Mai ușor

Nu, „mai ușor” nu apare niciunde în numele blogului…

Dar ar trebui să facem ceva pentru a le fi unor semeni de-ai noștri mai ușor. Pentru că ei sunt lipsiți de posibilități. Și nu vorbesc de cele materiale. Ci fizice.

Fapt: se estimează că aproximativ 600 milioane de persoane trăiesc cu un handicap.

Nu mă gândesc prea des la asta, n-am de ce. Și nu sunt egoist când o spun, ci pur și simplu pentru că nu realizez cât de greu le este celor cu dizabilități să facă tot ce facem noi, marea majoritate. Adică întregi fizic. Toate ne sunt doar nouă accesibile. Scări, telefoane publice, ghișee, uși, trotuare, bai publice, bazine de înot, localuri, teatre, cinematografe.

Uniunea Europeană recunoaște dezavantajele persoanelor cu dizabilități precum și discriminările la care aceștia sunt supuși, chiar și involuntar. Exista guidelines pentru implementarea unor soluții care să ușureze viața de zi cu zi a acestora, dar acestea sunt doar texte puse pe hârtie. Am găsit un site al Ministerului Transporturilor din Regatul Unit din care aș aminti, rapid, câteva obiective. Doar așa, ca să aveți o idee cât de departe suntem noi:

  • blue badge scheme – un sistem de parcări pentru cei cu dizabilități severe care să le permită accesul fără dificultăți acolo unde au nevoie. E vorba de spații publice!
  • accesul înlesnit la bordul mijloacelor de transport în comun – implicarea producătorilor în găsirea de soluții în acest sens.
  • accesul către transportul feroviar
  • scaune cu rotile și cărucioare electrice puse la dispoziție de către comunitate
  • taxiuri private și rent-a-car special modificate pentru persoanele cu dizabilități
  • infrastructura pedestra
  • accesul înlesnit în aeroporturi.

Și am vorbit doar de asigurarea unor condiții decente de transport. Până acum, în România, astfel de soluții am vazut doar în aeroporturi, și acelea limitate la rampe de acces, lifturi și autospeciale pentru transport la bordul avioanelor. În general, soluții gândite pentru cei cu probleme locomotorii. Gările, autogările, stațiile de autobuze sunt complet lipsite de astfel de utilități. Trenurile de la noi sunt o adevărată încercare pentru toată lumea!Am văzut cum arată rampele de acces, uneori aproape că sunt „de inacces”. Dar sunt și ok. N-am văzut telefoane la nivelul persoanelor aflate în scaune cu rotile. Nicăieri. Locurile de parcare sunt ocupate de oameni fără probleme care, de cele mai multe ori reacționează violent și vulgar dacă le atragi atenția. Am văzut foarte puține treceri de pietoni dotate cu semnal acustic pentru nevăzători.

Ce putem face noi? În mod sigur nu putem să remediem toate aspectele de mai sus. Dar putem să-i tratăm cu respect. Să vedem omul și nu handicapul. Și, în primul rând, oferă ajutorul ca și cum l-ai oferi cuiva identic ție. Am mai găsit sfaturi și aici.

Dar cred că le-ar fi mai ușor dacă, pur și simplu, ne-am purta cu ei așa cum ne purtăm cu toți ceilalți…

Sursa foto: 220.

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.