Halucinant? Nu, România noastră dragă

Interlopul Sile Pietroi a fost pus în libertate pentru că trebuia să-şi plătească ratele la maşini şi la bancă. Pe lângă faptul că este cardiac şi nu suportă arestul, Vasile Fierbântu, zis Sile Pietroi, s-a cerut afară din celulă şi pentru că „are 4 maşini luate în leasing, pe care trebuie să le achite cu 300 milioane lei pe lună, având de achitat şi un credit la bancă”, se arată în încheierea şedinţei prin care interlopul a fost eliberat din arest de judecătorul Maria Tripăduş, de la Tribunalul Bucureşti. Din Gandul.

Săracul om.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

28 comentarii

  1. Mare minune daca peste cativa ani nu va intra si in politica pantru ca sunt sigur ca sprijin are,si ar urma astfel si cursul firesc al initierii politice:))

    00
  2. Oare a făcut credit ca să-i dea spagă la judecător sau şi-a vândut lanţu` ?

    00
  3. zoso, da’ niste stiri „out of the ordinary” nu ai ?

    00
  4. Maine, poimaine apare la Urban un articol si despre asta :-)

    00
  5. se spune ca justitia e oarba, la noi e tampita, corupta, abuzata sexual si mereu de partea celor cu bani, vorba lui Arhi…am zis!

    00
  6. va dati seama ca astia din justitie se caca in capul nostru? pe tine te ia la ranga de nu te vezi un militian care te-a prins cu 60 la ora pe Ana Ipatescu, si pe mafiotii astia ii trateaza cu manusi de catifea.

    00
  7. mai trist e faptul ca am ajuns in punctul la care astfel de aberatii nu ne mai mira. daca un oarecare invoca aceleasi motive… se mai aplica „legea” ca pentru Sile Pietroi?…

    00
  8. Am ras desi nu e de ras, nu ar trebui sa ne surprinda. Probabil o rata lunar s-a dus la judecatori.

    00
  9. astia sunt eliberati pentru rate si pentru ca au de platit nu stiu cate masini , iar acum catva timp in urma doua femei in varsta au fost nevoite sa stea in inchisoare pana Basescu sa semneze un decret pentru eliberarea lor , incredibila tara de kkt

    00
  10. Pai daca nu prezinta nici un risc social e normal sa-l elibereze

    00
  11. Cred ca masinile alea 4 sunt pentru judecatori, nicidecum pentru el.

    00
  12. E urata treaba in justitie, de multe ori, sunt penibili…Iar justificarea sentintei e apoteotica!

    00
  13. Socant, cine are bani face legea :(

    00
  14. nu ma mira :-J

    00
  15. Ehh, asta da polita de asigurare. Bine c-a iesit Sile de la facultate. Acum se va redresa economia. Weee!

    00
  16. sa inteleg ca din parnaie nu putea sa faca banii si tre sa iasa nitel afara sa mai umple contul. bineinteles prin munca cinstita, dintr-un salariu de bugetar

    00
  17. @canadianu’: vrei sa iti faci nervi?

  18. Saracul, il afecteaza criza :)

    00
  19. @zoso
    pai tocmai, ca nu-mi mai fac de demult nervi citind stiri de genul asta. e ca si cu stirile despre suta de morti/zi din irak. face parte din normalitate.
    poti in schimb sa bagi niste stiri cu subiecte ecologice, am observat ca la subiectul asta sunt sensibil in ultima vreme :P

    00
  20. a iesit sa mai fure nitel :))

    00
  21. Si cum credeti ca isi achita asa-zisele datorii?
    Prin dat in cap, droguri, proxenetism, spargeri, inselat batrani si pus mana pe casele lor etc.

    00
  22. Vorba lui Lorz, as fi tare curios sa aflu cu ce se ocupa (legal) acest individ de isi permite sa-si ia atatea masini in leasing, ca multi dintre noi abia reusesc sa-si cumpere un logan.
    De ce mama dracu’ organele alea fiscale nu-si fac treaba si sa ia la investigat averile tuturor baronilor astia, sa vedem cum le justifica (pentru ca matusa Tamara si-a dat duhul si i-a lasat totul lui Nastase).

    00
  23. justitie corupta + procuratura corupta + politie corupta + politica corupta = disolutia puterii = tara lu’ papura voda, fiecare isi baga si-s scoate ce vrea

    00
  24. Da ăsta nu are internet banking şi un laptop în celulă? :)

    00
  25. Io înţeleg să l-au pus în libertate pentru a-şi putea continua activitatea infracţională extrem de profitabilă. Ez spun aşa: este un cadou de la Tăriceanu, la sfârşit de mandat, modă începută de Ion Iliescu. Cred că în 5 sau 10 ani judecătorul cel apt va fi membru al CSM. Că se poartă.

    00
  26. Minunat. Bravo doamna judecator.

    00
  27. Cred ca ma duc sa imi iau si eu vreo 2 masini in leasing si apoi daca jefuiesc niste banci nu ma baga in inchisoare ca am rate la banca, pai nu?

    00
  28. NOU
    #28

    Mie imi place nespus de mult numele de familie al judecatoarei care l-a eliberat. Spune atat de multe despre slujbasii ce se ocupa cu impartitul dreptatii in Romania :P

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube