între dezvoltatori şi cumpărători

Între dezvoltatorii de ansambluri rezidenţiale şi potenţialii cumpărători există o neînţelegere în comunicare.

Dezvoltatorii fac apartmente mari (sincer, pentru un bucureştean, 60-80mp pentru un apartament cu 2 camere este enorm). Dezvoltatorii ştiu însă ce ştiu. Ei nu le fac pentru ăştia care “bagă mâna în buzunar şi dau de p*la” (© clau), ci pentru ăia care au bani. Care s-au săturat să stea în cutii de chibrituri şi au un pic de bani şi vor confort.

Problema e însă că oamenii ăştia şi-au luat deja case. Vile. Şi-au făcut o socoteala simplă, au luat un teren în Prelungirea Ghencea sau Domneşti (nu în sud, băi, în vest) sau în altă zonă şi cu 100.000€ şi-au turnat o vilă cu etaj. Ce dacă în primii ani nu au avut gaze sau apa? Acum au de toate, mai puţin asfalt. Dar o să vină şi ăla. Şi cu aceiaşi bani au acum casă pe pământ. Care e altceva.

Apartamentele ridicol de mari rămân goale, pentru câ sunt scumpe, pentru că sunt mari.

Am căutat câteva luni un apartament într-un rezidenţial. Majoritatea au un mare minus. Sunt la mama naibii, trebuie să ai maşină ca să ajungi acasă. Şi dacă eşti comod şi nu vrei maşină, atunci nu ai şanse să stai acolo. În Prelungirea Ghencea se construiesc zilele astea câteva zeci de ansambluri, care mai de care mai impunător şi mai grandios. La prima ploaie, noii proprietari vor vedea ce mişto e să stai acolo, unde nu există asfalt.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

21 comentarii

  1. Poate vor “confort”, nu “comfort”. E un post in limba romana, prin urmare varianta corecta e “confort.”

    00
  2. NOU
    #2

    In Irlanda s-a dat acum citeva luni o lege prin care este interzisa orice constructie intr-o zona care nu are urmatoarele: 1. apa curenta + canalizare; 2. curent electric; 3. gaze; 4. sosele; 5. nu e acoperita de serviciile de salubrizare.
    Deci in 2028 va fi data aceasta lege si in Romania.

    00
  3. @Mihai: ai dreptate, thx.

  4. În zonele neasfaltate, apartamentul e la pachet cu maşină de teren.

    00
  5. @Adrian O.: iti dai seama ca nu poti sa iti iei ferari si sa stai acolo…

  6. Unii au pus bani mana de la mana si au cumparat asfalt si asfaltul a venit la pachet cu bariera ca sa nu intre oricine pe strada lor sa il strice

    00
  7. “daca esti comod si nu vrei masina”? Ma gandeam ca tocmai pentru ca esti comod vrei masina…

    00
  8. @corrinna: e mai comod sa te urci in metrou sau sa stai o ora in masina in trafic?

  9. la “Rasarit de soare” ap nu au suprafata enorm de mare (defapt e ca la cele comuniste) , e la 2 statii de metrou, ai “megamarketu” langa tine si preturile sunt ca la ap din blocul vecin ridicat prin 80, drumul care incepe cum se termina complexul este neasfaltat (inca) dar baietii si-au pus pilele in functiune si asfaltarile vor incepe in curand pe banii primariei din punctul x pana la centura!!!

    00
  10. :D Acum sincer, daca sunt in stare sa faca 10 blocuri le este greu sa o puna si de o asfaltare, nu de alta, dar cand merge clientul sa-si ia in primire casa se duce la azil sau, mai rau, la spitalu’ 9.

    Ah, da, le e greu. Sa faca altii. ei vor numai banii. De restul nu ii intereseaza.

    00
  11. e asa cum zici tu si nu. adica e si mai rau. am vazut multe apartamente de 80-90 mp, 2 camere (90mp=cam 3 camere in lumea civilizata)…. din care jumate sunt circulatii. practic cumperi holuri , pasaje, etc. te intrebai de ce nu se mai cumpara nou. pai simplu: nu numai ca sunt prost facute, sunt si f prost gandite, proiectate intr-un ritm infernal, ca tre sa inceapa santierul maine, etc.
    cat despre drumuri si masini, argumentul principal care m-a impins sa imi iau apartament in bloc vechi (in fine, `87) este ca eram langa 2 statii de metrou. in rest, tot ce vazusem nou erau la mama naibii sau exorbitante.

    00
  12. NOU
    #12

    @Cristi: in irlanda trebuie sa existe si transport public zona in care vrei sa construiesti.

    00
  13. arata interesant, preturile par mai realiste, asa ceva nu am vazut acum 3 ani. se va construi in curand si in prel. ghencea ceva aprox. identic ca preturi si suprafete. totusi titan vs. tineretului, aleg numarul doi. (cand ziceam de 2 statii de metrou, ma refeream la 2 linii diferite de metrou, nu 2 pe o linie :) )
    o mare problema a locuintelor noi e ca sunt in romania. in plus sunt coproprietati, apartin celor care locuiesc. romani. si de fiecare data cand ceva se va strica (si se va strica, calitatea fiind execrabila) vor astepta sa vina cineva (statul ?) sa le repare. asa ca … in vreo 10 ani va fi foarte distractiv sa vedem cu o sa arate. prin contractele pe care le-am rasfoit nu prea am vazut mari garantii de reparatii in caz de probleme de finisaj, so… :).

    00
  14. Sunt probleme pe toata piata imobiliara, iar peste tot trendul e descrescator, de la America, pana la Marea Britanie, Spania…si, inevitabil, la noi.

    Cine nu-si da seama…, se va insela.
    Cine isi inchipuie ca va mai vinde…orice, oriunde, “din plan…”, se va insela.

    La bulgari, deja sunt falimente la imobile noi…sau se vand la pret sub cel de achizitie. E atat de ieftin (cica…!) incat speculatorii vand, stiind ca vand in pierdere…, de teama sa nu piarda si mai mult.

    Totusi, daca au aparut garsoniere in imobile noi la 37 mii EUR, e de bine.
    E ciclicitatea pietii, acum…urmeaza “in jos”, dupa ce mereu ani de zile a fost…”in sus”. La preturi. Intrucat la nivel de constructii, majoritatea dezvoltatorilor sunt orientati spre…cat mai sus, cat mai multe etaje. Sa vedem CUI vor reusi sa (mai) vanda…Si la ce preturi.

    La nivel de “imobile vechi”, scaderile sunt semnificative, pe cartiere sunt chiar substantiale. Si trendul se mentine. Daca vine si Isarescu si, finalmente, isi impune normele cu creditele in fata bancherilor, piata imobiliara va scadea si mai abrupt. Bancherii zic ca va fi o “criza imobiliara”, de care BNR va fi vinovata. Ce “criza”? Va scadea pretul iar, spre ce a fost “inainte”, intrucat nu mai sunt cumparatori, cererea a scazut si din cauza multor dezvoltari finalizate / in lucru, suma primita drept credit de potentialii beneficiari va scadea substantial si, vrem-nu-vrem, influentele crizei creditelor ipotecare si a pietei imobiliare americane si din alte tari europene…va ajunge si la noi.

    Cum spuneam, la bulgari…scaderea si falimentele sunt aparute si se manifesta pregnant, ca o caracteristica a pietei imobiliare. Si la noi vor fi falimente. Sunt deja…(am mentionat si pe blog la mine), “fara nume…”:), dar inca nu-s de rezonanta si anuntate “evident”. Daca ai luat credit sa realizezi P+…x in periferie, incercand sa vinzi 2 cam la 145 mii EUR ca “preturile vor creste, oricum, ca…voi vinde, oricum”, acum vine “teapa” si corectura de rigoare. Unii inca sunt pe +, in sensul ca au putut reduce preturile, pe (ne)anuntate, marja de profit inca le acopera finantarea, cheltuielile…
    Faptul ca nu mai poti da un apartament de 59 mp “confort 1, semidecomandat…” in cartier obisnuit al Capitalei la pret de vila occidentala sau…de apartament identic in bloc nou (chiar de nu e “la asfalt” si ‘langa parc”), este logic. S-a mai fortat nota, pe ici…, pe colo, dar acum, gata, lucrurile sunt clare, prea clare.

    Pe o piata in descrestere si cu semne de recesiune continui, cine are de cumparat cu cash “de nevoie” efectiva o proprietate imobiliara, este intr-un avantaj. Dezavantaj au vanzatorii actuali care au achizitionat cu tenta speculativa, de la unul pana la …zeci de locuinte (sunt dintr-astia), inclusiv blocuri intregi (fonduri de investitii straine, companii s.a.)…Cine are si de cumparat, lucrand pe aceasi piata, nu e (la fel) de dezavantajat.

    00
  15. @BABILONUL IMOBILIAR: bre, matale ai schimbat ceva la blog? ca vad ca nu imi mai merge rssul…

    ah, stai, matale esti babilonul, manole e balonul…

  16. se sugruma si zona prelungirea ghencea de masini … si asa e buluc pe acolo cand ies oamenii dimineata si se indreapta spre servici si invers seara cand vin acasa …

    fara metrou sau alt mijloc rapid de a ajunge la complexele alea … cam slabe sanse sa le vanda …

    00
  17. Anul trecut mi-am luat si eu casa… si in SUD BAH NU IN VEST, mai precis in Cornetu, langa Bragadiru… So, are 250mp construiti, 500mp teren, apa ( put) gaze , strada asfaltata ( anul asta), canalizarea e pe vine ( anul asta), DN cu 2 benzi pe sens spre bucuresti ( dinspre Alexandria)… Cu banii pe care i-am platit ( la cheie) nu cred ca ma atingeam de un apartament cu 2 camere intr-un bloc din asta nou… Fac 30 de minute pana in fatza biroului ( langa fostul rest Budapesta)… mai putin decat fac colegii care vin din Drumul Taberei, Militari, Giugiului, whatever…
    Nu mi-as fi luat never ever un apartament la bloc pentru mai multi bani, pentru ca NU MAI VREAU SA STAU IN BLOC, fie el si nou…
    Asa ca una peste alta ai dreptate…

    Si mai e o problema – majoritatea care au posibilitatea sa-si cumpere casa/apartament nou, tre sa vanda unu vechi si sa acopere diferenta fie din surse proprii fie din credite (mai ales din credite)…
    Dupa cum se observa si cu ochiu liber, piata la impobile vechi a scazut considerabil, iar credite nu mai iei cu una cu doua – asta limiteaza drastic numarul potentialilor cumparatori…
    Totusi, intr-un studiu facut anul trecut ( sorry nu mai stiu de catre cine) se arata ca cererea de locuinte ar fi undeva la 1 mil de bucati pe an ( in toata tzara). Dintre acestia 1 mil de oameni care vor casa noua, fo’ 500 de mii ar fi capabili financiar sa si le cumpere ( banuiesc ca au fost inclusi aici si cei care pot plati ratele la banca pentru creditele imobiliare) iar de construit se construiau cam 30.000 buc pe an…
    Asta era anul trecut… Anul asta probabil ca din cei 500 de mii multi au iesit din categoria de potential cumparator pentru ca nu se mai incadreaza la categoria potenti financiar, iar de construit, se construieste mai mult…

    00
  18. @geretus: e misto zona aia, am si eu niste pamant pe acolo.

  19. @zoso : pareri…si pareri. Unele de la sursa, altele…

    A…, si de-aia ziceai ca ai cautat ceva locuinte prin Ghencea si ai renuntat…, ca ai pamant pe la Domnesti-Cornetu. Nu e rau, chiar nu e rau deloc.

    @geretus: …dupa ce intra (si) normele BNR, stai sa vezi…”cerere” :). La aia de acum, cu vreo 80 % mai putine tranzactii imobiliare in raport cu anul trecut…S.a.m.d.
    Am mai zis: “caderea” e si la noi, doar ca (unii) nu o vad sau nu vor sa o vada. La bulgari, e si mai si.

    00
  20. @BABILONUL IMOBILIAR: la domnesti e pamant cacalau, numai ca e la 100€/mp. si in cornetu e aproape gratis :)

  21. @ zoso:
    Se gaseste, pentru orice portofel, fie ~ moca, fie…cu ceva euro/mp (si la mai putin de suta…).
    Ideea e ca nu peste tot poti sa-ti alegi vecinii existenti, pe cei viitori nici atat, ca sa nu mai zic de utilitati/ facilitati…Si nu toti au Jeep-uri de acces pana pe camp:) Perspectiva e, oricum, foarte buna. Drumul, strada, facilitatile…, evident, dau si pretul loturilor pe acolo. In imobiliare sunt 3 criterii principale pentru pret, cum se stie: 1.zona,2.zona,3.zona….si apoi restul.
    Evident, e si chestie de gust, pricepere si, in principal, de gologanii fiecaruia…

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.