Începerea unui proiect online: două întrebări

relaxationÎn încercările mele de a nu lansa nici un proiect public şi de a muri sărac, în timp ce alţii fac milioane, îmi dau cu părerea despre lansarea unui proiect online, la fel cum am făcut-o şi altă dată.

La ce mă pricep

Cred că foarte mulţi încep siteuri pe nişe pe care nu le cunosc/stăpânesc doar pentru că au auzit că acolo se câştigă bani. De aceeau au apărut zeci de bloguri culinare sau de tehnologie. Nimeni nu s-a întrebat, de pildă, cum se fac pozele de la mâncăruri din ziare sau dacă au acces la companiile telecom pentru laptopuri sau telefoane. Şi au ajuns la un punct în care proiectul nu e mort, dar merge în virtutea inerţiei.

Cine va cumpăra reclamă aici

În lupta mea neobosită de a-mi face cât mai mulţi prieteni în online, aflu imediat cum cineva are trafic mare, graţie cocoşeilor care abia aşteaptă să îmi arunce asta în faţă, pentru că aşa vor deveni ei mai buni. Dar divaghez.

Iată 3 siteuri, dintre care două au probabil dublu traficului meu. Unii dintre ei au dat mailuri către companiile care îşi făceau reclamă la mine (so 2008) cerând şi ei bani, alţii au încercat să intre în StandOut.

codrosudstoicalovendal

Nici un advertiser cu mintea întreagă nu va pune reclamă pe un site care face spam atât de evident sau pe unul care exploatează tâmpenia şi paranoia umană (tpu.ro e o excepţie din mai multe motive). Practic, ai adus un site la un nivel şi ai rămas cu el în drum, că nu ai cum să scoţi prea mulţi bani din el (sigur, clickurile de 2 cenţi din adsense sunt bune, dar parcă mai bun e un cec de 1.000€ pe lună, cum auzi că primesc alţii care n-au atâta trafic).

Simplu: pot aduce vreo 50.000 unici pe zi pe blogul meu, folosind cobinaţia câştigătoare spam + more spam + trafic cumpărat, dar n-am plecat la drum cu scopul ăsta. Am plecat la drum cu gândul că scriu ceva, că fac nişte fapte bune şi că scot un ban din asta. Dacă voiam doar bani, acum eram coleg cu piticu, pe foarte mulţi bani.

Final

Internetul e mai simplu decât pare. Dacă nu ştiţi, întrebaţi pe cineva.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

22 comentarii

  1. trebuie sa admit ca faci o treaba bunicica. intru de mult timp pe blogul tau si se pare ca revin destul de des. intram si la altii (de ex arhi), dar pentru ca nu aveau aceeasi calitate, am renuntat fara sa imi dau seama. poate ar merge o comparatie divertis – vacanta mare :)

    00
  2. Proiect online înseamnă pentru tine doar “eu public content şi aştept pe cineva să cumpere reclamă la mine pe site”?!

    00
  3. Toate proiectele și site-urile al căror scop e acela de a face spam ajung la un moment dat să clacheze. Probabil merg bine la început, dar undeva tot se vor bloca.

    Am avut ocazia să vedem astfel de exemple și în onlineul românesc.

    00
  4. Cu toate ca unii, de pe alte bloguri ne-au facut (pe cititorii tai regulati) putin cam inculti (nu mai gasesc exact blogul respectiv dar cred ca stii de el), eu tind sa cred ca nu este o pierdere de timp faptul ca-ti citim articolele, ce stiu ei, nimic si cand nu stii nimic te apuci de improscat cu noroi ca asta e cel mai usor.
    Toate cele buna Zoso, faci o treaba buna.

    00
  5. @ionut
    Stai tu linistit ca altii aia de care zici tu le sunt peste masura sa inteleaga unele articole de pe aici. Recunosc ca si pe mine ma depasesc unele articole care vizeaza personaje din mediul online si nu numai si atunci ma abtin sa comentez pentru ca nu cunosc problema in detaliu insa sunt in perioada de invatare, am invatat multe de cand intru regulat la taraba lui zoso.
    Cat despre site-uri si trafic, depinde mult de fel de public iti doresti sa te citeasca si cat de comercial vrei sa fi, alegi consumatori de money.ro sau de cocalari.com.

    00
  6. Explică-mi şi mie, te rog, cum reuşeşte dstoica (sau târgoveţul) cu site-uri de toată jena să aducă atâţia unici pe zi? Nu pot să pricep. Şi până şi bounce rate-ul e destul de mic. Eu nu pricep. Doar dacă deschid site-ul lui dstoica îmi vine să-l închid pe loc.

    00
  7. Bine, şi google sau cine-i trimite vizitatorii nu vede că-i spam?
    În plus, de ce nu-şi face dstoica un site ca lumea?

    00
  8. ” Am plecat la drum cu gândul că scriu ceva, că fac nişte fapte bune şi că scot un ban din asta. ” Finalul ca sa zic asa suna ok, sincer mi-a placut. Cine stie, poate ca tocmai ca-i simplu internetul creeaza si dependenta. Zic si eu.

    00
  9. Acum pe bune, sunt pe punctul sa lansez un site nou, un “proiect”, sa-l denumesc pompos. Nu e cu femei goale, nu e cu mancare, “monden”, alte alea.
    Va fi un site despre “stiinte”, prezentate intr-o maniera mai altfel decat la scoala.
    Suntem un grup de tineri carora nu le-au placut cum era prezentata materia in scoala, si daca pun ca macar unul din noi isi da doctoratul in chimie anul asta, cred ca proiectul are sanse sa devina ceva frumos. (am zis “macar unul”, pentru ca inca astept raspuns de la doctorandul doi – e in State la examene).

    Ne dai ceva consultanta pentru “awarness”?
    Foloseste adresa de e-mail pe care am scris-o, e valabila.

    00
  10. În teorie ai avea dreptate, doar că realitatea este mai nuanţată. Jeg-siteul pe-harta.ro de exemplu are profitshare de la eMag. Deci se găsesc firme care susţin spamerii. Şi bănuiesc că au profit frumuşel deoarece orice localitate ai căuta în România, ei sunt printre primele rezultate, fără a oferi nici o informaţie utilă, doar reclame cu mărirea penisului ş.a. Asta încă dinainte ca România măcar să existe la harta. Sunt convins că miile de voluntari care lucrează de un an şi jumătate la cartografierea României nu la astfel de utilizări s-au gândit când şi-au dedicat timpul proiectului. Normal ar fi ca publicitatea să fie orientată spre siteuri care aduc o plus-valoare vizitatorilor, nu spre cele care nu aduc nimic util şi pur si simplu se bagă în faţă pe motoarele de căutare şi ajungi să treci prin ele fără intenţie.

    00
  11. “Cine va cumpăra reclamă aici” – poate veniturile (principale) nici nu vor veni din reclama ci din plata unor servicii. Cam limitata viziunea..

    00
  12. NOU
    #14

    @Sakura, daca ai fi urmarit atent doar ce a scris Zoso in ultima vreme pe tema afilierii ai fi aflat ca am dat afara multe site-uri de genul celui indicat de tine si adoptat in ARMO o clauza referitoare la acestea. Nu ii putem opri sa se inscrie pentru ca o fac voluntar si sunt mii de site-uri, insa sunt eliminati cand ajung la un trafic care sa justifice verificarea sau primim sesizari.
    Din pacate, toti se reorienteaza catre alte sisteme de afiliere care au gasit in politica noastra o mare oportunitate de crestere. Verifica de exemplu laptopuri-ieftine.ro, eliminat de cateva saptamani din PS.
    Revenind la subiect, site-ul indicat de tine are vanzari totale de sub 300 lei. Va fi eliminat luni la prima ora pentru ca nu vrem sa finantam spamsite-uri si sper sa inteleaga toata lumea ca este un nonsens ca un magazin sa faca asta.

    00
  13. @zoso : Categorii de site-uri ce vand servicii in .ro :

    a. Site-uri de recrutare (Bestjobs, eJobs, myjob, Hipo etc.)
    b. Site-uri de gazduire web : (Livehosting, Gazduire.ro etc.)
    c. Site-uri cu alte servicii : Blogway, Kestionare.ro etc.

    00
    • @Andrei Rinea: esti dobitoc. ti-a mai spus cineva asta până acum? bine că mi-ai zis ca hostingul e un proiect care vinde servicii. geez.

  14. Pai trebuie sa iti spun daca tu ignori.
    Nu, nu cunosc alti gaozari in afara de tine de aceea nu mi s-a mai spus.

    Sincer eu nu te inteleg. Tu in afara de blog n-o sa faci nimic. Orlando s-ar putea sa reduca cheltuielile cu tine, tac-tu e la puscarie si tu ii injuri pe toti. Pe termen lung nu prea te vad bine..

    00
    • @Andrei Rinea: eu credeam că vorbim de proiecte de publishing. dar dacă tu zici că poti porni un proiect de hosting sau de jobs şi vinde servicii aşa e, că am impresia că te pricepi.

      ştiu că nu mă intelegi, de aia eu am oferte de job de la tot felul de firme şi tu mori de grija mea.

  15. Oh c’mon ce te asteptai de la un dobitoc?!

    00
  16. plm, zi-mi, vplay e un proiect mişto, nu? tot servicii…
    dar bestiale.ro?

  17. @Radu Apostolescu: Mulţumesc pentru răspuns. Am urmărit discuţiile recente, mi-a scăpat însă aspectul privind validarea siteurilor doar la plată, nu şi la înscriere. Înţeleg că este mai puţin solicitant astfel, însă riscurile la care vă expuneţi sunt mai mari. Pe de o parte riscul ca imaginea firmei să apară pe un site cu care nu doreşte să fie asociat, pe de alta este numai o chestiune de timp până când apar discuţii de acest gen. Un aspect demn de reţinut din răspunsul dvs. este faptul că eforturile spamerului au “produs” doar 300 de lei. Adevărat că nu ştiu în ce interval de timp, pe-harta.ro existand de multi ani dar deoarece il evit n-am observat de cand are PS. Ideea este că pentru un om serios nu se rentează să se apuce de spaming, câştigul fiind prea mic. Pentru o putoare însă cei 300 de lei sunt poate chiar mult, aşa că oricât de puţin productiv ar fi, pentru unii va fi mereu atrăgătoare ideea. Referitor la alternative la PS, aşa este în orice activitate în care unii (îşi) impun un cod moral, imediat vor apărea alţii care vor încerca să profite tocmai din absenţa oricărei moralităţi.

    00
  18. NOU
    #22

    Sakura, vom mutam activitatea de validare a site-urilor ca moment in timp astfel incat sa fie eficienta din toate punctele de vedere si nici sa nu creeze frustrari si discutii.

    Apropo de politica noastra de a respinge acest gen de afiliati este vorba in primul rand de pragmatism. Este ilogic sa finantam spammeri care nu fac decat sa deturneze traficul din cautari si sa-l treaca prin site-uri fantoma construite special numai pentru asta, pentru ca astfel ne subminam singuri. Gandire care in cazul unui sistem de afiliere tert (poate) sta tocmai pe dos. Detinatorul sistemului e direct intresat sa incaseze comisioane si sa se puna paravan intre ‘afiliat’ si proprietarul de site motivand ca atat timp cat un site aduce vanzari nu intereseaza pe nimeni cum le aduce. Din pacate e destul de usor sa pacalesti proprietarii de magazine cu concluzia asta, cel putin la nivelul la care ne aflam azi.

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.