forumurile tematice, incursiune în 2003

Via Manafu, am ajuns pe iqads să citesc un articol despre bloguri. Nu sunt un fan al iqads şi cred că toţi publicitarii sunt dobitoci, la un grad sau altul. Dar articolul în cauză urma să îmi schimbe părerea.

Domnule Vlad, aveţi dreptate, revoluţia întârzie, dar…

Acel titlu a fost pus de un băiat de la marketing, încercând să dea un impact mai mare unei conferinţe plicticoase. A fost un invitat, a vorbit, n-a avut loc nimic deosebit. Deci publicitate (vă e familiar domeniul, presupun).

Blogurile sunt însă în dezvoltare, iar cele punctate de dvs. sunt corecte, că momentan nimeni nu (prea) ştie ce să facă cu ele.

Am înţeles şi sunt de acord. Problema vine însă în a doua parte a articolului, când vă lansaţi într-o campanie ieftină de piar pentru realizările proprii. Aici aş dori să aduc nişte mici corecturi.

Forumurile tematice sunt un pic trecute şi vă explic imediat şi de ce. Trendul lor ascendent a început în 2001, odată cu apariţia phpBB2, un script de forum care făcea mult mai uşoară apariţia/instalarea unui forum. Într-o notă personală, dacă îmi permiteţi, alături de home.ro, consider phpBB una din ciumele internetului românesc. În 2001-2004, aproape orice puşti sau site nou apărut îşi făcea un forum (de fapt, se mai întâmplă şi în 2006 asta), pentru că era uşor şi pentru că era mirajul că toţi pot ajunge atât nişte comunităţi veritabile, cât şi la numărul de utilizatori ai forumurilor mari (computergames, fanclub, softpedia). Numai eu ştiu câti utilizatori banaţi în perioada aia şi-au înfiinţat un forum, în dorinţa de a deveni mai mari şi mai buni decât forumul pe care îl conduceam. Unii chiar au ajuns (vezi chip, desprecopii, culinar). În rest, toate sunt mai mult sau mai puţin părăsite, chiar dacă au un spate puternic (a se citi „chiar dacă aparţin unui site cu trafic mare).

Şi acum explicaţia. Asta se întâmplă pentru că pe forumurile mari ai şanse mult mai mari de a primi răspuns la problema ta, oricare ar fi ea,  decât pe un forum cu 2.000 de utilizatori. Azi noapte, de pildă, pe CG erau 120 de utilizatori online şi 200 de vizitatori. Ce şanse am pe forumul misiunii casa, gestionat de dvs, să primesc un răspuns la 2 noaptea? Minime, pentru că mai mult de jumătate din utilizatorii de pe forumul dvs nu au scris nici un mesaj. Pe când, pe un forum care are de toate, va găsi ceva de citit sau de scris şi va rămâne.

Din seria „încă un publicitar spune prostii pe salariu de 14 ori mai mare”…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

16 comentarii

  1. chiar si in 2007
    toti astia andărgraundării de cartier care asculta muzica de 2 ani si se cred mai hip-hopperi au forum, toti skaterii si emo la fel…
    si toate par niste conferinte pe messenger:D

    00
  2. Una ca omul ala are dreptate. Pe un forum tematic gasesc informatii utile, pe un blog de pe la noi gasesc stiri gen Libertatea si filmulete funny de pe youtube. Doi ca omul s-a folosit de un exemplu din experienta personala, fiind evident mai bine documentat in cazul ala. De ce e asta neaparat reclama? Trei, forumurile tematice sunt trecute? Arunca un ochi pe forumuri de genul motociclism.ro, daciaclub.ro, astea fiind doar doua exemple pe care le cunosc eu. Si patru, compara calitatea informatiei de pe astfel de forumuri cu cea de pe un forum generalist, de ex. computergames la sectiune Auto.
    Sigur, exista multe forumuri degeaba. Dar daca analizam problema asta la bloguri…

    00
  3. alea sunt exemple fericite. dar, daca te uiti mai atent, o sa vezi ca totusi am dreptate.

  4. Am un cunoscut al carui pusti de 13 ani si-a facut forum . No comments!

    00
  5. pai fix de la aia de pe computergames.ro voi primi raspunsuri avizate in orice problema! chiar si pe chestii legate de computer prefer sa astept dupa chip.ro.

    pe forumurile mari se discuta offtopic in draci sau nu exista topic. asa ca… daca vreau rock metalhead, daca vreau trance tranceaddicts daca vreau chitara rgc samd…

    00
  6. arunca un ochi la tine pe blog … a ce iti seamănă ?
    Tot mai mulţi te vizitează mai mult din cauza comentariilor şi a discuţiilor ce pornesc de la o temă (ştire) pe care o dai tu.

    00
  7. zoso, ai inceput sa scrii posturi prea lungi, fa si cite un rezumat :D

    00
  8. Cand intreb ceva pe un forum, nu am pretentia sa mi se raspunda in cateva minute, deci nu ar fi o problema ca mi se raspunde a 2a zi.
    Iar cu exemplele de forumuri slab poplate perfect de acord, dar la fel sunt si foarte multe bloguri.
    Eu as zice ca optiunea forum sau blog depinde de ce iti propui; nu cred ca forumurile nu mai au succes.

    00
  9. citez: „mai mult de jumătate din utilizatorii de pe forumul dvs nu au scris nici un mesaj”.

    …mai exact 90% din utilizatorii unui forum/sit nu scriu niciodata un mesaj, si este valabil pentru TOATE forumurile/siturile, indiferent de marimea lor. Se cheama regula lui 90-9-1.

    00
  10. nu chiar. 50% e mai apropiat de adevar

  11. pe proiectele proprii cifra de 90% mi s-a confirmat sistematic.

    00
  12. zoso … desprecopii.com este unul din putinele forumuri de succes care nu e php
    credeam ca stii :)

    mirela

    00
  13. si inca ceva – nici o intrebare nu ramane fara raspuns pe forumul desprecopii.com
    ar mai fi de adaugat insa nu am timp sa iti combat o idee complet gresita pe care o ai despre forumurile de succes.

    00
  14. mirela, hai mah, piar ieftin?

  15. Zoso, esti obtuz! Discutia este mult prea complexa ca sa o poti tu sintetiza in cateva fraze. Te-ai gandit ca pe CG e posibil sa primesti raspunsuri neavizate la o problema ce tine de „casa”, in comparatie cu raspunsurile primite pe un forum de specialitate?
    Banuiesc ca nu, altfel nu ai fi facut aceasta comparatie lipsita de o logica ce tine de ABC-ul onlinelului.
    Incerci sa fii critic cu absolut orice ca sa-ti creasca traficul, insa fa-o cu cap. ;)

    00
  16. ador comentariile in care nici măcar autorul nu ştie ce vrea să spună.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.