Cristian Tudor Popescu e adorabil când e prost

Finalmente, omul a emis într-un interviu pe net o "dezvăluire" absolut minunată cu privire la subsemnatul: că am fost cumpărat de SO Vântu fără să-mi dau seama! Asta după ce-şi livrase cititorilor povestea de dragoste cu Securitatea.

Dintr-un editorial scris ieri pentru Gândul. Sima, subiectul înfierării, îi răspunde în comentarii (via cucui).

Din ce ţin eu minte, CTP a fost cumpărat de două ori de Vîntu fără să ştie.  Le mai scriu o dată, pentru cititorii mai tineri.

Prima oară în 2005, când el, Bogdan Chirieac, Lelia Munteanu şi Adrian Ursu au plecat de la Adevărul pentru că nu mai suportau presiunea la care erau supuşi de Ana Maria Tinu, proprietara ziarului, urmând să se afle că de fapt “Adevărul” nu era al lui Dumitru Tinu, ci al lui Viorel Hrebenciuc şi Fathi Taher (cel care deţinea şi hotelul Marriott, unde Tinu era în consiliul de administraţie) şi că ei au plecat pentru că toate contractele de publicitate ale ziarului erau trecute prin firmele jurnaliştilor, care au devenit astfel bogaţi. Cei patru au deschis ziarul Gândul cu o investiţie de 1 milion de euro de la poetul Mircea Dinescu, care avea banii de la Sorin Ovidiu Vântu. CTP nu ştia. Banii de la Vântu se termină şi în 2006 Gândul e cumpărat de Adrian Sârbu şi în martie 2011 renunţă la print şi rămâne doar pe online. Adevărul e cumpărat de Dinu Patriciu tot în 2006, are creşteri masive susţinute de inserturi şi apoi pică în nas.

La fel cum nu ştia că Realitatea TV aparţine lui SOV. Cumpărată de la Silviu Prigoană în 2003 de un offshore, Realitatea TV este asumată de către Vântu prin 2005. CTP află asta abia prin 2007, când îşi dă demisia de la postul de televiziune, unde realiza o emisiune alături de Emil Hurezeanu începând cu 2005 şi unde avea un salariu mare şi bun.

cristian-tudor-popescu-2007Ce nu mai ştia CTP: că Hrebenciuc e proprietar la Adevărul (de unde şi celebrul editorial “atacul guzganului rozaliu”, scris la despărţirea de ziar), că Tinu, Ursu şi Chirieac făceau bani mulţi (unii s-au mirat că Tinu era în Consiliul Marriott, alţii ştiau) sau că nu era în ţară la votul din 2008.

Noi să fim sănătoşi.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

8 comentarii

  1. Ții minte perfect. Numai că a fost cumpărat de două ori FĂCÂNDU-SE prima oară că nu știe. Știa cu exactitate cine dă milionul pentru ziar. Mersi de link. :)

    10
  2. Ei, a doua oară a-nceput să-i placă

    00
  3. Mie imi place de omul asta.In loc sa isi faca griji ca il paste puscaria sau ca il omoara clientii gen mafia italiana(lol) el e mai preocupat sa troleze pe forumuri si sa transmita scrisori metafizice si pline de intales.
    Sincer ii dau dreptate lui CTP-ela.Asta e tipul de personaj megalomanic/atoate cunoscator obsedat doar de faima si celebritate.
    Adica pe bune daca ai fi in situatia lui sa-ti risti libertatea/familia/plus toata agoniseala de-o viata(pentru ca cica o sa-i puna astia sechestru pe avere)+siguranta ta fizica preocuparea ta ar fi sa-l combati pe ctp pe forumul ziarului gandul??????????Explicatiile el trebuie sa le dea procurorilor si clientilor care au pierdut banii nu jurnalistilor

    01
  4. CTP nu e adorabil în nicio circumstanță.

    10
  5. Cine crede ca CTP e sarac si cinstit (sau macar cinstit) probabil crede acelasi lucru despre Ilici.

    CTP e exact genul de om care are succes la prosti in Ro: joaca rolul de victima, plinge de mila „boborului”, e un ipocrit extrem de tupeist care se da incoruptibil, insa in acelasi timp e partas la tot felul de rahaturi penale din care chiar daca nu profita el direct, profita din plin toti cei din jurul lui (si automat ajunge si el sa beneficieze). Insa pt ca se imbraca la fel de rapciugos ca ultimul sarantoc, imaginea prinde si prostimea il admira si iubeste.

    E cumplit de prost cine crede ca din intimplare s-au strins in jurul lui Ilici/CTP tot felul de mizerabili ca gindacii cind se stinge lumina si ca ei saracutii habar nu aveau.

    10
  6. Lăsați-l în pace pe bătrânelul acesta neajutorat și nu-l urmăriți la tv. cu copii că s-ar putea să aibă coșmaruri.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.