Cum calmezi șoferii nervoși în trafic

Am o metodă beton de a calma șoferii nervoși, de la coinacii reisări cu bmw-uri care abia se mai țin în șuruburi până la suedeji puși pe mardeală și trecând, desigur, prin corporatiști middle management care și-au luat ceva de viteză, dacă tot nu li se mai scoală.

Am aplicat-o cu succes la oameni care mi-au tăiat calea, care s-au băgat la intimidare și care chițăiau că îi făcea la viteză unul cu un suv japonez. Merge la orice.

Faza e așa: când ești în paralel cu el, lași geamul jos și întrebi cu o voce admirativă “nene, nu e păcat de mașina asta mișto să ți-o bușească vreun prost”. Poate să fie cea mai ruginită rapandulă pisicuță pe Bulgaria sau orice mașină din 1999 vara, omul se înmoaie instant, că l-ai lovit la punctul slab. Ce dacă curge rugina de pe mașină sau e același model de Passat gri obosit pe care îl are toată lumea, el a strâns un șurub la ea și a lui merge mai bine. Se bucură că îi recunoaște cineva, în sfârșit, valoarea.

Reacțiile sunt de obicei zâmbitoare sau aprobatoare: da, frate, chiar așa, dacă îmi lovește vreun prost bijuteria?

Singurul care s-a prins a fost un nene pe la 40+, cu un X3 noulean, pe care l-am umilit de câteva ori și apoi l-am lăsat să se ducă, doar ca să îmi taie fața și să îmi pună frână în bot. Mi-a răspuns sec cu “STI sau doar XT” și după aia a început să râdă.

Dar serios, metoda funcționează și acum, când sunt cu melcul…

pistol

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

34 comentarii

  1. XT îți arată spatele!

    00
  2. NOU
    #9

    Ba eu cred ca tu chestiile astea le faci din plictiseala si aici includem si nobila arta a bricolatului.Nu cred ca un om sanatos la cap are timp de asa ceva.

    00
    • Efectele lipsei de socializare cauzata de ‘lucratul de acasa’. Sunt cateva spatii de coworking in Brasov, probabil i-ar prinde bine.

      00
    • Eu nu inteleg ce face cu camera aia de bord. In loc de 1000 de vorbe, baga un videoclip, cu intro de vlog, si rezolva mai repede.

      00
  3. Am vaga impresie ca tu esti cel ce trebuie calmat.

    00
  4. Ca si sfat: nu te lua in gura cu prostii, au mintea odihnita. Poate chiar dai de un cretin care intra in tine sau te ia la bataie. Stai calm si nu-i baga in seama. Lasa jocurile astea de copii cu impresii de smecherie ca ai o varsta

    00
  5. de ce ti-ai pune capul cu ei? nu mai bine te dai la o parte si ii lase sa mearga in treaba lor si tu la fel, fara sa te enervezi, fara agitatie.

    00
  6. De asta iti cauti o Dacie 1310 GLX si te duci…nu- faci la liniuta, dar cand dau sa se incadreze peste tine la semafor ii dai inainte cu tupeu.Cand te plictisesti , te duci la Rabla si iti iei un XV daca n-ai de XT :p

    00
    • Vorbele tale mi-au adus aminte de barbati-miu, acum vreo 7 ani, cand aveam noi Dacia 1310. Ba nene, TOTI ne faceau loc, cand incepea sa accelereze :)))) Iti dai seama, il vedeau cu troaca, isi dadeau seama instant ca il doare la banana daca o zgarie sau o buleste.

      Chiar acum cateva zile, stateam in aglomeratie prin Bucuresti si zicea asa, nostalgic: „Ce buna era o Dacie din aia, acum. Eram acasa de mult!”.

      00
    • Eu am zis de multe ori că dacă aș avea o rapandulă de mașină la toți rahații ăștia le-aș freca mașinile, așa de fentă.Și la fel aș face cu cei care nu sînt atenți în trafic.
      Cînd va trebui să ajungă la service și vor achita revopsirea se vor calma.
      Și cînd vor trebui să achite RCA-ul pe următorul an atunci SIGUR nu vor mai călca aiurea pedala.

      00
  7. Uite aici un polițist care calmează instant șoferii nervoși din trafic – https://www.facebook.com/Antena3Romania/videos/10154791645847775/

    00
    • Ce dulce voce de artista avea domnisoara aia…da’ nu i-a tremurat mana in care avea telefonul. O fi ceva corespondent de razboi?!?
      Cu filmarea asta si-a spalat imaginea Politia Romana (i-au blamat toti ca sunt carpe)?

      00
  8. eu de obicei ii bat. e o alta metoda care functioneaza.am 1.82,90 de kg si fac sala 3 zile pe saptamana de 11 ani. nu sunt extraordinar de mare dar sunt bine de tot peste medie.

    00
    • :)) nu mai aprecieaza lumea o gluma din topor? nici aici pe un site de bricolaj?

      00
    • Intrebarea e: De ce iti pasa daca iei dislike?

      Ador sa vad oameni cum se justifica dupa aia, ca vad ca sunt umpluti de dislike-uri :)).
      Sunteti din aia care traiesc pe principiul: „Nu fac X lucru, ca ce-o zice lumea?”.

      Eu cand sunt umpluta de dislike-uri, imi mai dau si eu un dislike, ca sa se vada asa frumos, proportia.

      00
    • Pai da…ca pe voi umplutul va da asa…ca o stare de liniste…
      De partea ailalta a gardului ne cam ferim de el.

      00
    • Hahaha boss cand am dat al2lea comentariu,primul avea 1 dislike,ascunde-te linistit in grota

      00
    • Pana iti da unu somn pe asfalt, sau somn vreo 30 de zile lejere in bulau :) sa vezi ce te ti de sapun atunci.
      Am dat si eu de un tampit din asta ca i-am taiat calea, venit cu bataie, lovit masina si alte cariciuri….un spray in fata si un baston pe craci….cand am scos telefonu ca sun la politie a sarit nevastasa ca e agresiv si ca nu e nevoie de politie….
      Si asta fara sa il deranjez cu nimic, cu semnal si cu tot. I s-a parut ca m-am bagat in fata lui prea brusc….
      De la atata testosteron injectat o luati razna ;)

      00
  9. Pana dai de unul mai prost ca tine.

    00
  10. Merci de pont, dar intr’adevar sunt sigur ca gasesti si multi destepti carora le pasa de statutul de sofer alfa mai mult decat de rabla din dotare..

    00
  11. socru, inainte sa dea coltu, mi-a pus la masina asa ceva

    https://www.youtube.com/watch?v=ebyG70whep4

    si de atunci sunt foarte multumita…

    00
  12. Râmnicu Vâlcea salută folosirea termenului „coinac”!

    00
  13. Poate dai de unu ca mine, care a primit chestia asta…. si i-am zis…ma doare la pwla :D Si nu am Logan si nici Audi a8. Hai cu minusurile :D

    Nu functioneaza mereu….

    00
  14. N-am inteles care e de fapt smecheria cu „umilitul” de cateva ori? Ce i-ai facut exact? Am niste idei, dar chiar in trafic bara la bara nu pot sa imi imaginez cu ce poti impresiona daca ai un anume tip de caruta.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.