Să cunoaştem un bugetar

Românul Cristian Duma, din Oradea, de 31 de ani, vatman de tramvai, a început un turneu pe jos prin oraşele ţării, trăgând după el un un cărucior cu un cort de dormit şi câteva haine, în căutarea milei. „Caut un om cu suflet bun care să-mi dea bani să ies din situaţia disperată în care am ajuns”…

[…] este la zi cu rambursarea creditului de 28.000 de euro contractat în urmă cu trei ani de la BCR, cu care şi-a cumpărat un apartament. Rata i-a crescut însă de la 680 de lei la aproape 1.200 de lei pe lună, ca urmare a devalorizării leului şi a creşterii dobânzii (a fost vorba de un împrumut cu dobândă promoţională în primele luni, care s-a majorat ulterior).

Cum a riscat însă banca să-i dea un credit aşa mare deşi avea un salariu atât de mic? „Mi-au luat în calcul nu doar salariul meu, care era de 700 de lei la acea vreme, ci şi indemnizaţia soţiei de creştere a copilului, precum şi salariile părinţilor”, spune Cristian.

Adevărata problemă a lui Cristian sunt însă celelalte 6, 7 sau 8 – nici el nu mai ştie exact! – credite de consum, cu care şi-a amenajat apartamentul şi şi-a cumpărat diverse lucruri. „Unul e de la Raiffeisen Bank, pentru frigider, aspirator, maşină de spălat şi alte obiecte casnice, iar restul de la IFN-uri, nu le mai ştiu pe toate: Cetelem, pentru perdelele cumpărate din Praktiker, BRD Finance, BT Direct, TBI, Cofidis si altele…”, spune Cristian.

Din SFin.

Observaţi diferenţa? Românul cerşeşte ajutor, americanul mănâncă mai puţin, ca să plătească ratele.

CREDIT PENTRU PERDELE?!?!?! Goddam! Poate îmi explică cineva, cum se face că oamenilor le sclipesc ochii să ia orice rahat pe credit, pentru că e acolo, dar nu se înghesuie, în baza aceleiaşi scuze proaste, să bea nişte clor? Că şi ăla se găseşte la liber la magazin.

Bonus: punem pariu că perdelele au fost luate ca să scape de gura nevestei, care nu se mai suporta fără nişte perdele de 30 de milioane, ca să aibe cu ce se lăuda?

Altfel, felicitari băncii pentru că au luat în calcul şi alocaţia copilului. Bun aşa. Traiasca domn’ Isărescu, că ne dă lecţii pe la teve, în loc să se pună cu amenzile pe ei. Sau aia cu 30% procent de îndatorare e doar de ochii lumii şi nimeni nu o respectă?

73 comentarii

  1. Un idiot. Masura prostiei din RO, asta e. Perdele ma, perdele?! Sa puna mana si sa si le atarne de gat.

    Thumb up 1 Thumb down 0
  2. Americanul ala de 59 de ani parea mai profi decat cei de la noi, de aceeasi varsta…
     
    Ieri a luat cuvantul la TV un om important pe la noi, si avea camasa descheiata cam larg, pentru ca avea gusa si barba, si i se vedea parul de pe piept. Semana mai degraba a haiduc sau purcel mistret decat a lider..
    Dar imaginea nu conteaza, nu?

    Thumb up 3 Thumb down 0
  3. din moment ce-ti pui semnatura pe foaie esti  complet vinovat si responsabil. daca i-a trebuit omului perdele in rate acum sa suporte consecintele. nu il consider pe Isarescu direct responsabil, responsabil trebuie sa fie romanul, nu cei ce-l tepuiesc, pentru ca un credit bancar “avantajos” e o mare teapa

    Thumb up 3 Thumb down 0
  4. Tragedia este ca si dupa aparitia in presa a acestor situatii deloc unice, romanul nu se va invata minte. Sunt creditari ilare la toate bancile din Romania, BNR-ul sunt convins ca si-a respectat statutul. Cutitul se apropie de os, a trecut de camasa si tricou, dar romanul nu invata nimic. E, probabil, ceva genetic sau …

    Thumb up 1 Thumb down 0
    • @zooropa: cum plm sa isi respecte statutul daca ala platea 600 lei rată si avea 700 lei salariu? si aia era doar rata promoţională…

  5. vatman=bugetar ???

    Thumb up 0 Thumb down 0
  6. Ai pus niste poze intr-un articol mai demult cu tipul asta si se vedea ca pe carutul ala al lui e un logo cu ING.  Oare de ce? O fi luat si carutul cu credit sau ING il sponsorizeaza?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  7. probabil i l-a dat gratis :)

  8. sa-l eunanasieze dracu careva, sa nu apuce sa se mai reproduca inca odata

    Thumb up 2 Thumb down 0
  9. Isarescu n-are nici o treaba, e omul care tine Euro in frau si tara asta sa nu se duca de rapa, te-ai gasit tu mai destept sa ii zici cateva pen’ca gasesti un cretin care isi ia credit pentru perdele. Te-ai molipsit de la Badea?

    Thumb up 0 Thumb down 2
  10. s-a facut de ras, copii, invatati matematica ca sa nu va luati teapa ca boul asta

    Thumb up 0 Thumb down 0
  11. Te inseli amarnic. Tara cu cea mai mare datorie e SUA iar Obama cumpara afaceri private ca acestea sa nu dea faliment. Nici americanul nu mananca mai putin. General motors e fabrica de stat in SUA…angajatii sai nu mananca mai putin din cauza crizei pt ca lucreaza pe aceleasi salarii desi fabrica lor a dat faliment.

    Thumb up 1 Thumb down 0
  12. Credit pentru sapun ar trebui sa se dea pentru ca a venit caldura si in autobuze se simte deja mireasma cea de toate zilele

    Thumb up 1 Thumb down 0
  13. Și ce plm așteaptă? Să-i plătească alții creditele? Auzi la el, în căutarea milei. Pfff…

    Thumb up 2 Thumb down 0
  14. Prost e cine cere sau cine da?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  15. #16

    Defapt,
    Ceea ce a lipsit cu desavarsire a fost o minima educatie financiara.
    Toti factorii decizionali ai tarii timp de 20 de ani a invatat acest popor cum sa consume cat mai mult si cum sa fie un bun executant.
    Nu omul de rand este de vina ca este dator vandut pe viata, ci cei care trebuiau si puteau sa educe acel om.
    Acuma, realitatea este ca cetateanul munceste pentru bani, pentru el prea putin.
    El munceste pentru banci, stat si patroni.
    El este un sclav al banilor.

    Thumb up 1 Thumb down 0
  16. Eu înţeleg că banca nu a luat în calcul alocaţia copchilului ci indemnizaţia de creştere a copilului, aia care se dă 2 ani după naştere şi care nu mai ştiu cît e, parcă 85% din salar.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  17. @zoso: BNR a identificat strict, sec si statutar, ca factorul major de risc este al institutiei de creditare. Nicolae Cinteza, seful Directiei de Supraveghere, este considerat un profesionist, a tras numeroasel semnale de alarma privind creditarea persoanelor fizice. Sunt convins ca si bancile si-au evaluat propriul factor de risc, calificativul acordat fiind insa pe o imagine de ansamblu (volum, timp etc)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  18. Vreti , nu vreti, exista si oameni mai saraci cu duhul…ca sa nu zic altfel. Degeaba va aruncati pe bietul om, atat l-a dus capul. Credeti ca daca l-ar convinge cineva ca e prost, asta l-ar face mai destept ? Scrieti ca-i bou si prost doar pentru a spune, de fapt, ca vai ce bine ca eu sunt destept. Eu unul il compatimesc.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  19. Nu e totusi ciudat ca banca a luat in calcul si indemnizatia de copil?
    Ar fii normal sa fie interzis prin lege asemenea practica.
    Veniturile de genul asta sa nu se ia in calcul , punct.
    Eu as amenda si banca.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  20. Eh, puțini sunt ca el? nu… e proastă rău specia asta umană… În general cel care se împrumută mai mult decât salariul pe-o lună e un mare bou, dar oamenii sunt norocoși, foarte norocoși, și treburile merg destul de liniștite prin lumea asta, nu tu războaie, nu tu epidemii… și-așa scapă majoritatea. Într-o lume normală băncile n-ar da împrumut mai mult de 2-3 ori valoarea salariului.

    Thumb up 1 Thumb down 0
  21. @ ionel – e vorba de atitudini aici, nu de care e țara cu cea mai mare datorie sau care e politica FED vis-a-vis de dolar. ce relevanță are să compari dpdv financiar o țară cu 300 de milioane de oameni cu una de 20, doar tu știi…

    Thumb up 0 Thumb down 0
  22. Si-a facut o mie de credite ca sa-si satisfaca grandomania (pe al lui sau pe a lui nevasta-sa!) si acum vrea sa ii plateasca altii creditele din mila? Sanatate frate!!!
    Imi fac si eu rate la un BMW! Imi platiti si mie ratele va rog? Ca s-a devalorizat leul si…  CE CRETINI FRATE !!

    Thumb up 2 Thumb down 0
  23. Bre, si totusi … vatman==bugetar?? Ia mai gandeste-te. Da’ bine, nu ca atunci cand ai pus articolul pe blog.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  24. Doar mie mi s-a modificat aspectul blogului tau? Adica nu-mi apar posturile intregi ci doar titlurile ! :|

    Thumb up 0 Thumb down 0
  25. Nici nu-ţi poţi imagina câţi nenorociţi dintr-ăştia sunt… Într-o vreme, avizam şi câte 3-4 cereri de credit pe zi. Unii colegi treceau deja la al 4-lea împrumut. Un coleg avea la un moment dat două maşini în leasing + chirie. Am calculat împreună că nu mai lua nimic din salariu, ba chiar avea, din start, o pagubă de aproape 100 de euro pe lună… Nu părea preocupat…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    • @Someone: la tine veneau oamenii să îţi ceară, subtil, bani mai mulţi, nu să îi consiliezi. prostia nu poate fi consiliată. :)

  26. E cam naspa noul aspect :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  27. #29

    In urma cu un an sau doi, in Germania a izbucnit un scandal monstru din cauza ca o banca i-a dat unui muncitor neamt cu 5 copii si salariu lunar de 2000 de euro, un imprumut ipotecar cu care omul si-a cumparat o casa de peste jumatate de milion de euro. In momentul in care nu a mai putut plati ratele a fost evacuat, iar toata presa s-a repezit sa acuze sistemul bancar de irsponsabilitate.
    Si aici este la fel. Nu poti avea pretentii ca omul simplu sa stie ce inseamna “managementul riscului”, iar bancile trebuie sa isi protejeze clientii.
    In cazul de fata, intrebarea corecta nu este “de ce a luat atat de multe credite” ci “cum a putut sa ia atat de multe credite”.

    Thumb up 1 Thumb down 0
  28. Statul nu poate proteja toti cetatenii impotriva propriei prostii.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  29. Un foarte frumos portofoliu de credite, de altfel. Pe langa cel pentru perdelele care i-a permis sa nu mai vada realitatea, o mai fi contractat omul si un credit la colac peste pupaza si unul la cireasa de pe tort. Primul credit a fost insa cand a luat plasa. Pe care a pus-o, nemernicul, pe coviltirul caruciorului.
     
    Da, vatmanii oradeni sunt angajatii OTL-RA, care, ultima data cand am verificat, tinea de municipalitate. Adica buget-localisti.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  30. Eu votez pt noul aspect. Din complexe rațiuni de ordin strategic :)

    Thumb up 0 Thumb down 0
  31. Sotia mea lucreaza la o banca ca si consultant financiar. Treaba ei este sa vanda carduri de cumparaturi. Ii este din ce in ce mai greu sa gaseasca clienti, din cauza ca la toate firmele in care intra, majoritatea angajatilor au cel putin 2-3 credite. Cred ca suntem tara cu cea mai indatorata poplatie din lume.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  32. In situatia lui sunt foarte multi romani. Ce ar fi daca ar porni toti la un maraton al milei prin tara?
    Regula “nu te intinde mai mult decat tine cearceaful” ramane valabila, pentru cine vrea sa ia aminte.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    • @derscanu: well, nu. ca el sunt 99% dintre oameni. toti vor mai mult, de ce sa nu pornesc si eu cu ei, ca si eu vreau sa iau 30K credit pentru un A6?

  33. De-aia nu mai pot Base si Boc Boc Boc, ca a iesit el sa cutreiere pe jos Romania in semn de protest.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  34. Cine naiba l-a angajat pe asta ca vatman ? Un om care-si asuma asemenea riscuri nu ar trebui sa aiba o astfel de slujba. Riscuri de aceiasi amploare isi asuma si in trafic, nu? Sau nu, stai asa, ca una e cum gandesti la munca si alta cand esti dobitoc in timpul tau liber.
    Cum a trecut examenul psihologic pentru “permis de vatman” ca intreg la minte nu era (acum saracu’ sigur nu mai e).
    Nu zic ca autoritatile nu au vina lor, dar asta e consumatorul perfect – sclav for life. Pacat!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  35. Zoso, de ce nu, mane? Noi romanii avem un fin simt al sensibilitatii : ne-am ucide cu sange rece rudele pentru un ban in plus la mostenire dar cand vine vorba de un sarman indatorat pe prostia lui unei suite de banci, sarim cu totii ca-n Filantropica sa-l ajutam.
    Sunt convins ca toti rautaciosii astia care au comentat aici au avut un fior de mila initial dupa care s-au gandit ca e mai interesant sa scrie exact opusul!
    Revenind cu seriozitate la subiect, observati cat de pasiv au primit romanii reducerea de 25% din salariu? Cred ca ar fi fost mai fericiti sa se creasca TVA-ul si impozitele… asa ar fi suferit si capra vecinului ( sectorul privat ), dar in sinea lor tot mai spera ca nu va fi suficienta actuala masura si pana la urma vor ajunge sa sarbatoreasca si adoptarea celei de-a doua masuri.
     
    PIS.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  36. offtopic: ai un nou look la blog? e naspa.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  37. Offtopic si eu: Foarte nasol ca tre’ sa dau click la fiecare articol sa-l citesc, mai ales ca nu apare nici macar inceputul la fiecare, sa stiu daca merita sau nu. Faci mai multe accesari, insa deranjeaza foarte mult [in cazul meu enorm] vizitatorul. Think the strategy again pls.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  38. Dar unde-s aia care behaiau ca creditele sunt motorul economiei? Unde-s costumatii (a, unul a pus chiar aici un comentariu) care i-au aprobat asemenea credite unui vatman? Atunci le-a placut, nu?
    Te iei de perdelele unui aiurit, dar ce zici de creditele pt. apartament si scule casnice? Are nevasta si copil, sa stea cu parintii pana iese la pensie sau sa nu se reproduca?
    Ce usor vorbesc unii…

    Thumb up 0 Thumb down 0
  39. Credit doar cu buletinu! No money or brain required.
    Eh, ce vremuri. .. Trebuie sa recunosti ca o parte din vina o poarta si ce au facut bancile in pe atunci.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  40. @ionel Tu esti cel care se inseala amarnic.
    1) SUA are intr-adevar o datorie enorma dar nu e cea mai mare din lume raportata la PIB si asta conteaza: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/35/Public_debt_percent_gdp_world_map.PNG
    2) Nu Obama, ci cretinul ala de Bush s-a apucat sa scoata firme private din rahat (mare greseala!!): http://en.wikipedia.org/wiki/TARP
    3) Americanul de rand si-a redus puternic cheltuielile in urma crizei: http://www.researchrecap.com/index.php/2009/06/30/us-consumers-choosing-not-to-spend/
    4) GM ca fabrica de stat nu e ce crezi tu. GM era companie privata pana anul trecut. In 2009 a dat faliment si s-a reorganizat. Statul s-a bagat ca actionar majoritar si incearca sa faca GM profitabil din nou. Deocamdata GM e in plin proces de restructurare si, daca se pune pe picioare, statul poate sa-si vanda actiunile cu profit. Detalii despre planul de restructurare poti gasi aici: http://money.cnn.com/2009/07/10/news/companies/new_gm/?postversion=2009071016
    5) Afirmatia ta cum ca “angajatii [GM] nu mananca mai putin din cauza crizei pt ca lucreaza pe aceleasi salarii desi fabrica lor a dat faliment” este menita sa induca in eroare. O parte din planul de restructurare GM inseamna disponibilizari masive (in jur de un sfert din forta de munca va fi data afara). Deci GM a ales sa dea afara o gramada de oameni dar sa pastreze salariile celor ramasi in companie aceleasi. Vezi diferenta?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  41. Dincolo de îndatorarea peste măsură și fără rost, chiar dacă ar fi fost dator pt mult mai puțin, dacă întârzie, asta-i viața, o să stea banca după el? Că banca înseamnă de fapt acționari care-și vor banii la timp, că doar sunt banii lor. Dar din unele din comentariile de mai sus (gen #29, #39) reiese că aia cu bani trebuie să-i păsuiască pe cei mai sărmani, ca să nu “vorbim ușor”. Pai imprumuturile sunt exclusiv afaceri, tataie, nu o corcitură între afaceri și acțiuni caritabile.
    Și dacă sărmanul nu vrea să stea nici cu părinții, nici cu chirie, și mai vrea să se și reproducă, că sexul cu prezervativ nu-i ajunge, trebuie să-i dau eu banca bani de apartament???
     
    Pe de altă parte, dacă la un împrumut rezonabil omul rămâne fără servici, se aplică aceeași filozofie: împrumutul bancar e afacere, nu caritate, iar pe mine banca nici în cur nu mă doare, nici nu sunt de vină că oamenii n-au servici. Normal e să strângem banii întâi și-abia apoi să-i cheltuim, nu să ne împrumutăm.
     
    Singurul lucru care e de reproșat băncii în cazul de mai sus e că a acordat creditul. Dar faptul ăsta, odată făcut, nu face ca ea banca să nu mai fie acum îndreptățită să-și ceară banii, pt că respectivul nu era și nici nu e handicapat mintal, iar treaba cu “factorii decizionali ai tarii timp de 20 de ani a invatat acest popor cum sa consume cat mai mult” e o mare tâmpenie! Atâta timp cât nu ești handicapat mintal la propriu, să se observe, să nu poți să vorbești coerent, poți să ignori bine mersi orice factori decizionali, orice propagandă de la TV, chiar dacă e repetată de zeci de ori pe zi prin reclame, ani în șir la TV, și indiferent de cât de mulți dintre cunoscuții tăi îi vezi că se umplu de tot felul de minunății luate pe credit. Cine nu ignoră lucrurile ăstea, e un om spălat pe creier, care nu merită nici un pic de milă pt indiferent ce i s-ar întâmpla, pt că odată ce te împrumuți, te joci periculos cu viitorul, vinzi blana ursului din pădure cum ar fi.
     
    Nu, nu există milă pt riscul asumat de-a te împrumuta. Și mă repet, nu pt împrumuturi exagerate, ci pt orice fel de împrumut mai mare de un salariu. Dacă ai nevoie de mai mulți bani pt o viață decentă, roagă-te să-ți pice din cer, și nu uita că în țările unde merge economia, starea financiară bună se datorează fie unor resurse naturale bogate, fie externalizării costurilor, adică undeva în lume niște blestemați ai sorții lucrează pe sume de sute de ori mai mici decât ar trebui pt ca tu în țară “civilizată” să ai mașină la 10.000 €, și nu la 90.000 € cât ar costa dacă ar fi făcută de oameni din lumea civilizată (luând în considerare toate fazele producției, de la extracția materiilor prime, și un salariu bun inclusiv pt lucrătorul din mină, cum au cei din SUA, nu ca blestemații din China sau Africa).
     
    Ce vreau să spun cu ăstea e că la nivelul actual de trai e inerent să apară mereu crize, pt că puterea de productivitate a unui om e cu mult mai mică decât nevoia de consum, și automat asta înseamnă una din următoarele trei situații:

    omul lucrează într-un domeniu de vârf, bine-plătit, caz în care relația de mai sus nu se aplică
    (în majoritatea cazurilor) omul e plătit cu mult mai mult decât lucrează (caz în care e “privilegiat”), dar asta presupune că undeva se externalizează costurile către cea de-a treia categorie, generând acest inechilibru (care există din epoca industrială și de care nu se poate să scăpăm, cel puțin atâta timp cât oamenii nu se întorc la un nivel de trai specific aproximativ anilor 1940)

    omul e plătit sub nivelul la care se poate descurca pt o viață decentă, trebuind să aleagă între a o duce prost sau a se împrumuta.

    Nu există soluții pt rezolvarea generală a situației pe care-am descris-o mai sus, decât utopice. Soluția particulară, pt fiecare individ, există din fericire, ea fiind urcarea la una din cele două categorii de deasupra sa. Însă dacă un nr mare de oameni se urcă la cele două nivele superioare, sau dacă se împrumută prea mult, apar tot felul de crize, cu diferite arome.
     
    Cam asta-i treaba, ăsta-i destinul economiei capitaliste (și al celei comuniste, nu mă înțelegeți greșit). Politicienii n-au ce să facă, pt că orice-ar face ar duce la crearea unor tensiuni care vor erupe mai devreme sau mai târziu, în orice țară. Pur și simplu nu exstă soluții, cel puțin la nivelul actual de cunoaștere, științifică și economico-politică. Singurele excepții sunt acele țări extrem de bogate în resurse naturale, sau în care cetățenii duc o viață modestă (mă gândesc la regiuni de genul Laponiei, deși eschimoșii nu prea se pot numi cetățeni), sau țări în care un % suficient din poplație creează ceva cu valoare mare pe piața internațională. Asta atâta timp cât piața internațională are bani să cumpere producția. Dacă nu ar fi venit criza la americani din cauza prăbușirii unor bănci, atunci ar fi venit un pic mai târziu, dar tot ar fi venit, din  motivele pe care le-am spus mai sus (la care s-ar adăuga prea multă marfă produsă, pt care nu existau suficienți cumpărători). Și la noi la fel.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  42. Nu la toti se aplica faza cu americanii. De multe ori gasesti multi romani care se lupta cu adevarat sa supravietuiasca in vremuri de criza fara sa cerseasca deloc ajutorul, ba din contra, muncesc de doua ori mai mult.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  43. Eu nu inteleg un lucru, omul s-a apucat sa cutreiere tara deoarece nu mai are cu ce sa isi plateasca creditele de nevoi personale, de care nici el nu mai stie. Dar inainte de asta s-a apucat sa vanda ce a luat pe credit ca sa mai reduca din paguba? S-a gandit sa isi inchirieze apartamentul cumparat si sa se mute cu chirie intr-o garsoniera sau cu parintii si sa mai economiseasca diferenta? Daca nu a facut asta, inseamna ca nu cauta un “om cu suflet bun” ci un idiot care sa ii dea bani degeaba.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  44. Inca o dovada ca bancile sunt de cacat.omu nu a facut decat sa ceara,idiotul e cel care i-a dat.O alegorie buna:
    Un boschetar cerseste in intersectie.”Dati-mi va rog un q7/mercedes/dacia duster”
    Un nene important opreste,iese din bolid si ii da cheile:”ia-l,da mi-l aduci in 12 luni si ii schimbi si capacele pe banii tai.”
    E evidenta concluzia.
     

    Thumb up 0 Thumb down 0
  45. De ce crezi ca doar bugetarii fac asa ceva?E o mentalitate romaneasca! Crezi ca cei care lucreaza la privat nu fac fix la fel??Sau aia au voie sa-si ia perdele pe credit?

    Thumb up 0 Thumb down 0
  46. @ ictin: urmărește link-ul din articolul lui Zoso și-o să vezi la ce s-a gândit omul.
    @Jo: greșești fundamental: unde ai văzut tu cerșetor să ceară măcar și 10 ron??? Nu, aici nu e vorba că era doar un exemplu, care nu trebuie luat de-a dreptul. Ci e vorba de faptul că omul e handicapat. Citește și tu ce scrie la link-ul din articol și-ai să vezi cine-i dobitocul. Banca nu e de rahat, e doar lacomă. Și din fericire, în cazul ăsta banca nu are cum să piardă, cum e foarte posibil să piardă statul în cazul spălătoresei din jud. Cta (a scris Zoso acum câteva zile și despre aia). Nu c-aș ține cu băncile în general, dar iresponsabilul ăsta chiar trebuie să plătească.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  47. stii ce e remarcabil totusi la omul asta? faptul ca nu si-a turnat 10 copii si ca traieste doar din alocatia unuia :)) problema noastra ca natie de asistati social. in rest, foarte bine ca omul incepe cu cersitul. nu-i prost ala care cere, e ala care da. si daca pana la urma i-o da statul.. si mai bine pentru el, si mai prost pentru noi astia de cotizam in continuare

    Thumb up 0 Thumb down 0
  48. Asa cum spune un antecomentator, doresc sa cred ca sunt destui romani care, in conditii similare, cauta un job si isi rup spinarea sa se descurce pe pielea lor. Este insa adevarat ca sunt destui mai inclinati sa ceara bani ca si eroul povestirii noastre.
    Bancile au acordat credite la gramada intr-o perioada, dar nu pot sa cred ca un individ e atat de idiot incat sa nu faca niste calcule. Cum naiba sa iei credit pentru perdele? Si eu am leasing de 300 Euro/luna (rata + Casco) si il tin de 2 ani deja. Si am facut atunci niste calcule si chiar acum cand mai am 2 ani de platit si culmea, anul trecut mi-am pierdut jobul. Nu stiu sa fi stat cu mana intinsa sau sa intru macar in somaj. Am cautat imediat o solutie si am muncit incat in cateva luni mi-am triplat veniturile, fata de salariul initial, cel cu care am facut imprumutul in cauza.
    Sunt multi romani in situatii similare cu nenea asta, care trag de nebuni la orice job, chiar cu 2-3 daca nu se poate altfel, pana ies din rahat. Oameni care nu ar intinde mana sa ceara nici daca ar cadea blocul peste ei.
    Da, situatia americanului spune multe despre un mod de a gandi. Despre o diferenta de atitudine. Stand cu mana intinsa la cersit nu vei reusi niciodata sa faci ceva cu viata ta. Mai ales ca poate incet-incet se mai potolesc si romanii de la a fi atat de “crestini” si de a sustine financiar haite de cersetori prin toate orasele. In momentul in care stii clar ca sunt sanse MINIME sa primesti un leu, poate cauti solutii. La fel si cu sleahtele de cersetori din intersectie. Cand “jobul” asta nu va mai fi lucrativ, poate pleaca macar in zari senine.
    L-as fi admirat mai mult pe individ, daca vedeam o atitudine de genul “stiti, sunt in rahat cu banii. Aveti nevoie de ajutor? Sa scutur covorul, sa va zugravesc bucataria? Sa va duc gunoiul?” Sunt destui oameni pe care poti sa ii ajuti in gospodarie si sa castigi un leu. Asta inseamna insa munca.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  49. ezertor, apropo de #41, ideea externalizarii muncii presupunea ca eu, muncitor german, fac altceva mai bun. bujii poate face orice roman prost, eu fac lucruri mai bine platite. ce ne facem insa cand romanul poate face tot ce face germanul?

  50. dojo, munca e in antiteza cu spiritul creditului. adica, oamenii care iau credite din astea tâmpe nu prea gandesc. pentru ei, a munci in plus e o prostie. daca ii ducea capul un pic atunci economiseau niste bani si nu puneau la bataie si alocatia copilului.

  51. Sunt oameni care au o gindire opusa fata de cea a bugetarului Cristian Duma. Acestia  nu s-ar imprumuta in veci de la banci ( mananca paine cu ceapa, merg cu autobuzul,  au in casa mobila veche – chiar daca e rusinos sau daca nu e , reusesc altii sa il faca sa se simta asa / imi amintesc de un bun prieten de-al tau care isi cauta camera cu chirie ) … pt. ca se gindesc ca “maine” pot  ramane  fara servici. Daca ar exista numai aceasta categorie de oameni , atunci bancile ar da faliment … dar cum nu prea am auzit de vreo  banca sa dea faliment , e clar ca exista o lege a compensatiei.

    Thumb up 1 Thumb down 0
  52. Nu sunt de acord cu voi:
    Doar bancile sunt de vina: Ei au ofiteri de credit, experti de risc, fac anlize de trend, mare parte din taxele de credit sunt platite pentru asigurarea de risc de neplata, etc. la banii pe care-i castiga e vina lor ca nu tin riscurile sub control, mai ales ca asta in principal, este meseria lor – pe langa caratul banilor.
    Acum in epoca informatizarii pot tine baze de date comune cu venitul unei familii si cate imprumuturi are, etc.
    Si voi considerati vinovat un Dorel, care impreuna cu sotia sunt o familie simpla condusa de instincte primare.
    El a cerut un credit, a vazut ca i s-a dat, a mai cerut unul, etc.
     

    Thumb up 0 Thumb down 0
  53. @zoso: Păi nu prea presupune asta. Ci faptul că există un colț undeva în lume unde oamenii trebuie să lucreze pe bani puțini, pt că nu-și pot impune cererile de mărire de salariu (în fine, pare c-ai spus același lucru cu alte cuvinte, dar așa parcă sună mai explicit). Un sistem macroeconomic în care majoritatea oamenilor au un nivel ridicat de viață (e vorba de: apartament de peste 10.000 €, mașină de peste 5000 €, toată gama de confort de care dispunem – tot felul de alimente prin supermarketuri, etc, etc), pt a merge în parametri normali (adică omul să aibă un salariu cu care să-și poată permite astea+autostrăzi bune+benzină ieftină+spitale bune+etc, etc, etc), are nevoie ca o serie de variabile (printre care cele despre care am vorbit în ultimul paragraf de la #45, și altele, unele știute, restul… rămâne să fie descoperite) să se încadreze în anumite valori, sau dacă una din ele nu se încadrează, atunci e nevoie de modificarea alteia, la valori mult mai mari, pt menținerea sistemului. Acest sistem, la nivel global, are ca și consecință faptul că undeva în lume fie e mereu criză, fie există oameni sub-plătiți. Sau cu alte cuvinte, indiferent de ce-ar face politicienii, sau cine știe ce genii ale economiei, fără unele din condițiile de care-am vorbit în #45 (din care una foarte importantă e progresul tehnologic) pur și simplu nu se poate ca o mare parte din poplație s-o ducă bine după standardele actuale. Dar lumea are impresia că merge, pt că nu vede imaginea de ansamblu (și pt că e o chestie complicată). E drept că e foarte greu de văzut, eu am prezentat-o cam prost, dar ar fi trebuit vreo 3-4 pagini A4 pt o expunere clară… cine are timp să citească, și la ce bun, că nu putem noi schimba lumea…  În fine, doar de dragul dezbaterii, o mai lămuresc oarecum și mai jos, și-n ultimul paragraf mai ales… mă repet destul de mult, e cam enervant, însă cel puțin așa sunt sigur că sunt mai clar.
     
    În cazul concret al românilor, dacă un număr mare de firme ar reuși să-i determine să muncească bine, ca germanii (pt că de putut, românii pot), atunci ar trebui găsite și piețe de desfacere pt ceea ce producem noi. Bun, dacă găsim în afară, e OK, o ducem mai bine. Dacă nu găsim suficienți clienți, fie firmele vor da faliment, fie va crește inflația. Și aici intervine faptul că cetățenii din acele țări, la rândul lor, trebuie cum am spus mai sus, să aibă fie resurse pe care să le vândă, fie afaceri profitabile cu oameni-sclavi în China, fie… Și undeva cercul se închide, faptul că noi o ducem f. bine determină ca alții s-o ducă f. rău.
     
    Nu susțin ideea că nu se poate face un nivel bun de trai în România, ci că dacă am avea un guvern bun și cei mai buni specialiști pt reforma țării, tot ce ar reuși ei ar fi într-adevăr un salariu mare pt majoritatea românilor, dar asta ar însemna agravarea situației altundeva în lume, din cauza sistemului eonomic global de care spuneam. De ce merge așa? Pt că tot ceea ce vrem noi să consumăm (în special hrana și hainele) pur și simplu ar costa chiar de sute de ori mai mult dacă muncitorii respectivi ar fi plătiți corect. Dar atunci noi nu ne-am mai permite să cumpărăm. De-asta spuneam că nu există soluții decât  utopice, dar vor deveni cândva realitate… Găsirea unor modalități de producere a 100% din ceea ce consumăm noi acum, fără munca oamenilor. Filmele SF sunt pline de idei în privința asta, dar ceea ce acum e realitate a fost cândva SF. Însă m-aș lungi prea mult, și off-topic pe deasupra, dacă aș lua în calcul și noile problemele pe care le-ar genera tocmai găsirea acelor soluții.
     
    Cu ce vreau să închei e că actuala criză globală nu se va termina niciodată, cel puțin până când nu se vor găsi soluțiile de care spun mai sus. Ce se poate în schimb întâmpla e ca unele țări să reușească să-și revină, dar mereu în detrimentul adâncirii, sau menținerii crizei in alte țări (de ex, nivelul de trai în China e o criză permanentă). Aș vrea să mă înșel, să fiu eu prostul, să nu fi observat bine că n-ai cum: să consumi > (mai mult decât) să produci fie prin munca directă proprie fie prin mijloace tehnologice, comparație făcută în valoare absolută, ca un fel de troc, nu în valoarea banilor, care e cam inducătoare în eroare în cazul ăsta, fără să fie undeva un prost, sau unul care să nu-și poată impune o cerere de salariu decent, care să-ți dea ție la preț redus, mult redus, din munca lui. Ceea ce s-a întâmplat până acum a fost doar iluzia că se poate, când de fapt criza se adâncea de zeci de ani, sau se externaliza prin țări sărace. Și atunci când nu mai sunt destui nenorociți deștia, din diverse cauze, criza se face simțită. Criza asta nu are de-a face cu cea care a pornit de la băncile din SUA. Poate nu ar izbucni niciodată dacă China și alte țări, printre care mai mult ca România, ar continua să dea forță de muncă ieftină la infinit. Dar de fapt termenul “izbucni” nu e potrivit, asta se întâmplă lent, insesizabil de lent, dar sigur și iremediabil. Să vedeți criză când chinezii & africanii & indienii vor reuși să ceară salarii decente. Atunci, unii (din cei care nu știau ce spun eu aici) vor vedea poate cum stă treaba asta. Și cine știe chestiile ăstea fără să i le fi spus eu, de obicei are bani nu glumă, nu are timp de stat pe bloguri, fie are de făcut afaceri, fie de cheltuit…

    Thumb up 1 Thumb down 0
  54. Credit pentru perdele,asta-i buna.Am ajuns rau de tot.
    Mi se pare incredibil,faci credite peste credite desi stii ca nu le vei putea plati si apoi ceri ajutor la altii.Mare ti-e gradina Doamne…de fapt nici nu stiu de ce ma mai mir.
    Cand vor intelege unii ca nu e nevoie sa avem mobila cea mai noua pentru a ne simti bine in propria casa…si ar mai fi multe de spus…

    Thumb up 0 Thumb down 0
  55. ezertor, cum ar veni, capitalismul va muri in 50-100 ani si va fi inlocuit de un sistem in care intr-ajutorarea fa permite tuturor cetatenilor sa munceasca si sa aiba? probabil ca da.

    eu inca incerc sa ii inteleg pe nemti, ei produc atatea si traiesc ca niste pustnici. e ciudat sa vezi mentalitatea vesticului la supermarket sau la magazinul de electronice si apoi sa auzi ca romanul si-a luat perdele pe credit.

  56. Prostia se plateste. Intotdeauna. Partea proasta este ca platesc si altii, nu doar prostul.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  57. mda, nesimtitul a vrut si el perdele, aspirator, frigider…pai nu stia ca daca e vatman, adica bugetar in .ro, trebuie sa traiasca in cort, la foc de lemne?

    Thumb up 0 Thumb down 1
    • @nexam: nu e problema ca a vrut perdele, ci ca si-a facut credit pentru ele. e o diferenta majora, neinteleasa de multi dintre romanii care acum se dau cu fundul de pamant ca le scade statul salariile.

  58. Ăsta-i cocalarul de pe la noi. Cum să nu-și ia el perdele? Să crape vecinii de necaz,nu?
     

    Thumb up 0 Thumb down 0
  59. si pina la urma care era supararea cind francezii au facut gluma aia cu salutul romanesc ? ca s-a inflamat presa, le-au aparut romanasilor verzi pistrui pe ceafa de iritare patriotarda etc.

    mie mi se pare ca francezii aveau dreptate. si daca francezii fac misto de tine pe tema asta e grav, ca la ei protectia sociala are grija de toti lenesii. doar ca la ei se pare ca nici aia lenesi nu intind mina.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  60. am zis si eu de el. pe scurt si-a facut-o cu mana lui.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  61. Acum cateva luni stateam la Cora Pantelimon si beam o cafea. Pe la mese tot trecea un individ nespalat care aduna tavi si le ducea la locul de debarasare. unde le sorta dupa fiecare fast-food din zona. Facute pachet le ducea inapoi la locul lor pentru refolosire si cu siguranta primea pentru asta ceva de mancare si un suc. Acum cateva zile l-am revazut, purta un tricou cu EuroClean, firma care se ocupa cu salubritatea de zona. Era curat, ingrijit si alerga cu laveta printre mese. Data viitoare am sa-l intreb de ce a facut asta cand putea sa cerseasca si-am sa-i fac si-o poza.

    Thumb up 1 Thumb down 0
  62. #69

    Americanii au mai multa experienta in ceea ce priveste momentele de criza financiara. Romanii o vor “incasa” rau de tot in aceasta perioada.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  63. am trecut un pic prin mesajele pe care le-ati trimis voi oameni unii mai destepti ca altii
    daca omul e la necaz macar taceti din gura ptr ca eu il cunosc ,e un baiat de treaba si daca poate te ajuta
    sa stiti si voi ca majoritatea au cel putin un credit ptr ca altfel nu poti sa stringi un ban gramada sa cumperi ex:o locuinta
    bancile te jecmanesc iti da cu o mina si iti ia cu trei plus ca se joaca cu dobinda cum vor ei
    va rog sa vb cei care il cunosc nu sa-si dea altii cu parerea

    Thumb up 0 Thumb down 1
  64. Orădeanul care a bătut ţara pe jos ca să scape de rate s-a întors acasă cu … 10 lei

    Thumb up 0 Thumb down 0
  65. haha da, credit pentru perdele. cunosteam candva o pitzipoanca, n-am mai vorbit cu ea de ceva ani, dar stiu ca si-a facut credit pentru silicoane.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  66. EU cred ca toate perdelele din lume sunt luate de gura sotiei… Been there, done that… :-)

    Thumb up 0 Thumb down 0