Depresia și depopularea nu sunt o problemă

Când citești articole de genul ăsta te apucă un pic panica. Sau când auzi că depresia face victime și oamenii se sinucid în numere record. Dar, pe lângă previziuni, există realitatea. Și ea e cam așa:

În prima lună din an preţul mediu al unui apartament vechi cu trei camere a fost în creştere cu 600 de euro faţă de luna anterioară şi cu 2.200 de euro mai mult decât în ianuarie 2018. În februarie creşterea a continuat, preţurile de luna trecută fiind cu aproape 4% mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

Când veți auzi că sunt zeci de blocuri fără ocupanți, când veți găsi parcare la orice oră din zi și din noapte peste tot în oraș, când veți auzi că metrul pătrat de teren arabil a scăzut sub 3€, atunci să știți că avem o problemă cu populația.

Dar până atunci se construiește în draci, mai ales în orașele cu locuri de muncă, se fac locuri de muncă (mă uitam că se închide nu știu ce fabrică pe lângă Bod, cred că angajatorii salivează la poarta fabricii).

Ce e nevoie: de facilități pentru navetiști și de mobilitatea forței de muncă. Și facultăți. Și școli de meserii. Și conducători mai luminați. Și care să nu fie proști. Dar momentan depopularea nu e o problemă. Va fi, probabil, după ce plecăm noi, dar cum noi putem pleca oricând…

update. viitorul României este pe modelul vestic. orașul este centru industrial, în jurul lui sunt sate/localități unde locuiesc oameni care muncesc în fabricile de pe lângă oraș. terenul din jurul satelor e lucrat mecanizat de fermieri și câteva ajutoare. nu jumătate din populație angajată în agricultură. nu jumătate din jumătatea ailaltă stând pe fund în orășele moarte, așteptând să pice locuri de muncă din cer.

 

infografic-munca

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

41 comentarii

  1. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 49 Thumb down 81
    • Jumătate dintre locuitorii planetei și-ar tăia un coi numai ca să poată locui într-o țară ca România. Doar deschidem puțin ușa și s-a rezolvat problema demografică.


      Comentariu apreciat. Thumb up 39 Thumb down 1
    • Confirm. Și eu cum s-a deschis puțin ușa, cum am plecat din Vaslui.

      Thumb up 5 Thumb down 4
  2. o mica precizare legat de imobiliare: indexul imobiliar de pe imobiliare.ro e calculat la numarul de anunturi de pe site. multe dubluri, sau false. sau pur si simplu apartamente care nu se vand de ani de zile. iar adminii se fac ca ploua. “am atentionat agentia de anuntul gresit” – raspunsul tipic.
    alta observatie: sunt orase unde s-a construit in draci si s-au si vandut la fel apartamente prima casa (adica la 60k) dar nu exista fabrici/productie. majoritatea au plecat a doua oara in Italia la munca – Vorbesc de RM-Valcea.cresterea asta e fix pix.


    Comentariu apreciat. Thumb up 61 Thumb down 6
  3. Graficul ala reflecta situatia populatiei in cel mai bun scenariu posibil. Depopularea a inceput de la sat si continua. Peste jumatate din colegii de liceu, traiesc in alta tara si nu se vor mai intoarce. Impresia de aglomerare este in Bucuresti si alte cateva municipii resedinta de judet, ca in rest bate vantul. Degeaba ai facultati, facilitati, scoli daca nu mai ai cu cine.


    Comentariu apreciat. Thumb up 37 Thumb down 0
  4. Daca e deficit de forta de munca inseamna ca vor creste salariile?

    Thumb up 4 Thumb down 7
    • da și nu. salariile pot crește până când firma își face socotelile dacă nu cumva iese mai ieftin mutând producția în altă parte.

    • Suntem în competiție cu realmente TOATĂ LUMEA.
      Știu, cînd e vorba de un competitor care să facă jobul tău mai rapid, pe bani mai puțini și, eventual, mai bine ca tine, e nasol. Dar cînd TU ești cel care beneficiezi de asta (mărfuri din hipermarket sau un simplu om care-ți schimbă faianța), parcă-i bine.
      Investitorul se duce mereu spre zonele de profit maxim (tu, dacă ai fi unul din ei, n-ai face la fel?).
      În Ro, cazurile se despică-n două:
      1. Zone care au nevoie de investitori. Dacă zic ”să dea oamenilor de lucru”, sună nașpa (sună a ”vacă de muls” – deși, fără un investitor, ”vaca” moare de foame în lipsa unui ajutor social). Dar cheia e mereu să aduci cît mai mulți investitori astfel încît aceștia să concureze (prin salarii) între ei.
      2. Zone care acestă competiție între investitori există cît de cît (București, Cluj, Iași, Sibiu, Timișoara, Brașov). Sectorul IT e departe cel mai cel reprezentativ pt asta.
      Bucureștiul e un exemplu oareacum atipic: fiind capitală, cam orice firmă străină are măcar un birou reprezentativ acolo. De ex, eu lucrez în Iași dar sediul social al firmei al cărei angajat sunt, este în București, prin urmare în statistici apar, probabil, ca aducînd venituri orașului București. Nu-s contabil, s-ar putea să mă înșel.


      Comentariu apreciat. Thumb up 25 Thumb down 3
    • Despre sectorul IT, pt că am văzut că unii consideră nedrept că această categorie socială este scutită de impozitul pe venit (10%, dacă nu mă înșel):
      Aceasta e o măsură cauzată tot de globalizare (sectorul IT e în competiție DIRECTĂ cu TOATE țările – deci măcar ”doar UE”). Și statul a are de ales: jumulești mai puțin acestă categorie (căci ei plătesc TVA și toate celelalte, afară de cei 10%) sau nu mai ai această breaslă.
      Și mai spun ceva: fără această breaslă, o grămadă de alte bresle (în mod cert ăia care îi au de clienți direcți: fast-food-urile și hotelurile din jurul ”office”-urilor) ar avea de suferit! Să nu uităm că acest sector contribuie la PIB în mod egal (ba chiar puțin mai mult) cu sectorul agricol (în care lucrează de 10x mai mulți oameni!).
      Dar, CEL mai important, sectorul IT aduce bani în țară (sectorul agricol are vînzări și-și).


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 29 Thumb down 11
  5. Creşterea există, dar e foarte neuniform distribuită. Creştere e în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov, Oradea, Sibiu, Sebeş, Târgu Mureş şi poate alte câteva oraşe, dar limitat. În rest, e stagnare sau regres formidabil, în special la munca de înaltă calificare. E foarte greu să atragi oameni foarte bine pregătiți în oraşe în regres. Oraşe ca Zalău, Bistrița, Focşani, Slobozia, Sfântu Gheorghe, Botoşani, Drobeta şi multe multe altele au perspective sumbre. Unele, adesea foste monoindustriale, sunt chiar în colaps total datorită plecărilor. Acolo nu construieşte nimeni.


    Comentariu apreciat. Thumb up 26 Thumb down 2
    • Hm. In Botosani numai anul asta vor fi gata trei complexe de apartmente, unul cu 4 blocuri de 4 etaje, altul de 10 etaje, altul de 8… Zic si eu.

      Thumb up 6 Thumb down 13
    • intr-unul din orasele alea in colaps sunt vreo 20 de blocuri in diferite stadii de constructie.
      interesant este cine cumpara!

      Thumb up 12 Thumb down 1
    • @daddy, bugetarii, în asemenea zone cine altcineva isi permite :)
      Dar pe cifre multe zone depopulate în special din est în care bate vântul stau foarte bine ca populație, din cauza rezidentei moldovenilor de peste prut pe care deși n-o sa-i găsești niciodată acolo fac zonele sa înflorească deși ele au scăzut drastic ca populație

      Thumb up 7 Thumb down 6
    • toata lumea stie ca Botosaniul e pe val…in trei-patru, hai maximum cinci ani, depaseste Brasovul.

      Thumb up 16 Thumb down 5
  6. Nu poti trage concluzia ca nu e depopulare doar analizand ce se intampla in marile orase – caci preturile cresc in marele orase, e lipsa acuta de forta de munca tot acolo.
    Dar ia situatia oraselor medii/mici sau a comunelor. Gospodarii parasite, populatie imbatranita, lipsa locurilor de munca.

    Thumb up 11 Thumb down 0
  7. Este normal ceea ce se întâmplă.
    Orașele mari, cu industrie, cu centre universitare, atrag tinerii pentru oportunități de studii, carieră, familie, distracție, etc.
    Satele în care nu există populație activă se duc ușor, ușor, deoarece in lipsa locurilor de muncă, oamenii apți de muncă migrează. Satele ăstea trebuie să moară, deoarece au fost niște experimente sociale tragice.
    Cluj, Sibiu, Brașov, Timișoara, Oradea, Arad, Pitești, sunt centre puternice de dezvoltare, unde industria mișcă bine.
    Sunt curios ce-o să se intâmple cu București, deoarece în următorii 10 ani, cam 500.000 de mitici sunt eligibili pentru Sub Pământ SRL. Oare moldovenii vor compensa scăderea populației aduse cu arcanu dă Nea Nicu?


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 14 Thumb down 29
    • Nu inteleg obsesia cu moldovenii. Someone explain plz.

      Thumb up 16 Thumb down 2
    • Satele ăstea trebuie să moară

      nu poți să spui așa ceva :D

    • “Satele ăstea trebuie să moară, deoarece au fost niște experimente sociale tragice.”

      Eu nu stiu sau nu am auzit de sate create artificial de comunisti sau de alte regimuri, ca sa le putem numi “experimente sociale”. Din ce cunosc eu, vorbim de sate cu sute de ani de existenta, care au aparut in mod natural pe acolo pe unde sunt astazi.

      Mai mult, cred ca cea mai mare parte dintre noi, daca se cauta la bunici sau strabunici or sa aiba supriza neplacuta sa vada ca se trag din aceste “experimente sociale tragice”. Ma rog, poate ca ma insel, cei de pe blogul asta se exclud, toti suntem oraseni la a 6-a generatie.

      Da, situatia se schimba inevitabil si populatia rurala o sa tot scada. Doar ca tonul asta e un pic prea mult pentru mine.

      A, si inca ceva. De disparut tot nu or sa dispara prea curand. Germania, a mai industrializata tara din lume, are si astazi 26% din populatie in mediul rural, adica bine peste 20 de milioane.

      Thumb up 11 Thumb down 0
    • Germania, a mai industrializata tara din lume, are si astazi 26% din populatie in mediul rural, adica bine peste 20 de milioane.

      Cu mentiunea ca in Germania unele companii mari au sediul central in sate, de ex. SAP, Adidas, parca si Lidl. Si mai sunt destui care traiesc la sat si vin in oras cu trenul Regio, daca sunt la 20-30km ajuns mai repede la birou decat ajunge corporatistul in Pipera.

      Thumb up 6 Thumb down 1
    • @Tziahs
      “Faza cu moldovenii” in perioada contemporana porneste cred de la foamerea din 47 cand s-a produs o prima puteenica stramutare de populatie de la sat la diverse orase. Cum moldova a ramas o zona saraca dupa primul razboi pe baza lipsei de infrastructura s-a impamantenit gluma cu moldovenii care umblau pe tren fara bilet si se aplecau la “sarma baaaa”.
      Migratia a continuat si maj tarziuvcand majoritatea mainii de lucru necalificate in industriile grele era formata din moldoveni. Prin urmare dezradacinatii ajunsi prin centrele urbane din tara au reprezentat o carte de vizita nu tocmai glorioasa pentru toti moldovenii: saraci, prosti si dispusi la gainarii.
      Din pacate aceeasi lipsa de infrastructura nu le-a folosit prea mult nici dupa revolutie asa ca saracia si prostia impreuna cu faimoasele stiri de la ora 5 au facut legea.
      Sper c-am fost clar.

      Thumb up 3 Thumb down 0
  8. m-am reintors in Piatra Neamt dupa vreo 25 de ani si e socant cate apartamente sunt nelocuite …


    Comentariu apreciat. Thumb up 31 Thumb down 0
    • Şi ai intrat uşor? Ai găsit ceva prin ele? Dă-ne un semn!

      Pol. Română


      Comentariu apreciat. Thumb up 41 Thumb down 1
    • Poate pentru ca o parte din oamenii aia lucreaza in afara tarii. Am stat intr-un oras din Moldova la un moment dat. Cel putin o treime din locuitorii de acolo lucrau in Italia sau Anglia. Orasul era mai plin vara, cand se intorceau acasa cei plecati.

      Thumb up 7 Thumb down 1
  9. Cred că se ştie bancul cu exodul moldovenilor şi sârma de pe vremea comuniştilor. Ei, au început şi capitaliştii, încet, încet să ofere şi ei cazare tip cămin+o masă+un sanviş, gratis, doar să mergi să lucrezi ca muncitor necalificat la ei în fabrică. Probabil în timp vor apărea şi mai multe şcoli de meserii cu burse care să atragă muncitori în zonele puternic industrializate care vor lucra tot pe salariul minim (+ 200-300 de lei) pentru 10-12 ore de muncă pâna pe la 45-50 de ani, firmele vor declara falimentul şi se vor muta în SUA după care muncitorii se vor organiza în sindicate muncitoreşti, vor fi greve, vor pica guverne, Vasile va trage iar sirena de coadă, jandarmii vor trage în plin în manifestanţi …

    Thumb up 19 Thumb down 3
  10. Articolul asta e un fel de “Ia uitati! Corabia nu se scufunda!! Sobolanii nu fug! Ia uitati ce plin de ei e pe punte si in pragul tuturor iesirilor!!!
    Ahem…..

    Thumb up 8 Thumb down 10
    • oh, nu, se duc la muncă în italia și cu banii de acolo cumpără case aici!

    • Da si dupa ce isi construiesc casele aici se duc inapoi in Italia si casele stau goale


      Comentariu apreciat. Thumb up 29 Thumb down 1
    • @IonutO: Exact. Prin sudul tarii, pe unde ma deplasez de obicei, e un numar foarte mare de case din astea nou construite/renovate, dar nu prea vezi tipenie de om prin curti.

      Thumb up 13 Thumb down 0
  11. Crescut în provincie, reședința de județ de pe lângă București. Pe scara in care am copilărit, din 20 apartamente, 4 sunt goale de ceva ani, iar mai mult de jumătate sunt locuite de cei care s-au mutat acolo pentru prima data acum 30 ani. Toți copiii s-au mutat fie în București, fie în afara, orașul e destul de sinistru ( multi zic liniștit), îmbătrânit, nu prea mai vezi lume cu chef de viață pe stradă. De satele bunicilor nici nu vreau sa mai amintesc.

    Thumb up 18 Thumb down 0
  12. E hilar, dar adevarul e ca multe din acele apartamente ”rezidentiale”, sunt cumparate de cei ce lucreaza in afara tarii, cash sau in mai multe rate. Fenomenul este prezent mai ales in orasele universitare, multi le inchiriaza, sau locuiesc in ele 1-2 luni pe an.

    Thumb up 11 Thumb down 0
  13. Vali, sunt de acord cu viziunea ta referitoare la viitor (exceptand momentele cand vad Romania in viitor precum Republica Moldova acum). Dar, una din marile piedici inspre orice tine de dezvoltare consta in faptul ca undeva la 20-25% vad viitorul intr-o societate ce seamana cu maica Rusie: gudurandu-se pe langa un oligarh/baron, sa le dea ceva (un castron de mancare, o slujba de vataf)

    Thumb up 2 Thumb down 5
  14. 20-20 19.2 milioane de locuitori? unde? Probabil cu cei plecati in strainatate dar in nici un caz in tara…

    Thumb up 6 Thumb down 1
  15. Problema reala a Romaniei e lipsa locurilor de munca. Intre 89 si azi (30 de ani) cred ca s-au pierdut 5-6 milioane de locuri de munca. Cam atatia romani au plecat si pe afara.
    In afara de centrele universitare si unele resedinte de judet, ce locuri de munca gasesti in privat, fara pile si sa fii platit cu minim 2000 lei? Aproape zero.
    Si in centrele universitare, in afara de IT, e foarte greu sa gasesti locuri platite cu peste 3000 lei net (oameni cu studii superioare sau meseriasi). Cu atat mai mult cu cat ai peste 45-50 ani.
    Asta cu lipsa angajatilor e doar o vrajeala, smecherii lumii vor doar sa amestece natiile. Strainului pe care il aduc in Romania ( gen vietnamez) ii ofera mai multe decat romanului pt acelasi post.
    Romanului ii ofera 1270 lei net, strainului 2500 lei net plus cazare plus mancare. Si dupa aia il fac lenes pe roman.

    Thumb up 17 Thumb down 0
  16. @Zoso: Ai scris într-un articol că sunt sate depopulate cu bătrâni care au nevoie de doctori și ai zis că cineva s-ar duce acolo dar cand vede că trebuie să dea 40.000€ (sau 20-25.000€, nu-mi mai amintesc exact) pe o casă undeva unde nu are apă curentă sau gaz deja fuge.
    Eu nu înțeleg o chestie: văd că sunt destule sate cu case la prețuri de astea și să știi că în Iași un apartament cu două camere e 40.000€-45.000€. De ce au prețurile astea și de ce se tot construiește la greu peste tot din moment ce România se depopulează pe zi ce trece tot mai mult?

    Thumb up 5 Thumb down 0
    • pentru că orice fabrică/companie are nevoie și de middle și top management, și pe ăștia nu prea îi convingi să vină la porumb. mai degrabă aduci țăranul la oraș și îl pui să plătească rate.

    • Da, dar prețurile caselor și apartamentelor? Eu asta nu înțeleg. De ce o casă într-un sat uitat de lume, cu doar zece babe și moșnegi, fără apă curentă și fără canalizare, cu wc în fundul curții ajunge să aibă același preț cu un apartament în Iași?
      Și de ce se construiește în draci și la prețuri de 40-50.000€, peste tot, din moment ce peste tot se vorbește despre depopularea României? Pentru cine sunt? Cine să locuiască în ele dacă țara se depopulează? Cine să le cumpere dacă oamenii cu putere de cumpărare pleacă?
      Și metrul pătrat văd că e în creștere peste tot. Este cerere? Cine cumpără dacă toți pleacă? Și dacă toți pleacă nu ar fi normal să vândă și nu să cumpere?
      Cum se explică toate astea?

      Thumb up 8 Thumb down 0
    • Înțeleg că tu zici oarecum că totul e pe seama țăranilor aduși la oraș si puși să plătească rate. Numai că e o problemă: țăranii pleacă în străinătate și nu în România, la oraș. Înainte plecau în Spania, pe urmă în Italia, acum in Anglia, Franța și Germania.

      Thumb up 6 Thumb down 0
    • cum cine cumpără? ăia care vin din orașe mai mici, studenți care nu vor să se mai intoarcă la sapă, oameni care au plecat și nu vor să rămână acolo…

  17. Nu stiu cum e prin alte zone, dar la Iasi se construieste in draci si au venit moldovenii de peste Prut si cumpara toate apartamentele cu bani cash (in sacosa – la propriu). O fi bine pentru economie, nu stiu…

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.