Cum sa stii ce faci in viata si cum sa ajungi acolo

Mulți dintre noi începem să gândim în obiective încă de mici.

Amintește-ți de câte ori ai zis că atunci când vei fi mare vrei să te faci – doctor/inginer/avocat/astronaut/etc. Ăla era deja un obiectiv, superficial setat, însă pentru vârsta la care a fost declarat, e suficient. Are o finalitate – unde vrei să ajungi – și o limită de timp – când vei fi mare. Cărțile ne spun că obiectivul trebuie să fie posibil de obținut, realist și specific. Din păcate, nu pe puține ori ești deturnat de pe traseul obiectivului de diverse elemente care încearcă să îți demonstreze că e imposibil să realizezi ceea ce ți-ai propus.

Părerea mea personală este că orice lucru poate fi posibil de obținut și realist atâta timp cât ești specific. Asta înseamnă că trebuie să găsești metode prin care să desparți drumul spre atingerea obiectivului în pași, din ce în ce mai mici și mai specifici.

Să începem cu o definiție: ce este un obiectiv – nu este ceva extraordinar de mare, nu trebuie să fie măreț ca să fie un obiectiv. Un obiectiv este o situație viitoare concretă și specifică, definită într-un interval de timp clar, realistă și pentru care ai la îndemână metodele de a o construi. Știu, sună complicat, de aceea merge un exemplu aici:

„Peste 6 luni vreau să strâng suficienți bani din proiectele freelance, pe care le am în timpul liber, ca să îmi cumpăr o mașină second-hand, de 3000-4000 de Euro.”

Când îți setezi un obiectiv, cel mai bine este să îl treci prin următorul checklist:

  1. Îl văd în fața mea? Pot să mă vizualizez cu obiectivul îndeplinit? – în cazul nostru la volanul mașinii cumpărate de mine
  2. Pot să îl cuantific? Are unitate de măsură? Cum îmi dau seama că l-am atins? – aici 3-4000 Euro/mașină – dacă am câștigat suma asta, îmi cumpăr mașina, dacă nu, nu
  3. Am capacitatea să îl duc la bun sfârșit în felul în care l-am setat? – adică fac suficienți bani din proiectele freelance, astfel încât, luând în considerare cheltuielile curente, peste 6 luni voi avea cei 3-4000 Euro strânși? Dacă nu, atunci am 2 variante – fie modific obiectivul, fie caut alte activități, mai profitabile – aici depinde din nou de starea de fapt, dacă am la dispoziție acele variante.
  4. Chiar dacă am capacitatea să îl duc la bun sfârșit, e realist că o să îl termin în timp sau în cadrul bugetului? Cifrele setate de mine sunt cele bune? – aici 3-4000 Euro în 6 luni = 500 Euro pe lună puși deoparte – e realist?
  5. Știu până când am de îndeplinit obiectivul? Dacă nu mi-e clar, o să o lălăiesc și o să o lungesc. Oamenii au nevoie de un termen-limită pentru a termina lucrurile începute. În cazul nostru – 6 luni, adică pe 30 mai 2010 vreau să conduc mașina mea, cumpărată din cei 3-4000 de euro făcuți din freelance.

Dacă ați mai făcut managementul proiectelor, o să vă dați seama destul de ușor că 1,2,3,4,5 corespund respectivelor litere din SMART(Specific, Măsurabil, Acheivable(se poate atinge), Realist, plasat in Timp). Aceste 5 întrebări sunt minimul necesar pentru ca un obiectiv să fie bine setat.

Bun, acum că avem cadrul teoretic stabilit, e timpul să te uiți la tine, că până la urmă asta o să te ajute să fii mai bun, nu dacă știi niște teorie despre obiective. Primul lucru pe care trebuie să îl faci când îți propui să setezi un obiectiv este să faci o listă. Pune pe hârtie lucrurile pozitive pe care ție le dorești. Poți să faci lista cât de lungă vrei – noi recomandăm cam 7-10 elemente de la care să pornești.

Ai lista?

Dacă nu reușești să pui elementele pozitive, poți aborda problema și invers – punând problemele pe care îți dorești să nu le mai ai sau să le schimbi. Abordarea asta e un pic problematică pentru că poți să fii foarte ușor copleșit de problemele pe care vrei să le rezolvi, mai ales dacă ești un perfecționist. Eu recomand prima variantă.

Ia lista respectivă și alege cele mai importante 3 dintre ele. Trebuie să alegi pentru că nu poți să te concentrezi pe foarte multe lucruri în același timp.

De exemplu: pentru mine 3 obiective ar fi:

  1. să îmi cumpăr mașina(de 3000 euro) până în Iunie 2010,
  2. să merg de cel puțin 10 ori cu snowboardul la munte până în martie 2010 și
  3. să obțin 100% din obiectivele a 5 proiecte de social media până în Aprilie 2010.

E foarte important să fii atașat emoțional de obiective, ca să fii motivat să le duci la bun sfârșit – la mine funcționează așa – pentru 1 – ambiție și orgoliu, 2 – pasiune și plăcere, 3 – dorința de autodezvoltare și autodepășire.

Acum că am cele 3 obiective în față, tot ce mai am de făcut este să desenez un plan. Planul este foarte simplu de făcut, dacă îl centrezi în jurul întrebării: Ce am de făcut ca să ating obiectivul? Exercițiul continuă cu setarea de obiective mai mici, de-a lungul perioadei:

de exemplu: cel puțin 2 proiecte de freelance noi în Decembrie 2009, încă 2 proiecte freelance în Ianuarie 2010 și tot așa.

După ce am detaliat aceste subobiective, rămâne să răspund la întrebarea : Cum? și să stabilesc planul pe zile/săptămâni.

Sper că acum vei fi mai bun la setarea de obiective. Ține minte, limitele obiectivelor depind de cât de departe și de în detaliu ești dispus să îți planifici lucrurile. Nu uita să urmărești evoluția pe parcursul timpului – ajută să vezi că ai mai tăiat un subobiectiv de pe listă.

sursa foto

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

9 comentarii

  1. O mica observatie nu despre articol(inca nu l-am citit) ci despre ‘politica Maibun.ro de preluare a pozelor’: atunci cand pui o poza dar ca sursa mentionezi url-ul JPG-ului si nu al paginii Flickr de unde ai preluat-o, tot furt de continut se cheama si incalcare a politicii Flickr si a licentei Creative Commons.

    Acum, pe bune, pornind de la url-ul pozei cu care ti-ai ilustrat articolul, imi zici si mie cum as putea afla numele fotografului?

    Nu este o critica, doar o observatie. Daca tot vrem sa fim civilizati pe net si sa preluam mentionand sursa, atunci hai sa mentionam PAGINA sursa efectiva, nu un simplu url de poza care nu foloseste la nimic.

    00
  2. NOU
    #2

    Acum ca am citit articolul, am mai multa incredere ca pot!

    00
  3. Si stii care e partea cea mai buna?
    Desi sistemul educational din romania (..) (aici incepe partea cu ce sa’mi bag si ce sa’mi scot si de ce culoare e.)
    Se face un anumit curs- educatia antreprenoriala,in clasa a X-a,exact despre asta.
    Aveam ditamai portofoliu cu scopuri SMART si cu tot felul de chestii minutiaose despre scopuri si realizari,din care daca faci rezumat reiese ce ai scris tu mai sus.
    Ceea ce mi se pare MIE un lucru destul e bun.
    (bine ca la restul materiilor e o balacareala si ca unii profesori sau au UITAT ce specializare au,sau au omis sa faca pedagogie inainte sa intre sa predea unor „idioti” de liceu e partea a doua.
    Gata,am inceput sa aberez.
    Super post,mi’a placut.

    00
  4. NOU
    #4

    daca pleci de la inceput cu un plan bine pus la punct (si il respecti) poti sa ajungi unde ti ai propus!

    00
  5. „Părerea mea personală este că orice lucru poate fi posibil de…”

    „Poate fi posibil”? Hm!

    00
  6. Se cunosc oamenii care au un scop in viata si cei care merg la intamplare!

    00
  7. Important nu e decat sa ai cu cine sa te plimbi in masina aia. Sa ai cu cine impartasii bucuria, oricare ar fi ea.

    00
  8. scopul care trebuie atins in caz ca nu ai banii si nu stii cine esti ,este un job dar nu in tara un job in care sa experimentezi diferite persoane din diferite tari (apropo sunt camuflat in fum) amm da plus ideea de a face banii difera de varsta si cine esti depinde de banii de multe ori esti judecat hot incercand sa fi cineva avand bani dar …ma limitez nu am timp ma trezesc devreme las sa aberati fiecare inka sunt tanar am 23 ani si experimentez din viata cat se poate si este adevarat ca realitatea este dura depinde de tine cand o sa realizezi ca trebuie sa te zbatii ptr ceva imi multumesc ca m-am ascultat si am delirat sau deliberat wtf imi trebuie un dictionar sunt curios de all2 cuvant:))

    00
  9. schimba ideea de masina cu familie si ce iti trebuie este sa te cunosti pe tine.. daca esti pregatit… si ce iti trebuie …si daca esti multumit de ce ai… aflii raspunsul la Cum sa stii ce faci in viata si cum sa ajungi acolo?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.