Despre căutatul unui apartament de închiriat

Înainte de toate

În timp ce scriam articolul ăsta, îmi aduceam aminte zâmbind de dicţionarul imobiliar publicat de Basalic prin 2009 şi care din nefericire e valabil şi astăzi. Dacă nu l-aţi citit până acum, vi-l recomand.

Nu ştiu cum e prin alte oraşe, însă în Bucureşti proprietarii de apartamente oferite spre închiriere au o personalitate aparte, iar totul se datorează în principal faptului că îşi ridică apartamentele în slăvi mult mai mult decât merită.

Fiind nevoit să mă mut recent, am fost bun prieten cu toate site-urile de imobiliare, răsfoind în total sute de anunţuri şi luând contact cu câteva agenţii, atât random cât şi pe recomandare.  Dacă eşti genul de persoană care ar face poză la bloc şi se întoarce după două ore ca să evite plata unui comision către agenţie, probabil articolul ăsta nu ţi se adresează :)

Anunţul trebuie să mă convingă

Surprinzător de multe anunţuri nu au poze. Şi asta în ciuda faptului că filtrul „afişează doar anunţuri cu poză” e folosit în peste 80% din căutări. Chiar şi printre cele cu poze am văzut buruieni. Hai să punem  5 poze cu baia că avem contoare şi tocmai am schimbat cada, dar hai să nu punem poze dintr-o cameră că doar trebuie să-l motivezi să vrea o vizionare, nu?

Înfloriturile sunt… în floare. „Lângă metrou” înseamnă 10 minute de mers pe jos ca popa, stradal înseamnă al treilea bloc pe o străduţă lăturalnică. Mobilat lux înseamnă că are gresie, faianţă şi dacă ai noroc lipseşte biblioteca de lemn cu cărţi de la Editura populară. Dacă n-ai noroc, poate prinzi un peşte din sticlă pe televizor. Se-aude că unii au văzut chiar şi mileuri, dar eu cred că e doar o legendă urbană.

Anunţurile de pe net sunt pline de clişee, că doar clişee caută românu’, nu chestii specifice. Genul ăla de rahaturi pe care le găseşti în anunţurile auto şi la matrimoniale. „Închiriez ap 2 cam, gresie, faianţă, ofer companie domnilor generoşi, primul proprietar, accept orice test.”.

Problema-i de mentalitate

Mie ca şi chiriaş îmi place să ştiu că plătesc o chirie care-mi convine pe un serviciu care mă mulţumeşte şi că nu am bătăi de cap în privinţa asta. Proprietarul  în schimb crede că eu mă mut la el în casă ca să dau petreceri, să mi-o şterg de draperii şi să nu-i citesc contoarele. Drept urmare, ajungem la verificarea aia constantă, telefoanele dese, vizite neanunţate şi alte măgării.
Am prieteni care-mi povesteau că se trezeau cu proprietarul peste ei, iar mie nu-mi venea să cred cum cineva poate accepta asta. Bine, eu umblu mai nordic prin casă şi nu ştiu care dintre noi ar fi ăla şocat, dar totuşi. E un serviciu plătit, ambele părţi au drepturi şi responsabilităţi, hai să fim înţelegători şi să scăpăm de mentalitatea aia comunistă.

Aparenţele înşeală

Una dintre vizionările mele a fost impecabilă ca şi poziţionare, dotări, era şi în buget, etc. Mobilat „lux”, apartamentul avea într-un colţ de sufragerie un birou şcolăresc ce stătea ca nuca în perete.

Discuţia despre birou a generat replici precum “Nu vii tu la om în casă să-i muţi mobila” sau “Deja îţi faci planuri cu apartamentul meu”, în contextul în care eu aş fi plătit o chirie deloc  modestă. Genul ăla de persoană căreia nici nu are rost să încerci să îi explici punctul tău de vedere, pentru că nu ar înţelege.

Ca sfat personal, atunci când vreţi să închiriaţi un apartament, nu faceţi vizionarea pe fugă. Dacă vă place, încercaţi să petreceţi cel puţin 15 minute discutând cu proprietarul, ca să-i „citiţi” personalitatea şi felul de a fi. Degeaba  vă alegeţi cu un apartament excelent dacă proprietarul e un retardat sinistru pentru că vă va face viaţa amară pe termen lung.

Nici cu agenţiile nu mi-e ruşine

În perioadele aglomerate, unele agenţii imobiliare sunt ca firmele de taxi. Îţi închid în nas dacă nu eşti un client interesant pentru ei şi nici nu se obosesc să răspundă la mesaje dacă Doamne fereşte ai vreo cerinţă specifică. Constant se trimit oferte peste buget, poate-poate pică de un comision mai mare.

Când s-a spart bula imobiliară şi a venit criza, s-au închis pe capete şi aproape că o sugeau la colţ de stradă pentru comision ca să-şi plătească benzina pentru maşinile din flotă. Nu mai ştiau de unde să agaţe clienţi şi puneau anunţuri fictive doar pentru a genera lead-uri. „Ahh, ăla s-a dat repede, domnule, dar am eu alte câteva oferte pentru dvs. Nu vreţi să ne întâlnim?”.

Acum e OK, piaţa a mai crescut, ne permitem şi noi, nu? Acum e business as usual, doar scanarea de anunţuri şi racolarea proprietarilor, clasic.

În final

În final, am rezolvat cu mutarea. Am primit o recomandare OK care şi-a făcut treaba exemplar şi am găsit un apartament care să mă mulţumească, cu un proprietar de nota 10. Am ajuns totuşi la concluzia că cine se aseamănă, se adună.

lord-of-war

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

58 comentarii

  1. Povestea ta parca nu pare asa trista

    00
  2. Pai cum? Gata Brasov?! :|

    00
  3. La partea cu verificatul trebuie să-l înțelegi și pe proprietar. Mama prietenei mele a avut noroc de niște țărănoi tocmai pentru că a zis să nu-i verifice să nu-i deranjeze. Când au evacuat ăia casa au lăsat o cocină acolo, că imbecilii țineau în garsonieră un câine de talie foarte mare care se pișa în hol. Doi ani mai târziu după două zugrăveli și două remochetări (cu tot cu frecat pereți și podele) năsucurile antrenate încă sesizează un fad miros de urină.

    00
  4. Ai uitat sa mentionezi ca foarte multi au dificultati in a pune marker-ul pe harta acolo unde chiar se afla apartamentul.

    00
  5. Evident că-mi vine în minte încă ceva imediat după ce dau publish… Nu susțin absolut deloc controalele inopinate, însă o „verificare” lunară la facturi, întreținere și la pișați de câine în hol mi se pare de bun simț.

    00
  6. „Mobilat lux înseamnă că are gresie, faianţă şi dacă ai noroc lipseşte biblioteca de lemn cu cărţi de la Editura populară.”

    Cum? Tu nu știi ce e aia „lux”? Eu am învățat când eram mică la noi în oraș, că aveam Cinema Lux, unde nu se aprindeau prea tare luminile ca să nu cumva să vezi dezastrul.

    „Lux” înseamnă, în vocabularul imobiliar influențat de comunism, „acum 30 de ani acesta era un loc care arăta bine”.

    00
  7. Baieti, e „guest_author” :-)

    00
  8. Mobilat lux e veche… acum se poarta anunturile cu „Mobila Ikea” pt. care cere cel putin 100 de euro in plus/luna :))

    00
  9. Mileul nu este legendă urbană. Been there, see that with my own eyes.
    De asemenea, la ultima chirie am avut în casă o oglindă despre care mi s-a spus că „este foarte valoroasă, are 200-300 de ani”. Era până-n tavan și hidoasă cu spume. Am avut voie să mă ating de orice din casa aia, numai de ea nu. Însă proprietarii au fost extraordinari în rest, așa că am mers înainte și nu am avut nici un fel de altă problemă. Așezare ok, bani ok, oameni ok…doar oglinda a fost problema :)

    00
  10. In Bucuresti sunt oamenii de online, buna decizie.

    00
  11. Nimic nu se compara cu placerea sinistra a chiriasului de a distruge sistematic fiecare coltisor din apartament si de plati in continuare chiria „cu trei zile inainte, ca trebuie sa plec undeva”. Evident, nici cei 350000 lei datorie cumulata la Vodafone, Orange si Romtelecom nu sunt mai prejos, dar fie, hai sa acordam in continuare prezumtia de nevinovatie fiecarui individ care nu vrea sa para dubios si care trece pragul viitoarei case in timp ce zambeste milos… As cere cazier juridic si aviz de apt paihologic in unele cazuri!

    00
  12. Faptul ca proprietarii isi ridica apartamentul in slavi e valabil si in alte orase mai mici, gen Tg-Mures. Ce se intampla in Bucuresti nu e ceva unic. :-)

    Eu inca nu am vazut in tara asta un anunt care sa aiba informatii gen: cum sunt vecinii, ce vezi pe geam si cea mai importanta chestie: cum zici si tu…cat de frecvente is acele vizite din partea proprietarului de ex.

    Oricum, e putin trist faptul ca romanii au impresia ca usa metalica, gresia curata din buda, termopanul si patul nou dintr-o camera e lux, cand gandacii veciniilor se plimba prin bloc si proprietarul e un penibil.

    PS. vreun site national bun de mobiliare stii cumva? Nu de alta, dar imi caut chirie si inca n-am gasit ceva ok.

    00
  13. Ai mare dreptate.
    In primavara trecuta, dupa ce m-am mutat la casa, am scos la inchiriat apartamentul in care am locuit din 2005. Am pus anuntul intr-o vineri la ora 10 dimineata, iar incepad cu ora 17 in aceeasi zi am inceput vizionarile: 6 la numar. Toti cei care au vazut apartamentul au fost entuziasmati si toti s-au hotarat din prima sa-l inchirieze. Mai mult decat atat, desi am cerut 350 euro, un pret oarecum OK pentru zona, niciunul nu mi-a cerut sa negociem pretul.
    Uimit de asa succes, i-am intrebat pe toti ce i-a facut sa se hotarasca atat de repede. Toti mi-au dat aceleasi raspunsuri: ce am gasit in realitate este identic cu ceea ce a-ti pus in anunt, aceleasi poze, acelasi mobilier (din cate am inteles se practica faza cu poze tip demo cu mobila multa, masina de spalat, televizor LCD, iar la vizionare toate acestea dispar), aceeasi zona, aceleasi conditii si faza cea mai tare, nu a-ti marit pretul de la o ora la alta.
    Am ales eu chiriasul din cei 6 si pot sa spun ca a fost o alegere inspirata, nu intarzie cu chiria, nici cu restul de cheltuieli si tine apartamentul mai curat decat atunci cand stateam eu in el.
    In noiembrie anul trecut am fost in pozitia de cumparator – cautam o garsoniera cat mai ieftina in zona Sebastian – Bucuresti. Numai ca pe net am gasit anunturi cu garsoniere construite in blocuri noi. in camp, dupa piata pucheni, adica undeva spre magurele date ca fiind in zona sebastian. Distanta de la acele blocuri pana la parcul Sebastian , vreo 4 kilometri. In rest, profesionalism maxim din partea agentilor imobiliari. Tu le ceri ceva si ii rogi sa nu te puna pe drumuri degeaba daca nu au ceva care sa corespunda dorintelor tale, ei incearca sa iti bage pe gat ce au ei la vanzare, si, in cazul in care ai nevoie de o garsoniera decomandata confort I in sebastian ca mine, incearca sa te convinga ca e bun si un 3 camere confort II din Ferentari, ca preturile sunt apropiate.

    00
  14. NOU
    #15

    Fac parte din tabara proprietarilor. Am o garsoniera in Militari pe care o inchiriez. Cand am cumparat-o (un moment de trista amintire, caci am luat-o undeva in 2007) am amenajat-o in ideea in care urma sa-mi petrec urmatorii 5-10 ani pe acolo. Cand zic amenajata, ma refer la electrocasnice noi, mobila nu neaparat scumpa, insa extrem de utila pentru o garsoniera cu 40 mp (spatiul trebuie folosit practic, insa in acelasi timp camera sa ramana luminoasa). Ulterior mi-am luat cu sotia un apartament cu 3 camere si a trebuit sa o inchiriez.
    De fiecare data cand am postat anunt pentru inchiriere, am pus poze cu fiecare incapere si detalii cat mai precise. De fiecare data am inchiriat-o in maxim 2 zile de la postarea anuntului. Pana acum in 4 ani am avut 4 chiriasi, ultimul avand deja 2 ani la activ. S-a intamplat sa ramana restanti la intretinere chiar si cu 1500 ron si asta din cauza mea pentru ca nu am trecut niciodata pe acolo sa spionez omul, clar a fost o prostie pe care nu am mai repetat-o, l-am rugat sa-mi faca poza la panou la sfarsitul fiecarei luni. Respect intimitatea omului, insa cer sa se respecte niste minime reguli. Am decis sa fac iginienizarea (varuit, zugravit daca e cazul) la 3 ani. Cat despre curatenie, fiecare cum isi asterne asa doarme, insa cand pleaca daca vrea garantia inapoi sa faca luna in casa. De fiecare data am returnat garantia integral.
    Sunt convins ca v-am plictisit groaznic, insa poate voiati sa stiti si varianta unui proprietar care se considera a fi corect.
    Apropo nici nu va imaginati cati ciumpalaci au venit sa inchirieze, cu impresii de mari domni cu bani, pitipoance venite sa „studieze” la bucale …

    00
  15. Nu inteleg de ce nu se face si in ro cum e prin orice alta tara. Daca vrei sa iei apartamentul, platesti o garantie (de obicei chiria pe 3 luni) si semnezi o foaie cu ce e in apartament ok si ce nu e. Cand te muti afara, vine proprietarul si cu lista vede diferentele. Asta costa atat, asta atat. Mai ai de dat bani sau mai ai de luat. Asa nu mai stai cu stres ca vine ala sa verifice si proprietarul stie ca are de unde lua daca faci varza.

    00
  16. oare cand o incepe sa se faca si-n ro inchirieri pe bune? gen cu venit acasa impreuna cu un inspector, notat tot ce este prin casa (la nivel de gauri in perete, numarul de linguri lasate, petele de pe saltea lasate mostenire) si apoi la plecare. Dupa care, se platesc daune. Iar contractul sa fie executoriu. Intre timp, tu chirias, esti propietar si poti face ce vrei in casa. Incepand cu contract GSM/cablu/porn/whateva iar propietarul sa isi ceara scuze de 10 ori cand intra in casa.

    00
  17. radu: se da garantie, dar doar o luna.
    in cazul meu, ma gandesc ca la un moment o sa vreau sa inchiriez apartamentu. Numai electrocasnicele din el costa mai mult.

    Riscuri…riscuri…

    00
  18. „propietarul sa isi ceara scuze de 10 ori cand intra in casa.”
    buna asta.
    e casa mea, intru cand vreau. nu iti convine, pleci!
    nu te obliga nimeni sa stai aici.

    Auzi la el, se comporta ca si cum ar fi casa lui. Nu mai fi naiv, in orice tara te-ai duce nu esti proprietar cu cateva sute de euro pe luna.
    Nu iti convine, cumpara-ti casa. Ah, nu iti permiti! Ciocu mic!

    00
    • Ca sa stii si tu…in alte tari, gen Italia, propietarul nu are voie sa intre in casa, fara permisiunea ta scrisa, daca deexexemplu, ai plecat in alta tara. Chiar si in caz de forta majora, ca o scurgere. Iti spun din exeperienta proprie. O data ce iti platesc o chirie impusa de tine, apartamentul e ca si al meu pe acea perioada. Si crede-ma, nimeni nu umbla sa iti cauzeze tie daune.

      00
    • Asta pt ca majoritatea inchirierilor se fac la negru. In cazul in care am un contract de inchiriere dumneata ca proprietar vai fi dat in judecata pentru violare de domiciliu etc.

      00
  19. „Înfloriturile sunt… în floare. „Lângă metrou” înseamnă 10 minute de mers pe jos ca popa, stradal înseamnă al treilea bloc pe o străduţă lăturalnică.”

    Absolut corect – un teren definit drept ‘in zona Zoo Baneasa’ era de fapt la exact 5.5 km de Zoo Baneasa.

    00
  20. Poate ca e timpul si in Romania, ca si in Cehia (unde sunt acum) in costul chirirei sa fie inclusa si constul facilitatilor (curent, gaze, caldura, in unele cazuri internet, etc). De doua ori pe an sa se faca o regularizare prin care proprietarul sa ceara/inapoieze o suma de bani chiriasului.

    00
  21. Eu fac parte din categoria proprietarilor „incepatori” in ale inchiriatului.
    Ne-am mutat la o casa pe langa Bucuresti de 1 luna, am reusit sa inchiriem apartamentul cu 2 camere la o fata de treaba (asa am zis noi) ….care ne-a lasat cu dosul in balta dupa nici macar o luna (a zis ca pleaca din tara) …asa ca am luat-o de la inceput
    Total pe langa : nu cauta careva un ap. cu 2 camere in Bucuresti in zona Auchan Titan ?? (zona Auchan Titan inseamna la maxim 7-800 metri de Auchan)

    00
  22. treaba cu lipsa pozelor sau a pozelor de calitate nu o s-o inteleg niciodata (si din pacate problema asta se regaseste si la case mai mari, de ex la prezentare de hoteluri sau pensiuni).

    cat despre proprietar, eu cred ca un proprietar de nota 10 este lafel de important precum calitatea apartamentului. oricat de euforic esti ca ai gasit un aprtament ok nu poti sa te muti daca nu lamuresti cateva chestii de bun simt cu proprietarul

    00
  23. NOU
    #27

    Na c-ati dat si de un proprietar din ala tafnos in persoana lui „Po” de mai sus. Misto aia cu „nu-ti permiti, ciocu’ mic”, el nu intelege ca un om nu inchiriaza doar pentru ca nu isi permite, poate sunt alte motive pentru care o face (de ex. e temporar in orasul asta si are de gand sa plece mai departe sau sa se intoarca de unde a venit la un moment dat).

    00
  24. @Po: daca faci contractul de inchiriere la notar si tot tacamul, chiriasul iti poate interzice sa intri in propria ta casa, asta daca nu este specificat ceva prin contract.

    00
  25. @Flo: O verificare lunară e acceptabil. În fiecare săptămână e prea mult.

    @emilian: Nu e chiar foarte tristă. N-am stat să scriu absolut toate rahaturile prin care am trecut, că au fost multe. Că acum două chirii era să pierd apartamentul perfect că fostul proprietar s-a tras pe cur la plata comisionului către agenţie şi multe alte chestii de genul ăsta.

    @BobbyR0: Cu trei zile înainte sau după? :)

    @Mircea: Decât să te bazezi pe site-uri, mai bine apelezi la o agenţie. Oricum majoritatea anunţurilor de pe site-uri sunt gestionate de agenţii. Aşa plăteşti comision, dar nu ai tu discuţii lămuritoare cu proprietarii sau alte chestii mâncătoare de timp şi nervi.

    @Daniel Andrei: Asta pentru că eşti un proprietar model. Nu toată lumea e ca tine.

    @Po: Te-a rănit la sentiment? Te-a părăsit bunul simţ? Fix de atitudini de genul ăsta nu are lumea asta nevoie.

    @Calul: Dacă aflam de tine la începutul săptămânii, poate-poate :)

    00
  26. @Po: Daca nu stiai afli acum. Inchirierea este in fapt o vanzare temporara a dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil. Evident ca nu poti vinde bunul respectiv dar cat esti chirias e ca si cum ai fi proprietar. In strainatate exista contracte de bun simt unde proprietarul are dreptul la 1 vizita pe an ( in ideea de a vedea daca e ok casa) si atat. Poti sa vii tu cu tot neamu tau si cu politie si cu jandarmerie si cu ce vrei matale. Fara mandat de la judecator nu intri. Pentru ca civilizatie!

    00
  27. Am mai vazut si anunturi in care, daca are masina de spalat, apartamentul este „pentru pretentiosi” :))

    00
  28. @ andrei boghiu – daca as fi stiut si eu…iti dai seama :)
    Pe mine m-a anuntat marti ca trebuie sa ne vedem si sa incheiem „colaborarea” tot marti pentru ca miercuri pleaca din tara !Iti dai seama ca m-am bucurat foarte tare…NOOOT. Noroc ca am putut opri cheltuielile din garantie (intretinere,net, lumina) ca altfel….

    00
  29. @calul astept un mail la gzmihaigmailcom

    00
  30. Apropos, am (de fapt, „am avut”) apartamentul inchiriat in RO. Eu locuiesc de ceva timp afara, deci sanse destul de mici sa ii ‘calc’ cand vrea muschiul meu. Apartament decent (da, nu `lux` ;-) ), apartament in care am locuit eu impreuna cu familia (copil mic de 1 an) inainte sa plec. Deci relativ curat (totul vopsit in alb si fara spoturi ;-) ), masina de spalat, ceva mobila, un birou, pat cu saltea OK, abajururi si alte maruntisuri care-ti fac viata cat de cat decenta.

    Bun, am inchiriat apartamentul ‘prin cunostinte’ unei familii cu copii. Oameni relativ cu pretentii, ziaristi pe la un trust mare si pe la Guvern … am crezut noi ca sunt destul de incredere. Sa-ti povestesc cum l-am gasit cand au plecat? Jegul de 2 degete pe gresie in bucatarie, peretii negri de la fum (doar in debara erau albi, in rest, in toata casa erau ca la copsa mica), cuva de la masina de spalat era indoita de parca era batuta cu ciocanul. Sa zicem ca alte maruntisuri (gen suportii de prosop din baie, abajururi, etc – au fost accidente, nu le pun la numaratoare). Si ma indoiesc sincer ca copii lor au putut face asa ceva. :-/

    Ok, inteleg uzura normala a lucrurilor si o accept. E un apartament in care se locuieste la urma urmei … dar distrugerile alea cum sa le numesc? Tu cum ai face daca ai avea un apartament inchiriat in RO ca sa te feresti de specimene de genul asta?

    00
  31. Din păcate nu-ţi rămâne decât să citeşti cealaltă persoană şi să vezi cum evoluează lucrurile în timp.

    Dacă ai semne de întrebare fix de la început, mai bine o laşi baltă. Sau dacă după 1-2 luni ţi se pare că sunt probleme, denunţarea unilaterală a contractului şi asta e.

    Toate cele de mai sus să fie acoperite contractual ca să nu ai probleme. Aşa cum pentru tine e costisitor să rulezi chiriaşi foarte des, aşa şi pentru el o să fie să se mute foarte des, poate se mai educă odată cu trecerea timpului :)

    00
  32. *mihai am trimis mail

    00
  33. NOU
    #37

    Aceeasi situatie cu a „miticosul”-ui, cumparat apartament in Bucuresti, locuit in el pentru putina vreme, plecat afara la cules de capsuni, inchiriat la cunostinte apartamentul. La vreo 3 luni ma intorc in tara si descopar ca intretinerea nu fusese platita deloc („n-au avut timp sa ajunga sa plateasca”) si era mizerie mare prin casa (cada era portocalie de la cat jeg se stransese in ea). Noroc ca s-a putut vorbi omeneste cu ei si au inteles ca nu e ok, au indreptat situatis si acum intra in al 3-lea an de cand inchiriaza tot la mine.

    00
  34. Un tool util pentru cautarea apartamentelor sunt si motoarele de cautare verticala. In Romania din ce stiu eu sunt doar doua: Property Book si Mitula. Pe afara ar mai fi si si Trovit.

    00
  35. @Daniel Andrei Foarte bine punctat, la mine cand dau anunt e ca un fel de casting, imi aleg chiriasul destul de greu, vin tot felul de ciumpalaci/manelisti/curve, din cand in cand si oameni de calitate, pana acuma i-am ales pe cei din urma. Asadar: Contract, avans chiria pe o luna, anexa la contract cu tot inventarul, fara restante la intretinere care sa depaseasca garantia.

    @miticosul Aberezi….! Tu ai citit ce prostii ai scris?

    00
  36. @Ovidiu „Inchirierea este in fapt o vanzare temporara a dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil.”

    Ti-ai luat medicamentele dimineata….?

    00
  37. daca aveti de inchiriat apartamente de 2-3 camere in Bucuresti la preturi normale (care nu inseamna neaparat ieftin pt mine), in zone bune – trimiteti un mail la [nickname-ul meu de mai sus]@yahoo.com. Multumesc.

    00
  38. Ma, numa’ eu nu inteleg motivul pentru care ai inchiria ceva gata mobilat si utilat?

    Sa-mi spal hainele in masina in care si-a spalat si altul chilotii si sa mananc cu lingurile lui?

    Pana mea, ma costa 3 milioane mutatul o data la mult timp. Mobila demontabile si 5 cutii, frigider, masina de spalat, vin baietii, in doua ore e rezolvata treaba cu tot cu reclablatu xbox-ului.
    Ca doar nu-ti pui muraturi si-ti pastrezi zestrea de la bunica intr-un apartament inchiriat. Sau tii biblioteca cu 2000 de volume,c a dea-ai e kindle pe lume.

    Si in plus proprietarul vine si mult mai rar pe-acolo, ca doar peretii n-ai cum sa-i darami.

    Pana mea, eu in doi ani de cand m-am mutat unde stau acu’ nu mi-a intrat proprietarul in casa decat sa ma ajute cu o cutie cand m-am mutat si o data cand m-a inundat masiv vecinu’ de sus. Altfel pa si pusi ne vedem la plata si nici atunci ca-i mai virez prin banca.

    Altfel…10 minute e langa metrou, da. Eu stau acum vizavi de statia de metrou, o vad de la balcon traversez un bulevard. Fac 7 minute pana la ea de cand am iesit din bloc… Ca doar merg nu alerg. Pana mea.

    00
  39. @po: vrei sa intrii in casa ta oricand vrei? ah nu iti permiti sa o lasi ne-inchiriata? ciocu mic!

    00
  40. acum 9-10 ani stateam la o baba sinistra care nu-mi dadea voie sa-mi pun internet pentru ca ar consuma curent in plus :) curent pe care tot eu il plateam :)

    00
  41. @m – Și ți se pare că problema este la ea, nu? :)

    00
  42. @ovidiu esti slab gramada. nu stiu unde ai citit asemenea ineptii sau cum ti le a debitat mintea

    00
  43. NOU
    #48

    @ovidiu … cred ca vroiai sa spui ca inchirierea este o cedare temporara a dreptului de folosinta … dar nu ti-ai gasit cuvintele.

    00
  44. @BogDan: cu oglinda aia imensa puteai sa faci ceva ce vezi doar in filme. :)

    00
  45. @razorsbk – Ajungea să te uiți la ea și preferai filmele, te asigur :)) Moartea pasiunii scria pe ea.

    00
  46. @dan – nu, ajuta-ma tu sa vad ce prostii am scris. multumesc anticipat!

    00
  47. In Belgia nu exista chirie la negru (sau foarte rar) si garantia reprezinta 2 luni de chirie, pe care sub nicio forma n-o dai proprietarului, ci o depui la banca intr-un cont comun (tu+ proprietar) blocat (e un produs bancar la fel de comun ca si contul curent), de unde nu-i poti scoate decat dupa mutare cand proprietarul semneaza la banca ca ii poti lua, fiind obligat sa faca asta o zi dupa mutare maxim. Daca el crede ca poate retine din bani, trebuie sa faca dovada prin raportului unui expert extern care vine si face proces verbal confruntandu-l cu procesul verbal de primire al apartamentului (facut tot de un expert extern, nu de proprietar + chirias intre ei asa informal) si numai dupa estimarea conform legii a daunelor, existand niste bareme f clare. De exemplu dungile de negreala lasate de mobila / tablouri pe perete se considera uz si nu distrugere. E o lista clara de uz / distrugere in lege si un om acreditat sa faca aceste evaluari, nu e dupa ureche. Alta chestie buna e ca toate contractele la utilitati (net, lumina etc) se fac pe numele chiriasului si se desfac la plecare. Exista deja instalatii de net / curent in toate cladirile, si dureaza 5 minute sa faci un contract online si sa dai dreptul societatii x sa te alimenteze pe cablul ala care e deja in casa. Alte 5 minute ca sa desfaci contractul. Ceea ce numim noi intretinere ei baga in pretul chiriei, deci practic proprietarul e asigurat, iar daca consumi mult mai mult ti se scade contractual costul extra din chirie, gen: daca platesti 30€ pe luna chirie si ai consumat apa 15 euro peste ce este inclus, chiria ta nu mai este valabila decat pentru 15 zile, deci te arde sa platesti repede ca sa nu zbori din casa. Iar vizita proprietarului in apartamentul inchiriat.. N-am auzit / trait niciodata asa ceva in 5 ani si 3 apartamente, si nici cunoscutii mei. Eventual daca il chemi tu ca nu merge vreo teava. Si atunci trimite direct instalator oricum, deci practic eu nu mi-am vazut proprietarul la fata in 3 ani de cand stau aici.

    00
  48. Am dat un apartament, spre inchiriere, in Romania. Prin prieteni/cunostinte l-am inchiriat unei firme, care avea nevoie de spatiu urgent (adica am avut la dispozitie o saptamana sa scot toata mobila si sa varuiesc 100 mp). Acusi se face anul, iar eu nu am de ce sa ma plang – facturi platite la timp, chiria intra la inceputul lunii. Ca masura de siguranta, am facut contractul de inchiriere pe un an, cu posibilitatea de prelungire/crestere a chiriei dupa expirarea primelor 12 luni.
    In Germania am cautat chirie 2 luni. Procesul a semanat cu petitul. Dadeam cu subsemnata cum ca am venitul X pe luna, nu fumez, nu am animale de casa, sunt „painea lui Dumnezeu” si promit sa fiu chirias exemplar. In general, apartamentele vazute corespundeau pozelor puse pe site-urile de imobiliare (cu vreo 2-3 exemple care mi-au dat cosmaruri). Inchrierea se face pe baza de contract care are peste 10 pagini, cu tot felul de clauze: trebuie sa varuiesc, cand plec, cu o anumita nuanta de alb, nu am voie sa dau gauri in pereti, nu am voie sa aprind lumanari (stau la mansarda), nu am voie sa usuc haine in apartament, etc. In schimb, legea ma protejeaza, ca si chirias, iar proprietarul nu are voie sa ma dea afara din casa.
    Proprietarul apartamentului in care stau acum m-a vizitat o singura data (desi sta peste drum si, conform contractului, are dreptul, cu programare, sa vada apartamentul o data pe luna), deoarece observase el ca a cazut ceva de la rama experioara a geamului si vroia sa repare. Cireasa de pe tort, in ceea ce il priveste, a fost sticla de vin spumant cu care s-a prezentat, dupa revelion, in semn de LMA.

    00
  49. autam gazda

    00
  50. We rented an apartment in FULL of cockroaches, they were everywhere and everywhere, we decided to immediately leave the apartment, and when we left a cockroach ran in front of us, which I have never seen. After we left, we began to call it „the owner of the network daily rent apartments RED BED ” named George and could not call for 3 or 4 hours. When he made contact, he said that is not in the city, that we told him do not intend to stay in this apartment, and leave the hotel, and he said that tomorrow relocate us to another. The next day the owner cheated us, money is not returned ($ 300) and left homeless. did not go to the police, because it was not released and the desire to spend time on it, so it was necessary to solve the housing problem in the first place. so imagine what it turned out to low on intellect and the soul the man who took advantage of the situation and fraudulently stole our money and left us the street. we left Bucharest, just so it does not leave, intend to take action, because as I understand it, this pathetic fraudster may likewise do with each, so these messages we like to be taught a lesson.
    His mobile phone 40720502281. Name REDBED. Website redbed.ro. Advertising has on Booking.com and similar sites. All photos of his apartment with cockroaches, e-mails and messages from his phone number with the threats I have attached.

    00
  51. Buna. Scriu aici pentru voi cei care sunteti in cautare de chirii si va spun ce am patit eu cu proprietarii, sa aveti grija, sa nu patiti si voi ca mine.
    Am locuit cativa ani buni intr o garsoniera pe timpul fac cu diverse fetiscane, ele au plecat ramanand eu (intr o garsoniera minuscula), urmand ca la final sa vina cu pretentii proprietara ca i-am stricat minunata ei garsoniera, care era stricata dinainte. Apoi fiind in cautare de ceva mai spatios, am dat peste un complex privat foarte OK ca amplasament, insa proprietara locuia sub mine (apartament nou, pereti subtiri), urmand ca la fiecare miscare aceasta sa mi trimita mesaje, sa vina sa mi bata la usa (nu va ganditi ca facem galagie, nici petreceri, nici nimic) insa femeia era de-a dreptul nebuna. Am plecat dupa cateva luni… dupa ceva timp sa ma sune sa mi zici ca i-am stricat clanta si altele… De-a deptul horror. feriti-va de proprietari isterici si pusi pe control. Nu ne tin pe gratis acolo!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.