Medicii și malpraxisul

Apropo de asta cu “mai iau medicii șpagă”, eu mă gândeam la altceva.

Dat fiind că în România un proces de malpraxis poate dura și 10 ani, sunt curios cum e situația pe afară. Pe acolo medicii români plecați acolo operează mai cu atenție, că știu că, dacă greșesc, pot face pușcărie, sau și acolo se comportă la fel de profesionist ca în România?

Amuzant, nu? :)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

42 comentarii

  1. În Franța stau cu morcovul în dos că poate vine cineva să-i dea în judecată.

    Dar apoi și acolo se acoperă unul pe altul ca dovezile să fie mai greu accesibile. Desigur, nu ca în România, unde se operează degeaba și apoi toți medicii și patologii pe linie trebuie să schimbe rezultatele ca ele să se potrivească cu intervenția chirurgicală.

    De fapt în România am auzit de la prietenii mei medici că se distrug dovezile. „Uups! Lamele alea? Nu, nu le mai avem, le-a furat un porumbel că era geamul deschis”.

    Pe de altă parte nici pacienții nu știu ce trebuie să ceară. De exemplu tot ce e scos chirurgical trebuie examinat la microscop (de anatomo-patologi) și rezultatele trebuie cerute de pacient. Nu vine spitalul să ți le dea/trimită prin poștă.


    Comentariu apreciat.516
    • Vezi ca in Romania, daca moare un pacient, rudele nu au dreptul sa vada dosarul lui medical. Cel mai elocvent caz, Toni Tecuceanu.


      Comentariu apreciat.734
    • Se știe că după ce te operezi primul tău gând când ieși din anestezie e să ceri dovezile pt malpraxis


      Comentariu apreciat.692
    • Horor, ce-ați descris amândoi.

      Horor absolut.


      Comentariu apreciat.370
    • In Romania nu are acces pacientul la foaia de observatie. Doar la scrisoarea medicala si la biletul de externare.

      Pacientul nu primeste rezultatele anatopat in mana si niciun fel de alte rezultate. A avut grija Astarastaoe sa nu poata da in judecata pacientul pe medic pe malpraxis


      Comentariu apreciat.625
    • @Asdad2005: la internare completezi o foaie cu “cine are dreptul sa vada informatiile tale medicale”. Si mi se pare corect sa aiba dreptul sa le vada doar cei mentionati. Este aberant sa vina presa sa urle “da’ Xulica ce face? mai moare? a facut pish azi? “cand e vreo persoana publica internata.
      Ah, si mai e o faza pe formular: daca eu ca pacient am vreo boala nasoala doresc sa nu fiu informat despre eventualele diagnostice . E ciudat, dar sunt oameni care prefera sa nu stie.

      151
    • medicina este profesia cea mai mafiotizata din romania!
      altfel cum s-ar explica imposibilitatea dovedirii malpraxisului pe motiv de colegiul medicilor si astarastoaie?

      114
    • @mihai ce vorbesti? sunt anatomopatolog (in privat ce i drept) si pacientul primește rezultatul scris, act medico legal. Ce alt fel de rezultat să-i dau? Lamele de histopat? Eventual să-i dau si restul de probă cu care a venit să o pună în formol pe noptieră, nu? Hai că ești amuzant. Lamele si probele se păstrează în arhivă. Ori pentru reexaminare, ori pentru reprelucrare, in cazul in care proba este mai mare si mai ai din ce sa tai. Nu cunosc exact legislatia dar probele se distrug (incinerează) după un anumit număr de ani.

      Dar da, daca ai pierdut singura probă cu care a venit pacientul (adica bucata de carne din bietu om, pentru restul) e groasă rău. Si crede-mă că te poate da în judecată foarte usor si belesti carasu…

      191
    • ”privat” este termenul determinant!

      28
  2. Depinde ce intelegi prin profesionist odata, respectivi sa nu uitam ca nu toti medicii pleaca direct ca specialisti.
    Daca esti jeg in Romania ca om, vei fi si in strainatate si treaba asta se va vedea din primele luni. Pe de alta parte dat fiind ca inca nu esti specialist cu acte si faci un soi de rezidentiat nu prea poti fi tras tu direct la raspundere in caz de un malpraxis.
    Referitor la treaba cu malpraxisu medical in Romania, o buna parte din aceste cazuri au ca si cauza nu numai clasicul miserupism romanesc ci si faptul ca tot mai multi absolventi de medicina trec prin facultatea ca gasca prin apa. De asemenea, cred ca nici nu mai are rost sa spun ca daca cineva din familie e medic, plodul are vant din pupa in facultate, ca suntem oameni totusi.
    Si cam majoritatea medicilor romani ce aleg sa plece intr-o straina. Si cand spun sa plece isi doresc sa faca o cariera acolo, depun o munca titanica.


    Comentariu apreciat.305
  3. In Irlanda au fost mai multe cazuri de doctori romani si arabi scoliti in Romania dati afara pe motive de incompetenta si nesimtire, gen nu stia sa ia pulsul sau a confundat cotul cu genunchiul pe radiografie. Dar banuiesc ca sunt destui care nu ajung in media pentru ca isi fac treaba bine.


    Comentariu apreciat.632
  4. Nu sunt in domeniu sa pot evalua cu adevarat un medic, dar dupa ce am trait prin diverse locuri (sau am fost la medici romani si ca turist cu probleme) am ramas cu impresia ca profesionistii au plecat din tara.
    Sigur, toti cei intalniti pe afara mi-au zis ca daca nu esti profesionist zbori relativ repede. Pe de alta parte, cum la noi e cam ‘foame’ de oameni care sa lucreze bine pe bani putini, e o puternica tendinta sa se musamalizeze greselile ca sa nu ramana fara oameni. Da, ai omorat un om, dar nu ai omorat alti 10 (poate ai rezolvat problema, poate nu, dar au scapat) deci cumva e pe plus.


    Comentariu apreciat.232
  5. Pai in Romania nu exista sa poti castiga procese de malpraxis in primul rand. Cele care s-au castigat au fost pe tehnicalitati de tipul am intrat in spital fata hiv am iesit cu hiv si se poate demonstra sigur ambele, la fel cu hep c sau cu penis functional si nefunctional.

    Pacientul roman nu are acces la dosarul medical, nici.la.foaia de obsevatie, nici la rezultate. Singuree hartii pe care le atinge sunt scrisoarea medicala si biletul de externare.

    In al doilea rand in Romania nu exista protocoale. Neexistand protocoale o comisie de etica de la colegiul medicilor trebuie sa evaluezE daca medicul a procedat corect desi “corect” nu prea poate spune nimeni ce inseamna si se traduce sa nu faci rau cu intentie ca omul mai greseste.

    In strainatate exista si protocoale de lucru si pacientul are acces la datele medicale. In al doilea rand competenta medicala e evaluata in primul rand de colegi, de sefi, si abia apoi de altii. Asta inseamna ca poti sa ai diploma de specialist in Romania ca in Germania daca ei considera ca nu esti competent lucrezi ca sub supraveghere ca rezident… si poti fi rezident pana la.pensie.


    Comentariu apreciat.542
    • Pacientul are acces la tot dosarul daca il cere. El sau avocatul.

      44
    • Medlife 2016 sau 2017, cauta in situatiile financiare, care sunt publice (companie listata la bursa ) si vezi unde s-au dus 500.000 euro.

      15
    • Daca-l cere in instanta. Primesti analize, rezultate investigatii dar foaia se observatie, singurul document medicol legal nu. Nu-i da nimeni foaia de observatie. Ca sa deschizi actiune in instanta trebuie sa ai motivare. Foarte complicat… sa gasesti un malpraxis asa pe o banuiala daca nu ai acces la date.

      41
  6. Am auzit ca la medicii romani care
    gasesc job afara le-ar fi frica sa mai bea inainte de o operatie pt ca sa prinda curaj. Incredibil …!!!


    Comentariu apreciat.617
  7. Da..procesul este unul foarteee lung. Dupa ce mama si-a pierdut un lob de ficat datorita unei erori medicale nu s-a intamplat nimic inca..asta fiind undeva prin 2011..vinovatii inca opereaza si da e ok sa dai spaga ..in Romania trebuie sa ai bani pusi deoparte doar pentru asta..pentru nefericitul caz in care Doamne fereste ajungi prin spitale!

    93
  8. Curios ca nici un medic nu a fost batut pana la moarte de vreun apartinator. Suntem o tara totusi unde bataia , injunghierea sau alte de astea , e o forma de ati intari opinia.
    Asa ca ma uimeste chestia asta. Cand vezi prin craiova sau mai stiu eu ce localitati deastea pline de ciori ce capace isi iau asistentele si medicii, imi spun , da-va dracu ca ati scapat ieftin. Trebuia sa va sugrume la cat sunteti de carnati ca si breasla. Medicii si asistentele sunt exact deasupra avocăcatilor in cazanul cu smoala.
    “Hai sictir luav-ar dracu” CVT cca 2014


    Comentariu indecis. Tu ce zici?2730
    • Bravo, boss! Sa va trateze ciorile.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?1815
    • Dan, tu dacă greșești ceva în domeniul tău, ceva ce influențează viața cuiva meriți și tu o bătaie până la moarte? sau cei din familia ta care greșesc. Nu spun că nu ar trebui trași la răspundere din cauza erorilor umane, dar nu exagerat în direcția asta. Sunt multe cazuri unde medicii salvează vieți fix pentru că încalcă unele regulamente, chiar ai vrea să ai niște roboți acolo?

      125
    • Cautate pe net – medic de familie omorat ca n-a vrut/putut sa dea o reteta, ginecolog ucis dupa o nastere cu probleme. Amic ginecolog amenintat ca n-a venit la o nastere (el fiind in concediu).

      140
    • Nu ii blameaza nimeni pentru ca gresesc , ci pentru lipsa bunului simt si al empatiei fata de bolnav. Pentru superioritatea care o afiseaza. Pentru ca pot insa nu au chef. De aia ii scuipa toata lumea. Dracu sa ii ia de gunoaie , nu vezi ca atunci cand se cearta intre ei parca is pirandele de pe marginea santului. Da-i in cacat sai duca de spurcati.
      Si da ba , daca gresesc mie nu imi sar in aparare restul inginerilor cu care lucrez sa spuna minciuni pentru mine. Am gresit platesc futui mama de treaba. Daca am program de la 8 la 4 , pai pula mea la 8 is la lucru.

      42
    • Bou, rasist și agramat.
      Sfanta treime a romanismului verde.
      Nu uita sa te reproduci!

      107
  9. Nu pot să nu spun dar CORB la CORB nu-si scoate ochii a fost replica replica unui înalt funcționar MAI cînd am acuzat un medic ca a dat în fals o scrisoare medicală care a avut urmări tragice pentru mine. Am și eu fiica medic , nu denigra aiurea ,dar sunt unii care nu se mai satură. Păcat, mare pacat

    121
  10. În Franta nu se face puscarie pentru malpraxis dar daca esti condamnat e o amenda de platit. Nu o plateste medicul ci spitatul, sau daca are cabinet privat are o asigurare pe care plateste, nu el din buzunarul lui.
    Dar cazurile de malpraxis s-au înmultit si aici, pentru ca legea obliga spitalele sa plateasca un medic francez la un anumit nivel de salariu, în schimb la medicii straini nu sunt restrictii. Si cum nu mai sunt bani directorii de spitale se uita în primul rând la cost, nu la calitate, când angajeaza un medic.
    Plus ca din 2008 presiunea si volumul de munca a crescut foarte mult la spitale si asta i-a facul pe multi medici francezi sa plece la privat, dar si cei care ramân trebuie sa vada într-o zi mult mai multi pacienti decât ar trebui. Si atunci se întampla sa nu puna la timp un diagnistic de cancer de colon, de exemplu, ca nu au avut timp sa analizeze toti parametrii si sa faca investigatiile necesare … naspa.
    Cred ca peste 5-10 ani în Franta o sa fie cam ca în România, daca nu ai bani multi nu vei avea parte de o medicina de calitate.

    192
  11. La judetean BV la urgenta iti da fisa in care nu iti trece rezultatul analizelor cu valori clare, se scrie clinic normal sau asa ceva. Se motiveaza ca vin oamenii neasigurati cu boli inchipuite pentru a-si face analizele gratis. Cum sa fii sigur pe diagnosticul care ti se pune daca nu vezi analizele ? Oricum ca si pacient te baga in ceata rau de tot.
    Povesti…. La Spitalul Militar sau chiar si la Spitalul Rupea nu exista aceata practica.

    97
  12. de obicei cu cat esti mai jos pe scara sociala, dai mai usor in judecata. mereu ai senzatia ca medicul e de vina. si mereu e cineva care te invata ca poti sa scoti bani din asta. de fapt cand ai bani accepti mai usor ca “nu mereu lucrurile merg cum trebuie” ca poti crapa de la anestezie, ca ficatul ala nu se mai poate repara asa cum erai la 20 de ani si cand aveai cu 50kg mai putin.

    182
  13. Plm, semnezi o hartie cand ai intrat sub cutit ? O citeste cineva ? Stiti ca puteti muri din anestezie sau vreo reactie alergica la cine stie ce ciudatenie ? Medicina nu e o stiinta exacta nici pe de parte. Medici sunt oameni. Si mai usor cu pianul pe scari fututul medicilor. O greseala medicala nu e similara cu un accident al unui gibon cu masina si tac pac, doctorul trebuie futut ca nu a stat la cedeaza trecerea ! Un doctor se formeaza in ANI DE ZILE, chiar si 20 de ani ! E o cheltuiaia enorma si nu ii gasesti pe toate gardurile ca soferii sau alti neica nimeni. La N operatii sau acte medicale o sa mai futa meciul, trebuie asumat asta ! De aia trebuie asigurati medicii, crapa pacientul, a gresit, mustrat si grija in viitor si lasat sa profeseze. Asigurarea sa plateasca celui operat sau familiei. Da, daca face greseli pe banda rulanta e naspa si atunci intervii dar nu trebuie facuta o paralela intre o greseala a medicului si o pula ce te loveste pe zebra.


    Comentariu apreciat.303
    • Semnatura aia are foarte mica valoare, nu poti renunta asa usor la drepturi.

      211
    • Medicina nu e ca fotbalul sau vorbitul despre politica, corect, dar cand ani la randul te duci la mamografii si totul e perfect si anul urmator te doare spatele si constati ca ai metastaze osoase si cancer de san “etapa jucatoare” IV, asta cum se numeste?

      94
    • Boala secolului e foarte perversa. O mamografie da un procentaj pt un nodul, pt un polip pe colon, pt orice. Stiu caz de care s-a dus la doctor ca i s-a rupt o coasta. Cand l-au verificat au ramas masca: era plin de metastaze, un cancer extrem de discret. Au zis ca mai traieste maxim o luna, nu mai avea rost nici un tratament. A trait 2 saptamani. Si la doctor s-a dus pe picioarele lui. Cancerul este extrem de naspa. Poti sa il ai de 20 de ani si sa nici nu stii.

      100
  14. Apropo de spaga, mai degraba ma enerveaza medicii care la cabinele lor private nu dau chitanta. Sotia mea a fost la vestita doamna Simona Tivadar acum vreo 2 ani si pentru o consultatie amarata a platit 800 de lei, cash (i s-a spus de cand a facut programarea ca nu au POS) si fara chitanta. Si tot doamna asta o face pe lupul moralist, daca o citesti pe Facebook zici ca e perfecta.

    30
    • Mi s-a parut ingrozitor ca la un TedEx din asta pe banda rulanta, din fiecare cartier, und emedia de varsta era sub 28 de ani, madam’ Tivadar a avut cele mai multe aplauze nespunand nimic. Ca sa mancam orice ha-ha-ha, sa fim fericiti ha-ha-ha, sa nu ne pese de greutate ha-ha-ha si iar ha-ha-ha. Iar cartea ei se vindea ca painea calda afara… infricosator!

      30
  15. Problema este urmatoarea: in sistemul medical inca sunt medici ce isi taraie boasele, care nu sunt la curent cu noile tehnici in chirurgie. Astia sunt cei care cred ca stiu totul si cum fac ei e perfect. Ei sunt lepra sistemului medical. Ei gresesc, ei invata prost rezidentii, ei insulta rezidentii, ei iau spagi in mare parte. Cunosc caz concret: medic chirurgie pediatrica, stie dar pana la un punct. A operat un copil, dupa ce a cusut a deschis din nou ca si-a amintit ceva. Nu mai zic cate operatii a facut degeaba pentru ca pacientii aveau cu totul alta problema. Are un numar destul de mare de pacienti pentru ca in mare parte opereaza degeaba. Lumea e in limba dupa el ca in prostia lor cred ca el se implica. Un alt chirurg sta pe tusa, unul care este mult mai bine pregatit. De ce? Pentru ca asta este Romania si romanul e tare naiv, nu prost. Cand clinicile particulare vor putea deveni spitale universitare precum si restul spitalelor pentru ca rezidentii sa poata avea acces la o pregatire mai buna stam sa ne uluim de malpraxis. E de vorbit pe tema aceasta si nu stiu daca multi inteleg de unde incepe cu adevarat problema. Bafta!

    54
    • Problema incepe cu faptul ca medicii care au ramas in Romania sunt cei carora “le e bine”. Si cum aici lipseste meritocratia, acest “le e bine” inseamna ca nu pot fi concediati/stiu pe cine trebuie. Si sunt mereu cu nasul pe sus fiindca nu stiu medicina (si nici nu-i intereseaza) si nu au efectiv cu ce sa se apere in fata unui rezident banal de anul I sau II care le demonstreaza cu cartea in fata ca gresesc.

      Altfel, tot sistemul educational medical este extrem de bizar. Sase ani de facultate si inca 4, 5, 6 de rezidentiat? In alte domenii te uiti cateva luni la tutoriale pe Youtube si esti angajat.

      Nu e corect nici sa faci programare de pe Youtube, dar nu mi se pare corect nici sa faci zeci de ani de medicina, sa primesti pachet cu mancare de acasa la 30 de ani.

      56
    • Medicina de multe ori e trial and error. Se poate sa te opereze si degeaba. Nu zic ca nu ai dreptate acum dar nu e nimic exact. Acum un an in SUA a murit mama unui prieten. Maica-sa era pe paleativ cu cancer avansat si a facut stop cardiac cel mai probabil din cauza calmantelor. La telefon prietenul meu foarte nervos ca de ce i-au dat atatea calmante, ca au omorat-o ca foc si para. Ca au gresit dozele, ca era prea mult ca a citit el si doctorii au fost prosti. Ce sa-i mai zici ? Are drept sa deschida proces de malpraxis.

      30
  16. https://realnew8.detoxic.net/#
    Să fie bine ca să nu fie rău…lumea te vede… :) (vorba regelui Hagi) :)

    00
  17. In Anglia pacientul nu are acces la nimic. Daca moare se face autopsie si atunci pica capete daca nu e ceva in regula. Malpraxisul e pe bune. Sunt reclame la televizor pe tema asta. Orice vizita pe care o faci spitalului fie ca chemi ambulanta sau nu, e raportata medicului de familie. Pretul pentru o plimbare cu ambulanta e de 700 de lire..platit de stat. Diferenta ceea mai mare intre ro si uk este ca in uk nu conteaza cine esti/ce statut ai sarac lipit/bogat/om al strazii nu mori. Spaga din spitalele noastre in Romania poate face diferenta intre viata si moarte. In uk nu exista spaga in sanatate/sistemul de stat.

    10
  18. Cum dreaq` in Romania toata lumea-si da cu parerea despre sistemul medical . Ba frate , nu e domeniul nostru / vostru , treceti peste . Zoso , medicina e la fel peste tot, culmea ca in Romania se face la alt nivel decat “pe afara” unde mori la usa daca nu ai asigurare si nimanui nu-i pasa.
    Cancer peste faza 2 , pa boss , ce bani de la stat , asigurari , mergi linistit, fa-ti plan pe termen scurt – nu tratamente si resurse ca-n Romania. Aici te trateaza pana la ultimul moment – sunt umani, acolo nu . Exista niste centre specializate unde mori , azile sau ar putea sa le zica lagare cu niste conditii.
    Noi platim CASS un mare procent din salariu, iar la Ministerul Sanatatii ajunge 1/4 – despre asta nu vorbeste nimeni . Asta in conditiile in care cu cei 1/4 s-asa sunt o gramada de capuse care trag .
    Spitalele de provincie sunt jale – am fost la urgente la Pitesti si nu aveau antitetanos , nu aveau chirurgie de nici un fel , ca era weekend si nu putea fi deranjat . Sunt sigur ca exista altfel se inchidea spitalul . Doar zic …

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.