Dragă Wizz Air

Văd că împlinești o vârstă și îți faci reclamă pe feisbuc. E frumos. Am zburat de două ori cu tine, îmi plac uniformele fetelor, movul din logo și revistele de la bord. Ce nu îmi place e că nu ai bilete cu loc. Și uite, pentru că îmi ești simpatică, îți dau o idee de milioane, care te va distanța de concurență și îți va oferi o distincție aparte.

Introdu bilete cu loc și începe îmbarcarea în mod inteligent. Adică întâi ăia din fundul avionului și apoi ăia din față. Pentru că ceea ce se întâmplă este că oamenii se suie în avion și încep să caute prin bagaje, ca orbii, în timp ce blochează culoarul. Cu ideea mea, se duc în ordine la locurile lor și pot bloca culoarul liniștiți, că nu mai e nimeni care să vrea să treacă, se blochează ei între ei.

Cum ar fi asta? Ar fi cea mai mișto îmbarcare din lume.

După care, ca să fii și o linie aeriană și mai tare, pui un puștan să îți facă un soft de îmbarcare care să împiedice ocuparea tuturor locurilor de la geam și de la culoar, permițând astfel cuplurilor să stea împreună.

 

touch

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

66 comentarii

  1. exista, dar costa cativa euroi
    mai bine facem o petitie online

    00
  2. Mai au si varianta Ryanair care se gandesc sa bage locuri in picioare.

    00
  3. Nu doar Blue Air are o problema cu imbarcarile, e cam peste tot la fel. Inca n-am vazut vreo imbarcare unde sa nu se blocheze culoarul dupa primii 10-15 oameni. https://youtube.com/watch?v=hf3VobfbSeM&list=UU9gFih9rw0zNCK3ZtoKQQyA&index=3

    00
  4. E inutil sa avem pretentii de la companiile low cost, daca vrei sa fii tratat „regeste” e de ajuns sa pui ceva bani in plus si sa schimbi compania.
    Companiile low cost nu isi permit sa plateasca stationarea si serviciile din tranzit atunci cand sunt stationate, castigurile vin in momentul zborului.
    De exemplu Ryanair are un timp de tranzit de cand aterizeaza si pina decoleaza de maxim 25 de minute.
    Pasagerii coboara, avionul se alimenteaza cu carburant, iar in tot acest timp imbarcarea pasagerilor se face doar in partea din fata ( din motive de siguranta si de timp) daca vrei sa nu eviti coada din timpul imbarcarii mai pui 10 euro si iti asiguri prioritate la imbarcare.
    De tinut minte: Companiile Low Cost nu zboara cu rezervoarele de combustibil umplute la maxim :)

    00
  5. Cu Wizz Air am fost si eu… :)) o data si ultima … ma dureau genunchii din cauza spatiului mic dintre scaune ..inaltimea mea fiind de 1.80 ,

    00
  6. La tarom ai optiunea sa iti alegi locul inainte de imbarcare, ofera bagaj de cala gratis si mancare si bautura incluse in pret. Iar calatoria e mai scurta, probabil din cauza ca nu am mini-mall la bord iar scaunul poti sa il misti oleaca. Locurile pentru cei cu picioare lungi am impresia ca sa platesc extra ca si la wizz la ryan neavand asa ceva. Pretul … ajunge cam la fel daca platesti pentru lucrurile astea (sa iti alegi locul, sa platesti pt. mancare, pt. bagaj la cala si extra in avion) la o companie low-cost, cateodata fiind chiar la fel.

    00
  7. N-ati zburat voi cu Malev…

    00
  8. Eu am zburat pe aceeasi ruta, la dus cu Airf France, pretul biletului aproximativ 700 euro! Loc mai mult la picioare fata de wizz air, scaunul mai comod, primeam suc si un sandvis gratis, plus imbarcarea cu loc, adica iti alegeai locul de la monitorul amplasat in aeroport, oameni mai stilati si mai civilizati! Wizz air, 200 euro parca a fost biletul, am dat 4 euro pe un sandvis, de la care m-a luat si burta, stewardese mai bune, multi concetateni cu acele pungi de rafie, si efectiv era sa fiu calcat in picioare de un grup de oameni, ce fugeau sa prinda loc la geam,,!!

    00
  9. Ei funtioneaza pe vechiul principiu romanesc: Las-o asa ca merge-asa, romanul e fraier si plateste oricum.

    00
  10. Era ~35 de lei imbarcarea prioritara si ~70 locul rezervat acum vreo trei luni.

    00
  11. Plus ca avioanele lor sunt ca autobuzele. Ajung la destinatie si decoleaza spre o alta destinatie in timp f scurt. Daca au intarziere, se decaleaza toate zborurile din ziua respectiva.

    00
  12. @gabiagu
    exista si companii la care nu se blocheaza dupa 10-15 oameni, si asta la avioane ceva mai mari.

    00
  13. Eu fac naveta cu WizzAir (12-13 zboruri pe an dus intors) si nu am ce sa le reprosez.
    Platesc 8euro pentru extra long leg room si primesc si imbarcare prioritara.
    Biletele pornesc de la 50e dus-intors si se termina la 150-180 de craciun si de paste.

    Pentru tot ce-ti doresti exista KLM, AirFrance, Alitalia, etc

    00
  14. Draga WizzAir,

    Iti multumesc ca m-ai lasat 15 ore sa stau prin aeroporturi (asta dupa ce m-ai plimbat de la Bruxelles la Liege cu autobuzul de transfer aeroport -pentru ca eu de fapt trebuia sa decolez din Bruxelles ). Iti multumesc si pentru ca la fiecare 30 de minute imi spuneai ca mai dureaza maxim 30 de minute, dar si pentru suportul de pe call-center unde nimeni nu raspundea. Iti multumesc si pentru ca mi-ai oferit gratuit in cursul celor 15 ore – absolut nimic. Iti multumesc si pentru ca m-ai lasat intr-un aeroport fara toaleta, si fara magazine. Si nu doar pe mine, Ci inca un intreg avion. Cu totii iti multumim. Acesta este motivul pentru care m-am transformat dintr-un fan WizzAir intr-o persoana care recomanda sincer tuturor, prin prisma experientei sale personale, alternative la serviciul tau.

    00
  15. Am zburat de 4 ori dar cu Tarom. Am un prieten din Bucuresti care merge acasa foarte des, cu low cost. Chestia e ca si eu mi-as dori sa merg in tara mai des, dar nu ma inteleg cu prietena mea. Exista oarecare teama pentru zborurile ieftine. Acum na.. n-am zburat cu nici unul sa stiu despre ce e vorba, dar daca e sa mori, mori si in brate la popa.
    Ca nu zboara cu rezervorul plin, asta sper sa fie abureala :D. Am inteles ca au si spatiu destul de mic intre scaune, dar nici Tarom nu rule gura targului. Ar mai fi chestia ca low cost-urile nu au prioritate pe pista de aterizare, in fata altor nume de prestigiu. Posibil sa fie adevarat. Aaa.. si nu iti da haleala la bord.

    00
    • da, in cazul de fata e obligatoriu sa zbori odata, ca in afara de ultimul punct, care se aplica la multe companii de zbori, numai aberatii. de ce?

      1. companiile low-cost nu sunt „ieftine” (ai fi surprins de cate ori iesi mai ieftin cu un flag carrier, dar asta e alta discutie) pentru ca au avioane din congo, sunt ieftine pentru ca isi platesc angajatii mai putin si folosesc avioanele mai intensiv decat restul. flota ryanair e cea mai noua din europa, daca e sa o luam asa, deci cine e mai safe din punctul asta de vedere?

      2. nu se zboara cu rezervorul plin si nu e abureala. ar fi in schimb o aberatie sa faci plinul la fiecare zbor. ca idee, un 737 are o raza de peste 5000km, pe cand distanta in linia dreapta dintre bucuresti si londra e de doar 2100km. avand in vedere ca in aviatie combustibilul e cel mai scump si un avion incarcat full consuma mai mult, ce logica are sa-ti umpli rezervorul la fiecare zbor?

      3. da, spatiul intre scaune nu e tocmai mult, dar zborurile astea sunt de 2-3 ori de cele mai multe ori, atata rezisti. daca n-ai 2 metri, cam incapi.

      4. nu exista „prioritate de aterizare”, numai in caz de urgente. totul functioneaza pe baza de sloturi. iti aloci un slot intr-un anumit interval de timp si il folosesti. n-ai venit la timp, iti ia altul loc, asta e. ce zici tu e prioritate de loc, dar pe aeroporturile unde zboara companiile low-cost, slabe sanse sa gasesti asa ceva. cel mai bun exemplu e heathrow, unde british airways are propriul ei terminal, acolo ei au prioritate. in rest, nimic…

      5. nu se da haleala la bord. ma rog, se da, dar pe bani multi. ideea e ca-ti iei din aeroport ceva si mananci pe drum. cum spuneam, in alea 2-3 ore de zbor nu-ti trebuie steak cu salata :).

      00
    • Completare la 2: mai e si ideea aia cu MLW, daca avionul e prea greu la aterizare trebuie sa imprastie surplusul de combustibil inainte sa incerce sa aterizeze, ceea ce e risipa, ca sa nu mai vorbim ca iti sar environmentalistii la gat ca le-ai inecat vacile.

      00
    • In ceea ce priveste rezervorul de combustibil umplut la maxim, asa ceva nu exista la nici o companie aeriana, low cost sau normala. Pilotii calculeaza exact cantitatea de combustibil necesara pana la destinatie, in functie de nr de pasageri, greutatea bagajelor, etc… plus o rezerva de 50 de minute de zbor. Orice cantitate de combustibil in plus inseamna consum mai mare pentru aceeasi distanta, deoarece avionul are greutate mai mare.

      00
  16. ai mare dreptate Vali. tocmai de aceea ultima data am zburat eu si cu ceilalti 2 membri ai familiei cu blue air….pentru ca pot alege locurile. trebuie sa apreciez ca acum si wizz ofera prioritate la imbarcare pt cei cu copil.inainte avea doar blue. incep sa invete. totusi, imi plac blue mai mult pentru diferenta de preturi….cateodata e chiar mare.

    00
  17. Fii serios, pretul conteaza mai mult decat calitatea serviciului. Detaliul asta ii costa niste bani in plus la logistica, bani inclusi in bilet. Schimbarile de genul asta se intampla doar cand exista concurenta. Ei nu au cu cine se bate pe cursele lor. Cand cumperi un bilet te uiti la pret si ora, nu-ti permiti nicidecum alta optiune pe acelasi pret si interval orar.

    00
  18. Daca facem putina matematica, calculand faptul ca wizz air te duce in max 2 ore jumate oriunde in europa cu un 50, 60 de euro… constatam ca un drum pana in anglia dureaza si costa mai putin decat un bucuresti- focsani. Cu toate astea e de cacat ca nu putem sa ne rabatam scaunele pe spate si sa scuipam seminte pe culoar. Ca avem 1.80 si ne dor genunchii si ca una din stuardeze are un neg mic langa ureche cu un fir de par in el . :|

    00
  19. @Trefla: Nici o companie nu zboara cu rezervoarele umplute la maxim. Ce rost ar avea sa care atata greutate inutila dupa ele? Exista niste reguli legate de cat combustibil ai nevoie in functie Km, traseu, etc.

    00
  20. Soft de imbarcare! Ataaaaaat! Ce urmeaza? Programel de distribuit bagaju?

    Ontopic , wizzair e mai interesat de taxa pe loc preferential decat eventualele prelungiri ale timpului de turnaround. Au toate mijloacele sa introduca alocarea de locuri, dar totusi nu o fac.

    @trefla spune-ne tu cum te-a tratat un legacy carrier regeste ultima oara?

    00
  21. @trefla: nicio companie nu zboara cu rezervoarele umplute la maxim. Ce sens ar avea sa cari greutate in plus? Regulamentul spune ca trebuie sa ai la bord combustibil suficient pentru a ajunge la aeroportul alternativ + 45 minute de zbor.

    00
  22. Draga zoso, ocuparea locurilor nu se face dupa cum vrea fiecare ci dupa un algoritm clar pentru a nu descentra avionul.
    Chestia cu imbarcarea in anumita ordine nu prea merge pentru ca nu toata lumea ajunge la gate la timp. Tot timpul vor exista si intarziati.
    Pe de alta parte eu nu inteleg ce tot cauta oamenii in bagajele alea nenorocite. Pui bagajul sus, pastrezi cartea/readerul si te asezi. Dureaza 15 secunde maxim.

    00
  23. @Mihai
    @uzunu

    Am vrut sa fac referire ca intre companiile Low Cost si cele normale care efectueaza zboruri pe acelasi segment, diferenta limita de carburant este foarte mare.

    Cand iarna trecuta aeroportul de la Bologna a fost inchis timp de 2-3 ore (dau doar un exemplu) Avioanele care trebuiau sa aterizeze in orar si care deja se invarteau deasupra Bologniei au fost redirectate catre alte aeroporturi, Ryanair in schimb aterizau in sistem de urgenta din lipsa de carburant.
    Iar inghesuiala de care va tot plangeti o gasiti doar la modelele de avioane din clasa Low Cost, Boeing 737-800,500,300. Wizz-Air detine si Airbus 320, BlueAir si Ryanair NU.

    00
  24. @vlad1, explica si tu logica acestui algoritm, ma mir ca ai auzit internet! Daca aici toata lumea vb despre faptul ca la wizzair nu ai un loc ce te asezi pe orice scaun vrei, despre ce algoritm vb tu

    00
  25. NOU
    #28

    1. omenirea a ales low-cost in dauna tehnologiei. atunci cand am „pensionat” concordul am ales sa calatorim in america cu 1 euro ca sclavii mai degraba decat sa ajungem in 3 ore ca boierii.
    2. cele mai multe calatorii pe care le poate face un roman in europa dureaza 2-3 ore. pana la urma poti sa stai si in picioare daca e moka!
    3. companiile low-cost nu sunt institutii de caritate, vor doar sa faca bani. si li se rupe electric de tot ce nu e procedura obligatorie si siguranta calatorului. practic pe toate rutele ai optiunea unei companii de linie daca nu suporti politica low cost.
    4. malev a murit, csa nu se simte bine (nici tarom de altfel) si nu prea stiu multe linii aeriene din europa intr-o stare financiara de invidiat. in acelasi timp ryanair, easyjet sau wizzair fac superafaceri. inseamna ca au dreptate.
    p.s. – nu sunt navetist si nici mare businessman. sunt „decat” un om care se da cu avionul de 10-15 ori pe an si care a folosit aproape toate liniile aeriene existente in europa si cateva din asia. btw: statistic vorbind 95% dintre pamanteni nu au zburat inca. ceea ce ma face practic un fele de expert, nu? :D

    00
  26. Articolul ca articolul, dar poza face toti banii :D

    00
  27. Circul frecvent cu Wizz Air pentru ca mi se par mai seriosi decat Tarom si avioanele lor sunt mult mai noi decat cele de la Tarom. Ma deranjeaza si pe mine faptul ca nu au locuri dar eu imi iau de fiecare data „extra leg room” stand astfel la iesirea de urgenta. Ceea ce nu se stie este ca daca ai „extra leg room” ai si „priority boarding” in acelasi timp. Va recomand „extra leg room” pentru o imbarcare fara aglomeratie.

    00
  28. NOU
    #31

    am zburat de la buc la madrid cu 28 de euro in cacat….NU VREAU NICI O CONDITIE LA BANII ASTIA…II LAS SA-MI TRAGASI UN SUT IN CUR DACA VOR

    00
  29. Companiile low-cost sunt echivalentul microbuzelor București – Focșani, sau a clasei a doua la personalul de Făurei. Te duce, te aduce, și cam atât. Vrei mai mult, bagi mâna în buzunar. E destul de simplu.

    00
  30. Wizz a majorat zilele astea tariful pt bagajul de cala, de la 20€ la 30€. Anul trecut era 15€, la începutul lunii mai era 20 iar pt Iunie am găsit cu 33€ biletul si 30€ bagajul :)

    00
  31. Am zburat des cu niste companii de zbor mai bine cotate ca wizz(klm, lufthansa, alitalia, british airways sau qatar airways) si nu am intalnit un astfel de sistem, care ce-i drept ar fi eficient. Problema tine mai mult de pasageri, daca primele 10-20 de persoane sunt de pe randurile 5-10, atunci e clara treaba, mai stai 5-10 minute pana ajungi la locul tau si poate chiar mai mult daca avionul e full. Chiar sunt curios cine are curajul sa vina cu o astfel de idee. La wizz se simte cel mai bine acest disconfort ca sunt avioanele mici si aproape pline la fiecare cursa.

    00
  32. Este low-cost. Daca vrei smecherii, dai pret mai pare pentru zboruri cu companii ‘normale’. Am mers cu Wizz + Ryanair pe ruta Timisoara – Valencia – Malaga (si inapoi cu escala in Barcelona). La primul zbor am plecat din TM cu o ora dupa program si ne-a dus in Katowice, ca s-a stricat ceva la avion. Aveam timp mare intre zboruri, a fost OK. La fel ne-a facut KLM pe ruta New York – Amsterdam (la 2 saptamani dupa uraganul Irene), asta este, se intampla.

    Am platit cred 100 de euro amandoi pe drumurile astea, pret aproape ‘gratis’ comparativ cu alte linii de zbor sa cu cat ne costa combustibilul (plus dormitul pe drum), daca ne apuca febra sa pornim 3000 de km cu masina.

    Am mancat inainte de zbor si nu ni s-a intamplat nimic.

  33. Mie mi se par niste idioti aia ce vor neaparat sa stea impreuna in avion pt cele 2-3 ore… de parca ar ar impediat avionul de la prabusire sau ceva.

    In rest ai dreptate.

    00
  34. @trefla: Amuzant cum si eu, si mihai am zis fix acelasi lucru. Habar n-am cine-i omul (jur pe rosu :) ), dar daca Ryanair facea asa ceva inseamna ori ca incalcau grav regulile, ori ca gresesti tu pe undeva

    00
  35. @vax: La cinema stai mai putin decat in avion. La urma umri nu-i asa nasol langa gagica cocalarului.

    Nu stiu de ce asociaza lumea WizzAir cu low cost. Cele cateva ocazii cand am ales Wizzair au fost datorate orarului (care s-a nimerit a fi unul bun).

    00
  36. AirAsia procedeaza exact asa, doar ca la ei ai locuri.

    Imbarcarea se face in urmatoarea ordine:
    1. Persoanele cu dizabilitati, familiile cu copii mici, calugarii si pasagerii de pe locurile cu suprataxa (randurile 1-6 si exit row).
    2. Pasagerii alocati pe ultimele 10 randuri.
    3. Pasagerii alocati pe urmatoarele 10 randuri.
    4. Restul lumii.

    E drept, AirAsia nu au implementat aceasta procedura de dragul confortului pasagerilor, ci pentru ca imbarcarea sa se efectueze in cel mai scurt timp posibil, minimizand astfel „turn around time”-ul, un element foarte important in eficientizarea operarii unei aeronave. Avioanele nu produc bani cand stau la sol.

    Trebuie precizat ca AirAsia au fost desemnati mai multi ani la rand „cea mai buna companie low-cost din lume”.

    00
  37. Completare: AirAsia procedeaza exact asa cum propui tu, nu cum fac Wizzair.

    00
  38. NOU
    #42

    Nu stiu cu avioanele low cost cum e dar am zburat cu un Cessna 172N! Am avut loc chiar pe scaunul copilotului si am platit pe bilet 150 E plus TVA!
    P.S. Turbulentele le simti mai bine ca intr-un avion de linie asa ca cei care sunt adrenaline junkie ca mine sunt liberi sa incerce!

    00
  39. NOU
    #43

    Nu stiu cum e cu avionul, dar eu am fost cu un Logan 1.6 dci! Am avut loc chiar pe scaunul de langa sofer si am platit jumate din pretul benzinei (fata TVA)!
    P.S. Gropile se simt ceva mai bine decat in troleu.

    00
  40. NOU
    #44

    Ultimul zbor cu Wizzair a fost acum o luna (era al 4-lea cu ei), am avut intarziere 1 ora jumate, nu ne-a spus nimeni ce si cum, cert e ca nu venise avionul care cel mai probabil avea o intarziere de la o cursa anterioara si de aici s-a decalat totul, dar m-am linistit cand am vazut ca primul om ce cobora din acel avion era Connect-R :D
    In avion a fost imbulzeala, toti se bateau sa stea la geam, o tipa buna rau isi cauta loc impreuna cu ma-sa (era in intarziere, probabil au stat la o sesiune de poze cu „vedeta de mai sus”), exact inainte sa treaca ea a venit un mosulica cu degetele taiate si ne-a intrebat (nu eram singur) daca poate sa stea jos si asa am zburat cu un nene certat cu apa si sapunul ca asa a vrut ea ca doar nu putea sa ma lasa sa stau si eu fericit intre doua.
    In fata noastra au stat 4 tampiti de moldoveni care citeau carti de genul „Cum sa il intelegi pe Dumnezeu” sau ceva de genul si la fiecare 10 minute discuta intre ei cu voce tare despre ce pilde au mai citit si alte tampenii. Cand am ajuns la Bucuresti m-am bucurat, dar nu a durat prea mult ca avionul a trecut lin deasupra lui lasandu-l in urma, a mai mers vreo 5 minute si au inceput turbulentele, prima data au inceput glumele tipic romanesti: „s-a imbatat pilotul”, „nu si-a luat permisul de zbor”, bla-bla-uri din astea, dar cand s-a intunecat si au inceput fulgerele, tunetele, iar micile zgaltaieli s-au transformat in chestii de genul in care daca nu ai centura pusa bine loveai cu capul orice obiect din jurul tau, gen aripile fluturau ca doua bucati de hartie, iar tipetele au inceput sa fie din ce in ce mai dese si peste toat astea cei 4 tampiti de care am uitat sa spun ca o aveau si pe gagica aia buna langa ei, au inceput sa cante o piesa ce rasuna incet de pe un telefon „iubeste-ne cum noi te iubim, soarele…, luna…bla-bla-bla”, ce putea fi mai frumos? Poate tipetele disperate ale mamicilor cu copii ce se auzeau in spate cat si in fata. Sincer, Connect-R mai lipsa sa ne cante ceva si totul era perfect.
    Cand am pus piciorul pe pamant m-am bucurat cum nu o mai facusem de mult, asa din tot sufletul si am zis ca sper sa nu mai am ocazia de a zbura cu WizzAir.

    00
  41. @vali.petcu: cei cu copii mici sau disabilitati sunt imbarcati cu prioritate, asa ca nu se ajunge la cazul descris de tine.

    cui nu-i convine raportul calitate/pret, poate sa mearga cu alta companie. pe principiul telecomanzii la televizor .

    00
  42. @gogu. defineste „copii mici” … :-) pentru cunostinta ta, doar cei cu copii sub 2 ani se imbarca separat de turma. probabil ca pentru ei, un copil de 2 si o luna e capabil sa inteleaga de ce trebuie sa stea singur, separat de parintii sai, la 3 randuri mai in fata.

    00
  43. @Dragos Bunea – in afara cazului in care textul tau nu e vre’un pamflet, care era vina wizz-air in toata treaba aia? :-) Oameni d’astia gasesti si pe tarom, si pe blueair, si pe lufthansa (mai nou e low-cost), ryanair, samd iar de furtuni au parte si air-france/* sau altii mai spalati (nu uita de cursa air-france cazuta pe langa brazilia acum 2-3 ani).

    Eu evit cat pot de mult sa zbor cu wizzair (desi blue-air sunt mai nou low-cost doar cu numele si procedurile) dintr-un simplu motiv: calatoresc mult cu copii (2-4 ani). Iar ca sa ma lupt cu 1000 de inamici pentru a ocupa locuri apropiate imreuna cu restul familiei e prea mult pentru mine.

    Ma gandesc ca ei nu vor sa implementeze treaba asta cu locurile ca sa stimuleze ‘cetatenii’ sa se suie mai repede in avion. Mie nu mi se pare ca reusesc – dar asta s-ar putea sa fie doar o chestie de optica.

    00
  44. @vali.petcu Nu in toate aeroporturile unde zboara Wizz, imbarcarea se face direct din terminal („acordeon”), te mai plima cativa metri cu autobuzul sau mergi direct la avion pe jos, oricum se pun scarile si in fata si in spate.
    Am zburat cu Wizz-ul de peste 20 de ori, de obicei din Cluj sau Tg Mures, uneori si din Bucuresti, de cele mai multe ori m-a ajuns mai mult drumul pana in aeroport( bilet la cuseta din Iasi+taxi) decat biletul la avion. Si cam de fiecare data am gasit loc la geam si aproape pe aripa; e foarte interesant sa vezi cum flambeaza varful aripii.
    Spre deosebire de companiile de linie, cele lowcost raporteaza profit, pentru ca zboara avand gradul de ocupare mare.
    Fiind un mijloc de transport in „comun”, nu avem cum sa ne alegem colegii de calatorie. Am prins de multe ori bebelusi ce urlau, piti si coca la plimbare, oameni in varsta cu sacose de rafie si chiar care ocupau un scaun si jumatate. Imi plac replicile „acide” ale insotitorilor de zbor, pentru persoanele ce nu respecta indicatiile, mai ales dupa aterizare, cand te poate plimba pe pista si 15 minute si toti sar la bagaje si se reped spre usi si asteapta in picioare, ca jos nu mai e bine.
    @Dragos Bunea : Daca veneai cu KLM, avionul lor avea culoar de zbor ce nu trecea prin furtuna si nu va zgaltia, nu. Iar oamenii politici nu tipa niciodata? Pe verificate ;)

    00
  45. Wizz-ul a inceput sa bage taxe peste taxe, platesti cu Visa ? Pac o taxa de 50 ron.

    Vrei sa calatoresti cu bagajul de mana cu care ai calatorit cand ai zburat cu Ryanair, KLM, Tap Portugal ? Pac o taxa de 18E pentru ca bagajul este cu 1cm mai mare decat a hotarat Wizz Air-ul ..

    Luna trecuta cand am zburat cu Tap Portugalia am reusit sa-mi fac check in-ul direct la aeroportul portughez la un ghiseu electronic, am scanat pasaportul si gata.

    La Wizz Air daca vrei sa faci check in-ul in aeroport, Pac o taxa de 10-15Euro..

    00
  46. Chiar sambata mi-am luat bilet Wizz pentru Torino.
    Nu mai era taxa aia pentru plata cu cardul. Am jonglat chiar cu modalitatile de plata, sa vad daca apare pe undeva, sau scade pretul total al biletului daca incerc sa platesc altfel… pretul a ramas la fel.
    So, se pare ca au scos taxa pentru plata cu Visa.

    00
  47. Am facut o simulare pe site-ul Wizz Air pentru un zbor in Bruxelles si din start mi s-au adaugat 30 Ron pentru Taxa administrare.

    Apoi mi se sugereaza sa ma inscriu in WIZZ DISCOUNT CLUB pentru care trebuie sa platesc 135 RON.

    Daca vreau sa fac Check in aeroport platesc 45 Ron.

    Nu se specifica ce dimensiuni are Bagajul de mana, am auzit ca i-au redus dimensiunea maxima acceptata si multi iti iau teapa pentru ca o geanta care se incadreaza in limitele impuse de restul firmelor de zbor nu se potriveste standardelor Wizz Air deci mai adaugi 18-25 Euro.

    In concluzie, Wizz Air este o optiune doar daca au o super oferta si vrei sa calatoresti inconjurat de tarani si cocalari.

    00
  48. anul trecut am zburat bucuresti – milano cu wizz air. am luat imbarcare prioritara si bagaj de cala. Pretul a fost in final mai mare decta daca as filuat bilet la Tarom sau Alitalia, insa orarul de zbor a fost f bun la wizzair (am avut si ziua de dus is ziua de intors dispoonibile pentru vizitat locuri, in timp ce cu Tarom si Alitalia le pierdeam, iar atunci cand ai 21 de zile de concediu pe an, apreciezi fiecare zi).

    Low costurile din Europa sunt extrem de proaste comparativ cu Air Asia: preturi mult, dar mult mai mici si conditii de calatorie excelente.

    00
  49. Exista acest zvon ca Wizz isi face curaj sa incerce imbarcarea cu loc. Probabil cu aceasta ocazie vor taxa si locurile la geam…. Totusi, sa tinem cont ca orice schimbare de sistem este supusa unor costuri : software, training? , si nu in ultimul rand timp de testare. Wizz merge pe principiul primitiv ” daca merge, de ce sa’l schimbam”….. si sincer va spun, imbarcarea este un dezastru la NOI, daca mergeti sa zburati din Budapesta, Praga, orase civilizate cu oameni normali….nu veti avea parte de o experienta urata la imbarcare sau debarcare. Din pacate, profilul companiei la noi in tara a atras toata gloata cu bune si rele, probabil 5% din pasageri realizeaza constient ca nu sunt singuri pe lume si pe culoar si tot atatia realizeaza cum se inchide un compartiment pentru bagaje…
    In ce priveste ineptia cu combustibilul si mersul pe gol….poate se aplica la Ryanair. Wizz si restul companiilor au un plan de zbor, daca ruta respectiva necesita juma de rezervor + o rezerva de survol de 30 min, atat vor lua! Cine credeti ca face plinul la avion?! ( 13t la A320 ) doar asa…sa fie….

    00
  50. draga wizzAIR esti un avion de nimic…daca ai o gentuzta de domnisoara in plus ma faci sa ti platesc 65 de euro..esti nesimtit ….o companie de 2 bani,care sa stii aparte ca esti low cost dar esti o agentie ce provii din ungaria se vede ca sunteti morti de foame…..da ti faliment ca e mai bine…nu mai prostiti oameni

    00
  51. Am citit si eu parerile voastre despre aceasta companie Wizzair,se pare ca niciunul nu a lucrat in aeroport sa vada cum merg lucrurile intr-adevar.Cea mai amuzanta chestie pe care am citit-o a fost cu combistibilul ca nu merg cu rezervorul plin..pai normal ca nu merg pt ca inainte de imbarcare sr fac niste calcule oameni buni..cati pasageri ai la bord cate bagaje,cate kg pertotal..si dupa se alimenteaza avionul,sunt o pers care lucreaza in aeroport,nu pt Wizzair dar m am amuzat cand am citit despre combustibilul asta:)

    00
  52. Am citit cu atentie comentariile voastre . De cativa ani am zburat cu wizz in aproape toate directiile lor . Daca acum 3 ani am zburat in Catania cu 90 euro 4 persoane dus- intors , cu bagaj mediu de cabina inclus , acum numai pe acel bagaj ar trebui sa platesc 80 , plus ca bilete sub 14 euro pe segment nu am mai vazut de multa vreme .
    in general ei sunt fairplay … au niste reguli stricte in legatura cu bagajele … si da te taxeaza cu 30 de euro pentru o geanta de domnisoara daca mai ai inca un bagaj cu tine . ( Uneori astept amuzat sa vad cand incep vanatoarea de bagaje cei de la imbarcare … de regula taxeaza 3-4 nefericiti care le apar in fata , restul scapa ). daca respecti regulile cu bagajele nu ai de ce sa te plangi .
    in legatura cu locurile … nu va pot da dreptate cu locurile rezervate .
    1) sigur vor scumpi toate biletele , se va ingreuna putin rezervarea on line , va fi o goana dupa cautarea locurilor .
    2) vor cere o taxa suplimentara celor ce vor sa isi rezerve locurile , care nu le retine nimeni in avion , cei cu locuri rezervate vor prefera sa intre ultimii ,vor gasi locurile ocupate si ies discutii …
    intotdeauna am gasit intelegere sa stea sotia cu copiii si nu vad de ce ar trebui sa platesc in plus pentru asta .

    00
  53. NOU
    #57

    Wizz o companie de cacat scuzați.mă ca spun ăsta dar sunt niște javre care știu sa fure și sa mănânce banii la oamenii nevoiași azi m.I s.a întâmplat și mie din păcate și credeți.mă ca nu.și dau deloc interesul sa dea banii înapoi oamenilor sau sa li se ofere cazare dak unul din zboruri sunt anulate niște javre penale..și cu ăsta am terminat am sa dau sfaturi la toți sa renunțe la zborurile cu compania wizZ

    00
    • E low cost, de asta nu-ți dă cazare dacă se amână plecarea. Niciun low cost nu face asta.
      Dacă vrei să ți se ofere despăgubiri și cazare atunci circulă cu Economy ( Tarom, KLM, Air France, Lufthansa) care sunt mult mai scumpe.
      Pentru un low cost, Wizzair-ul se descurcă foarte bine, iar dacă nu mă crezi, încearcă Blue Air care au avioane de seama bunicii mele, iar personalul este penibil.

      00
  54. Am facut rezervare la wizz air ,pe Bolonia -Craiova pe 15 mai 2015 si acm ii suni la telefon si nu raspund.Pentru ca aeroportu Craiova s-a inchis cu 1 iunie.Niste magarii.

    00
  55. Buna. Am si eu o nelamurire, poate ma ajuta cineva ☺. Incerc sa achizitionez 2 bilete de avion Germania -Romania, si mi-i se pare ceva comic de-a dreptul:
    – selectez destinatiile si data, un adult … pret 140 Euro;
    – selectez pentru aceleasi destinatii si aceeasi data, dar 2 adulti … pret 340 Euro
    Aveti idee de unde vine aceasta diferenta de pret?

    00
    • Diferenta de pret vine de la clasele de tarifare diferite. Pentru ca mai este doar un bilet in clasa tarifara de 140, cand selectezi mai multe bilete ti le da pe amandoua in clasa tarifara superioara……totul are o logica pe lumea asta, doar pentru ca unele lucruri ne sunt necunoscute nu inseamna ca e vreo conspiratie la mijloc!

      00
  56. N-am fost niciodata cu vreun avion.Va rog sa-mi souna cineva,daca a avut vreun incident cu wizz-ul.Daca Da,rog detalii.Sunt nevoita sa ajung la Milano de la Craiova.Multumesc

    00
  57. NOU
    #63

    incerc de 2 zile sa ma pun in contac cu aceasta companie,dar fara rost,am facut o mica gresala in scrierea numelui si ca sa schimb o litera ma costa 90E incerk sa sun la ei numarul nu corespunde la nici un client ce sa fac ??? in pagina lor spune ca este gratis sa schimb 1 2 3 litere maxim dar doar daca suni la numarul de telefon …….care nu corespunde cu ce trebuie …..deci ? intrebarea este „CE SA FAC” Multumesc WIZZAIR

    00
  58. nu voi mai apela niciodata la serviciile acestei companii , din cauza intarzierilor masive ce au loc la fiecare cursa. nu mai vreau sa/si bata nimeni joc de banii mei.de restu nici ca/mi pasa…….hasta nunca”””

    00
  59. NOU
    #65

    Vă bateți joc de oameni! Anulaţi zborurile la bunul plac, ca să nu mai vorbim de intirzieri! O companie de evitat! Pe asta si vă bazați că nu aveți birouri de reclamații aici, altfel vă spargea lumea geamurile!

    00
  60. NOU
    #66

    Am fost trei persoane si la doua, ne-a anulat checkinul. Aveam biletele cu locurile alocate in mana la imbarcare si ne-au taxat 70 euro in plus fara nicio explicatie coerenta. Nu eram singurii in situatia asta.
    Siteul lor e blocat , nu raspunde la anumite comenzi. Servicii proaste, taxari suplimentare la greu. De exemplu ca sa iei bagaj suplimentar, pe site nu permite dupa efectuarea checkinului, iar la call center te taxeaza 15 euro + 0,62 euro/min+ bagajul. Jaf!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube