datoria mea civică e să râd de securişti

…si să nu ii votez.

Am spus-o încă din 2006, Băsescu este un pericol structual pentru România. Marea sa problemă este incapacitatea de a-şi evalua corect capacităţile. Acest preşedinte cu o cultură generală de almanah şi o experienţă de viaţă rudimentară este o gafă a istoriei. De şase ani nu a realizat nimic.

Sub mandatele sale, sărăcia este dublată de ură şi neîncredere. A atacat sistematic profesorii, medicii, pensionarii, bugetarii, micii întreprinzători, mamele, copiii, pe oricine a refuzat să-l urmeze necondiţionat. Astfel, lupta cu Traian Băsescu a devenit o obligaţie civică, o responsabilitate socială.

Dezastrul economic şi social din anul 2010 este 100% responsabilitatea regimului Băsescu. Să ne înţelegem, în acest moment, Europa şi Statele Unite au ieşit din criză! Românii trebuie să ştie asta.

Sigur, unii specialişti vorbesc de o reîntoarcere a crizei. Dar la acest moment cifrele demonstrează că aproape toate statele europene au depăşit recesiunea economică. Bulgaria va avea în acest an creştere economică de 0,5%! În schimb, economia României va scădea cu peste 2%. Ce are Bulgaria în plus faţă de România? Un Guvern mai competent şi un preşedinte care are bunul simţ de a-şi înţelege limitele.

Hai sa ghicim cine spune tampeniile astea.

Da, e Felix. Bună aia cu SUA si Europa au iesit din criza. Buna de tot. O fi prof. dr. şi in economie, sau doar in limbi? Buna si aia cu “criza e vina lui Băsescu”. Ai naibii americani cum au iesit ei din criza, numai noi nu.

Altfel, discursul sau e acelasi cu al spagatistului care si-a scos prietena la produs pe site, ca nu stie sa scrie, dar mai periat.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

52 comentarii

  1. Sa nu uitam de impozitul forfetar si de alte „gafe”.

    00
  2. Acordam prea multa atentie acestor personaje chit ca-i criticam , chit ca aruncam cu oua in ei pe strada.

    00
  3. Daca cele spuse mai sus apartin unuia care nu ti-e pe plac, asta nu inseamna ca, in majoritatea lor, nu-s adevaruri…

    00
    • @George: lol. ai dreptate, sunt adevaruri maxime. de aia rade lumea si cu curul de cine le-a zis si de aia partidul lui e la 0.000001%.

  4. Eu cred ca securistul ala infect are 100% dreptate. Daca emitentul era un prieten de-al tau probabil nu mai discreditai amuzat afirmatiile alea. Dar tu esti zen si crezi ca nimic din ce se intampla in jegul asta de tara nu te poate atinge. Te superi daca te acuz de ignoranta?

    00
  5. ROFLMAO europa a iesit din criza? UNDE? Vreau si eu acolo

    00
  6. Pt. zoso
    In fecare sat exista „prostul satului”. Nu e bagat in seama, nu-l intreaba nimeni nimic, nu asculta la el nimeni. Dar, din cand in cand, in prostia lui, se mai protapeste in fata primariei, sau a politiei, sau a bisericii, etc. si injura, spune cu subiect si predicat ce are de spus, dezvaluie in gura mare ce aude pe la colturi. Oamenii asculta si isi dau coate: „uite mai, prost-prost, dar le zice!”. Ei nu ar putea proceda ca el, unii sunt tacuti, altii servili, altii timizi, altii ar avea de suferit, etc. Dar asta nu inseamna ca nu spune si adevaruri…

    00
  7. NOU
    #9

    restul statelor au moguli buni bai Felixe!!!

    00
  8. Nu stiu cum ma-sa e criza ca ma uit pe bulevarde si e plin de masini ca pe vremea cind spuneau astia ca economia „duduie”.
    Lumea n-are bani dar se misca la greu.
    Din vagile mele perceptii despre criza eu m-as astepta la parcari si supermarket-uri relativ goale si bulevarde mai putin circulate.
    Intr-adevar la sfirsitul lui 2008 inceputul lui 2009 era cam pustiu pe strazi, baruri, restaurante, magazine dar acum e plin, mai ales in weekend-uri.
    Nu mai stiu pe cine sa cred.

    00
  9. Adevaru nu are coloare politica. Aia au iesit din criza fie ca ne place fie ca nu.
    Faptu ca astea le zice un bou securist sau nu, nu are importanta. De fapt are: ajuta oamenii cinstiti sa ramana in cacatul in care sunt. Din cauza urii persoanei.

    00
  10. am vazut-o aseara pe doamna corina dragotescu la antena 3, care am inteles ca este televiziunea domnului dan voiculescu. alaturi de dinsa se afla si domnul victor ciutacu, care am inteles ca este tot jurnalist/realizator media.
    nea vali, te rog respectuos sa faci rost si de stenograma/stenogramele convorbirilor telefonice intre eolian si futac. f-i pe gat sa-i f…. si m-am uitat ca bou’ la cfr cu 1/4bayern

    00
  11. Sunt de acord ca Felix e cam dus cu pluta insa spune un lucru corect in ceea ce priveste iesitul din criza al altor state. In ciuda tuturor „analistilor”, Europa iese din criza. Eu lucrand in IT cu companii din vestul Europei, simt pe pielea mea cum numarul de proiecte pe IT creste de la o zi la alta. Anul trecut a fost chiar nasol dar in acest an se simte cresterea. Asa ca daca nu lucrati pe afara sau cu companii de afara abtineti-va de la comentarii gratuite.

    00
  12. da bai felixe, america si europa au iesit din criza ca nu au avut patroni hapsani ca tine care cand au auzit de criza s-au grabit sa taie din salariile angajatilor. pana sa te uiti la guvern si la presedinte, mai bine uita-te in ograda ta.
    am auzit ca asa faceai si la securitate, cu verisoara-ta te dadeai ruda de sange si la cand te chemau baietii o turnai pe aia. bai dar ce coloana vertebrala ai, aproape ca nici nu se gasea vreunul mai potrivit in tara asta sa ne tina lectii de morala si educatie civica!

    00
  13. De fapt toata lumea iese din criza, cu mici exceptii. Noi suntem o exceptie. Vezi linkul de mai sus

    00
  14. Basescu e un presedinte de kkt, asta e clar. Macar de si-ar asuma asta, n-as avea o problema atat de mare cu el. Dar este si un mare ipocrit. Dupa ce ca in campanie il mustra pe Tariceanu, ca sunt bani pentru profesori, si apoi la cateva luni a declarat exact precum Tariceanu ma scarbeste.
    Dar asta e politica la noi, nu imi fac iluzii cum ca se va schimba ceva, asa ca planul nr.1 este parasirea tarii, in cel mult 2 ani.

    00
  15. Ce faci cand te doare o masea, si stii ca nu mai ai cum sa o salvezi ? Pai mergi dracului si o scoti afara, ca nu merita sa rabzi durere … Asta ar fi trebuit sa faca Iliescu imediat dupa ’89, insa nu a avut curajul sa o faca.

    Sistemul bugetar din Romania, ar fi trebuit restructurat inca de acum 20 de ani, imediat duap Revolutia din „89. Problema este ca, pana acum nimeni nu a avut curajul sa faca asta, de frica sa nu piarda in alegeri. Iliescu ar fi trebuit sa faca asta, insa a preferat sa-si asigure un loc caldut la conducerea tarii, atat lui cat si acolitilor din PSD, fosti nomenclaturisti de pe vremea „regretatului” raposat … Daca in Romania deciziile politice s-ar fi luat astfel acum 20 de ani, probabil ca azi ne-am fi putut numi tara europeana.

    Gafele lui Basescu si a PDL-ului in primul rand au fost exact aceleasi greseli mostenite din politica romaneasca de la „bravii” lor inaintasi din politica, PSD-ul, practicand o altfel de „pomana electorala” respectiv aceea de a nu lua masuri aspre, masuri pe care le-au luat taman in perioada in care criza se simte mai tare in Romania.

    Iar ca un alt exemplu, legat de greva celor de la finante: exact in ziua in care cei de la finante, la Bucuresti erau in greva (spontana…), in aceeasi zi „finantistii” din orasul meu chefuiau de zor, cu mic cu mare, cu catel cu purcel, de la inspectori la secretare si portari… Au inchiriat un restaurant, au inchis „portile” restaurantului sa nu aiba acces vreun curios, au adus lautari, si da-i bataie pe chef … Poporul roman insa este un popor foarte … „interesant”, ca sa nu spun altfel. Toti stim ca de fapt, asa se intampla de cele mai multe ori in „ral life”, insa atunci cand vedem ca finantistii sau politistii sunt in greva, le plangem de mila …
    Alt exemplu: – fosta mea cumnata, lucreaza de vreo 10 ani la finante… Ei, cand am cautat-o pe acolo, trebuia sa o anunt dinainte sau sa o sun, altfel, de pe la ora 09.00 pana la 10.00 era la cafea, pe la ora 12.00 mergea in oras sa-si faca cumparaturile, venea inapoi pe la ora 13.00 si exact atunci incepea pauza de masa, care tinea pana la ora 14.00, si … era gata ziua. Salariul „de bugetar” cu facultate, era undeva la vreo 14 milioane de lei vechi, si mai luat tot felul de sporuri, care adunate toate erau aproape de 2 ori cat salariul … Va intreb: – asa vi se pare corect sa functioneze „sistemul” in Romania ? Iar cand „piticul” iese si bate din gura ca nu e bine asa, ii sar toti in cap … Vad ca are totusi o mare calitatea: poate incasa mult … Sincer, eu in locul lui, as fi renuntat de mult …
    Ghinionul lor este ca s-au apucat de astfel de masuri, taman in toiul crizei, si bineinteles ca nicaieri in lume nu ai cum sa devii poplar luand astfel de masuri …

    Sa nu incep sa va povestesc de politisti, ca ma doare capul … Puteam sa pun pe internet de multe ori, filmari cu ce se intampla concret in „real life” … N-am facut-o pt. ca „subiectii” ma cunosteau toti, si mi-ar fi fost mie rusine de rusinea lor …

    00
  16. :)) Ce i-ai tras-o lu badea. O sa faca spume cand o sa citeasca ce ai zis de pretena-sa. Oricum nu ma asteptam sa fi asa dur fiind vorba de o femeie. Dar.. daca esti moale nu mai ajungi nicaieri.

    keep up the good work

    00
  17. felix asta tot timpul vine el si citeste niste texte facute de niste habarnisti care se cred mari experti in economie, administratie, relatii externe etc.Acestea fiind spuse chiar daca e „criza” si prin Spania, Germania, UK, Austria oamenii de acolo sunt chill maxim, au bani sa-si permita sa faca si sa dreaga ce vor ei in timpul liber.La noi dupa ce vii de la munca te gandesti ce sa mai faci sa reduci cheltuielile, cum sa mai faci un ban in plus.

    00
  18. ba eu cred ca citatele din post sunt foarte adevarate.

    00
  19. @Bogdan-Unde ai de gand sa te duci?! In Spania situatia e naspa, in Italia la fel, nu prea se gaseste de munca. In Canada e frig iar asigurarile si impozitele sunt scumpe. In Suedia e innorat tot timpul, parca ai trai numai toamna si iarna. In Germania nu prea poti lucra, etc. In Danemarca taxele auto sunt aberant de mari. Trebuie sa te gandesti bine unde pleci la mai bine, ca in Africa banuiesc ca nu vrei sa te muti!

    00
  20. De-abia aștept să vină Regele Mihai I cel mare și sfânt și să ne scoată din criză, rezolvându-ne toate problemele.

    00
  21. Corect! Au „luat-o” in gura in urma cu 25 de ani si acum ne tin lectii.

    00
  22. @AG: zic ca ar fi bine ca Bogdan sa ramana in romania sa isi faca nervi dand in fiecare zi nas in nas cu multi cretini ca tine.

    00
  23. uite ca asta nu prea ma face sa rad. in schimb… inca ma dor falcile de la faza aia care tot o repeta boc, ca in 2011 guvernul lui scoate romanica din criza. si cine spune asta?? ala care nu stia nici macar ca la min finantelor se dau stimulente. si cine l-a pus pe-asta micu` care le stie pe-alea din viitor dar nu si pe cele de-ale prezentului? pai unu care zice el ca stie tot ce misca in tara asta ;-)

    00
  24. Macar daca l-ar fi dus capul sa dea exemplul Poloniei, poate as fi bagat in seama ceea ce spune. Pe de alta parte, zoso, nu tu spuneai ca o minciuna spusa cat mai des devine practic un adevar? Probabil s-a inspirat de la tine si o va tine tot asa.

    00
  25. A fost mai corect decat altii, doar ca incompetent. N-a fost de el. Dar macar a fost pe fata.
    Orice e mai bine decat nostalgic al lui Geoana si Iliescu.

    00
  26. Inteleg, de Felix razi, dar de Base? A, nu-ti mai acorda interviuri.
    Tare @motanes: nu am incredere in securisti care injura securisti :))

    00
  27. @misu183 eh pai nu mai e nici criza ce era… au mai evoluat lucrurile. In ziua de azi se cheama ca e criza cand nu poti sa-ti iei plasma d’un metru anu asta si tre sa te multumesti cu tubu catodic ala vechi.

    00
  28. eu nu prea ma pricep la economie, dar parerea mea este ca sua nu a fost nici o data in criza. hai sa-ti spun de ce: am o prietena care a fost in vara asta in state cu work and travel ca sa lucreze. si primea fata vreo 8$ pe ora ca vanzatoare intr-un fel de supermarket. pe zi facea 40$ iar in prima luna a strans 1400$ din salariu plus bacsis. deci eu nu prea cred ca in sua este criza.

    00
  29. Vrei sa spui ca SUA si Europa nu au iesit din criza? Cifrele arata ca au iesit.

    00
  30. imi aduc aminte de emisiunea aia in care, impreuna cu madam pandele, a incercat sa-l incolteasca pe vladescu dar, de fapt, i-a pus ochelaristul la colt pe amandoi. tot pe teme economice ca na, prostul nu e prost destul daca nu e si fudul.
    asa profesor sa tot avem, pun pariu ca daca nu avea trustul ala de santajisti si isterici intra si el in greva foamei.

    00
  31. @bogdan da, si eu imi aduc aminte cum vladescu i-a raspuns in cel mai pur stil mitocanesc la niste intrebari foarte concludente. in tara lui basescu, asta inseamna ca l-a pus la colt.

    00
  32. Eu lucrez cu americanii direct, cu oameni competenti, si aia zic ca e departe ca SUA sa fi iesit din criza. Cica se adanceste pe zi ce trebe, somajul le creste continuu si le e din ce in ce mai greu. La fel stiu si despre Spania sau Italia. Deci nu cred ca suntem singurii ramasi in criza

    00
    • @Vasi: esti prost!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! daca prof. dr. ing. VOICULESCU a zis ca au iesit, cine esti tu sa zici ca n-au iesit, bă??? diseara, la badea, o sa te injure de o sa iti iasa ideile astea din cap! HUO!!!

  33. zoso
    Iti admir consecventa de a il aprecia si sustine pe Basescu dar nu iti inteleg scopurile.
    Ca realizezi ca portocalii ne duc spre dezastru nu ma indoiesc, atunci ce sa fie ?
    Interviul care ti l-a dat Basescu te-a marcat chiar asa de mult ?

    00
    • @Jerome: acum cateva zile am publicat un screenshot cu nenea lars, in care se kk pe el ca el nu stie sa ii fi sustinut vreodata pe penelisti, ca el a fost mereu independent, si ca aia au pierdut alegerile de prosti. un ligau. eu nu sunt asa. nu am votat si nu il sustin de placere. o fac pentru ca ailalti sunt mai rai. as vrea sa avem discutia asta dupa vreo 6 luni dupa ce pică guvernul, dar tare mi-e teama ca atunci „voi” veti deveni foarte agresivi si defensivi, daca veti mai fi de găsit. ori, eu nu sunt aşa.

  34. DV Felix ar face un bine să tacă. Din gura lui, şi adevărul pare minciună. Nu am încredere în securiştii care-i înjură pe securişti.

    00
  35. zoso ” dar tare mi-e teama ca atunci “voi” veti deveni foarte agresivi si defensivi, daca veti mai fi de găsit”

    Este foarte posibil sa ai dreptate.
    Astazi insa voi sunteti „foarte agresivi si defensivi”

    00
  36. zoso „imi aduc aminte cum erati voi cand erati la putere.”

    Pai cum sa fim, painea lui Dumnezeu daca imi aduc eu bine aminte ;-)

    00
    • @Jerome: dap. singura data cand am vazut date jos portretele cu presedintele si puse unele cu un prim ministru slabuţ si cu tot părul. google „va-tech„.

  37. Pot si eu sa zic ca ceea ce face guvernul acum, trebuia facut in 2009 si ei stiau asta.Nu au facut, fiindca ar fi pierdut Basescu alegerile. Asadar, amploarea pe care a luat-o criza i se datoreaza in mare parte lui Basescu. Contraargumente? :)

    00
  38. Nu-s fan Felix, dar uita-te un pic pe indicatorii economici din SUA, respectiv Germania (motorul economiei din Europa). Criza s-a terminat. Nu s-a revenit la crestere semnificativa, dar oscilatiile sunt indeajuns de mici sa spui ca situatia e stabila. In 2011 chiar sunt sanse de crestere (mica) pentru SUA si Europa de Vest.

    00
  39. Unde paștele mă-sii vedeți voi creștere economică în SUA (sau chiar și cine știe ce revenire miraculoasă prin Europa ) ?
    Dacă nu e încă foarte clar până acum criza va rămâne criză ceva vreme. Și având în vedere și rezervele din ce în ce mai scăzute de petrol n-o să mai fie ca-n vremurile bune. Dimpotrivă.

    00
  40. ce imi plac oamenii care vorbesc de alte tari fara sa aibe vreun contact cu ele. a, ba nu, mint. nu imi plac. sunt genu de oameni care sunt doctori in orice din auzite. nu?

    00
  41. @Meeku: unde ai vazut tu informatii credibile? Daca n-ai observat inca, Romania se imparte in doua tabere distincte pro si contra Basescu (PDL). Ai vazut tu pe undeva in ultimii 2 ani (oriunde, TV, blogosfera, politica, strada, etc) pe cineva care sa discute pragmatic vreo problema si sa aduca argumente sustinute de fapte?
    Preocuparea principala e scuipatul, impartit pe limbaj de lemn si limbaj de mahala. Si atat.

    00
  42. Intelectualul Dan Voiculescu nu stie ca un om nu poate fi un pericol structural pentru Romania. Poate pentru unii romana de presupus intelectual da bine, dar un individ nu poate fi un pericol structural. Cu cine a facut asta stiintele sociale sau cum isi foloseste logica ? Un fenomen social sau o categorie sociala pot fi pericole structurale. A spune ca un om e asa ceva e o antiteza. Dar e profesor de economie, nu ?

    00
  43. Estetzi prosto-inbecili, bah!

    Anglia se lafaie: https://www.bbc.co.uk/news/uk-11585200

    In Franta, oamenii face greve sa multumeshte Guvernului:

    Pe nemtzi ii doare-n palarie de tot:

    In SUA e de notorietate poplaritatea de peste 100% a democratilor, nu mai are rost sa vorbesc…

    Italienii in criza? Haide, deh… http://www.internationalviewpoint.org/spip.php?article1934

    Criza in Spania?

    Toti merge bine bine, are dreptate tov. prof.!

    00
  44. Bietu’ „profesor dr.” felix=Dan Voiculescu!!! Cine i-o fi scris materialul, ca el nu e potent pentru asemnea insiruire de cuvine ! Veninul e al lui… ulciorul in care l-a turnat, nu. E disperat ! Ii vine randu’. Vantu mai are putin pana vine ‘pretenul’ Popa, care impreuna cu martora Maria Vlas v-or decripta in fata procurorilor si a instantei itele FNI-ilui, etc…
    Si..ramane ultimul pe lista….tataie Voiculescu. Pentru ca Patriciu va intra la …reloading (cu kazahii !!- viata grea,…pentru ca rusii-musulmani stiu sa se razbune daca i-ai pacalit cu bani, nu ca statul roman care e cam tantalau )

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.