Educație imobiliară: negocierea

Aici nu doar OLX sunt jegoși că refuză să șteargă anunțurile greșite, ci și mizerabilii care le pun. Ce o să fac dacă eu caut casă în Brașov, o să cumpăr brusc la mama naibii, nici măcar în satele apropiate, că așa s-a gândit un imbecil?

Altă fază. Merg sa văd o casă cu un prieten care își caută casă în Brașov (dacă știți ceva de 2-3 dormitoare până în 100.000€, lăsați un link sau dați un email). Așa, prima impresie, că nu am competențe, dar să mai fie o pereche de ochi cu el, să mai facem o poză, să luăm niște măsurători, prostii din astea.

Casa e la vânzare de minim 4 ani, de când căutam eu pentru mine, a pus-o recent din noul la vânzare după ce a mai lăsat 30.000€ la ea. Casa e praf. Curtea e praf. Gardul e praf. Ce e bun la ea e poziția și terenul (500mp teren în zonă centrală e mult). Ne uităm pe acolo, cu agentul și cu proprietarul, coleg de liceu cu Tutankamon, ne notăm pe un carnețel ce e de schimbat și investit (acoperiș, dușumele, instalații), și omul meu e mai timid, așa că deschid eu ostilitățile.

– 50%!
– Haideți domne, fiți serios, pentru o casă ca asta?!
– Dap. Nu suntem jegoși, nu oferim 50% așa ca ne aflăm în treabă sau ca tactică de negociere. Suntem cumpărători, cu cash, banii imediat ce cumpărăm, nu avem timp de pierdut noi, nici nu vrem să îl pierdem pe al dvs.
– Da, dar casa, terenul, poziția…
– Exact. Asta plătim. Casa e praf, are nevoie de renovări masive, numai geamurile de înlocuit sunt 5.000€ (casă săsească, geamuri mari), acoperișul e minim 3.000€, toate troacele astea trebuie luate de aici, grădina trebuie înlocuit pământul, că e plin de moloz, instalațiile la fel… Poziția e bună, terenul e mult, dar asta e tot.
– Nu, nu se poate, o mai țin…
– O țineți de 4-5 ani. Asta e oferta noastră.

Agentul n-a zis nimic. L-am întrebat pe cine reprezintă, a zis că vânzătorul, l-am ignorat, că nu știa nimic. L-a sunat pe prietenul cumpărător a doua zi să îi propună cu 10% mai puțin.

Zilele trecute a pus-o din nou la vânzare, cu 10% mai ieftină.

Știu că faza asta cu low ball offer e de rahat, mai ales când tu crezi că bunul tău valorează până la cer și vine unul, se uită și îți spune cât valorează de fapt. Știu că nu e un sentiment plăcut. Dar, cum ziceam, casa valorează în funcție de cine va locui în ea și cine e dispus să o cumpere și să se înhame. Mai ales când stai cu ea de 4 ani la vânzare și tot ce faci e să lași câte 10% pe an.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

83 comentarii

  1. in vreo 6 ani e la pretul oferit cu 10% pe an!

    00
    • daca dao criza la anu sau recesiune, defapt depsre ce vorbesc ca ei oricum nu las ala pret ca sunt oricum preturile mari, cu criza sau fara ei oricumsunt in afara intervalului, asa cum ami azis pe aici si eu caut casa in Bv si ma uit la anunturi de 2-3 ani aceleasi dar am un bun simt si nu ii pot psune omului , bre ceri 85k pe mizeria aia, iti dau 40 mainevrei?

      00
  2. Iti dau 1000 EUR pe blogul asta :D

    00
  3. Altfel, aș dezactiva posibilitatea de a trimite mesaje prin olx.ro (dacă vânzătorul nu dorește să primească) întrucât sunt mulți retardați care fac oferte după cum se trezesc dimineața
    Caz concret: casă bătrânească cu teren 2.000mp, la 45min de Constanța, cu asfalt,etc.: 8.000€ preț cerut, am primit oferte de 5.000€ fără să fi văzut măcar despre ce este vorba.

    00
  4. -I don’t know Rick, it looks fake to me. Let me call a friend of mine, a specialist.
    -50% is my best offer

    00
  5. La case intotdeauna dar INTOTDEAUNA te uiti cine sunt vecinii imediati si poate un pic doua case mai jos sus. O familie de colorati peste drum, o casa lipita de a ta darapanata (ulterior cumparata de alti colorati) te poate trimite la balamuc in cazul usor sau la inchisoare daca esti mai coleric

    00
    • Nici asta nu e sigur, că vecinii oricând pot să vândă. Și nu îi prea interesează cine cumpără, banul să iasă.

      00
    • Casa tiganului intotdeauna e mai scumpa pentru ca el nu are vecini tigani!!! :d

      00
    • nu e neaparat mai “scumpa” daca intr-o zi “nu mai e” wink wink…
      glumesc, pe de alt aparte amavut o casa la Breaza, cativa tigani pe langa, insa haosul cel mia amre il faceau romankii verzi cu boxe puse afara cu manele la . maxim, tiganii nu aveau treaba…

      00
  6. Apropo,cu chiriile ce se intampla in Brasov? Caut sa inchiriez o garsoniera/studio si vad cs preturile sunt stand-up comedy.
    Toate rapciugile alea din Colonia Metrom,turnurile de pe Cal. Bucuresti si conservele din Harmanului sunt 250€. Pai cum asa dragilor?ca acolo chiriile acum 2-3 ani era 5-700 lei.

    00
  7. Nici eu nu inteleg de ce multi se supara cand negociezi pretul. Eu am fost de ambele parti ale baricadei, si vanzator si cumparator si nu vad care e problema.

    00
  8. Nici cu Imobiliare nu mi-e rusine. Cauti apartament in Baneasa si ei iti dau din Sisesti, Petrom City,Vatra Noua sau Padurea Baneasa, Greenfield, ca fiind Baneasa.
    Cu blocurile vechi e usor, ca pui dupa anul de constructie si iti dau fix ce e in Baneasa, dar la apartamentele noi, stai si cauti prin anunturi pana iti vine rau, ca sa gasesti ceva fix din cartier.

    Evident ca nu vor sterge nimic, chiar daca faci sesizare, pentru ca taxa de punere a unui anunt e destul de mare si fac bani din asta.

    00
  9. Anul trecut prospectam după o casă în Săcele. Găsim o struțo-cămilă (veche de 100 de ani dar cu etaj făcut recent) la 89.000 euro, negociabil. Agentul ne propune 87.000, investiția se amînă.
    Anul curent – aceeași casă, nici o modificare, 96.000 euro. Wut? Ok, sunăm agentul, facem o nouă vizionare. Între timp se schimbase și agentul. Sincer să fiu, ne cam plăcea, banii îi aveam, hai să negociem. Ne pune să facem o ofertă scrisă. Ok, profesioniști, reprezentare exclusivă. Oferim 89.000. Exact prețul de listă de anul trecut. Așteptăm 3 zile – nimic. Sunăm noi și… ”păi nu…”. Ăsta a fost răspunsul bîguit al agentului. Nu contra-ofertă nu nimic. Ne-a călcat atît de tare pe nervi încît am renunțat complet la casa aia.

    Am găsit alta, mai scumpa dar mult mai nouă și perfectă pentru noi. Iar aia tot nevîndută e.

    00
    • mane, te-ai lovit la cap? ce plm cauți in săcele?

    • Din afara, si eu ma gandeam la Sacele.

      La ce zone din Brasov / localitati vecine ar trebui sa ma uit?

      00
    • Poate să mă înjure Vali că insist, dar am băut un vinars și am tupeu sa comentez.

      Caută la Dobârlău. Dacă ești dispus să conduci 30 minute până în Brașov, e perfect. Eu încă nu pot sa dorm acolo din cauza liniștii.
      P.S. De o lună avem asfalt. Asfalt adevărat cu garanție 5 ani.

      00
    • @Vali – 26 de minute pînă la muncă – eu, 14 minute pînă la muncă – ea. Copiii nu sunt în plan, priveliștea de la balcon e superbă, curtea e suficient de mare pentru grătar și suficient de mică să nu crească buruiana într-un colț cît cosesc în celalalt.
      Prețul a fost super decent pentru ce am primit (cu investiții zero în structură, izolații, chestii majore).

      Și noi sîntem bucureșteni relocați și am stat aproape 2 ani în chirie, pe Griviței. Drumul nu ne sperie, la casă am stat amîndoi, știm cu ce se mănîncă. Cumpăraturile mari se fac acum săptămînal, nu cum mă trasnește capul așa că suntem ceva mai chibzuiți.

      In rest – toate utilitățile sunt, cu vecinii m-am împrietenit deja (nu avem vecini țigani). Liniștea e mormîntală, aerul nu pute cum se întîmpla uneori în oraș. Deci da, Săcele…

      Te asteptăm la grătar&spriț sau bifteak&prosecco, în funcție de starea matale de spirit. Și să știi că nu fac invitații fictive :)

      00
    • Pai populația din Săcele tot creste, nu e singurul

      00
  10. Ba, nu ma pot abtine, avand in vedere ca sunt tangential cu domeniul si am si experiente multiple de ambele parti ale baricadei.

    Pretul nu este ala pe care i-l calculezi tu din ochi omului. Nu stiu cazul concret, nici nu ma intereseaza, poate 50% era chiar cinstit, dar sigur-sigur nu ai banghit tu din ochi in 15 minute valoarea reala de tranzactionare a proprietatii omului.

    Ex: pus apartament la vanzare cu 69k, oras mic de provincie, in care urmatorul cel mai scump era listat la 50k.

    In primele 3 luni m-au saturat toti “potentialii” cu parerile lor despre cat valoreaza proprietatea mea si sa fiu multumit daca iau 50k pe ea. In 8 luni am ajustat pretul de mai multe ori la intervale atent alese si l-am dat cu 63k. Deci cu 10% mai putin, nu cu 42k cat imi ofereau diversi domni cu “bani cash” si expertiza in domeniu.

    Trebuie sa faci o dinstinctie clara intre “cat valoreaza” si “cat pot sa iau pe ea”.

    00
    • dacă eu am 100 lei în buzunar înseamnă că pot să dau 100 lei pe acel bun. dar dacă acel bun nu valorează (nici pentru mine, nici pentru alții) 100 lei?

    • Cerere-oferta coane. Pieței nu-i pasa la cât e evaluat un bun, ci de ce oferte sunt pt el.

      00
    • @Michael – ceva nu are sens in ce spui tu. Sunt in domeniul asta si am o idee concreta despre ce si cum, pretul se face comparand proprietatile vandute recent similare plus ajustari. Nu inteleg cum exista apartamentul A pe piata, la 50k si Gigel cumpara apartamentul B la 63k, identic cu primul.
      Daca ai luat un pret pe un imobil nu inseamna musai ca este pretul de piata, poate fi un cumparator care nu cunoaste piata sau vine dintr-o piata mult mai sus si atunci ii este mai usor sa dea bani (cum spunea omul de mai sus cu casa la 8 mii de euro care pare chilipir venind din CT unde o casa la margine e 60 de mii si decenta in oras peste 80).
      Piata face pretul unui obiect iar pretul pietii se defineste ca pretul pe care un cumparator este dispus sa il plateasca pentru produsul x. Este ilogic sa spui ca este prea scump ceva ce tocmai s-a vandut.
      In imobiliare este amuzant, dupa un timp inveti oamenii si mereu o sa ai expertul care stie ca e prea scump si pretul real e mai jos. Azi apartamenul e 50 de mii si el stie ca “pretul real” e maxim 30 de mii si aia care cumpara sunt prosti. Peste 3 ani pretul e 55 de mii si lumea e proasta ca tot cumpara. Anul 8 pretul scade de la 60 la 56 si el stie ca o sa tot cada. Anul 12 – pretul e acum 63 si expertul stie ca face maxim 40 de mii.
      Cred ca daca ma chinui putin as putea scrie un articol despre ce inseamna sa cumperi o casa si cum ar trebui sa fie procesul.

      00
    • @bigbear: nu a zis nimeni ca apartamentele erau identice(dimpotriva), ci doar am prezentat un caz “evident” pt toti “expertii” care formulau urmatoarea ipoteza:
      Daca cel mai scump apartament din oras e listat cu 50k si nu se vinde, nu poti sa listezi tu cu 69k si sa vinzi, asa ca ia 42k ai mei si da-mi-l.
      Mmmm, watch me! :))

      Atentie: eu nu zic ca poti sa vinzi un apartament in Dristor cu 70k, atunci cand mai sunt 10 aproape identice in acelasi bloc cu 60k.

      Ce incerci tu sa zici este ca analizezi “comparabilele” cum se numesc in domeniu. Asta daca exista. Dar am auzit atatea argumente eronate – de ambele parti ale baricadei – cu oameni care comparau mere cu pere si cereau 90k pe un apartament doar fiindca un vecin din cartier vanduse cu 90k recent. Mmmda, doar ca vecinul avea la etajul 1 cu fata la parc, iar tu ai la ultimul etaj cu fata la bulevard, deci 70k daca esti norocos.

      00
    • Scrie, ursoiule, scrie ca nu cred sa nu ti-l publice bo$u’. :)

      00
    • @Radu- eu l-am trimis, cine știe..

      00
  11. Pământ 1: (anunț cu totul si toate ok)
    300/ar. Ok, vedem, plăcut.
    Nu parcelăm.
    Ok, 94 de ari. Asta e 27.000 și ceva mărunțiș. Să zic… bine.
    Poi mai tăiem 8 ari că drum de servitute.
    Mmm, ok, dau eu de la mine 8 dă-i dracu, nu întreb de ce vecinul nu cedează și el 2 metri, de ce să cedez eu 4.
    Bon, cf avem?
    Avem.
    Să l vedem.
    5 cf uri, trebuie alipirea făcută.
    Meri dom’le n pwla mea.

    pământ 2: (anunț, totul ok, toate ok, acte, morți răniți, liber de sarcini)
    45 de ari.
    Ok
    400/ar.
    Ok.
    Intravilan, etc.
    Ok
    Casă în roșu, 81 mp.
    Ok.
    Curent nu.
    Ok
    Apă nu.
    Ok.
    Nu vând decât jumătate ca s în litigiu cu soră mea.
    Meri dom’le n pwla mea.

    Pământ 3 (anunț, totul ok)
    30 de ari, 100/ar.
    Ok
    Trifazic (cu traf de pe medie, proprietate personala!)
    Ok
    Apa fântână potabilă
    Ok
    Cabană lemn 240 mp, lăsată cam de izbeliște, am avut gater și am incercat să …știți, să mai vând un pepsi… cladirea e bună, are fundație …și un pârâu mic in spate
    Ok
    Drumul e facut, acuma se toarnă asfalt stratul de uzura.
    Ok
    Eu sunt in germania dar se ocupa cineva…va da cf…etc
    Ok

    Cer cf.
    Sun inapoi, domnu, vorbim de 52 de ari, nu 30.
    Poi da, că locul unde e cabana e de 22 de ari, e drumul prin proprietate și restul de 30 sunt pe partea ailaltă.
    Domnu, ce vindeți?
    Poi tot.
    Poi asta inseamna 52 de ari la 100 de eur/ar…
    Poi dom le, eu am zis 30.000, tot.
    ?!?
    Hai, vi-l dau cu 26.000

    Concluzie: sunt proaspăt proprietar de 52 de ari, asa si pe dincolo, cu cabană, intravilan și toate ălea. Vorbesc serios.

    Totul depinde cum pici.

    00
    • Bravo, felicitari sa-l stapanesti sanatos si sa faci treaba buna cu el ! Proprietatile se cumpara cand e hotarat cumparatorul si are banul “in mana” ( vorba vine – are banii si e dispus sa ii dea). Si vanzatorul sa realizeze ca omul ala chiar vrea sa cumpere . Sunt multi care discuta si intreaba dar de fapt nu vor nimic. Banul jos si treaba se face.Restul e gargara.

      00
  12. Later edit: am greșit prețul pe ar. 1000/ar. cerea în anunț.

    00
  13. Am un apartament in Ramnicu Valcea din ianuarie. Pret 49000 euro fix, fara intermediari.
    Pretul lui corect ar fi pe la 42.000.
    Ideea e ca nu ma intereseaza neaparat sa il vand.
    Desi am pus pret fix tot incearca lumea sa negocieze dupa ce-l vad. Cel mai buna oferta pana acum 46000. Si nu l-am dat. Pana nu pica fraierul care a muncit pe afara, cu 49000, nu il dau. Si in 2 ani maxim pica.

    00
    • De curiozitate, cum ai ajuns proprietarul acelui ap?

      00
    • Mostenire de la parinti. Sunt apartamentele lu’ Ceausescu. Alea care dupa ’90 s-au achitat la preturi destul de mici.
      Eu stau in altul pe aceeasi scara. Apartamentul respectiv sta gol.

      00
    • In 2 ani il dai la 35000 sau inca il ai la vanzare pentru 42000 “ca nu il poti lasa mai jos”. :) Si asta daca nu vine criza. La 46 scapai de el. Spor la vizite.

      00
    • nu îi strica omului speranțele. și eu voiam să îl dau cu 60k pe vârf de criză și l-am dat cu 30.

    • Inteleg ca pentru primul mesaj merit dislike, nu am o problema.
      Dar pentru al doilea care e explicatia? :))
      Neam de oi…

      00
    • Sa fie cum zici tu. Dar pariu pe o bere ca în doi ani pica piata imobiliara din nou, și mai stai apoi 10 sa il dai, dacă ai noroc și își mai revine.

      Si la cum stau lucrurile cu judete precum Valcea, de unde lumea pleacă mâncând pamantul pentru ca nu găsești de munca… Ce pot sa zic, succes.

      00
    • Ideea de baza e ca nu vreau sa il dau. Dar daca pica un fraier care imi da pretul umflat pe care il cer eu, nu ma supar. Si apoi cumpar altul mai in centru.
      Stiu ca pare ca sunt jegos, probabil sunt. Dar e bunul meu, fac ce vreau cu el. Nu imi cere de mancare ca sta pe net la vanzare.
      Nu sunt samsar, e singurul pe care il am la vanzare.
      Cine are bani il cumpara. Eu vad situatia la fel ca aia care dau 3000 euro pe un iphone placat cu aur.
      Nu le bag mana in buzunar.

      00
    • O sa se schimbe situatia cand o sa platesti pentru apartamentul ala un impozit cum se plateste prin Vest, nu imitatia de impozit ce se plateste acum. Atunci nu o sa mai spui ca “nu imi cere de mancare”. The time will come.

      00
    • Am intrebat pentru ca banuiam raspunsul. Si am avut dreptate. Celalalt motiv pentru care am intrebat e ca mi se pare de rahat atitudinea cu “fraierul care a muncit in strainatate”. Adica pe langa ca vorbesti de unul care ti-ar baga tie bani in cont pentru ceva mostenit, fraierul ala poate ca o fi indurat cine stie ce rahaturi ca sa poata sa isi ia si el o locuinta fara sa devina sclav la banca pe 30 de ani. Insa fiecare cu mentalitatea lui.
      Daca ai fi avut la vanzare vreo viloaie de prost gust mai intelegeam, ca nici eu nu ii suport pe aia de muncesc afara sa isi cumpere palate in tara. Dar cand vorbim de un apartament amarat si mai ales intr-un oras mic unde nu traiesc numai bancheri…

      00
    • pică.
      piața

      00
    • @cezar fara suparare dar anuntul tau e naspa pentru ca lumea se ia dupa tine. tu tii piata sus, ca insisti sa-l tii acolo, dar nu vrei sa-l vinzi. fix de asta o sa fac ca Vali. si deja fac asta sa-i enervez pe aia de la imobiliare. ca strica media. ca media aia e fake as fuck.

      si va recomand tuturor sa faceti la fel. e pretul aiurea? arde-i. reclama anuntul nu e pozitionat unde trebuie? report. strica media zonei!. de-aia ies rapoartele aiurea.
      de-aia nu conteaza pretul de pe imobiliare.

      iar olx e o mizerie la filtre. un kkt de firma cu milioane de euro invartiti, cu zeci de oameni angajati nu sunt in stare sa faca niste filtre.

      00
    • Asta cu picatul pieței imobiliare peste doi ani… Poate pana atunci mai creste și când pica, pica la nivelul de acum
      Nu orice criza e exact ca cea din 2008

      00
    • de ce nu scoti apartamentul la inchiriere?
      valoarea chiriei incasate se coreleaza cu valoarea de piata a bunului!

      00
    • l-a scos si la chirie… 700 euro.+2 luni garantie.

      00
  14. Vali, proprietarul respectiv ar trebui sa fie consiliat putin si de agent in sensul ca n-ar fi rau sa-i spuna ca valoarea unei case este exact aia la care se realizeaza tranzactia, mai ales ca sta la vanzare de 5 ani de zile. Data viitoare sa-i spuneti mosuletului ca daca nu o vinde el cu 50% sigur o s-o dea mostenitorii poate chiar cu 40%.

    00
  15. Doar ca si informatie, unele (unul :) site-uri incearca sa ofere servicii de evaluare a apartamentelor online pe baza diferitilor parametrii.

    De curiozitate, am cautat ceva in genul in care urmaresc si surpriza, e mult mai jos decat majoritatea celor care stau pe site … oare de ce ? Sau stiu ei mai bine cu cat se vinde !?

    Daca nu se supara Vali, site-ul este cel de la imobiliare.ro

    00
  16. La o casa varza indiferent cat de bine pozitionata este ar trebui calculat urmatoarele: pretul terenului pe mp din care scadem demolarea ce poate fi in jur de 5000 de euro fara gluma, ala e pretul. Si va zic sincer: o structura nu e un cost colosal. Decat sa racai la caramida o casa saseasca la care trebuie sa schimbi acoperisul mai bine bagi buldozerul in ea, serios. Faci o fundatie ca lumea cu caramida groasa si din 20k de euro ai o structura noua decat o vechitura de caramida veche si uzata(vorbim de o casa mica). Ca sa intelegeti: nu merita pastrate o fundatie veche cu caramida veche.

    00
    • toate bune și frumoase numai ca fiind o casă (dărăpănată) centrală trebuie să te lase comisia cultură/patrimoniu/istoric/whatever să o razi.
      Și nu te lasă, vor să o renovezi cum a fost ea la pazvanti chiorul. Și asta te rupe la cheltuieli.

      00
    • mobutu – ministerul de cultura (cu directiile judetene aferente) nu are treaba cu casa veche atata timp cat nu este trecuta ca monument istoric. Poti avea o casa de 300 de ani, daca nu este trecuta ca monument poti baga buldozerul

      00
    • @Verdenpom, dacă-mi aduc bine aminte, Vali spunea despre casa lui că nu e monument istoric, dar în același timp este poziționată într-o zonă declarată istorică.
      Ca să facă reparații a avut nevoie de tot felul de aprobări și nebuneli. Puțin probabil că putea băga buldozerul cum voia mușchiul lui.
      Vali mă poate corecta dacă am înțeles greșit sau îmi amintesc prost.

      00
    • Eh …si daca sunt probleme cu avizele, faci exact ceea ce fac si rechinii: pui niste boschetari sa stea câteva nopți pe acolo. Mai dărâmă aia cate ceva, mai sparg geamuri, mai dau foc…. până ajunge in stadiul in care primăria nu mai are pentru ce sa dea hârtii

      00
    • ai uitat sa precizezi de autorizatii si proiecte care COSTA. sa iti mai zic si de retrageri, mai ales daca esti pe linia de hotar?

      00
  17. Caut de ceva timp un apartment in Bucuresti si e groaznic. Apartmente varza, blocuri vechi, preturi pe masura prostimei.

    00
    • Vezi ca blocurile alea vechi (unele) sunt calitativ comparabile cu blocurile noi dar alea scumpe, unde o garsoniera e de la 90k in sus. Asta daca te pricepi sa cauti si daca iesi din cliseul asta de cacao cu “bloc vechi=prost, bloc nou=calitate”. Blocul unde a locuit sotul meu era construit inainte de 70 si avea pereti atat de grosi ca daca puneai muzica tare in dormitor, din sufragerie nu se auzea aproape nimic. Da tu cauta in continuare blocuri noi, unde auzi vecinul cand se pisa, ori unde incep sa iti crape chestii dupa juma de an.

      00
  18. Nu am cautat neaparat nou doar ceva decent la 100000euro. Inginerul structuralist a fost cel care a evaluat cladirea.

    00
  19. Vindut ap 3 camere anul trecut in Astra in 2 luni fara agentie.Am pornit de la 70000 un pret destul de mare, au dat buluc agentii si mi-au prezentat studii ca asa ceva se vinde cu 58000 dupa 6 luni. L-am dat la 65000. Argumentul forte a fost curatenia, intretinerea si dotarile apartamentului, toti clientii mi-au spus ca pe piata sint numai case imputite.
    Ce clienti au venit asta este alta poveste precum si faptul ca agentiile sint niste capuse infecte, s-a suparat agenta cu care a venit cumparatorul ca nu i-am dat bani ca mi-a adus client.

    00
  20. Mie nu-mi iese calculul terenului. Era vorba de 500 metri pătrați și un buget de maxim 100 000 de euro. Asta înseamnă 200 de euro metrul pătrat pentru centrul orașului Brașov, doar terenul.

    Mie mi se pare extrem de puțin.

    00
    • 200 de euro/mp în orice centru vrei tu din țara asta, e scump. Da, o să-mi spui că la București e 1200 de euro metrul pătrat în Unirii. Sau chiar mai mult.
      Da. Așa e.
      După aia, te apuci de construit. Nu dai 1200 ca să ți faci casă. Nu dai 200 ca să ți faci casă. Nu dai DOI ca să ți faci casă. (Hai, poate doi… să nu fiu chiar așa excentric). 500 mp e o bucată de teren cât o batistă, unde tre să te încadrezi cf. HCL și alte tampenii. Te retragi x metri, nu te retragi x metri, acoperi x metri s.a.m.d. nivel de înălțime x metri, cu sau fără mansarda/beci sau garaj. Spargi sau nu. Etc. Ieși la …150 mp amprentă la sol cu mansardă. Ura! Te uiți în cont, bate vântul. Tu ți-ai băgat bugetul în teren deja.

      Dacă cotețul e făcut deja, vrei budă în altă parte. Vrei vitrat undeva. Vrei pompă de căldură, vrei bucatarie în altã parte și vrei tripan. Vrei izolatie. Vrei…altceva. Tu ai 100k și ăla e bugetul. I a oferit 100/mp din ce înțeleg eu, ceea ce i o sumă infiorator de mare fiindcă nu va modifica corespunzător cu restul de 50k. Garantat. Poa sa arate oricum casa, n o va face ca n visele lui cu 50k. NU.
      Când cumperi cu construcție pe teren, vei sta cu șantier în casă minim 10 ani. Aprobari, avize, proiectantul care a proiectat casa, greșeli, etc. Uite de aia e mult să dai peste 2 eur/mp. Fiindcă ești PF care vrea o casă de locuit și nu ești dezvoltator care scoate bani din chirii.

      Da, o să fie oameni care vor spune c au băgat mai mult. Absolut, există. Au apărut la știri când a luat-o razna CHF ul. Sau, le intră salariul în data de 15 luna viitoare și 48-50% din salariu va merge … unde va merge în următorii 30 de ani.
      Uite de aia e scump 200/mp.

      00
  21. Offtopic: ai vazut articolul cu Popoviciu? Romania on front page of NYT! …oh

    00
  22. Care sunt site-urile cu anunturi imobiliare care merita urmarite?

    00
    • niciunul. sunt niste mizierii sinistre.
      alege-ti zona – cartierul unde vrei sa te muti. mergi acolo fizic. vb cu oamenii. pune biletele. in cutiea postala. vb cu oamenii, cu administratorul, cu femeia/barbatul de serviciu cu postasul. succes!

      00
    • Am luat teren cu Olx. Două rateuri, al 3 lea a fost ok. Dar, nu i o regulă.
      Pe lângă Olx, ai alternativă: te urci in mașină și cauți. Unde vezi placa cu “teren de vanzare” suni. Întrebi la vecini. Întotdeauna o să apară un vecin care știe pe cineva care vinde…etc. Lasi numarul de telefon, o să ți sune, garantat.
      NU angaja prin agenție imobiliară. Ăia nu fac nimic, nici măcar exclusivitate nu s capabili să își obțină. Dacă nici pentru ei nu s capabili, nu te aștepta să fie capabili de altceva.
      Succes.

      00
  23. tare aia cu Ariusd. Ariusd e in jud Covasna, deci nici judetul nu l-a nimerit.
    Satul e misto, are doua drumuri de acces asfaltate, case ok, dar pana in 25% estimez ca nu sunt suedezi.
    chiar is curios care era pretul pentru casa aia

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.