Conținutul ar trebui să nu fie gratuit

E evident că tot conținutul pe care îl accesăm prin Internet nu mai are valoare. O exprimăm prin felul în care îl consumăm, în care îl tratăm și în care relaționăm cu el. Cât timp există social media, cât timp ceea ce contează la conținut e capacitatea de a monetiza de pe urma freeloaderilor vom avea conținut din ce în ce mai puțin valoros și ne vom îndrepta spre scenariul (pe care odată îl credeam fatalist) din Idiocracy. Există o soluție: plătește pentru conținutul pe care îl citești. Să explic un pic mai pe larg:

Când am început să scriu pe blog (nu era numit așa pe-atunci) singurul lucru care conta era ceea ce scriam. Nu conta câți mă citeau într-o zi sau alta, oamenii puteau da în cele din urmă peste articolele mele și ar fi început să îmi frecventeze site-ul – poate chiar s-ar fi abonat la RSS-ul meu, să citească și următoarele articole. Era mișto, să ai 10-20 sau chiar 100 de cititori era o chestie remarcabilă pentru că știai că oamenii aceia sunt interesați de ce ai tu de zis. Aveam conversații, uneori chiar dispute dure, acide, pe subiecte neinteresante sau pe evenimente cotidiene. Publicarea de conținut îmi permitea să vin în contact cu mulți oameni interesanți care (poate) publicau la rândul lor. Aveam dialoguri prin postări pe bloguri și ne certam ca chiorii mereu, dar exista o creștere în calitate. Genul ăsta de dialog ne făcea mai buni, ne ajuta să gândim mai inteligent, să înțelegem mai bine evenimentele curente. Era un lucru enorm să ai o pagină personală prin ’95-2000-2005. Chiar și prin 2010 era încă fain – îngrămădeală mare, dar încă fain.

Nu mai e cazul acum.

Găsesc prea puțină valoare în conținutul produs azi, chiar dacă per total calitatea producției e mai bună. Doar că nu mai înseamnă nimic – nu se mai adresează unei lumi unde a exprima o idee e un lucru valoros. Mă uit peste comentariile și interacțiunile din ultimii ani și îmi dau seama că intru în contact cu foarte mulți oameni care nu știu să citească, care nu știu să scrie, oameni cărora le e imposibil să înțeleagă și să răspundă conținutului pe care îl pun la dispoziția lor. Sunt agresivi nu pentru că îi deranjează ideile mele, ci pentru că îi deranjează posibilitatea ca oricine să aibă o idee un pic diferită de ceea ce știu și înțeleg ei. Sunt deranjați de lucruri pe care nu le înțeleg în loc să își ia un pic de timp să cântărească. Ca societate, am renunțat să mai gândim, să cântărim, să reevaluăm ideile și preconcepțiile personale, și în momentul în care suntem puși față în față cu ceva ce nu corespunde urlăm ca niște maimuțe în cușcă cerșind atenție. De ce?

Avem prea mult la dispoziție. Revoluția Facebook ne-a adus în contact cu tone de conținut gratuit pe care nu mai suntem capabili să-l digerăm și care nu ne cere să gândim. Am ajuns să ne dorim totul gata digerat, de preferat să fie prezentat ca liste numerotate („33 ways to go down on your girlfriend” ar avea un succes nebun). Oamenii nu mai reacționează la comunicare normală, au nevoie de ȘOC și GROAZĂ (musai cu litere mari). Totul trebuie gata digerat, regurgitat de această monstruozitate enormă numită Facebook, cu tot ce nu corespunde tăiat (execuțiile înregistrate sunt ok, Doamne-feri să vezi o țâță de femeie). Avem profile bine definite din care Facebook știe ce ne place și are grijă să ne servească doar lucrurile respective din nou și din nou, până când nu mai suntem capabili să acceptăm faptul că există oameni care poate gândesc altfel decât noi. Și în cele din urmă ajungem să credem că suntem în posesia adevărului suprem și a modului corect de gândire, întărit de consumul repetat de conținut similar prin social-media.

Adoptăm instantaneu orice idee de pe direcția noastră, oricât de cretină ar fi, pentru că nu mai verificăm nimic. Un rezumat în Wikipedia e suficient, nu mai avem niciun fel de gândire critică: dacă e pe feed-ul nostru de Facebook înseamnă că e corect. Nu mai căutăm nicăieri și nu suntem în stare să avem conversații fără net la-ndemână. Am observat asta în interacțiunile de pe blogul meu: când Facebook a devenit sursa număul 1 de vizualizări pe blog, calitatea cititorilor (și nu a conținutului, să-mi fie cu pardon) a căzut instantaneu. Și, mai ales, oamenii nu stau prin zonă pentru că nu mai au unelte care să-i ajute să țină aproape conținutul valoros – se bazează pe faptul că Facebook îi va aduce și data viitoare, fără să-și dea seama că-și suspendă dreptul de a alege în favoarea algoritmilor unor băieți care vor să facă bani de pe urma lor.

Și eu nu mai pot să hrănesc turma asta de bovine.

Cum ar putea să schimbe banii ecuația asta? Banii reprezintă valoarea pe care cineva o dă societății, și a fost un subiect important din prima zi. Dar la început chiar și conținutul pe care îl dădeam gratuit era valoros pentru că el conta – fie îți aducea oameni interesanți cu care să interacționezi, fie era conținut valoros pentru CV-ul sau imaginea personală. Nu mai e cazul – conținutul care era valoros nu mai e și e imposibil să mai creezi conținut valoros azi. Nu pentru că te împiedică ceva fizic, ci pentru că eforturile tale nu vor fi răsplătite. Azi, când scrii, concurezi cu vânătorii de click-uri din mass media și ceea ce obții e un cititor semi-analfabet care se împiedică în cât de dificil îi e să citească mai mult de două paragrafe, care se uită absent peste pagina ta căutând motivul pentru care a venit pe pagină – conținutul care să-i întărească valorile și lucrurile pe care le știa deja, după care se mută la următoarea pagină.

Banii pot schimba lucrul acesta pentru că oamenii înțeleg banii altfel. Înțeleg că cere efort să produci niște bani. Unui freeloader nu îi va păsa niciodată de efortul tău și va putea foarte rar să ofere nivelul de implicare de care ai nevoie pentru a face acel efort să merite. Iar acum avem o generație întreagă de freeloaders care cred că totul trebuie să fie gratuit și fără efort. Le dai un deget și ei îți iau toată mâna – și în momentul în care încerci măcar să monetizezi îți vinzi sufletul și devii un capitalist jegos. Pfft.

Monetizarea nu e o soluție. Reclama pe site-ul tău a devenit puternic devalorizată pentru că lumea refuză interacțiunea și, oricum, o să fie ascunsă de un ad-blocker, așa că te pomenești cerșind un minim de efort ca să-l oprească. De parcă chiar le-ar păsa cititorilor de tine și de site-ul tău. Monetizarea nu funcționează pentru că va trebui să faci conținut valoros pentru advertiseri, nu pentru cititori. Și să le faci pe plac advertiserilor e o cu totul altă treabă: ei vor cifre și tu poți să le dai cifre – dar unde e valoarea? Pot să-mi fac niște scripturi să genereze toate cifrele pe care și le doresc ei, dar cum ar face chestia asta conținutul meu mai valoros?

Jucăria s-a stricat și nimeni nu are capacitatea necesară să o repare. Mergem mai departe tot așa, transformând Internetul într-o unealtă inutilă. Începuse chiar bine, construind comunități, permițându-le oamenilor o comunicare la nivel înalt. Acum? Îi ajută să se izoleze de cei din jurul lor și să subevalueze absolut orice. Cu cât continuă mai mult modul ăsta de lucru devine din ce în ce mai clar că societatea de freeloaders nu funcționează. Trebuie să începem să cerem bani pe conținut. Abia atunci o să crească valoarea a ceea ce facem, chiar și a lucrurilor pe care le dăm gratis, altfel ne vom vinde sufletele departamentelor de marketing. Spuneți-mi voi, ați fi preferat ca articolul ăsta să vă recomande din două în două paragrafe ce băutură carbogazoasă sau ce baton de ciocolată v-ar da suficientă energie cât să puteți citi mai departe?

Conținutul ar trebui să nu fie gratuit. Este ceea ce ne-a adus în groapa asta de gunoi, credința că putem să trăim la infinit prin leeching și freeloading. Doar că curând lumea o să se întrebe de ce ar susține un sistem care nu răsplătește valoarea ci cantitatea? Ce le aduce lor? Și cine e John Galt?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

169 comentarii

  1. mi s-ar parea normal si de bun simt o taxa prin sms de x euro, pe luna. Eu as plati si cred ca multi alti cititori… Spre exemplu ar fi interesant un test, cei fara abonament, daca il pot numi asa, sa nu aibe acces la ultimul paragraf din articol, si nici la comentarii. Sa lase sau sa citeasca.

    Cred ca ar fi un experiement interesant.

    Ai incercat tu sa faci ceva la un moment dat, dar era numai pt unele articole, ceea ce nu dadea imboldul necesar pt a trimite acea plata.

    00
    • Eu din cate știu a avut asa ceva.
      Numai ca, viata bate filmul.

      Blogul (în general) eu îl percep ca un corespondent în internet al emisiunilor gen capatos de la TV. Publicul e diferit, subiectele abordate sunt diferite, insa oferă același pachet.

      00
  2. de când a devenit cultura „conținut”?

    Numește ce compui o „poveste”, „banc”, „cântec”, „film” ș.a.m.d dar când ajungi să numești de la bun început „conținut” un act de cultură deja ajungi să definești cultura întâi ca un act contabil, cu limite comerciale incluse și abia apoi, în cadrul acesta restrâns, să limitezi consumarea „culturii” conținute în containerul contabil, comercial în care este livrată. Asta nu mai este cultură, este consumerism.

    Acceptă să publici articole sponsorizate pe o anumită temă dacă este nevoie, dar nu permite sponsorului să îți dicteze ce să scrii.

    recomand citirea articolului acesta..
    https://torrentfreak.com/when-youre-calling-culture-content-y-150830/

    citat parțial:
    You’ll notice that the copyright industry uses this word consistently for everything. There’s a reason for that: If you have content, you must also have a container.

    Do you need a container for a bedtime story? Do you need a container for a campfire song? Do you need a container for a train of thought? Do you need a container for cool cosplay ideas?
    /citat

    00
  3. pariu ca 3/4 din cei ce citesc nu stiu la ce te referi cu john galt

    • Si daca nu stiu cine e acest John Galt, inseamna automat ca nu am inteles nimic din articolul asta si ca desi ii dau dreptate lui Zoso, tot nu conteaza pentru ca, repet, nu stiu cine e John Galt?

      00
    • who is John Galt? nobody cares.

      00
    • Ca n-ai inteles Atlas Shrugged?

      00
    • Sunt sigur. Nu numai asta, dar probabil cei care au ajuns până la final și au citit și rezumatul de pe Wikipedia tot nu înțeleg ce naiba am vrut să zic cu întrebarea aia.

      00
    • @Arhi, procentajul ala e fix perceptia ta. Eu m-as agata mai mult de mesajul transmis cu care, culmea, unii dintre noi chiar sunt de acord. Pana la urma sunteti niste oameni care puteti schimba mentalitati si atitudini. Si da, faceti o treaba al dracului de grea. E firesc ca printre noi cititorii sa fie cativa care sunt de acord cu tot ce spuneti si cativa care nu. Asta nu inseamna ca cei cu „da” sunt prosti si nu au opinii sau ca cei cu „nu” sunt si mai prosti ca nu sunt de acord. Blogurile, dupa parerea mea, au darul de a aduna in jurul lor oameni diferiti cu pareri diferite.

      00
    • Atlas shrugged e o carte frumoasă de ficțiune și ar trebui să rămână atât, nu citată de pseudo-intelectuali cum citează comunistii din Marx.

      00
    • NOU
      #11

      Cui ii pasa?

      00
    • Am citit un rezumat pe Wikipedia. ;-)

      00
    • NOU
      #13

      „Cine e John Galt?” e un fel de „Hristos a Inviat” al lumii bune dar fara ciocniri de oua

      00
    • 3/4 nu stiu si 1/4 do not give a fck cine ii John Galt.
      John Gotti ftw!!

      00
    • Fac parte dintre cei 3/4. Sunt distrus, Cetinule. :(

      00
    • Sa dea si el un link :))

      00
    • George, hai să începem cu faptul că nu zoso a scris acest articol :)

      00
  4. NOU
    #18

    A: Cat te costa pe tine sa produci continutul?
    B: Care este pretul de vanzare al continutului tau?
    C: Care este valoarea continutului tau pentru cititorii tai?
    Cat timp A < B < C, baga mare!

    00
  5. „Ca societate, am renunțat”. Nu, nu ne-a interesat niciodata. Inainte aveai parte de echo-chamber cu oamenii interesanti pentru tine. Acum ai public mult si ai dat de gloata de oameni care respira pe gura. Au fost totdeauna acolo, doar tu nu interactionai cu ei.

    00
    • Asta se întâmplă cu orice mediu de transmitere al informațiilor. Când au apărut primele cărți, nu puteau toți să le citească și puțini puteau să le scrie. De asta sunt atâtea cărți de valoare din trecut iar acum nu mai scoate nimeni cărți clasice.

      00
    • … iar acum nu mai scoate nimeni cărți clasice.
      Da. Acum nu se mai scot decat carti contemporane…

      00
  6. Dacă cel care a scris articolul ăsta are un blog și scrie frecvent așa, ar fi frumos să lase și un link, ceva.

    00
    • Daca te-ai duce si pe link-ul de la „oameni care nu stiu sa citeasca”, ti-ai da seama cine a scris textul :)

      00
    • Ms, nu-l observasem. Într-adevăr, blogul la care face trimitere îi aparține.

      00
  7. La început spune ce frumos era pe vremea când scria de plăcere și era apreciat pentru asta. Ca treptat să alunece pe panta frustrării că nu este plătit pentru asta. Autorul trece prin exact același schimbări ca și societatea.

    Îi scapă din vedere faptul că cei 100 care îl apreciau la început sunt tot acolo. Poate chiar au devenit 200 sau mai mulți. Doar că nu-i mai vede, pentru că prezența lor este diluată de cea a mii și mii de noi veniți pe valul facebook. Sau poate îi vede, dar nu-i mai ajunge.

    Îi scapă din vedere că la început internetul era un bun al elitelor. Acum și văcarul satului are smartphone, iar părerile lui, care anterior plictiseau doar vacile, acum ajung în fața tuturor. Văcarul a căpătat voce. El s-a adaptat evoluției tehnologice. Dar noi, ceilalți, nu. Am rămas blocați pe vremea când internetul era al elitelor. Valabil atât pentru autori, cât și pentru agențiile de publicitate. Ambii au dorința absurdă de a se adresa tuturor și așteptarea utopică ca toți să fie de nivelul elitelor de la începuturi. Așa ceva nu se poate. Trebuie să te adresezi doar publicului care contează. Fiecare trebuie să decidă care este pentru el publicul care contează. Elitele sau văcarii.

    00
    • Interacțiunea cu cititorii are un pic altă nuanță când ești în spatele unui blog decât atunci când îl citești. Când ai 100 de cititori care chiar te citesc și sunt sau nu de acord cu tine, dar înțeleg ce spui, te simți într-un fel. Discuți cu ei, interacționezi, te cerți, dar te simți ca un om între oameni.

      Când ai 1000 de cititori, dintre care doar 100 te citesc și ceilalți o ard pe acolo, eventual și comentează tâmpenii, senzația e mult mai descurajatoare. Mai ales că văcarii nu știu că sunt văcari, tot elite se cred și ei și comentează și când ceva nu le e menit lor. Și le vezi prostiile, înjurăturile, comentariile violente. Pe unele le ștergi, pe altele le lași, dar îți rămân în minte, știi că sunt acolo – oameni care încep cu „Stimată doamnă, am 60 de ani” și continuă cu „sunteți o lepră a societății” și alte alea. La un moment dat ți se face silă.

      00
    • NOU
      #27

      Ah, și mai e încă o chestie. Nu e o problemă că văcarul citește – văcarul nu e o problemă în sine, e ușor de ocolit, foarte rar trece de spam filters. Nu, văcarul chiar are o șansă să priceapă. Problema e cu oamenii de la oraș care au o inteligență medie, care cred că sunt mai buni decât sunt și care au pretenții ca opiniile lor să fie luate în seamă. Corporatriști, funcționari, intelectuali care mai scriu câte-o chestie la vreo revistă, chestii de-astea. Semi-inteligenții ăștia care sunt foarte siguri că ei cunosc adevărul, și care sunt agresivi. Ăștia acoperă mult orice ar putea să spună cei 100 care mă apreciau la început.

      00
    • @Dorin esti clown?

      00
    • Din păcate oamenii aceia 100 nu se mai exprimă. Fiecare s-a închis în bula personală – fie că s-a ascuns în spatele pageview-urilor sau în spatele subiectelor pe care le abordează. Nu mai există un dialog de idei, treaba e moartă.

      00
  8. Deja plătesc conținut.
    Insa asta nu cred ca as plăti vreodată pentru a citi/auzi părerea cuiva pe un subiect general. Și nici nu cred ca se va ajunge vreodată aici pentru bloguri în condițiile în care nici ziarele nu mai sunt cerute

    00
    • Eu plătesc la un săptămânal (The Economist) – și aș da bani pe un The Guardian sau un New York Times de România. Dar nu există așa ceva.

      00
    • @Dorin, eu as da bani si pe podcastul tău și al lui eftimie, dar pe un articol de 500 de cuvinte, chiar n-as da bani. Trebuie să oferi un „free sample” ca să dovedești ca merita sa dai bani pe acces la conținut.

      00
    • La capitolul bloguri/pocadturi/video gresesti.

      Oare sunt singurul idiot care da bani prin Patreon (ma rog si fostul Subbable) ?

      @Dorin eu va ascult podcastul cam la o 1-2 zile dupa ce e iese si cum contribui la HelloInternet si la inca 2 – 3 pot contribuii si la voi daca ati avea un Patreon.

      Iar la capitolul The Guardian si NY Times de Romania da toata lumea vrea dar nimeni nu isi asuma o asemenea investitie pentru ca mwie Rodipet.

      00
    • idiot number two here

      00
  9. Da, inainte erau 100 de persoane care vizitau bloguri, comentau, interactionau, dadeau click pe reclame etc. iar acum, odata cu propagarea internetului in viata romanilor, cifrele au explodat. Dar acele 100 de persoane „de calitate” sunt tot acolo, inca mai interactioneaza, mai dau click pe reclame, doar ca este mai mult „zgomot” care le acopera aceste interactiuni, datorat faptului ca sunt mult mai multi utilizatori de net care la randul lor interactioneaza cu ceea ce vad in fata ochilor, asa cum ii duce capul.

    Sa spunem ca acum ti-a explodat traficul de la 500 pe care ii aveai in urma cu 5 ani, la 5000 de vizitatori pe zi, din care 90% dintre ei de-abia in ultimii ani au inceput sa aiba internetul la dispozitie constant. Normal ca interactiunea este in continuare scazuta, pentru ca acei 90% din vizitatori au nevoie de 6-7 ani pentru a diferentia continutul de calitate de restul jegurilor. Oamenii au nevoie de timp ca sa isi schimbe online habit-ul. Eu am inceput sa intru pe net prin iarna lui 99. De-abia prin 2005-2006 am inceput sa vizitez regulat site-uri de stiri, site-uri cu content de calitate s.a.m.d., pentru ca in primii 7 ani am folosit internetul si calculatorul doar pentru distractie (IRC, YM, muzica, filme, jocuri si pr0n).

    Iar advertiserii, in marea lor majoritate, au fost si vor ramane niste panarame care au lucrat pe volum, nu pe calitate, asta pentru ca li se permite. Nu e absolut nici o schimbare la capitolul asta de 10 ani incoace, deci dramele nu isi au rostul.

    Si eu sunt curios ce blog are/avea guest autorul.

    00
  10. NOU
    #36

    Incep sa-mi notez ideile pe parcursul textului ca altfel uit. so fuck coherence.

    1. As plati pentru continut, dar nu unei singure persoane. Mi-e..nu prea la indemana. Chiar m-am gandit cum ar fi sa faceti un blog sa zicem..zoso, arhi,nwradu si cu sebi. Ar fi super tare. Dar n-ar genera decat injuraturi intre trolii personali si hatteri deasemenea. 4 oameni au 4 armate de cretini diferite. Si nimeni nu-i de vina, decat cititorul.

    2. Asa e. Adevarul e ca daca n-ai coaie sa treci de granita tarii, e greu sa te adaptezi la standardele altora.
    Iarasi, e doar un punct de vedere. Altii nu vor sa iasa din tara, altii nu-si permit, altii nu pot. Dar la urma ramane aceeasi discutie ( romanul cititor cu romanul deschizator de drumuri )
    – Ba, repeta ca mine, ca nu te invat prost.
    – Ba nu, tu repeta ca mine.
    *insert semnul infinitului*
    3. Oameni care nu stiu sa citeasca.
    Am 8 clase, nu ma dau nici doct, nici nu spun ca scoala-i rea. Dar cand eu imi beleam ochii pe bloguri, citind experientele altora de viata, am..acumulat ceva. Si tovarasii mei isi bateau pendula de mine ca-s luzar, stau sa citesc/scriu pe bloguri. Dar daca il intrebi ce a citit in ultima vreme, o da din capra-n varza. Ce a citit ? Carti, nu, ca-s plictisitoare. Ziare ? Nu, ca costa.Si au prea multa politica. Subtitrari ? Ce pizda ma-ti citesti in pendula mea de oligofren.
    4. E prea mult continut insipid. E fun sa te uiti la poze cu pisici, dar nu poti sa faci asta scopul tau in viata. Sa dai share la poze cu pisici.
    De ceva timp am inceput s-o ard rebel pe fb, chiar daca n-am publicul pe care mi l-as dori. M-am rezumat la ideea ca macar sa ma descarc undeva si sa ramana imprimat. Ma doare-n pendula ca ma citeste mama, am trecut de varsta adolescentei si a anonimatului. Daca ea nu are coaie sa-si asume plodul, sa ma scoata din testament, fix durerea-n pendula ce o am. Am ajuns sa ma cenzurez singur, sa ma framant, pentru ca poate gresesc.
    Maine-poimaine ajung sa apelez la cursuri de self-improvement. Sa-mi spun zilnic ca-s destept si campion, introducand ideea ca pana acum am fost un ratat oricum, deci merita sa incerc.

    sugeti pendula cu tot balastul vostru.
    fa-ti ziar tati

    00
  11. NOU
    #39

    ocupandu-ma cand si cum cu stiinta, stiu ca orice afirmatie trebuie validata in raport cu anumite standarde. iar acest proces este unul destul de complex, dar asigura veridicitatea, cel putin temporara si in raport cu reperele oficiale ale vremii. de aceea cred ca din start valoarea opiniilor (adica a blogurilor) este discutabila, deoarece inca nu avem mijloace de validare a acestora. momentan, validarea opiniilor unui blog este implicita, adica tine de afirmarea „in vivo” a autorului, adica intr-un mediu unde procesul validarii functioneaza. Hank Moody scria pe blogul HELLA dupa ce a cunoscut consacrarea ca si scriitor, de exemplu. nu zic cu acest lucru ca blogurile care catalizeaza anumite comunitati on-line nu ar avea o valoare in sine, insa pasul urmator, de care ar trebuis a fie interesati toti advertiserii ar fi validarea si analiza comunitatilor, dincolo de date precum: 18-25 ani, mediu urban, absolventi de studii superioare.

    00
  12. Acum e momentul perfect pentru discutii de genul asta. :P

    00
  13. 1. Oamenii platesc pentru continut de valoare. In fiecare zi. Dintotdeuna.
    2. De obicei oamenii platesc pentru continut din doua motive:
    – contribuie cu ceva la dezvoltarea abilitatilor, pe care de obicei le pot monetiza la randul lor.
    – ii deconecteaza de la cotidian, ii relaxeaza, la aduce in vreun fel placere indeajuns de mult cat sa considere ca merita contravaloarea lui.

    Restul „continutului” trebuie sa se bata pe atentia „maselor cu bale la gura”, cu regulile impuse de cerintele majoritatii.
    Drama autorului e ca nu face parte dintre cei al caror „continut” merita cumparat si da vina pe „societate” pentru asta. Societate care de bine de rau este la cel mai inalt grad de informare/educatie de pana acum in istorie, cu toate vulnerabilitatile care rezulta din asta.
    .
    O nota: Datul cu parerea nu reprezinta continut. Terminati cu ideea asta tampita.

    00
  14. Nu sunt de acord. Adica ma rog.. e parerea ta si ti-o respect. Dar eu n-as plati, desi citesc zilnic aici si pe alte bloguri. Sau sa zicem ca as alege sa platesc.. dar cum fac? Imi aleg un blog pe care sa-l platesc? Sau imi dau juma de salariu ca sa le citesc pe toate?

    Sincer, o sa pot si fara. O sa imi lipseasca zoso, arhi si altii.

    Si mai tine cont de ceva foarte important. Blogurile de succes nu exista fara comunitatea care s-a creat in jurul lor. In momentul in care s-ar pune plata, comunitatea s-ar injumatati sau mai rau, si interesul va incepe sa scada.

    00
  15. 1. Iar vrei sa ceri bani pe articole ca te-au suparat unii advertiseri?! Rabda oleaca ca acusi crapa si ei
    2. Continutul ar trebui sa fie gratis la fel cum ar trebui sa fie si facturile la energie si apa, la fel cum ar trebui sa fie si mancarea de baza si la fel ar trebui sa fie si o locuinta simpla gen camaruta in care sa traiesti. Vrei mai mult, fii util pt societate

    00
    • NOU
      #44

      De ce e obligatoriu să trăieşti dacă nu eşti util pentru societate şi nu eşti în stare să trăieşti fără ajutorul ei? O cămăruţă e scumpă, mulţi care poate chiar fac ceva în viaţa asta n-au o cămăruţă, de ce să aibă oricine , chiar dacă practic e un paria, doar pt că mama lui l-a născut?

      00
    • 1) Nu e Vali, eu sunt
      2) Bănuiesc că tu consideri că oamenii care îți oferă conținutul sunt inutili? Păi atunci de ce îi mai citești, domnu’ coa?

      00
    • @Toma Dumitru: pentru că nu alegem să ne naștem, nu ne întreabă nimeni dacă și unde vrem să trăim. Suntem aruncați aici cu forța.

      00
  16. Si 3, am uitat de el :”>: NU mai PROMOVA SPAMERI gen stirile protv ca din cauza lor o sa-mi instalez adblock pe mobil. Nu vezi atata reclama pe site-urile porno cat vezi la unele link-uri din stirea zilei

    00
  17. pe vremea cand industria muzicala se plangea de consecintele furtului de proprietate intelectuala, o gramada de bloggeri si alti asa zisi oameni de online faceau spume la gura a propos de „the case for piracy”.

    Dar pana la urma industria muzicala si-a revenit. Copiii aia care downloadau mp3-uri acum cumpara vinyl.
    Si oamenii care erau de acord cu pirateria acum se vaita ca nu le apreciaza nimeni continutul.
    https://www.osnews.com/story/23646/threads-or-cores-which-do-you-need/?494376

    Asa cum crezi tu ca muzicienii a trebui sa faca bani din concerte, ar trebui sa te duci si sa vorbesti in piata publica. Vezi daca te plateste cineva.

    00
    • @Dorin
      nu. sorry.
      That being said, indiferent daca ti-ai schimbat opinia, e irelevant. Daca ai facut parte dintre oamenii care au contribuit la devalorizarea proprietatii intelectuale, asta e. Timpul nu se da inapoi. Tough shit

      00
    • in piata publica ori dai un mesaj, ori dai un spectacol. spectacolul il poti da de 100 de ori, mesajul o data. e o comparatie nasoala rau – sa pui opinia si expresia pe aceeasi tava…

      00
    • Nu ai citit recent blogul meu, așa-i?

      00
    • @dropia
      Daca dadeai click pe link vedeai ca Dorin crede ca e OK pentru muzicieni sa traiasca din concerte pentru ca el are dreptul sa pirateze si lasa ca merge si asa ca muzicienii aia tot fac bani. Eu nu fac decat sa-i aplic logica, care e oarecum cam proasta.

      Si se poate usor argumenta ca a face – a compune si inregistra un album de muzica e mai multa munca si valoare decat tot ce-a scris el vreodata. Dar asta e alta discutie. I was just pointing out the hypocrisy.

      00
    • NOU
      #53

      Băi, știi cum e, dacă gândești la 35 de ani cum gândeai la 15 și la 25 e nasol. E nasol de tot. Am și greșit, sunt sigur că nimeni nu a mai greșit în viață cu absolut nimic. Deocamdată eu măcar am făcut ceva ca să mă schimb. Tu?

      Pe de altă parte, acolo, în ce ziceam acum 5 ani, sunt germenii pentru ceea ce scriu acum. Doar că nu înțelegeam legătura – de ce produsele de entertainment sunt mai de rahat decât acum 10-20 de ani. Dacă ești băiat deștept poate că te prinzi tu. Eu m-am săturat să explic.

      00
    • @dorin
      Da bre, dar magaria e ca degeaba inchizi usa hambarului dupa ce-a fugit deja calul.

      Atitudinile se schimba greu.

      00
    • ai dreptate, e altfel cand e calul tau.

      all I did was a google search pe numele tau. probabil ca daca m-ar fi interesat, gaseam chestii si mai amuzante. That’s a first page result.
      Lucrul dracului cu specialistii online ai lu’peste, care nu inteleg cu e cu anonimitatea si la ce foloseste… si de ce nu e sanatos sa lasi urme foarte evidente.

      NU mai scrii la liber? da, si?
      Sunt o gramada de oameni care traiesc din facut content. Chiar si in Romania.
      magaria e ca da, lucrurile s-au schimbat din 2006, sau din 96 cand am inceput eu sa ma dau pe net. Turns out, oamenii incep sa aiba alte pretentii si brusc „parerile lui vasile despre X” nu mai sunt asa un ceva nemaipomenit, pentru ca nu numai ca fiecare are cate o opinie, dar pana la urma opiniile alea chiar nu sunt un ceva ata de nemaipomenit de important incat sa merite sa se plateasca pentru ele.

      Ai idee cat e de penibil sa te plangi ca nu te plateste nimeni pentru ce scrii si pe urma sa dai citate din Atlas Shrugged?

      00
    • Nu s-au terminat caii de pe lume. E ok să închizi hambarul. Până la urmă e mai ușor să îmi retrag toată contribuția la povestea asta gratuită, și să nu mai existe problema.

      Mă bucur totuși că te-a deranjat atât de mult ceea ce am scris încât ai căutat prin arhivele unui site pe care nu-s contribuitor ca să le explici tuturor ce nasol sunt eu. Apreciez, e o mare dovadă de caracter ;)

      00
    • industria muzicala si-a revenit o pl. este un rahat din ce in ce mai mare impachetat in staniol din ce in ce mai gros, pana cand o sa crape

      viniluri cumpara DJ-ii si lumea nu mai pirateaza ca exista youtube si radio online

      da, consider ca artistii merita sustinuti prin prezenta la evenimente, ma duc prin toata Europa pentru cei care consider ca merita si platesc 20, 60, 100 euro pe bilet.

      00
    • „Mă bucur totuși că te-a deranjat atât de mult ceea ce am scris încât ai căutat prin arhivele unui site pe care nu-s contribuitor ca să le explici tuturor ce nasol sunt eu. Apreciez, e o mare dovadă de caracter ?”

      Not really. In principiu, tu nu esti un om si content writer care ma intereseaza. Dar in momentul in care vii si incepi sa-ti arunci jucariile afara din leagan… deschid google si incerc sa-mi dau seama de ce mama dracului crezi ca meriti sa fii platit pentru ce faci si sa faci genul asta de scena penibila.
      mama dracului, daca te expui asa, asteapta-te sa dea cineva cu ceva in tine. Daca postai chestia asta la tine pe blog, avea ceva sens. Aici? not so much

      00
    • @Flat
      da gigel, cumpara DJ-ii editii limited pe vinyl al unor albume aparute acum 20 de ani.
      https://www.nuclearblast.de/en/shop/artikel/gruppen/80045.vinyl.html oamenii astia, adica cel mai mare label independent de metale de pe planeta, vand la ora asta mai mult vinyl decat vand CD-uri. Chestii vechi si chestii noi, si la ora asta, muzica veche se vinde mai bine decat muzica noua.
      Lucrul dracului.

      00
    • „muzica veche se vinde mai bine decat muzica noua” – Asta e un fapt care sustine argumentul meu, music industry = shit, pe vremuri se faceau lucrurile ca lumea, acum e doar marketing & shit

      in plus ce-mi arati tu cu metalistii tai expirati e zero barat, iar vinilul nu are decat 2% din piata. streamingul are 23%. iar 4 din 5 urechi sunt pe justin bieber, beyonce, katy perry, madonna, taylor swift, lady gaga, adica shit, shit, shit, shit acceptabil, shit, supershit

      industria muzicala nu a decazut din cauza pirateriei, industria a decazut din cauza lenei, lacomiei si dezinteresului caselor de discuri, care au trecut de la promovat talente la impachetat shit drept muzica

      00
    • ‘Flat
      confunzi cauza cu efectul. Inainte de isteria cu filesharing, labelurile faceau muzica, investeau etc. E firesc ca la ora asta cand banii sunt mult mai putini, nu se mai merita sa se investeasca la fel de multi bani in acte noi.
      Poate n-ai bagat de seama, dar chestia cu filesharingul are fo’17 de ani. Ce vedem noi la ora asta e rezultatul a 17 ani de furt.

      nu, vinylul nu reprezinta o gramada din volumul global de muzica vanduta. pentru ca asta e un fenomen exclusiv al metalului, care spre deosebire de ce vezi in mainstream, nu e un gen throwaway. Daca voiai sa faci o comparatie corecta, o faceai ca proportie de vanzari din cat vinde tot genul.
      Ca sa nu mai vorbim de faptul ca spotify pune la socoteala free streamingul ca vanzari- ceea ce iti va fute foarte tare acuratetea numerelor. Si putem sa discutam cum functioneaza algoritmul lor, si motivul pentru care Spotify e cam la o jumate de an de faliment, pentru ca tre’ sa fii foarte foarte bou sa te apuci sa dai pe degeaba proprietatea intelectuala a altora.

      00
    • Mă bucur că avem conversația asta. Pe bune. Îmi demonstrează că am luat decizia bună.

      00
    • 17 ani de furt? Dar si inainte era furt, doar ca la scara mai mica.
      Si…ce vedem noi acum? Cel putin in aria metal: compozitii bune, formatii serioase de tot. Si multa pasiune. Si da. Putini bani, dar cam asta este riscul undergroundului

      00
    • @animaloo
      1. nu pe scara aia. Ma rog eu nu vorbesc aici de comertul cu casete de la Romana etc.
      Ca-ti trageai ceva de la TV sau de la radio si faceai tape trading- tot cumparai si albumul ala. daca-l gaseai.

      2. majoritatea trupelor mari si medii sunt in marja de varsta 40+, 50+. Sunt foarte putine trupe noi care nu-s foarte nisate pentru ca unele piete nu cumpara acte noi. Ca tie iti place trupa X pe o nisa de ceva foarte greu? bravo tie, dar chestia aia o sa vanda 2000 de copii. Adica nu s emerita s-o semneze un label mare. That being said, mie imi place Ghost Bath.

      00
    • eu nu prea vreau ca trupele „mele” sa se lege cu case mari. Asta e…consider ca le-ar fute.

      00
    • @animaloo pentru trupele de nisa ingusta, nu se merita. Cand stii ca aia o sa vanda 2000 de copii daca-s norocosi, nu prea bagi bani in ei, si tre’ sa-si acopoere singuri cheltuielile de inregistrare. Si atunci de ce sa dea trupa 5% unul label doar ca sa-i apara in catalog?

      00
    • cum ziceam: nu imi pasa. Ce imi pasa este ca stilul merge si scoate mizerii bune de tot.

      00
    • which means that these people will eventually quit because they have jobs and kids to feed and shit.

      00
    • sau nu. Sau da si or sa apara alti si asa mai departe.

      Partea amuzanta la underground: nu prea ai cum sa iesi din el. Daca faci bani si semnezi cu ceva label mare, o sa te apuci sa canti prosti.
      Daca ai nevoie de bani si iesi din zona…iesi.
      In ambele cazuri eu „te pierd”

      Din fericire au si ei labeluri mici. Si mai vand si tricouri. Si viniluri (mi-as pl, tre sa imi cumpar pickup)

      00
    • Am depășit 35 de ani si mi-e rusine sa mai „fur” muzica.
      Nici pe youtube n-am adblock, l-am dezactivat.
      Pirateria a fost si e buna, e o forma de comunism. De la o varsta insa… :)

      00
    • @Dorin
      io tot nu inteleg de ce ai avut nevoie sa ai discutia asta pe blogul lui Vali.
      NU ar fi fost mai logic sa pui postul asta pe blogul tau? After all, se presupune ca te adresezi cititorilor tai, nu?

      Altfel, chestia asta suna doar foarte foarte patetic. Nu stiu daca e un cry for help, attention whoring sau o speranta ca -ar putea sa atragi mai multi cititori, dar nici unul din scenariile astea nu te pune intr-o lumina buna.

      Magaria fiind ca oi fi tu friends IRL cu Vali si Cetin si etc, dar as far as us readers go… aia care vor sa te citeasca probabil ca te citesc deja. Si nu e vorba despre atitudinea generala pentru paid content. E vorba despre atitudinea catre contentul pe care il produci tu, pentru ca intelectualisme ieftine ( daca tu chiar nu intelegi cat e de amuzanta referirea la Atlas Shrugged in contextul asta, pierzi o gramada de intellectual points) si axarea pe probleme foarte specific romanesti te-au impins intr-o nisa foarte ingusta si probabil imposibil de monetizat.
      Si asta nu inseamna ca ar trebui sa te opresti din scris, doar ca poate ar trebui sa fi ceva mai realist IMHO.

      Si mie mi-e dor de vremurile cand internetul nu avea bloguri si orice gigel avea o voce cu care sa spuna tampenii (asta nu e un atac personal, don’t be offended) samd dar asta este, vremurile s-au schimbat.

      00
    • cand am vazut „That being said..” prin comentarii, am crezut ca sunt pe plantatia lui Ametcea. lol
      #weirdos

      00
    • @Didel
      nah, la Ametcea joc in deplasare :)

      00
    • chedarco stiu ca anglia…dar este obositor sa bagi atat de multa engleza inutila, in loc de virgule.

      00
    • @animaloo
      te duci matale catinel si-ti petreci 40% din viata intr-o tara straina si vorbesti limba aia cam tot timpul si pe urma vezi cum e. Pana atunci… meh.
      Romana e o limba imatura si plictisitoare. In loc sa zic 6 cuvinte in romana, zic doua in engleza. E mult mai simplu, si evita traducerile chinuite si exprimarile de Liiceanu wannabe in care e specialist Dorin.

      Chestia cu „Tragicul analfabetismului functional”, care e un termen atat de pompos ca probabil isi are reteta proprie de ochelari cu rama groasa si lentile de 0.25. Si pe urma se mira ca nu-l citeste nici dracu.

      00
  18. Problema e ca tu si majoritatea creatorilor de continut cat de cat ok nu oferiti un serviciu esential sau indispensabil. Bagati paywall/cereti bani, cititorii o sa se mute in alta parte, pentru ca tot continutul asta e doar o metoda de divertisment. Si problema e ca o sa se mute spre un continut mai ieftin de produs, gen listele alea pe care le blamezi si probabil Youtube, unde sunt o gramda de chestii interesante, dar si multe gunoaie ca de exemplu „reaction videos”. In plus, ce e cu adevarat valoros la tine si la altii ca tine (cum ar fi Cetin) e comunitatea, de multe ori reactiile la articole sunt mult mai interesante decat articolul in sine (nici tu, nici Cetin nu sunteti scriitori foarte buni, dar aveti talentul de a alege subiecte interesante si de a provoca discutii, daca v-ati muta pe o platforma unde nu se comenteaza sau se comenteaza putin, nu cred ca ati avea nici macar 10% din cititorii pe care ii aveti acum). De aceea cred ca nu continutul platit e o problema, ci filtrarea cretinilor si analfabetilor, care din pacate sunt majoritatea, sunt mult care citesc titlul sau prima propozitie, e ceva care nu corespunde cu parerea lor si incep sa injure si sa improaste cu rahat. Sau alta solutie ar fi sa treceti blogul ca activitate secundara sau platforma de promovare si sa castigati bani din chestii premium, gen conferinte despre bricolaj sau la ce va pricepeti, desi nu cred ca v-ar conveni asta sau ati considera-o ceva onorabil.

    00
    • in momentul în care banii vor veni din altă parte, vei vedea pe blogul ăsta fix ce vezi pe profilul lui bendeac sau lui cosmin tudoran, de pildă: numai ce fac eu. nimic altceva nu conteaza, nu există lucruri interesante în univers, doar ce fac eu contează. și asta nu îți va plăcea, te asigur.

    • @vali
      c’mon man, you’re not THAT boring

      00
  19. 2 observatii:
    1. Afirm fara rautate ca nu as da nici un ban pt continutul nici unui blog „de succes” din Romania. Tot ce faceti voi blogarii e sa va dati cu parerea despre ce apare prin media, sa dati cu presupusul sau sa faceti teoria batului de chibrit si a mersului pe jos. De ce as da bani pt asa ceva? Cu iertare sa-mi fie, dar acelasi „continut” il accesez in metrou sau la treasa cand aud discutand langa mine sau la masa de alaturi diversi dorei….

    2. John Galt??? Come on, are you serious??? Tocmai John Galt?

    00
  20. man, primul om care a inventat cuiul / primul om care s a gandit ca apa calda e buna la spalat = genii. ceilalti, ciocanari si spalatei…

    00
  21. NOU
    #81

    Ti s-a facut la greu reclama la tv cand erai un necunoscut.

    00
  22. Eu n-am inteles cine va trebui sa te plateasca? Noi cititorii tai? Ca nu cred ca i sa iasa ceva. Pasiunea pe care o depui tu in munca asta este direct proportionala cu pasiunea cu care iti citim noi blogul. Si ai dreptate sa ceri bani pentru munca prestata, dar rar mi-a fost dat sa vad oameni care au un job platit si pe care il fac din/cu pasiune.

    00
  23. guest_host zice raspicat : „Conținutul ar trebui să nu fie gratuit.” Pai, sa si-l faca cu plata. Ce-l impiedica ? Nu exista posibilitate tehnica? Problema autorului e una mai degraba retorica decat reala. Nimeni nu ii interzice sa ceara bani pe munca lui, important e ca munca lui sa aiba cautare, ca altfel ar fi ca TVR-ul care are continut platit fiindca suntem obligati sa-l platim prin factura la electricitate. Pune login la blog cu acces numai pentru abonati. Daca ai succes, problema e rezolvata, daca insa faci 1 euro pe luna inseamna ca ce scrii tu, si care in capul tau e extrem de pretios si interesant, pentru altii nu valoreaza nimic.

    00
  24. NOU
    #87

    Eu urmaresc de aprox doua luni blogul si cu sinceritate spun nu am gasit cine stie ce continut de calitate in articolele postate. De cele mai multe ori lansezi o provocare si te multumesti sa intervii uneori in cadrul comentariilor. Nu stiu care era calitatea materialelor postate acum cativa ani dar cred ca te impusti singur in picior daca te decizi sa monetizezi blogul.
    Informatia exista pe internet daca stii unde sa o cauti si cine e interesat stie…Eu cred ca majoritatea celor care frecventeaza anumite bloguri o fac pentru placerea de a citi si a interactiona cu cei care fac comentarii pe marginea subiectului din articol. Am observat ca multi din participantii la discutii nici nu citesc articolul pina la final sau il citesc ” pe diagonala” dar placerea lor este sa participe prin comentarii in cadrul comunitatii.
    Ca sa rezum, nu cred ca poti furniza suficient material de calitate ca sa poti sa traiesti bine dintr-o taxa oarecare. Nu cumva atunci cand ai inceput si scriai articole pentru o mica comunitate aveai o alta sursa de venit?

    00
  25. In other news, de pe americanthinker – treaba se impute in jurul lu’ tanti Hillary. Si cheia si lacata tot un romanas de-a nost’:

    „The weakness in her plan stems from the discovery of her personal network, revealed by the Romanian hacker known as „Guccifer.” The same hacker was recently extradited to the United States at the request of those investigating Clinton’s emailgate.”

    Deci baietu’ asta (din Arad parca) e acum martor principal cerut de FBI intr-un scandal de proportii biblice! :)

    Read more: https://www.americanthinker.com/static/404.html#ixzz47WsZDZsy
    Follow us: @AmericanThinker on Twitter | AmericanThinker on Facebook

    00
  26. Sunt perfect de acord cu autorul articolului. Am trecut prin exact aceleaşi etape: scriu de mulţi ani online, am avut oarece succes, apoi cu succesul ăla au venit imbecilii. Ăia care criticau fără să gândească, cei care se exprimau agramat ori în bucle logice. Cu cât mai accesat îmi era site-ul cu atât mai mulţi erau cei care îmi dictau ce şi cum să scriu.
    Ideea unui paywall sau a conţinutului plătit nu este pentru a face autorul mai bogat – aşa cum cred unii mai sus – ci pentru a filtra imbecilii. Când dai bani pe ceva înveţi să apreciezi acel ceva; opinia ta are valoare.
    Mi-am închis blogul vechi prin 2011 şi multă lume n-a înţeles de ce am făcut-o fix când mergea mai bine. Mi s-a spus că am pierdut câteva mii de cititori şi tot ce vedeam eu era că am în sfârşit linişte. Opencube.ro (dacă vă spune ceva) s-a închis din cam aceleaşi motive anul trecut.
    E ca şi atunci când vii cu tirul din Germania să aduci făină gratis unui sat de 500 de oameni. E gratis, se înghesuie toţi – înfometaţi sau sătui – să le dai. Şi le dai. Şi după o vreme apar ăia care se plâng că făina e cu amidon, că nu e pură, că tirul a întârziat săptămâna trecută şi prin urmare n-au avut ce mânca; apar ăia care vând făina la piaţă sau vor să ia mai mult decât ceilalţi – tot felul de oameni. Şi-ncet-încet devine o corvoadă să tot hrăneşti satul ăla şi te cam saturi.
    Aşa că da – sunt de acord că făina aia n-ar trebui să fie gratis, că strică oamenii.

    00
    • era perfect dacă nu dădeai exemplu specialul vieții, om cu argumente de tipul „ăla nu există că nu vreau eu”.

  27. Continutul se plateste daca e bun si are o valoare. Ideea e sa faci continut bun. Majoritatea bloggerilor de aici fac traduceri, comentarii insipide despre stiri si pareri de 2 lei din statistici exagerate sau experiente „extraordinare” gen coada de la finante, cainele ce rontaie mobila apartament, vecini idioti, trafic infernal, etc. Tim Feriss cand ataca un subiect se implica si el si echipa lui trup si suflet. Cand vorbeste despre yoghini in India face si el yoga in India. Cand vorbeste despre un program de sport sau dieta urmeaza si el acel program sau dieta. Cand vorbeste despre moduri de lucru, recolte, mancare, sex, pisici, orice … discuta cu oameni din domeniu, face studii proprii. El merita sa fie platit sau cei care il citeaza pe unul ca el ? Fac pariu ca 99 din 100 nu stiu cine e Tim Ferriss. :D Chestia ca esti „rasfoit” de multi(multi renunta sa citeasca tot, citesc neatent sau in diagonala) nu o sa mai reprezinte pe viitor un factor. Notorietatea nu mai reprezinta un factor in prezent si nici in viitor. Trebuie plus valoare coroborata cu experinta proprie ca sa fie „content”. Apoi se poate vorbi de bani.

    00
  28. De la Umberto Eco citire:
    „E invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”

    https://qz.com/621238/how-umberto-ecos-internet-prophecy-came-true/

    00
  29. Pleci de la o premisa eronata: ca e obligatoriu ca tu sa faci bani din ce scrii pe net. Sau ca e obligatoriu ca oricine abereaza pe net sa faca bani din asta. Asa era la inceput? Nu prea. Fiecare „mare creator de continut online” avea un job si doar in timpul liber mai scria una alta pe net. Cu timpul lenea a devenit tot mai mare si ati lasat joburile pentru a face bani din ce scrieti. Voi ati schimbat paradigma, nu altcineva. Acum trageti linie si vedeti ca nu e chiar asa simplu sa castigi bani pe net, ca sunteti la dispozitia celor care baga bani in voi – cum ar veni sunteti tarfele agentiilor/clientilor. Mai sunteti si ieftine – a se vedea excursia cu clasa organizata de bitdefender. Nici o tragedie…oricand va puteti reapuca de un job normal in offline. Sau? Ai mai incercat o data miscarea cu articole platite. Pare ca nu a mers. Creatori de continut sunt jurnalistii care produc stiri, reportaje, investigatii etc. Artistii care produc muzica, filme. Voi ce continut produceti mai exact? Pareri personale despre nimic+remestecarea continutului produs de altii. De ce ar plati cineva sa afle parerea unui ins oarecare? Ai facut ceva remarcabil in viata? Ai vreo calificare extraordinara care sa te recomande ca un om ale carui pareri sunt demne de luat in considerare? Faptul ca unu isi da cu parerea timp de 15 ani…il transforma din parerist in profesionist? Ai vazut vreun comentator sportiv care dupa ce a comentat fotbal 20 de ani…sa devina un foarte bun fotbalist? Hai sa fim realisti.

    00
  30. Asta e ca Becali facand apel la Decenta…

    00
  31. E inca un articol aiurea despre starea internetului. Ba advertiserii strica tot, ba continutul e de rahat, ba continutul e de calitate si cititorii sunt de rahat. E exact aceeasi problema pe care a avut-o si TV-ul, de parca ar trebui internetul sau TV-ul sa ne educe. In concluzie, vrei sa schimbi ceva ce inseamna societatea ca atare. Daca chiar vrei, in loc sa scrii articolul asta, iti schimbai blogul in unul cu plata. Nu va mai asteptati sa fim educati de diverse medii. Vrei calitate, produ calitate, vrei sa schimbi, schima. Nu te astepta ca toti sa fie pe aceeasi lungime de unda si accepta ca sunt si oameni care nu isi pun intrebarea aia fara rost de la sf articolului.

    00
  32. Draga Vali
    1) guestbpost ca nu ai oo sa-ti asumi.
    2) cum crei tu sa platesc 5euro cand eu ma zgarcersc la o cartela vodafone?

    00
  33. tu pleci de la prezumtia ca ce se scrie pe bloguri este suficient de valoros astfel incat lumea sa dea bani pentru a citi. s-ar putea ca prezumtia asta sa fie gresita.

    nu consider ca pe un blog se va gasi vreodata ceva suficient de bun pe care sa dau bani.

    00
  34. NOU
    #102

    Cred că este nevoie de o soluție simplă de plată per articol. Mai ales în cazul ziarelor, este vitală pe termen lung. Nu mai are nimeni timp să citească un ziar întreg, și nu vrei să plătești pentru ceva de care nu beneficiezi în totalitate. Puțin și bun.

    00
    • Exista Patreon pentru cine are curaj

      00
    • NOU
      #104

      Ok…dar cand anume platesti ? Inainte de click? Dupa click ? Per…minut petrecut pe articol ?

      Altfel ce garantie am, cu toate click-baiturile din ziare ? Am sa ajung sa-mi numar clickurile.

      00
    • pai cu patreonul, tu promiti ca-i platesti lui Gigi o suma X de fiecare data cand scrie ceva nou. Poa’ sa fie si un dolar.
      Cand scrie gigi, banii aia ti-i ia de pe paypal.
      Cu cat contribui mai mult cu atat mai mult primesti de la nenea ala- are niveluri de content speciale pentru fiecare nivel.

      00
    • https://www.patreon.com/bearing

      deci asta e un nene care face video-uri pe youtube. Si pe mine ma amuza atat de tare incat, rahat, nu ma doare sa-i platesc 5 dolari pe saptamana ca sa-l aud cum bate campii si injura SJW-ii.
      la fel cu Sargon of Akkad, etc.
      Pe mine nu ma deranjeaza sa platesc o mica suma pentru ce fac oamenii astia. Si-s o gramada de oameni care nu au probleme cu a plati pentru content. Dar nu pentru orice content.

      00
  35. NOU
    #107

    + 1 pt ideea unei platforme comune de bloggeri

    o singura plata, ai acces la toti.

    Plus ca ati scapa de stresul articolelor de umplutura, mai pe calitate.

    00
  36. Si tu cat ne dai pe comentarii? tot continut se numeste :D As putea face chiar un bot care sa puna comentarii random din timp in timp, la reducere. Ce zici, te bagi ?

    00
  37. @Gollum
    aka nu e un argument. ala e ce acrii-s strugurii”.

    00
    • Ala e argumentu articolului.

      00
    • si e un argument prost.

      00
    • Totusi, un articol bun, cu subiect bun si adevarat, si totusi cu argument prost. Ce imi scapa ? Totul se reduce la followeri, subscriberi si cifre ? O companie mare gen facebook, google, reduce totul la cifre, stock market, CPC etc. Si problema stii care e ? Ca unii(cei care zic de argumentul prost) se complac sperand sa prinda si ei un ciolan.

      00
    • ce iti scapa e faptul ca daca vrei sa traiesti facand X, trebuie sa fii bun la X si trebuie sa existe oameni care-s dispusi sa plateasca pentru X pe care il faci tu.
      Dorin e atat de convins ca ce scrie el e un lucru bun, incat simte ca i se cuvine sa fie platit pentru asta.Cu toate astea posteaza temper tantrum ul asta pe un blog mai mare decat al lui. Adica in loc sa se planga ca nu face bani la oamenii pe care-i intereseaza blogul lui, se plange la altii. Asta e cel putin ciudat.

      Sincer, omul nu scrie suficient de bine si e mult prea nisat pe probleme meschine romanesti ca sa aiba apelul necesar. Asa ca ori isi schimba stratagema ,ori continua sa se vaite.

      00
    • Eu zic una, tu o tii cu „oameni dispusi sa plateasca”. Nu la atat se reduce totul, vezi the big picture.

      00
    • @gollum nu stiu bre, cand vii sa te vaiti ca nu te plateste lumea pentru ce scrii, it’s kinda the point.

      00
  38. Îți citesc blogul zilnic dar las comentarii foarte rar. Azi ies din tăcere ca să îți spun o chestie: Conținutul online ar trebui să continue să fie GRATIS! Problema nu este la preț ci la dorința oamenilor de a face bani repede și fără prea mult efort. Așa sunt promovate scandalurile, textele de proastă calitate, incultura și în general tot ceea ce poate atrage în online. Click-ul e rege fiindcă e inflație de oameni ahtiați să facă bani online. În plus, nimeni nu zice NU la ceva reclamă, advertoriale, review-uri și câte și mai câte. Hai că ești și tu familiarizat cu ele.
    Mediul online e exact așa cum l-au format miile de ”publisheri” care au avut acces nestingherit la o platformă cu o audiență enormă. E inutil să te plângi că nu mai e calitate și prea târziu să mai introducem o cenzură a internetului.
    Ceea ce ar trebui făcut ar fi să se creeze un nucleu de publicații, bloguri și site-uri (mai mult sau mai puțin generaliste) care să promoveze calitatea. Însă cine va face asta când un content writer încă mai e plătit și cu un leu la suta de cuvinte. Da, citești bine 1LEU pentru o sută de cuvinte. Iar omul ce face? Deschide google și de obicei face o traducere mediocră a unui articol deja existent, de preferință din engleză, pentru a scoate măcar un bănuț decent dintr-un articol. La naiba, măcar 5 lei acolo. Așa moare calitatea. Și noi o omorâm zi de zi.
    Ai să zici că știu să critic fără să ofer soluții. Ei bine, uite o soluție: bani atrași de la companii serioase și mari, gen multinaționale, farma, hipermarket-uri. Dar cu prețuri serioase, nu pe două banane și trei castane, plus o limitare a advertising-ului la 30% din conținut pentru un site. Uite așa…dar cine va fi ”fraierul” care să investească trei ani în site-ul și blogul său până să capete autoritate suficientă cât să vrea și firmele alea să investească în publicitate online?
    Apropos, știi de ce aș vrea conținutul de calitate pe internet gratis? Pentru că așa s-ar putea educa o popendulație enormă.

    00
  39. omul asta face bani in online, cu patreon.
    are o voce enervanta si un accent de vrei sa-l impusti. Dar face chestii. Pune efort in ce face.

    Intreaba-te ce face el si e bine si ce faci tu gresit. Fara genul asta de sclifoseli. Munca ta valoreaza exact atat cat e cineva dispus sa plateasca pentru ea. Daca oamenii nu-s dispusi sa te plateasca… poate ca nu esti suficient de bun.

    00
    • cheddar, ultima afirmatie nu sta in picioare in contextul spalarii pe creier a maselor de catre facebook si restu.

      00
    • Bine zis, @cheddar, munca valoreaza fix cat e dispus cineva sa plateasca pentru ea. Ca li se pare unora ca ei fac ceva deosebit si ar merita niste bani pentru asta.. pare ok dar in realitate este clar ca nu-si evalueaza corect cititorii si nevoile acestora.
      De curiozitate, modelul asta functioneaza in strainatate?

      00
    • functioneaza pentru multi oameni.

      00
    • @gabi
      nenea asta face 3000$+ pe video.
      https://www.patreon.com/DarkMatter2525

      cand faci ceva care are valoare, cineva o sa plateasca pentru chestia aia.
      https://www.youtube.com/watch?v=u04yPWweZO4.

      00
    • „Intreaba-te ce face el si e bine si ce faci tu gresit.”
      – a dat cineva raspunsul: @catalinx
      „Să vrei să scrii pe bani ( de la cititori) merge, dar nu în românește și nu în Romanija.
      Aici ai un public teoretic de câteva milioane de oameni săraci și / sau proști.”

      00
    • @didel
      probabil ca asta este jumatate de problema.
      Mai e si chestie de atitudine. Io nu zic ca el ar trebui sa inceteze sa scrie online si offline. Chiar daca nu-mi place stilul in care scrie( care mie mi se pare ingrozitor de pretentios), apreciez efortul depus si intentiile.
      Atata doar ca asteptarile lui mi se par putin nerealiste.

      Si nu stiu cum, dar io zic ca pionierii culturii online din Romania ar trebui sa se intrebe cam care a fost contributia lor la atitudinea curenta a publicului romanesc fata de proprietatea intelectuala. Lucrul dracului cu influencerii, dar au o responsabilitate de care cred ca ar trebui sa fie constienti nu numai atunci cand le convine.
      Aparitia si raspandirea internetului a schimbat lumea foarte mult, si personalitatile publice ca el, ar trebui sa fie atenti la consecintele vorbelor lor.

      Daca ai pretentii sa educi oamenii si pe urma te plangi ca nu-ti place cum gandesc, poate ca problema nu sunt ei. Just saying.

      00
  40. NOU
    #124

    Cu mine ce-avusi manca-ti-as ochii? Am injurat? Am spus ceva de rusine?

    00
  41. Ha ha ha aha…….auzi la el continut (de calitate bineinteles pai altfel cum oare?) platit.Dorine „ejti” adorabil. Semnat: un analfabet functional.

    00
  42. A mai fost tema asta discutată pe altă platformă care era gratis și care avea oarecum aceeași poveste. Pe măsură ce acumulezi cititori și te promovezi cu Facebook, cu chestii care îți aduc clickuri, calitatea audienței scade.

    Să vrei să scrii pe bani ( de la cititori) merge, dar nu în românește și nu în Romanija.
    Aici ai un public teoretic de câteva milioane de oameni săraci și / sau proști.
    John Galt nu e necesar în societatea asta, că nimănui nu-i pasă de el și nu întreabă de el.

    Aici e socialism, tati, vezi mai sus ce zice takbir. Aici blogul tău trebuie sa fie al nostru, al tuturor, să ne putem bate joc de el și de orice se scrie acolo.
    Vorba cântecului, așa-i romanul.
    Pune tu taxă de access la conținut, fie și 1 Euro pe lună și ai să vezi cum faci foamea, că nu strângi 2000 de cititori. Poate nici 200, că sincer să fiu, un articol scris pertinent, ca ăsta, merită o taxa de access dacă e o chestie pe care o poți dezbate civilizat, preferabil la adăpost de grosul trolilor, dar peste 70% din ce scrii e fix în caracterul necesar pentru a aduce gloata.
    Cei mai mulți dintre ei au nevoie de ceva de citit pe budă, sau când se fac că muncesc, nu le pasă ca înjură la tine sau la altul.
    Platforma de care spuneam, sunt sigur ca o știi și tu, oferea conținut gratis, fără (p), fără vânzare de clickuri și era fără îndoială ( dacă te superi e ok să mă banezi, vorba aia, atâta drept ai și tu la tine pe blog) de calitate mai bună decât găsesc în general aici.
    Ce crezi, a apreciat cineva? Să fi fost o mână de oameni și cam atât. Restul, toți veniți grămadă să dea cu pietre, fie ca era articol de trolaj, făcut ca să tragi la țintă, fie ca erau lucruri serioase. Nu făcea nimeni diferența.
    Nu ai cum. Și trolii ii trag și pe restul în aceeași direcție, ca e greu să întrebi de John Galt când lumea te ia la flegme.
    Când s-a dus, ce crezi, ii lipsește cuiva? Fix aceleiași mâini de oameni. Pe restul ii doare în pix, pot sa o ardă în aceleași rahaturi aici, sau în altă parte, ca ei tot doar timp plătesc, iar de ăla au berechet.

    00
  43. Nepătrunse-s căile Feisbucului!
    Şi în acelaşi timp oricine are un cont de FB deţine în „desaga sa cu idei” „bastonul de mareşal în ale ziaristicii”…

    Idiocracy. here we come!

    00
  44. Mai e o explicație pentru scăderea calității engagementului: din 2000 – 2005 până acum nu s-a prostit omenirea, însă atunci era aproape imposibil pentru multi oameni să aibă acces la internet, dacă vorbim de 2000, în orice fel nu doar mobil.

    Astăzi toată lumea de la sat are conexiune 3g, coverage, smartphone și plan de date. Prin urmare o cu totul altă categorie de oameni, mult mai largă, intra în contact cu blogul tău.

    Este un caz de ‘zoso meets a wider audience’ şi nu de ‘au ce prosti e unii’.

    N-aș plăti pentru blogul ăsta, nu scrii bine.

    00
  45. Am scris un comentariu lung aseara care s-a pierdut prin moderare (sau ai considerat ca iti strica buna dispozitie?): pe scurt, nu cred ca tu si restul de creatori de continut oferiti un serviciu indispensabil pentru care oamenii ar plati sa aiba acces. nu mai au acces la continutul tau, se muta pe alte chestii care nu costa.

    00
  46. Din pacate asta e „evolutia”! E inflatie de informatie pe internet si a devenit o jungla in care cu greu mai intelegi ce e adevarat sau doar reclama.

    Ca in orice domeniu, un produs bun, are costuri mari.
    Problema vine cand piata e inundata de produse proaste si foarte ieftine.

    In cazul informatiei, s-a trecut de la calitate, la doar mult, mult, mult.
    Mult, mult, mult a dus sa ieftin, ieftin, ieftin.

    iti urmaresc blogul de f multi ani (si personal am fost injurat pe el), dar pot f clar spune ca blogul tau a devenit in ultimii ani doar un loc de refulare pentru tine si gasca. Fie ca vorbim de „prieteni” din online, fie de aventurile tale pe soselele patriei.

    Fiecare traieste in lumea sau bula sa!
    Tu critici freeloaders, dar tot tu mentii lista de ad-block pt Romania, care de fapt incurajeaza si ajuta „freeloaders”.
    Stiu, se exagereaza cu reclamele; e clar!
    Totusi, adblock ucide pe termen chiar mediu, iar tu ajuti, iar asta e doar ipocrizie…

    00
  47. Problema in Romania este si ca piata de publicitate este mica. Si agentiile in general sunt slabute. Daca binevoiesc sa-ti raspunda la un email (cam 20% au facut asta, desi 80% au citit emailul), atunci ai placerea de a astepta LUNI de zile sa ti se plateasca o factura. Sau 2 ani chiar, ca asta este recordul pe care l-am inregistrat in tara.

    Daca iesi cu un site in engleza (o nisa buna), incepi sa faci bani imediat ce scoti situl sub 1 mil. Alexa Rank. Stiu ca e irelevant, aparent la americani e mare scofala. Si poti castiga misto pe articole sponsorizate, chiar cu un site ce are trafic mic. Platile se fac IMEDIAT ce ai publicat, exista advertiseri care platesc chiar inainte si apoi, in cateva ore, publici si tu articolul.

    Am ajuns la marele record de a face mai multi bani pe un site de finante personale (cu un trafic micut) decat pe un blog romanesc care la anu’ face 10 ani. Si in care am investit MUUUUULT mai mult timp si efort.

  48. Cred ca este al doilea sau al treilea comentariu al meu aici. Si recunosc ca evit sa comentez, deoarece nu-mi doresc sa fiu etichetat si pus la zid de persoane pe care nu le cunosc decat dupa niste porecle (si stiu ca nu voi fi un bun politician). Refuz insa sa interactionez cu cei care nu-si spun numele, dar etaleaza pareri si arunca jigniri in stanga si in dreapta. E ca si cum as accepta sa fiu in emisiunea lui Capatos. Nu-mi doresc asta. Am citit doua comentarii care mi s-au parut foarte bune si care merg mana in mana cu ce cred si eu.
    1. Da, as plati contintul unui blogger, dar mi-as dori sa nu fiu jignit si nici sa-mi fie oarecum teama sa am o alta parere decat a lui sau a altora. Si zic teama, deoarece am observat o tendinta de a cenzura sau pur si simplu de a arunca cuvinte urate ca si raspuns la altfel de pareri. Asta ma face sa evit a ma intoarce pe acel blog.
    2. Citind articole din anii trecuti, nu doar de aici, ci si de pe alte bloguri, vad o diferenta enorma. Aceeasi oameni scriau cu pasiune, pasiune care incet s-a pierdut. Poate nu e doar vina facebook-ului. Poate si bloggerii au inceput sa fie mai lenesi.

    Si ca sa sintetizez comentariul meu spun intr-o singura fraza „Orice este facut cu pasiune va atrage si castiguri, as plati pentru pasiune.”

    00
  49. Pai ar trebui sa puna deja taxa, dar stie ca nu-l va mai citi lumea si nu ii vor mai veni banii aia putini din publicitate.
    Inainte nu era platit si de asta scria bine si ii placea?
    Asta e societatea si daca vrei sa faci ceva , ar trebui sa o faci si sa nu te mai plangi.

    00
  50. Hehe, da, intradevar, cine e John Galt? Numai ca acolo (in Atlas Shrugged) discutia se concentra pe necesitatea creatorului de a fi egoist ori, in cazul crearii de continut pe internet, acesta nu e gratuit din prea mult altruism ci din cauza ca e singurul model care functioneaza. Si eu ma mir permanent ca anumite companii care ofera servicii gratuite continua sa functioneze. Dar nu mai am impresia ca, daca ai un canal de YouTube cu 20 milioane de urmaritori sa spunem, asta inseamna automat ca faci bani. De multe ori e doar bine pt orgoliu, nu si pentru portofel.

    00
  51. Am vazut, articolul e scris de Dorin Lazar, dar imi inchipui ca esti de acord cu ce spui, altfel nu-l publicai.
    Vali, ai 10.000 de unici/zi in zilele proaste. Crezi ca din acestia, ai gasi 3000 care sa plateasca, lunar, 1,50 euro prin SMS? Eu as plati.
    Ma gandesc ca ai putea sa pui 40% din continut free, restul sa fie accesibil doar pentru abonati. Si cred ca ai capata independenta mai mare de piata de publicitate, ceea ce ar creste si increderea in opiniile exprimate aici. Doar un blogger mare poate face asta, eu as ramane instant fara cititori, dar tu ai de unde sa pierzi si sa ramai si pe castig. Ce zici?

    00
    • 1. nu se găsesc 3.000. s-au găsit între 3 și 500. din ăia 2€, aproape 1 mi-l ia paypal.
      2. e complicată plata pentru articole pe un blog generalist, din varii aspecte. am nevoie de mai mult timp ca să scriu un articol pe care să cer bani, asta inseamnă să ignor restul de 9.500 cititori. și la final rămân doar cu cei care plătesc, iar ăștia care plătesc sunt foarte volatili. de unul singur nu se poate.

    • Asta inseamna calitate slaba a articolelor si plata bunicica.Nu inteleg dc va plangeti.Voi sunteti cei care scad calitatea pana la urma.
      Sunt destui care ar plati pt ceva bun, dar e greu sa ii fidelizezi pt stii ca nu vei putea fi constant,Acelasi lucru se intampla si la cei care fac content pe tv,youtube etc.;sunt presati sa scoata material saptamanal(la tine zilnic) si pur si simplu iar cade calitatea.

      00
    • Eu zic ca e o problema de lipsa de evoluare.. internetul se schimba constant, fara adaptare ramai dinozaur.
      Sa luam datele: ai un blog, 10.000 unici – pui taxa pentru acces la articole, ai un 3-5% maxim si care probabil scade in timp.
      Ce mai ai pe langa blog? Comunitatea. Oamenii in comunitate(reala sau virtuala) vor sa se remarce. In momentul in care ei platesc pentru un articol si comenteaza acolo se vad ei intre ei, sunt toti egali, meh. Ideea ar fi sa fie un statut de comentator platit la care sa ai beneficii fata de restul lumii, un badge de sustinator care sa apara la nume la fiecare comment, giveaway-uri lunare pentru platitori, cand scrie un comment calitatea de sustinator afisata ii confera alta greutate parerii exprimate, ppl love this shit – vinzi un statut special nu acces la informatie/pareri personale – ca de astea e plin internetul, chiar daca e calitatea slaba.

      In acelasi timp, continutul.. textul nu mai e indeajuns, vitezele sunt mari pe orice platforma, deviceurile fac fata la orice tip de video. Dar videourile inregistrate desi ok, nu prezinta aceeasi atractie.. Cea mai buna treaba e streamingul: live, interactiune directa cu publicul prin chat, discutii pe temele abordate in articole sau ce mai apare spontan. Problema aici e de abilitatile de entertainer, nu stiu daca tu ai putea singur, videourile de pe blog nu m-au impresionat. Poate o colaborare cu cineva pe partea asta?
      Ca exemplu un Zoso&Arhi talkshow pe mine m-ar interesa(ca va citesc pe amandoi de vreo 7-8 ani), cel putin episodul pilot.. si in functie de cum ar iesi poate as ajunge si sa platesc pentru asta – dar ma repet iar, nu as plati pentru acces direct la streaming, asta ar trebui sa fie gratuit pt toata lumea.

      00
    • @vali:
      1. eu n-am probleme cu a plati $5/luna. Singurul motiv pentru care n-am facut-o inainte e ca… majoritatea posturilor cu paywall se refereau la onlinele romanesc, care pe mine nu ma foarte intereseaza.
      2. uneori avem aici niste discutii foarte misto pe diverse teme. Si din nefericire de multe ori discutiile alea misto sunt intrerupte de catre cate un neica nimeni care tre’ sa se bage si el in vorba si strica flowul. NU stiu cum e strategia ta de afaceri, dar nu cred c-ar fi o idee foarte rea sa faci accesul la discutie dependent de subscription- asa se mai curata putin. Toata lumea poa’ sa vada, dar numai subscriberii pot comenta pe articolele alea… just saying
      3. sincer, there has to be a way. Eu prefer ca tu sa faci bani din blog si sa continui sa scrii.

      00
  52. „Conţinutul nu ar trebui să fie gratuit”. Din discursul tău, înţeleg că ai cam vrea o „sindicalizare” a bloggerilor cu oarece trafic şi o trecere a tuturor la un pay per view implicit.
    Mi se pare ciudat ca acest îndemn să vină din partea unui blogger cu vechime (aşa cum spui) dar care se pare că a pierdut trenul în ce priveşte cifrele de trafic şi dă vina pe alţii sau pe sistem. După umila mea părere de cititor de bloguri, eu cred că problema e în altă parte. Faptul că ai publicat acest articol pe un blog cu audienţă maximă şi nu pe al tău e încă o dovadă că „brandul” Dorin Lazăr nu e unul care a reuşit în economia de piaţă. Sau pur şi simplu e unul nişat, adresat unui număr restrîns de consumatori. Eventual elitişti, care ştiu cum e treaba cu nea Galt ăla.
    Să fim serioşi, crezi că lumea citeşte bloguri pentru a-şi ridica nivelul de cultură? Am mari rezerve în a crede aşa ceva. Eu cred că lumea citeşte aşa ceva strict doar pentru divertisment facil şi un schimb de păreri pe o temă dată. Care de fapt e părerea personală a celui care a scris articolul. Şi fără obligativitatea de a şi avea dreptate. Poate de aceea blogurile lui Vali sau Cetin, de exemplu, au incomparabil mai mulţi unici decît ai tu. Sunt adaptate la cerinţele pieţii: mai o ţîţă, mai o bormaşină, mai o temă actuală, mai un băţ prin gard.
    Acum depinde ce ţi-ai propus să cîştigi cu marfa ta. Şi mai ales cum ai ales să o prezinţi. Articolele de pe blogul tău mi se par cu cap şi coadă. Dar asta nu înseamnă că sunt mereu de acord. Dar în acelaşi timp, fără supărare, podcasturile mi se par plictisitoare. Am încercat să ascult vreo două dar nu am putut rezista niciodată cap coadă. Poate şi din cauza limbajului preţios, cu toate cuvintele articulate ca din carte, folosit de tine. Motiv pentru care nici gratis nu le ascult, darămite pe bani. Două ore de palavre ale unor necunoscuţi pe varii teme mi se pare o pierdere de timp. Dar asta e o părere personală.
    În concluzie: fii tu un pionier în branşă, şi fă-ţi conţinutul accesibil doar pe bază de plată. Arată-le celorlalţi că se poate şi asta e de fapt cheia succesului, pe care ceilalţi nu o văd ascunsă de nămolul în care se zbat.

    00
    • NOU
      #146

      1) Nu vreau o sindicalizare a bloggerilor.
      2) Nu am pierdut niciun tren în ceea ce privește cifrele de trafic.
      3) Motivul pentru care am venit la Vali este nu că mi-ar fi prea greu să-mi citească lumea postarea ci pentru că în curând îmi voi retrage tot conținutul de pe blog. Vali are un blog de referință în online-ul românesc, mi-a acceptat postarea. All good.
      4) Motivul pentru care Vali și Cetin au mai mulți ‘unici’ este irelevant în acest context. Ei sunt singurii care pot folosi argumentul „unicilor” în această discuție. Nu tu.
      5) Am zis destul de clar ce vreau să „câștig” cu marfa mea.

      00
  53. „Avem profile bine definite din care Facebook știe ce ne place și are grijă să ne servească doar lucrurile respective din nou și din nou, până când nu mai suntem capabili să acceptăm faptul că există oameni care poate gândesc altfel decât noi.”

    Foarte, foarte bun articolul asta. Iar fraza de mai sus mi se pare cireasa de pe tort.

    Intrebarea mea este unde s-au dus oamenii care obisnuiau sa gandeasca. Ca doar nu s-au tampit si nici nu s-au deconectat de la net, poate doar de la televizor. Si nici generatia actuala nu cred ca e compusa 100% din idioti, chiar daca din zgomotul de fond asa pare. Carti se gasesc in continuare, problema e cu sursa de informatie cotidiana, din ce in ce mai dispersata si superficiala.

    As plati sa o iau informatia de undeva, din doua-trei locuri, dar blogurile nu sunt ziare. Din punctul meu de vedere, nu au capacitatea de a produce suficienta informatie proprie, ci doar opinii si trimiteri catre surse de informatie. Iar opiniile nu au cum sa fie diverse. Cred ca se cere un „sindicat”. Strangeti-va o gasca de bloggeri si vedeti daca puteti face bani „la comun”.

    00
    • Intrebarea mea este unde s-au dus oamenii care obisnuiau sa gandeasca.

      fă un exercițiu. gândește-te că se termină apa, că nu avem destulă mâncare, că 3/4 din popendulație e imbecilă, dar votează și alte 100 de probleme ale omenirii. te apucă depresia instant. oamenii ăia deștepți sunt tot acolo, dar preferă să nu se gândească la toate nenorocirile omenirii. e deprimant.
      aplicat la blog, dacă v-aș propune numai teme din astea grave, aș rămâne eu și cu 10 cititori total.

    • Nu asta am vrut sa zic. Evident ca nu as vrea sa imi ocup gandirea cu temele grave ale omenirii, ci doar din cand in cand cu alea care m-ar face sa iau decizii proaste (sau, din contra, cu alea care mi-ar putea da un avantaj fata de turma).

      Ma gandeam la genul de oameni care aveau acces la Internet acum 10-15 ani, pe vremea cand idiotii nu stiau ca pot avea atat de usor o voce, o oglinda si un balamuc al lor. Care oameni au si ei nevoile lor de distractie, stiri relevante si opinii diferite de ale lor, doar ca fara balamuc.

      Ce zici, un sindicat de bloggeri ar fi o utopie maxima? Sindicat, in sensul de a permite cititorilor sa plateasca pentru munca voastra colectiva? Mie mi s-ar parea foarte OK sa cotizez, as avea impresia ca platesc un ziar virtual. Nu cred ca as cotiza lunar la fiecare in parte, desi un buton de donatie nu ar strica.

      00
    • am făcut la un moment dat niște calcule, nu prea dă cu plus dacă am face un site comun cu plată. asta in teoria in care toți am fi de acord să scriem in același loc, știut fiind ca doi români nu se pot pune de acord cu nimic.

    • NOU
      #151

      Nu trebuie sa scrieti in acelasi loc.

      Trebuie ca atunci cand se deschide pagina sa apara: „Continutul acestui blog este disponibil prin plata unui abonament comun, care permite accesul si la alte 10 bloguri: ……… „

      00
  54. Plătesc abonament la două situri cu articole din zona IT-Apple care, culmea, oferă tot conținutul gratuit pentru toată lumea. Abonamentul oferă doar câteva bonusuri neesențiale (niște newslettere destul de interesante trimise prin email abonaților) dar am ales să-l plătesc pur și simplu pentru a sprijini activitatea celor care scriu acolo. Pentru că oamenii publică chestii interesante, nu știri și zvonuri rostogolite de pe un site pe altul.

    Ideea e că nu, internetul nu s-a stricat. Dar ca publisher, dacă vrei să te plătească cititorii și nu advertiserii, atunci trebuie să le oferi ceva mai interesant decât niște opinii personale despre nimicuri.

    00
  55. referitor la prima parte, e vorba de flexibilitatea cognitiva a celor care citesc si sunt incapabili sa digere continutul. referitor la a 2 a parte, e tot mai clar ca tu te lupti cu foste ziare aparute in print care si-au dat seama ca pot face bani usori monetizand prostia si senzationalul. dar nu cred ca ai nevoie de motive de ingrijorare atata timp cat zic eu ca targetul tau e un public care converteste. cati crezi ca din cei care citesc un anumit ziar de cancan dau click pe reclame si sunt interesati cu adevarat. e totul mai mult un spam jegos.

    00
  56. Pentru a plati continut media trebuie sa ai nevoie de acel continut. Cand vine vorba de diverstisment (unde se incadreaza si blogurile personale) sau de stiri, omul nu va plati – fie gaseste alternative (agentii de stiri, agregatoare), fie poate trai si fara sa afle ce crede Arhi despre Afi Palace sau despre puiul prajit in ulei de palmier. Evenimentul Zilei a incercat cateva luni o varianta „premium” a site-ului, a unor articole, de fapt. Eram cititorul lor din inertie (am bookmarkuri la anumite ziare online, le iau la rand dimineata) dar cand am vazut ca unele articole erau pe bani am renuntat complet la site-ul lor. Era pierdere de timp sa navighez pe un site de doi lei, care, culmea, cerea bani pentru niste informatii ce le gaseam free pe agentiile de presa sau in alte ziare. Unii spun ca ar plati doar pentru o platforma care sa le ofere acces la mai multe bloguri: pai, in esenta, e acealasi lucru – calitatea continutului nu va creste, fiecare blogger va scrie ce scria si inainte iar cititorul nu va gasi nimic nou.

    00
  57. ”Trebuie să începem să cerem bani pe conținut. Abia atunci o să crească valoarea a ceea ce facem”.

    Si cum stabilesti valoarea? Mai clar, dupa ce criterii poti stii ca ceva este sau nu valoros, de calitate?

    Ok, dau bani si aflu ca …”pe afara e vopsit gardu …”

    00
  58. NOU
    #156

    in ro sunt cateva bloguri care merita rasfoite mai mult sau mai putin, daca ma gandesc bine eu cel putin nu as plati pentru niciunul din aceste bloguri din mai multe motive, dar sa merg pe exemple

    – primul blog care il citeam zilnic a fost al lui visurat, care atunci cand a terminat povestile din copilarie a trecut pe profitshare la 4 posturi cu multe reclame, fara substanta si l-am sters din rss. de fapt l-am sters din rss la 1-2 ani dupa ce a terminat povestile si a mers pe politica
    – apoi l-am descoperit pe zoso care e folosit ca un filtru la 95% din blogurile ro, de obicei nici nu mai intru pe la altii decat daca vad aici un link si mai citesc cateva articole in spate sa vad daca merita oamenii
    – nwradu – interesant pe tech, plictisitor pe bucatarie, slab rau pe turism, incredibil de enervant pe partea de reclame, in rss din 10 articole 8 le sterg din prima, 2 dau click-uri pe articolele zilei si asta a fost tot
    – fulgerica – foarte dragut acum 4-5 ani, tipul e istet dar probabil s-a angajat pe undeva de pune doar link-uri acum si nu se mai chinuie cu articole. inainte era mai interactiv nu gaseai o chestie funny pe net puneai un comment in 2-3 ore iti gasea clipul cu link, etc foarte fain, acum nu prea mai interactioneaza, de 2 ani cred ca am mai intrat de 2-3 ori in folderul rss cu numele lui, ultima data parca eram 2800+ mesaje noi – trebuie sa fiu plictisit rau sa il mai vizitat. oarecum similar e dorin, scria frumos la inceputul lui „brasovul pedaleaza”, imi placeau povestile cu alergatul dupa autobuze ( parca la faget statea el si prin racadau prietena) , a fost interesant o perioada – pot spune ca am prins si momentul cand a inceput sa-si stearga mp3-urile si a descoperit ca proiectarea sau design-ul (nu mai stiu exact ce face ca nu l-am mai vizitat de vreun an ) ii aduc cativa bani sa-si permita sa plateasca serviciile folosite. dar asa e viata, incercam sa evoluam, uneori reusim alteori nu.

    si ajungem sa scriem un articol ca cel de azi unde pierdem din vedere ca in continuare am putea sa scriem articole de calitate si sa le oferim gratuit – doar din placerea de a scrie si a avea un grup al nostru cu care sa schimbam idei ca pana la urma toti crestem si daca la inceput am scris bine de placere ca nu aveam altceva mai bun de facut (inainte de facultate, de o slujba) , dupa ce a trecut perioada asta roz incepem sa vedem banii si doar la ei ne mai gandim – trebuie sa adunam cat mai multi, nu ne multumeste ca facem o suma ok de la o slujba, vrem mai mult, vedem ca altii se lauda cu multe elemente castigate din blog – si pierdem, oamenii aia care stateau langa noi pentru modul de a fii, si ne trezim cu un grup de hipsteri care ne canta in struna ca ce isteti suntem pana apare altul mai trendy si au fugit toti si ramanem cu aia care inca nu s-au prins ca s-a terminat cheful si sunt toti buimaci – cred ca aici e dorin azi. ca si fapt divers de fiecare data cand trec pe langa ITC vad o masina de teren de tractare pe care scrie fix dorin lazar, o lunga perioada de timp am presupus ca e acelasi personaj (nu-l citeam blogul doar ma intersectam cu brasovul pedaleaza)

    00
    • fulgerică avea job, dar de la o vreme a devenit mai ocupat (și cu jobul, plus familie/copil)

      dorin lazăr cu mașina de tractare nu e același cu dorin lazăr bloggerul. :)

  59. Începînd cu data de 01.05.2016 salariul minim brut în România este de 1250 lei , 278.6 euro, 311,45 dolari sau 208,55 lire sterline.

    00
  60. NOU
    #160

    ar trebui platiti si comentatorii. cateodata in comentarii e mai mult continut decat in articolul initial

    00
  61. Eu zic asa: Calitatea internetului a scazut in egala masura in care a scazut calitatea vietii reale si a produselor palpabile pe care le cumparam. Nu poti sa ai, intr-o piata plina de contrafaceri, un internet care sa nu fie afectat de aceeasi boala adica a formelor fara fond. Am serioase indoieli ca cineva ar fi dispus sa plateasca vreo suma de bani pentru a citi ceva de pe internet in conditiile in care, pana la urma, sunt si alte variante.

    Eu as plati, de pilda, pentru un site care sa-mi ofere preturile comparate din hipermarketuri, daca informatia m-ar ajuta sa fac o economie de 20-30% pe bonul fiscal la magazin.

    Asa trebuie gandita problema: „What is in it for me?”

    00
  62. E greu să vii în 2016, să faci un blog şi să aplici aceleaşi tehnici pe care le aplicai cu succes acum 10 ani. Nu prea mai merge să te apuci de un blog generalist, în care să-ţi dai tu cu părerea despre cum a plouat astăzi, pentru că sunt alţi câteva sute, ba chiar mii, care fac fix asta.
    De multe ori, bloggerii, au tendinţa de a arunca vina pe cititori. Ba că sunt proşti, ba că nu-i înţeleg, că au Adblock, că nu dau click pe reclame. Ei bine, dacă dai în aceeaşi groapă în fiecare zi, poate ar fi bine să-ţi schimbi traseul sau să încerci să o eviţi, pentru că dacă te plângi nevestii de Primărie, nu te ajută prea mult.

    Acum, treaba cu scrisul pe blog nu mai e aşa profitabilă precum în trecut. YouTube a luat amploare, de multe ori, un video poate transmite mai mult decât un articol. Blogurile care mai merg sunt pe nişe clare. Cititorii au de unde alege. Sunt interesaţi de bricolaj, au zeci de site-uri de DYI, pe care le pot urmări, nu e necesar să urmărească un blog pe care mai apare, din când în când, un articol despre acest subiect.

    Despre plată pe articol, poate merge, însă, depinde de conţinut. Să luăm exemplu site-ul tău, ar fi cam aiurea să ceri plată pentru un articol de 100 de cuvinte.

    Există modalităţi de făcut bani din treaba asta, însă, de multe ori, trebuie şi o adaptare din partea blogului. Sunt bloggeri care vând tricouri, sau alte obiecte personalizate. Iar lumea le cumpără pentru că se pot identifica cu brand-ul respectiv. Cât timp nu ţi-ai creat un brand în ideea asta, nu prea poţi beneficia de aşa ceva. Lucrezi la un catch phrase, ceva, „Zoso spune…”, îl pui pe un tricou în diverse variante, „Zoso spune că Ponta e nasol”, e posibil să generezi venit şi aşa.

    Iar treaba cu affiliate, iar, nu merge pe site-urile generaliste. Tu eşti probabil excepţie, dar asta din pricina numărului mare de vizitatori. Însă, pentru marea parte a blog-urilor, nu merge. Ai 4 link-uri, din care unul la o maşină, unul la un film, iar alte două la lopeţi, nu prea găseşti publicul ţintă. Ai un blog specializat pe muzică electronică, ai link-uri de 4 albume, care au legătură cu articolul, ai mai mari şanse să faci profit de pe urma lor.

    Chiar sunt curios să ştiu cine e autorul articolului. Am văzut o tendinţă de ceva timp. Sunt mai multe blog-uri care îţi spun cum să faci bani din blog decât cele care chiar fac bani din asta. În România, lipsa de cultură îşi spune cuvântul. Aici, dacă scrii un articol mai elaborat, începe să fie distribuit pe mail, sursa se pierde pe parcurs, ajunge pe alte blog-uri, fără sursă. Când le atragi atenţia că tu eşti autorul şi că nu e frumos ce fac, îţi spun „nu ştiu frate, l-am primit pe mail”. Eu unul am primit răspunsul ăsta de la bloggeri cât de cât cunoscuţi. Unii au dat link către sursă, alţii m-au ignorat. Aşa că, mai greu pe-aici. Deja mă simţeam ca un idiot. Scriam ca nebunul, doar să mă trezesc că îmi trimite Maria postarea pe email. Tare Maria asta, a scris exact ce-am scris şi eu.

    00
  63. Daca poti cu adevarat sa transformi blogul intr-un serviciu pe care chiar poti incasa bani, atunci spor la castiguri. Daca nu risti sa pierzi intreaga imagine construita de-a lungul anilor in cateva luni.

    Mai in gluma, mai in serios din ce in ce mai mult software/platforme devin open source. Piata IT „pe bani” se reorienteaza mai mult spre servicii anexe.
    „Micropayments” nu au mers si nici nu o sa mearga prea curand, din varii motive (atat tehnice cat si sociale – poate cand/daca BTC va deveni un standard de plata…)

    Iar despre piraterie.. asta e… nasol pentru ei atunci dar pana la urma tot bine pentru ei (care au rezistat) acum.
    Cati dintre actualii programatori din RO si-ar fi permis o licenta de Visual Studio 6 si Win 95/98? Programatori care acum lucreaza in firme din RO cu abonament la MSDN.

    00
  64. O solutie interesanta: Flattr Plus
    Pe scurt aici: http://news.softpedia.com/news/pirate-bay-founder-s-tipping-service-may-drive-final-nail-in-online-advertising-503678.shtml

    Eu personal donez anual cateva zeci de EURO pentru Wikipedia alte cateva zeci pentru software open source pe care il folosesc intens (Ubuntu, Calibre, Mozilla Firefox + plugins, etc).

    Sunt dispus sa mai dau ceteva zeci de euro anual catre blogurile pe care le citesc in mod regulat si metoda de mai sus mi se pare buna sa distribui acea suma echitabil intre ele.

    00
  65. Andrada, mi-a placut foarte mult ce ai scris. Ai mare dreptate in tot ce spui! Am sa dau si share pe FB dar sunt sigura ca din cei peste 80 de mii de fani, linkul va ajunge la maxim 200. Cam asa e cu FB :)

    00
  66. nu a aparut mesajul meu?

    00
  67. vreun cititor de-al tau s-a suparat pe dorin si a vazut ca un lazar (nu stiu daca e dorin robert) locuieste cu el in bloc si uite ce distractie a facut

    https://www.youtube.com/watch?v=4dmiJH8GAQs

    00
  68. Era cu adevarat interesant sa fii ‘blogar’ in 2008, in perioada aia am avut si eu un blog de nisa, cam 1000 de vizitatori unici pe zi… dar din pacate, asa zisul social media (facebook si alte cacaturi de genul) a distrus tot.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube