Cum funcţionează o companie

În primele mele joburi speram să mut munţii din loc. Să fac treabă bună, să îmi fie apreciate ideile şi iniţiativele, să optimizez desfăşurarea lucrului, să triumfe logica asupra “noi aşa am făcut până acum, nu schimbăm”. Cu timpul, m-am resemnat şi am ajuns să înţeleg că nu liceul e cimitirul tinereţii, ci munca într-o firmă. Cu cât mai mare, cu atât mai multă incompetenţă şi cu atât mai greu de a fi observat că o freci 6 ore din 8, în timp ce pari concentrat şi ocupat. Mai jos sunt nişte descrieri grobiene ale câtorva tipologii care se găsesc în firmele româneşti, descrieri ce pot constitui o explicaţie pentru incompetenţii mediocri fără chef de muncă din toate firmele.

Un mic preludiu:

Patronul unei companii din Iaşi, spune că, deşi afacerea îi merge destul de bine în această perioadă, şi el le-a micşorat salariile angajaţilor săi şi a renunţat la o parte din beneficiile non-materiale. „Asta pentru că, înainte de a se auzi în România de criză, nu numai că eram nevoit să alerg după oameni, trebuia să accept şi cererea lor salarială. Veneau tineri la interviu care nu mai lucraseră niciodată în viaţa lor şi efectiv nu acceptau să lucreze sub 600-700 de euro, acum jumătate de an. Într-un fel, am ajuns la salariile reale pentru ceea ce fac“, consideră patronul. El mai spune că a putut renunţa şi la promovări, care înainte erau lunar. „Tot timpul trebuia să-ţi motivezi angajatul, să nu cumva să se simtă neglijat, că-şi făcea bagajele şi pleca“. Sursa.

Lista:

Patronul. De obicei, un tip care a furat ceva de la stat. Copos, Becali, Voiculescu au corespondenţi la un nivel mai mic peste tot în România. A făcut chestia asta şi a avut noroc să fie printre primii. Acum are succes şi bani şi angajeaza un director executiv să îi conducă businessul.

Directorul. A fost ales pe baza unui criteriu sănătos: este ruda cuiva care poate ajuta afacerea. Vărul lui lucrează la Ministerul X sau la Compania Y. Prin conexiunea asta poate aduce comenzi pentru firmă. Că nu are experienţă în management sau nu întelege businessul sunt detalii nesemnificative. Toată lumea îl urăşte, pentru ca nu ştie să se comporte cu oamenii. Angajează oameni la fel de nepricepuţi ca el. Cumpără un server de 200 milioane, dar se zgârceşte să plătească 200€ pentru cineva care să îl pună pe picioare. Îşi cumpără o maşină mare şi o zgârie în parcarea firmei, parcare trasată tot de el pe principiul “lasă bă că avem loc”. Îşi ia rolul foarte în serios, modifică bugetele departamentelor şi mută oamenii de colo. Închide uşa biroului când urlă patronul la el. Îşi cumpăra computer ultra-perfomant şi refuză cererile de achiziţii pentru harduri, tastatusi şi mauşi pentru computerele angajaţilor. Preferă să plătească 300€ rata la maşina angajatului + benzină decât să îi mărească salariul cu 200€. După doi ani, când a învăţat businessul bine, concediază angajaţii care au fost martori la chifelele sale şi angajează juniori uşor impresionabili. Consideră că e de datoria lui să aibă o amantă, indiferent dacă soţia e urâtă sau frumoasă.

Echipa de vânzări. Se cred cei mai mari şi mai tari din firmă şi la orice răspund cu “dacă nu aducem noi comenzi, firma moare”. Cel puţin jumătate din ei se văd mai inteligenţi decât directorul şi ar vrea să îi ia locul, dar nu au curajul necesar să îl conteste pe faţă, aşa că se mulţumesc să îl sape pe la berile cu colegii de suferinţă. De multe ori nu ştiu ce vând, încurcă comenzile, trimit specificaţiile aiurea şi apoi dau vina pe muncitori că lucrează prost şi că ei nu pot face vânzări în condiţiile astea. Consideră că e de datoria lor să plece din firmă cu toate informaţiile posibile, pentru că, şi aici citez, ”sunt clienţii mei”.

Contabilele. Sunt nişte doamne nefutute de ani de zile. Şi asta înseamnă că orice problema ai avea, ele sunt ocupate. La ce îţi trebuie adeverinţa? Ete na, trebuia să vii să mă deranjezi. Tu nu ştii că am treabă? Chiar dacă au predat bilanţul de 2 zile, ele oricum au foarte mult de muncă, pentru că solitaire nu se joacă singur. Odată trecute de 40, ori sunt foarte blazate şi nervoase, ori se distrează de rup barurile.

Fetele de la Marketing/PR. Au făcut cel puţin o facultate si au vise mari. Declară în orice împrejurare, chiar şi neîntrebate, că anii ‘50 au fost cei mai grozavi dpdv al publicităţii şi îşi doresc să lucreze într-o agenţie de advertising, unde să mute munţii cu ideile lor, de obicei creţe. Fac front comun cu pizduţele de la vânzări şi se plâng în grup când ies seara în oraş pe diverse teme. Îşi sincronizează ciclul şi au acasa un manelisto-cocalar sau un corporatist care nu le bagă în seamă, pentru că e plictisit de sclifoselile lor. Vacanţe în străinătate şi poză cu manelistul în background pe calculator şi telefon, obligatoriu!

ITiul. Orice ar face, trebuie să îţi dea de înţeles că eşti cel mai prost din firmă. De aceea el are parola de administrator, pentru că tu eşti un netrebnic care nu ştie nimic şi nu merită să se afle în prezenţa lui. Când nu rupe banda firmei cu pornache, joacă un joc online sau se plânge pe forumuri de geeks că este muncit ca un sclav. Abia aşteaptă să îl întrebe directorul ce poate face să oprească scurgerea de informaţii din firmă ca să poată instala radmin şi să se distreze.

Magazionerul. Este foarte plictisit şi enervat de fiecare dată când ai treaba cu el. Dacă îndrăzneşti să îi sugerezi să se grăbeasca, îţi răbufneşte în nas că el e şef peste magazie şi îţi dă ce vrea şi dacă are el chef. Tremură în faţa directorilor şi se dă cocoş în faţa şoferilor şi a femeii de serviciu.

Şoferii. Ei urăsc pe toata lumea, în mod egal şi din principiu. Scopul lor în viaţă e să îşi ia telefoane şi să se plângă că trebuie să muncească în fiecare zi. Au mereu lucruri mai importante de făcut şi serviciul îi cam încurca. Cel puţin unul visează să ajungă la vânzări sau să conducă firmă, pentru că el ştie ce e în neregulă, şi le împărtăşeşte asta colegilor în timp ce stau la mici la munte pe benzina şi pe maşina firmei. Aşteaptă ca fata de la vânzări pe care o plimbă atâta prin oras să îl invite la ea într-o seară, pentru că, nu-i aşa, o serveşte mereu şi îşi rupe din timpul lui important pentru ea.

Femeia de serviciu. Ea e supărată că trebuie să facă curat şi cafele. Nu înţelege de ce trebuie tocmai ea să dea cu mătura sau cu mopul sau de ce trebuie ea să ştie când nu mai e hârtie la baie. Le urăşte pe curvele de la vânzări şi de la marketing, dar se dă bine pe lângă ele pentru că are o fata care are nevoie de serviciu.

Secretara. Scopul ei în viaţă e să se aboneze cu mailul office@firma la siteurile de bancuri şi de porcărele. Nu ştie niciodată nimic. Nu are chef să se ducă la director în birou, nu are chef să îi facă legătura cu furnizorul X. Visează să ajungă la vânzări sau la marketing, pe care le consideră joburi mai uşoare decât ceea ce face ea, şi când ajunge se poartă mizerabil cu secretara.

Muncitorii. Ăştia sunt urâţi de toata lumea şi toate se sparg în capul lor. Jumătate nu au chef de muncă, restul o fac in dorul lelii, de teamă să nu fie concediaţi, pentru că au rate şi copii. Urăsc şoferii pentru că stau toata ziua în maşină în timp ce ei muncesc, pe curvele de la vânzări, pentru că stau toată ziua pe scaun şi au salariu mai mare, pe director că nu angajează mai mulţi oameni, ca să poată dormi şi ei la serviciu câteva ore. Nu pleacă din firmă decât daţi afară şi le e lene să gâdească un pic.

Amantele. Sunt prezente peste tot, în funcţie de ale lui sunt. Amanta magazionerului e femeie de serviciu, amanta şoferului e secretară, amanta şefului e la marketing, amanta lui zoso e la piar…Şe ştiu care sunt în firmă şi sunt urâte de toată lumea, deşi toţi se poartă frumos cu ele. Visul lor e să se integreze cât mai bine în colectiv, să aibă impresia că şi ele contribuie cu ceva, în speranţa ca vor fi invitate la ieşiri în club de colegele de departament. În momentele post-coitum varsă amantului tot ce ştiu şi sugerează cine ar trebui dat afară. E singura care zâmbeşte sau are o mimă inocentă atunci când directorul ţipă la toată lumea.

Postludiu

Lucram la Hell Advertising. Vine un gog, director mare, la o companie cu logo pe verde firmă de telecom, acum are nume nou. Comandase câteva sute de tricouri pentru o promoţie, tricouri cu inscripţia firmei. Băi, tricourile alea de damă sunt făcute cu curul, am spus să fie inscripţia pe piet, sus. La unele e pe sfârc, la altele e bine. De ce nu le-aţi făcut pe toate la fel? Tipa de la vânzări îşi înghite cuvintele. Tov. Gogu, aşa se fac standard, nu sunt după capul meu. Cum adică? Adica aşa se fac! Nu înţeleg. Bine. O pun pe tipă să ia tricoul pe ea. Vedeti, pentru că nu are sâni, logoul vine mai jos. O chem pe secretară, o tipa cu nişte sâni imenşi. Ia tricoul ăsta pe tine! Vedeţi, logoul vine nasol, pentru că…dotările diferă de la femeie la femeie. Mda.

A doua. Ofertăm nişte ceasuri de firmă, cu ocazia sărbătorilor. Ne vine comanda înapoi, printre care şi 3 ceasuri Longines de vreo 2-3.000€. Personalizate. Fata de la vânzări trimite mail înapoi, că nu se pot personaliza. Dar vai, de ce? Pentru că nu se poate, nu avem cum. Îl sună pe director. Bă, tu cine pla mea ai impresia că îţi desface ceasuri de doua mii de euro să îţi scrie pe ele firma ta? Cine garantează pentru lucrarea aia? Eşti prost? Da, dar ştiţi, noi le vrem neapărat personalizate. Pe curea nu se poate? Ia logoul firmei tale şi pune-l pe cureaua ceasului tău şi vezi cum arată. Plimbă-te aşa vreo două zile pe la întâlniri şi vezi ce zice lumea! Nu, nu a comandat nici un ceas.

ps: ia să vedem, îl găseşte buzdugan şi morar pe net sau hotnews din surse anonime…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

61 comentarii

  1. whaa…citeam si parca povesteai cum este la mine in firma…la fiecare categorie imi venea in minte numele exact al colegeului din firma :)

    00
  2. Na că m-ai băgat în depresie de tot… Ai definit cumva românul și relația lui cu munca de zi cu zi? Atunci să tragem linie și să ne rezulte societatea românească.

    00
  3. Ce vrei? e survival of the fittest peste tot!!!

    00
  4. Mi-am ingropat copilaria intr-o multinationala si pana la varsta asa am ajuns sa colectez numai experienta si amintiri din multinationale… ai mare dreptate in ce spui si ai descris cu acuratete personajele, am zambit amar cand citeam si imi veneau in minte chipuri asociate cu descrierile tale.

    As mai adauga:

    tipa de la HR: mici deosebiri fata de contabila, de obicei o domnisoara despre care nu se stie exact ce fel de HR-ista este, a terminat o facultate usurica si a facut un curs in urma caruia a iesit inspector de resurse umane, ca sa o poata angaja unchiul / matusa la multinationala aia unde greseste salariile, lasa adeverintele de angajat asteptate cate o saptamna, n-are timp sa iti dea o copie dupa cartea de munca sau se ambitioneaza sa te incuie in cadrul unui proces de recrutare interna unde e rolul ei sa tina primul interviu cu cele 10 intrebari recitate de pe foaie.

    middle management-ul: acele pozitii denumite “team leader” sau “operational manager” . Altfel spus, supervizor. Acest middle management e o patura sociala importanta intr-o multinationala pentru ca are contact direct cu furnicarul angajatilor, responsabilitati mari dar autoritate putina in ierarhia companiei si beneficii nesemnificativ mai mari fata de angajati. De obicei isi varsa frustrarile pe furnicar, frustrari derivate din: lipsa perspectivelor de promovare, presiunile de la upper management, dorinta de a da bine cu orice pret, incompetenta etc. In familie si anturaj sunt stiuti drept “sefi” dar cand sunt sinceri cu ei insisi realizeaza ca nu sunt decat o rotita a aceluiasi angrenaj, slefuita mai bine. Slefuiala vine din pupincurismul furnicarului perfect constient ca are nevoie de o zi de concediu plasata strategic in perioade de “fierbere corporatista”, o evaluare mai buna, o vorba buna la sefu’ de mai sus si asa mai departe. Pupincurismul are ca scop secret si avansarea subalternului pana la statutul de rotita slefuita – de obicei neatins pentru ca mai sunt inca o suta la coada sefutzului.

    departamentul de vanzari: cu alte cuvinte, canibalism in forma pura. ii dispretuiesc pe angajatii din alte departamente si se hranesc cu pielea colegilor. Notiunile de colegialitate, cooperare, munca de echipa le sunt sterse de pe creier la angajare sau imediat dupa aceea. Fiecare e pe cont propriu si fiecare are cel mai important portofoliu. Posibil firma sa se prabuseasca iremediabil fara aportul lor. Cand pleaca , firma nu se prabuseste si majoritatea clientilor din portofoliu refuza sa migreze cu ei la noul angajator / furnizor de servicii, care i-a recrutat special pentru respectivul portofoliu.

    De obicei femeile de serviciu si bodyguarzii dintr-o multinationala sunt outsourced, uneori si niste colegi ghinionisti care nu sunt angajati direct de marea companie ci de o terta parte care le ofera salarii semnificativ mai mici si contracte pe termen scurt. Acesti colegi sau personalul auxiliar vor fi mult mai demotivati si incrancenati. Ambitita lor nu e sa fie achizitionati pe viitor chiar de compania la care lucreaza, ci sa demonstreze ca angajatii din companie sunt incompetenti. Satisfactia e incomensurabil mai mare.

    Cam atat. Presimt ca post-ul asta va avea sute de comentarii, in stilul desprefirme.com. Zoso, ai deschis cutia Pandorei corporatiste:):):)

    Si inca ceva…ma intreb cati din cei ce vor comenta azi pana la 6pm sunt la birou unde trebuie sa isi faca treaba pentru care sunt platiti :):):)

    00
  5. Ah, Radmin. The good ol’ days. :)
    Ai descris perfect atitudinea angajaților din firmele mici și mijlocii, chiar și din unele corporații. Toți au impresia că ei sunt cei mai buni și că dacă ar fi ei la putere, ar rupe firma-n două. Toți, inclusiv femeia de serviciu, for crying out loud!

    Maică-mea schimbă job-ul o dată la 3-4 luni, fix din cauza asta. Se angajează în companii unde toți încearcă să se saboteze unii pe ceilalți, dar nimeni nu are curajul să îi spună cuiva în față ceea ce gândește. Și normal, cu timpul se alege praful.

    Sigur, munca fiecăruia e importantă, însă lucrul în echipă face totul să meargă…

    00
  6. Mai bine de atat nu cred ca putea fi descrisa toata magaria asta..

    00
  7. I-am gasit pe toti astia enumerati mai sus. Sunt la noi in firma. Sigur ca sunt si eu printre ei. Zici ca ne stii tu e toti. :D

    00
  8. @nina: eu sunt ochelaristul din colţul biroului. atentie mare!

  9. Intotdeauna va fi o lupta intre patronul care vrea sa te exploateze cat mai mult si angajatul care vrea sa fenteze munca, de aici ia nastere piata muncii.

    00
  10. firma mica deci : soferul, muncitorul,omul de vanzari, marketingul , it-ul sunt eu. dar intrunesc toate calitatile pentru fiecare :) imi lipseste cea de amanta :)
    “amanta lui zoso e la piar” – a facut snspa?

    00
  11. @maniak: s-ar putea ca amanta sa fii tot tu :D

  12. Dar de fetele de la HR, acele fiinte diafane coborite parca din Lumea Salciilor ca sa-ti dea la completat survey-uri despre Six Hats si fise de dezvoltare personala? Si-ti aplica tehnici de NLP de nu mai stiu de capu’ lor, dar nici tu de al tau? Care in team-building-uri, in loc sa te lase sa-ti vezi de alcoolul cu care te-a cadorisit firma, se apuca sa-ti bage sub nas diverse jucarii, sa le asamblezi cum au fost initial?

    00
  13. @sadwank: si care fac anal misto de tot, nu uita asta :)

  14. Si iaca veni CRIZA. Asa ca acu Fetele de la marketing sunt si secretare si pentru ca au ramas mai putine, sunt amnate cu schimbu’. Luni si marti la unu miercuri la altu’ si tot asa.
    P.S. Si au mai dat cu Unsubscribe si la unele din site-urile cu parcarii si bancuri intre timp, ca e un pic mai mult de munca! ;)

    00
  15. O analiză exactă a tipologiilor. Ăia de la IT sunt geniali :)

    00
  16. Mai sunt si vecinii corporatisti, carora daca le propui sa semneze o cerere pentru obtinerea de locuri de parcare de la ADP, te intreaba cine se ocupa concret, cat timp aloca acestei activitati si cand prognozezi ca se va finaliza.

    Si mai exista Cel Mai Smecher Sofer. Foarte priceput, vorbeste de sus cu toata lumea. Dintre ceilalti soferi nimeni nu sufla in fata lui, dar cu toate astea el stie ca nu e destul de sef. Plimba minciuni de la unii la altii, si asta inseamna ca el stie tot. Stie absolut orice despre toate masinile, mai putin ca nu trebuie sa rotesti volanul cand masina e urcata pe cric. Are foarte mult de alergat si de aia nu poate sa se duca unde trebuie decat cand vrea el, cand poate nu mai e nevoie.

    00
  17. De nota 10 articolul. Am prins mare parte din “fauna” despre care vorbesti aici si din pacate e cam adevarata descrierea. Las’ ca ne intalnim la o bere oricum si ne plangem de cat de naspa e jobul si mic salariul :D

    00
  18. Mai zoso, n+am publicat niciodata insemnarea asta, am tinut-o ascunsa pe hard disc; naiba stie cum mi-ai sustras-o :-).
    Foarte misto spirit de observatie si fain punctat. Se adevereste asadar ca mai toate companiile “astea” is la fel. Ai uitat sa mentionezi ca exista si muncitori mai speciali. Cei care vin la 17.00 si pleaca la 19.05, urla in draci catre ceilalti “muncitori”, catre vanzari, catre cine li se scoala, dar sunt foarte politicosi dupa ce se ridica de la birou. Cum ar fi DTP-istii, in companiile de publishiting. :-P

    00
  19. incet dar sigur ajungeti din pacate niste vestici insa pina sa ajungeti la “performantele” lor mai aveti.cu ocazia asta poate tot incet o sa va lamuriti despre ce este vorba la aia care cica sint “mai avansati” sau “civilizati” cum ii mai numiti numai voi romanii pt ca-n rest s-au lamurit toti.

    “În primele mele joburi speram să mut munţii din loc. Să fac treabă bună, să îmi fie apreciate ideile şi iniţiativele, să optimizez desfăşurarea lucrului”, etc……in chestia asta au crezut romanii doar pt ca era repetata pe vremuri fara incetare la radio europa libera plus amanuntul ca mai mereu patronul te va umple de bani pe care ii vei cheltui in nenumaratele concedii pe care urma sa le petreci prin toata lumea.PLASA!

    00
  20. Fix asa se intampla :)
    Revolutieee :))

    00
  21. Hehehe…. eu nu ma regasesc niciunde.

    Sa-nteleg ca omu nostru nu prea cunoaste ingineri. :D

    Sau, despre ei, numai de bine.

    00
  22. Doamne cât de bine ai putut să scrii! Minunat! Am retrăit câteva momente!!!

    00
  23. Interesante “clase sociale”, Zoso… :)
    Dincolo de cele “cateva tipologii care se găsesc în firmele româneşti”…, multinationale au ba…, mai trebuie sa fie si unele “sanatoase”…(la nivel de “personal salariat” si/sau patronat); altfel…care e ultimu’ care stinge lumina?

    La “stat”, prapadu’ e si mai mare…, “amorteala”, “vrajeala”…, prostia sefilor “numiti” ori aciuiti in urma unor concursuri aranjate, frica alora ce conduc anume “directii/departamente” de a nu li se lua postul (de subaltern) s.a.m.d.
    Made in Romania (?!) .

    00
  24. Eh, io încă n-am avut norocul să lucrez într-o firmă mare, iar în alea unde am lucrat eram fie muncitor fie director… :)) Mulţam de articol, e bine de ştiut de ce anume să te fereşti. :)

    00
  25. Cantitatea de menta frecata creste direct proportional cu marimea multinationalei. That’s a FACT.

    00
  26. Bancul zilei: “Domnule director, Având în vedere că sunt singura angajată din firmă care nu v-a dat în judecată pentru hărţuire sexuală, vă dau în judecată pentru discriminare. Cu stimă, Florica”

    10
  27. Totusi Vali, articolul asta e scris din punctul de vedere al unui fost angajat, pentru toti actualii angajati care vor aproba satisfacuti ca isi identifica seful in lista ta.

    Eu am lucrat si lucrez si pentru clienti, dar sunt in acelasi timp si “patron” de SMB si tocmai suntem in procesul de angajare. Nu ai cum sa nu te enervezi cand vezi cum iti vine cate un tanar la interviu, fara sa iti poata garanta ca iti face treaba si se comporta ca si cum el ti-ar face un favor ca vine la tine si iti ia 700 de euro din buzunar.

    Sa fim seriosi, problema e atat a patronilor cat si a angajatilor.

    00
  28. i-a placut aia cu Contabilele :)) exact aceasta imagine o am despre munca la birou in Romania anilor 90.
    din ce scrii tu aici se pare ca nu s-a schimbat nimic

    00
  29. Excelent articol! Felicitari!

    00
  30. Am trecut prin mai multe multinationale si stereotipurile astea se regasec peste tot. In firmele mici la fel, doar ca se mai reduce din stufaria organigramei.

    00
  31. Andrei, tocmai asta e ideea. Eu MUNCESC ca sa fac cei 700 de euro, ca sa il pot plati pe el. Cand el vine la mine ca si cum mi-ar face un favor ca il platesc pentru munca lui, din banii munciti de mine anterior, devine o problema. Gandeste-te ca sunt tineri care de-abia au terminat facultatea si nu au nu stiu ce experienta practica, doar teoretica. If anything, eu ii ajut pe ei sa isi treaca un job la CV si sa asimileze cunostinte practice.

    Lasa, e buna criza asta. O sa mai dea peste nas celor care cer sume irationale, desi nu au competenta necesara sa se ridice la valoarea salariilor lor.

    00
  32. Dumnezo cu multinationalele voastre..
    Bani, bani, da’ la spirit nu te gandesti cand te inhami la o asemenea munca cu asemenea oameni? Sau asta nu e o optiune/prioritate in ziua de azi?

    00
  33. Cantitatea de menta frecata creste cu distanta dintre top management si sclav, dpdv al scarii ierarhice. Valoarea unei companii e data oricum doar de proceduri si de mentalitatile impuse de sus in jos, dat fiind ca recrutarea se face din acelasi pool social, din aceleasi orase si dintre absolventi aceluiasi set de scoli.

    00
  34. Bine punctat in articol, nu prea mai ai cu ce sa completezi.

    00
  35. Eh, si la firmele de ingineri exista tare din astea. Pai un proiectant serios vine la 11, deschide schema, joaca un sah, mai sta un pic pe net, eventual baga un travian, apoi lucreaza putin. dupa care apare pauza de masa, apoi un coleg il intreaba ceva (fiecare e expert in proiectul celuilalt) si tot asa…

    00
  36. @ Tudi … asta cu “iti ia 700 de euro din buzunar” suna naspa rau … parca ala n-ar munci pe bani ci ar cersi bani …

    In Romania e o problema de incredere: toata lumea se teme ca celalalt i-o trage …

    00
  37. bun post, tre sa recunosc

    00
  38. Adevarat ! Si totusi nici eu nu am nici un chef de munca :/

    00
  39. Buna descriere :)) Akum pentru fiecare echipa adaugi in TL si un Manager si scoti descrierea pentru multi-nationala :)… problema este ca cele zise raman valabile :)

    00
  40. Foarte fain post :)
    By the way, l-am primit azi de vreo 3 ori pe mail…

    00
  41. Daca trecem peste studiul faunei si revenim la articolul din EVZ, constatam cat de dobitoci pot fi unii, si dintre patroni si dintre angajati. Cat de idiot sa fii sa angajezi oameni despre care nu esti sigur ca-si vor face treaba? Ca de potentialii angajati nu ma mir, prost e cine da nu cine cere. Ca era economia pe val, ce importanta are? Nu trebuie sa filtrezi atent angajatii indiferent de starea economica?

    Da, se revine acum la realitate, aici a nimerit-o. Numai ca starea reala din .ro e lipsa acuta de oameni competenti, ca au fugit toti in tarile calde. Acum la timp de criza trebuie tinut cu dintii de aia care au mai ramas si fac treaba. Atentie mare la faza asta. Aia care ii pun pe toti in aceeasi oala si rad ca haha a venit criza ati ajuns la mana mea or sa se arda foarte urat.

    00
  42. Sincer nu am regasit nici unu din indivizii descrisi de tine in firma mea:
    Managerul de departament:
    – shedinte saptamanale in care ne prezinta ce proiecte sunt la firma, si pe ce vom lucra in viitor
    – i-a apararea subalternilor in fata celorlalti manageri
    – se sacrifica pentru noi si discuta cate o juma de ora cu cate un client mai artzagos, pe care eu l-as fi batut.
    – cand vede ca e in plop, sta ca elevul la scoala si invata de la subalterni cum se face treaba, ca sa nu se faca de cacao in fata clientilor.
    Directorul administrativ:
    – e si PR, si HR si secretar, si clovn :), se intereseaza de toti angajatii, sa nu le lipseasca ceva. Ex: la cei noi veniti in oras, le-a gasit garsoniere sau apartamente cu chirie..
    Administratorul IT:
    -pe langa departamentul IT, lucreaza ca si restu pe post de dezvoltator.
    -nu se crede buricul pamantului, si cere ajutorul si celorlalti cand nu reuseste ceva.
    Angajatii per total:
    -daca nu ne convine ceva, in 3 minute suntem in biroul shefului sa ne spunem pasu; S-a intamplat chiar sa ii bagam in calendar shefului o intalnire pe a doua zi la 7:30 dimineata, a venit omu la rasarit de soare ca sa ne asculte nemultumirile, si-a cerut de vreo 5 ori scuze, si a recunoscut ca a gresit (mie deja mi se facuse mila de el ).

    PS: nu sunt la multinationala, si nici in romania :P

    00
  43. @ zoso:Unul din cele mai bune articole de pe blog ( si mi-am pierdut destul timp citindu-l) . Transmite felicitarile mele copywriter-ului. :)))

    00
  44. iertati-ma.. si voi sunteti exact ca ei :) nu e nici o diferenta!
    keep your eyes wide shut ;)

    00
  45. @Duduca: o sa ii transmit un pupic pe nasuc, in oglinda, din partea ta.

  46. @Ralu: cu sursa?

  47. Amanta șefului nu are privirea inocentă când șeful țipă la toți, are privirea tâmpă, pentru că de cele mai multe ori așa e ea. ”Postul” ei e atât de sigur cât o ține curu’, după care zboară, de obicei. Partea în care cade în dizgrație (înainte de șut) e cea mai amuzantă de urmărit, atunci se c**ă toți din firmă pe ea. Așa, ca mulțumire :)

    00
  48. Mi-a placut foarte mult articolul, parca am avut deja oamenii in minte in timp ce citeam :)

    00
  49. Multi patroni au impresia ca daca a venit criza, gata pot sa taie din salarii. Sa fi vazut cum au sarit salariile cu cate 500 de euro cand stapanul plantatiei s-a trezit cu 15 demisii pe masa (dintr-o firma de 18) drept “recompensa” pentru injuraturi, stress si taieri nejustificate la leafa .

    00
  50. Si totusi ai uitat de cineva, de ex: portarul, baiatul de la xerox, si bineinteles inginerul!

    00
  51. trainerul unde e?

    00
  52. @zoso: pe botic, nu pe nasuc…

    00
  53. Ai uitat sa precizezi: cum functioneaza o companie in Romania.

    In plus, in companie mai sunt mid-level manageri (manager de level 4-5) al caror scop este plimbarea prin diverse locuri (acumulare de experienta), seminarii, cursuri samd avand ca rezultat scontat de companie crearea de “grafuri optimizate pentru soferi, vanzari si marketing” si “team building stuff” pentru personalul angajat. Care bineinteles, nu se va concretiza in reducerea consumului de combustibil pentru masinile firmei si nici nu vor ridica moralul angajatilor.

    00
  54. Hahaha… cat de adevarat!

    00
  55. da ai dreptate … oricat de mult ai lucra …niciodata ,in ochii shefilor ,nui suficient

    00
  56. intradevar , in marea majoritate este adevarat. Trist dar ce putem face ?! …. oricum ,in Romania nu cred ca exista vreo sansa pt. ca adevaratul target al companiei sa fie inteles de fiecare membru sau angajat al acesteia. Toti “sunt specializati” sau “ajung sa fie specializati” in fel de fel de lucruri care mai devreme sau mai tarziu considera ca si ei pot conduce o companie, ca si ei pot face un bilant, ca ei pot sa faca totul defapt in acea companie ……. – prietene, esti platit pentru o sarcina sau rolul tau in companie este asta , fa-ti dracului treaba si nu-ti baga nasul in alte chestii. Dar nu , in Romania este foarte stresant sa iti mentii serviciul sau sa avansezi pe bune sau sa primesti un bonus pentru meritele tale, tot timpul se plang angajatorii (cei prosti , bineinteles) de prestatia ta,de cum ti-ai facut treaba , iti da cu totul alte sarcini de facut decat cele prevazute in fisa postului …… etc. Fiecare am trecut prin asa ceva si probabil ca o sa mai trecem si altii vor trece samd, si nu se va opri niciodata pentru ca traim intr-un sistem infect.
    Sunt multe de spus si cum zicea si raluxa , ai deschis cutia Pandorei corporatiste :)) , totusi sper ca in viitor , la nivel de conducere sa se schimbe putin ideile si principiile.

    00
  57. amendament la middle-management: o categorie obligatorie intr-o companie autohtona este categoria Mitzi Pitzelor (l.u.m.d. amante… care ajung directoare… de marketing, in cazul pe care l-am intalnit intr-o uzina…)
    este o categorie in plina dezvoltare in criza, cand blondele care ingrosau randurile la mall sunt impinse de papi sa faca si ele un ban… si din ruda-n ruda ajung in functii demne de costumul, parfumul si masina dobandite cu sudoarea gurii intredeschise…

    http://memyselfandcris.blogspot.com/2016/11/program-de-birou-pt-mp.html

    00
  58. ” You are so true Emonel! ” Tot ce ai scris mai sus e cat se poate de adevarat si se intampla in orice firma , ma rog, intr-o masura mai mare sau mai mica, jur ca recunosc personajele! You are good man:)

    00
  59. Cu tot respectul, am primit-o astazi pe email si am postat. Crede-ma ca as fi avut bunul simt daca copiam sa pun sursa.

    00
  60. De nota 10. :)

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.