Ghid de supravietuire pentru burlaci

sursa foto

În căutarea noastă asiduă să fim mai buni în fiecare zi, ne-am gândit că v-ar fi de folos un ghid de supraviețuire pentru burlaci si nu numai. Pot exista următoarele situații  în care trebuie să a grijă singur de tine si ai putea apela la acest ghid:

  1. pleacă(departe) la facultate – deci mami nu mai poate să îl ajute
  2. se mută din casa părinților, după caz, în garsonieră sau cu prietenii(aici se complică puțin treaba)
  3. se căsătorește cu o femeie care nu are timp să îi facă toate mofturile/nevoile

De regulă bărbatii se adaptează(în timp, ce-i drept), cu diverse peripeții pe parcurs, dar se adaptează. Acest ghid are rolul de a grăbi această adaptare și de a minimiza accidentele nefericite de pe parcursul procesului. Vom trece prin activitățile casnice de bază, punctând la fiecare câteva tips and tricks. Ceea ce vă povestesc aici vine din experiența proprie de locuit singur prin capitală de cam 3 ani de zile – în care m-am adaptat.

O să începem cu chestiile de bază:

Prima dată discutăm despre cum să îți speli hainele, cu mașina de spălat – pentru că trăim în secolul 21. Ideea din spate e destul de simplă, mai ales dacă ai manualul de utilizare al mașinii de spălat. Caută în el programul normal de spălare, de obicei este evidențiat în manual într-un fel sau altul. Pasul următor este selecționarea rufelor – etapă extrem de importantă – pentru că altfel te poți trezi cu cămășile albe subit colorat de un tricou aruncat aiurea în cuvă. Pune rufele albe la un loc, coloratele cu coloratele, iar cele negre împreună cu cele de alte culori închise.

După ce ai sortat hainele, le pui în mașina de spălat. Majoritatea detergenților la sticlă au capace cu care dozezi detergentul = 1 tură normală însemnă un capac de detergent. Dacă folosești detergent praf, cumpără un dozator, dacă nu te descurci din ochi.

Nu uita să dai drumul la apa pentru mașina de spălat, pe care apoi o închizi, la finalul ciclului de spălare, pentru că altfel apar defecțiuni la electrovalvă.

Scoate rufele din mașină imediat după terminarea ciclului de spălare, pentru că altfel riști să le șifonezi excesiv.

În spiritul logic al lucrurilor, vorbim acum despre cum se calcă hainele, după ce le-ai scos de la uscat. Eu, personal, am adoptat un stil de călcat natural, în dulap, dar asta presupune să împăturești foarte frumos și ordonat hainele și nu garantează rezultate prea bune. Pentru niște cămăși, de exemplu, nu poți aplica aceeași tactică.

Cele mai importante lucruri pe care trebuie să le reții sunt:

  • folosește o suprafață tare – preferabil masă de călcat sau o tăblie de lemn drept
  • pune ceva între haina de călcat și suportul – masă – de bumbac, preferabil
  • începe de la capete și ai grijă să elimini toate cutele
  • încheie cu marginile(gulere, brâuri de pantaloni)
  • nu lăsa niciodată fierul de călcat pe haină – o vei arde

Ai grijă apoi să împăturești fiecare haină călcată imediat după ce ai terminat cu ea, pentru că altfel munca ta va fi în zadar.

Un al treilea aspect la care trebuie să te gândești, după igiena proprie, tratată mai sus(bine, nu o să vă dau sfaturi despre dușul zilnic, nu are sens), trecem la igiena locuinței. Orice bărbat care trăiește singur s-a lovit cel puțin la început de întrebarea ”De câte ori să faci curat?” Oricine îți va răspunde – de câte ori e nevoie.

Practic, intervalul cel mai bun pentru curățenia de prin casă este 1 săptămână, în condițiile în care nu petreci mai mult de 5 ore pe acasă treaz, pentru că altfel crește gradul de mizerie creat în fiecare zi. Alege-ți ziua în care ai mai puțină treabă și folosește-o pentru a face următoarele activități:

  • dă cu aspiratorul sau mătură prin casă
  • în porțiunile cu gresie și parchet, o tură cu mop-ul face diferența între curat și foarte curat
  • curăță cu atenție chiuvetele din baie și bucătărie
  • nu uita de WC

Pentru fiecare zonă în parte există soluții speciale – recomand unele pentru ceramică și alte suprafețe din baie, unele pentru podele, nimic complicat. Aruncă un ochi și pe ghidul nostru pentru curățat baia.

Acum că ne-am igienizat încăperea și persoana, trecem la alimentație. O să trecem prin câteva sfaturi scurte despre cum să mănânci cât de cât sănătos, asta având premisele că doar dimineața și seara stai pe acasă, iar în rest ești la muncă. Dacă situația nu stă așa, atunci la prânz ai timp să cauți printre rețetele colegului Hădean, pe zoso.ro .

Revenind însă la subiect, dimineața e unul din cele mai grele și necreative momente din zi, când abia te-ai ridicat din pat și cauți ceva de mâncat. Îți recomand să încerci un iaurt/sana/lapte cu cereale sau ceai cu pâine și miere, eventual alături de o cafea, ca să începi ziua plin de energie. Ia ingredientele de cu seară, pentru că dimineața mai bine investești timpul în pregătirea de plecare sau in cateva minute in plus de somn decât în cumpărături pentru micul dejun.

Dacă e una din acele dimineți când ai mai mult timp la dispoziție, poți chiar să faci o omletă – ouă bătute cu un pic de smântână, roșii și ardei, alături de un pic de șuncă. Cu asta cred că am încheiat cu micul dejun.Retete mai multe gasesti pe www.micdejunsanatos.eu.

Pentru cină, recomandarea e să treci pe la piață/hypermarket, in functie de anotimp și să iei o plasă de legume. Nu te limita la 2-3 sortimente, mai bine ia mai puțin din fiecare, si apoi alimente cu care sa inteleaga legumele: putina brânză, eventual niște șuncă și pregătește o salată, merge aproape in fiecare seara pentru ca poti schimba mereu combinatia de ingrediente.

În afară de curățenie și mâncare, ai nevoie să te organizezi puțin și de aceea îți recomand ghidul pentru amenajarea mai bună a spațiului din casă. Odată ce ai amenajat spațiul prin casă, dacă mai ai loc, poți să instalezi 1-2 plante de care să ai grijă mai apoi. Fii insa atent – cu cât e mai sensibilă și mai pretențioasă, cu atât va trebui să ai mai mult grijă de ea. Dacă știi că ești un uituc notoriu, ia-ți un cactus, care nu se va supăra dacă nu îl uzi regulat :). Plantele sunt sănătoase necesare prin casă pentru că ziua produc oxigen și dau un pic de culoare camerei.

Legat de udatul plantei, folosește telefonul sau laptopul ca să îți aducă aminte când ai udat planta ultima oară. Setează alarma respectivă la intervalul la care știi că trebuie să repeți operațiunea de udat. Nu vrei să te trezești după 2-3 săptămâni cu o chestie uscată în ghiveci(nu se aplică și la cactuși, desigur).

Cred că aceste lucruri sunt un minim necesar pentru buna funcționare a fiecărui bărbat mutat din sânul casei părintești și care simte pe pielea lui cum brusc trebuie să aibă grijă de toate aceste aspecte. Dacă tu crezi că ar mai fi ceva de adăugat, dă-ne de știre, lasă-ne un comentariu cu completarea la acest articol.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

4 comentarii

  1. Asta cu mancatul sanatos si sunca de dimineata si seara e misto :)

    00
  2. Oamenii au nevoie de proteine animale ca sa fie sanatosi si puternici.

    Daca te uiti in istorie, omenirea a inceput sa evolueze atunci cand a inceput sa manance carne – mai ales preparata(cumva momentul coincide cu descoperirea focului)

  3. Foarte tare! :) sa tot scrii ghiduri…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube