Dacia Duster testdrive

dacia-duster

E o maşină senzaţională!

Ăsta a fost primul meu gând după câteva zile la bordul unui Duster. Nu l-am prea condus eu, dar îmi voi da cu părerea despre el:

  • are un plastic pe bord care nu pare ieftin, ceea ce e o îmbunătăţire fantastică pentru Dacia. de fapt, tot interiorul arată decent (vorbim de versiunea de top). are scaune de piele şi inserţii de lemn de bun gust.
  • n-are buzunare pe portierele din spate. şi deschiderea geamurilor e pusă extrem de prost, la picioarele pasagerilor.
  • motorul de 1.5dCI e bun pentru un condus bătrânesc şi chiar pentru un pic de acţiune, dar cu 4 oameni şi bagaje trage greu şi trebuie un pic forjată. versiunea pe benzină e leşinată rău de tot. parcă ar fi fost bun şi un motor de 1.9, că vorbim totuşi de un suv de 1.3 tone cu tracţiune integrală, nu de Sandero.
  • se descurcă admirabil în offroad, pe mâna unor oameni care se pricep. în imagine vedeţi o pantă la 45 grade, pe care Bobby a urcat-o fără probleme.
  • suspensie bunicică şi utilă pe drumurile pline de gropi din Maramureş şi Bucovina.

Overall, maşina e ok pentru banii daţi pe ea. Sigur, un cruise control, o cutie automată, nişte ştergătoare şi un motoraş mai mare ar fi bune, dar asta ar creşte preţul maşinii.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

41 comentarii

  1. NOU
    #1

    Deși nu sunt șofer mie mi-a plăcut enorm de mult! Nu mai mersesem atât de mult cu un Duster și am realizat cu ocazia asta că și românii pot face mașini relativ bune pentru țara lor. :)

    00
  2. Daca romanii ar face Duster, ar fi o masina OK, dar ea e facuta de francezi, caz in care este o rusine.
    Daca ar avea un motor mai mare, adica unul adecvat si nu motoarele alea pentru barci, plus alte elemente obligatorii vremurilor pe care le traim, Duster-ul ar ajunge la acelasi pret cu o masina decenta de la alt brand. In cazul asta nu ar mai merge minciuna asta cu „va vindem o masina ieftina si buna”, sau „prea ieftina…”
    Penibil.

    00
  3. cum adica, nu vine echipata cu stergatoare, sau te refereai ca stergatoarele ar trebui facute mai mari?

    „transmisie automata” si „suv pe offroad” parca nu pot sta in aceeasi fraza. sau nu ma pricep eu – ceea ce nu e exclus.

    00
  4. O singură întrebare: mai tremură schimbătorul la relanti cum tremură la toate modelele de logan si sandero?

    00
  5. Mişto logică în comentarii: „dacă e făcută de români e OK, dar dacă e făcută de francezi nu”. Of, strugurii ăştia acri… Dacă aşa ar fi gândit şi cei care au scos prima generaţie de Dacii imitaţie Renault, nu mai avea poporul ăsta cu ce să se mândrească, spărgea seara seminţe-n faţa porţii privind în gol, cu un adânc regret şi fără istorie.

    00
  6. Piele „ecologica”.

    00
  7. 1.Nu vreau sa fac pe desteptul dar am totusi o intrebare :
    Te-ai dat pe offroad cu vre-o masina serioasa de offroad ?

    2.Dacia – Renault 12 a fost o masina exceptionala la vremea ei, super fiabila si usor de reparat, 2 chei, un patent si oleaca de sarma. :D

    3.S-a dat careva cu vre-un Aro pe offroad ? Eu am prins ceva drumuri cu un unchi de al meu la inspectia liniilor de inalta tensiune pe coclauri si drumuri forestiere. Chiar daca mirosea a motorina si avea suspensia tare mi s-a parut o masina rezistenta, potrivita pentru asa job, fara brizbrizuri si cacaturi dupa care plang aia „jingasi”.Am uitat sa zic… fabricata in Ro.

    00
  8. Dupa ce am condus Duster-ul destul de mult si avem doua in firma, pot spune ca e o masina buna, robusta. Totusi, datorita unor mici probleme de proiectare si executie, da senzatia de masina „beta”, care cu mici modificari ar ajunge o super-masina la un pret ffft decent. Iata si problemele semnalate de mine si colegi pana acum (masinile au aprx 20.000 km):
    – consum destul de mare: undeva la 10-11% in oras si 8% afara pentru versiunea 1,5 dci cu 110 cp in conditii de oras de provincie, nu Bucuresti.
    – probleme la plutitor – problema asta apare la multe Dustere inca din fabrica si are de-a face cu rezervorul ft ciudat cu care a fost construit. Asa, uneori da rateuri la cantitatea de combustibil pe care o ai in rezervor si te trezesti brusc ca iti scade 3-4 linii…
    – o mica problema la una din masini e faptul ca a cazut o prindere a macaralei de la parbriz si s-a deplasat suficient cat sa zgarie geamul de la sofer. Rezultat: schimbat pe garantie in maxim 3 ore de la semnalarea problemei dealer-ului
    – Unele Dustere au prinderi de plastic de pe lateral (protectiile) de pe usa. Au cazut destul de repede, dupa aprx 6 luni – rezolvat pe garantie.

    Cam atat, dar deocamdata masinile sunt prea noi ca sa vedem mai multe. Totusi, ca si constructie par destul de rezistente si bune, si daca scoatem afara problema cu plutitorul, problemele cu ea au fost extrem de putine si rare.

    00
  9. E urita cu spume ! Insa asta e parerea mea.
    Nu e atit de scumpa nici la achizitie, nici la intretinere. ( dau cu parerea, insa nu cred sa sara calul ).
    4×4 si garda la sol te ajuta. Optiunea de cutie automata ar fi fost minunata. Chiar daca e 4×4. Ideile de genul 4×4 nu se pupa cu offroad ar trebui sa dispara. Ai tractiune integrala, ai diferential blocabil. Daca e sa ramii in noroi ramii la fel de bine si cu cutie manuala.
    Corect, poti cumpara un forester sau LR sh de banii astia. Si pe urma plingi cind vrei sa schimbi o bujie la forester, un element de suspensie la oricare, la platit impozitele, eventuala taxa de prima inmatriculare, benzina/motorina si sa nu mai spun de discurile de frina.
    Dusterul nu e pentru off-road. E pentru drumuri ceva mai proaste, ocazionalele balti si portiuni inzapezite.
    Nu faceti din masina asta ceva ce ea nu este din fabrica. Motorul de 110 cai ar trebui sa fie suficient. Pentru 1.3t.
    Masina mea personala are 100 cp si 1,6t. Si nu ma pling de performante.

    00
  10. La banii care ii dai pe un Duster nou iti cumperi un Subaru Forester sau un Land Rover Freelander 2005-2008 second hand care sunt muuuult peste Dacia, chiar si la 100,000+ km.

    00
  11. e o masina decenta… dar bordul tot de logan este, materialele tot foarte ieftine, spatiul limitat iar performantele offroad sunt bune.

    00
  12. @thorhammer, Duster este o masina romaneasca, dar pacat ca avem printre noi unii ca tine care gandesc cu curu, si o fac frantzuzeasca.
    Cel mai mare centru de design al Renault se va deschide la Titu, care se va bucura si de cel mai mare centru de incercari. De ani buni, in Grupul Renault au fost cooptati romani, care stau la baza unor concepte si inovari care au dus implicit la schimbarea imaginii de marca a Daciei.
    Nu vreau sa inchei fara a-ti mai spune doar ca pt masina din topicul lui Zoso, este nevoie la uzina Dacia de 24 de ore de munca intensa, depusa din partea unor oameni care muncesc pe 3 schimburi, la o cadenta de 1400 masini pe zi si coolmea, toti ROMANI!
    Deci sa nu ne mai cacam pe noi si sa admitem faptul ca Dacia este printre putinele marci romanesti (daca nu singura) care ne reprezinta cu succes marca de tzara (in Google de ex Dacia este marca romaneasca) si ne face cinste de ani buni.
    Parerea mea este ca tu ,thorhammer, esti o rusine pt Romania, un „habarnist” cu prospect de laxativ.

    00
  13. bre, da cu banii de mercedes nou nu poti sa iti iei un Ferrari SH?

    00
  14. Nu poti compara Duster cu Aro. Nu au nici macar o legatura. Dusterul e o masina light SUV, fara pretentii de offroad serios.
    Da, am urcat cu ea pante scurte de peste 45 de grade, dar nu pentru asta a fost facuta. ZDe acord ca erau bune niste motorizari mai mari (un 2.0 benzina sau un 1,9 dci), dar nu mai costa 10.000
    Si eu i-as fi pus si un reductor.
    E comparabila in teren cu Foerester (spun asta pentru ca am unul), dar ii lipseste un motor mai bun, care sa traga mai bine. Cu roti de iarna (cum le ave noi in turele de Redescopera) se descurca bine pe drumuri accidentate, dar sa stiti ca sufa e in permenenta in protbagaj, asa de control :)

    00
  15. Mi-e îmi place mașina, pe dinafară. În interior nu mi-am băgat nasul însă după articolul ăsta merg la Dacia să testez una. Doar să o testez, acum deja conduc o mașină care nu poate fi înlocuităd e Duster nici de aucm în cinci ani.
    Baftă.

    00
  16. @Bazaconii – la mine n-a tremurat timp de 4 ani.

    00
  17. Ciutacu si-a luat bmw cu banii de pe matiz, iar eba si-a luat range rover cu aia de pe un pejo. Asta cu vanzarile anterioare e de mari succesuri.

    00
  18. admirabil in offroad e putin cam fortat zic eu, depinde si ce intelegi tu prin acest termen. Masina e decenta, nu poti spune ca are valenta de offroader, oricum e un pas inainte si un bun punct de pornire pentru urmatorul SUV, asa cum a fost si primul Logan, care apropo este in finala pentru masina deceniului

    00
  19. cred ca a urcat o rampa vrei sa zici, si mai cred ca nu avea 45 de grade ca n-o urca in veci :D

    00
  20. rampa ii doar un termen sa stii ca panta e la deal :D

    45% e cam maricel. presupun ca a vrut sa zica 45 grade

    00
  21. @baxter .. sigur, da mai usor cu boii la deal. asa si brandul Apple este unul chinezesc 100%, nu mai spun de Zara, Adidas (pina si la Rolex productia o au acolo) sau ce vrei tu.

    sa nu fim totusi patrioti pina in jenibil. ca au tot avut timp sa se dezvolte 20 de ani, dar pina sa vina frantuzii nu au facut nimic.

    00
  22. Statia CB ati avut-o voi sau a fost pusa de cei de la Dacia ?

    00
  23. @baxter, esti un dobitoc.
    Dacia este brand frantuzesc, facut in Romania ca e ieftina mana de lucru. Ne place noua sa ne cacam pe noi ca facem ceva, facem un cacat. Oferim doar mana de lucru, spatiu ieftin si taxe zero.
    @Ionut comentariul meu era ca raspuns la primul comentariu al lui Dragos Asaftei. Revin daca Dacia ar fi fost masina romaneasca, atunci era Ok, pentru ca ar fi fost o creatie intr-o tara cu nivel scazut. Dacia insa este facuta(nu confunda si tu mana de lucru, ca boul de baxter) de francezi, de aia e o rusine,

    00
  24. @zippo, deacord cu tine ca fara „ajutorul” lor in acest moment zoso nu mai scria de topicul asta, dar sa admitem in pana mea ca Dacia este marca romaneasca si Dacia Duster e „Made in Romania”.
    Cine a fost afara si a vazut Dacia cunoaste sentimentul.
    Eram in Germania si in fata mea la semafor era unul inmatriculat acolo, sa nu mai vorbesc cate Logan am vazut in Franta, Spania, Italia etc… Nicio alta marca romaneasca jur ca nu am mai vazut de cand umblu pe afara. Si nici reclama la TV straine nu mi-a fost dat sa vad la altceva. Eu nu am Dacie, dar nu imi este greu sa admit faptul ca Dacia reprezinta totusi Romania in lume.

    00
  25. @thorhammer, nu stiu cine e dobitoc din moment ce tu afirmi ca Dacia e brand francez! Retard guy!

    00
  26. Cred ca e necesara o corectie – panta aia nu pare deloc de 45 de grade si sunt putine masini care pot urca asa ceva. Poate 45%, ceea ce inseamna vreo 25 de grade (100% este echivalent cu un unghi al pantei de 45 de grade, peste 45 de grade orice masina se rastoarna, multe se rastoarna cam de la 40 de grade). In general, pante in zona 30-40 grade nu sunt decat la traseele de offroad extrem pe care nu o sa vezi masini „civile” si nu este cazul aici.

    Scuze daca am fost „picky” :)

    00
  27. Eu zic ca toti cei care comenteaza pe aici pot da fuga la un dealer Dacia pentru un drive-test cu Dusterul. Dupa, isi pot da cu parerea. Intre taieturile extreme ale portierelor Duster este identic Sandero. Pentru varianta de 4×2 cu motor de 85 cp(diesel)-laureate, masina este rezonabila ca pret. Ce uita toata lumea este ca intretinerea ei este foarte accesibila, nu ca la un Subaru sau alt SUVulet scump. Masina este o Dacie facuta numai datorita francezilor. In curand se va face si in Maroc, ca sa va iasa din cap ca noi, romanii, suntem destepti si facem-si-dregem. Poate ca nu stiati, dar Duster are destul succes in cateva tari europene, ceea ce ne spune despre germani, de exemplu ( mai thorrhammer) ca nemtii sunt niste tampiti si nu au auzit de Skoda, VW sau alte marci de mare succes. Fiecare individ cumpara ce stie ca are nevoie si isi permite si post vanzare. So, testati si dupa, hotarati daca este suficient pentru ceea ce doriti si va permiteti.

    00
  28. @thorhammer: esti un neinformat si fudul! Te invit in Pipera la noi la Renault Technologie Roumanie sa vezi cum dezvolta romanii masinile marca Dacia si Renault!

    00
  29. acum toate comentariile il vor proslavi pe zoso si vor lauda masina ca a zis zoso sau ma intelegeti si pe mine ca mi-a placut masina ai

    00
  30. Nemtii si alte natii din vestul Europei cumpara Dacia, PENTRU CA E IEFTINA. Asta ar trebui sa fie clar pentru patriotii de opereta. Este exact diferenta dintre o bricheta Zippo si una Bic. Zippo te tine o viata, Bic-ul e la gunoi dupa ce se consuma gazul.
    Pe de alta parte nu am spus niciodata ca Duster ar fi o masina proasta si nu isi merita banii. Poate ca ii merita nu stiu, asta o sa se vada in timp, ca mai vorbim si de fiabilitate aici. Pana la urma nici macar nu ma mir ca nu e o masina grozava fiind facuta de Renault. In fond masinile sub numele acesta nu sunt niste grozavii, iar daca ma intrebati pe mine, la capitolul design sunt niste penibilitati.
    Ce ma enerveaza insa este ca ti se vinde o masina, despre care se spune ca o afacere la banii pe care ii platesti. De parca francezii ar fi inventat ei apa calda.
    In rest ma lasati cu specialistii romani care dezvolta ei Dusterul, ca si Prunariu a fost cu rusii in spatiu, dar nu era el la butoane.

    00
  31. baaaa, am fugit la un dealer da’cia sa mai sui in duster.
    nu’s care de p’acilea, din antevorbitori, au bagat-o p’aia cu 10k dusteru’.
    pai baaaa, in pepe latino music, aia de era 4×4=16!!!
    adica 16mii de euro.
    despre ce p l m vorbim?!
    despre care piele vorbim, ca atunci 4×4=17!!
    despre ce accesorii vorbim, ca atunci 4×4 = 18.
    alo, gara? ca am impresia ca se raspindesc unii cu postarile pe blog dar singurul mijloc mai modern cu care se deplaseaza e mocanita.
    si despre DACIA DUSTER = romania, trebuie sa faci parte din oligofrenia de elita ca sa afirmi asa ceva.
    rahatul asta de masina care costa 17.000 de euro este un melanj(dar neaparat scris asa, cu j, ca sa inteleaga retardeii) intre o masina renault si un nissan, ptr ca francezii nu au fost in stare sa proiecteze si sa duca la un fericit final un 4×4.
    cit de timpite trebuie sa fi fost unele mame…..

    00
  32. Dusterul este o masina f. apreciata si in Franta si in Germania(tari cu traditie in industria auto de peste 100 de ani nu ca noi), aceasta dovedind ca este o masina bine realizata. Cei care fac comentarii referitoare la materiale daca ar avea o urma de creier si-ar da seama ca daca bagi materiale scumpe atunci creste pretul masinii. Noi romanii in primul rand ar trebui sa ne spalam mai des, sa mancam seminte mai putin, sa fim ceva mai civilizati si pe urma sa facem comentarii despre automobile.

    00
  33. Noi suntem reprezentanti Dacia la Brasov si printre alte actiuni de lansare ale Dusterului am expus masina la etapa nationala de Eurotrial care a avut loc anul trecut, de 1 mai, la Rasnov. Acolo i-am incredintat masina lui Gyula Kirkosa, campion la intrecerile trophy. Cum s-a descurcat masina puteti vedea aici http://www.euromotor.ro/dacia, iar cum i s-a parut pilotului aici http://www.euromotor.ro/dacia/dacia-si-media/euro-motor-sarbatore–351-te-1-mai-cu-greii-.html

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.