De ce e nasol la închisoare

Dincolo de filme (deși “Felon” e foarte mișto) și de legende urbane, există câteva chestii care sunt cu adevărat nasoale în închisoare. Și nu, nu e vorba de sex sau de dușurile cu porția.

 

Prima chestie nasoală este că nu poți să pleci. Mare lucru, nu? Eh, după câteva zile chestia asta devine extrem de apăsătoare. Și sentimentul nu îți dă pace.

Am citit o serie de interviuri cu pușcăriași și toți erau de acord că ăsta e cel mai nasol lucru, să fii închis și să nu poți ieși.

 

A doua chestie nasoală este puțin mai vizibilă decât prima.

La închisoare, indiferent dacă ești în aripa intelectualilor sau în aia cu infracțiuni ușoare, riști ca la un moment dat să dai peste un băiat care are o zi proastă. Acolo nu ai bodyguarzi, acolo nu ai politicieni pe speed-dial, iar gardienii nu te mai pot ajuta dacă ai maxilarul fracturat de la un băiat supărat și cu o sentință grea.

Lumea joacă acolo după alte reguli. Credeți că lui Sile Cămătaru îi păsa că Năstase a scris cărți sau că Becali are o avere de 300 milioane? Nu, el te călca în picioare doar pentru că nu i-a plăcut cum te-ai uitat la el.

Am văzut ambele fețe ale situației: băieți intrați acolo cu coaie mari s-au întors smeriți și cuminți și copii cuminți întorși șefi de celulă.

Dar e amuzant numărul mare de oameni care n-au frică de bulău până nu ajung acolo.

 

filme-rise-apes-2

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

29 comentarii

  1. oarecum related cu parnaia,

    00
  2. Ti-a povestit tatal tau?

    00
  3. sile nu o sa stea niciodata in acelasi corp de cladire cu nastase sau becali

    00
  4. Dupa 4 ani la bulau, cu aceiasi 4 pereti si aceleasi fiare, cu acelasi jeg si acelasi miros, Giovanni o sa ajunga sa vorbeasca singur.

    Dar e ok, chiar el a spus ca nu vorbeste cu oricine.

    00
  5. Ar fi faina o marturie a unui blogger dupa o experienta in puscarie, dar nu in vizita, ci stat acolo minim 2-3 luni, eventual cu comparatie fata de ce e altundeva in UE.

    Un blogger puscariabil, altul decat Nastase, cine mai stie?

    Ps: ar fi o nisa buna asta cu review la puscarii, nu?

    00
  6. cum ajung baietii cuminti sefi de celula?

    00
  7. Ce m-am ras, am tot sperat ca e un guest post da’ din pacate nu .

    00
  8. N-o sa si-o ia nimeni in barba, la propriu. Nu da bine la imaginea sistemului

    00
  9. Pe de alta parte sunt curios daca MM va avea acelasi acces la internet precum Nastase.

    00
  10. Te pomenesti ca iese ‘smerit ” Giovani Becali , smecheru, mafotu ! :))

    00
  11. NOU
    #11

    te-ai uitat prea mult la OZ, nu e chiar legea junglei, au familii afara, au afaceri afara nu risca nimeni asta.

    00
  12. Am o cunostinta care si-a luat 8 ani pentru trafic. E la Gherla, mai are putin si iese, in fine. Ideea e ca se formeaza comunitati si in general se baga unii pentru altii. Daca reusesti sa te integrezi cu cine trebuie n-ai treaba cu nimeni, daca esti singuratic si mai ai si fata de pampalau presupun ca ti-o iei in freza dupa modelul scolar.

    Habar n-am, nici nu ma intereseaza prea mult subiectul, dar am zis sa zic ca sa fie zis.

    00
  13. Nu cred ca partea a doua e chiar asa. Adica vine un oarecare parnaias (nu zic de Camatari aici, ca ei nu sunt chiar oarecare) si ii fute una in bot lui Nastase ca nu i-a placut de fata de lui. Aici ma refer la alde astia de intra cunoscuti (nastase, meme, gigi, etc), nu baietii de pe IRC care sunt tari in gura.

    00
  14. De ce nu e nasol la ski?
    . Incepand cu Gigi, si terminand cu astia 8, nu vi se pare ca Sandu si Dragomir sunt singurii care au scapat? Si asta doar pentru ca sunt cumva mai inalti in grad. Mai aproape de Nas.

    00
  15. Oare doar eu sunt de parere ca baietii astia vor avea un statut preferential in inchisoare si vor fi un fel de VIP-uri la fel ca si atunci când erau liberi. Nu cred ca va indrazni cineva sa ii dea la mumu lui giovani.

    00
  16. Recomand o carte scrisa de un cunoscator roman al fenomenului:
    https://www.amazon.de/gp/product/B002B564WA/ref=oh_d__o02_details_o02__i00?ie=UTF8&psc=1

    Dupa ce cititi macar un sfert recititi din nou postul lui zoso…

    00
  17. Cand eram mici si prosti jucam un joc tampit, un fel de „prinselea” si cand te prindea „militia”, aveai cateva secunde sa canti asta:

    „Nene militian, de ce esti rau?
    Si vrei sa ne bagi, la bulau”

    Dupa care ti se explica ca ai facut nu stiu ce si te „condamna”, gen. Unii au ajuns sa faca pe bune jocul asta.

    00
  18. Si peste tot ce-ai spus tu, mai adauga lipsa de intimitate si faptul ca ai un program extrem de strict, incepand c-o trezire la 6 dimineata, dusuri doar de 2 ori pe saptamana si tot asa.

    00
  19. Chestia e ca, avand foarte multi bani, pot sa isi cumpere protectie, oferind tigari si alte cele colegilor de puscarie. Si normal, ca un sef de palier sau de celula, ar oferi protectie la de astia cu bani.

    Mai nasol e cand un condamnat pe viata caruia nu ii mai pasa de nimic are ceva cu parnaiasi gen Nastase.

    00
  20. este un site al unuia inchis pentru droguri https://bloggerpreventiv.wordpress.com/

    S-a oprit in ultima vreme de scris dar in postarile mai vechi reflecta spiritul inchisorii.

    00
  21. La puscarie nu am fost. Inca. Da prima chestie o confirm din armata, ca eu sunt mai batran si am facut-o.

    Dupa ce intrai acolo, erai consemnat in unitate pana la depunerea juramantului militar. Stiu, pentru cei mai multi e SF ce scriu eu pe aici. Ideea era ca aproape 2 luni nu aveai voie sa iesi afara, dincolo de garduri. Nici la instructie, nici la permisie, nimic. Stateai acolo, frecai podelele si frecai pasul de defilare prin unitate, sa te pregatesti de juramant. Si nu erai limitat chiar la 4 ziduri.

    Dupa cateva saptamani iti cam venea sa te urci pe garduri. Multi o luau razna si „evadau” noaptea, peste gard, cu toate riscurile. Riscul era destul de mic, de obicei 3 zile de tambal (inchis intr-o camera cu un pat din lemn), daca te prindeau. Dar, exista si un risc mai mare, gardurile erau pazite de militarii in garda, care aveau 5 cartuse in incarcator. Bine, regula era clara, nu trage nimeni indiferent de ce se intampla, dar puteai sa stii..

    De asta banuiesc ca si puscaria la domiciliu, conform noului cod penal, e o pedeapsa destul de nasoala, daca e aplicata pe bune.

    00
  22. hai ca nu e asa de rau daca esti VIP dai banu la seful de celula si se rezolva,intre timp poti sa scrii o carte despre Team Building :D

    00
  23. Pentru cei care sunt la puşcărie cu regim semideschis este ceva mai uşor. Cel puţin pentru o perioadă. Însă acolo oricum ajung doar cei cu pedepse uşoare, fapte mai mărunte şi sanse mari de recuperare.
    @silicon_v: cred că eşti mai claustrofob de felul tău… :)

    00
  24. Un beneficiu al inchisorii, oricat de oribila este, odata ce ai fost acolo realizezi ca poti supravietui orice.
    Dupa armata, inchisoarea a fost ultima mea frica.
    Acuma? Nimic.

    00
  25. Spuneai că te uiţi la filme… Încă nu ai învăţat că gardienii pot fi cumpăraţi?

    00
  26. Ca referinta pentru analiza comparativa propusa de @Ariel as indica unele facilitati din Austria:

    00
  27. Pot spune doar ca dupa doua saptamani de carantina in casa pt varicela, altfel apreciezi o plimbare prin frig…

    00
  28. Am fost arestat 6 luni in 2003 la Penitenciarul de maxima siguranta Margineni, pentru vatamare corporala grava. Acolo am invatat cateva lucruri interesante.
    Unde iti poti ascunde mobilul? Intr-un stecher, in spatele televizorului din camera, in tubul de gel de ras, dupa ce s-a golit, in spatele caloriferului ca sa nu fie gasit de aparatele de detectat metale.
    Cum poate sa bage cineva droguri in inchisoare? In pungile de seminte mari de floarea soarelui. Se desfac cateva seminte, se scoate continutul, se introduce cocaina sau alt drog. Se lipesc semintele cu superglue si se introduc la gramada in punga. Este imposibil pt un gardian sa gaseasca exact acele seminte. Punga se sigileaza la loc cu un fier de calcat.
    Cum deschizi o conserva fara cutit sau desfacator. O intorci cu fata in jos si o freci de ciment pana cade capacul.
    Cu ce se plateste in parnaie? Moneda este reprezentata de tigari.
    Daca ai bani poti executa fara mari probleme pedeapsa. Ca si afara se poate cumpara protectie, haine, mancare, reviste porno, chiar si cutite facute in anumite penitenciare care au fabrica de mobila sau altceva.
    Se doarme mereu cu lumina aprinsa pentru ca sa nu existe atacuri noaptea. Mereu este cineva treaz care vegheaza in camera sa nu apara incidente.
    Cel mai greu este de suportat lipsa de libertate. Cand vine sfarsitul de saptamana, toti sunt tristi. Fiecare isi aduce aminte pe unde se distra, cu cine umbla, cu ce femeie a stat intr-o anumita noapte, etc.

    00
  29. Ai fost la închisoare sau ti-a povestit un prieten…care stie de la alt prieten!? In primul rand, Nastase sau Becali nu „convietuiesc” cu infractori violenti sau cu pedepse grele. Nimeni nu indrazneste absolut nimic pentru ca in inchisoare banii si influenta primeaza, nu muschii. Alde Becali, Nastase sunt super monitorizati si au un statut sa spunem „special”. L-ai dat exemplu pe Nutu Camataru…te asigur ca daca prin absurd era in celula cu unu din astia doi nu misca nimic, poate doar le facea paturile…nimic mai mult.Sunt doar speculații și legende urbane, nimic mai mult.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.