Etica si morala sunt doua concepte extensibile

Si, as adauga direct, personale. Intr-o lume ideala, etica si morala ar trebui sa fie un set de reguli „de bun simt”, care sa fie imbratisate de toti cei care compun lumea respectiva ca o conditie obligatorie pentru a duce o viata armonioasa.

In lumea asta imperfecta in care traim, etica si morala ne-au parvenit, noua, mai mult pe cale religioasa. Si au fost amestecate cu poruncile si legile bisericesti. Intr-un final, au devenit ceva abstract, ca niste legi care ne ingradesc libertatea individuala. Si ca si cum nu era suficient, am inceput sa fim judecati de ceilalti prin prisma acestora! Om bun, om rau, imoral, lacom, individualist, parsiv, parvenit, toate sunt amestecate sub aceeasi umbrela a moralei.

Companiile au instituit „coduri de etica” care se adreseaza angajatilor, fix in acelasi timp in care ele, corporatiile, traiesc dupa principiul „in business nu exista etica”. Daca te ghidezi dupa principii legate de asta, la un moment dat, cineva, alta firma/corporatie care nu se ghideaza, te va mânca. Cu cât resursele umane au facut mai mult bla bla pe tema eticii profesionale, iar directorii au dat oameni afara pentru incalcarea acesteia, firme, companiile, corporatiile au continuat sa prospere dupa principiul „cât mai multi bani, cât mai mult profit”. Vi se pare ca Oracle, spre exemplu, are vreo treaba cu etica? Sau McDonalds? Sau orice alta mare corporatie? Vi se pare ca un constructor mizer, cu 12 angajati, care face blocuri prin Ilfov sau aiurea, are vreo etica? Nici una. Dar, la un anumit nivel, el o cere de la angajat. Sa-i fie loial, sa lucreze mai mult când e de munca si sa nu ceara imediat mai multi bani, sa nu strâmbe din nas când e de munca 4 sâmbete la rând etc. Dar când angajatul cere sa beneficieze si el de profitul acesta (suplimentar), i se reaminteste contractul, generozitatea, asigurarile medicale etc. Ai un contract bun, hai ca mai vorbim peste un an. Sau, mai bine, niciodata.

In viata de zi cu zi, e cam la fel. Primim lectii de etica nesolicitate, de la persoane care ele insele nu sunt maica Tereza. „Da, dar la chestia asta am dreptate! Asa nu se face! Uite, iti spun eu cum se face, cum ar trebui sa fie, cum e viata in general”.

La un moment dat, imi cautam un apartament. Stateam intr-un hostel si nimeni nu voia sa-mi inchirieze, pentru ca nu aveam fluturasi de salariu. Am incercat toate variantele, cu plata in avans 6 luni, cu blocat banii intr-un escrow 1 an, cu garanti etc. Oamenii ma ascultau si apoi refuzau. Am incercat asta timp de vreo 6 luni. Intr-un final, mi-am bagat ceva in doamna EticasiMorala si mi-am facut niste fluturasi de salariu. Cu un salariu nesimtit, ca sa evit orice discutii. Am pregatit o poveste frumoasa, costum, cravata si intr-o saptamâna am inchiriat un apartament. Am ramas acolo câtiva ani, fara sa am nicio zi intârziere la chirie. Am mintit, am fost lipsit de sinceritate intr-o relatie cu alt uman. Asa, si? I-am luat gâtul? I-am pus familia in pericol? „Da, dar nu se face”, ar arunca piosii cu pietrele lor virtuale. Ba se face. Nu, nu atunci când e vizibil in detrimentul cuiva, nu e vorba sa faci un fals in acte ca sa-i furi cuiva ceva, ci de restabilirea echilibrului. Si, in unele cazuri, de supravietuire.

Ca sa rezum: când sunteti la munca sau in cazuri limita din viata, mai intindeti putin de principii, etica si morala. Nu fiti catâri habotnici. Mai ales la munca.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

48 comentarii

  1. Și eu folosesc etica doar dacă primesc același tratament, de asta mă iubesc toți, în toate găurile. E mișto cînd vezi fețele descumpănite ale ipocriților care-ți țin morală, deși ar fi făcut la fel, însă mai repede și – poate – mai urît.

    00
    • Nu am zis sa le folosesti selectiv, doar când e in folosul tau. Am zis doar sa nu le folosesti ca pe un bat infipt in cur :-)

    • Apropo de fețe descumpănite și falsuri.
      RAR la subaru forester gpl adus din afară pentru firmă, știam că nu omologhează rezervoare gpl vechi așa că montez dinainte unul nou (de ăla scump pentru instalația originală).
      Ce crezi.. inginerul îmi cere pe lângă certificatul de omologare al rezervorului nou și cel pentru un capac de aluminiu care acoperă valvele (în traducere vrea 100 euro). Degeaba îi explic că ăla nu a venit cu rezervorul nou, are rol doar decorativ și face parte din instalația mașinii nu din echiparea noului rezervor, el NU și NU, vrea certificatul în care apare capacul(100 euro). Zic OK, fac o poză la capac ca să am seria de pe el și îi zic inginerului că sigur îl am acasă în cutia rezervorului nou. Mă duc acasă, scan, Corel, print laser color, murdărit pe jos, îndoit, capsat cu alte prostii și în 20 min eram înapoi la inginer cu CERTIFICATUL.
      Să fi văzut ce față a făcut.. știa că așa ceva nu există, dar tocmai el îl ceruse.. deci există, așa că nu mai avea cum s-o dea la întors acum, s-a uitat la mine cu o față descumpănită, eu m-am făcut că plouă. A zis ok și dus am fost..

      00
    • @fluture – Ştiu că n-ai zis să le foloseşti selectiv, eu am zis. La început ofer, dar dacă văd că nu-s tratat la fel…

      00
  2. Vezi că etică și morală sunt sinonime, nu reprezintă două concepte ci unul singur.
    Și etimologic vorbind au ceva legătură cu tradiția, cel puțin in legătură cu varianta latinească.
    Tehnica corporatista a codurilor de etică împreună cu Team building urile au că scop să îi facă pe angajat să creadă că face parte dintr-o familie traditionala care il va susține dubla bine și la greu bla bla când singurul scop al corporației e sa maximizeze profitul per angajat.

    00
    • Nu sunt chiar sinonime. Sensurile lor se intrepatrund…

    • @anonim
      Eu stiu ca etica este „invatatura ” despre cum sa fim morali iar morala este „invatatura” pusa in practica.

      00
    • @anonim: nu sunt sinonime. Nici poveste. Etica filosofică are rădăcini în gândirea antică grecească, iar morala e de sorginte iudeo-creștină. Prima se bazează pe rațiune, a doua pe credință. Au același scop, îndeplinirea binelui și evidențierea acestuia de rău, însă modalitate de punere în practică diferă evident, având în vedere sursa genezei fiecăreia. O altă diferență importantă e că morala are ca scop fericirea în viața de apoi, în schimb ce etica țintește rezolvarea cazului pe lumea asta

      S-au scris tratate pe tema asta. Nu mai amesteca și tu în ciorba pusă pe masă de fluture.

      Chiar, între cititorii lui vali nu e niciun specialist în filosofie/religie care să clarifice mai bine chestia?

      00
  3. Acum foarte multi ani, studenta, in tren Berlin – Dresda cu o colega, ea din UK. Nu aveam bani de bilet si cand, ghinion, a venit controlul, eu am inceput sa vorbesc in engleza. Controloarea, nemtoaica, nu intelegea nimic, a dat din umeri si ne-a lasat in pace. Colega s-a uitat la mine cu un amestec de soc, admiratie si ciuda: “why didn’t I think of this?”. Asa m-am uitat si eu cand am citit despre fluturasii tai :) gandindu-ma la saptamanile de tristete pariziana in cautare de chirie

    00
    • Nu te-ai gândit din acelasi motiv ca si mine: Nu se face asa. Doar ca oamenii vor povesti. Când inchiriezi, vor ca tu sa-i linistesti. De fapt, ei sunt mai speriati decât esti tu ca n-o sa te aleaga pe tine. Ei sunt asa speriati incât cer o gramada de detalii (hârtii), când, in realitate, doresc o poveste frumoasa, care sa-i linisteasca.

    • Adevăruri care dor sau minciuni frumoase.

      00
    • @ fluture Eu urăsc dorința asta a oamenilor de a auzi povești frumoase, cu cât mai frumoase, cu atât mai departe de adevăr. Am o „atracție” spre lucrurile negative, defecte, imperfecte, le observ foarte repede, prefer să vorbesc despre ele, îmi e mult mai ușor să văd și să vorbesc despre minusurile mele sau ale unui om/loc/situații decât despre plusuri. Îmi place realitatea mult mai mult decât un căcat ambalat frumos. Dar am avut de pierdut pe toate planurile din cauză că nu știu să „mă vând” sau să livrez minciuni frumoase. La examene preferam să spun că nu știu atunci când nu știam, în schimb colegul care avea, poate, mai puțin habar despre subiect, dar avea papagal ieșea mult mai câștigat. La muncă ni se cerea zilnic feedback. Dădeam toți feedbackuri și rezultate pe hârtie extrem de bune, muuult umflate, toată lumea era mulțumită. Eu, simțindu-mă prost pentru asta, știind realitatea din teren, am început s-o las mai moale cu raportatul fabuloaselor rezultate. Cine și-a pierdut jobul pentru că era cea mai puțin performantă din echipă (pe hârtie)? Exaact! În relație aveam discuții că nu ofer suficientă siguranță când spuneam că nu pot să promit iubire veșnică, chiar dacă mi-o doresc, pentru că totul (oamenii, lucrurile, situațiile, contextul) este într-o schimbare continuă și nu ai de unde să știi ce va fi în viitor.
      Nu-s genul care să intre pe geam când e dată afară pe ușă, accept relativ ușor un refuz, însă am observat că cei care insistă până în pânzele albe să obțină ceea ce vor chiar obțin ceea ce vor de cele mai multe ori. De fiecare dată când văd că diferențele dintre mine și ei sunt doar tupeul, insistențele, minciunile și lingușeala, mor ușor pe dinăuntru.

      00
    • De fiecare dată când văd că diferențele dintre mine și ei sunt doar tupeul, insistențele, minciunile și lingușeala, mor ușor pe dinăuntru.

      Nici eu nu sunt de felul meu un om lingusitor sau cu tupeu, iar de cele mai multe ori asta e un handicap (sever). Totusi, e interesant sa facem urmatorul exercitiu de gandire: care ar trebui sa fie miza sa te transformi in astfel de om? Probabil ca pana acum miza a fost un salariu, o pozitie intr-o firma, un anumit statut social… dar daca miza ar fi mai mare? Un salariu mai mare atunci cand chiar ai avea nevoie de el pentru ca esti in buda cu banii? Atentia unui doctor cand chiar ai nevoie de ea (un specialist la care ajungi greu si de care depinde succesul unui tratament)?

      Eu sunt convins ca, data fiind miza potrivita, principiile zboara pe geam.

      Aveam un amic in facultate din asta alunecos si „orientat pe rezultate”. Mi-aduc aminte ca o pupa sonor in fund pe o baba de profesoara care din cand ii cand ii mai scapa niste proiecte personale (platite). La fel imi aduc aminte cum il peria pe primul lui sef (lucram in aceeasi cladire). Omul e acum mare CEO la nu stiu ce reprezentanta in Romania a unei multi-nationale.

      00
    • @jollyca Singurul lucru pentru care îmi pare chiar rău e că nu pot fi și eu așa când am nevoie.

      00
  4. as vrea sa zic ca am ales mereu calea buna indiferent de costuri,dar nu a fost mereu asa. se pare ca ai mai citit si cateva carti incat sa stii ca moralitatea in marea ei parte a venit de la credinta iudaica-crestina. dar si celalalte religii au regula de aur.

    incerc sa nu-mi calc principiile morale, constiinta o aseman ca un ceas care suna si te trezeste, iar daca tu opresti ceasul, in final o sa-l arunci de tot. ce sa zic, e greu in ziua de azi pentru cineva sa fie moral. dar ca sa-l citez pe Iisus :” Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga daca-si pierde sufletul?” . Cred ca e ok sa primesti si lectii de etica, ca doar nu o sa zici ca e relativa.

    00
  5. daca te-ar auzi Aristotel, ti-ar trage doua suturi in cur si te-ar trimite sa mai studiezi. pana atunci … lasa corporatia si idioteniile cu care te indoctrineaza si traieste normal pentru ca n-ai 10 vieti

    00
  6. nah … e mai grav decat am crezut

    00
  7. eu am un mic conflict interior de zeci de ani… oare am facut bine că la admitere la liceu, la română, am băgat niste citate din celebrul poet persan din secolul al 16lea, Abul Hazim Azram? Corectorii au fost se pare tare intimidați de cultura mea vastă…

    00
  8. @Fluture
    Mda, acele zone gri in care ne petrecem o parte din viata obligati de imprejurari, obligati de lipsa de posibilitate de a alege mereu binele. Omul s-a nascut liber dar nu si destul de puternic ca sa-si permita sa aleaga mereu Binele, Adevarul, Dreptatea. Traind intr-o societate stramba, este tot mai greu sa ramanem in pozitie verticala. Ii admir mult pe cei care o fac.
    Nu este nimic de condamnat in ce ai facut tu. Ai apelat pur si simplu la o strategie de supravietuire. Nu ai facut rau nimanui si nu ai luat nimanui nimic. Desigur pentru tine nu a fost placut sa-ti calci pe principii, sa apelezi la tehnici ce nu se inscriu in Cartea moralei si eticii.

    00
  9. @cmv Poastea ta e buna pentru Facebook, nu pentru realitate. Nu poti sa iti calci principiile daca nu le ai. Daca aveai principii nu te urcai in tren fara bilet (probabil bani de bautura, tigari erau…)…E ca si cum ai spune daca toata lumea fura de ce sa nu fur si eu…

    @fluture Un lucru e cert in lumea asta materiala, salariu unui angajat e invers proportional cu distanta dintre gura angajatului si fundul sefului. Cu cat e mai mica cu atat mai mare e salariu. Tu nu esti altceva decat un corporatist care cred ca „timpul” lui e mult mai valoros decat „timpul” altora. Moralitatea in zilele noastre (dar si in trecut) este un dezavantaj excat ca si cum e sa fi profesionist, nu poti fi manipulat. Asa ca lasa-ne cu moralitatea…

    Numai bine…

    00
    • Hm, in perioada urmatoare o sa ma ocup de niste produse pe baza de canabis. Legale. Crezi ca pot veni sa-ti cer sfatul?

    • @fluture Da. Canabisul este legal aici unde sunt, deci chiar pot sa iti dau sfaturi :) Legat de droguri, doar oamenii slabi folosesc asa ceva (exceptie cazuri medicale).

      Multa sanatate…

      00
    • @George B: cannabisul nu este drog. ;)

      00
    • @John Temple Stii exact la ce ma refer cind zic despre Cannabis (THC) ca este un drog. Dar asta e. In zilele noastre e greu sa intelegi ceva ce nu este corect in punct de vedere politic. Este ca si cum ai spune minciuna nu este o minciuna daca crezi in ea.

      Numai bine…

      00
  10. Eu vad rezolvarea acestor dileme exact invers. Dacă legile, etica, morala, regulile de bun simt, șamd, asa imperfecte cum sunt ele acum, ar fi respectate de toți, fie ca sunt oameni, fie ca sunt diverse entități, companii etc., cred ca nu am mai avea aceasta discutie acum, cel puțin nu în acești termeni.
    Apropo, poate știe cineva.. in Ro, angajații de la sus-numita multinațională sunt în prezent reprezentati de vreun sindicat, ca acum niște ani era subiect tabu..

    00
    • Nu legile sunt imperfecte, viata, noi suntem imperfecti, deci imposibil sa le urmam. Toti, in acelasi fel, tot timpul.

      Sindicatele au nevoie de mult mai mult timp sa redevina puternice in RO. In plus, ele au succes – si forta, as spune – in entitatile cu multe persoane cu salarii mici. Cele mai mici de pe piata. Nu cred ca e cazul Oracle (si, in România, nici McDonalds).

    • Poate ca noi oamenii suntem imperfecti sau poate ca suntem ființe unice și irepetabile, iar regulile jocului nu par sa fie cele mai potrivite sa satisfacă individualitatea noastra, dar propunerea ta de relativizare a conceptelor de etica și morala mi se pare periculoasa. Fiindca inainte de a renunta la niște norme, trebuie ca majoritatea sa accepte altele în loc.. Ideea e ca totul depinde de cum arata acea majoritate, societatea este oglinda majorității..

      Daca e sa luam strict situația ta, regula era sa ai fluturași pentru a fi primit în chirie, dar compania unde lucrai nu ți-a dat nici un fluturas și nici dovada ca ești solvabil, sa zicem. Tu a trebuit sa te descurci pe cont propriu printr-o „strategie de supraviețuire”, prin urmare tu a trebuit să-ți încalci principiile, fiindca o companie nu a respectat legea sau fiindca oamenii locului nu mai au încredere în ceilalți oameni sa le închirieze un apartment. Ultima situație are deja aspectul unui cerc vicios..

      De asta îți spun că nu mi se pare corect ceea ce propui tu și probabil nici nu ai cum să-ți dai seama de urmările unor astfel de relativizari, avand în vedere ca fiecare individ va acționa conform propriului set de reguli și interese.
      Da, asa este, nu ai luat gatul nimănui, nu ai furat bani, ci ai plătit bani la timp, ai acționat sa stabilești un echilibru într-o situație pe care la momentul respectiv ai vazut-o dezechilibrata.
      Întrebarea naturala este.. Și dacă nu făceai acea scamatorie, dacă nu inchiriai un apartament in Paris, oare a fost o alegere buna?

      Ideea mea nu este sa te judec acum pe tine, sper ca îți dai seama :), chiar scriind aceste rânduri ma gândesc la propriile alegeri pe care le-am făcut pana acum în viata și cum ar trebui sa ma gândesc la viitor, care viitor poate arata în mii de feluri, în functie de numărul infinit de alegeri pe care trebuie sa le fac..

      00
  11. Bun. Renuntam la etica si morala.
    Si ce facem?
    Nu mai invatam si ne apucam sa copiem la examene la scoala?
    La facultate ne apucam sa plagiem lucrarile de licenta/dizertatiile de la altii fara sa mai mentionam sursa?
    Mintim in CV ca sa obtinem postul ala bun de la multinationala?
    Dam spaga ca sa ne putem angaja la stat sau ca sa avem prioritate la coada?
    Acceptam spaga ca angajat fiindca salariul e prea mic ?
    Si totusi, ca sa faci toate astea trebuie sa ai spatele acoperit daca nu vrei sa ajungi la puscarie. Asta inseamna sa-ti gasesti un aliat puternic si unul mai imoral.

    Ca veni vorba, cum se face ca bancile si companiile de relatii publice interzic angajatului sa primeasca cadouri sau mici atentii, dar sefii cei mari fac tot felul de combinatii si smenuri si primesc mita de la bancile cu reputatie proasta si continua sa faca afaceri, cu toate ca e imoral si lipsit de etica?

    Si cu toate astea, am iesit pe strada sa protestez pentru apararea justitiei. Justitie care in ultimii zeci de ani a aparat infractorii si coruptii mari si le-a oferit sentinte mici, fara sa le confiste averile si a primit spagi grase.
    Fiindca daca exista o justitie autentica in tara asta, Dragnea n-ar fi ajuns sa dicteze in tara in ultimii sapte ani si nici n-ar fi primit doar 3,6 ani cu executate, iar averile si proprietatile i-ar fi fost confiscate. Ce sa mai zic de Nastase , Videanu, Vanghelie, Becali , Ghita, Udrea, Voiculescu sau Mazare care au primit pedepse prea usoare? Unii ca Iliescu, Patriarhul Daniel si Isarescu par neatinsi. Numai daca esti un fraier ca Borcea sau Vantu se aplica justitia la modul real.

    00
    • Păi dacă toate departamentele de HR sunt conduse de cretini care fac listele de criterii după buzzword-uri de pe blog-uri americane, ce să-i faci?

      Ale unor firme care fac, în comparație cu noi, literalmente nave spațiale. Care chiar au nevoie de un PhD. în Fizică să le scrie testele unitare.

      La noi sunt folosite pe post de „criterii de departajare”, și fie angajează oameni care nu au treabă cu postul și pleacă dupa 3 luni, fie rămân cu el gol un an doi până își dau seama că sunt idioți.

      00
  12. Iti multumesc pentru acest articol si te rog sa mai postezi cat mai multe. E nevoie de multi pentru a schimba definitia moralitatii.
    Keep it up!

    00
  13. Ruxandra si eu gandesc la fel doar ca tu ai reusit sa o pui in cuvinte mult mai bine decat as fi putut face’o eu! As dori doar sa completez ca, cel putin in cazul meu, remarcand multitudinea lucrurilor negative, imperfectiunile, greselile etc din jur, ajung sa le scap din vedere pe ale mele! Ar mai fi de comentat, dar ma opresc aici!
    Multumesc!

    00
  14. Am crescut intr-o familie in care tata, desi n-a fost religios, n-a facut vreun compromis. Mama, fiind medic, n-a dat spaga sa prinda post in Bucuresti. Stii cum e sa iesi pe locul trei la proba scrisa an de an, si sa vezi ca te trantesc aia la oral fiindca n-ai venit cu plicul? Nici macar nu s-a plans vreodata.

    Ce ai facut tu e la fel ca furtul la examen. Ai furat locul unuia care n-a facut ca tine. Si cum spunea cineva mai sus: daca ai oprit ceasul odata, poti sa il opresti de mai multe ori, pana cand nu il mai ai deloc.

    Asa ca n-ai decat sa bagi o basina si sa imi interzici comentariile, dar aceasta relativizare ma oftica maxim. Da, si eu am copiat la examen. Si la prima licenta. Pana cand am inceput sa scriu eu si sa ma fure altii.

    00
    • Asta-i viața bos. Și eu fac parte din clanul celor care nu vor să fure și vor să aibă toate sursele de inspirație trecute la bibliografie.

      Totul e „cul” până dai de un prof care-ți zice că lucrarea ta nu e suficient de originală sau alt câcat de genul. Că ai folosit prea multe surse.

      Stai așa dom’ Prof. că îmi fac acum accelerator de particule în beci și vin cu rezultate originale.

      00
  15. Te chinuie balcanismul Fluture. Incapacitatea de a respecta reguli simple. Pui la indoiala morala. Apropos etica in business nu are legatura cu interpretarile tale. Esti si mandru cumva de jocul acesta pe marginea prapastiei intre moralitate si „smecherie”. Daca nu as fi cunoscutde curand si nemti sau olandezi cu aceleasi dileme morale as fi crezut ca asa suntem noi romanii. Poate doar procentul e mai mare.

    00
    • Ma chinuie. Noroc ca sunteti voi, unii, monumente de etica, sunteti singura mea speranta intru propasirea mea intr-un om mai bun. Doamne ajuta!

    • Problema nu e de balcanism ci de elitism.

      Civilizația e mișto pâna ajungi să faci parte din underclass. Unde nu îți eliberează nimeni acte și bonuri. Unde tu, practic, dpdv legal nu exiști ca entitate.

      Și mai mișto în vest e că atunci când vii cu primul act / bon, surpriză erai deja urmărit și oamenii doar se prefăceau că tu nu exiști.

      La noi în RO este exact pe dos. Te duci să depui acte și realizează casiera că tu de fapt nu exiști în vreo jumate din bazele de date.

      00
  16. Onoarea si cuvantul dat sunt singurele chestii care raman peste ani in mintea ta si a oamenilor din jur, si daca nu te intereseaza ce cred altii despre tine. Sa mergi cu capul sus si sa te poti uita in ochii lumii e mare lucru, si daca intre timp esti „cu banu-n buzunar” si te retragi in curtea ta de un hectar. Uita-te in jur la toti cei care au facut mici compromisuri, la modul ca „nu am facut rau nimanui” si vezi care sunt cei stimati in continuare. Uita-te la Chirila, Minculescu, sau Bittman, ca sa iau niste exemple din rulate pe aici, si vezi ce ramane din ei la sfarsitul zilei.

    00
  17. Incredibil cum nicio clipa nu mi-a trecut prin cap treaba cu masluitul fluturasului! In ianuarie imi voi cauta o noua locuinta (stau in Germania, dar cred ca e la fel ca in Franta) si cu siguranta o sa profit de pontul asta! Poate-s ignorant ca doar cu asta am ramas din articol, dar merci beaucoup :D

    00
    • Ca sa ramâna scris: faci pe propria barba. Astept politia sa ma ridice pe mine dupa ce am facut asta (se ocupa daddy, vezi comentariul lui), sa mai iau ceva si pentru „incitare la fals si uz de fals”, no thanks.

    • Nah, indic direct de unde m-am inspirat. Formare de grup infractional in plus? :D

      Data trecuta cand am cautat locuinta, am ajuns in „semifinale” la una foarte faina, putin peste cat ne-am propus sa platim, dar ne-o permiteam si ne placea foarte mult. Sunt convins ca din cauza fluturasului am pierdut-o. In „semifinale” au venit si proprietarii, ne-am inteles foarte fain cu ei. 100% au fost altii cu un bani mai multi in acte si au primit ei apartamentul. Acum merg cu tema facuta.

      00
  18. ”mi-am facut niste fluturasi de salariu”
    fals si uz de fals?!

    00
    • Tocmai am marturisit o infractiune. Penala. Zic sa suni la 112. Hai ca ma duc sa-mi fac bagajul pentru pârnaie.

  19. @ ruxandra. vorba cantecului, iti stii valoarea ta. iti construiesti altarul si nici sa nu-ti pese daca cineva il darama. construiesti altul. inveti sa te impaci cu tine insuti.”lasa pe altii sa numere valuri, lasa pe altii sa clatine chei. fii cioara cum scripca, nebunul, hamalul ce cara-n decembre spre mugure clei…” compensatia si satisfactiile vin pe cai nebanuite, cum ar spune cineva sus pus.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.