Să se facă, e nevoie, dar nu aici și nu acum…

Curtea de Apel a oprit construcția trenului Gara de Nord – Otopeni, pentru că investitorii din zonă se opun:

Construcția căii ferate, dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, a fost blocată de către miliardarul Ion Țiriac. De fapt, omul de afaceri, care este și președintele Federației Române de Tenis, a făcut un demers în instanță, alături de alți investitori, toți fiind nemulțumiți de faptul că actualul proiect le afectează investițiile din zonă. (sursa)

E clasică.

E nevoie de asta, vrem asta, dar nu pe terenul nostru. Și nu azi. Că azi dorm până mai târziu. Poate luna viitoare. Hai să ne auzim la vară și vedem atunci ce e de făcut.

După care se plâng că statul nu face nimic, că a oprit investițiile, că avem nevoie de infrastructură ca de aer, că bla bla bla. Îți mai vine să faci ceva în condițiile astea? Nu prea…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

54 comentarii

  1. Stiau ca nu vor termina la timp, si s-au gandit ca daca vor baga fisa asta cu Tiriac, oamenii vor intelege ca nu a depins de statul roman…

    00
    • Deja dintre cele 4 stadioane propuse pentru campionatul european se pare că vor fi gata doar două (Momental, cum i-ar zice Mița lui Năică). Tipic românește.

      00
  2. Din toata lista aia, cei care mi-au sarit in ochi cel mai mult au fost aia cu parcarea. Daca Tiriac putea motiva faptul ca o sa faca trenul galagie langa chestia lui, pentru astia e clara motivatia, ceea ce ii face si mai jegosi.

    00
  3. Ipocrizie maximă afișată de d-l Țiriac.
    El era printre cei mai vehemenți în a critica statul că nu face investiții.
    Aștept decizia UEFA privind anularea meciurilor din 2020.

    00
  4. Acolo trebuia făcut tunel.

    00
    • Corect – in tarile astea cu apa calda cand se fac lucrari din astea in studiul de fezabilitate ( care la noi e la misto si reprezinta doar o alta modalitate de a mai sifona niste bani) apar recomandari de genul asta.
      Stiu ca noua ni se pare ca Tiriac ( si altii – da pe astia nu-i cunoastem) se pune contra – insa as fi curios daca oricare dintre noi avea casa in calea cosntructiei as ceda imediat pentru binele comunitatii…
      Solutia cu linia suspendata e incropita pe genunchi cu termen foarte scurt de realizare etc – tipic romanesc.

      00
    • Asa era planul, sa se faca metrou. Dar cum probabil nu s-au inteles la spagi in timp util tot ce mai putea sa faca era un tren suspendat. Si suspendat a fost.

      00
  5. La faza cu Tiriac eu credeam ca e invers – omul a construit acum niste ani de zile un patinoar si mai vrea sa faca nu stiu ce si acum s-a trezit statul roman ca trebuie sa faca linie ferata fix prin patinoarul lui doar pentru cateva meciuri de la Campionatul European.

    00
    • Esti un geniu, chiar daca o fac pentru euro, ea foloseste si muritorilor de rand, plus ca se va super fluidizeaza traficul.

      00
    • Sigur se va fluidiza traficul. Cu trenul vei face 20-25 minute pana la Gara de nord si inca vreo 20 cu metroul la unirii.

      La fel cu metroul care ar fi trebuit sa plece din statiu 1 Mai de pe M4.

      Sa presupunem ca stai in centrul Bucurestiului: pleci de la Unirii pana la Basarab 20 min, schimbi, mergi pana la 1 Mai 5 min, schimbi, iei metroul pana la aeroport 12 statii – 40 min. Total 65 min fara asteptat metroul.

      Peste tot in Europa, faci 20-30 minute cu metroul, autobuz in centrul orasului. Asta daca nu zbori pe Beauvais ca mergi la Paris.

      00
    • Explica si mie cum ajuta muritorii de rand. Cea mai apropiata locuinta de aeroport in Otopeni e la vreo 3 km in linie dreapta (5 km pe sosea) si in Balotesti la 8 km (10 km pe sosea). Astea sunt cele mai apropiate 2 localitati. Deocamdata, muritorii de rand au in zona 5 linii express de autobuz si vreo 8 preorasenesti care ajung intr-un timp decent chiar si in rush hour la o statie de metrou sau alt nod de circulatie din Bucuresti. La astea se mai adauga o infinitate de maxi-taxi-uri relativ dubioase.

      00
    • @Horia „Peste tot in Europa, faci 20-30 minute cu metroul, autobuz in centrul orasului.” Ia zi-mi tu mie cum faci 20-30 de minute de la Heathrow la Covent Garden sau Oxford Circus. Poate un 55-60 de minute minim ai vrut sa zici. La fel la Paris, de la Charles De Gaulle pana in centrul Parisului faci minim 50min. Asta in cazurile in care nu e aglomerat ca in rest faci peste 1h.

      00
    • @Julian Asa e, ai dreptate. Londra si Paris sunt megalopolisuri.

      Voiam sa spun ca nicaieri in Europa nu schimbi 3 linii de metrou sau un tren si un metrou, ca sa ajungi in centrul. Peste tot ai linie directa cu centrul.

      00
    • @Horia corectie, ai legatura cu gara centrala, care e un fel de pol central de circulatie, nu neaparat km0. problema este ca gara de nord din bucuresti a devenit irelevanta, trenurile fiind niste carute imputite

      00
    • @Horia “Peste tot in Europa, faci 20-30 minute cu metroul, autobuz in centrul orasului.” Vad ca te-ai corectat. Peste tot ai legatura directa cu gara centrala. Pot sa iti dau exemplu Stockholm sau Munich, aeroportul este la 30-40km de aeroport si faci cam 1h pana in gara.

      00
    • din Arlanda pana in centru faci o ora daca esti zgarcit ca mine. Altfel faci 29 de minute cu expresu sau 45 cu tåg-ul

      00
    • @Julian … nu mai da exemplu Londra/UK, oamenii aia îs la furat cu infrastructura. Iar la Paris îti ia o ora de la Orly la CDG cu trenul direct si probabil 30 de minute pâna în centru

      00
    • @animaloo si eu tot zgarcit am fost. Cum sa dau pe expresul ala mai mult decat am dat pe biletul de avion?

      00
  6. Plm, statul român a zis ca face metrou. Nu ca ii plâng de mila, dar omul a investit 3 milioane de parai sa faca un patinoar si alte chestii. Pe care l-a făcut în așa fel încât să nu încurce viitorul metrou, ca doar nu era prost sa cumpere viitorul teren prin care trece metroul.

    După aia vine statul si zice ca nu mai face metrou, mai bine ii trage un tren peste patinoar.

    Sa presupunem ca zoso se lovește la cap si vrea sa se mute înapoi la București. Cum stim, Bucureștiul ii pute, asa ca isi ia o casa mai spre Brașov asa, în Otopeni sa zicem. Se uita ce investiții sunt in zona si isi face o vila cu beci departe de linia de metrou. După câțiva ani vine statul si zice ca mai bine face un tren care sa treaca prin beciul lui zoso. Mai mișto, daca tot a săpat beciul, face o statie acolo. Sa se estimeze cat de progresist va fi zoso.

    00
    • În stația de metrou din Otopeni ar merge un magazin de topoare! WIN-WIN

      00
    • Si inca ceva: baiatul a avut case de avocatura care au blocat rapid proiectul in instanta.

      Saracii aia din Doamna Ghica nu au fost capabili de asa ceva, ca nu sta niciun miliardar prin blocurile alea. Si acolo se construieste fix la fel: in disperare, la plezneala, cu studii de fezabilitate facute pe repede inainte, ca nu are madam Firea ce arata peste 6 luni in campanie.

      Ei, acum tot un proiect de genul asta s-au lovit de unul bazat, cu bani, cu avocati si cu proptele politice babane. O sa fie un pic mai vesel decat in Colentina.

      00
    • De fapt, din toată lista au acceptat un singur reclamant, deținătorul hotelului din zona (Comfocus – Airport Hotel). Lui Țiriac si celorlalti le-au respins cererea de suspendare.

      In acest moment, daca Ministerul Transporturilor nu face recurs in 5 zile, lucrările rămân suspendate nu din cauza lui Țiriac, ci din cauza hotelului de mai sus.

      00
  7. Erau mai multe solutii, legarea aeroportului cu calea ferata de la Gara Balotesti, tunel subteran, dar toate solutiile ar fi durat si costat mai mult.

    In toate aeroporturile principale pe unde am trecut, toate trenurile le iei din subteran (Viena, Amsterdam, Varsovia, Paris, Madrid, Valencia).

    Exista si trenuri la nivelul solului, cu mers prin soara, vant si ninsoare dar pe aeroporturi secundare (Berlin Schönefeld, etc).

    00
    • Ti se pare ca le iei din subteran dar ele tot la nivelul solului merg, sau depinde ce infrastructura folosesc, cateodata împart aceeasi infrastructura cu metroul. Iar la Berlin se chinuie sa construiasca aia mega-aeroport lânga schonefeld de vreo 10 ani da nu s-au întelea cu spagile.

      00
  8. ”Curtea de Apel a oprit construcția trenului Gara de Nord – Otopeni, pentru că investitorii din zonă se opun:”

    Din categoria ‘Justiția pe care o apărăm’.

    00
  9. Deci care e argumentul lui Tiriac&co pentru blocarea constructiei? Nu mi se pare ca articolul pune punctul pe i.

    00
    • „Avem o problemă majoră cu academia Țiriac/Năstase. Ăsta a fost visul meu și al lui Ilie, să facem o academie. E mai complicată! Costă mai mult, dar e vorba despre bani privați. Banii mei! Voiam să o facem la Otopeni, unde trebuia să fie Universitatea despre care tot vorbeam. Din păcate, cu linia asta ferată, care trece pe deasupra acelei străzi, am început să luăm aprobări pentru demolarea patinoarului. Nu pot lăsa copiii cu trenul pe deasupra.

      Pe mine mă stupefiază infantilitatea organelor care sunt responsabile pentru așa ceva. Faptul că încă nu se știe proiectul. Dacă trenul trece printr-un butoi sau se fac doar două garduri fonice. Am fost la Minister, fără niciun rezultat. Dacă e așa și se face acest tren, tot acest proiect cade. Trebuia să fie o piscină olimpică, apoi sala Nadiei de gimnastică. Apoi un centru de tenis cu 30 de terenuri. Cu cămin de 40-50 de camere. Așa voiam. Acum patinoarul e închis. Nu pot da drumul în aceste condiții! Unde mergem, nu știu!”

      00
    • Dupa ce ca esti retard ca apart si tragi mata de coada 10 ani dupa care te apuca panica pe ultima suta de metri, cand te intreaba omul exact cu si ce faci dai din umeri.

      Rahatii astia ar trebui sa sape la canal, nu sa planifice investitii.
      Problema e alta. Pe plansele alea de se plimba prin presa apare „proiect finantat de UE” cum plm au facut astia proiectul, cum l-au depus, ce au spus propietarilor din zona?

      00
  10. Tiriac are cel mai tare pr dintre toti afaceristii politicienii sportivii etc romani. Au trecut 30 de ani de la revolutie dar oamenii inca isi inchipuie ca Tiriac face fel si fel de chestii pentru public din banii lui personali asa moca gratis doar pentru ca iubeste el rumunii

    00
    • Nu le face gratis. Sunt o investitie si castiga bani din ele: bilete de intrare, abonamente, etc. Pe de alta parte insa toate investitiile de genul asta ajuta la dezvoltarea zonei iar statul nu este in stare sa faca asa ceva. Cate terenuri de sport care sa poata fi folosite de oamenii de rand a facut statul in ultimii ani? Cate scoli si gradinite noi a facut statul in ultimi ani? Spitale? Nu, statul face catedrale.

      00
  11. Întâmplător am interacționat cu cei 2 soți care se ocupă cu aceasta lucrare. Din Deva ziceau că sunt.. fără nici o problemă ar fi fost gata la timp daca nu s-ar fi băgat dl Țiriac..

    00
  12. O imagine face cat o mie de cuvinte:

    https://imgur.com/a/A1I0sWg

    00
    • Trenul trebuie sa ajunga la terminal, nu in mijlocul aeroportului. In plus cred ca sunt niste reglementari si nu poate trece prin dreptul pistei; asta in cazul in care ar ocoli pista din nord pana la terminal. Din desenul tau pare mai scurt pentru ca ai tras o linie peste pista. Solutia aleasa de stat este cea mai scurta si probabil singura care s-ar fi putut face pana la termen.

      00
    • Deci ai o linie de tren (aia cu kerosenul) care ajunge in aeroport si tu imi spui ca e mai ieftin si mai rapid sa traversezi o sosea cu 6 benzi cu un tunel suspendat de 5 km. Sunt fix 700 de metri intre linia existenta si terminal. Ori construiesti o gara acolo, ori o modernizezi pe aia de la Balotesti si bagi un metrou rapid fara conductor pana acolo (asa e intre cele 3 terminale din Madrid).

      00
    • eo zic sa puna la trenul ala roti si sa mearga pe linia lui 783

      00
    • Corect, pe presupunerea că scopul este să fie util și la preț rezonabil ceea ce puține proiecte în Ro sunt. Plus că pe acolo cine mai dădeau vina că nu pot să termine? Pe vagoanele de kerosen?

      Btw just a thought, acolo în nord deja lucrează la extinderea apron-ului deci probabil se pot lega de asta ca scuză – deși nu e mare chestie să pornească din terminalul plecări cu o bandă rulantă din aia lungăăă (de exemplu cum au în atena ca să ajungi în terminalul satelit) și să facă o coșmelie mai spre kerosen.

      00
  13. Ok, dar ai vazut proiectul? Dincolo de Tiriac, printre petenti se afla si cativa proprietari din zona. Cum aia au gandit proiectul, calea ferata trece, in anumite puncte, pe la 5-6 metri de casele oamenilor.
    Tie ti-ar conveni sa stii ca un tren CFR trece la 5 metri de peretele tau ? E ok? Esti in siguranta?
    Dap, e nasol cand oamenii se plang de proiecte de care e nevoie. E la fel de nasol sa faci o treaba de care e nevoie, dar in stil dambovitean, in doru’ lelii. Faptul ca e nevoie nu inseamna ca trebuie acceptata orice ineptie.

    00
    • Cu tot respectul, te contrazic cu argumente de bun simt
      1. Nu iti faci casa la nici 500 de metri de culoare de zbor si culmea pe ultimii 1000 de metri inainte de aterizare, pe un câmp.
      2. Dacă îți faci casa acolo, ultima ta grija este trenul. Avioanele sunt in cel mai vulnerabil punct al cursei. Si da, fac ceva mai mult zgomot decât un tren
      3. În UK, Austria, Germania sunt zone aflată la distant f f mica de trenurile de navetiști. Exista panouri fononabsornante si zona e mai ieftina. Riscul cand iti faci casa pe camp
      4. Last..but not least…nu iti faci casa pe camp, lângă pista de aterizare unde intr o țară civilizată nu te ar fi lăsat nimeni sa construiesti nici o baracă darămite un patinoar sau un hotel sau un strand, si apoi te plângi că problema o reprezintă vibrațiile unui tren..FFS

      00
  14. Până una-alta: Viena centru-Viena aeroport 20 min cu busul, 16 minute cu „City AirportTrain” și 23 minute cu trenul. :D

    00
    • In viena stai chil sub terminalul de tren la o cafea si un strudel si nici macar nu iti dai seama ca pe deasupra ta vajaie trenuri.

      De fiecare data cand folosesc infrastructura in tarile cu apa calda si vad la ce nivel au adus-o imi dau seama ca nu avem sanse sa o ajungem, si proiecte heirupiste ca strapungerea asta pentru tren imi confirma.

      Apropo de trenul penisului, de vreo jumatate de an sunt navetist cfr-ist, am minim o intarziere considerabila (20-30 min) pe saptamana. Ce plm se intampla cu podetul ala cand programul este data peste cap in halul asta? Ai 1 intarziere de 30 min?

      00
  15. Eu nu știu ce așteptări mai are omul ăsta de la viitor . Ion Țiriac totuși are venerabila vârstă de 81 ani.

    00
  16. tiriac va face infarct cand Firea o sa faca autostrada peste Tiriac Tower

    00
  17. Sa se faca, dar nu sa i deranjeze d lui Țiriac planurile ..ca si asa si a luat teapa cu terenurile cumpărate în Otopeni unde ar fi trebui să se facă un nou terminal si o pistă si nu s a mai facut si a ramas bietul de el cu paguba. Eu zic sa nu se facă nici metrou si nici tren până la aeroport sa nu distrugem businessul tampitilor care si au facut hotel pe camp in speranta ca vor avea turiști care vor sa stea lângă Otopeni de zici ca i Heathrow. Autostrăzi nu facem din cauza ursilor iar linii de tren din cauza vulpilor bătrâne cu mustata si costum scump

    00
    • Lista exproprierilor este publică. In proiectul de extindere a aeroportului nu apare nimic de-al lui Tiriac, majoritatea sunt persoane fizice din Otopeni si Tunari. La proiectul de metrou, singurul lucru din lista aia care il afecteaza pe Tiriac este sediul Hyundai din Bulevardul Expoziției. Nu cred ca il doare foarte tare, i se dau 11 milioane de lei despăgubire conform listei. Isi face un showroom si un service nou ca la carte cu banii ăștia.

      Repet, informatii publice la o aruncătură de google sau monitor oficial, dar e mai comod sa aruncam cu cacat.

      00
  18. Cunoscut fiind ca romanul, atunci cand este grabit, cu sume la discretie si verificat temeinic de Stat, lucreaza de o calitate deosebita, cine caca s-ar simti bine cu trenul deasupra capului? Cand cade o traversa in capul a 10 copkii, la cine s-ar duce Tiriac sa faca scandal ?

    00
  19. Țiriac și alte societăți comerciale au fost parte reclamante în acel dosar însă doar cererea de suspendare a expropierii a unei persoane fizice și a companiei care deține hotelul Vienna House au fost admise, restul, printre care și a Fundației Țiriac și Central Ice Rink au fost respinse (vezi pe just.ro).

    00
  20. Statul roman face ce stie mai bine, nimic… si da vina pe altii. Cat de convenabila e situatia… aproape as da pariu ca PNL-ul o sa deconteze toate astea.

    00
  21. Țiriac are dreptate în cazul ăsta. Toate proiectele de până acum, inclusiv cel lansat în 2016 de guvernul Cioloș prevedeau un tunel pe sub DN1. Abia anul ăsta le-a ajuns cuțitul la os fiindcă vine Euro 2020 – pe neașteptate, la fel cum vine și iarna pe la noi.

    Și s-au gândit că ar merge mai repede dacă îi f*t un viaduct, cu tot ce presupune asta la ambele capete ale lui. Oricine a fost măcar o dată pe drumul Gării Odăi știe că în felul ăsta i-ai terminat pe toți de pe strada aia.

    Și dacă tot a venit vorba de patinoarul lui Țiriac, să remarcăm și faptul că este singurul patinoar din București sau Ilfov unde se face hochei pe gheață – asta la nivel de copii, că seniorii de la Steaua trebuie să joace tot la Târgu Secuiesc și campionatul ăsta. Patinoarul Flamaropol e în reconstrucție din 2017, și mai are cel puțin doi ani până la finalizare.

    00
  22. N-a fost declarant proiect de utilitate publica ?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.