Micii bișnițari de pe OLX

Am de vânzare pe OLX două chestii pentru oameni cu bani. Nu sunt produse de masă, trebuie să știi ce sunt și să ai bani să le cumperi. Zilnic primesc minim un mesaj de la oameni interesați, oameni care există, nu țepari, care vor să cumpere unul dintre aceste două produse. Unii au profilele la liber și mă uit pe ele, nu sunt din zona care ar putea fi interesați de ce vând, dar totuși insistă.

Care e faza?

Ăștia sunt oamenii care fac bișniță. Intră pe o categorie, dau pe cel mai mic preț și încearcă să mai negocieze ceva la produs. Nu contează ce e. Sigur îl dau ei mai departe și fac și un profit din asta.

Știam că asta se întâmplă la chestii ușor vandabile, aur, camere foto, laptopuri, telefoane, dar ce vând eu e destul de scump și de specific să nu se vândă repede. Și totuși sunt oameni care insistă. Ba m-am dus la un moment dat să mă văd cu un tip care voia neapărat să îl cumpere, a apărut la întâlnire cu un Golf roșu nouț și proaspăt spălat, i-a plăcut, dar n-avea decât jumătate din bani. Nu vreau? Sigur nu vreau?

Singura explicație pe care o am este că genul ăsta de negocieri/afaceri funcționează.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

96 comentarii

  1. La fel am pățit și eu. Aveam pe OLX un telefon de vânzare si ceream 300 lei pe el. Mi-a scris o doamnă mai în vârstă ca vrea neaparat să îl cumpere. Zis și făcut. Am scos anunțul (fiindcă mai primeam mesaje) Mă întâlnesc a doua zi cu ea. Venise si fiul doamnei. Se uită ce se uită la telefon, bagă o cartelă in el si surpriză! Lipsă semnal. Îi zic frunos ca sigur e ceva de la cartelă si i-am rugat sa bage cartela in telefonul lui. A tot zis că nu vrea să facă asta dar pana la urmă a acceptat. Nici în telefonul lui nu mergea cartela.. Au început să se târguiască și să imi spună daca accept 30(!!!) de lei. Le-am râs în față si le-am urat o zi bună. Eu am plecat și îi tot auzeam zicând „treaba ta, mai mult nu iei pe el…”.

    A doua zi l-am vândut la un domn cu 300 lei.
    Telefonul era in stare foarte bună de funcționare, sticlă pe ecran, toate accesoriile si avea doi ani vechime.

    Chiar atât de nesimțită e lumea?? Să oferi 30 lei cand vânzătorul cere 300 lei?!

    00
  2. Mirajul banilor „pe loc” functioneaza – partea interesanta e ca functioneaza si la investitii mai mari ca si mijloc de negociere (vezi imobiliare).

    Daca ii spui ca maine are banii sau chiar pe loc, omul are tendinta sa se inmoaie – mai ales daca e anuntul mai vechi.

    00
  3. Pe OLX termenul de „negociabil” este egal cu „la jumatate”. Eu nici nu raspund persoanelor care vin cu negocieri de acest gen iar inainte sa ma intalnesc cu cineva ii mentionez de la inceput care este pretul, sa nu imi pierd timpul degeaba.

    00
  4. merge 1 dată din 7, dar nu contează, ei nu pun preţ pe timpul lor.

    00
  5. Lasa-ma sa ghicesc … unul din ele e costache vacarul?

    00
  6. Am un vecin care asta face. Cauta disperati cu telefoane/laptopuri etc le zice de ex „Iti dau pe loc 1000 de lei (unde ala cere 2500)” Si iti spun sigur ca merge. Dupa care le vinde mai departe relaxat si un pic sub pretul pietii :))

    00
  7. eu recunosc, am oferit o dată mai puțin decât 50% din prețul cerut. adun pahare de bere, de toate felurile și, dacă mai găsesc pe olx, cumpăr (conștinent că 1 din 3 se sparge pe drum). omul avea câteva pahare, frumoase, nu zic, însă la un preț exorbitant. mi-a spus că el cu atât le-a cumpărat de prin târguri din germania (mințea, fiindcă știu prețurile). când i-am spus că nu-i va oferi nimeni cât cere, s-a supărat. cred că au mai stat vreo doi ani paharele pe olx.

    00
  8. In ianuarie puesem masina la vanzare. 6000 euro negociabil era pretul.
    Primeam oferte de 2500-3000 euro. Cat de nesimtit si tupeist sa fii ?
    Cel mai tare a fost individul asta https://www.olx.ro/oferte/user/12LfO/
    Mi-a dat mesaj in care-i spunea ca o dau cam ieftin si ca anul asta sigur nu o dau.
    Masina lui „unicat ” mov e inca la vanzare din ce vad…

    2 zile mai tarziu am vandut masina cu 5600 euro.

    00
  9. Am pus la vanzare cateva obiective foto cu vreo 20% sub pretul pietei sh pentru ele, precizand ca nu ma intereseaza schimburi si nu accept negocieri. Cu toate acestea, tot ma contactau diversi incercand sa ma convinga sa il dau lamai putin de jumate din cat ceream (si daca le vindeam ca piese scoteam mai mult decat ofereau aia).

    Efectiv unii considera ca li se cuvine sa scoata bani din nimic.

    Nu consider ca merita catusi de putin sa imi bat capul sa le raspund. Ii blochez direct, si la revedere.

    00
  10. Înseamnă că eu am prins de-ăștia după ce le mergea șmenul… am cumpărat recent două obiective foto și am dat și de vânzători care le aveau pe site cu un preț peste cel de nou la f64. Am înțeles, obiectivul o fi țiplă, garanție 2020 etc. dar ești peste prețul de nou, pe care-l poate afla oricine!

    Cam cât de fraieri ai crede că sunt niște potențiali clienți de obiective foto de mii de lei bucata?

    00
    • NOU
      #38

      Am vazut eu un astfel de caz fix pe emag. Cautam niste capsule de espresso, care erau mai scumpe pe site decat in Carrefour. Si se adauga si costul transportului.

      00
  11. NOU
    #39

    Eu nu inteleg cum (nu doar pe OLX) pot cere unii un pret mai mare decat cel din brick and mortar store, pe un produs SH fara garantie, versus un produs nou, cu garantie, plus transport pana la usa.
    O explicatie e faptul ca fiind detinut de ei, acelui produs ii creste valoarea. Sau poate, in mintea lor, pretul la aparitie al acelui produs ramane intotdeauna asa, fara a se gandi ca multe magazine fac discount de 30-50-90 la suta dupa 3-6-9 luni. Si atunci cand ii intrebi, te iau cu cati bani au dat pe el nou, de parca ar avea o relevanta.

    00
    • Ei adauga „valuare” emotionala.
      Plina lumea asta de oameni materialisti si insensibili domle.

      00
    • Eu nu inteleg cum pot unii cere pe OLX un pret mai mic cu 20% decat pretul de nou, in conditiile in care produsul e folosit peste 1 an, si piata geme de oferte.

      Stau cu produsul ala cu lunile. Inteleg sa tii la pret la o casa, la o masina, dar la un rahat de telefon sau laptop uzat, de pana in 1000 de lei? De ce as lua o gioarsa la un pret mare? Si asa trebuie sa-l curat, sa-i schimb bateria etc.

      La un moment dat ma dusesem la piata de vechituri, avea unu’ alimentatoare la vrac, colaci de fire intr-un sac. Imi aleg unu’ si-i zic ca-i dau 15, hai 20 de lei pe el. El vroia 50. M-a pufnit rasul. Probabil ca a aruncat sacul cu totul la un moment dat.

      00
  12. Ohoo, si eu patesc la fel. Am ceva la 2500 de 6-8 luni. E cel mai mic pret de pe olx la obiectul respectiv. Mai sus de 1700 n-am primit oferta :)). Si de fiecare data cand le zic 2000 dispar ca magarii in ceata.

    Adevarul e ca trebuie sa fii si un pic snob sau prost sa cumperi ce vand eu (eu sunt din categoria 2 )

    00
    • Atunci cand ai un produs care nu se vinde timp de 6-8 luni, poti fi 2 probleme:
      – pretul cerut este mult prea mare pentru valoarea produsului
      – produsul este unul de nisa, cu o piata de desfacere foarte mica

      00
    • Tu vinzi harman kardon???

      00
    • Nu bre vand un carut care a costat initial 5000 de lei. Vedeti :) v-am spus eu ca sunt prost. Am zis sa-i fac nevestei hatarul si pana la urma a recunoscut si ea ca a fost o mare gogomanie ce am facut.

      Nu cer nici jumatate cat am dat pe el. Acum mi-am mai lasat odata bortoasa nevasta asa ca ma gandesc sa nu-l mai vand.

      00
    • Așa, refolosește la și ROI-ul va creste și poate o să îl și amortizezi de la al 4-lea mai departe.
      Sănătos să fie și Doamne ajuta!

      00
    • Multumesc frumos, sa dea domnul.

      00
  13. Asa am patit si eu cu o unitate PC acum trei luni. Avea poze, toate specificatiile la ea, pretul ne-am inteles. Cand ne-am intalnit, a pai nu mai lasi la pret ca e urata carcasa (era un model de vechi de carcasa cu un sistem hardware foarte bun la interior).

    I-am zis ca doar a vazut poze cu ea, ce credea ca o schimb peste noapte? Raspuns: pai il fac cadou copilului si stii cum e, trebuie sa ii placa ca aspect.

    Bine domne, il iei? Daca nu il vrei asta e, ma duc cu el acasa si gata.

    A comentat si l-a luat pana la urma.

    00
  14. Si eu am o pereche de ghete puse la vanzare. Sunt noi, au eticheta pe ele si efectiv zac in dulap fiindca odata luate am realizat ca nu am la ce sa le port. Da imi placeau prea mult sa le dau inapoi.. Da nici nu le purtam si tot asa.. Intr-un final am zis sa scap de ele. Is undeva la 700 de lei, evident le-am pus la 400 desi au fost numai probate, insa nici noi nu se pot numi 100%. In fine, ideea e ca vizualizari sunt, da o singura oferta am primit, de 200 de lei. Asa poc fara nici o targuiala ori motiv pentru scaderea pretului la jumate. Nu, doar un mesaj sec: ti le IAU cu 200. Nu m-am mai obosit sa raspund. Oricum Olx a ajuns un targ virtual unde intra in mare parte numai „afaceristi” de mana a 5-a. A mai fost un tip care a vrut sa le ia fara negociere insa l-am intrebat daca a vazut ca sunt de femei si a zis ca nu si ca isi cere scuze… Da nici nu le scad pretul. Daca tot e gratis, o sa tin acolo anuntul mult si bine.

    00
    • printre colegele de birou, colegele prietenelor etc ai încercat? sau acolo sunt și mai rău decât pe olx (nu că m-ar mira foarte tare)?

      00
  15. nu e doar la noi, e o strategie de exemplu la americani sa faca low-balling pe craigslist. daca zi de zi trimiti oferte foarte mici la mii de anunturi o sa gasesti cativa care efectiv vor sa scape de produs.

    00
  16. Am si eu un apartament cu 3 camere de inchiriat in Arad, pus la punct, pretty decent. Din 31 Martie cand l-am pus, m-au contactat numeroase persoane dubioase. Scrie clar in anunt ca pretul nu este negociabil – ei nu boss, imi da 150 de EUR banul jos, altul ca vrea sa steie 5 ani si sa las pretul la 200 per luna si plateste nu stiu cate luni garantie cash.

    Cacaturi de genul. Urasc fazele astea. Pai ba, sambapoola daca scrie cu caps-lock ca nu e negociabil, de ce insisti ?

    00
    • Lumea incearca sa negocieze pentru ca de multe ori proprietarii isi dau seama ca pretul cerut este destul de mare si ar fi mai convenabil sa lase 50 euro din pret decat sa astepte 2-3 luni sa gaseasca chirias.

      00
    • Pai ba, sambapoola, daca scrie cu caps-lock ca nu e negociabil, eu unul nici nu ma obosesc sa sun.

      00
  17. La fel fac fac și când e vorba de imobiliare, îți dau jumătate. 90% din apeluri sunt de genul.

    00
  18. Pai nu mai bine pui pretul mai mare din prima sa se bucure si cumparatorul ca are veleitati de negociator?

    00
  19. S-au uitat toti la Pawn Stars pe History Channel si au vazut ca asa se fac banii.
    Iar ulterior ajungi si celebru.

    00
    • Dar fraierii nu stiu ca marea majoritate a emisiunilor televizate americane sunt regizate?

      00
    • @corny – la pawn Stars ăla nu e cumparatorul final, e un intermediar și trebuie să facă profit, plus costurile cu magazin, depozit, etc. Are un motiv să ceară un preț mai mic, nu doar „eu sunt șmecher, vreau să îmi dai produsul la jumătate de preț”

      00
  20. Mentalitatea asta nu e doar pe OLX. „Bă, dacă nu-ți cumpăr eu, mori de foame, ia cât îți dau și zi bogdaproste!”

    00
  21. In alta ordine de idei, pe olx se gasesc o gramada de chilipiruri. Dar trebuie sa ai foarte mult timp liber si stai cu refreshul, ca se dau super rapid.
    Btw, alertele nu functioneaza mereu, rateaza indexarea unor anunturi.
    Am observat ca bogatii sau oamenii fara timp si chef de raspuns la enshpe telefoane pot pune la vanzare mult sub pretul pietei.
    De exemplu, am luat o masina de spalat hotpoint care merge impecabil, o folosesc de cateva luni, cu 250 de lei.
    Sigur a fost minim 1000 de lei acum vreo 4 ani cand a fost luata.
    Proprietarii erau mai bogatani asa…

    00
  22. Asa aveam si eu masina la un pret de 18 000 euro. Imi scrie unul ca ofera doar azi cash 12000e. Hilar!

    00
  23. Unora trebuie sa le faci oferte cu 30% mai mici ca sa ii trezesti.
    Isi cauta cumnatu-meu casa. Afla de o casa de vanzare (nu era pe nici un site), merge sa o vada, cam darapanata dar ii convenea daca era la un pret bun. Cand a auzit 45000 de euro a zis pas, i-a zis ca mai mult de 27000 nu da pe ea. Si-au strans mainile si s-au despartit.
    Ghici cine a luat casa aia, cu 27000, un an si ceva mai tarziu? Exact, cumnatu-meu.
    Tot in perioada asta, gasesc eu o casa care l-ar fi putut interesa, stare bunicica, 50000 de euro, zic „hai sa sun”. Raspunde vanzatorul, intreb daca casa aia mai e de vanzare, zice ca da, intreb care e ultimul pret. Raspunde el cu intrebare „La ce pret e pe site? ca am uitat”. Ii spun si zice ca nuuu, pretul e 55000. Bine boss, casa ta e atat de cautata incat nici nu mai stii cand te-a sunat cineva ultima oara sa te intrebe de pret, asa ca atunci cand suna in sfarsit cineva te gandesti sa maresti pretul cu 10%? Ghinion.

    00
  24. sunt si mult idioti care vand, de ex, un gopro5 cu 1500lei.

    00
  25. Vinzi cumperi neegustor te numesti deci accepti diferitele stiluri de ”negociere”. Nu ai chef timp etc? Il dai la agentie, dealer samsar si asta este. Si slanina in pod si alea alea nu se poate

    00
  26. sunt si multi care vand de pe emag si evident mai scump (prea scump). si evident ca nu e pretul corect.
    sau la imobiliare. aici pretul cerut e triplu. vine unu si zice ca vrea 250k pe o casa care trebuie darmata. nu e normal sa oferi 150?

    00
  27. la noi in romania cuvantul „negociabil” inseamna pt foarte multi „sa moara mama, asta e disperat de bani si are nevoie urgent de cash” si multi fac oferte d’alea mizerabile pentru ca 1 din 10 accepta care e rupt in gura de pacanele, pariuri sportive , provident si alte mizerii de genul asta. „azi cash daca vrei” asta inseamna in mintea unora …
    exista oameni care traiesc din asta, cumpara la 3 lei si vand la 3,50 ……… vezi „mihaila stefan vlog” pe youtube
    prin 2013 sau 2014 aveam de vanzare masina mea pe care o cumparasem in 2011 din germania si eram singurul proprietar in romania
    ma suna unu ca vine de la caracal si ca nu stie bucurestiul si ma roaga sa merg eu undeva la iesire din bucuresti. zic ba hai ca asta nu stie bucurestiul era si sambata parca si era liber zic hai sa ma duc sa am intalnesc cu el la metro militari la mcdonalds acolo. la telefon am vorbit cateva minute m a intrebat si de pret i am zis ca o las la 12800 dar atat ( masina era 13000 in anunt) i am zis ca nu vand sau cumpar masini si sa nu ma ia cu vrajeala de samsari …. ma intalnesc cu el la mc si din prima l am vazut ca tot cauta sa i gaseasca defecte la masina sa las pretul mai jos la care la sfarsit imi zice mai are 2 masini de vazut in bucuresti dar ii place masina mea si o vrea dar are la el doar 11.000 toti banii si daca vreau o ia acum. am ras da imi venea sa ii fut un pumn in gura si i am zis „acum 30 de min cand am vb cu tine la telefon ti am zis sa nu ma iei cu vrajeala de samsar cand ne vedem ca sub 12800 nu o dau, la ce plm m ai mai pus sa vin aici” dupa care i am zis ca nici cu 13000 nu i o dau si am plecat fara pa fara noroc fara nimic. la o jum de ora imi da mesaj „am mai facut rost de bani, o dai cu 11800?” :)))))))))

    00
    • eu in locul tau ii spuneam ca i-o dau la pretul ala, dar il astept in pantelimon ca tocmai am ajuns acasa si nu mai plec, adica exact in partea opusa a orasului si nu mai raspundeai la telefon.

      00
  28. Si pentru oameni de astia nu ar fi bine sa existe un sistem de rating a la chineji ? Ce rol au oamenii astia in societate decat sa dea tepe si sa moara de colesterol ? Sa-mi bag daca inteleg. La fel ca si indianu impuțit de la ITP care imi cerea vehement actele pe folii desi era evident ca erau ionizate din fabrica si nu erau acoperite de folii. Ok, nu era indian, era din Craiova.

    00
  29. esti mai aproape de istanbul decat de munchen, da?
    daca vinzi chestii sh atunci iti asumi si accepti negocierea ca in bazar

    00
    • NOU
      #74

      Eu zic sa vorbiti dupa ce aveti de-a face vreo 5-10 ani cu olandezi si germanistani ,da?
      Ce citesc aici e adiere de primavara.
      Iar cu turcii n-am avut niciodata vreo problema de gen ,ce am vorbit aia a fost .

      00
    • Du-te nene de aici cu turcii tăi.

      00
    • Turcii sunt la alt nivel, nu asa jos precum gainarii.

      00
    • NOU
      #77

      Turcilor le place sa negocieze , e parte din cultura lor . Reactioneaza foarte bine la normalitate ( imi pare rau la pretul oferit de dvs mai bine il dau copilului / fratelui , deja este un pic peste jumatate nu pot lasa mai jos , nu imi sta in cale ) , orice confruntare de ego-uri nu se va finaliza printr-o vanzare . Odata stabilit clar pretul si conditiile totul e ok , in 10 ani nici un turc nu mi-a facut ce mi-au facut olandezii veniti in X6/Panamera cu lant de juma de kil de haur sa-mi dea 40 de euro pe lucru nou de 100 si odata ajunsi sa inceapa cu „mai bine iau nou daca nu lasi la 35” (desi oferisera 40 peste oferta de 36 si 38).Out in plm.
      Armean de 165 cm cu geaca bomber cu Memphis Belle care mi-a cantat la pian Elysian Dreams ,suntem prieteni si acum.
      suedeji oladezi ( sinti, crestini) un exemplu de respect si normalitate vorbim regulat pe fb si ne invita la ei de sarbatori.
      Chinezi cu care e o placere sa vorbesti / negociezi .
      Vest-europeni… batai de cap , complicatii ,pheelings

      00
  30. Aveti mare grija, eu am trimis colet, „cumparatorul” nu a fost de gassit si a trebuit sa platesc curierul dus+intors.

    00
  31. … sunt tot felul de specimene, e ok sa negociezi, dar cand oferi sub jumate din pret… ceva e gresit din start.

    00
  32. Bisnitari din astia sunt peste tot sa stii, eu locuiesc in Franta si aici echivalentul olx-ului https://www.leboncoin.fr/ e plin de ei. M-am mutat recent si am mai vandut niste chestii de prin casa pe care nu am vrut sa le mai iau cu mine. In special arabii au o mare placere sa faca asa, totul e ok la telefon, cand te intalnesti cu ei incep cu oferte de jumatate din pretul discutat, zici ca sunt frati cu smecherasii din Ro.

    Ultimul lucru pe care il aveam de vanzare, un dulap care cu 2 ani in urma m-a costat 600€ si era in stare perfecta, l-am dat la 50€ numai sa scap de el, dupa ce mi-au venit 3 persoane diferite (cu primul ma intelesesem la 200€, cu ceilati la 150€) sa imi zica ca ei au duba jos si acum il demonteaza si il iau, daca il ias la 50€… Se bazeaza pe faptul ca pana la urma vei ceda.

    00
  33. Acolo unde se precizeaza „negociabil” pana unde se poate cobora % cu oferta de pret incat sa nu jignesti vanzatorul? 5% la preturi ok, 10-20% la cei ce cer putin mai mult decat pretul pietii? De obicei nu incerc sa reduc prea mult pretul dar si asa mai prinzi pe cate unu care se aprinde ca „pierde” 10% din suma initiala si iti taie din scurt toata negociarea si se da lovit ca el nu mai vinde.

    00
  34. Aha, deci la tine erau Picasso-urile alea „pierdute” prin soba sau la radacina stejarilor seculari…

    00
  35. Vând pe OLX un joc. Cel mai mic preț – 120 lei, eu îl pun la 100 lei. Bun, și vin băieții: “bo$$, îl eau pentru copil, acepți 60 lei pe Division?” sau “Ne vedem în nu știu ce localitate la vreo 30 km. de București, ca stau departe, dar n-am încredere să îți dau banii înainte?”. Să tot vinzi…

    00
  36. Daca omu’ specifica faptul ca pretul este negociabil, intreb ultimul pret si daca imi convine, bine, daca nu, ii multumesc si asta-i tot.
    Cand sunt cumparator, depinde si cat de mult vreau bunul pus in vanzare.

    Altfel, ca vanzator, cand stii ca ai pus pretul decent, sub pretul de piata, sau produsul este mai rar si iti zice un neica nimeni „iti dau x LEI si vin acum”, raspunsul meu este direct block, punct, sanatate si la gara.
    Asta in conditiile incare specific clar, MARE, ca pretul este fix…

    Dar sigur multi merg la presiune si intimidare si pana la urma cineva cedeaza, altfel nu ar fi atat de tupeisti.

    00
  37. 2 chestii importante nu a zis nimic pana la comentariu 66 (ultimul vizibil acum)

    spre 50% din produsele vandute sunt fara acte, de obicei revandute la a 10 mana pana li se pierd urmele, primesc niste raspunsuri incredibile cand intreb de acte de provenienta
    chiar nu inteleg de ce olx nu face un sistem de rating ca pe okazii, ar tria mult teparii, etc

    00
  38. Cei mai misto sunt aia care pe un produs de 200 lei trimit mesaj: ITI DAU 100 LEI ASTAZI CASH!!!. La toti le raspund sa vina maine sa-l ia cu 200 lei cu cardul.

    00
  39. valeu numai vanzatori corecti pe aici unu nu spune ca a vandut/a dat teapa pe olx… e clar trebuie sa mai intru si pe alte site-uri/bloguri, astept articoul in care se vinde un produs bun si e teapa, ca sa pot sa scriu acolo.

    00
  40. Pentru ca aici vad multi fani Adam Grant, vin si eu cu niste pareri, poate va ajuta.

    Cand pun ceva la vanzare sunt pregatit sa fiu luat la misto, sau abordat de samsari. Nu sunt o mimoza, nici o floare de colt, deci nu fac pe sensibilul, las tot timpul loc la discutii ulterioare.
    Daca pretul oferit de cumparator e prea mic, desi sunt tentat sa-l iau cu :”Mars ma de aici!” imi pastrez cumpatul si ii raspund cu texte de genul , „imi pare rau nu am cum asa jos”, „e mult sub pretul cu care l-am cumparat”, etc. Nu are sens sa-i trezesc in el orgoliul de negociator feroce, nu ma ajuta cu nimic. Trebuie sa-i starnesc empatia. Plus ca bunul simt naste respect.
    Pun pretul initial mult peste pretul cu care intentionez sa vand. Unora le place sa negocieze si sa castige, sa se simta ei bine. Scad saptamanal pretul pana se vinde. Nu are sens sa stau cu produsul pe stoc, risc sa se devalorizeze accentuat si sa il vand mult mai jos, sau sa raman cu el pe post de bibelou.
    Daca unul ma jigneste in orice fel, nu caut sa ma razbun. Sa-l chem aiurea la mama dracului, cum sugereaza unii de mai sus. Fiindca el stie contul meu de vanzator si vede ce produse vand, risc sa-si mobilizeze toate rudele si prietenii sa ma frece cu telefoane, sa le trimit obiectele prin curier, la adrese variate. Pierd timp si bani.
    Sunt tot timpul pregatit ca sa mi se intoarca pachete, de aceea la coletele grele sau fragile, cer bani in avans, doar pe transport, sa fiu asigurat si sa simt daca eventualul cumparator chiar doreste produsul sau imi pierde timpul.
    Daca produsul are ceva defecte, probleme, prezentati-le cu simt de raspundere si cat mai exact. Nu mergeti pe ideea ca poate e un client prost sau neatent. Riscati sa va returneze pachetul, iar daca il ia si vede ulterior ca are defecte, va f**e karma.
    Faceti poze clare, frumoase. Nu pozati cu blitz, pe patura, sau pe mocheta plina de coji de seminte si resturi de unghii.

    Succes :)

    00
  41. Nu e doar in Romania, si peste ocean e acceasi practica acum, multi iti ofera 50% din cat ceri, chiar daca pretul e cu 20% sub cel al pietei. Un prieten avea o masina de vanzare care valora undeva la 6000 si pus anunt cu masina la 4700 sa o dea repede ca avea nevoie de locul de parcare. A primit oferte la greu intre 2000 si 3600, apoi a pus masina la 5900 si a vandut-o la 5600.

    00
  42. Choosing beggars

    00
  43. Tin minte cand am avut de vanzare un telefon cu 800lei la care omul mi-a promis ca atat imi da si ne-am intalnit intr-o zi in care si eu aveam drum in orasul lui care era la o distanta considerabila fata de mine.
    Ajunge el cu 20min intarziere, acompaniat de un prieten si-mi spune ca telefonul e o consumabila pt el, ca oricum il sparge in maxim o saptamana, ca sa mai las la pret si innumara 600lei si da sa ma faca sa-i tin in mana la care am refuzat si oferta si abordarea de tigan dar in final am acceptat vreo 750 parca pt ca vroiam sa scap de el si trebuia sa iau legatura cu alt cumparator, sa ne intalnim si etc.
    Foarte bine boss-ule ca bateria abia mai tinea o ora desi era nou si in garantie.
    Probabil l-a spart dupa nici o luna asa cum se lauda.

    00
  44. NOU
    #94

    Bisnitari exista doar in sisteme unde distributia si vanzarea sunt centralizate si controlate de stat.
    Ca altfel oricine pune un adaos si revinde e bisnitar.

    00
  45. Am pus un anunt pe olx pe contul meu pentru un prieten, nu avea cont si nu prea se pricepe. Vanzare garsoniera. Am dat numarul lui, sa raspunda el. Pe cont veneau si mesaje, pe care le citeam eu, chestii gen iti dau cu 25% sub cat ceri. Ei bine, cam toti ofereau cu mult sub pretul pietii, cat cerea proprietarul. Si a asteptat cam o luna, pana a aparut un om care a dat fix cat cerea.

    00
  46. aveti mai jos un link cu un utilizator de olx care vinde laptopuri atat de multe pe an, face atat de multi bani constant luna de luna incat si-a cumparat inclusiv apartament pe care acum il vinde pentru a spala banii tot pe olx, bineinteles moderatorii olx dorm pe ei si nu sesizea nici un organ abilitat

    https://www.olx.ro/oferte/?search%5Buser_id%5D=140520913&view=galleryWide

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube