Cum a murit presa: raportările BRAT şi SNA

bogdan-naumoviciM-am prins de ce râdea Naumovici de onlineri de câte ori avea ocazia. Nu de ciferel mici care se rulează în industrie. Nu, el râdea când auzea că internetul e un mediu măsurabil. Ani de-a rândul ziarele şi televiziunile au făcut milioane pe seama ideii că nu se poate măsura cu exactitate nimic, nici măcar numărul de exemplare vândute. Aşa că aproximaţiile cu care luau banii fraierilor sunau cam aşa:

Revista noastră premium de bărbaţi se vinde în 5.000 exemplare. Fiecare exemplar este citit, conform Studiului Naţional de Audienţă, de 50 de persoane, deci reclama dvs. va fi văzută de 250.000 oameni. Ce spuneţi? Că SNA e mai degrabă un studiu de poplaritate, fără legătură cu realitatea? Astea sunt cifrele, domnule! Cumperi sau nu?

Şi aşa am ajuns să avem zeci de mii de publicaţii susţinute nu de cifre, ci de reclame puse în pagină pentru că cifrele o cereau.

Numai că, la un moment dat, în ciuda protestelor agenţiilor de media, clientul a fost forţat să se uite şi pe acţiunile rezultate din cheltuielile astea fără număr şi a lăsat-o mai moale cu printul şi cu teveul. Sau mai ieftin. Mult mai ieftin.

Eu dacă spun că am 130.000 cititori pe lună, nu pot să mă fac că uit de ipuri dinamice şi să spun că de la companiile astea mă citesc câte 100 oameni per ip, că sunt alte cifre care m-ar contrazice. La presă nu e aşa, la presă merge cu abureală…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

16 comentarii

  1. diferenta majora este ca, dincolo de trafic, pe internet poti sa masori actiunea (i.e. un click, doua, ce-a facut ala in site, a lasat un comentariu, a trimis un partz etc) pe cand in print sau tv poti doar sa presupui, nu ai nici un control pe ce se intampla dupa ce ti-a consumat produsul media.

    00
  2. hai să incepem cu baby steps, să nu ii confuzăm. deci pe internet poţi măsura traficul :)

  3. Cam aceleasi observatii/intrebari le-a avut si Arhi de 2-3 zile. Sa nu te acuze de plagiat :P

    00
  4. @dragos: Bine, IRL poţi să vezi dacă ai avut măcar o umbră de creştere în vânzări după ce ai cumpărat reclamă într-un ziar/etc.
    Eu unul nu aş cumpăra niciodată publicitate în offline. Never ever.

    00
  5. Ai foarte multe tag-uri la articolul ala din 2008 !Asa a ramas de cand l-ai postat,sau in timp mai adaugi?e bine sa ai multe tag-uri la articolele vechi.

    00
  6. Ce mai face ultimul (si primul) proiect al lui Naumovici pe internet, d2p.ro? :)
    Si-a scos cei 60.000 investiti?

    00
  7. eee, nici mediul online nu e tocmai masurabil, sa nu uitam ca mai sunt persoane care au acces la mai multe computere, chestii d’astea, pana la urma, cum s-a zis si mai sus, pe aia care vor publicitate ii intereseaza sa si vanda, mai pot exista si piete care sa n-aiba nicio legatura cu produsul la care se face publicitate, asa de exemplu, nu vad cu ce ar ajuta pe cineva daca un blog despre masini sport, care ar avea, sa zic si 5.000.000. de cititori fideli, ar face reclama la rochii de mireasa?

    00
  8. pai dupa ce o sa ne consolidam si noi o imagine in mediul publicistic, advertiserii or sa se mai documenteze ce inseamna treaba cu onlineul probabil o sa putem si noi sa „lucram” in conditii acceptabile cu publicitate pe blogurile noastre.

    00
  9. Presa scrisa moare si asta nu este bine pentru ca reprezinta un mijloc de educare pentru poplatie si aici nu ma refer la tabloide. Ceea ce scrieti voi pe repezeala in bloguri nu aduce nici un serviciu poplatiei , de cele mai multe ori scrieti in scarba cu multe greseli si cu anumite beneficii de la terte persoane. Voi nu sunteti decat niste haite de lingai care scriu la comanda. Voi nu aveti nimic in comun cu istoria presei roamnesti si acuzati fara drept niste oameni care au facut istorie si care au 20, 30 sau chiar mai multi ani de jurnalism in spate. Ceea ce s-a construit s-a dus pe apa sambetei in 5 ani de tabloidizare si onlinereala. Nu sunteti voi de vina ci cei care va citesc, poporul asta de inculti si lenesi care isi distrug ultimele redute de constiinta civica.

    00
  10. Aşa fac editurile cu ebookurile. Au modificat legea, ba chiar au obţinut un tva mai mare pentru cărţile în format electronic, motivul fiind unul cât se poate de mincinos: https://ro.wikipedia.org/wiki/Editur%C4%83#TVA_.C8.99i_Timbrul_Literar_.28TL.29 Oricum ar fi, nu pot să ţină totul în frâu. Însă, mai avem de tras vreo 4, 5 ani!

    00
  11. Poate apare cineva cu ideea că un articol accesat pe net este citit de mai multe persoane, că omul îşi mai întoarce ecranul către colegi, îl mai duce până la vecini… după modelul presei scrise.

    00
  12. Imi place postul asta, sper sa mai apara comentarii pertinente, vezi Dragos :)

    Important e sa si intelegi ceva din cifrele alea, care uneori ajung sa te inunde [pt. ca este, intr-adevar, masurabil] si atunci se cam dilueaza totul din cauza exuberantei imediate – woooow, ce de cifre am – unici, whatever. Bine bine, dar stii ce anume exact a cauzat spike-ul ala, sau de ce anume ai numarul de vizitatori atat de mici pe pagina aia?

    Ce-mi place mie e ca poti testa si retesta pana ajungi sa-ti cunosti publicul. Dar e nasol ca toate cifrele variaza in functie de multi parametri [browsere, platforme]. Cel putin in mintea mea, utilizatorii au devenit super-diferiti, iar cautarea unui numitor comun (aka trasul de concluzii, generalizarea) trebuie facuta cu grija.

    Concluzia/solutia: educare (la client), adaptare, testare perpetua (la agentie).

    Are si anonimul Catalin o directie in frustrarea lui alimentata de o gandire retrograda, tip comunist, dar astea-s vremurile nenicule, obisnuieste-te :)

    @Sakura – e ultima mea fitza in materie de sharing, intoarcerea monitorului catre colegi. Mai uman si mai rapid decat copy-paste :)

    00
    • @Cosmin: cosmin, până să ajungi să analizezi cifre trebuie să le ai. nu să pui 1.200 people metere in casele oamenilor şi să spui „800.000 oameni s-au uitat la serialul Y aseară”.

  13. Catalin, sa inteleg ca in ziare nu apar stiri traduse de pe diverse situri sau furate de pe unde se poate? Hai ca in Timisoara ii prindeam ca traduc amboulea de pe Ananova (pe cand mai exista) sau de pe stirile VH1 inca acum 12 ani, cand eram io copchila in cariera radio. Si asta era acum un deceniu si ceva.

    Sa povestim despre fluxurile de stiri de pe care fac copy-paste colegii. Unii atat de lenesi incat, inainte sa intre pe post sa citeasca cretinisme, nici nu cauta sa vada daca nu e cumva data busita sau chestii din astea organizatorice?

    Sa-ti spun despre cum se face jurnalism de „protectie” si cum se linge mana edilului care presteaza mai abitir in conturi, lovindu-se in adversarii politici cum se poate mai bine?

    Hai, ca nu sunt un ‘lache’ din ala care nu a fumat fenomenul, am facut 10 ani cot la cot cu o groaza de oameni. Chiar daca nu am fost pe stiri, ci am realizat emisiuni muzicale, am vazut si stiu ce se facea in departamentul respectiv.

    Asa ca hai sa o lasam mai moale cu istoria lu’ peste. Articole cretine, daca nu sunt copiate, articole copiate in general, prea putina munca de „teren”, prea putine investigatii etc. Da, is salariile de toata jena, o stiu si pe asta, dar nu va mai dai eroi, ca de cel putin 10 ani presa merge in jos accelerat.

    Da, bloggerii sunt niste loseri care scriu pe bani. Si majoritatea au bunul simt sa marcheze cu un [p] articolul in cauza. Si da, au si bannere pe site, ca din asta traiesc. Dar proportia continut/reclama este oricum de max. bun simt fata de ce se intampla in presa. Sunt reviste in care continutul real e undeva la 5%, dar tot altii sunt de vina.

    Nu stiu daca ai observat ca nu sunt exagerat de multi oameni pe online care sa pretinda ca fac presa. Pentru ca nu facem asta. Se cheama blogging. Si nu-ti dau o definitie, ca exista google pentru asta. Scriem chestii de care dam cu nasul zilnic si le trecem prin filtrul personal. Si avem ceva mai multe „cojones” decat multi postaci de la ziare, pentru ca pe noi nu ne ameninta nimeni ca ne trimite la plimbare. De multe ori faptul ca X companie a primit un advertorial, nu inseamna ca si-a cumparat si tacerea, pentru ca, daca o da in gard, vom scrie despre asta.

    Sa nu mai vorbim ca iar comparam merele cu masinile Aro :D

  14. Corect tot ce prezinti zoso, dar uiti sa amintesti de penetrarea internetului in piata romaneasca. Opinia ta despre print sta in picioare 100%, despre TV … discutam. La tanti care cumpara „jerse” si „zacar” nu te gandesti? sunt cam 80% din Ro. Momentan ad-ul pe online are efect doar asupra categoriei 14-35-max40 ani, urban si acolo destul de selectiv. Ce te faci ca Romania e 55% rurala. A mers si inca o sa mearga abureala cu printul si radioul (sa vezi acolo cifre ciudate) pentru ca planerul din agentie foloseste xls de anul trecut ..de ce sa gandeasca o optimizare de mediaplan daca un client nu o cere in mod explicit. In Ro, online-ul este si ramane ptr urmatorii 7-10 ani o nisa(in crestere).din pacate.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.