Dezumanizarea intelectualilor și a altora

Am terminat de citit un alt articol scris de un intelectual veritabil român, nu îi dau numele că nu are importanță în context și scopul articolului de față nu este arătarea cu degetul a unuia singur, ci a întregii mulțimi de gânditori și opinanți.

Nu citesc des articole de gen, nu consum nici Dilema sau 22 din motive pe care le înșir în continuare. Oamenii care scriu în revistele astea au o problemă evidentă, pe care ei o diagnostichează cu eleganța specifică drept “poporul e prost, noi știm mai bine, e normal să nu citească foarte multă lume ce spunem noi aici, că e greu de înțeles”. Și, de cele mai multe ori nu este. Deoarece ceea ce discută ei sunt, destul de des, concepte pe burta plină. Statistici. Tipologii. Psihologii.

Chestia asta nu e rea. Avem nevoie de discuții mai ample și mai adânci decât “mi-e foame” sau “nu am locuri de muncă”, dar e extrem de obositor și, după cum se vede cu ochiul liber, contraproductiv să tot discutăm concepte și idei. Socialism, democrație, protecție socială, consumerism, partide de stânga, partide de dreapta, ce semnifică pentru dreapta victoria lui X sau a lui Y pentru stânga,

Statisticile și privirea asta de ansamblu sunt bune, dar, cum ziceam, sunt obositoare, pentru că dincolo de ele sunt niște oameni și niște soluții. Oameni care nu se văd, soluții care nu se pronunță și, mai ales, nu se aplică.

Și asta doare.

Nu-mi ia mult să emit niște platitudini și generalități sterpe, cum fac absolut toți intelectualii și intelectualii aspiranți. Țăranii trebuie să se emancipeze, agricultura trebuie mecanizată, clasa de mijloc trebuie întărită, pensionarii trebuie ajutați, infrastructura trebuie dezvoltată, România trebuie să nu mai fie o țară agrară. Vedeți ce ușor a fost? În 3 rânduri am însumat tot ce au scris intelectualii români prin ziare și reviste în ultimii 20 de ani. Un VSOP, vă rog.

Sterp. Sterp. Sterp.

Să luăm un exemplu la întâmplare. Nu, nu ăla cu țăranii, e prea facil și nimeni nu vrea să audă sau să spună că vremea lor a trecut. Maidanezii. Trebuie adunați de pe străzi, toată lumea e de acord cu asta, însă problema trebuie rezolvată uman. Bun, n-a mers nici o soluție din astea de până acum, mai facem ceva cu asta? Ah, păi nu, gata, s-a terminat problema, nu ne mai interesează, dar, sociologic și moral, uite ce trebuia să se întâmple: zbang, încă 30 de articole sterpe.

Și maxima neputinței intelectualilor români, sociologi, istorici, arhitecți sau jurnaliști este că, în fiecare an, desfășurările din jurul revoluției din 89 sunt un spectacol de prost gust și mizerie umană. Nu există un consens, nu există un maxim de două tabere care să dezbată dacă a fost lovitură de stat sau revoltă popendulară, nu există nimic. Toți postulează pe tema asta pentru că e gratis și e ușor să nu îți asumi să spui că Iliescu e o jigodie ce trebuie să moară în pușcărie pentru ce a făcut până în 1996.

N-am o încheiere. Mă gândesc să mă apuc și eu de scris panseuri sterpe despre generalități și apoi, în cinci ani, să mă pretind intelectual și titan al gândirii, fără să iau contact cu lumea reală, fără să știu cât costă o pâine, dar să am două volume publicate și să pun mereu statistica, psihologia și sociologia înaintea căruței.

 

saracie-2

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

47 comentarii

  1. Sunt de acord cu ce spui, însă și ei, la nivelul descris de tine, au locul lor în societate. Spre exemplu Dan Puric, un bun orator, care face din legendele urbane întâmplări personale și le transpune în diferite situații. Oamenii merg sa-l vada pt ca au nevoie de exemple, simt nevoia sa audă (nu contează ce).. Concret, ca sa mă fac înțeles, așa cum eu sunt nevoia sa te citesc, deși ești porcăit în toate pozițiile, așa alții, mai mulți decât aici probabil, simt nevoia de Puric, Dilema, etcetera. Deși nu este, eu o consider un alt tip de comunicare. Asta – nivelul, cu el defilam.

    00
  2. hai ca te prind si articolele mai lungi de 3 paragrafe :D

    00
  3. poate au si dreptate. poporul este cretin. gandeste-te doar cati au votat cu ponta si iti dai seama ca nu poti avea pretentii de la popor.
    un popor de lasi, tradatori, criminali, smecheri, manelisti, corupti, hoti, etc
    cine a fost cat de cat inteligent a plecat din romania.

    00
    • Dupa exprimare si rationament, pari roman de origine. Trebuie sa fi fost tare trist sa fii crescut si sa-ti petreci copilaria intr-o familie de lasi, tradatori, criminali, smecheri, manelisti, corupti, hoti, etc. Si, pana la urma, unde ai reusit sa pleci?

      00
    • tiganii din paris/roma/bruxelles/londra sunt “cat de cat inteligenti”?

      00
    • da. ei fac profit. au inteligenta antreprenoriala :D

      00
  4. pai si tu scrii panseuri la fel de sterpe dar in cuvinte mai simple, sub forma de etichete atot stiutoare de privitor de dincolo de un ecran. Panseuri usoare si generaliste. Si, la fel ca ei, ai pareri despre orice, de la incalzire globala la maidanezi, chiar daca, la fel ca cei incriminati, n-ai habar foarte mult despre ce scrii. Dar asta e meseria voastra, sa va dati cu parerea

    00
    • “nu înțelegi tu”. merci.

    • @dragos, nu inteleg daca ai comentat sau ai mimat un comentariu

      00
    • Dragos a punctat excelent. Fix ceea ce-a spus el mi-a venit mie in gand cand lecturam urmatorul pasaj din articolul de mai sus “Nu-mi ia mult să emit niște platitudini și generalități sterpe, cum fac absolut toți intelectualii și intelectualii aspiranți.”. Like, wtf, e cam ceea ce faci tu zi de zi pe blog. Constanti niste banalitati pentru orice individ care n-are iq-ul egal cu numarul de la pantofi.

      00
  5. Coa, esti suparat. De inteles…

    Despre 89 in schimb, ciocu’ mic ca erai cam tanar.
    E unii lache flaushati care pot avea o parere pertinenta.
    Numa zic..

    00
  6. Hai c-ai bunghit-o aici. Da’ scoți cu totul din ecuatie frica de un proces de calomnie cu tov. Iliescu. Daca ma întrebi pe mine toti cei ce combat puternic pe vreun grangur au ceva garanții: audienta mare, servicii, trompete ale puterii. Zi-mi unu’ imparțial (Digi oare?) si-l urmăresc…

    00
  7. Bun, Dilema si intelectualii fini nu scriu bine. Atunci, ce citim? Astept propuneri. Si vorbesc la modul cel mai serios, vreau sa citesc presa romaneasca. Multumesc anticipat.

    00
    • e o intrebare extrem de bună. răspuns nu am, că și eu caut articole decente scrise de oameni cu picioarele pe pământ.

    • nu citesti presa romaneasca, desi nu spun ca n-ar fi persoane, ele stau ascunse si nu emana asa cum emana deseurile care iti ametesc gandirea; in plus faci ce zicea cezar, dar nu in stilu’ deja existent ( decat un kkt facut de altu mai bine unul facut de mine).

      00
    • Da, pentru ca mai toate ideile bune au fost emise de oameni considerati la acea vreme “oameni cu picioarele pe pamant”. Cu picioarele pe pamant am fost si atunci cand scriam articole despre cum internetul nu conteaza la alegeri si ca facebookul e simpla bula, si nu te condamn, am crezut si eu la fel. Cine hotareste ce inseamna cu picioarele pe pamant ?

      00
    • Poftim propuneri: DoR sau casajurnalistului

      00
    • curs de guvernare.

      00
  8. @MM ca un roman adevarat tu faci atac la persoana/familie cand eu discutam ceva mult mai generalist. nah…atat poti atat faci :D

    00
    • Ai inteles gresit; am incercat sa-ti explic ca rationamentul este schiop – daca X spune ca poporul din care fac parte si el, si familia lui, este un popor de cretini, lasi, hoti si ce-ai mai scris tu acolo, fie se include si pe el si ai lui, fie crede ca el si familia lui sunt exceptia.

      In primul caz e absolut ciudat ca X sa se planga ca si ceilalti au defectele lui si ca actioneaza la fel de prost ca si el.

      In al doilea caz, pe aproape orice cetatean al aceluiasi popor ai intreba, iti va spune ca numai ceilalti sunt asa, el si rudele lui fiind exceptii. Deci primul care a facut afirmatia e exceptia, ceilalti sunt si ei exceptia, atunci unde sunt coruptii si tradatorii?

      Cand intrebi pe un singur om cum de se simte bine intr-o familie de lasi se numeste atac la persoana, dar cand spui despre familiile mai multor oameni acelasi lucru e ceva mult mai generalist… Cum spuneam, e o problema de rationament: fie niciunul dintre noi n-a atacat pe nimeni, fie am atacat amandoi. Altfel am fi intr-o situatie cu dubla unitate de masur pentru acelasi lucru sau/si absurda.

      PS Nu m-am simtit atacat personal, iar comentariul meu a fost cu un ‘tu’ generic, pentru a sublinia mai bine fragilitatea acestui tip de rationament.

      00
    • MM, eu sunt roman si pot sa-ti spun ca romanii sunt un popor de prosti in comparatie cu celelalte tari din UE (poate mai putin bg).
      si nu doar ca suntem un popor de prosti, dar avem si mania protocronismului

      te rog sa ma contrazici cu argumente rationale.

      00
    • mai draga MM …again eu vorbeam de popor iar tu aduci discutia la unitate de individ/familie. cum ma simt eu/cum e famila mea.
      boborul roman nu est format doar din mine din mine si familia mea.
      cat ma refer la boborul roman inseamna in general cei din afara cercului de apropiati pt a evita pareri bazate pe sentimente si de partinitoare.
      interactiunea mea cu acest minutat popor este pe diverse domenii. incepand de la profesori care cer spaga/pregatire la doctori spagari, la politia corupta, la judecatori murdari, la parlamentul penal, la soferii imbecili care omoara 3 persoane, la patronii hoti, la cretinii care au votat cu iliescu si ponta.

      00
  9. Ma sparg astia cu faza ca ciocu mic ca erai tinerel in ’89. Dude, exista carti, bunici, strabunici.

    00
  10. Eu unu nu inteleg ce este de discutat. Dupa o vreme trebuie pus punct si tras o concluzie, dar in romania se discuta si se dezbate orice prostie si rar se pune mana. Sunt prea multe lucruri pe lumea asta ca sa le putem intelege pe toate si 90% nu ne folosesc la nimic, ca nu avem unde le aplica.
    Eu sunt de parere ca daca te intereseaza ceva aplici “cum vad eu situatia, cum o vad ceilalti si cum e ea de fapt” si daca ai informatii care satisfac conditiile astea ai rezolvat dilema.
    In romania de multe ori lipseste oportunitatea si faptul ca unii chiar nu au nici cea mai mica sansa e infiorator.
    In rest e cum am mai zis, unii se vad valori si calca in noroi si cacati de caine pe strada…

    00
  11. Vezi ca o sa iti sara in cap toti hipsterii cu ifose de intelectuali/jurnalisti….

    00
  12. ai dreptate: e usor sa scrii despre solutii fara sa sti ce se intampla in realitate. Din nefericire acest lucru se intampla in toate domeniile de la noi

    00
  13. NOU
    #36

    Romania a fost pentru foarte mult timp “no man’s land”. Mintea, cultura, obiceiurile romanilor par sa fie blocate in teritoriul asta. Aici se poate construi ceva numai cu sacrificii teribile, cumplite, de cele mai multe ori umane (ex. Ionut). Folclorul nostru ne avertizeaza destul de des: baciul moldovean din Miorita, Ana lui Manole, etc.
    Eu cred ca noi suntem unul dintre cele mai ciudate popoare din lume. Mentalul, traditia si genetica noastra sunt exclusiv orientate catre supravietuire, nu catre prosperitate.

    00
  14. Mereu se va gasi unul care sa emita niste platitudini despre alte platitudini pana se inchide cercul. Idei asternute pe web pe care nimeni nu le pune in practica pentru ca e mai usor sa vii cu idei decat sa implementezi. Oamenii citesc, aproba sau dezaproba, apoi se intorc la viata lor plina de miez.

    00
  15. Ce sa zic? Ai dreptate…! Uite de-aia te citesc, ca le zici pe bune.
    … dar intre doua sarmalute de Craciun, ne place tuturor sa parem intelectuali citind Dilema. :)

    00
  16. NOU
    #39

    eu nu cred ca poporul roman e un popor de prosti cum se exprima mai sus cineva,daca era asa eram demult disparuti sau asimilati de altii mai destepti.problema noastra ca popor cred ca sant anii prea multi in care am fost un stat comunist si care a dat complet peste cap scara normala de valori

    00
  17. cu exceptia ultimului pragrafa, al doilea cel mai bun articol al tau.

    00
  18. Cred ca nu este vorba de platitudini, ci de abordari superificiale. Cred ca Zoso indica mai degraba superficialitatea angajarii civice, ca dezbaterea de idei arde ca o luminare in “editorialul saptaminii” si atit. De ce avem parte de “platitduni”? In primul rand intr-un articol de presa, intr-o luare de pozitie limitata ca spatiu de exprimare, nu poti scrie prea multe despre solutii. In al doilea rand solutiile necesare sunt date prin politici publice, si nu exista O persoana singura, sa traseze politici publice, pentru asa ceva este nevoie de echipe multidisciplinare. Si in al treilea rand, daca s-ar oferi solutii, ar fi vorba de o problema de curaj. Americanii numesc sistemul social, establishment, cei care guverneaza, elitele. Cand faci din parte din establishment nu prea iti este la indemana sa critici pe unii sau pe altii, ca lumea este mica si trebuie sa lasi loc de buna ziua. Cine-i nebun sa provoace revolutii cu solutii?

    00
  19. “tabuul calitatii academice”. mdar… se pare ca tu nu intelegi cum functioneaza nisele. aia e o nisa, nu-i better.

    00
  20. știi ce e mișto? că după ce s-a schimbat garda de lingăi de onoare la cotroceni, vechii intelectuali se dau cu cururile de pămînt că au rămas de căruță. scuze, am vrut să spun că sînt vituperanți. dap. unii dintre ei au rămas fără diverse beneficii, fără joburi, fără recunoaștere, fără nimic. din punctul ăsta de vedere, trăim istorie. intelectualitatea română ingropîndu-se patologic în meschinărie și irelevanță.

    00
  21. Daca si la tine sterp…
    imi moare ultima speranta. Nu ca nu mi-ar fi murit, dar vorbim din alt punct de vedere…
    Tot sterp.

    00
  22. “Mă gândesc să mă apuc și eu de scris panseuri sterpe despre generalități și apoi, în cinci ani, să mă pretind intelectual și titan al gândirii…”
    JUST DO IT! Ai sa fii foarte apreciat in sensul asta. Deja mai ai antecedente :P

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.