Dragoş Roua face cursuri de blogging?

Dap, am trăit să o văd şi pe asta. Un nene care nu ştie de unde se deschide computerul îi învaţă pe alţii blogging. După ce, acum ceva vreme, a făcut cursuri de mentorship. El şi Tudor Chirilă, modelele de reuşită. Pe margine se încălzeşte Emi Gal.

Cursul ţine trei zile şi costă 700€ pentru toate trei. Veţi învăţa ce e un blog, veti invata de ce sa aveti un blog, cum sa scrieti pe blog, cum să faceţi bani şi alte manele.

Cine e Dragoş Roua? E nenea care a avut reţeaua de siteuri Mirabilis, câteva siteuri care erau deschizătoare de drumuri în 2002. Şi au ramas aşa de atunci şi până anul trecut, când le-a vândut către Inform Media (care se chinuie să nu le omoare de tot).

Alte fapte de arme includ înjurăturile administrate tuturor atunci când a fost spart culinar.ro. Când minţea că are dovezi că eu sunt ăla şi mă chema la tribunal să dau declaraţii. La invitaţia mea de a-mi trimite acasă citaţia, a dat înapoi, dar brava în continuare că ştie el, în stilul cocalarului care e destul de prost să nu înţeleagă ce se întâmplă şi n-are nici o dovadă, că e mai bine pentru mine să vin eu. Au trecut 3 ani de atunci. Nu m-a dat în judecată nici până acum, dar a continuat să fie prost. Ba cu pay-per-posturi nesemnalizate, ba cu declaratii tâmpe.

Vă recomand cu căldură cursul lui. Şi nu numai eu. Mai sunt nişte oameni care ştiu că tipul e idiot, dar preferă să îl aibă prieten, că nu se ştie niciodată de unde pică nişte bani. De asta internetul e încă plin de mizerii. Că asemenea oameni nu sunt izolaţi şi ignoraţi, ci prezentaţi ca modele.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

38 comentarii

  1. El e ala care facea si cursuri de marketing?

    00
  2. off:. ce mesaje subtile de la gsp.ro .. uitati-va la videoclipurile de la golurile timisoarei impotriva lui dinamo

    00
  3. nici sa ma invete gratis nu il primesc ca mentor!

    00
  4. Ce bullshit te invata pentru 700de euro?!? Trei zile – 700 euro, mi se pare o suma enorma!

    00
  5. Eu daca vreau sa invat ce e blogu’ si cate roate are ma duc la Mircea Badea, ca el e cel mai mare blogger, am auzit eu.

    Sa ma invete cum sa fac, si daca-mi da si o emisiune la tv sa am audienta pe blog e super.
    ____________

    asta e si problema cu aia care te invata sa ai succes. Frate, pana mea, esti satul de succes, iti vine sa borasti de atata succes si faci cursuri de ARTA SUCCESULUI, unde ne inveti vizualizarea creativa si gandirea pozitiva. Intai fa un imperiu in ce domeniu vrei, in afara de smecheria asta cu „va invat arta succesului” si spune-ne dupa aia ca asa ai reusit, nu fa bani din teorii cum se fac banii.

    00
  6. Vali, nu`i prost cine cere, e prost cine da. :)

    00
  7. Daca este asa cum spui tu, inseamna ca Dragos Roua asta e un fel de Cialis. Adica el se vinde, dar nimeni nu este interesat si il trece din spam direct in trash ! :)

    00
  8. cine te opreste sa faci si tu?

    00
  9. de asta s-a umplu romania de cursuri ale unor GURU di toate domeniile, de fapt niste nulitati complexate. Problema pe care mi-o oun este de ce dau oamenii bani?Oare romanii numai au nici un pic de discernamint?

    00
  10. Stai linistit se gasesc doi, trei dobitoci sa puna botu.

    00
  11. @dc++: Majoritatea care predau „arta succesului” au facut un imperiu in alte domenii si apoi ii invata pe altii. Poate tu nu vezi acel „imperiu” pentru ca notiunea are alte conotatii pentru tine decat pentru cel care preda.

    Pentru mine, sa ai o afacere de succes nu inseamna sa faci milioane ci inseamna sa faci atat cat ti-ai propus dar muncind cu dragoste si pasiune. Zoso cred ca este un exemplu in acest sens…

    In ceea ce priveste ideea ca „esti satul de succes”… sunt oameni care se hranesc din astfel de cursuri (nu ma refer la cel al lui Dragos Roua pe care nu-l cunosc si nu am idee despre ce e cursul lui).

    Noi la Startup
    Academy
    te ajutam sa devii antreprenor.

    00
  12. 700 de euro!!! WOW.
    Nu e rau. Are dreptate VisUrat.
    Sfat, celor ce doresc, mai bine vin la Timisoara.
    Ce fac ei cica e pe gratis. :))

    00
  13. Toti romanii se pricep la politica, fotbal si interneți

    00
  14. Daca la cursul de blogging nu am fost si nu pot sa zic ce si cum (desi omul stie blogging, sa stii), la cel de mentorship am fost. Si pot spune ca, cel putin pentru mine, a meritat sa ma duc. Ca platitor, apropo, deci nu ca invitat.

    Dragos are o poveste foarte misto (a fost si la mine in emisiune, de fapt, si a povestit). Ca a intrat in conflict cu tine, asta e alta treaba :) Dar nu ii neaga calitatile pe care le are. Eu il cunosc binisor si mi se pare un tip foarte coerent in ceea ce zice si gandeste :)

    00
  15. Ma intreb, oare ce cacat ar putea sa te invete? Sa deschizi explorerul? Sa te loghezi? Sa nu-ti uiti ca idiotu’ parola de administrator?

    Cum frate sa faci asa ceva? Si mai ales, cum sa faci asa ceva pe banii aia? Oare cati cretinoizi s-or duce la cursurile lu’ asta?
    Oricum, daca-i iese, sa recunoastem ca e tare omu’ :))

    00
  16. 700 de euro pentru un recital din chestii cautate pe google si auzite din stanga si dreapta? nu e prost ala care ia, ci ala care da.

    00
  17. @ Paul Coman

    citez
    „Pentru mine, sa ai o afacere de succes nu inseamna sa faci milioane ci inseamna sa faci atat cat ti-ai propus… ”

    Daca nu iti propui sa faci milioane dar predai antreprenoriat, pai ce sa zic decat ca al focului sa fiu, m-am saturat sa am dreptate.

    Cand o sa ai 3 milioane macar in conturi, atunci mai vorbim.
    Afacerile inseamna….bani, nu uita asta, nu cuvinte frumoase si principii and stuff.

    Stiu si eu niste teorii de sta mata in coada si se crede pit-bull, dar nu pot raspunde provocarii sa pun pe masa 1 milion de euro in 3 ore. Nici in 3 zile, asa ca tac in pana mea din gura si nu invat pe nimeni nimic.

    00
  18. In primul rind, ii multumesc lui Bobby pentru comentariul echilibrat. Vine dupa o conversatie telefonica in care, in ciuda unui context stupid, am reusit sa ne intelegem si sa continuam sa ne respectam reciproc. Ca sa fiu sincer, daca Bobby nu comenta, nu cred ca as fi raspuns…

    In al doilea rind, ii multumesc lui Vali pentru reclama (nesolicitata) pe care o face workshopului meu. Nu sunt ironic, si, in ciuda atacurilor personale ale lui Vali, nu am sa raspund in acelasi ton.

    In al treilea rind, referitor la wokshop, doar pentru ca un lucru este peste posibilitatile tale materiale nu inseamna automat ca nu are acea valoare. Din punct de vedere economic, valoarea unui lucru este determinata de zeci de factori, printre care: propria ta perceptie asupra acelui lucru (iti e util, da/nu), costul de oportunitate (cat te-ar costa daca NU ai cumpara acel lucru in acel moment), aglomerarea pe piata (cate produse similare mai sunt si la ce calitate). Toate aceste lucruri nu le-am invatat din carti, ci din experienta de zi cu zi a unui business de peste 10 ani in Internetul romanesc. Faptul ca inchei deja o prima sesiune a Blogging101 si ca mai incep inca una in decembrie arata nu numai ca exista o piata pentru asa ceva, dar ca evenimentul este vandabil fara nici un fel de promovare (cu tot respectul, asta e al doilea blog post in care se vorbeste despre workshop, primul fiind cel al lui Doru Panaitescu). Daca participantii sunt/vor fi multumiti, asta o stiu numai ei, din feed-back-ul pe care il am pina acum, sunt foarte multumiti. In ceea ce priveste pozitionarea produsului, tipul de valoare oferita, modurile in care poti sa oferi valoare premium pe pret premium, imi pare rau, dar nu voi vorbi despre asta in acest comentariu. E mult prea mult de vorbit si oricum o fac destul de detaliat la cursurile de mentorship. O sa spun doar ca, din experienta mea, gratis nu exista.

    In al patrulea rind, am spus-o si o voi spune in continuare: aprob si sustin competentele tehnice si de management ale unui om care reuseste sa tina un business online in .ro mai bine de 3-5 ani, iar tu, Vali, te inscrii aici. Ai unul din cele mai poplare bloguri din .ro si asta nu e intamplator. Ai nevoie de un anumit bagaj profesional ca sa faci asta si e clar pentru toata lumea ca ai acest bagaj. Dar competentele tehnice si cele de business nu au nimic de-a face cu valorile personale, iar respectul, admiratia si validarea pe care eu le pot oferi merg doar catre oamenii cu care am valori comune. Asta e si motivul pentru care nu voi reusi sa fiu niciodata prieten cu tine, cel putin atata vreme cat vei continua sa injuri si sa devalorizezi cam toate lucrurile pe care le atingi. Pur si simplu nu esti in zona mea. Ok, nu o sa fim prieteni. E chiar atat de important pentru tine? Ai atat de multa nevoie de validarea mea (care iata, partial vine prin aces comentariu) incat o sa ma injuri la nesfarsit? Eu m-am impacat cu ideea ca nu am valori in comun cu tine si-mi vad de treaba. Get over it.

    In al cincilea rand, aduci in discutie niste evenimente care s-au intamplat cu atat de mult timp in urma, incat probabil ai uitat ca chiar tu mi-ai trimis un email dupa 2 saptamini de la incidentul cu defacementul culinar.ro, in care imi spuneai cine anume e persoana care a spart serverul si ma invitai sa iesim la o bere. Poate ca ar trebui sa le spui si pe-astea. Da, reactia mea la incidentul respectiv a fost disproportionata, am pus-o demult la „asa nu”, am vazut ce e de invatat din ea si-am mers mai departe. A fost cea mai mare greseala pe care am facut-o ca antreprenor? Nici pe departe. Dar si asa, gresit, modul in care am gestionat acel conflict mi-a permis sa intru in legatura cu cel care a facut defacementul la 24 de ore la de la incident. Deci, in momentul in care tu mi-ai trimis emailul „paracios” deja stiam despre cine era vorba. In mod sigur poti verifica toate aceste informatii (desi eu am o banuiala ca le stiai deja, dar nu le-ai facut publice pentru ca nu dadeau bine…)

    In al saselea rind, faptul ca blogul pe care l-am lansat in urma cu un an, dragosroua.com, a ajuns ca in ultimele 2-3 luni sa depaseasca in anumite zile traficul blogului tau, conform alexa, ar trebui sa-ti dea de gandit. Da, stiu, sunt nise diferite, metrici diferite, masurari diferite, alexa nu e atat de acurate, etc, etc. Si totusi, iti da de gandit zic eu, ca un blog lansat acum 1 an sa depaseasca in trafic cel mai vechi si mai poplar blog din .ro. Nu incerc sa-mi scot in fata competentele, ci incerc sa-ti indic faptul ca poti ajunge repede la un trafic bun si cu un alt tip de mesaj in afara de linkbaitingul agresiv pe care il folosesti pe blogurile tale de mai bine de 3-4 ani. Se poate si altfel. Faptul ca unii oameni sunt diferiti de tine nu ii face automat tampiti.

    In ultimul rind, dat fiind ca, bazindu-me pe experientele anterioare, pot prezice destul de clar ce va urma dupa acest comentariu, si anume un puhoi de injuraturi si bagari in seama, imi voi cere politicos scuze ca nu voi mai reveni sa citesc acest articol. Daca vrei sa continui discutia (asta insemnind orice: fie sa ma injuri in continuare, fie sa porti o conversatie normala) o poti face pe Twitter: https://mobile.twitter.com/dragosroua. Daca o sa simt nevoia sa iti raspund, o voi face.

    Multumesc.

    00
  19. Nu stiam nimic despre Dragos Roua.
    Dar raspunsul lui mi s-a parut destul de corect, coerent si de bun simt. Asta si mai ales partea cu blogul lui de succes m-a facut sa dau un clik pe blogul omului ca sa imi formez o parere obiectiva despre ce e cu el.
    Deci dupa 3 randuri citite din ultima lui postare m-am convins. Mai mult sunt complet revoltat.
    Deci cum pana mea poti sa faci asa ceva?
    Are un intreg post „The Marshmallow Test – They Got It All Wrong” in care pur si simplu transcrie ceea ce spunea un nene pe https://www.ted.com/
    Stiu despre clip el pentru ca am scris acum o luna despre el:
    Cum poti sa fii atat de nesimtit frate? Asta e hotie curata.
    Zoso, te citesc de vreo 3 luni si ceea ce m-a revoltat la tine cel mai mult e partea cu limbajul neortodox pe care il folosesti.
    Dar dude, acum te inteleg rau de tot.

    00
  20. @dc++: Analogia ta e perfecta! Antrenorii de arte martiale te invata sa te aperi si sa te bati ca „restul e vrajeala”, nu?

    Ok, nu stiu cati antrenori de arte martiale se bat pe strada ca sa-ti demonstreze tie si altor sceptici ca sunt capabili sa rupa cateva capete.

    Nu… ei te invata pe tine s-o faci. Calitatea serviciului o stabileste cursantul, clientul sau piata pana la urma care poate sa zica fie:
    DA, sunt multumit… au meritat banii si timpul.
    NU, sunt nemultumit, a fost o pierdere de timp si de bani.

    PS: tu traiesti din salariu sau cine?

    00
  21. 5. heh. si ce ti-am mai spus in emailul ala? pinul de la card? come on, nu recurge inca o data la minciuni. nu e de ajuns aia cu „testez aceasta minunata masina si peste 3 luni editez postul ca am primit-o in teste de la reprezentanta auto”? ce urmeaza? am vrut sa ma angajez la mirabilis, m-ai refuzat, de aia te injur? hai sa ne lasam imaginatia sa zboare.

    daca ai invatat ceva din acea intamplare, lipsesc niste scuze. asta asa, ca tot suntem oameni mari.

    6. in alexa, ORICE blog pe .com va fi mai sus decat unul pe .ro. ar fi trebuit sa stii asta. iar restul sunt labareli sinistre.

    7. uneori, nebunul are dreptate. alteori nu. dar ce ne facem daca te injura pe buna dreptate?

  22. 700 euro e mult, buddha a scris multe tutoriale gratis despre cum sa faci bani si din blog si aici, la zoso, am citit multe sfaturi de bun simt si eticheta in ale blogurilor.

    00
  23. @dc++: Interesant cate stii tu despre afaceri. Ma intreb, stii din experienta sau de la TV?

    Nu, afacerile nu inseamna numai bani, nici pentru mine si nici pentru alti antreprenori de succes pe care ii cunosc. Majoritatea oamenilor isi deschid un business ca sa scape de sef, ca sa nu mai depinda de altii sau pur si simplu pentru ca au impresia ca pot mai mult…

    Sunt putini cei care isi deschid afaceri pentru „3 milioane de euro in conturi” si nici nu cred ca e relevant. Daca-ti cer sa-mi zici ce-ai face tu cu cei 3 milioane sunt 99% increzator ca nu stii…

    00
  24. Draga Vali ,

    Vezi ca pertul pentru cele 3 ziel e 450 EUR … nu 700 Euro http://www.dragosroua.com/blogging-101/) dar deh, ce sa faci si tu, realitatae si verificarea datelor nu a fost niciodata un punct forte la tine .. si din pacate, din cate vad aicea, nici al cititorilor tai.

    Pe de alta parte , draga Vali , cred ca cel mai rautacios lucru pe care il poti tu face aicea pe blogul tau e sa iti arati aprecierea ta fata de cineva .

    00
  25. @ Paul Coman
    din pacate pierzi esenta a ceea ce iti spun.
    Nu poti sa te prezinti antrepronor de succes si antrenor de antreprenori, daca nu ai facut avere, intelegi?

    Ba afaceri inseamna BANI, restul e vrajeala, marketing, dume de agatat fraierici.

    E ca si cu antrenorii de arte martiale: frate, de acord, artele martiale nu sutn tot aia cu bataia, poti sa imi tii super-teorii despre spiritul din artele martiale, despre caile spre desavarsire, dar gogule, intai sa nu iei bataie usor si dupa aia, totusi, sa fii profesor de arte martiale.

    Daca nici acum nu intelegi ideea ma retrag cu scuze anticipate, si iti urez in cativa ani sa faci milioane si sa razi de etapa in care voiai sa ii inveti pe altii antreprenoriat dar traiai din salariu.

    00
  26. 1. Despre cursul de blogging nu pot sa-ti spun daca merita sau nu, dar cel putin pentru blogging in engleza eu cred ca Dragos stie ce face

    2. Despre omul Dragos, eu zic ca te inseli. Eu am invatat multe de la el, sunt lucruri la care nu pot spune ca … rezonez 100% dar per total e un tip mai mult decat ok.

    Meciurile personale dintre voi sunt treaba voastra evident, dar daca ma intrebi pe mine, daca ar fi sa platesc pentru un curs de bogging, din tot .ro-ul, Dragos ar fi printre putinii carora le-as da bani

    @VisUrat: Apropo de prosti care dau bani, eu pentru cursul de mentorship platesc si deja banii sunt recuperati, din toate punctele de vedere, inclusiv cel financiar. Da-mi voie sa nu dau mai multe detalii.

    00
  27. @Paul Coman: vezi ca orice startup trebuie sa invete ca un business inseamna bani, daca vrei sa inveti antreprenorii altceva te inseli amarnic.

    Pasiunea si placerea nu iti tin de foame, desi primele 2-3 luni poate sa para asa.
    Iar eu iti vorbesc cu peste 6 ani de pasiune in spate :)

    iar Zoso e unul dintre cei mai pasionati si PROFITABILI oameni de prin zona de aici :)

    00
  28. @Mircea Scarlatescu: Desi nu consider ca „te inseli amarnic” si nici nu cred ca detin adevarul absolut, imi pare totusi rau ca nu pot sa fiu de acord cu tine.

    Eu, spre deosebire de antreprenorii clasici, consider ca o afacere nu inseamna BANI. Inseamna SI bani! Dar mai inseamna si un mod de gandire si stil de viata mai ales in cazul in care vorbim despre afaceri de succes facute de oameni de succes.

    Poti sa faci milioane si furand… esti antreprenor?

    00
  29. Stimabililor, dupa ce am citit pleiada de comentarii care mai de care nu pot trage decat 2 concluzii confuzii.

    1) Exprimarea de opinii personale in pofida informatiilor venite de la terti, chiar in pofida propriei viziuni – creaza poplaritate. Iar zoso.ro e un blog de facut bani nu?

    2) Cu exceptia autorului care are ca motivatie principala cea de mai sus, nivelul socio-intelectual al personajelor din aceasta poveste este direct proportional cu gradul de sustinere al lui Dragos.

    Acum.. un pic din viziunea mea asupra povestii.

    Il cunosc pe Dragos de la OpenCoffe,de pe twitter si nu in ultimul rand de la una din sesiunile de mentorship la care am avut onoarea sa fiu invitat. Nu stiu ce sa spun despre cursurile de blogging dar pot sa va las sa va faceti o idee dupa o concluzie simpla in urma sesiunii de mentorship:

    Omul nu spune rocket science. Spune acele chestii de bun simt care pentru unii pot sa valoreze 0 pentru altii pot fi priceless. Pretul informatiei este intotdeauna proportional cu utilitatea ei pentru cel care o receptioneaza.

    Tipul e un hard-worker care a plecat din radio la o varsta la care unii din antreprenorii de succes au deja primul exit. A-l avea dupa un numar de ani egal cu acestia este o performanta demna de luat in seama.

    Discursul lui NU O SA SE POTRIVEASCA PENTRU 90% din audienta zoso.ro. Va veti uita cu o fata de „uite-l si pe Mircea Cel Batran”

    Concluziile nu le voi trage eu…

    p.s. Cut the entrepreneurship crap here. Nu-i locul.

    00
  30. @ Paul Coman

    citez

    „Poti sa faci milioane si furand… esti antreprenor?”

    ce draq, domne, o dam pe logica ovariana de acu?

    Pai normal ca nu esti antreprenor daca ai multi bani, dar e obligatoriu sa ai multi bani daca esti profesor de antreprenori.

    Petre Bieltz sa traiasca!

    PS
    da-o incolo Paul Coman… ca intelegi bine ce spun. Daca vrei sa ai o afacere onorabila din atrenorat de antreprenori si nu o chestie romaneasca bazata pe bla-bla-uri, asteapta sa faci milioane din afaceri si dupa aia o te recomande conturile si firmele tale.

    Hai sa n-o dam in chestii de fetite, cu pasiunea, sufletul, sunt bogat sufleteste, etc. Parca vorbeam de antreprenoriat. Deci daca nu esti macar un mic milionar nu ai ce sa cauti sa faci cursuri de astea. Punct.

    00
  31. @dc++: Obligatoriu pentru cine?

    00
  32. pentru propria imagine de antreprenor de succes

    00
  33. Foarte stilata comparatia intre un blog din .com cu unul din .ro. Traficul tau din giganticul .com e practic egal cu ZERO pe langa traficul lu’ zoso in minusculul .ro. Si-ai mai bagat-o si p-aia cu alexa. Ti-ai scos in evidenta valorile, mosule Dragos Roua. Practic, ti-ai pierdut timpul degeaba cu comentariul ala. Se putea trece cu vederea peste „ca chiar”, dar ai dat urit de tot cu batu-n balta la comparatia dintre com si ro.

    00
  34. te rog frumos, omul are competente, e fost manager si actual antreprenor. si foloseste alexa, pentru ca la adevăr nu ma bate.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.