Furtuna ca o reașezare a priorităților

Furtuna de ieri de la Timișoara va produce efecte de tot felul. Oameni cu asigurări pe case se vor întreba la ce folosesc, oameni cu smartfoane vor căuta, cel puțin o perioadă, să arunce ochii pe ele ca să nu mai fie surprinși de vreme, idioții vor opri în continuare sub copaci și apoi se vor mira că pică peste ei…

Dar două lucruri se vor întâmpla cu siguranță, cel puțin din ce văd aici:

 

Unul din ele este că se vor face niște renovări, ceea ce e bine. Oameni se vor întreba ce au nevoie mai mult, acoperiș deasupra capului sau telefon nou, și vor acționa în consecință. Vecinii care se trăgeau pe fund se vor pune de acord că parcă nu e bine că plouă pe televizor și pe spațiile comune și vor găsi toți bani să repare. Mă uit la imaginea de mai jos, observați că sunt două tipuri de ferestre, deci doi proprietari.

Ce se va mai întâmpla bun: oamenii vor descoperi clădiri de care nu au nevoie și pe care nu le folosesc. Serios. Când căutam casă, un gigel avea în anunț la avantaje că are și o șură mare, deci bonus, deci iată. Când am fost să văd, era într-adevăr o șură unde stăteau vaci și cai pe care nu o puteai folosi nici măcar ca garaj, că pica pe mașină. Iau dimensiunile, sun un băiat și îmi spune scurt „5.000€ costă demolarea, după ce obții aprobarea de la primărie”. Sau renovare, compartimentare, tras apă, curent, căldură, de două ori mai mult.

Așa și ăștia din clip. Ce facem, Maricico, punem acoperiș nou sau o demolăm, că oricum nu mai țineam nimic în ea de 20 de ani?!

Oricum, furtuna a reașezat un pic prioritățile unora.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

67 comentarii

  1. copacul ala s-a rupt pt ca nu era ecologic

    00
  2. Hurricane Vasile.

    00
  3. nici nu vreau sa ma gandesc ce scriau blogării si marii ziaristi daca furtuna aia se intampla oriunde in moldova sau la caracal sau in jud giurgiu sau la ploiesti sau la cluj

    (vaslui e zona tampon acolo niciodata nu s-a intamplat nimic)

    totusi cum evb de jud fruncea timis hai sa be purtam toti cu manusi lol

    00
    • Economic chiar este nr.1 după capitală.
      Ce ai în cap, tărîțe?
      Altfel, nu există centură și cea proiectată în 2017 este cu o bandă pe sens.Wtf?!

      00
    • In Vaslui nici furtuna nu merge, de frica sa nu fie violata.

      00
    • Sly, da frățică, centura si furtuna nu se pot intelege una fara cealalta :)

      00
    • De două săptămâni mă coiesc să fac un articol despre Vaslui, altfel decât alea din mass-media.
      Se pare ca TREBUIE să apară și un altfel de articol despre orașul meu.

      00
    • Răducule tată, discutam de „să ne purtăm cu mănuşi”.
      Atunci să o spunem clar şi răspicat: dacă tot dăm bani la alții atunci ar fi cazul să mai şi rămînă pe aici.
      Centura au promis-o politrucii GATA în 2012.A cerut Robu terenul de la guvern să facen noi centrura.Pas.
      Stadion se făcu la Ploieşti, Craiova.Amu se face la Alexandria, cei mai talentați sportivi, şi pe undeva pe la Tîrgovişte.Timişoara pas.
      O polivalentă au promis rahații ăstia de la psd că dau bani pt Timişoara.Pas.
      Spital regional la Timişoara.Pas.
      Şi 98° care este şăfu’ guvernului sare că Robu a inaugurat „cu surle şi trîmbițe” poarta de intrare în oraş.Ce legătura este între ele?Arincă cu gunoi să nu se vadă cît kkt a mîncat.Şi tocmai acum cînd sînt probleme care nu trebuie politizate.

      00
    • Pai hai sa vedem ce e o sa se scrie cand o sa fie asa o furtuna in vaslui.
      Exact genul asta de furtuna.

      00
    • Poate ne purtam cu manusi si pt ca astia au avut coaie sa se ridice impotriva lui ceausescu. Daca era dupa moldoveni,ceausescu era nume de dinastie, ca kim.

      00
    • Daca era dupa moldoveni, si acum era domnitor Stefan cel Mare.

      Dar nu uita ca totul a pornit in Timisoara de la Tokes, hai sa nu ne mai cacam pe noi atat lol

      00
    • Și dacă a pornit de la Tokes care îi problema?Pare-se că ești un mic xenofob ascuns într-un mare revanșard.
      Aaa, e o problemă mare că un maghiar ți-a redat libertatea de a discuta aici!
      Sau ai citit pe undeva că Timișoara face parte din altă țară?!

      00
  4. Aham. Până mâine uită

    00
  5. Pe ce aplicatie sa arunc ochii pentru averizare? Pe DSU ?

    00
  6. O minune ține doar trei zile.

    00
    • dupa trei zile e anuntata iar furtuna cu multa ploaie… tot in Timisoara.

      00
    • Iar? Cea trecuta a fost anuntata?

      00
    • Chiar nu m-ar mira sa ne dispere de acum ANM-ul cu o sarabanda de coduri colorate amboulea pentru fiecare ploicica.

      00
    • Imediat apare iphonex, vine si black friday, e pacat sa ratezi preturile umflate de la emag & co, la anul o sa fie la fel. Ba poate mai rau daca nu repara macar paguba de la uraganul Tudose (m-am gandit ca inca nu e botezat so…)

      Oare fac inchisoare cei care au construit, semnat de primire, dat avize si autorizatii pentru prostia aia de la intrearea din Timisoara? Robu ala a facut imediat spume la gura cand l-a intrebat lumea.

      00
    • Mai bine l-ar intreba ‘lumea’ in scris, cu o reclamatie la primarie, cu nume, prenume si numar de inregistrare.

      00
  7. Nu va schimba mai nimic!

    00
  8. @ dojo Cam asa, in nici 30 de secunde de la senin la furtuna:

    https://www.trafictube.ro/furtuna-puternica-zona-arieseni/

    00
  9. Smartfonul nu m-a ajutat cu nimic. Cand am primit alerta de furtuna pe telefon, eram deja afara si adunam tiglele sparte si lucrurile imprastiate prin toata curtea. Furtuna evident trecuse.

    00
  10. Casa mea e amplasata in extrema cealalta a comunei fata de cum a batut ieri vantul (jud Arad, vant lejer peste 100 km/h – am mai avut vijelii la 80-90 iar asta era mult peste). Asa ca am scapat doar cu ceva folii mutate, scanduri luate pe sus vreo 2-3 m si o betoniera rasturnata. Casa e relativ noua, tiglele au cam 7-8 ani vechime si-s din beton. Alte case care au fost direct in fata vantului chiar la intrarea in localitate au avut tigle aruncate aiurea, pomi rupti si altele. Evenimentul asta sper sa ii convinga pe vecinii mei (aia tineri din casele noi) ca impreuna sa plantam mai multe randuri de gard viu la marginea strazii, in speranta ca mai potolim putin vantul. Ce va schimba prin zona? Nimic. Vecinul batran cu sura pe jumatate desfacuta ca are placi de azbociment le va pune la loc. Vecinul cu nucul rasturnat a injurat de vreo 3 ori, a pus mana pe drujba si mai are ceva lemne in plus pt foc la iarna. Nimeni nu planteaza pomi ornamentali, toti isi pun pruni la strada la o densitate de 10 pomi pe 10mp. Si apoi ne miram cand aia din cauza greutatii se rup si ne mai sparg un geam, indoaie o tabla, prin un adult, etc.
    Eu ma intreb si ce am invatat eu: am tot amanat achizitia UPS-ului pentru centrala de vreo 3 ani, dar anul asta chiar sunt motivat sa il iau ca nu mai merge asa, sper sa apuc sa iau si un mini generator in casa anul asta, plantez pomi rezistenti si neaparat ornamentali in fata casei, fac anexe noi noute cu acoperis care sa reziste (nu acoperis din tabla, fibrociment, etc), pun gard viu de jur imprejurul gradinii sa fiu ferit cat de cat de vant macar in curtea proprie, fac rezerve de alimente macar pt 2-3 zile, neaparat surse de energie din mai multe surse: curent, gaz, lemne – ca daca pica una sau doua din ele sa fiu mereu acoperit. Urmeaza o drujba in urmatorii ani, oricum deocamdata pomii mei sunt proaspat plantati. Asigurare oricum am deja, asa ca aia e bifata – am sa verific mai bine pe viitor cu cine semnez, sa nu patesc o chestie similara cu RCA-urile la masini.

    00
    • Generator iti trebuie pentru centrala, UPS-ul te tine cateva minute.

      00
    • Mark, o centrala consuma intre 60w si 200w ora. de obicei pe la 70-80w constant si 200 la curatare cand merge ventilatorul tare. Un ups mic conectat la o baterie de masina imi tine centrala 6-8 ore aprinsa.

      00
    • Subscriu la ce zice Duhul. Pompa de la puffer la calorifere e autoadaptiva, isi regleaza puterea in fct de necesarul de cerere din instalatie. Si da, vorbim de un ups specializat, nu de unul dinala cu 100 lei pt calculator.

      00
  11. S-au vazut acum lucrari de mantuiala. Mansarde noi au ramas fra acoperisuri de tabla pt ca au fost ancorate necorespunzator, acoperisuri de institutii publice la fel, fatade de cladiri au fost rupte. Terase aflate pe strazi pietonale centrale formate din mese de paie, corturi dampulea zburau si spargeau geamuri, nimic ancorat. Trebuiesc normative noi peste tot avem plin de investitii minimale si necontrolate de autoritati.

    00
  12. eu zic ca cine n-a facut pana acum preventive nu va face nici acum. vor gandi ca care vor fi sansele sa se intample si a doua oara?
    in cel mai bun caz vor carpi tavanul, tiglele, geamurile… etc

    00
  13. Eu am zis demult, la cum arata marea majoritate a caselor din Romania, ar merge de minune un program de finantare a acoperisurilor, cu fonduri de la UE. Cum e cel cu reabilitarea la blocuri. Traiasca Bilka, Wetterbest, Lindab si altii.

    00
    • Degeaba e lindab, bilka sau tabla tiganeasca. Daca nu o ancorezi cum trebuie si nu bagi manopera corespunzatoare o sa zboare oricum.

      00
    • @ciocanul: exact discutia asta am avut-o azi cu un coleg. Si zicea ca efectiv nu gasesti mester care sa iti faca acoperisul asa cum da producatorul. Ca alora le sta doar gandul la bani si la urmatoarea lucrare.

      00
    • @Arthur producatorul poate certifica mesteri care sa instaleze dupa procedura lor si sa ofere garantie iar cei care nu au certificrea sa poate instala dar sa aiba gen 3 luni garantie. Daca omul plateste 5000 in materiala vrea manopera sa nu fie mai mult de 50. Daca vine mester care ii spune cum trebuie facut si cat costa prietenul tau o sa il trimita la plimbare ca a vorbit cu unul si il costa mai putin de un sfert.

      00
    • @Arthur: iti dau eu mesteri care instaleaza/monteaza dupa specificatiile producatorului

      00
  14. O singura mentiune cu surprinsii de vreme.. Porcaria asta de furtuna a inceput ca din senin si a durat (vijelia pacii) foarte putin. Pur si simplu parca ne-a lovit o tornada, ceva de genul a fost. Vant extrem care in putin timp a facut ravagii. Nici nu apucai sa faci multe, eventual sa te tragi undeva la adapost, dar nu prea departe, ca te prindea oricum. Foarte ciudata faza …

    • Mult mai ciudat mi-se pare faptul ca nu s-a anuntat deloc de catre meteorologi. Nu dam vina pe ei ca nu are rost da chiar nici o atentionare? Asta ne face sa ne indoim de prognozele care se fac.

      00
    • Eu stiam ca vine in Vest o ploaie cu vant – ok, nu a zis nimeni ca va fi vijelie, dar ceva-ceva se stia. Iar aici in Iasi, experienta m-a invatat ca nu am ce cauta in zona Copou la ploile cu vant.

      00
    • A fost tornada in toata regula. Mi-a smuls cabana din curte ca pe o surcea si nu era cabana mica sau usoara. Doua treimi din ea au zburat prin aer peste gard cand a atins-o vartejul. A ramas un ciot de un metru din ea prins in fundatie. As fi atasat si poza daca puteam pe aici. P.s. – Bilant acoperis casa noua 110 tigle sparte sau picate. P.P.S – la casa aveam asigurare, se pare ca vor despagubi.

      00
    • :) Mie mi-a spus maica-mea ca a vazut pe minunatele posturi Romania tv si antena3 ca vine ciclonul. Dupa ei, era uraganul care a maturat Florida.

      Si eu care i-am spus de mai multe ori ca-i sterg rahaturile alea din televizor…

      00
  15. o furtuna din asta prin capitala, mai ales prin ferentexas nu ar strica…

    00
  16. Mie mi-au zburat si dintii din gura…

    00
  17. Oamenii ăia nu au toate țiglele pe casă

    00
  18. furtuna a fost anunțată de mai bine de o săptămână, în ziua de dinainte și în ziua respectivă la fel, dar toată lumea s-a culcat pe-o ureche: las’ că au mai anunțat și în alte dăți uragane și la noi nu sunt de-astea, deși zona de vest are furtuni destul de puternice (se știa că vor fi vânturi puternice, în rafale)

    00
    • Serios? Hai cu link-urile. Da, s-au anuntat ploi si vant. Dar unde stau eu bate 90% din timp vantul. Asa ca? Ah, dupa ce a trecut urgia am citit ca s-a dat cod portocaliu cu 5 minute dupa ce s-a oprit urgia. Mda, halal anunt.

      00
    • eumetsat / meteoalarm, inclusiv avertizarea anm de dimineata de la 8.23 (și astea sunt doar câteva cu care m-am intersectat eu pe net, poate și sigur sunt mai multe)

      00
    • Special am urmărit duminică dimineața informațiile meteo: în vestul țării va plua după ora 18-19.
      De fapt, nu a mai plouat după orele respective.

      00
  19. Cica uraganul Imra a lasat in urma 22 de morti (daca bine am citit). Eu nu inteleg cum naiba la noi ieri in urma furtunei acelea de cateva zeci de minute a lasat in urma 8 morti. Hai sa zici ca cel de la intrare peste care a cazut poarta cu „Bine ati venit..” e ghinion pana acolo i-a fost viata.. dar restul de 7? Poti sa compari uraganul de langa ocean cu ce am avut noi ca si durata si intensitate? Atunci la noi de ce asa multi morti? 8 sunt foarte multi!!!

    00
    • pentru ca nu s-a asteptat nimeni si pentru ca atunci cand bate vantul cu putere nu alergi dupa tiglele care cad de pe casa sa le prinzi sau sa alergi prin vijelie dupa scaunele si mesele de paie de la terasa pentru ca este posibil sa-ti cada un acoperis in cap. si pentru ca este posibil ca, copacul sub care stai sa cada peste tine sau masina. cand ai un uragan cam in fiecare an, cam stii la ce sa te astepti si ce sa faci ca sa nu mori.

      00
    • @Shoric eu te inteleg, da totusi… nu e cam mare diferenta? 22 / 8 parca e prea ciudat. si furtuna a tinut doar cateva zeci de minute. daca tinea 2,3 ore sau o dupa amiaza intreaga ce se intampla?

      00
    • @Shoric mai adaug ca a tinut cateva zeci de minute intr-o zi de Duminica cand normal lumea sta acasa si se odihneste. daca era o alta zi de Vineri de exemplu cati morti erau?

      00
    • Vantul a pornit fara vreun avertisment. In 2 minute a devenit din vant puternic un adevarat uragan. Si da, daca furtuna aia te prindea pe o carare…

      00
  20. n-am inteles niciodata anunturile in care omul spune „vand casa renovabila sau demolabila” ori e una ori e alta.

    00
  21. Atata tam-tam se face cu furtuna asta. Vai a batut putin vantul si ne-am cacat pe noi.

    00
  22. toate oile-s la locu lor…livram branza proaspata la bucale…nu va fie cu grijanie

    00
  23. Zicea cineva că nu sunt meșteri.
    Sunt, dar sunt mai scumpi și de obicei au deja programări pe următorul an.
    Dacă ai norocul să lucrezi cu ei, la final merită.
    Am avut o singură țiglă de coamă luată de vânt, care a ciobit în cădere alte 2 tigle.
    20 de minute de muncă, cu tot cu dus scara în pod.

    00
    • bos, eu am vecini de 50+ care nu au scară de nici un fel. mereu împrumută de la un vecin. știu asta că au venit la mine să o imprumute, „că vecinul avea o scară înaltă, nu cumva a lăsat-o aici”.

    • Apoi ce să zic … eu am scara înaltă, vecinul are betonieră, ălalalt vecin m-a ajutat la descărcat pufferul…. și tot așa. În comunitățile mici (încă) mai funcționează așa.

      00
  24. Rieni – vânt puternic – țiglele zboară, parabolicele rezistă.
    Case fără astereală, mai pă tradițional așa. Îmi aduc aminte cum în fiecare iarnă colegii mei de școală (în urmă cu 30+ de ani) povesteau cum părinții îi puneau să care cu ligheanul zăpada din pod după fiecare viscol.
    De ce să mai plătești la primărie 5000€ taxă de demolare, când urgia ți-o dărâmă gratis?

    00
  25. Un coleg avea asigurare CASCO la UNIQA si primea mereu SMS-uri cu avertizari de furtuna la Bv.

    00
  26. Mai deschide-ti-va si mintea si ochii si mai cititi si cate o carte ! Nu va lasati informati (manipulati ) de TV de 2 bani !!! Nu trebuie sa va intereseze ce fac toate starletele si manelistii de pe sticla televizioarelor,etc …cititi zilnic un ziar cu informatii de calitate (gen EVZ. RL,Adevarul,etc)..nu doar etichetele de pe haine,sticlele de bere,etc… Invatati sa folositi absolut toate functiile telefoanelor inteligente pe care le detineti!!! (telefonul sa nu fie mai smart decat utilizatorul …) Nu folositi telefonul doar pentru socializare,fotografii,etc. Exista CARTI ,filme artistice sau documentare ,etc. despre CUM POTI SUPRAVIETUI in conditii extreme,etc. Intotdeauna sa ai bani cash la tine (macar de un covrig si o apa…lipsa curentului blocheaza POS ,pompele de benzina,etc.) Toate spitalele au generatoare de curent ….trebuie sa folositi ( in excursii ,etc.) si un incarcator portabil , care functioneaza clasic …si WI -FI cade in caz de vijelii . Incercati sa invatati sa traiti in armonie cu natura,sa o cunoasteti ….invatati sa „supravietuiti „un weekend la munte,in cort (si pentru acest lucru exista carti,bloguri,etc.)
    Corpul uman functioneaza si pe principiul ” Lupta sau fugi ” . Trebuie sa fii informat ce inseamna lupta corpului pentru supravietuire . INVATA sa NU INTRI IN PANICA ! In caz de vijelii,furtuni,etc….te comporti ca o ciupercuta in ploaie …nu sub pomi ,langa geamuri ,cladiri,etc .
    Cel mai greu lucru de pe lume : sa te cunosti pe tine ,sa stii cum reactionezi in diverse situatii ,etc.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.