Lumea cu două viteze…

Ați mai auzit sintagma “Europa cu două viteze”. O vedem cu toții când ajungem prin Vest, orașe mai curate, oameni mai liniștiți, reciclare, biciclete, hobby-uri și alte minuni.

Asta se întâmplă pentru că oamenii ăștia au rezolvat probleme care pe noi încă ne mai macină. Au rezolvat 90% din corupție, 90% din birocrație, șosele, mâncare, locuri de muncă. Au trasat libertățile cetățeanului și l-au educat să le respecte. Un om care n-are grija zilei de mâine e mai fericit, muncește mai bine, e mai inventiv, e mai atent cu familia și cu restul oamenilor cu care intră în contact și are timp să se gândească la soluții să-ți facă viața mai bună.

Hai să transpunem asta în România.

O parte a populației și-a rezolvat nevoile de bază. Are o casă, are un serviciu, are niște economii, are niște bere rece și două fleici și patru pui congelați în frigider. Ei vor să rezolve problema corupției, drumurilor, spitalelor, birocrației și calității vieții per total.

Dar România e populată și de mulți oameni care nu și-au rezolvat nevoile de bază. Umblă cu gioarse care se dezmembrează în mers, mănâncă puțin și prost, au rate mari și salarii mici și tot așa. Lor nu le pasă foarte tare de corupție sau de spitale, ei sunt preocupați cu găsitul de soluții pentru a băga la maț. Corupția sau birocrația sunt noțiuni abstracte pentru ei.

Vestea bună e că partea asta a populației, venită de obicei din zone rurale (de unde și apucăturile animalice) se civilizează odată ajunsă la oraș. Vestea proastă e că nu destul de mult și nu destul de repede. Dar, odată cu dispariția satelor (îmbătrânirea, vânzarea pământului, introducerea televizorului și aflarea despre apă caldă și viață mai ușoară), vor dispărea și fabricile astea de forță de muncă sălbatică.

Întrebarea e cum civilizăm populația ajunsă la oraș. În clasa a treia se face Educație Civică. Doamna învățătoare ne spunea orarul, o fetiță și-a întrebat părinții ce e aia. N-au știut să răspundă. Nici cei din jurul lor. E greu să vrei să fii ceva când nu știi ce e acel ceva.

gratar-2

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

69 comentarii

  1. Bine, dar nevoile astea de baza tin doar de melodia aia care eu o numesc balada porcului “Cu ce m-am ales în viațăă: ce-am băut, ce-am mâncat și pe cine-am strâns în brațăă”.
    Mai important ar fi concepte de baza: conceptul de proprietate, de respect of privacy. Ex: M-am intors de curand din tara, la un pahar explicam unor oameni-nu-prosti ca tehnic vorbind sintagma aia asa de comuna (Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta) e cretina. Muntii nu-s ai nostri, ca grup. Unul a raspuns: bine, al statului. Nup. Statul nu e “noi”. Statul e dusmanul individului in contextul romanesc.
    Sau chestia aia ca nu e mai bine “in democratie”. De parca “democratia” ar fi o supa calduta in care mai pluteste cate-un covrig. Deci kkturi de astea de 2 lei se perpetueaza de la o generatie la alta. Cresc astia tineri si intra-n “campul muncii” (alta tampenie, la fel ca aia cu “om al muncii” – cum plamea poa’ sa fie un om “al muncii”?!?) cu chestii de genul asta in cap si ne miram ca tot cu jula la stat si tunuri de cocalari is obisnuiti.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 32 Thumb down 40
  2. Ți-e fomiță, nu?

    Thumb up 8 Thumb down 8
  3. fix boss, hai sa nu facem nimic ca si aia au coruptie ce dreaq. pai hai sa o ascundem si noi, poate se construiesc singure autostrazile alea.

    Thumb up 8 Thumb down 10
  4. Nu fi pesedist, eu în Italia pot să spun că nu am văzut corupție așa pe față ca la noi, iar necivilizați sunt ăia veniți cu barca de-i vrea Merkel și nu îi mai primește Salvini (nu știu cum a ajuns ministru de interne, probabil mafia doarme).


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 20 Thumb down 11
    • Nu fi pesedist, eu în Italia pot să spun că nu am văzut corupție așa pe față ca la noi, iar necivilizați sunt ăia veniți cu barca de-i vrea Merkel și nu îi mai primește Salvini (nu știu cum a ajuns ministru de interne, probabil mafia doarme).
      PS ai șters comentariul la care am răspuns?

      Thumb up 3 Thumb down 9
    • Sa nu cumva sa te duci la sud de roma (sau chiar in roma) ca ramai socat


      Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 0
    • Chiar și mai sus, datorită serviciului fac toată Italia, am de-a face cu tot felul de persoane, de la vlădică la opincă; deja de la Firenze în jos le scade cheful de muncă și civilizație; ca în Teleorman sau Giurgiu nu am văzut incultură și puturoşenie, poate trebuie să mai caut….

      Thumb up 6 Thumb down 1
  5. @Zoso
    Vestul e civilizat pentru ca e bogat.
    E bogat pentru ca a furat. A furat pentru ca a avut putere militara si dorinta de a fura.
    Vezi Congo belgian, vezi boom-ul economic din Belgia de imediat DUPA inceperea exploatarilor de fildes si aur de la canibali. Vezi Africa de Sud , apartheid-ul si boom-ul economic al Olandei , suprapus EXACT, al naibii cu perioada de extractie de resurse de la Sud-Africani – care , apropos, nu au uitat si nu vor uita…


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 65 Thumb down 73
    • Germania a fost distrusă în al doilea război mondial. Jumătate din ea a fost ținută sub întuneric de către URSS la fel de mult ca și România. O duc bine aș spune.

      Și legat de prima parte. Bogații României care s-au îmbogățit din furt nu s-au civilizat. Năstase tot ne dă lecții de morală iar Dragnea nu știe cum să reinstaureze o dictatură mai repede.


      Comentariu apreciat. Thumb up 69 Thumb down 7
    • Fir ar al dracului de singaporezi, fix dupa au ce au terminat de jefuit Malaezia a inceput perioada lor de crestere, sud coreeni alti mahniti, perioada lor de boom s-a suprapus exact cand extrageau resurse din Japonia, de elvetieni ce sa mai zicem l-au jefeuit secole la rand pe pontif de aia e asa bogati. Numa noi suntem frumosi si muncitori si devreme acasa, dar asta e, daca nu am avut pe cine jefui, ce sa facem … incepem acum :)


      Comentariu apreciat. Thumb up 68 Thumb down 10
    • dacă afirmația „vestul e bogat pentru că a furat” e o aberație, trebuie să recunoaștem că afirmația „românul e sărac pentru că fură” e mai mult decât adevărată.


      Comentariu apreciat. Thumb up 74 Thumb down 4
    • @daniel: daca nu (mai) avem pe cine jefui, ne jefuim intre noi :) Asta-mi aduce aminte de alta manea – când s-o-mpărțât norocu’ fost-am io dus la lucru. Da, la lucratul buzunarelor conationalilor.

      Thumb up 8 Thumb down 5
    • Alexx tu probabil ratezi stirile alea aproape zilnice cu romani care fura in strainatate. la cati sunt si evident banii se trimit sau ajung in Romania, am depasit cu siguranta Belgia la exploatarea Congo. Atata tot ca noi mergem individual si in grupuri mici.

      Thumb up 14 Thumb down 6
    • da, perioada de inflorire a Africii de sud a fost sub olandezii aia exploatatori numai asa, din coincidenta. Iar ca locuitorii dinainte au fost pamant de flori pe toata perioada dinainte, la fel.

      Nu vrei tu mai bine sa te uiti un pic la istorie? E foarte dragut sa vezi ca negrii de dinaintea olandezilor nu erau nici ei localnici. Erau mai bine organizati si aveau arme de fier cumparate, asa ca au invins, cucerit si asimilat triburile locale. Fantezia asta cu numai albii care cuceresc e praf.


      Comentariu apreciat. Thumb up 38 Thumb down 3
    • Și înainte de a avea colonii de ce era bogat vestul? In anii 1200, de exemplu.

      Thumb up 15 Thumb down 2
    • @Auras
      Germania a fost distrusa si apoi reconstruita cu un porcoi de bani americani.

      Thumb up 7 Thumb down 8
    • @m
      Vestul nu era prea bogat la 1200, arabii erau considerabil mai bogati decat ei.
      Marile bogatii au inceput sa curga inspre regate (Spania, Portugalia, Franta, Anglia, Olanda, Germania, etc) dupa marile descoperiri geografice (Columb, etc).

      Thumb up 7 Thumb down 5
    • @alexx
      In comparație cu cine nu era bogat vestul? Lasă pe arabi, ei erau colonizatorii pe vremea aia. Și turcii.
      Italia sau Franța nu erau bogate? Fii serios.
      Iar țările de jos erau bogate și urbanizate cu mult înainte de marile descoperiri geografice. Conta și comerțul , nu doar jaful.

      Thumb up 13 Thumb down 5
    • @m
      Spania crestina la 1200 era mai saraca decat Spania maura. Si aveau cam 50/50 ca suprafata.
      Normal ca faceau bani din comert, dar uita-te la ordinele de marime: ce bogatie avea Spania la 1200 si ce avea la 1500 ? Dar la 1800 ?
      Cat aur au gasit Cortez &Co in America de Sud ? Unde s-a dus acel aur ?
      Etc.

      Thumb up 5 Thumb down 1
    • Vestul ca sa se duca la furat de la altii a trebuit sa inventeze arme mai bune si corabii cu care sa traverseze oceanele. De ce nu au venit africanii peste europeni sa-si colonizeze?

      Thumb up 5 Thumb down 1
    • vestul e bogat ptr c a a furat. a furat ptr ca a avut putere militara. si puterea aia militara a venit din cer, in timp ce se freca vestul pe burta si zicea: las’ ca merge si asa.

      Thumb up 3 Thumb down 0
  6. Sti cum e cu nevoile de baza? Cu cat creste venitul cu atat cresc si ele. Si vrei mai mult, si te compromiți.
    Si șpagă (corupție) daca pic…

    Thumb up 7 Thumb down 9
  7. Tocmai s-a pus batista pe tambalul scandalului din Olanda unde ING, cel mai mare grup bancar olandez ( banci+asigurari+ fonduri de pensii private), a fost de acord sa plateasca 850 mil. E amenda fiscului ca sa scape de acuzatia de spalare de bani!
    Deci, nu, coruptia e extrem de mare si la ei( in Italia e covarsitoare, cica-au scapat de Mafie, hi,hi,hi!) doar ca nu se lauda cu asta, ci deturneaza atentia catre prosti ca noi care ne facem un titlu de merit in a ne afirma primordialitatea in domeniu.


    Comentariu apreciat. Thumb up 39 Thumb down 19
    • Copilul meu este născut în Italia, am dat 0 șpagă, nu au vrut să primească nici măcar un platou de fursecuri, la plecare ne-au dat tot ceea ce era necesar pentru copil și mamă pentru 2 săptămâni.
      Vorbesc de zona Nord a Italiei.

      Sora mea a născut în România la stat : 3.000 ron.
      Cumnata la privat : 5.000 ron.

      Dar tu știi mai bine….


      Comentariu apreciat. Thumb up 51 Thumb down 20
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 21 Thumb down 44
    • @ramona: Din cur. Stiu pentru ca eu am pregatit plicurile pentru medicul ginecolog si pentru anestezist in cazul nevesti-mii. Eu am dat plicurile si in cand a nascut cumnata-mea si cand s-a operat soacra-mea la tiroida. Ce intrebare inteligenta …


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 27 Thumb down 9
    • @Ramona sigur nu cunoșteai pe nimeni acolo, s-a întâmplat să naști acolo, toți oameni cumsecade.

      Thumb up 16 Thumb down 1
    • @DanC: era “caminista” in Bucuresti, venita de la Suceava ?

      Thumb up 1 Thumb down 0
    • Cât plătești lunar din salariu pentru sănătate în Italia, Franța, Germania, Olanda, Suedia, Norvegia, Belgia, Finlanda etc. și cât plătești în România, ca și valoare nu ca și procent fiindcă medicamentele au același preț nu sunt mai ieftine dacă ai salariul în lei ? Dai o căruță de bani. În România cât dai ? Puțin. Da’vrei să ai ? Vrei. Pai bagi banu’. Cât dai șpagă aici nu se compară cu cât plătești lunar pentru doctor în străinătate, chiar dacă acolo nu dai șpagă, tot plătești și doar ți se pare ieftin când de fapt nu e.

      Thumb up 5 Thumb down 4
  8. Bucurestiul s-a “moldovenizat” mai tare decat Iasiul.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 23 Thumb down 10
    • Majoritatea oraselor din Moldova sunt mai curate decat Bucurestiul ala imputit. Chiar si cu primari hoti, si tot sunt mai organizate, oamenii mai oameni. Daca se moldovenizeaza capitala de tot, e primul lucru bun care i se poate intampla in urmatorii 50 de ani. 99 % dintre bucuresteni, cand veniti in Moldova, ramaneti cu gura cascata si aruncati gunoaie pe geamul masinii. Sau slabiciunea mea personala, masinile cu numar de B care pleaca cu scart de la semafor, taie benzile depasind tot, eu merg cu 40-50 km/h si opresc langa el la urmatorul semafor.


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 28 Thumb down 26
    • Normal ca sunt organizate, moldovenii au munti unde isi fac gropi de gunoi ( pasul mestecanis :) ) si orasele raman curate, pardon imputite – inca mai sunt câni vagabonzi la neamt si bacau? Ca ultima data nici n-am coborat din masina de frica haitelor

      Thumb up 11 Thumb down 12
    • Pizzi, n-am spus ca-s perfecte. Asa este, avem ceva ce nu s-a intalnit in Bucuresti, gen gropi de gunoi aiurea sau caini maidanezi prin orase, cum n-a vazut capitala.

      Thumb up 9 Thumb down 8
    • @7: Am fost o sapt cu un grup de bucuresteni in Israel. Sf Mormant etc. Bai tata, vite mai mari ca bucurestencele n-am vazut NICIODATA. Una vroia sa-si faca selfie cu Sf Mormant in spate. Tuguia buzele si era cu telefonul pus pe un kkt de ala telescopic. Deci ea zambind si tuguindu-si buzele si in spate Mormantul lui Isus. Alta sa faca poze in interior. Deci spatiul mic de tot, coada de SUTE de oameni si tampita vroia sa faca poze inauntru. Alta vita de asta se freca cu TOT ce avea ea pe Piatra Ungerii. Rucsac, haine etc etc. Parca o apucase toti dracii. Absolut penibil. Sa se bage-n fata peste tot etc.


      Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 8
    • Dan, prostia nu are granite,buletin sau nationalitate…


      Comentariu apreciat. Thumb up 20 Thumb down 0
    • Dupa parerea mea orasul Iasi arata foarte foarte bine iar in ultimii ani s-a schimbat mult. Asta din punctul meu de vedere, ca persoana care ajunge in Iasi de 3-4 ori pe an.

      Thumb up 1 Thumb down 1
  9. Degeaba gigel si maricica s-au mutat la oras daca tot la Antena 3 se uita. Daca tot parizer ieftin halesc amandoi. Daca si-au luat dizel tedei, sa moara de ciuda Saveta a lu’ Marie din sat. Un “cioban” de felu asta nu prea se poate educa la oras, din cauza expunerii la mult prea multe surse de tampire in masa. Si in multe cazuri lipseste cu desavarsire materialul genetic necesar.


    Comentariu apreciat. Thumb up 44 Thumb down 10
  10. Vali, ești naiv. Nu există țări civilizate, există țări bine amendate. Orice „civilizat” din ăsta care ajunge în România după 3 luni a uitat ce sunt alea semnalizatoare, cum se selectează gunoiul, că nu se aruncă gunoi pe jos, că dacă ieși cu cățelul strângi căcățelul… Ca să nu mai vorbim de comportament față de angajați sau furnizori.


    Comentariu apreciat. Thumb up 59 Thumb down 10
  11. In Romania problemele nu se vor rezolva niciodata, problemele vor evolua si se vor transforma. Atat timp cat nu se investeste MASIV in educatie si infrastructura nu avem nici o sansa sa recuperam decalajul dintre noi si vest. E drept, s-au facut progrese in ultimii 20-30 de ani dar mici si incomplete in comparatie cu potentialul tarii.

    Clasa politica nu are viziune si curaj. Uiati-va la carnatul asta de Dragnea. A avut tot la mana sa poata initia orice proiect. Bani, majoritate, influenta, putere de decizie, tot, si nu a facut nimic. S-a tras pe cur cu modificari, state paralele si alte gogorite timp de doi ani cat a bagat tara in datorii si s-a trait pe caiet. Daca dadea drumul la niste proiecte mari de infrastructura cu finantare din orice sursa (gen autostrada in moldova, pod peste dunare la Braila, autostrada peste munti, rezolva problemele majore din Bucuresti) scapa lejer de toate dosarele penale. Acumula un imens capital politic si sub presiunea lui putea scapa cu orice. Avea o scuza imbatabila, nu poti baga la puscarie un om care scoate tara din inapoiere si altfel pica vrajeala cu victima statului paralel. Dadea si lucrari cu dedicatie se umflau si baronii, locuri de munca, (altfel puteai cere 5000 de euro pe un iepuras de beteala) tot lantul de beneficii ce vine in urma investitilor. Impusca doi iepuri cu un foc, scapa de dosare si crescand economia isi asigura un solid viitor politic atat pentru el cat si pentru partid. Cu asemenea realizari devenea cu adevarat jupan, nu indraznea sa il conteste nimeni in partid sau in instante.
    Dar a fost mic si prost, a ales sa cumpere prostimea cu pensii si salarii, mariri iluzorii si oricum topite de inflatie. Prostimea se bucura la orice si la mariri si la condamari. Prostimea nu poate fi fidelizata pentru ca viitorul ei se rezuma la urmatorul pachet de tigari, pet de bere sau punga de seminte. Si in intr-un an doi cand va veni factura iarasi vom face un pas inainte si doi inapoi.


    Comentariu apreciat. Thumb up 64 Thumb down 5
    • Ce viziune vrei sa aiba un infractor? Pe el nu il intereseaza bunastarea ta, ci a propriului clan. Tu crezi ca asta-i Ceausescu?!


      Comentariu apreciat. Thumb up 36 Thumb down 5
    • tu habar nu ai cum functioneaza statul. nu dragnea scrie proiecte, nici ministrii, nici parlamentarii, ci functionarii. poate sa vina Ciolos cu toata familia lui, sa aiba si majoritate parlamentara 90%, ca nu face mare cacat, cat timp institutiile publice sunt pline de incompetenti. ti-o spune unul care dupa 2 ani de administratie publica e uimit de cat de mult a evoluat tara asta. si dupa aceiasi doi ani, mi-am dat seama ca nu am nici o sansa, asa ca m-am intors in privat. pentru ca de fiecare data cand ma zbateam sa fac ceva, la final ma loveam de cate una pusa directoare care spunea “nu se poate”, doar pentru ca nu avea pregatirea necesara ca sa gaseasca o solutie, iar cand ii dadeam solutia, refuza sa semneze pentru ca nu voia sa isi asume. de ce nu voia sa isi asume? pentru ca atunci cand nu esti stapan pe ceea ce faci, ti-e frica de orice, asa ca preferi clasicul “nu se poate”. combinatia de salarii mici si institutii pline cu oameni incompetenti ii face pe cei buni sa evite sa lucreze la stat. asa ca raman doar loazele, care n-au unde in alta parte sa se duca. ah, si inca una: administratia publica centrala este mult subdimensionata. ce rezulta cand ai oameni prost pregatiti, prost platiti si ingropati in lucrari? pai, nimic bun. ne trebuie o generatie de politicieni de sacrificiu, care sa schimbe legea 188 (statutul functionarului public), sa bage criterii de performanta si sa nu se astepte la urmatoarele alegeri sa ia prea multe voturi. deci, o utopie!


      Comentariu apreciat. Thumb up 44 Thumb down 5
    • @Valeriu
      Ai perfecta dreptate, problemele Romaniei nu se vor rezolva niciodata, dar nu din cauza educatiei si infrastructurii. Recuperarea decalajului fata de vest e un vis frumos. As fi curios sa vad o tara saraca care a devenit bogata din cauza educatiei sau pentru ca si-a contruit niste autostrazi. Nu un pic mai putin saraca, ci bogata. Scotia e prima tara europeana alfabetizata in proportie de 100%. A reusit performanta asta inca din sec XVII. A devenit ea din cauza asta la fel de bogata ca Anglia sau Olanda? Nu. Daca o duce ceva mai bine azi e doar din cauza petrolului din Marea Nordului, nu din cauza alfabetizarii precoce, care nu prea a contat. Tara in sine a ramas necompetitiva comparata cu vecinele ei. Portugalia s-a umplut de autostrazi de cand e in UE. A ajutat-o asta sa recupereze decalajul fata de tarile bogate din UE? Nici pomeneala, tot cea mai parlita si neperformanta economie din vest a ramas. Din pacate, in istoria economica a lumii, minunile sunt rare. Tarile bogate din Europa au fost asa si acum 500 de ani, cele sarace au ramas aceleasi de acum o jumatate de mileniu. Daca privesti o harta a bogatiei tarilor europene din evul mediu, constati ca mare lucru nu s-a schimbat. Din pacate, bogatia e un cerc virtuos iar saracia unul vicios. Saracia noastra e cauzata in principal de zona de care apartinem, una periferica si neperformanta. Asa cum bogatia Germaniei, Nordului Italiei, Elvetiei,Frantei, Belgiei, Olandei, Angliei tine de zona lor. Atata timp cat nu putem muta Romania in zona aia, unde nu au existat niciodata tari sarace, suntem condamnati la saracie. A! Sigur putem sa ne ridicam un pic nivelul, dar locul codas ne apartine de drept. In realitate potentialul tarii e jalnic si in plus mai este si o absurditate geografica. Pentru a o face cat de cat viabila ar trebui mai intai dezmembrata. Tara cu muntii in mijloc si raurile pe granite! Chiar ca este o aberatie geopolitica rar intalnita.

      Thumb up 2 Thumb down 0
    • E subdimensionată pt că centralizarea este prea mare. Trebuie federalizare.

      Thumb up 6 Thumb down 6
    • @Valeriu: Total de accord. Au avut totul, majoritatea absoluta, nu ca guvernele de dreapta care niciodata nu aveau majoritatea fara curvele din UDMR plus ceva pe langa. Nu au nici o scuza ca nu s-au apucat de treaba. NICI UNA!

      Legat de incompetenta, o cunostinta imi povestea cum o chema sefa (numita poolitic in functie) in biroul ei, inchidea usa si o punea sa ii completeze niste casute in Excel pentru ca aia era terifiata numai la idea de a modifica in document in excel. Daca la nivelul ala e de plans, nici nu vreau sa stiu ce e mai jos.

      Thumb up 2 Thumb down 0
  12. Nu e usor, trebuie ajutor din partea mass mediei, institutiilor statului, sistemului de invatamant.Cred ca pe noi astia 30+ e mai greu sa ne civilizezi, civilizatia inseamna iesirea din zona de confort, o sansa mai mare au copiii nostri.

    Cand o sa scoti religia din scoli si bagi curs de prim ajutor, cand tinta principala nu e indobitocirea populatiei si dezbinarea ei, cand vei da altceva la TV inafara de emisiuni de manele sau Antena 3 sau ziare de tot cacatul, cand doctorii vor prescrie medicamente corecte pentru Mircea Badea, cand institutiile statului isi vor face treaba, cand parintii vor gandit pe termen lung pentru binele copilului si nu pentru o fasola cu carnat si un concert cu Dan Bitman, cand scolile vor face in loc de practica cu referate un schimb de experienta cu licee, universitati de afara, cand atentia noastra va fi concentrata pe ceva mai important decat Guci, Muci, Puci, cand Dasaev nu va mai taia el maini intr-o veselie stiind ca oricand e liber, poate va exista o sansa sa ne civilizam, altfel, momentan, singura solutie e plecatul.


    Comentariu apreciat. Thumb up 33 Thumb down 5
  13. Du-te într-un mall din provincie într-o duminică, este plin de burtoși cu tricouri Levis care și-au scos în oraș nevestele boite strident, în urma lor in parcuri rămâne gunoi aruncat în iarbă deși sunt coșuri suficiente, unii ascultă muzică la telefon și îi deranjează pe cei din jur iar copiii lor dolofani țipă ca in ograda părinților.
    Este greu sa te porți civilizat la oraș când toată viața ai locuit într-un sat cu wc în curte unde gunoiul se aruncă direct in râu și unde termini școala dacă ii duci dirigintelui o găină și niște faină.
    Dacă s-ar da amenzi pentru lipsa de civilizație altfel ar arată orașele din Romania.


    Comentariu apreciat. Thumb up 33 Thumb down 6
  14. NOU
    #49

    | au salarii mici

    Un text inutil de lung cand totul se rezuma la cele trei cuvinte de mai sus.
    Nu sunt un om de stanga, dar fara rezolvarea situatiei cu salariile, incepand de la multinationale, n-o sa putem depasi situatia in care suntem.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 17 Thumb down 36
    • Hai mai taie din ele, da-le dr**u! Salariile mici nu justifica aruncatul gunoiului pe balcon, trecutul pe rosu sau purtatul de haine jegoase.

      Thumb up 18 Thumb down 1
    • Cum era versul ala din Parazitii?

      “Cand moare de foame crezi ca omului ii mai pasa unde arunca o hartie?” (citat aproximativ)

      Thumb up 3 Thumb down 1
  15. “Au rezolvat 90% din corupție, 90% din birocrație, șosele, mâncare, locuri de muncă. ”

    Ahahahahahahahaha

    Thumb up 10 Thumb down 16
    • Asta așa-i, la locurile de munca mai repede noi am rezolvat problema. Ca surplusul de populație de la noi s-a dus la ei :) e surplus inclusiv pt că probabil daca nu interzicea Ceaușescu avorturile și contraceptivele, eram mai puțini cam cu câți au plecat in afara după ce a mierlit-o tovarășul.

      Thumb up 5 Thumb down 1
  16. N-avem cum să ne schimbăm dacă ne vedem numai defectele.

    Thumb up 5 Thumb down 11
  17. La cum se misca lucrurile in vreo 20-30 de ani, satul romanesc asa cum il stim acum, va disparea complet. Reala problema pe care o avem,este faptul ca majoritatea populatiei nu poate gandi mai mult decat ziua de maine. Sigur exista scuza salariilor, pe care o tot aud, dar si daca printr-un miracol salariile ar fi la nivel de Norvegia, oamenii tot la fel ar ramane. Daca nu ma credeti mai face pro-ul niste reportaje cu ce ai face daca ai avea x bani/castiga la loto si o sa observati tiparul, clasic al romanului sarac, case masini, pune la adapost familia si dupa traieste din chirii sau pune la banca banii.
    La polul opus, populatia care a trecut de un anumit nivel si vrea sa faca ceva diferit in tara, este incurcata zilnic de cei care se gandesc, doar la nivelul zilei de maine si care nici nu vor sa iasa din aceasta gandire.
    In fond nici nu sti ce e mai trist, faptul ca avem suntem saraci, sau ca saracia a ajuns la noi rang de virtute de care nu ne putem lepada?

    Thumb up 17 Thumb down 1
    • oamenii au nevoie de siguranță și predictibilitate pe termen mediu. gen, 10 ani. să aibă salariu sigur, loc de muncă și ce mânca 10 ani, după care vor începe să se gândească și la altceva decât ce bagă la maț mâine.

    • Predictibilitate si siguranta pe termen mediu gen 10 ani, este o iluzie. Mai degraba oamenii au nevoie de un punct de plecare si apoi de niste directii pe care acestia sa le urmeze, iar statul sa-i ajute pe bune. Problema care se pune este :ca orice politician care isi doreste puterea pe viata, intelege ca odata ce alegatorul sau evolueaza trebuie sa evolueze si el. Cum majoritatea politicienilor romani, sunt niste saraci ajunsi pe pozitii de putere, fara vreun merit real, isi dau rapid seama, ca daca electoratul ar evolua, iar ei nu ar evolua la revedere mandat de politician.
      Fix din aceste cauze avem parte de problemele pe care le avem si de realitatea cotidiana ce ne urmareste zi de zi. Bineinteles, toate realizarile pe care romanii le au in tara, nu le au din cauza faptului ca statul i-a ajutat, ci pur si simplu sunt realizari proprii, cu care unii mai saraci se mandresc.
      Romania cu 2 viteze a existat de aproape 100 de ani, problema reala este ca nimeni nu a avut un interes real in a reduce aceste viteze si a face sa fie una singura.

      Thumb up 19 Thumb down 0
  18. Eu am 34 ani… suntem in 2018. duminica am sunat la 112, politia a venit, au vorbit cu respectivii din masina, fara sa coboare si a plecat. problema a persistat dupa 10 min, am sunat iar si politia nu a mai venit… cel de la 112 mi-a spus ca el si-a facut treaba si ca el a anuntat sa vina, dar de acolo devine problema celor de la sectia 18…
    si daca vreau sa reclam asta, ar trebui sa merg in audienta la comandant. la 3 fucking dimineata.

    tiganii si-au continuat petrecerea, salamul a cantat vesel in continuare.

    politia nu face nimic. punct. Nu cred ca mai prind eu educarea a 90% din organele statului… dar a populatiei… visezi…


    Comentariu apreciat. Thumb up 50 Thumb down 1
  19. Sunt in Bruxelles acum. A doua saptamana la rand. Oras frumos, organizat, cladiri istorice langa zgarie nori nou nouti. Autostrazi cu n-shpe benzi, ore de varf cu masini cat 10 Bucurestiuri. Multi se baga in fata. Nimeni nu claxoneaza. Ba, nimeni!!! Audi, Merc, si BMW noi pe cap de locuitor de 10 ori cat in Romania. Dar…
    Pe strazi e plin de arabeti, de negri, si de cersetori tigani din Romania. Stau pe jos pe saltele Relaxa si cersesc, in general in engleza. Nu le face nimeni nimic.
    La restaurant, langa mine, o chinezoaica ia comanda unui cuplu de tineri japonezi, in franceza. Si aia tot in franceza raspund.
    Ba, in plm, zero claxoane in 6 zile!!!
    Desi am stat doar cateva zile, fata de o luna sau mai mult prin alte pati (ex: SUA), cand am vazut tricolorul romanesc pe un restaurant de-alor nostri, mi s-a pus nodul in gat cat pumnul. Poate va povestesc de SUA, si cum am mancat coliva la o pomana romaneasca altadata, daca ma lasa conu’ sa public povestea.
    Altefl, romani si moldoveni (de peste Prut) cat cuprinde, in zonele turistice, la cumparat de praline si gauffre.
    Hai noroc, ca acum stau cu o Stella in fata. Evident ca are alt gust decat ce se vinde la noi.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 23 Thumb down 9
  20. Nu sunt oameni constructivi, care să facă ceva pozitiv. Au trăit toata viata din furt si combinatii. Deci nu au mentalul potrivit.

    Thumb up 12 Thumb down 1
  21. Ăștia (Austria sau Ungaria) puteam fi noi , dar ați vrut unire acum 100 de ani :)
    Vorbesc de ardelenii mei, de valahi și moldoveni…whatever, cui ii pasa ?!


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 18 Thumb down 24
  22. E o combinație de sărăcie cu lipsă de educație si ADN din ce in ce mai alterat ,care predispune la furt, combinații, înșelătorii… am mai spus pe aici : am depus o mărturie la vestitul DNA despre fapte de corupție făcute de un bugetar…acum mai bine de 2 ani…rezultatul : bugetarul este și mai bine acum, iar mituitorul lui și mai prosper…eu in schimb,care lucrez la privat de la 19 ani, schimb la câțiva ani angajatorul pt ceva mai multi bani și mai puțină futere… și si pt că la ultimul job ajunsese șef unul care cheltuia milioanele unui fost baronete local și care vroia să fac eu și munca unor pizdulice pe care vroia să le babardeasca… România…

    Thumb up 14 Thumb down 2
  23. Vin din Grecia simbata, prin Bulgaria cei mai mari piloti erau romanii in special cei cu nr de B, viteze de 140-150 pe DN.
    La Ruse inevitabil ne-am adunat toti in coada indiferent cu ce viteza am rulat. Mari prosti mai sintem.
    Peste toate in fata mea la coada intra unul cu nr de B, nu zic nimic ca doar nu era sa ma cert cu boul, apoi surpriza coboara sa platesca taxa de pod si vad ca este un coleg de-al meu de grupa din facultate brasovean 100%. Il scuip in gind, dupa ce trecem in RO se insinueaza din nou in fata cozii la vama.
    M-am razbunat acasa l-am scos din lista de prieteni la FB :)

    Thumb up 13 Thumb down 1
  24. “Cui nu-i convine aici, e liber sa se mute spre vest.” – cum ar zice dragnea
    Solutia nu poate fi decat prin amenzi si obligarea cetatenilor de a plati aceste amenzi. Ma rog, ii executi casa, masina, nevasta si ce mai are el prin curte.

    Thumb up 3 Thumb down 1
    • Amenzi exista, uneori si la nivele aberante, dar nu are cine sa le aplice, iar atunci cand cineva este amendat, de obicei e dintre cei mai fraieri.

      Thumb up 4 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.