Dispar centrele de constatare a daunelor

ASF, unul dintre cele mai inutile și corupte organisme din România, a făcut ceva bun: a eliminat nevoia ca păgubitul să meargă la asigurator pentru a constata dauna. Acum, acest lucru se petrece la service.

„Practic, dacă ai avut mașina avariată în baza unui tichet RCA, mergi cu mașina direct în service-ul auto unde intenționezi să o repari, iar asigurătorul este obligat să vina în service-ul auto (ales de către tine, indiferent dacă acel service auto are sau nu contract de colaborare cu firma de asigurări) și să îți efectueze constatarea daunelor. Este o premieră în România! Dispare în sfârșit, conceptul de punct de constatare a daunelor” a explicat Cristian Muntean, președintele Asociaţiei Service-urilor (ASSAI).

WOW! A durat 27 de ani, dar iată, un strop de civilizație în piața asiguratorilor din România. Dacă înjumătățesc și hârțoagele, și nu mai e nevoie să depui 12 copii după fiecare act și actuleț, deja nu mai e nevoie să tăiem atâtea păduri.

În vreo 3 ani urmează și “păgubitul își repară mașina pe asigurarea lui și asiguratorul recuperează banii de la asiguratorul vinovatului”, dar să nu ne facem prea mari speranțe.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

35 comentarii

  1. Asta nu inseamna si ca atelierele care au prostul obicei sa umfle nesimtit de mult facturile reparatilor facute pe asigurare vor deveni si mai puternice?

    00
    • Nu si daca se face in continuare cum se face acum: asiguratorul vine cu piesele (fizic), iar service-ul face doar manopera (nu cred ca s-a schimbat asta din 2012 pana acum). In cel mai rau caz pot umfla preturile la manopera, dar aici este greu pentru ca sunt afisate clar si la vedere.

      00
    • @jollyca nu stiu cum e cu piesele aduse de asigurator – dar asta stiu ca se intampla in „service partener”. eu de 2 ori am fost in situatia sa trebuiasca sa-mi repar diverse probleme aparute la masina, si de fiecare data am facut-o la reprezentanta cu piese originale

      primul incident 2014 – bara lovita de un batranel (carpatica), far usor zgariat, suporti fixare bara stricati, carpatica a zis „800 ron” reparatia la partener – maxim 1 zi se rezolva. am zis pas, am dus la reprezentanta, aia au zis 4000 ron. pe parcurs am pierdut vremea ca i-am ascultat pe aia de la asigurare cum ma duceau cu vorba, noroc cu un prieten care a zis sa le duc factura direct. dupa ce le-am dus factura de reparatie in 7 zile au depus banii in cont ( 4000. cifra data de service nu era asa rotunda, dar au depus in cont la zecimala )

      al doilea anul trecut, a dat unu cu spatele fara sa se asigure si mi-a zgariat usor bara. posibil sa se fi rezolvat cu un spray ceva, dar am dus-o tot la reprezentata, 1300 ron factura, platita in 4-5 zile calendaristice (perioada craciunului ) de catre Euroins.

      ps. dar stiu cazuri urata cu persoane cu daune de 15-20 mii ron, care au primit „variante” de reparare la service partener, eventual „maxim 5000ron” in sistem propriu sau cum se numeste

      00
    • 1300 ron o bara zgariata?
      Ai masina sau racheta?

      00
    • Norbert, ai platit tu la service din buzunar aia 4000 de lei si i ai recuperat de la asigurator?

      00
    • Sau service-ul ales de tine n-o sa repara masina pentru ca stie ca nu vede banii numai dupa muuuult timp de la asigurator…

      00
  2. Ultimul paragraf e redundant pentru o piata a asigurarilor civilizata.

    00
  3. „păgubitul își repară mașina pe asigurarea lui și asiguratorul recuperează banii de la asiguratorul vinovatului” – pai… stai… asta nu poti sa faci? Adica… eu asa am facut odata.

    00
  4. Până la a mai aștepta 3 ani să se întâmple minunea, poți trăi chiar acum în viitor: CASCO. Funcționează exact așa cum ai descris mai sus.

    00
    • Îți dau contul unde să virezi 2000€ anual, ca să mă bucur și eu de normalitatea asta?

      00
    • @mmm: 1200 de lei pe an nu e 2000 euro. Atat platesc eu la Focus 1.6 din 2010.

      00
    • Exagerezi.. Pleaca de la 500-600euro un casco.

      00
    • depinde de masina, daca ai premium si nu ai bani de casco inseamna ca nu iti permiti masina.

      dau 2 exemple: compacta din 2007 (4.5k valoare catalog) casco a fost 1000 ron pe an in ultimii 3 ani parca, la un hibrid din 2016 (valoare de catalog 70k) e ~2k, ambele la allianz.

      deci pot doar sa estimez ca 500 euro iti cere la o masina de 15-17k euro.

      00
    • @mmm – conform celor spuse de tine, ai de asigurat un autovehicul de aproximativ 50.000 EUR sau poate chiar mai mult (presupun că nu ai avut daune pe CASCO în trecut). Cum adică nu ai 170 EUR/lună să dai pe polița facultativă?

      00
    • Ziceam doar că ți se pare ok că trebuie să dai bani în plus pe ceva ce ar trebui să fie „normal” – utilizarea propriei asigurări, pentru că de-aia plătești RCA și în funcție de valoarea mașinii tale. CASCO nu e normal, ești împins la el din cauză că asigurările normale nu funcționează cum trebuie; faptul că plătești pentru el din necesitate nu înseamnă că așa trebuie și așa e bine.

      Eu sunt de părere că e rău CASCO, că e unul din motivele pentru care se circulă ca dracu’ (în combinație cu mașinile de la firmă), pentru că „n-are nimic dacă îl bușesc un pic pe ăla, las’ că o fac pe CASCO când se adună mai multe”. Dar deja sunt sfătuit să-mi schimb mașina sau să pun naibii mâna să muncesc, pentru că nu e normal să n-ai CASCO, #săracule.

      Iar între timp…
      Prima CASCO 11.794 RON

      00
    • Încheierea unei polițe facultative este cumva ”normal”. Să nu uităm că acoperă o groază de riscuri (daune parțiale sau totale din accidente, vandalism, dezastre naturale, prostie omenească, furt, etc) – printre altele și daunele cu autor asigurat RCA. Printre altele!

      Deci să nu simplificăm și să spunem că fac CASCO doar pentru că dacă mă lovesc alții să am siguranța că cineva va deconta reparația. O fac *și* pentru asta…

      P.S. – la 65k EUR asigurați, eu n-aș ieși pe stradă fără polița facultativă. Pur și simplu nu-mi place să trăiesc [așa de] periculos. Sau sunt prea pauper…
      P.S. 2 – sper din toată inima ca Euroins și CityInsurance să binevoiască să dea ortu’ popii sau să iasă din piața RCA până în al doilea semestru din 2017. Aș fi menționat și pe Astra și Carpatica, fie-le țărâna…, dar nu mai e cazul.

      00
  5. Pe de alta parte, o sa fie mult mai greu sa te sincronizezi cu agentul constatator. La centrul de constatare te duci cand ai tu timp.

    00
  6. NOU
    #25

    Treaba cu constatarea nu e asa fenomenala, in sensul ca tot depinzi de cheful si timpul gigelului de la firma de RCA sa vina sa se uite la masina. Teoretic ar fi 5 zile
    (4) Asigurătorul RCA efectuează constatarea prejudiciilor în termen de 5 zile lucrătoare de la data notificării primite de la persoana prejudiciată.
    Practic…

    păgubitul își repară mașina pe asigurarea lui și asiguratorul recuperează banii de la asiguratorul vinovatului – se numeste compensare directa, teoretic exista, practica e optionala si nu ti-o ofera nimeni, din cate stiu

    00
  7. NOU
    #26

    Partea proasta e ca in Bucuresti e greu sa faci o programare rapida… unde suni abia peste 1 luna :) daca te coiesti ca dai o spaguta merge si la saptamana

    00
  8. caz concret in decembrie, la brasov – mi-au programat constatarea la 15 zile dupa incident, apoi am dus masina in service sa vada si cei de acolo daca cam ce este, m-au programat la 3-5 zile pentru reparatie, lasata peste noapte la ei. asiguratorul voia sa faca poze, eu terminam pe la 5 programul (cam intuneric in brasov in decembrie) si l-am rugat pe tipul de la service cand termina sa-l suna pe gigel de la euroins ( la maxim 2 minute de mers pe jos distanta). nu am mai auzit de niciunul, la 3 am reusit sa plec de la munca si in service mi-au spus ca a venit gigel si a facut pozele direct la ei, ma duc la ala si initial nu stia cu ce masina sunt, s-a trezit dupa un timp, in 5 minute am facut actele, inca vreo 5 minute sa aflu contul ( am platit eu reparatia si le-am dus lor factura) de la banca, scris pe hartie si gata. pe 28 am primit banii in cont ( actele facute pe 23)

    neasteptat de rapid s-au miscat comparativ cu carpatica acum 3 ani

    00
  9. Sau ce ar fi ca ASF sa faca RCA-ul pe utilizator si nu pe masina. Daca sunt bastan si am 3 masini, nu stau si asigur pe toate cu RCA, ci pe soferul care le conduce, ca doar nu vorbim de CASCO, care asigura bunul. Vrei sa conduci, iti iei RCA. Ai permis, dar il tii de pomana, nu te mai asiguri.

    Si atunci sa vezi ce misto se rezolva si problema soferior agresivi si problema am o masina puternica pe care am inmatriculat-o pe numele bunicului si platesc RCA mic.

    00
  10. pana una alta,sa va fereasca dumnezo sa va faceti asigurare la EUROINS. dada ,stiu ,in teorie va doare in cot ca nu voi beneficiati de rca-ul ala ci cel pe care l-ati accidentat. in practica:
    cazul1 (prieten apropiat)
    euroins ii plateste celui pagubit dauna dupa care te da in judecata pe tine cel vinovat.
    cazul 2 (eu)
    am dat cu spatele intr-o masina care costa de 10-15 ori cat a mea.
    agentul constatator de la euroins brasov (langa tiriac auto au sediul) intreaba ce masina am eu,ce masina are domnul in care am intrat si zice cu voce tare : „pai defapt dansul nu a pastrat distanta de franare si v-a dat dumneavoastra bani sa spuneti ca e din vina dvs sa isi repare el masina pe asigurare deoarece e mai sucmp la el ” . deci gigel a zis pe fata ca noi mintim chiar dinainte sa vada masinile.
    a facut poze, a zis ca e totul ok. am intrebat daca eu pot repara masina sau mai e nevoie de alta expertiza. mi-au zis ca pot sa o repar. au trecut 3 saptamani,am reparat masina (martie) . in aprilie primesc telefon de la agentul constatator cum ca dinamica accidentului nu corespune cu ceea ce am povestit noi doi si sa ma duc din nou pentru poze. cum @$#%#^#%$ ma-sii sa ma duc la poze? la ce poze daca eu am reparat masina. nu m-am prezentat la poze, n-am mai auzit nici de tipul in care am intrat si nu mai vreau sa aud nici de lepra aia slinoasa de la euroins care mi-a ras in fata cand a auzit ca am reparat masina si nu mai am dovezi ale accidentului.

    nu mai imi trebuie euroins nici gratuit. la euroins platesti si dauna celui in care ai intrat,platesti si cheltuieli de judecata.

    00
  11. Confirm. Jumatatea de zi petrecuta in curtea service-ului ca sa astept dăunașul de la Allianz a fost unul dintre momentele de exceptie ale anului trecut. Ca a durat inca cateva luni si plangeri peste tot ca sa se rezolve asta e ceva separat. Insa toate au pornit cu acele minunate ore petrecute pe o teava, la soare, asteptand vasnicul reprezentant care venea de la o ora la alta. #trustorybro

    00
  12. Oare cum se procedeaza in cazul reparatiilor in regie proprie?

    00
  13. Nu exista asa ceva.
    Cristian Muntean e un retardat care reprezinta toate service-urile tepare.

    00
  14. Apropo de ultimul paragraf:

    „(2) Procedura, clauzele şi condiţiile aplicării mecanismului de compensare directă se stabilesc de comun acord prin convenţie încheiată între asigurat şi asigurătorul RCA la momentul încheierii contractului RCA.”

    „(1) Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate se adresează în vederea avizării daunei:
    c) propriului asigurător RCA în cazul aplicării mecanismului de compensare directă;”

    Extras din Norma nr. 39/2016 privind asigurările auto din România

    00
  15. La euroins te programeaza pt deschiderea dosarului peste 3-4 saptamani. Astazi am avut un incident, si am sunat pt programare…lista de asteptare e lunga..una e ce e legal, si altceva se intampla in piata.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.