Fă-ţi un computer de Formula 1

Nu e nimic mai frustrant decât un calculator leneş. Iar asta o ştiu prea bine cei ce lucrează mult timp cu calculatorul. Plus de asta, viteza slabă de reacţie duce la scăderi vizibile de productivitate, iar în aceste vremuri destul de grele, nu prea îţi vine să dai banii pe un calculator nou, de ultimă generaţie.
Aşa că, ce e de făcut?

1. Închide toate programele care pornesc odată cu computerul, dar nu îşi sunt utile. Pentru că atunci când deschizi calculatorul se deschid o grămadă de alte chestii de care nu ai nevoie, instalate cel mai probabil odată cu programele pe care le foloseşti.
Asta se face destul de simplu. Puteţi folosi startupcpl sau utilitarul de Windows
Start/Run/msconfig, iar in căsuţa respectivă debifezi tot ce nu te interesează.

2. Scapă de tot ce înseamnă junk. Curăţă recycle bin, curăţă cache-ul browserului, şterge Temporary Files. Pentru asta poate fi folosit un program free ca Registry Cleaner sau CC Cleaner, care automatizează tot procesul.

Dezinstalează aplicaţiile pe care nu le-ai folosit în ultimele luni. Chiar dacă tu nu le mai foloseşti, ele rulează acolo în tăcere, consumând memorie.
Şterge iconurile nefolosite de pe desktop pentru că şi ele consumă memorie.

3. Foloseşte un antivirus bun. Marea majoritate a cazurilor în care computerul merge încet sunt din cauza unui spyware furat de pe internet. Sunt distribuţii gratuite de antivirus, cum ar fi Avira sau Avast, care îşi fac treaba foarte bine cu un consum de memorie minim, faţă de un Bitdifender sau Norton, care ucid procesorul când intră în funcţiune.

4. Efectele vizuale. Chiar ai nevoie de ele? Nu prea cred. Ferestrele transparente din Aero nu sunt absolut necesare, nici umbrele din thumbnailuri sau trailul de la mouse. Sunt doar fun, dar nu ajută deloc buna funcţionare ci doar încarcă memoria. Iar de debifat, se debifează foarte uşor.

5. Adu-ţi la zi toate programele din calculator. Presupunând că foloseşti software legal sau free de pe internet, asta înseamnă că dispui de update periodic. Foloseşte această facilitate. Nu toate programele sunt perfecte de la început. Acelaşi lucru se poate spune şi despre driverele calculatorului tău. Producătorii lansează periodic versiuni noi ale driverelor. Instalează-le, poate fi o soluţie pentru rapiditate sporită.

6. Defragmentează periodic. După o anumită perioadă, programele nu se mai instalează în ordine, unul după celălalt, ci în funcţie de gradul de ocupare al hard diskului, se instalează o bucăţică aici, una dincolo. Astfel, citirea hardului devine greoaie. Există softuri free care pot face asta, ca Smart Defragsau, dece nu, chiar defragmentarul original din Windows, care îşi face treaba la fel de bine.

7. Reinstalează. La un moment dat, poate fi ultima şi singura opţiune posibilă. Pe un sistem care a suferit multe modifică, multe instalări şi mulţi viruşi, la un moment dat chiar nu mai ai ce să îi faci. Soluţia? Reinstalează pe curat. O vei lua de la capăt, pe un calculator curat şi frumos, gata de a te ajuta să îţi faci treaba.

Desigur, în spiritul MaiBun, dacă ştii şi alte soluţii, nu te sfii să ni le spui

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

15 comentarii

  1. Ai uitat de procesele care nu pot fi oprite din startup ci din Services – click dreapta pe my computer – Manage – Services and applications – services. Acolo trebuie vazut care servicii pornesc automat si dat Disable sau Manual la cele de care nu avem nevoie (prea des).
    De ex, daca nu ai imprimanta poti opri Print Spooler, daca nu te ajuta prea mult Help-ul windowsului poti sa ii opresti serviciul acolo, Messenger, Java Quick Starter, Remote registry, Google Update etc. Unele din ele e bine sa le opresti oricum pt a nu iti face pc ul vulnerabil la atacuri ( remote registry ).
    Pentru cei care nu pot scapa de Google update, vedeti ca isi face si Task in Task Scheduler ( din control panel ), pe langa serviciul cu acelasi nume.

    00
  2. NOU
    #2

    Marius, in msconfig, imediat langa tabul startup ai si pe cel de services

  3. 1. Exemple: systray icons de la nvidia, defapt orice ţine de motherboard îşi face o icoană pe-acolo.

    2. Registry cleaner … de câte ori am folosit aşa ceva performanţele au început să se degradeze şi mai rău. Unii producători chiar NU ÎNŢELEG regiştrii.

    Aplicaţiile instalate consumă spaţiu, poate, pe disc. Memorie (as in, RAM), nu. Unele aplicaţii nici nu merită să le dezinstalezi, sunt prea mici ca să conteze.

    Cât despre pictogramele de pe desktop, c’mon nigga, nu mai suntem în era windows 3.11 cu 2mb ram. Bag mâna în foc că nu ai să simţi diferenţa dacă ai 3 sau tot ecranul plin de ele. Poate o mică întârziere la refresh, atât.

    5. Atenţie însă la schimbările de versiune majore, unii producători bagă pur şi simplu bloatware. Premiu pentru cine arată clar diferenţa dintre Nero 8 şi 9, o diferenţă suficient de mare încât să fie nevoie de o nouă versiune.

    Cât despre drivere, dacă ai componente vechi (read „vechi de 2 ani”) poţi să-ţi iei gândul de la drivere noi. Producătorul şi-a luat cei $10 de pe placa ta, de ce s-ar chinui cu ea când are alte chestii generatoare de bani în producţie?

    6. Aş jura că defragmentarea e o himeră la fel de mare ca aia cu regiştrii. Nimeni nu ştie algoritmul perfect, toţi încearcă, nimănui nu-i iese. Mie unuia când am defragmentat drive c: cu iolo system mechanic, mai mult mi-a încetinit râşniţa. Plus că, pe discurile mari din zilele noastre, şansele de fragmentare devin extrem de mici. Dacă nu scrii fişiere de 4gb bucata, desigur.

    7. Aş adăuga: notează-ţi pe o foaie exact programele şi versiunile pe care le foloseşti, fă rost de kituri, abia apoi reinstalează. Eventual verifică dacă au apărut versiuni noi. Astfel la reinstalare nu mai faci atâtea experimente, şi ai şanse să ţii sistemul stabil mai mult timp. Eu am pe listă vreo 60+ de aplicaţii, însă odată ce alea sunt la locul lor, sunt boier, nu mai am de instalat aproape nimic, doar când vine câte un task foarte specific.

    În rest e ok articolul :))

    00
  4. Wow, am urmat câteva dintre sfaturile tale. Să vedem cum se va mişca…

    00
  5. Sigur, mai e şi cazul în care nu ştii exact ce să „disable” din msconfig. But then again, dacă nu ştii asta, probabil nu ai nevoie de computer de formula 1. :?
    Bună ideea lui dAImon, chiar trebuie listă de programe înainte de o formatare a C-ului …

    00
  6. NOU
    #6

    windows e facut pentru a fi reinstalat .

    asta e regula de aur . sistemul se reinstaleaza o data la vreo 3-4 luni .

    eu , si vorbesc doar din experienta personala , am constatat ca una din f***erile calculatorului sunt tocmai update’urile alea pe care le recomanzi tu .

    update’urile ( si cele de windows ) iti freaca registrii intr-o veselie … eu nu fac update’uri . niciodata . astept cumintel o versiune noua de soft si o instalez cum trebuie pe curat … asa se face .

    in plus … daca te pricepi .. stii ce ai de facut … sfaturile de mai sus sunt irelevante .

    daca nu te pricepi … atunci din nou sunt irelevante pentru ca iti vei f*** calculatorul de 10 ori pana nimeresti tu ce servicii sa opresti :)) ….

    antivirus … hai sa va dau o bomba … de cativa ani buni , cu conexiune permanenta la internet si activitate serioasa , eu nu folosesc nici antivirus si nici firewall … si merge calculatorul meu blana .

    cum ? stiu clar ce se intampla si ce instalez .

    daca ai nevoie de antivirus atunci antivirusul devine inutil .

    00
  7. NOU
    #7

    @omu de la colt? Felicitari pentru performante, eu zic ca n-ar strica totusi o scanare cu un antivirus, din cand in cand, fie si de pe un CD, ca sa nu trebuiasca sa il instalezi daca nu vrei.

    Insa pentru utilizatorii (mai) obisnuiti cred ca e o expunere maxima la atacuri lipsa update-urilor. Foarte putini utilizatori stiu ca tine tot ce se intampla la ei pe PC, iar antivirusul, pentru ei, trebuie folosit preventiv, nu doar atunci cand au probleme. Si nu sunt de acord ca e inutil, in unele cazuri te poate scapa de virusi, in altele formatarea e iminenta.

    So, inca o data, felicitari pentru ca ai deslusit tainele windows-ului si PC-ului, insa nu incerca sa generalizezi experienta ta. Cei care stiu cate stii tu nu au nevoie de sfaturile de mai sus, foarte adevarat. Insa poate link-ul e util cand te intreaba cineva care stie mult mai putine de ce ii merge greu calculatorul.

  8. @omu’ de la coltz >> Stai sa inteleg, tu nu faci updates, nu folosesti antivirus, dar te miri ca nu merge mai mult de 3-4 luni. Excuse me while I LMAO

    :))

    Back ontopic, updateurile alea daca le faci pe toate la inceput, e ok. Mai ales cu un sistem legacy ca WinXP, unde nu mai ies updates noi, e perfect. Am avut si eu de-a face cu updates care f***u sistemul, la propriu, dar sunt prea rare ca sa generalizez.

    Nici eu nu folosesc antivirus, din motive de performanta, insa vezi ca asta nu te scuteste de exploituri. Rahaturile alea care se scurg din pop-ups si din atacurile pe retea, de nici nu le vezi cand s-au instalat. De vreo doua ori am prins virusi urati, de nu puteam intra nici in shave mode. So don’t be too smug, ca nu stii cand te loveste.

    00
  9. NOU
    #9

    dAImon, daca vrei un antivirus care nu-ti afecteaza deloc performanta, eu ma inteleg bine pe windows dpdv asta cu symantec antivirus, adica versiunea pentru companii, nu Norton, cea pentru utilizatori, iar licenta, de obicei in pachete pt mai multe calculatoare, ajunge la vreo 30 USD pt fiecare calculator. Merita.

    PS: pentru amandoi, chiar nu putem sa vorbim despre Windows fara sa injuram?:)

  10. O singura corectie:
    Bitdefender -> http://www.bitdefender.ro

    00
  11. sudo install ubuntu :) cel mai rapid

    00
  12. Ba, chiar nu vede nimeni ca la exemplul cu efecte vizuale e pus un screen-shot in care iti arata cum sa nu afiseze folderele hidden? Probabil asa reuseste autorul ghidului sa-si ascunda filmele porno, si are impresia ca si-a dezactivat efectele vizuale. Anyway, un XP curatat bine de bloatware si alte prostii, ajunge sa consume 70MB RAM. Dar oamenii care stiu sa faca treaba asta nu se dau mari scriind pe net. O fac aia pentru care un calculator bun = windows + reinstalari periodice. Chip ap za gud uarc….

    00
  13. Astea sunt sursele mele in materie de tweaking, as zice ca-s mniezu’… :D

    00
  14. NOU
    #14

    Vlad, in aceeasi fereastra sunt si efectele vizuale, daca dai scroll putin mai jos. Iar intr-o era in care 1 GB de memorie costa cat o inghetata de calitate, sa vrei sa consumi doar 70 de MB nu e cea mai inteleapta alegere. Cu restul de memorie ce faci, il tii pentru vremuri mai dificile? Aici era vorba de optimizarea functionarii computerului, nu de un concurs „cine foloseste cel mai putin RAM”. Un Photoshop deschis consuma singur 300MB de RAM. Cum il facem sa foloseasca doar 70? Sau un Corel Draw. Sau un Camtasia. Nu mai vorbim de Adobe Premier sau orice alt program profesionist de editare video.
    chriscriss, am notat resursa ta, o sa o conspectam si noi, pentru ca oricand e timp de invatat.

  15. Interesante opinii…. Pacat ca vine cate un gog cu o duma de genul „install ubuntu”… Pai bine bai tantalau mic…daca postul vorbeste de windows, ce are de-a face cu linux?

    In alta ordine de idei, opiniile exprimate in comentarii sunt pertinente si la obiect, mai putin cel care spunea ca windowsul trebuie instalat la 3-4 luni… pai daca n-ai nici antivirus si nici firewall, nu ma mira…

    eu folosesc si windows si linux, pe acelasi calculator. windows-ul la-m instalat ultima oara acum mai bine de 3 ani cand am luat calc-ul. si merge aproape continuu, cu restart-uri doar la actualizarile importante sau cand trebuie sa intru in linux…

    In ceea ce priveste memoria ram, nu cred ca pretul ar mai fi o problema pentru nimeni..

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube