Firea și centura Capitalei

Comunicat CNAIR

Secțiunile A1- DN2 , DN 2- A2 și centura de sud beneficiază de finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru care se aplică principiul asigurării “durabilității” proiectelor cu finanțare europeană, respectiv monitorizarea pe parcursul implementării lor și ulterior, pe o perioada de 5 ani de la finalizarea acestuia. Drept urmare, la acest moment, nu exista posibilitatea transferului centurii rutiere a municipiului București din administrarea CNAIR S.A.

Declarație primar Firea

Dacă nu se va înțelege că primăria are datoria față de cetățenii bucureșteni și ilfoveni, turiști, diplomați, vom rămâne cu același bilanț sumbru: din cei 82 de kilometri de centură, doar 20 au fost modernizați în sensul lărgirii, e un bilanț sumbru. Am primit de la Guvern un răspuns preliminar și neoficial prin care ni s-a spus că s-ar pierde fonduri europene, dar nu cred că e adevărat deoarece m-am interesat și fondurile sunt adresate pe obiectiv și nu pe instituție.

Firea vrea centura ca să poată fura ea la contracte, pentru că incompetenții de la Ministerul Transporturilor nu sunt în stare să fure ca lumea. Și amuzantă foc aia cu “eu nu cred că e adevărat”, pentru că așa se pune problema, ea nu se pricepe și nu crede ce spune unul de la Minister, ăla sigur e mai prost ca ea, care uite ce departe a ajuns pe puterile ei.

Partea proastă e că tot mini-scandalul ăsta înseamnă că nu se vor mai face lucrări.

50 comentarii

  1. Firea asteapta sa se ruineze centura si mai tare sa sa poata filma Drumul Oaselor Reloaded. Dupa asta centura se va transforma in dirt track pentru motociclete, totul cu bani europeni.


    Comentariu apreciat. Thumb up 44 Thumb down 4
    • Ar putea deja sa filmeze pe Drumul O…siei din S6 (drumul ala care duce de la Iuliu Maniu la Militari Residence).

      Thumb up 9 Thumb down 0
    • Centura are deja tot ce-i trebuie pentru a deveni dirt-track . Cu putina publicitate ar putea deveni probabil ,cel mai mare din europa.

      Thumb up 3 Thumb down 0
  2. Ii este dor de fostul loc de munca…


    Comentariu apreciat. Thumb up 80 Thumb down 3
  3. #5

    Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 15 Thumb down 189
    • Uau! Chiar ești serios?


      Comentariu apreciat. Thumb up 20 Thumb down 7
    • Cred ca am lasat-o destul. :-)


      Comentariu apreciat. Thumb up 35 Thumb down 5
    • #8

      Ba Bula Catalin, PSD-ul a castigat TOT de la primari la senatori si deputati.Daca este vointa politica azi se pun toti la o masa, fac un plan pe o foaie A4 si de maine incep lucrarile.Dar nu vor, toti cauta sa fure si sa ciupeasca cate ceva nu ii intereseaza centura sau alte lucruri.


      Comentariu apreciat. Thumb up 52 Thumb down 5
    • Cockare, “decat” atat, asculta pana la capat si pune-ti intrebarea din cantec:
      https://www.youtube.com/watch?v=QRz8uERFQ2g

      Thumb up 2 Thumb down 2
    • altul care doarme pe jos la IKEA


      Comentariu apreciat. Thumb up 32 Thumb down 2
    • Iti place revolutia in materie de trafic, din Bucuresti?
      eu ma bucur de ea in fiecare zi, pentru ca in pana mea nu am unde sa las masina la metrou.
      Trebuie sa merg ca boul cu ea, pentru ca in zona preciziei nu sunt locuri de parcare(publice sau pe baza de abonament). Crezi ca nu ar fi misto, in loc sa imi rup masina prin gropile din Bucuresti, sa stau in metrou si sa citesc ceva sau sa frec telefonul?
      Basca, autobuzele alea smechere mai mult nu merg pentru ca stau blocante in trafic.

      Avand in vedere chestia asta, ce crezi ca se va intampla cu centura bucuresti daca o va administra primaria? uite fac eu un pronostic: NIMIC.


      Comentariu apreciat. Thumb up 27 Thumb down 0
    • Tataieee, jneboon? Ca fapt divers, lucrurile in PMB incep sa nu se mai vada, la modul ca peste tot accesul la informatii este restrictionat . Ca alt fapt divers, daca tot ne-am infiintat firme, hai sa luam si centura Bucuresti in subordine. Sigur nu vom sifona bani, fiindca, nu-i asa, nici pana acum n-am facut-o. Iar legat de ultima propozitie, stii ca in 3 saptamani se implineste anul de la alegeri, nu?

      Ps. Giani zice bine, cum nimeni nu le mai poate pune bete in roate cam nicaieri, felul in care sta totul pe loc (parca mai “pe loc” ca inainte) iti cam spune tot ce e de zis despre PSD. Daca mai era nevoie sa alfi ceva despre PSD…


      Comentariu apreciat. Thumb up 14 Thumb down 0
    • PLM, de un an aproape as zice ca, exceptind balciurile, rezultatele “guvernarii” Firea la nivel de capitala sunt 0. Dar na, probabil nu ma pricep eu suficient. Daca n-am masina puternica…


      Comentariu apreciat. Thumb up 18 Thumb down 2
    • Imediat ce a castigat primaria Bucuresti, Firea a semnat un contract de achizitie barci gonflabile si hidrobiciclete pentru nu stiu ce parc din Bucuresti. Valoare 1.8 milioane lei. Castigator: o tanti din Voluntari, in mod absolut coincidential pe nume Pandele Mariana, ce are o firma infiintata in 2016, cu vreo cateva luni inainte. Pe urma Firea s-a dus in concediu. Da, s-o lasam vreo 4 ani, apoi o alegem inca 4 si pe urma vedem bilantul, ce-o fi, o fi. Dupa 8 ani trebuie sa vedem ceva, eventual o gaura neagra ce va inghiti toata Romania.


      Comentariu apreciat. Thumb up 16 Thumb down 0
    • #15

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 3 Thumb down 13
  4. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 6 Thumb down 16
    • ejti nebun, nu ai vz ce harnica a fost cu festivaluri si decoratiuni si ce cacat a mai organizat ea primavara asta ?


      Comentariu apreciat. Thumb up 34 Thumb down 2
    • Sensurile giratorii sunt utile doar in lipsa de altceva mai bun.
      O alta chestie: trebuie scoase toate trecerile de pietoni de pe centura, si inlocuite cu pasaje sub sau supra-terane. Centura e sosea de viteza, nu straduta de langa gradinita.
      Apoi, trebuie pus parapet pentru a se impiedica virajul, sau intoarcerea peste linie continua.
      Ideal ar fi ca toate intrarile si iesirile in/din benzinarii sa fie prevazute cu banda de accelerare/decelerare, ca sa nu se mai intre direct din sosea, cu franalau de la 100 la ora, sau sa-ti sara iepurele in fata, pe principiul “da’ ce, n-ai inca o banda?”.


      Comentariu apreciat. Thumb up 16 Thumb down 1
    • Tu crezi ca niste pasaje/poduri se fac in 4,6 luni? :)) Ghici cine face studiul de trafic – statul (cel mai probabil). CNADNR are departament pentru chestia asta. Rahatu’ asta de studiu dureaza, ca deh, statul. Sa nu mai zic de obtinerea avizelor. Pariez ca lucrarile astea nu se vor termina in urmatorii 6 ani.

      Thumb up 6 Thumb down 1
    • Cu respect, DNCB are nevoie de intersectii denivelate si cel putin 2×2 benzi (as spune chiar 3×3) pe toata lungimea (sud si nord). Nu carpeli, astea nu fac decat sa prelungeasca agonia.

      Thumb up 0 Thumb down 0
    • @Leo: Benzinariile ca benzinariile, dar ce ne facem cu toate firmele si depozitele care au intrare directa pe DNCB? Sau toate drumeagurile si aleile care ai iarasi intrare directa, mai ales pe sectiunea aia dintre A1 si Chitila. Aproape de fiecare data cand am stat a prost cu 0 km/h pe-acolo a fost din cauza celor care voiau sa faca la stanga pe ele.

      Thumb up 0 Thumb down 0
    • @ParamPam – e loc sa se faca bretea si pentru alea.

      Thumb up 0 Thumb down 0
  5. Cine este Firea?


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 9 Thumb down 16
    • boss, bagarea capului in nisip nu impiedica pradatorul sa te in cur.


      Comentariu apreciat. Thumb up 33 Thumb down 0
    • #25

      @Mac

      Iti bagi capul direct in cur si eviti doua pericole cu o singua miscare


      Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 0
  6. Asta mica isi cumpara primul loc de munca

    P.S. poate baga si la centuriste programul prima muie sau primul sifilis………..


    Comentariu apreciat. Thumb up 14 Thumb down 2
  7. #27

    Binomul Firea-Pandele


    Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 1
  8. Strazile Bucurestiului sunt parca din ce in ce mai sparte. Reparatiile masive din vremea lui Videanu-Bordureanu au tinut si ele ce au tinut, dar nu mai tin. Din ce in ce mai multe gropi pe strazile principale, trecerile peste liniile de tramvai sunt bucuria mecanicilor auto, strazile secundare sunt carpite extrem de prost dupa reparatii fara numar. Iti clantane dintii in gura cand treci pe astfel de strazi.

    Iar traficul in orele de varf e deja un cosmar si, evident, nimeni nu are solutii la asta.

    Ei, in stadiul asta suntem, acum Firea vrea si centura capitalei. Ca in rest a rezolvat tot ce era de rezolvat prin Bucuresti.


    Comentariu apreciat. Thumb up 16 Thumb down 0
  9. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 4 Thumb down 18
  10. As vrea sa fac practica la Primaria Capitalei. Gratis, o luna de zile, dar sa fiu lasat sa-mi bag nasul in toate actele. Nu ma duc singur. Mai iau 4-5 corporatisti, ca mine, tot din astia care ne ocupam cu pusul lucrurilor cap la cap, si rezolvat probleme. La final facem publice concluziile. Cred ca v-ati c*** pe voi de ras sa aflati cum lucreaza mintile crete din aparatul de stat. Nu chestii complicate, gen nu sunt in stare sa imbunatateasca modul de lucru de zi cu zi, ci chestii simple cum ar fi “ce faci daca nu porneste calculatorul? Stai si te tragi pe c*r pana vine ala de la IT?”, sau “cate cafele bei si cate tigari fumezi inainte sa raspunzi la un simplu email?”


    Comentariu apreciat. Thumb up 23 Thumb down 2
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 3 Thumb down 25
    • @Picla, explica tu atunci cum e

      Thumb up 2 Thumb down 0
    • Normal ca sunt pe dinafara. Daca erau pe dinauntru, taceau malc. Banul oricum venea.

      Thumb up 5 Thumb down 0
    • @Pîclă – Cu dedicatie. Anno Domini 2015. UE. Ploiesti, orasul de pe locul 3 in lume, ca viteza a Internetului, dupa Singapore si Hong Kong.

      Eu – Buna ziua, am venit sa-mi schimb actul de identitate.
      Evidenta Populatiei – Ploiesti – ati platit taxele?
      Eu – Da. Uitati aici extrasul.
      EP – A, pai nu asa. Cum le-ati platit?
      Eu – Pe Internet, prin Home Bank.
      EP – Pai cum, de unde ati avut conturile?
      Eu – de pe site-ul Finante Locale. Uitati aici (ii arat pe telefon).
      EP – N-am mai vazut asa. Nu cred ca se poate. Stati sa o sun pe sefa.

      EP – Alo, sefa? A venit aici un domn, zice ca a platit pe Internet.

      EP – Nu stiu, stati sa ma uit. Da, e contul nostru, e corect. Da, si cel de la Primarie. Aha. Ii dau?
      Sefa a zis ca e in regula. Uitati aici documentul. Da’ sa stiti ca sunteti primul care plateste taxa de Trezorierie si cea catre Primarie pe Internet.
      Eu – Cum, n-a mai platit nimeni din Ploiesti taxele pentru preschimbarea CI pe Internet?
      EP – Nu.
      Eu – Da’ dvs. n-ati facut training pentru situatii din astea, cand vine omul cu taxele platite online?
      EP – Ba da, dar daca n-a mai facut nimeni asa… am uitat. Stiti cum e, ne e frica sa nu ne dea afara, daca lumea plateste pe Internet, si nu mai avem ce face.

      Thumb up 9 Thumb down 0
    • @ Leo: deci tu zici ca toti sunt lenesi, fumeaza, beau cafele, freaca menta pentru ca ai avut tu de-a face cu una batuta in cap la un ghiseu. Stii de ce sunt asa doamnele alea de ghiseu? Pentru ca au de-a face cu zeci de bizari in fiecare zi, asa ca isi schimba abordarea. Desigur ca sunt destule care nu stiu cum e sa nu ai job si isi bat joc,dar nu toate sunt asa. Oamenii din backoffice muncesc de le sar ochii din cap ca e lipsa de personal. Asta stiai? De ce crezi ca primesti raspuns la o hartie in termenul de 30 de zile in a 29-a zi? Din lipsa de perosnal. Sunt oameni care nu si-au luat concediu de 3 ani de zile ca daca pleaca, ies cu lucrarile din termenul de 30 de zile care nu are cine sa le faca in locul lor.

      Thumb up 1 Thumb down 2
  11. Ai grija cum te adresezi tovarasei ca te trimite la canal


    Comentariu apreciat. Thumb up 17 Thumb down 3
  12. Nu e vinovata toapa de Firea cit prostii care-au votat-o. BTW, muie bre, muie cit intersectia aia din poza – tuturor bucurestenilor care-au votat PSD la locale si/sau parlament.

    Thumb up 13 Thumb down 4
  13. eu i-as da-o, se vede treaba ca firea are experienta cu centura

    Thumb up 2 Thumb down 4
  14. Firea stie doar sa dea vina pe altcineva. Este primar de 1 an, are majoritate in consiliu, are sustinere (putin spus) in Guvern majoritar PSD dar ea stie una si buna – cineva/ceva nu vrea do’me sa se faca treaba.

    Cum nu poate sa de vina pe guvern ca deh, e PSD, o baga pe asta cu “am inteles, se zvoneste, am auzit” – adica poate sa zica orice ii trece prin cap ca deh, nu e oficial deci care e problema.
    Iar timpul trece si tara arde.

    Este dincolo de penibil dar suficient pentru electoratul silitor care o voteaza.

    P.S. Vorbim de domna care dincolo de trecutul comentabil, in campania s-a tot plans ca vai, ea este mama si lumea atenteaza la familia ei – aceeasi persoana care il critica pe Iohannis ca nu e ortodox si nu are copii deci… satana.
    Care cand era prinsa ca lipsea cu lunile de la primaria dupa ce fusese aleasa spunea ca ea doar este o mama care s-a dus cu copilul la mare fiindca doctorul i-a recomandat asta. “Biata de ea.”
    Ca saraca ea nu are nici o vina legat de concursul cu logo-ul bucurestiului nici cu concedierea profesoarei. Ca de fapt, ea este victima (repet are majoritate in parlament, in guvern, etc..)!

    In realitate noi suntem aia care ne-o furam, zi de zi, ceas de ceas de la borfasi pe care, direct sau indirect (aka lipsa votului) noi i-am pus acolo.

    Thumb up 2 Thumb down 0
  15. Se fac, se fac. Merge încet, dar merge. În ritmul ăsta, în 3-4 ani o sa avem și pe sud centură!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  16. Oare chiar aproape nimeni nu vede că problema începe, în primul și-n primul rând (deci nu exclusiv), de la vistieria partidului? Pe urmă, ”plățile” (bacșiș-urile/tributurile de inițiere) pentru a fi trecut pe listă (deci, nici măcar promisiunea că ajungi ceva, doar așa, că ești băgat în seamă) numit pentru o poziție la primărie/parlament/guvern?

    >> Gigel din colțu străzii scrie: -Păi, da mă Alupiguse, da’ ăia ciupesc să-și bage și-n buzunarele lor.

    Absolut, și de aceea vor fi beliți legal pentru asta!
    Propun să începem cu sinistroșeniile numite ”vistieria partidului” și o reformă cum se pot organiza campaniile politice (fără sticle de ulei, fără găleți, fără pixuri, fără tricouri, fără nimic din ăstea), deoarece majoritatea practicilor persuasive, de nărav homo-politicus, sunt o altă schemă de spălare de bani, și pentru vistieria partidului, și ca să fii băgat în seamă pe listele ălea de nominalizare, și ca unii să dea ochi buni pentru contracte la stat pe viitor dacă va câștiga partidul respectiv.

    Suntem okei până acum, a înțeles toată lumea?

    >> Trulă din colțu’ ălălalt al străzii scrie: -Băi, da’ oamenii politici cum mai pot să se facă auziți.

    Așa e, doar n-or exista canalele de televiziune locale & naționale la care nu te uiți (exceptând orele când sunt emisiunile de seară, divertisment sau cu țâțe siliconate, telenovele sau National Geographic… da, da). Nu mai zic de ziarele locale și naționale.

    >> Gogoșel, din mijlocul străzii, echidistant între cele două colțuri scrie: Haa haa, bravo, bă! Ai rezolvat toate, nu e ca și cum nu vor fi probleme și oameni care ar dori să schimbe ceva vor fi ignorați total.

    Așa e, ‘coae’. Nu e ca și cum s-a inventat FaceBook-ul (că tot e cea mai mare șmecherie din țară la ora actuală) sau imprimantele cu cerneală să-ți faci reclamă fără să plătești mare lucru și să împarți în cutiile poștale, nu e ca și cum nu s-a inventat site-uri în care să-ți filmezi moaca (cum ar fi YouTube) sau nu e ca și cum nu s-a inventat listele pentru cei care vor candida, ca oricare persoană (și așa scârbită de politică) să vadă în prealabil cine candidează și să se intereseze despre fiecare… cum să nu… fatalismul politic.

    >> Haralambie din blocul cu fața înspre strada cu două colțuri scrie: -Bine, bine, bine… da’ cum faci să se facă ce ai scris tu, cu ziarele, cu televiziunile, cu vistieria, cu tribturile pentru partid la nominalizare pe liste… cum faci?

    Eee, tocmai aici, și banalitatea… bcadrul legal, încât orice televiziune (de știri) și ziare să nu favorizeze pe careva.

    Întrebarea mea e următoarea: câți nu s-au gândit la ăstea și câți nu vor fi de acord cu ce-am spus pentru singurul motiv (nu pentru altele; dacă se găsesc și alte motive în afară de acesta, jos pălăria) că ”alții de afară n-au făcut, deci, noi să nu începem vreo inițiativă” (aka. motivul xenofiliei infecte și complexului de inferioritate și fatalismul politic).

    Thumb up 2 Thumb down 0
    • Ma, da ce le stiti voi pe toate, cum se dau banii, cum circula, cum se sifoneaza. Sunteti experti … care stati in spatele unei tastaturi si presupuneti voi, ca asa v-a zis hotnews, evz, stiripesurse, libertatea, cancan. Mai iesiti din case si respirati aer curat si oxigenati-va creierul … cat de cat.

      Thumb up 0 Thumb down 0
  17. Eu tocmai am aflat ca India a contruit o autostrada care leaga orasele principale. Are aproape 6000km, a durat 11 ani si a costat $9.3 mld.

    Indiaaa baaaa! 6000km!!!! Indiaaaa! Cum zicea cineva mai sus, multe urari de iubire eterna pentru votantii psd.

    https://en.wikipedia.org/wiki/Golden_Quadrilateral

    Thumb up 1 Thumb down 0
    • India are peste un miliard de inși și, deși un PIB măricel, pe cap de loucitori stă rău de tot.

      Thumb up 0 Thumb down 1
    • Nu vad legatura. Au chemat pe aia 1 mld de insi, fiecare cu o lopata, sa lucreze la autostrada? Nu tot de companii si cu bani de la bugetul statului a fost făcută si autostrada aia?

      Thumb up 0 Thumb down 0
    • Din ăia un miliard de inși, scoți frumușel vreo 50 de milioane (pe puțin), cu salariu inimaginabil de mic, și-i pui să lucreze non-stop, 24/7, până termină treaba.

      Dintr-o populație sub 19 milioane de inși, mai greu…

      Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.