O zi cu DPD Curier

V-ați întrebat vreodată cum ajunge coletul vostru de la expeditor la voi? DPD au încercat anul acesta să deschidă ușa unor bloggeri și să îi ia cu ei la livrări, să vadă cum se lucrează. Printre cei care au fost pe teren cu curierii: Zicu, Groparu și Radu, care a fost și în centrul de sortare din București.

  • O zi tipică pentru un curier începe la ora 8, când coletele sunt deja sortate în cursul nopții și îl așteaptă frumos în depozit. Fiecare curier își așează coletele pe zone, pentru a nu cotrobăi prin mașină după ele.
  • Durează câteva luni până învață aproape fiecare stradă de pe zonă, pentru că sunt împărțiți pe zone. Tot în lunile astea învață și clienții, pentru că o mare parte sunt aceiași oameni care cumpără de la magazinele online sau primesc corespondență din alte orașe (avocați, notari, firme).
  • Curierul este obligat să aștepte cinci minute după client în cazuri în care, să zicem, nu are banii de ramburs și este un bancomat la parterul blocului.
  • Multe cliente tinere cumpără online chestii de femei și răspund în ținute sumare la ușă.
  • Nu există o vârstă medie a curierilor, sunt de toate vârstele. Majoritatea rămân pentru că sunt mulțumiți de cum sunt tratați de patronat și că aceștia sunt receptivi la problemele cu livrarea (mașini, telefoane, totul trebuie să fie impecabil).
  • Apropo de asta, fiecare agent are o metodă proprie de a depune banii din ramburs la bancă, și nu și le spun între ei, pentru a nu da ocazia cuiva să “intervină”.
  • Numărul de telefon al destinatarului pe colet ușurează foarte mult munca de livrare.
  • Altă informație utilă: un curier ajunge într-o zonă de obicei două ori pe zi, în funcție de coletele pe care le are, pentru că nu toți oamenii sunt acasă dimineața.

  

De cele mai multe ori, curieratul e un business care se face cu oameni. De aceea curierii sunt educați să vorbească frumos, să fie amabili și să își fidelizeze clientul.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

58 comentarii

  1. Unii curieri ar trebui să învețe că nu întotdeauna este posibil ca omul să coboare în fața blocului să preia rapid coletul.

    00
    • Pentru informatia dvs. curierul are obligatia sa aduca coletul la usa/poarta destinatarului, daca acesta este singur si exista posibilitatea de a livra un frigider, ar fi dragut din partea destinatarului sa dea o mana de ajutor. In alte cazuri in care livrarea se poate face de o singura persoana puteti solicita sa aduca coletul la usa/poarta dvs.

      00
  2. Vai ce frumos suna comunicatul. Dar de fapt DPD are o procedura foarte interesanta. La ora 7.30 vine soferul si pleaca cu pachetele de pe zona lui. Te suna sau nu te suna, nu e interesant. La ora 10 se deschide call centerul in care sa poti intreba/schimba detalii. Moment in care se ridica din umeri, ca pachetul e plecat la livrare si se mai intoarce seara. Nu exista retur pachet si transmitere catre alt curier (curierii nu pot iesi din zona lor, pentru ca frige).
    In cazul experientei mele unice si ultime cu DPD, s-a mai intamplat ceva foarte frumos: nu stiam unde o sa fiu a doua zi (locatia a sau b). Am zis A (era o zi de vineri). La 10 sun sa schimb spre B. Prea tarziu. Maine. Maine nu e ok la B, hai la A (incercarea mea de a lua pachetul personal de oriunde a fost refuzata din start). Eh, curierul de la A avea zi libera sambata si nu a fost inlocuit. Luni, livreaza ei la A (dar eu evident ca eram la B – la lucru). La ce ora am putut suna in call center? La 10, dar curierul era deja la A cu pachetul meu. Deci murim cu procedurile de gat la DPD

    E ok sa isi faca un pic de publicitate DPD, dar sa nu mintim in halul asta

    PS: daca a fost platit – si banuiesc ca a fost – oare o sa apara un astfel de mesaj?

    00
  3. bine ar fi sa invete si ca nu te duci singur atunci cand livrezi un frigider, pentru destinatarul poate sa fie o femeie, o persoana in varsta sau cu dizabilitati.

    10
    • Aici nu e problema curierului.. ci a firmei care expediaza coletul.. un frigider nu este tocmai un paket sau un colet..acesta ar trebui diatribuit direct de magazinul care vinde produsul si atunci e clar k vin doi oameni.. si in strainatate este limita de greutate si volum la coletarie

      00
  4. Pe mine ma enerveaza astia de la fan curier daca nu ma gaseste acasa azi…nu se sinchiseste sa revina mai tarziu sau maine…imi tranteste il ridicati de la centrul nostru.

    00
    • Curierul nu are doar pachetul tau mai are ai multe altele.. daca tot vrei k pachetul tau sa fie livrat la domiciliu lasa.ti un nr de telefon si sa fii acasa, daca vorbeste cu un vecin sa il ia pentru tine si lasa un bilet informativ la usa pt curier

      00
  5. @Pato aceeasi problema o am si eu cu simpaticii de la fan curier, daca ar fi avut sediul mai aproape n-as fi zis nimic, dar, pentru a ridica doua carti, am fost nevoit odata sa bat orasul de la un cap la celalalt in conditiile in care am platit curieratul

    00
  6. Nu cred ca sa care un frigider cu un prieten pana la etajul 3 e specificat in fisa postului.

    De obicei cand comanzi un obiect voluminos si stii ca nu il poti cara singur, vorbesti cu un prieten sa vina sa te ajute, sau specifici ridicare de la sediu, sa mergi cand vrei sa il iei, in conditiile tale.

    00
    • eu dau comanda de un frigider…..si dupa cum se lauda ei ca iti fac livrarea la usa …am pretentia sa mil aduca exact in fata usi nu conteaza ca stau la etajul 1000 sau 1000 …nu ma intereseaza ca e un nene invarsta sau un pusti tanar ….in fisa postului scrie frumos livrarea la usa clientului nu in fata blocului iii pui cutia in brate

      10
  7. Guilty as charged la aia cu ținuta sumară :) Sau cu chestii asortate dubios, în ultima secundă.

    00
  8. Cu DPD am avut o experienta placuta anul trecut dupa BF cand curierul m-a sunat pentru fiecare livrare in parte si, cum eu lasasem adresa de la birou netrecandu-mi prin cap ca vor livra chiar si in weekend, a fost foarte la indemana sa ma sune din timp si sa ne intalnim undeva pe drum. Insa trebuia sa o comita si ei cu ultimul pachet si cel mai important pentru care a trebuit sa sun la depozitul lor sa ii rog sa mi-l livreze.
    Fan Courier, pentru moment, mi se par mai profesionisti.

    00
  9. rdb
    corect. dar este specificat ca trebuie sa ti-l livreze la domiciliu, daca tu ai domiciliul in orasul a, strada b, nr c, bloc d, etaj 3, apartament e, curierul acolo ar trebui sa ti-l aduca.

    00
    • Patronatul de la Fan Curier este mai generos cu angajați sai cei de la DPD Curier nu sunt asa cizelati datorită patronatului din București ei dau peste cap sistemul .
      Legat de comentariul lăsat de un muc angajați cand semnează contractul scrie că nu are obligația sa urce la etajul 4-6-10 are obligația să ajungă doar la adresa adresa fiind strada si numar de bloc . Asta este greseala vânzătorului sau distribuitorului pentru ca promite prea multe ca…ri cumpărătorului doar sa il faca sa achiziționeze ceva .
      În schimb daca vrei pretenții cei de la Ups sunt profesioniști, vrei coletul la etajul 4
      4 lei extra

      00
  10. Multe cliente tinere cumpără online chestii de femei și răspund în ținute sumare la ușă.

    Deci viata chiar e ca in filmele pr0n.

    00
  11. @ un muc: Inteleg asta. Dar sa ceri omului sa ti-l care sus mi se pare deplasat.

    El are un traseu, e relativ contra timp, ca sa mai vina cu cineva trebuie sa mearga la sediu sau sa se intalneasca cu alt curier, sau sa plece cu omul ala de dimineata, apoi sa il lase pe drum, etc. Nu e ca si cum apare un prieten brusc in masina lui si iti urca frigiderul unde vrei.

    Sa stii ca si daca iei un frigider de la magazine gen media galaxy iti pun frigiderul in fata blocului. Daca le dai ceva si vorbesti frumos e posibil sa ti-l urce, depinde de etaj. Pana la etajul 10 pe scari fara lift nu urca nimeni cu frigiderul tau in brate.

    Ma rog, fiecare cu parerea lui. :)

    00
  12. @rdb: Plus ca eMAG spune, mai nou, ca ti-l aduce pana in casa, chiar daca e voluminos. Inainte spunea ca ti-l aduce pana la usa.

    Am comandat doua frigidere si de fiecare data a trebuit sa port discutii de convingere cu cel de pe masina de Fan Courier ca eu nu pot sa-l ajut sa-l urce si ca eMAG zice ca mi-l va urca pana sus, la etajul 5, fara lift.

    De fiecare data am preferat sa astept pana mai tarziu, sau a doua zi, cand urmau sa fie doi „pe masina”. Cum cica e normal, culmea, la mine n-a fost niciodata asa.

    Nu e vina celui de pe masina ca e singur pe transporturi voluminoase, ci a conducerii.

    00
  13. Mda, DPD, nu stiu ce sa zic. Cel putin in Baia Mare par a fi depasiti de tot ce inseamna curierat si munca asta: nu au masini suficiente, oameni suficienti, iar spatiul este compus din doua camere si curtea casei. Ati cititi bine, curtea casei, care este acoperita, ce-i drept. Dar e CURTE! In plus, din cate stiu e sunt door-to-door, nu „haideti la noi al sediu, ca suntem tare aglomerati”. Ma doare in cur daca sunt aglomerati, eu am platit transportul, nu sa ma duc la ei la sediu. Am platit sa mi-l aduca la usa. Da, cobor in fata scarii fara probleme. Dar nu la ei la sediu sau „undeva in oras, va spun eu unde cand ajung”. HUH???? Sa umblu eu dupa curier?

    Am facut o reclamatie odata. Nu s-a rezolvat nimc. Dar cer de acum, in mod expres, sa NU mi se livreze cu DPD. Chiar daca platesc in plus.

    10
  14. Atunci trebuie sa ii anunti si pe cei de la emag, daca scrie ca ti-l aduce in casa si curierul nu face asta.

    Eu cand mi-am cumparat electrocasnicele am mentionat la comanda – ridicare la sediu. Stiu unde e sediul Fan Curier, m-am dus dupa program cu cineva (daca a fost necesar) si le-am ridicat. Ai vreo 4 sau 5 zile sa le ridici, nu trebuie in aceeasi zi. Mi se pare mai simplu asa, pentru unele cazuri.

    Nu cunosc detalii, dar ca sa fie doua persoane in masina sa iti duca frigiderul sus, cea de-a doua trebuie sa lipseasca de undeva, ma indoiesc ca in fiecare zi poti cere ajutor asa, ca si curier. Poate ma insel.

    Nu tin cu curierii, dar sunt si ei oameni, daca tu nu poti duce frigiderul pana la etajul tau, e aiurea sa te astepti ca el sa poata, mai ales ca pe niciunul din ei nu i-am vazut foarte bine facuti sa care chestii pe scari :)

    00
  15. @rdb eu am comandat masina de spalat si aragaz, in comenzi diferite. ambele mi le-au bagat pe usa in casa. ca le-am multumit eu dupa a fost altceva DAR nu mi s-a CERUT nimic, din contra au venit doi curieri si au urcat tot si s-au oferit ca masina sa mi`o duca in baie iar aragazu sa mi`l lase in bucatarie.

    niciodata nu am fost sunat VINO JOS SI IA PACHETUL. daca am vrut m-am dus eu sa fac un favor daca nu au venit ei sus si asta a fost tot.

    00
  16. Mentionez ca au fost urcate pe scari la etajul 7 :)

    00
  17. DPD are curieri foarte ok pe Dambovita, FanCourier nu prea.

    00
  18. Bai frate, da ce aveti cu livratu’ pana in casa, nu vreti sa si monteze aparatul respectiv. Puneti-va in locul curierului, da?. Aveti sa zicem 60 livrari pe zi(plicuri, colete mari si mici). Dintre toate livrarile acestea, doar 40 sunt acasa si le ridica, restul spun hai peste 1 ora, 2 ,3 ,4. Si uite asa face curierul dus-intors intr-o veselie. Credeti ca ii mai arde sa urce pana la nu stiu ce etaj un frigider sau masina de spalat? Va zic eu, nu. Pe langa asta tine si de bunul simt. Daca nu ai bani, ajuta-l tu la ridicat. Daca nu poti, da-i bani sau cheama niste vecini si sunt sigur ca o sa primesti ajutor. Nu va convine nicio varianta, mergeti si ridicati de la sediu coletul :)

    00
  19. Inca nu pot intelege de ce Fancurier este numarul 1 in tara. Toate pachetele primite de ei s-au finalizat prin apeluri de genul ” haideti va rog pana jos ca nu am timp sa urc” sau ” nu pot sta cu dvs un minut ca sa deschideti pachetul,semnati aici ca nu are urme de lovire”.
    Am comandat zilele acestea un telefon de la portocalii (care lucreaza cu cargus) si domnul curier nu m-a lasat sa semnez ca am primit pachetul pana nu l-am desfacut si verificat in fata lui . Poate era incepator de era asa amabil,nu laud neaparat firma…dar la Fancurier n-am prins nicodata asa ceva

    00
  20. Salut.Nu stiam ca DPD a venit si in Romania.Daca sunt la fel de corecti ca si in tara mama,Germania,asta e super ok.Ideia este sa nu iti bage Romanismul coada pe acolo sa strice regulamentul nemtesc cum sa intamplat la multe firme care au pasit pe teren minat romanesc.

    00
  21. Era misto daca se numeau R.P.D Curier :D

    00
  22. Multe cliente tinere cumpără online chestii de femei și răspund în ținute sumare la ușă.

    … mi-am gresit cariera … :-(((

    00
  23. joaca tare ăștia. azi am citit un publicitar și pe hotnews. dacă ma întrebi pe mine, toți sunt la fel. cu plusuri și minusuri

    00
  24. Din cate stiu DPD e detinut de La Posta Franta sau…?

    00
  25. Am folosit DPD acum vreo 3 ani cand erau curierii rapizi in 3 ore de la PCGarage.
    Am comandat un monitor pe 24 decembrie e la 14:30 si la ora 17:00 aveam monitorul pe birou

    00
  26. Adresa completă conţine şi apartamentul ? Nu văd care e problema cu urcatul… Nu e vorba de instalat, ci doar de transport…

    00
  27. Eu niciodata nu am cerut livrare acasa la curier din urmatorul motiv: SAFETY. Poate, din vreun motiv anume, ma cert cu omul (nu imi place cum imi vorbeste, ma tutuie, se preface ca nu are sa imi dea rest). Poate ma cert rau cu omul, poate fac reclamatie, poate il da afara. Poate vine a doua zi si imi da foc la casa sau asteapta sa iasa sotia din casa si o strange de gat, poate imi face rau la copil. El are adresa mea, eu nu o am pe a lui. Am invatat chestia asta cu evitat adus oameni necunoscuti in casa (curierul nu e frati-tu totusi, nu?) de cand stateam in Israel unde se practica o usoara forma de paranoia institutionalizata. Gen „paza buna trece bomba explodata rea”.

    00
    • esti bolnav la cap . du-te la un psiholog.

      00
    • Ai preluat temerile celor din Israel, justificate in cazul lor. Poporul nostru nu este asa. Este bine sa fii precaut, dar la cate case vad curierii, n-oi fi tu ala care e cel jefuit, asaltat etc

      00
  28. Hai sa te iau la o zi cu duba prin tara. Ma rog, ziua mea are cam 17 ore de alergat.

    00
  29. @28 esti paranoic rau, chestia asta ti se poate intampla si cu postarita…ce faci nu mai raspunzi la usa? sau cu femeia de serviciu. wtf

    00
  30. jugend: amice, ești pe altă lume

  31. Am citit interviul de pe HotNews (P) Lucian Aldescu: Cea mai mare problema pentru DPD este ca romanii nu precizeaza codul postal corect după care tipu’ răspunde la întrebări. Exemplu – întrebare:

    Va rog sa-mi explicati de ce tarifele de curierat in cazul unor expeditii din Romania care tari din UE sunt cu mult mai mari decat cele platite la colete venite din UE in Romania (nu ma refer numai la DPD)
    Şi „răspunsul” lui Lucian Aldescu:
    Pentru ca tarifele de livrare din Romania sunt mai mici decat cele din Europa.
    Îmi scapă mie ceva şi nu înţeleg? Sau Lucian Aldescu se face că nu pricepe?

    00
  32. Bro, eu te înțeleg ca e un articol plătit nemarcat si nu e scris de tine (cel puțin punctele), dar hai sa nu ne batem cu ea de gard când nu e cazul. Din 3 livrări cu DPD (alegerea vânzătorului), niciuna nu a avut măcar 10% din ce spui.
    Exemplu : asteptam un laptop. Aștept…astept. Trec doua zile si sun la magazin. Astia spun ca DPD lucrează si ca trebuia de ieri sa ajungă. Sun la DPD si ma ia la p**a una zicând ca a venit curierul ieri la ora 16:00. Eu ma uit pe camerele video din parcare, incinta etc si descopăr soc si groaza ca nu a trecut nimeni toată ziua de la DPD. Doar alte doua firme de curierat care aveau alte treburi la firma. Astept iar o zi si îmi da bip (!) curierul. Sun dupa 5 minute si răspunde unul nervos ca de ce l-am sunat asa târziu, ca el a plecat deja din zona. Eram in fata intrării si fumam , deci gagiul nicidecum nu a venit la firma. In plus, avea Instrucțiunile clare unde sa livreze si pe ce nume. In fine, il întreb cum facem (era dimineața) si îmi zice ca va trece seara din nou dar îmi face un favor, ca normal ar trebui sa ma dea ca destinatar absent . Wtf???

    Am sunat la DPD si răspunsul lor a fost : pai cu ce drept ați înregistrat convorbirea? Cu ce drept v-ați uitat pe camere? Ori luați coletul când va suna curierul, ori il trimitem inapoi dupa x zile.

    In fine, au livrat dupa o zi de depozitare, o zi de mintit ca au trecut, una in care curierul mi-a facut favor (!) ca a revenit intr-o locatie in care nici nu fusese.

    Daca ar fi sa aleg din nou, as livra cu HK Air Mail mai bine. Asta a fost doar un exemplu, sa nu îmi aduc aminte când au livrat produs deteriorat (nici acum nu stiu a cui era vina) si deși am desfăcut pachetul dupa ce am semnat si i-am zis curierului ca vreau sa il trimit inapoi, mi-a zis ca trebuie sa sun in Call Center si sa vina un al coleg a doua zi sa il ia, ca el doar livrează, nu preia.

    Anyway, am scris mult pt ca e revoltător sa vezi atât de multe paragrafe din ppt-urile de marketing intr-un articol in condițiile in care NU cred ca s-a schimbat firma atât de mult in 2 ani cat a trecut de la incidentele cu mine.

    Sa nu îmi aduc aminte cum m-au ținut o săptămana cu asigurarea de la masina …. ca nu o livrau…

    00
    • @Cristian Iosub: te superi pe mine dacă am citit primul rând și m-am întristat? serios ca nu e scris de mine? pe bune? pare a fi articol publicitar? uită-te câte comentarii contra dpd sunt. e de porc să mă acuzi voalat de kkturi. uită-te și la restul articole, libertatea de scriere a fost totală.

  33. Una cu DPD. De fapt, doua identice.

    Cumpar asigurare cu o saptamana inainte de la emag si astept. Si astept. Si astept… Dupa trei zile sun la asigurator. Cel de acolo imi da AWB-ul si sun la curier. O, da, plicul dvs e la noi la sediu. Puteti sa il ridicati.

    Pentru ca plecam a doua zi in concediu, afara din tara si aveam nevoie de asigurare, am batut drumul pana la Tamasi (Buftea) sa ridic un plic ce trebuia livrat cu doua zile inainte.

    DPD, non merci!

    00
  34. Comentariile de aici sunt o lectie buna pentru cei din conducerea DPD. :)

    00
  35. @zoso, îmi cer scuze daca am acuzat gratuit, dar poți întreba pe oricine ca modul in care e scris pare publicitar. De ce ? Pt ca e exprimat prea frumos si dragastos iar asta o face un om atunci când vorbește din experiența personală sau a IBANului.

    Mai ales : ”
    De cele mai multe ori, curieratul e un business care se face cu oameni. De aceea curierii sunt educați să vorbească frumos, să fie amabili și să își fidelizeze clientul.”
    Poate tie, dar fac test la orice ora cu orice curier DPD .

    Apropo de asta, m-a sunat un nene intr-o zi sa ii explic ăluia de la FanCurier ca nu poate coborî zece etaje pt ca e in caruț cu rotile, singur acasă si liftul era mort de câteva zile. Dupa 5 minute de vorbit frumos cu curierul la telefon, am vazut ca nu merge. A cedat si a livrat coletul la ușa dupa ce i-am zis ca voi analiza posibilitatea ca firma sa nu mai lucreze cu ei.

    00
  36. Mai oameni buni, e firesc ca serviciile DPD-ului sa fie asa cum sunt…Serviciile lor sunt francizate in toata tara, si sunt platiti mizerabil…Spunea cineva mai sus ca la Baia Mare tin coletele in 2 camere si in curte…Pai unde sa le tina, daca nu-si permit o chirie la un spatiu decent? Si cum sa livreze bine curierii si sa mai fie si politicosi cand au bani doar de-o ciunga…. Hai sa visam la serviciile DPD Germania….

    00
  37. De aproximativ 9 ani lucrez in acest domeniu „Curierat” si observ ca multi dintre voi „Clientii” au cele mai mari probleme cu anumite aspecte cum ar fi:

    Obligatia curierului de a intra in casa clientului. Eu refuz si am refuzat intotdeauna sa intru in casele oamenilor pentru a preveni eventuale probleme. Mai bine previ decat sa combati. Consider ca tocmai din acest motiv serviciul de curierat a fost nascut DOOR 2 DOOR (usa la usa) si nu PAT LA PAT.

    Rugamintea clientului sa coboare in fata scarii sau stabilirea unei intalniri intr-o locatie anume. Adevarul ca sunt foarte multi comozi care ne critica dar nu spun si motivul real ! Ca nu ai unde sa parchezi, sau ca strada pe care acesta sta este bombardata de gropi sau de alte surprize… Ce vina am eu tu stai intr-o zona mai defavorizata.

    Obligatia curierului de a detine marunt pentru a da rest. Intradevar sunt si cazuri in care curierul invoca intentionat acest motiv pentru a ii ramane lui acel rest. Dar eu sunt de parere ca tu ca client ai responsabilitatea de a pregatii bani ficsi, pentru ca uneori este imposibil ca eu curierul sa am marunt pentru a da rest. Multi spun ca noi avem obligatia de a le oferii rest chiar si cu riscul de a ne deplasa noi sa schimbam banii. Ei bine NU ! Functia mea din punct de vedere contractual este de curier si nu de casier ! Dar in romania totul e posibil !!

    Obligatia curierului de a suna clientul. Din experienta stiu ca majoritatea firmelor isi anunta clienti cand li se va livra coletul (Ziua, si-un interval orar 10:00 – 16:00) dar multi clienti sunt comozi si dau vina pe curieri sau pe firma ca nu ia anuntat nimeni de livrare. Daca am un numar foarte mare de livrari pierd foarte mult timp sa stau sa sun pe fiecare in parte. Eu sunt doar atunci cand sunt probleme. Sau mai sunt cazuri in care specifica clar intervalul de livrare EXEMPLU: 12:00 – 14:30 si eu ajung la 12:30 iar clientul imi spune ca nu este acasa si ca eu sunt obligat sa ma intorc si sa il aduc pana in ora 14:30. TOTAL GRESIT! Intervalele de livrare sunt create pentru a satisface toti timpi de livrare, adica sa livrezi toate comenzile pe care le ai pana in ora 14:30. Daca 2 clienti iti da traseul peste cap cum se intampla de multe ori este si normal sa apara intarzieri.

    Majoritatea clientilor habar nu au ca noi curieri NU avem obligatia de a livra coletul intr-o alta adresa fata de cea specificata pe AWB atunci cand clientul nu este acasa sau invoca alte motive.

    Multa bafta!!

    00
  38. Salut tuturor. Fie ca laudati sau nu DPD-ul fac parte din el. Nu stiu cum e in alte orase dar eu pe tot zalaul sunt singur si am zilnic 60-70 de colete. incep dimineata la 8 sunt la depozit, scanez colete, le sortez pe zone strazi din oras si le incarc in masina. Ca o paranteza pot sa va spun ca uneori incarc si 2 masini deoarece nu mai am loc. Pornesc sa livrez in zona depozitului(clienti care sunt mai aproape) apoi este neaparat sa livrez firmele. Doar dupa aceea ajung la persoanele fizice cu colete de emag topshop fashion originals amway si mai stiu io ce comanda lumea. Clientul care ma suna ca isi vrea neaparat coletul ma duc si il livrez in momentul rtespectiv. Asta cu livratul.
    Aum pot sa va povestesc despre urcatul si coboratul (curier-client). La mine in contract se specifica sa livrez coletul la „scara”sau la poarta la case.La firme se livreaza la secretariat. nicidecum la usa la nu stiu ce etaj. Inteleg clientii care nu pot cobori gen mame cu copii mici, oameni batrani. Normal ca ma duc cu coletul la usa. Dar gaditiva ca daca am 60 de clienti la care trebuie sa urc puteti face un calcul simplu timp urcat( unii clienti au si colete peste 25kg si/sau cate 2-3 colete/client si sta la et 2 sau 4 imi ia cel putin 15 min sa-i duc toate coletele plus chitanta scrisa.Bun. Daca urc la unu singur cu colet pana urc,scriu chitanta, pana se cauta de bani ca nu stie unde i-a pus trec cel putin 5-6 min. La toate astea sa nu mai calculam drum semafoare , invartitu dupa un loc de parcare.Unde nu am unde sa parchez sun clientul sa vina jos si stau in masina cu motorul pornit in caz ca vine politia , ridicarile sau alte vehicule.Credetima ca nu as vrea sa las masina jos si pe cand vin sa nu mai fie. ca ii vreo 400 lei ridicatu, jumate de salar si asa ca daca clientul nu coboara pe romaneste ma fut in el colet. Clientii care nu sunt acasa le dau cod lipsa clint 19. A doua zi incerc sa il livrez sunandu-l din nou. Tot timpul imi sun clientii inaite inafara de cei vechi la care stiu automat unde trebuie sa ma duc. Cei care nu au bani primesc codul 46 si coletul ramane in depozit 7 zile calendaristice.Daca ma suna in acele 7 zile sau vine dupa el la depo ii livrez coletul daca nu larevedere colet. Asta ca sa stiti cum sta treaba intr-un fel.Pe cealalta parte se intampla ca intr-o zi sa aduc inapoi intre 5 si 12 colete sa zicem o medie. Ganditiva ca ziua urmatoare am din nou 60-70 colete plus cele 12 si daca calculati cu timpul de livrare la un colet….va rog frumos…pt 800 lei, nu euro, pe luna nu livrez de dimineata pana noaptea, deoarece exista posibilitatea ca si coletele cele 12 sa nu fie dorite nici in acea zi atunci eu ce fac…spuneti voi…Nu ar fi mai simplu din moment ce omu care si-a comandat : il sun raspunde, atata costa,il vrei sau nu zice da .Zic bine in 3-5 min poti cobora ca ajung.intre timp scriu chitanta la semafor, economisesc 1 min si 5-10 sec.. ajung la client imi da doua semnaturi si banii ii dau coletul si chitanta si la revedere o zi buna.Treaba ar fi oabla. acuma dai colet in 2 min cat te intalnesti cu omu la 60 colete.. ar fi bineinteles 2 ore. plus trafic si cate o cafea sa zicem in 4 ore as fi gata si as putea livra inca pe atatea nu? Dar vezi ca nu se poate.Sa nu mai spun cum a spus domnu de mai sus cu punctele a si b. Clientul adresa A.Eu in puctul B. Sun clientul pe cand ma duc in punctul a el merge in b sau c,d,e dracu stie unde.il sun din nou.Ii spun stati cateva min vin acolo.Pe cand ajung ce sa vezi el in alt punct …api pendula mea o nu umblu dupa el in tot orasu.
    Nu stiu cum procedeaza „colegii” sau francizorii din alte orase, eu asa fac si pana acum nimeni nu s-a plans. Un singur incident am avut cu o doamna care nu avea nr de tel pe colet.I-am lasat o notificare la interfon la bloc sa ma sune.Nu ma suna.Ma duc cu coletul a doua zi las din nou notificare..bineinteles sa nu uit am sunat la interfon si nu era acasa. Ma suna doamna seara si imi spune ca ea lucreaza pana la 19:00 si ma intreaba cand si unde sa vina dupa colet.Ii explic adresa si ii spun ca dimineata intre 8si 9 jumate sau dupamasa intre 4 si 5. Doamna spune ca nu poate dimineata si incearca sa ajunga seara. Ghiciti ce ma suna la 17:20 ca ea este la depo cu taxi si nu e nimeni.Si de acolo a inceput discutia.I-am spus frumos ca pana la 5 si i-am spus ca daca doreste il duc ziua urmatoare la servici.O si a inceput sa se tureze cum ca nu pot la servici ca una alta si pana la urma ca nu-i mai trebe coletul si ca is neserios..Cu ce am gresit? spuneti voi. Io va spun una nu ii deloc usor sa fii curier si cu salar de cucuta si sa dai peste fel si fel de oameni. Mai mntionez ca pe langa faptul ca livrez toata ziua tot eu fac si ridicarile deci dati-va seama..unori ma mai ajuta cei 2 colegi cand se intorc din judet asta daca nu se intorc seara.

    V-AM PUPAT..O SEARA FAINA

    00
  39. Am eu una cu dpd-ul de o tin minte pana mor.
    Pe langa faptul ca m-am dus eu la el si ca a vorbit intr-un hal fara de hal, atunci cand i-am atras atentia ca e jobul lui sa-si livreze coletul (pe cuvant ca am fost civilizat, dar nervos in voce), pur si simplu curierul respectiv m-a amentinat cu bataia si a inceput sa ma injure. Am plecat si m-am oprit direct pe mail cu emag si dpd. Am reclamat curierul de pe masina xxxx pt ca habar nu aveam cum il cheama.
    De atunci nu l-am mai vazut…o fi fost temporar???

    00
    • @kla2005: se mai intâmplă. și eu la fan aveam de-a face cu un puțoi de 20 de ani care vorbea ca pe maidan. după vreo 3 livrări a dispărut. probabil una din companiile mari cu care fan lucra s-a plâns și a dispărut.

  40. Salut.Nu stiam ca DPD a venit si in Romania.Daca sunt la fel de corecti ca si in tara mama,Germania,asta e super ok.Ideia este sa nu iti bage Romanismul coada pe acolo sa strice regulamentul nemtesc cum sa intamplat la multe firme care au pasit pe teren minat romanesc. Asa e

    00
  41. ventilez aici, desi e vechi articolul. Poate citeste cineva de la DPD si ia masuri, chiar daca fatuca de la telefon nu parea suprinsa de ce mi s-a intamplat.
    Pe scurt; sunat dimineat ala DPD si facut comanda pentru expediat un plic cu documente in Germania. Mi s-a spus ca vine cineva sa ridice pana in orele 18.00. Ma suna soferul acum 20 de minute sa imi spuna ca ajunge in 10 minute dar i s-a terminat chitantierul si vine el maine si imi lasa AWB-ul. I-am spus ca nu se poate, ca sunt la birou pana la 7 asa ca are tot timpul din lume sa isi ia chitantier si sa revina; a parut sa fie de acord.
    Il sun peste 5 minute si il intreb cum a ramas: „pai nu mai trec in seara asta ca nu mai am cand, trec maine dimineata”. I-am multumit si am inchis telefonul; am sunat la serviciul lor de clienti unde am primit acelasi raspuns: „Pai daca nu mai are chitantier trebuie sa asteptati pana maine”. I-am spus ca daca nu vine pana in orele 18.00 anulam comanda; nici cea mai mica tresarire ca pierde o comanda, a fost de acord.

    Concluzia: serviciile DPD nu numai ca lasa de dorit dar sunt de-a dreptul sub orice critica. Maine o sa trimit comanda prin altii mai scumpi. De ce?
    Nu stau 5 minute in coada ca sa fac o comanda, daca ii rog sa ma ajute cu un plic imi trimit prin sofer, vin sa imi ridice coletul pana in orele 14.00.

    Sa imi fie invatatura de minte de acum incolo sa ma zgarcesc!!!

    00
  42. Firma DPD sunt f, seriosi curieri , am trimis in Anglia pachete mari si au ajuns in stare f buna ….niciodata nu o sa fie toata lumea multumita, avand in vedere ca sunt si multe interese la mijloc…
    Dupa parerea mea sunt cei mai seriosi dupa piata .

    O zi minunata!

    00
  43. Dar daca curierul nu suna si ma trezesc cu el la usa doar ca in momentul acela nu am banii la mine si il rog daca poate sa vina mai tarziu…nu cumva ar fi de bun simt sa revina peste cateva ore sau la finalul programului? Cel putin mie nu mi se pare normal sa ma duc sa alerg dupa el in tot orasul pentru a intra in posesia bunului comandat.

    00
  44. Am avut o experienta foarte proasta cu DPD curier dupa ce am comandat un produs de la eMAG. Comand destul de des, insa intradevar, pana acum doar produse de pana in 5 kg. Acum am cerut livrarea acasa la ai mei, insa din pacate in momentul cand a venit curierul, acasa era doar bunicul, trecut de varsta la care sa ridice chestii de 15kg. Asta nu e o greutate asa de mare pentru un barbat de 25-30 de ani in putere, insa e suficienta pentru a provoca dureri de spate serioase unei persoane de 80 de ani. L-a rugat sa il ajute sa urce pachetul pana la etajul 1 (subliniez sa il ajute) insa a refuzat. Cred ca – lasand la o parte faptul ca au livrare door-to-door din care eu inteleg ca trebuie sa ti-l lase la usa nu in parcare – inainte de toate trebuie sa fie oameni si sa isi faca treaba pana la capat, nu sa lase batrani sau femei sa o faca pentru ei. Inteleg ca salariul nu e motivant, dar cred ca in situatia asta suntem majoritatea, asa ca nu e o scuza buna. Daca nu le place sa care, atunci sa renunte la meseria de curier. Nu vreau sa generalizez, poate nu toti de la DPD sunt asa, insa nu am chef sa risc sa se mai intample asta. Voi incerca sa ii evit pe cat posibil.

    00
  45. NOU
    #55

    Ce-a mai neserioasa firma de curierat DPD Deva, am fost sunata marti la ora 13 pentru livrarea coletului, fireste ca nu am fost acasa, oameni de obicei muncesc pana la ora 16, nici pana azi (joi) nu am mai fost contactata, nu stiu ce s-a intamplat cu coletul, de acum inainte voi cere expres sa nu imi mai fie expediate colete cu aceasta firma.

    00
  46. NOU
    #56

    Ce-a mai neserioasa firma de curierat DPD Deva, marti am fost sunata la ora 13 pentru livrarea coletului, eram la serviciu fireste, nici pana astazi (joi) nu am mai fost contactata, nu stiu unde este coletul sau ce s-a intaplat cu el. Cu siguranta pe viitor voi cere sa nu mi se mai livreze colete cu aceasta firma.

    00
  47. Am incheiat o zi neplacut din cauza unui curier DPD Baia Mare.Am avut de primit un colet a carui valoare depasea cu putin 1200 lei. Intrucat nu eram in localitate ,am rugat o pe femeia de servici a cabinetului medical unde lucrez sa plateasca suma respectiva si sa ceara pe langa factura insotitoare si chitanta .Ei bine, telefonic d nul curier spunea ca o sa mi aduca chitanta a doua zi si pentru ca eu nu am vrut asa ,dansul s a aratat agasat de neincrederea mea in cuvantul unui om pe care nici nu l cunoasteam . Sediul cabinetului fiind la 35 km de Sighetu Marmatiei nu aveam de loc chef sa stau eu la bunavointa cuiva si chiar nu mi se parea normal asa…Si fara suparare mi s a parut cel putin labil psihic cand a afirmat ca doar nu vreau sa se taie…Doamne fereste.Nu l as mai dori in viata mea nici telefonic ….va rog sa ma credeti. In orice caz nu as fi crezut ca cineva care reprezinta de fapt o firma se poate exprima asa… La incheierea convorbirii telefonice care nu a durat mai mult de doua minute, a venit cireasa de pe tort…mi a spus ca sunt stupida.Femeii de servici i a fost rusine sa fie martora la asa ceva si drept sa va spun eu nu sunt obisnuita sa mi se vorbeasca in felul acesta.Acum poate si eu am fost insistenta in ideea mea dar…. chiar asa. Nu multumesc .Nu mai doresc sa am tangenta cu asa ceva….

    00
  48. Poftim? ? Dpd mi-au transportat o bucata de mobila… au ajuns mai multe bucati si curierul nici macar nu m-a contactat. Am primit un sms fara nr si fara nr curier care zicea ca pachetu vine azi. Si am asteptat…..pana a doua zi. Dupa o gramada de telefoane, am aflat ca mobila s-a spart singura cica (era bina ambalata) si ei nici macar nu m-ar fi sunat sa imi zica nimic. Iara intrebarea finala a fost daca doresc mobila asa sparta cum e . Firma asta e sparta rau, rog toti oamenii care au avut probleme cu ei sa sesizeze protectia consumatorului. Eu o voi face

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube