Despre angajați și freelanceri: nu poți și să fii liber și milionar în același timp

Apropo de ce spune Andrei aici, că unii preferă să muncească mai puțin, dar să câștige mai mulți bani, chiar dacă nu sunt bani constanți și sigur, zilele trecute am aflat că doi oameni cu care am lucrat anul ăsta au ales calea pribegiei freelancingului, pentru că li se părea că muncesc prea mult și sunt plătiți mai puțini, iar acum muncesc jumătate din cât o făceau și câștigă mult mai mult.

Nu e rău. Oamenii realizează că au potențial și că pot face mai multe de capul lor, iar angajatorii realizează că angajații sunt valoroși.

Toate companiile au pornit cu intenții bune. Toate. Doar că, la un moment dat, când ai angajați, nu prea poți să te mai ții de intențiile alea bune, că angajaților le pasă de salariu, nu de ce avea directorul companiei în cap când a pornit treaba. Nu ai ce și cui să explici.

Și aici începe spirala: ca să dai salarii angajaților trebuie să faci lucruri care nu-ți plac folosindu-i pe aceiași angajați cărora nici lor nu le place ce fac. De asta, dacă vreți să rămâneți fericiți cât mai mult timp cu compania voastră, angajați cât mai puțini oameni. Nu veți devenit milionar însă.

fun-angajat

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

42 comentarii

  1. Blog de educatie civica, fesan, topoare si masini

    00
    • Cu comentarii fără valoare.

      00
    • De fapt era un comentariu apreciativ. Romanul e invatat sa fie angajat(„meseria e bratara de aur”,”timpul trece leafa merge”) si nu antreprenor. Acuma cred ca depinde mult si de domeniu, daca ai firma proprie in general nu mai ai orar standard, pentru un client important mai lucrezi si in weekend, mai trebuie si sa te zbati un pic pentru clienti noi, trebuie sa te tii la curent cu detalii legislative, contabilitate etc.

      00
  2. eu zic ca e cam invers, lucrezi intr-o companie si o cam freci jumatate de timp, ai timp mai mult si esti platit oricum pe cand daca esti freelancer poate castigi mai mult dar si lucrezi mai mult, mai esti si cu stres pana gasesti urmatorul proiect

    00
    • Zici gresit.

      – unu’ care e freelancer de ceva ani.

      00
    • @Pluto vrei sa dezvolti, te rog?

      00
    • @Dan, desigur.

      Can lucram full-time pentru o companie, munceam de-mi sareau ochii. Faceam ca 70 de ore de munca pe saptamana. Salariul era mai mult decat ok, dar nu frecam duda deloc. Din cauza ca sunt foarte bun pe domeniul meu, mi s-au lasat in carca o gramada de responsabilitati, pentru ca erau sigur ca o sa le fac perfect.

      Mi-am dat demisia si m-am apucat de freelance. Da, munca e multa, dar e mai putin decat inainte. Clienti nu caut; m-au gasit ei pe mine si am cateva colaborari pe termen lung. Nu-si permit sa ma umple cu munca pentru ca sunt mai mult consultant. Gasesc probleme, arat cu degetul, imi dau cu parerea. Dar daca sunt rugat sa fac ceva ce nu tine de domeniul meu, pot sa-i refuz foarte usor, fara sa-mi fie frica ca raman cu curu pe gheata.

      Si da – ca si bani fac mult mai mult.

      00
    • @Pluto – da man, dar nu cred ca sunt atat multi aia care chiar lucreaza 70 de ore pe saptamana la corporatie. Cifra mi se pare oricum exagerata – inseamna ori mult weekend work ori 14 ore de munca zilnic.

      De curiozitate, in ce domeniu lucrezi / care sunt atributiile tale?

      00
    • 70 de ore/săptămână este atât ilegal cât şi ilogic. Houmas Plantation se numeşte compania?

      00
    • @Garm.

      Nu era la corporatie. Cand am lucrat la corporatie, se respecta orarul cu strictete. Bagam 70 de ore cand eram la un start-up. Nu era in fiecare saptamana cifra asta, dar se intampla mai des decat vroiam eu. Si da, asta inseamna cate 6-7 zile pe saptamana de munca. Sambata/duminica lucram cam 5-6 ore pe zi, in restul zilelor eram de la 9 la 9. Nu-mi era impus de angajator, dar luam bonusuri de performanta si suma era imensa pentru cineva de varsta mea. Prost sa fiu sa nu incerc sa fac mai multi bani.

      Lucrez in online.

      00
  3. Complet of-topic că nu mă pot abține.
    Ia coada de topor, neamule :) https://imgur.com/a/o8bdALg

    00
  4. „Atunci când faci 1200 de lei în 5 ore într-o sâmbătă făcând câteva poze și mai stai și cu părinții, normal că n-o să te duci la muncă 8 ore pe zi pentru 1700 de lei.”
    5 ore pe teren si apoi cate ore la editat ? pentru cele 5 ore ai nevoie de echipamente care mai trebuie schimbate dupa o vreme.
    Cate evenimente poti avea pe an 20 ? sunt vreo 2-3 luni cand e aglomerat in rest bate vantul.
    20×1200=24000lei/an din care trebuie platite echipamentele/ impozite/taxe – ramane cu jumatate?
    Daca vorbesti foarte bine engleza sau o limba straina, cu un laptop si niste casti poti muncii remote pentru diferite firme de prin vest sau america pe 1-2000$, de la dispecer, bookkepping, design, diferite task-uri, technical suport…….

    00
    • Am un amic care se ocupa cu asta, și când e vârful sezonului baga vineri, sâmbătă, duminică, și mai are și altele bonus, diferite evenimente. Deci ies bani lejer, daca te tii, îți place și ești bun.

      00
    • Se castiga bani din foto si video la evenimente cacalau… un fotograf la o nunta incepe de la 600 de euro… e adevarat ca sta o zi intreaga pentru eveniment si probabil inca 2-3 la editat, mai plateste putin cas si cass la stat… daca isi prinde 10 clienti pe an tot e mai decent decat sluga pe plantatie.

      00
    • @wd ma poti lumina cu niste sfaturi vizavi de astfel de joburi de genul work from home unde pot castiga 1-2k dolari pe luna? Chiar m-ai facut curios desi auzisem deja lucruri legate de subiect.

      00
  5. La corporatie faci treaba A. Te exprimi la management ca poti sa faci si treaba B dar si ca vrei o marire mai mare. Dar (sa presupunem ca iti accepta o eventuala marire) problem e ca deja exista un coleg / echipa ce face treba B si nu se poate. Chiar daca poti sa faci mai mult nu te lasa firma pentru ca asa e structurata.

    Pe cand ca freelancer ii zici clientului ca faci A si B, costa atat…nimic nu te limiteaza, nu te opreste (cel putin asa vad eu lucrurile)

    Eu ma tot lovesc de prima problema expusa mai sus si ma gandesc catre freelancing.

    00
  6. Pribegie pe bune sau pe firma unui prieten fara tva fara contributii etc? Ca la noi are niste nuante activitatea asta pe cont propriu.

    00
    • Detalii nesemnificative. Cunosc antreprenori de succes care nu plătesc chirie, utilaje, oameni… Dacă ar plăti nu ar mai fi așa de succes.

      00
  7. Eu asa lucrez de vreo 9 ani.

    De ce imi convine:
    – 2 ore castigate zilnic din trafic = 1 zi pe saptamana plus
    – la birou productivitatea reala e de vreo 3-4 ore pe zi, deci mai castig inca doua zile pe saptamana
    – din astea doua de mai sus reduc timpul muncit la jumatate castigand cel putin aceiasi bani
    – prefer sa imi aleg oamenii cu care interactionez
    – lucrez in doua domenii care imi plac, l-as face si pe al treilea, dar nu am fizic timp

    Oricum, indiferent ca esti angajat sau nu, intotdeauna sunt parti din munca care nu iti plac.

    00
  8. Eu am facut pasul.

    Ca angajat, am constatat ca peste un anumit nivel de experienta, ca si non-manager, non-vanzari, salariile sunt plafonate. Nasol, pentru ca asta a transformat ultimul loc de munca in ceva caldut. A durat ceva vreme sa ma prind, si a durat si mai mult pana sa imi dea cineva de lucru consistent, pe cont propriu.

    Bun, ca si free-lancer am alte probleme acum. Banii nu mai sunt o problema, dar munca e foarte fragmentata. Cere disciplina. Si nu imi place toata. Si nici nu vreau sa depind de o singura sursa.

    Dar, to the point, nu muncesti mai putin _daca vrei sa ti se dea constant de munca_. Si familia are de suferit. Ba chiar incepi sa realizezi ca nu te imbogatesti daca nu are cine sa munceasca pentru tine. Si incepi sa angajezi :))

    00
  9. cum sa nu poti deveni milionar cu putini angajati?

    00
  10. Mie imi merge de 15 ani freelancer. Nu strălucit, decent.
    Mereu mă mir că merge.
    E ceva contra naturii mele si a mediului in care am crescut, pentru că meșteșugarii erau doar la țară sau în anii ’50.
    E greu să îți faci singur etica muncii, programul, clienții, să ai grijă de tine etc.
    O să vă spun la bătrânețe dacă a meritat. Deocamdată, nu mi se arată în niciun fel.

    00
  11. Asta cu freelancingul este cu dus și întors. Nu sunt chiar atât de multe domeniile în care să poți face ceva de genul acesta. Sunt trecut prin toate etapele: angajat, freelancer, angajator.
    Când ești freelancer chestia cu libertatea este una iluzorie. Da, poți decide să nu te duci la servici, dar dacă ai termene-limită, oricum trebuie să muncești. Poți refuza un proiect-două care nu-ți place, dar nu-ți poți face din asta un obicei, că ai o rată de plătit, un frigider de umplut, o țoală de cumpărat ca să nu arăți ca un om al străzii…
    Un alt aspect este controlul calității. Nefiind nimeni de la spate care să verifice munca poți da rasol, poți decide azi să o mermelești, poți face câte-o ghidușie că tot nu se prinde clientul și azi parcă nu ai chef…
    Când ești singur, ești singur. Nu poți aborda prea multe proiecte, nu poți lucra decât până la un anumit nivel, e greu să asiguri continuitatea serviciilor, nu ai cu cine să te sfătuiești.

    00
  12. mie mi-a placut tot timpul angajat la altii desi am firma mea. problema de fiecare data cand am plecat a fost schimbarea termenilor contractului fara o negociere.

    bine, vorba vine… dar daca eu mi-am negociat ca raspund unui singur om, fac taskurile x y z , orice altceva se plateste in plus… incepe cu hai te rog ajuta-ma cu asta si se transofrma asta e treaba ta. si cand intrebi de bani… pai stai sa vezi ca nu acum ca bla bla.

    si mai nou imi dau seama ca sunt atat de strict cu contractele ca nimeni nu mai vrea sa lucreze cu mine … din Romania. ca in afara sunt ok :P

    00
  13. Deschizând ochii aflu ca un client plătea companiei 800 EUR /zi munca mea. Eu luam 100 net. Ca pfa găsesc clienți (și în paralel) la 300-600 și plătesc taxe la norma de venit și minim pe economie. Ba mai trebuie sa îmi iau 4 luni forțat concediu sa nu ies din limita maxima la norme . Nu ajungi milionar dar îți oferă libertate și finanțe sa devii prin alte investiții

    00
  14. Mie-mi lipsesc enorm colegii. Din 1990 pana 2012 angajat, apoi pe cont propriu.
    M-am si mutat din Ardeal in Bucuresti, nu prea stiu multa lume.
    Este bine cand e frig si ploua sa lucrezi de acasa, dar te cam saturi uneori.

    00
  15. Muncesti si ca freelancer de-ti sar capacele. Cine are impresia ca e diferit de un job normal inseamna ca nu a facut asta niciodata. Da, moneywise probabil ca iesi mai ok decat la un job de birou in Romania.

    00
  16. uite niste cifre ca freelancer:
    sunt zile ocazionale cand castigi 1000 eur pe zi sau, daca ai noroc, si mai mult
    sunt zile frecvente cand castigi 500 pe zi
    sunt joburi in care castigi 2-300 de euro intr-o ora
    apoi, sunt zile in care iti bagi picioarele si te duci, zici la client ca ai alta urgenta, si te duci la un film la mall cu sala goala, cand toti ailalti lucreaza cu 5-6 euro pe ora la patron. faceti voi socotelile

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.