Povestea unui copil sărac

Ionuț s-a născut într-o familie medie dintr-un orășel de provincie. N-a excelat la învățătură, n-a ieșit în evidență prin aptitudini deosebite, era unul din mulții copii români crescuți cu piftie, cu mingea de 35, cu eugenii și cu neajunsurile vieții.

Părinții lui Ionuț nu se deosebeau cu nimic de ceilalți vecini și de alți părinți din România: maieul alb pătat de unsoare și de mâncare ai tatălui, berea la PET, Dacia reparată cu sârmă, porcul crescut la țară, jumări la borcan, telenovele, capot de diftină, haine cusute și răscusute, oală de ciorbă de 10 kilograme…

Tatăl său încercase să îi insufle un pic de șmecherie de mic. Îi arăta țevile pe care le șutea de la fabrică și garajul construit pe domeniul statului, de care era foarte mândru, și îi spunea că în viață trebuie să te descurci, că nu te ajută nimeni dacă nu te ajuți singur.

Iar Ionuț băgase la cap. Făcu în grabă liceul și apoi merse la oraș pentru a face TCM (Tehnologia Construcțiilor de Mașini, pentru cei cu facultăți la uman). Acolo văzu pentru prima oară o mașină mai nouă de zece ani și întâlni oameni care făceau baie (sau duș, cum se spunea la oraș) de mai multe ori pe săptămână. Lui Ionuț îi plăcu asta.

Îi plăcu și viața în cămin, oameni de tot felul, învăță să își păzească mâncarea de colegi și să își aleagă prietena în funcție de pachetul pe care îl primește de acasă și alte trucuri care l-ar fi făcut mândru pe tatăl care purta același maieu pătat de 10 ani.

Au trecut patru ani, Ionuț a terminat facultatea și și-a găsit un loc de muncă bun, la Metrou, la oraș, devenind mândria mamei și a tatălui. Periodic, veneau oameni de la el din oraș și îi băteau în geamul metroului pe care îl conducea și îi spuneau același lucru:

mi-a zis tac-tu că ești mare șef la metrou, bravo băi băiete!

După încă patru ani, Ionuț deveni membru cu acte în regulă în partid și în sindicat, la îndemnul unor oameni de bine. Se simțea parte din ceva important, îi asculta cu admirație pe liderii partidului și aspira să ajungă și el mare într-o zi și să aibă o mașină nouă și o casă numai a lui.

Anii trec și Ionuț nu bate pasul pe loc. A demisionat de la Metrou și și-a făcut o firmă cu care câștigă licitații de stat pe la firmele unde colegii lui de partid sunt șefi. Dă înapoi o parte din bani, dar îi mai rămân și lui destui. După doi ani pășește țanțoș într-o reprezentanță auto și arată cu degetul spre un autobuz negru, scoate banii din sacoșă și e dezamăgit că nu poate pleca cu el pe loc. Primul drum îl făcu în orașul natal, sa îl vadă lumea.

Bravo, băi băiete, te-ai ajuns, îi spuse taică-su.

Ionuț se simți groaznic de mândru. Costumul lui ieftin, ceasul mare și aurit, cravata țipătoare, pantofii lucioși de piele, toate fură admirate întâi de părinți, apoi de vecini și în finali de foștii colegi de școală, la cârciumă de cartier unde se strânseră auzind că a venit Ionuț de la oraș și dă de băut. Acolo, toți aflară că Ionuț e pe cai mari și mai are puțin și face milionul. Milionul! Toți plecară amărâți către casă, gândindu-se ce ar face ei dacă ar avea un milion.

Ionuț se întoarse la muncă. Mai multe contracte, mai mulți bani, mai mulți prieteni, mai multe contracte, mai mulți bani, mai mulți prieteni, mai multe contracte, mai mulți bani.

Au trecut patru ani de când făcea asta și se simțea mai puternic decât oricând. Sigur, trebuia să angajeze niște oameni, prieteni ai prietenilor care îi dădeau contracte, trebuia să dea bani înapoi, trebuia să ungă diverși potentați, dar treaba mergea, banii veneau, grijile erau mici.

Și făcu și pasul cel mare. La un concurs de miss organizat de partid cunoscu o fată care abia împlinea 18 ani. Fuse dragoste la prima vedere pentru el și la o mașină și un apartament pentru ea. Pentru că Ionuț se îngrășase, nu știa să se îmbrace și nici să se poarte, dar fata avea de ales între el și întoarcerea la casa natală de chirpici și var. Așa că se căsătoriră, iar zvonurile că ea taxează 50€ scurtu încetară. Era o doamnă acum, nu se făcea să persiste asemenea mizerii.

Lună de miere în Grecia și Italia, iubire mare, autobuz mare ca al lui, dar alb pentru ea, casă de jumătate de milion, cu 6 camere, doar pentru ei doi, serate cu invitați, cățeluș mic și pufos pentru ea. Reparat gardul mă-sii, cumpărat un coafor și un notariat pentru ea, trimis la școala de notari, pentru că de ce să dea bani altora când are acte de făcut?

Trecură doi ani fericiți, și sentimental și financiar.

Și apărură primele necazuri. Primele controale financiare, primele citații la DNA, primele întâlniri cu oamenii care controlau cu adevărat treburile. În biroul mic, de la etajul 9 dintr-un bloc sordid din Berceni îl întâmpină o doamnă trecută binișor de 50 de ani, îmbrăcată fix ca mă-sa. Ea îl invită în birou la domnul general. Ionuț intră mirat și găsi un birou din lemn masiv, vechi de zeci de ani, și un bătrânel cu ochelari cu ramă groasă și cu un costum ponosit în spatele lui. Domnul general era cel care îi ghidase cariera de până acum a lui Ionuț. Firmele, contractele, afacerile, tot ce Ionuț crezuse că realizase pe cont propriu, toate erau opera domnului general cu ochelari și costum ponosit. Ionuț află că le putea păstra, ba chiar face și mai mulți bani dacă era ascultător. Dacă nu, justiția își va urma cursul.

Ionuț dădu din cap și se întoarse la treabă. Mai multe contracte, mai mulți bani, mai mulți prieteni, mai multe contracte, mai mulți bani, mai mulți prieteni, mai multe contracte, mai mulți bani. Mai trecură doi ani. Primele 10 milioane. Prima mașină de lux. A treia casă. A patra oară când dădea cu subsemnatul la DNA. A doua nevastă fotomodel. Primul copil. Primul infarct ușor. Concediu. Somn mult.

Ionuț merse din nou la biroul din blocul sordid din Berceni, la domnul general cu ochelari și costum ponosit. Acolo află că nu, nu poate renunța la jocul ăsta. Trebuie să lucreze în continuare, mai multe contracte, mai mulți bani, altfel înfundă pușcăria.

Ionuț ieși din biroul generalului abătut. Se gândi câteva zile și merse la un avocat să se sfătuiască cu privire la ce e de făcut. Avocatul vorbi de pușcărie, de faliment, de bani pierduți, de imposibilitatea de a mai face afaceri, pentru că generalul controla foarte multe, și nu era singurul care trăgea sfori.

O jumătate de an umblă abătut, lucrând mai mult din inerție, evitând cât mai mult să dea ochii cu generalul sau cu colegii de la partid. Într-un final îl luă DNA-ul de pe stradă, pentru că generalul nu voia să riște să devină informator.

 

filme-fresh

36 comentarii

  1. super povestea, ca-n viaţă. Şi generalul?

    Thumb up 3 Thumb down 1
    • @Ioan T. Morar: generalul e bine merci. și-a scos banii investiți în iosif drăgan și în patriciu si acum îl împinge pe nicu niro să investească în media. :D

  2. Acuma mana sus cine vrea sa il joace pe Ionut.

    Thumb up 9 Thumb down 0
  3. Sau se muta undeva, nu stiu, in dubai?

    Thumb up 1 Thumb down 2
  4. Aproape intotdeauna cand ii vad pe Murazii (vezi articolul din RL postat de Vali) din Romania, ma gandesc pe cine au in spate.
    In afara de generali oare mai sunt si alte soiuri de papusari?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  5. da ai talent nene!

    Thumb up 3 Thumb down 1
  6. da, păcat că scriu prost :D

  7. NOU
    #10

    victor ranga oare mai e?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  8. Super povestea. Bravo!

    Thumb up 1 Thumb down 0
  9. singurul lucru care nu l-ai spus despre Ionut e ca el era la inceput pocait …apoi la sfaturile generalului a cumparat clubul dinamo , pe care acum ar cam vrea sa-l vanda :)

    Thumb up 4 Thumb down 1
  10. pfff, ce-l invidiez pe acest ionut, asta viata mai nene … zici ca totul incepe cu inscrierea in partid?

    Thumb up 4 Thumb down 0
  11. @ gurd , incepe cu inscrierea la pocaiti , apoi faci ceva bani cu ei …predicator ..cunosti un general …te faci om de afaceri sau dupa caz prezentator tv :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  12. guest post? prea ai scris frumos. :)

    Thumb up 9 Thumb down 0
  13. Sau Ionut s-ar fi putut face blogher simpatizand cu puterea si sustinand proiecte precum RM. S-ar fi putut…

    Thumb up 1 Thumb down 1
  14. Sa sa puna in manuale, in loc de povestea ursului pacalit de vulpe.

    Thumb up 2 Thumb down 0
  15. la dracu generalul tau , felix al tau , a dat doar un reno …tataru tot tatar :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  16. Exact ca jan voiam si eu sa zic. Pe vremea mingii de 35 nu exista pet. De fapt nu era la pet nimic.
    Dupa care au aparut primele peturi. Foarte utile la cozile de la tec.
    Undeva pe drum au aparut si berariile cu bere de dat acasa. La inceput in sticle de sticle. Dupa care in peturi.
    Berea la pet apare muuuult mai tarziu, spre 2000. in bucale prima e aia cu gustu puternic, amarui si de cacat.

    Thumb up 4 Thumb down 0
  17. Misto anecdota :)
    Cred ca ai o greseala aici : “toate erau opera domnului bătrânelului ” :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  18. Sper că există şi un easter egg în care ni se explică cum a ajuns în Berceni. Io sincer, nu-nţeleg ce-i cu Berceniul ăsta, cum toate drumurile duc în Berceni, dar puţine mai ies de acolo.

    Thumb up 2 Thumb down 0
  19. Pe vremea mingii de 35 nu exista bere la pet.

    Thumb up 3 Thumb down 0
  20. Am intalnit si eu un Ionut. Inca nu are probleme mari cu dna-ul ca a schimbat tabara si acuma si-a tras televiziune. Nu el. O doamna bine.

    Thumb up 1 Thumb down 0
  21. ba , da pe ionut asta nu-l cheama cristi ?

    Thumb up 2 Thumb down 0
  22. @zoso: noi avem grija de coerenta articolelor tale si tot tu esti suparat.
    Ce om

    Thumb up 2 Thumb down 0
  23. pacat de final. cam sec.

    Thumb up 1 Thumb down 0
  24. Salut!
    Citesc des, comentez ioc. Acum trebuie sa spun: bravo!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  25. foarte buna povestea mai fa si altele :D

    Thumb up 0 Thumb down 0
  26. Dar pe vremea pet-urilor, inca mai existau mingi de 35. :)

    Thumb up 0 Thumb down 1
  27. Cred că e vorba de Diaconescu:))

    Thumb up 0 Thumb down 0
  28. Adevarat si trist in acelasi timp !

    Thumb up 0 Thumb down 0
  29. Asta e rezumatul la Robinson Crusoe?

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.