea nu e de unde au tiganii bani, ci de ce nu-i prinde garda, politia, etc.

    00
  27. Zoso, mai dezvolta un pic subiectul. S-au mai intamplat lucruri… asteptam parerea ta…

    00
  28. Nu cunosc exact legea, dar inainte de a-si termina mandatul, l-ar putea gratia pe fra’su, fara sa il mai bage altii la loc, ca nu are el probleme din astea de moralitate.

    00
    • Nooooooo….. Ala acolo ramine pina executa pedeapsa sau pina il elibereaza pe buna purtare. Sigur, il poate gratia, dar cu asta isi taie si ramurica aia subtire pe care mai sta, din punct de vedere politic….

      00
    • Ah, scuze, tu vorbeai de fratele Basescu. Pai ala nu e inca condamnat, e in arest preventiv, pentru ce sa-l gratieze? Esti tu sigur ca va primi o condamnare pina la sfarsitul mandatului lui Traian?

      00
    • Eu asa zic, ca il condamna. Si ramurica aia pe care sta, se cam rupe sub greutatea dosarelor pe care le are, deci nu ar fi o problema.

      00
  29. NOU
    #55

    preapenibil Gadea …

    00
  30. Cati antenisti te citesc :)) … mai multi decat pe Gadea si Badea la un loc :))

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.

Pun clipuri pe Youtube

Alte articole

Alte linkuri (mostly NSFW)