Concedii plănuite din timp…

Mă uitam zilele astea după niște bilete de avion, că îmi expiră pașaportul la anul și am viza de SUA pe el și aș mai vrea să pedalez încolo încă o dată. Dus întors cumpărat acum pentru peste 3 luni costă în jur 500€ (cu KLM, nu cu wizz, ca să nu ne plângem după aia că zburăm cu low cost și ne tratează ca pe vite).

Partea proastă e că n-aș vrea să ajung iarna în New York, că am frig și acasă, mai degrabă aș merge spre destinații mai însorite, mă rog, depinde ce mai rămâne în picioare după uraganele recente.

Mai vedem. Dar repet ideea principală: concediul bun trebuie plănuit din timp, ieși mai ieftin și cu mai puține dureri de cap. Zice și la gazetă:

În ultimii doi ani, datele momondo au arătat că cele mai ieftine bilete au putut fi găsite cu 53 de zile în avans, dar în acest an datele au demonstrat că cele mai ieftine bilete se găsesc cu 56 de zile înainte de plecare. Pe de altă parte, călătorii pot găsi cele mai scumpe bilete în cazul în care aleg să rezerve zborul în ziua plecării.

69 comentarii

  1. Iti mai spun ceva, atentie – apa e uda. Nu cred ca o stiai pe asta.


    Comentariu apreciat. Thumb up 238 Thumb down 10
  2. Poti sa pastrezi pasaportul vechi expirat cu viza valida pe el. Eu asa merg in SUA de vreo trei ani, cu doua pasapoarte.


    Comentariu apreciat. Thumb up 134 Thumb down 3
    • 1.E adevarat ca nu conteaza expiratul pasaportului.Importanta e valabilitatea vizei.Ma mir ca nu stie Vali asta.
      2.Eu am luat bilet BUC-Miami miercuri cu plecare vineri, peste 2 zile, 580 euro!! Deci nu e obligatoriu sa il iei cu 3 luni inainte.Sigur, nu poti pleca in America de pe o zi pe alta.Desi, de ce nu?
      3.A bagat Wizzair cursa de America sau cautam un pretext sa mai aruncam cu noroi?


      Comentariu apreciat. Thumb up 87 Thumb down 4
    • Bravo bre, avea omu’ un pretext si tu repede…


      Comentariu apreciat. Thumb up 62 Thumb down 2
    • În caz că te intereseaza chiar se poate. Lucrez pt o companie aeriană si noi ca si crew daca avem pasaportul cu viza expirat pur si simplu îl arătăm alături de cel valabil, strict pt viza.

      Thumb up 7 Thumb down 7
    • Adaug si eu la ce s-a spus deja, si anume ca asa stiam si eu ca viza de americutza ramane valabila si dupa expirarea pasaportului, singura conditie pentru a putea reintra este ca bineinteles sa ai un pasaport nou, si sa le arati pe amandoua.

      Thumb up 6 Thumb down 0
    • @Adi

      Miami zici…


      Comentariu apreciat. Thumb up 12 Thumb down 0
  3. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 45 Thumb down 83
    • S-ar putea sa ai un pic de OCD.


      Comentariu apreciat. Thumb up 107 Thumb down 6
    • Wow, distractie maxima.


      Comentariu apreciat. Thumb up 48 Thumb down 3
    • @Berenger, exista o mare proportie de oameni cu o viata/loc de munca usor imprevizibil. Nu pot sa imi planific cu un an inainte vacanta, avand in vedere ca nu stiu ce se intampla cu anumite proiecte la munca. Sa nu mai vorbim de antreprenori sau oricine are o mica afacere. Poti sa te consideri norocos.


      Comentariu apreciat. Thumb up 81 Thumb down 1
    • tu esti dintre aia care isi planifica nuntile peste 5 ani fix pe 10 august?:))
      Pana in 2019 dracu’ poate vine criza, razboiul, Romania se transforma in Venezuela si trebuie sa stai acasa sa-ti pazesti bunurile cu pusca.
      Cica carici are atata certitudine in viata?


      Comentariu apreciat. Thumb up 61 Thumb down 4
    • …petrecerea continua.

      Thumb up 5 Thumb down 0
    • Ma’ man!

      Thumb up 4 Thumb down 0
    • @ mihai, mi-ai reamintit că îmi propusesem să recitesc „vorbitor în numele morților”, al lui orson scott card. acolo ocd, nu la mine. dar uite, ca să vezi cât de bolnav sunt, marea mea problemă cu vacanța de peste doi ani e dacă voi putea închiria o mașină în a șaptea zi de vacanță, în agrigento, să trec prin segesta în drum spre palermo și să las mașina în palermo sau va trebui să mă întorc în agrigento, să las mașina și să merg cu trenul până la palermo (dar am timp să rezolv și asta :) ). sau, din palermo, care variantă de transport public e mai bună ca să ajung în monreale, în a 11-a zi de vacanță.

      @ venom, @ pensionaru, capacitatea de a programa lucruri de genul ăsta derivă, de fapt, din gestionarea eficientă a timpului la muncă, în primul rând. nu am ratat în viața mea un termen limită, iar, în timp, chestia asta aduce nu doar bani mai mulți, ci și o muncă mai ușoară. ca să nu mai spun de respectul și ajutorul celorlalți (o chestie pe care o fac tot timpul e să-mi anunț colaboratorii apropiați și importanți, cam cu minimum patru luni înainte, când sunt indisponibil). singurele lucruri care m-ar putea da peste cap sunt cele ce nu depind de mine, boli, accidente, războaie etc., nu cele legate de mine sau de munca mea.

      @ ceilalți, da, distracția este maximă pentru că nicio vacanță nu-mi oferă mai puțin decât mă așteptam. și, dacă distracție însemnă și imprevizibil, este și ăsta din plin oricum, de la greva de vineri a căilor ferate italiene până la boii de la brd care-ți blochează cardul când ești în spania (și care n-au fost în stare să explice apoi de ce au făcut asta dincolo de „ne scuzați, a fost o eroare), de la apartamentul găsit în paris în ziua dinaintea plecării, mult mai bun decât camera de hotel rezervată cu un an înainte, până la trenul luat greșit în gent, în direcția opusă, sau legătura spre koln pierdută în koblenz.

      Thumb up 3 Thumb down 4
    • @b: chiar ieri ma gîndeam ca la anul viitor as vrea sa merg in Sicilia sa vad locurile de unde se trage Don Vito Corleone.

      Thumb up 1 Thumb down 1
  4. Oare cate concedii planuite la Miami s-au dus pe apa samb….Irmei?


    Comentariu apreciat. Thumb up 65 Thumb down 2
    • Nu multe. Sezonul in Miami e Decembrie – Mai :)

      Thumb up 7 Thumb down 1
    • Daca iti planuiesti concediu in Florida / Caraibe in perioada septembrie-noiembrie, meriti! Daca nu trebuie sa fii acolo in intervalul acesta, e mai bine sa nu fii. Sunt uragane la 3-4 ani, dar furtuni tropicale sunt mult mai dese. Eu am fost in inanuarie si pot sa spun ca e printre cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut vreodata (bine, mie imi place marea si caldura).

      Thumb up 0 Thumb down 0
  5. București – Quebec: dacă plec peste 5 zile, preț 888 EUR. Plecare iulie 2018: 872 EUR. De pe momondo


    Comentariu apreciat. Thumb up 53 Thumb down 5
    • Încearcă comparația pe aceeași perioadă – e mai avantajos să călătorești când sunt școlile deschise.
      Septembrie 2017 (peste 5 zile) vs iulie 2018 nu cred că e concludent pentru punctul de vedere din articol.


      Comentariu apreciat. Thumb up 12 Thumb down 1
    • Amin!

      Imi caut niste bilete spre Montreal de Craciun de 2 saptamani (sf lui august). Ca iau la sfarsit de septembrie sau pe 20 decembrie, acelasi pret. Mare! (700 euro + ).

      Evident, gasesti si de 450 dar cu 2 escale totalizand 20 de ore (10 ore in Amsterdam, 10 ore in Chicago, de exemplu). Pai sa nu-ti bag picioarele?

      Alta chestie, Paris – Bucuresti si retur. Nu stiu ce cacat are ruta asta dar e printer cele mai scumpe.
      Bucuresti-Londra sau chiar Madrid-Bucuresti sunt mai ieftine per ansamblu iar alea-s si mai departe.
      Plus ca nu mai e nicio diferenta notabila low cost vs. companii mari.
      Exemplu: Blue Air: Paris-Buc si retur: 150 de euro. Adaugi costurile cu bagajul si deplasarea la cuca macaii in Beauvais, pac! 200 de euro.
      Lufthansa, Lot, Tarom: 230 de euro de pe CDG cu tot cu bagaj de 23 de kg inclus si nici nu faci 2 h in drum spre aeroport. Care mai e avantajul?
      De aceea de 2 ani eu evit low-costurile. Platesc cu 10-15% mai mult dar nu ma mai doare capul cu valise platite, aeroporturi in camp, ore imposibile si nu in ultimul rand, toti meltenii pe care ii gasesti in low-costuri.


      Comentariu apreciat. Thumb up 23 Thumb down 3
  6. Ma plimb cu avionul destul de des si ni mi se pare ca sunt tratat ca o vita la Wizz. De vreo doi ani incoace eu calatoresc cu ei cel putin o data pe luna si doar o singura data mi-am luat teapa (am ramas blocat pe Luton 24 de ore pentru ca au avut probleme la avion, insa mi-au platit despagubiri de 600 de eur + bilete de avion noi)

    Pentru distante scurte in Europa sunt chiar ok. Sunt convenabili, ieftini si decenti. Si am fost si cu alte companii mai scumpe, tot asa pe distante scurte in UE, gen Brussels Airlines, Lufthansa, LOT si nu sunt mai impresionanti, desi biletele costa dublu.

    Daca nu ai bani de business class, tot intr-o cutie de tinichea ajungi, fara loc la picioare, in zgomot de urlet de copii mici. La fel si pe rutele lungi, am facut cateva zboruri de 7-8 ore cu Emirates pe mamutul ala de A380 la economy si de fiecare data eram cu nervii la pamant dupa 3 ore jumate de zbor.


    Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 6
    • Treaba cu locul pentru picioare ține de cât a crescut fiecare… unii sunt mai norocoși… dar să mor dacă-i înțeleg pe cei care se plâng de zgomot. Nu ai nevoie decât de niște căști bune. Dacă zbori des, e imposibil să nu fi aflat că există. Cel mai mult am petrecut într-un avion 13 ore (transatlantic cu o aterizare neplanificată din motive medicale) și singurul lucru care nu mi-a pus niciodată probleme a fost zgomotul.

      Thumb up 4 Thumb down 1
    • Pe rutele lungi sau business class sau mai bine lipsa. Preturile au scazut masiv in ultimii ani, in special spre Asia. Am zburat cu 1300 de euro pana in Kuala Lumpur. Pe la 2000 de euro inspre US sau America de Sud. Ocazional si sub.

      Thumb up 2 Thumb down 2
  7. Eu vreau sa merg in State cu albastruair…ca-i mai “eftin”.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 9 Thumb down 12
  8. Intotdeauna exista si reversul medaliei, nu toata lumea poate sa isi planifice concediul cu 6 luni inainte (ex: nu stii ce incarcare ai la munca, iar evenimentele neprevazute pot sa strice un concediu planificat cu prea mult timp inainte (ex: evenimente naturale, evenimente politice in tara de destinatei etc). Sigur ca imprevizibilul poate aparea si cu 2-3 zile inainte de concediu, dar totusi sansele sunt mai mici.

    Eu am observat ca pentru mine raportul optim intre imprevizibilul mentionat mai sus si pret este undeva la 4-5 saptamani inainte de data de decolare…. Hai sa zicem 6 saptamani daca plec fix in perioada de varf.

    Thumb up 6 Thumb down 6
  9. Deci new mexico sau arizona.Nici zapada(in cele mai multe locuri), nici uragane, nici cutremure. Si las vegas, no.

    Thumb up 7 Thumb down 1
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 3 Thumb down 17
    • Marele canion?
      In rest Google. Deserturi din alea pitoresti, cum au ei. Si e cald.


      Comentariu apreciat. Thumb up 15 Thumb down 0
    • @Robert: Grand Canyon – pe care e mai bine sa-l vizitezi iarna, cand nu-s 50 de grade si nici aglomeratie.
      Havasu Falls
      Antelope Canyon
      Sedona
      Lake Powell
      etc.

      Pentru o perioada mai lunga, adauga Utah, cu 5 parcuri nationale: Zion, Arches, Canyonlands, Capitol Reef si Bryce Canyon.

      Daca te-ai saturat de canioane si-ti mai ramane timp si bani, Utah are cele mai bune statiuni de schi din SUA.


      Comentariu apreciat. Thumb up 20 Thumb down 1
    • Arizona: Grand Canyon – pe care e mai bine sa-l vizitezi iarna, cand nu-s 50 de grade si nici aglomeratie.
      Antelope Canyon
      Havasu Falls
      Sedona
      etc.

      Pentru o vacanta mai lunga, adauga Utah cu cele 5 parcuri nationale ale sale: Arches, Canyonlands, Zion, Capitol Reef si Bryce Canyon.

      Daca te-ai saturat de canioane si mai raman timp si bani, Utah are cele mai bune statiuni de schi din SUA.

      Plus Vegas, cum a zis si omu’.

      Thumb up 2 Thumb down 1
  10. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 6 Thumb down 18
  11. De fiecare data cand am plecat in Thailanda am gasit cele mai ieftine bilete raportat la timp de zbor cu 6-7 saptamani inainte, spre final de sezon. Dar aici implica si un risc de overbooking, la intoarcere m-au mutat la Premium Economy, aia 20 cm fac diferenta :D

    Eu ti-as recomanda sa ajungi prin New Orleans, daca se poate de Mardi Gras, pe 13 feb.

    Thumb up 4 Thumb down 11
  12. Bali, via Amsterdam, prin TUI, daca-ti arde de soare

    Thumb up 3 Thumb down 6
  13. 1. WizzAir zboara doar in Europa. N-ai fi putut sa zbori oricum catre US cu Wizz.
    2. Biletele catre US/Asia la ~500 eur le gasesti doar la promotii. In mod obisnuit, chiar si la 3-4 luni distanta, pretul este undeva la ~900 eur.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 17 Thumb down 11
  14. N-am remarcat diferente majore intre Wizz si alte companii gen easyjet, ryanair, austrian sau air france. Da, e cam inghesuit. Da, platesti si bagajul de mana. Dar, e super ieftin, sunt zboruri directe spre aeroporturi mici, gen craiova, suceava, iasi. Vorbind numai de romania. Companii ca ryanair si wizz au revolutionat transportul aerian.

    Pentru mine exista doua clase, low cost si business class. Pe distante mici low cost.
    Busines class pe distante lunge face insa diferenta. Scump, dar e altceva. Mai ales cu noile locuri care se intind si poti sa dormi.

    Thumb up 12 Thumb down 7
  15. Arunca o privire si pe https://www.facebook.com/secretflying/?ref=br_rs , mai ales ca ai program flexibil. Eu asa mi-am gasit bilete Zagreb – Adelaide (Australia) cu 489 Euro si Venetia – Hawaii cu 420 Euro.


    Comentariu apreciat. Thumb up 14 Thumb down 0
  16. Aruncă un ochi pe wowair.com. E o companie low-cost din Islanda, au Miami în meniu. Nu zboară din RO, dar majoritatea aeorporturilor din Europa sunt destul de aproape.


    Comentariu apreciat. Thumb up 10 Thumb down 0
  17. FYI – viza are un termen de expirare care difera de cel al pasaportului. Viza e pe 10 ani, iar noile pasapoarte expira in 5 ani. Te duci cu pasaportul vechi si ala nou si e OK. Important e sa vada ca tot tu esti si ca viza e intreaga.

    Thumb up 4 Thumb down 0
  18. Mergi pe insula Guam.


    Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 0
  19. Stie cineva cand incep sa apara (pe booking.com de exemplu) preturi si oferte pentru vara 2018? In special Grecia si Bulgaria, dar nu numai; mare+plaja in general. Am cautat acum cateva zile o saptamana la bulgari in iunie 2018, dar mi-au iesit preturi ca in iulie-august anul asta.

    Thumb up 2 Thumb down 4
  20. Satul de lucratorii la stat, over-odihniti, care dau lectii despre cum isi programeaza ei concediile pt urmatorii 5 ani. Pentru ca in urmatorii 5 ani, lucratorului parazit -de la statul parazit- nu i se va intampla nimic, chiar daca firma intra in insolventa, faliment, etc.
    Vom plati noi falimentul, cei care ne putem programa concediile cu 2-3 saptamani inainte…


    Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 10
    • Nu e neaparat parazit, s-a orientat altfel decat tine. Apropo, exista si in privat unii care fac la fel, depinde de specificul afacerii.

      Thumb up 2 Thumb down 1
  21. singura problema apare atunci cand se intampla ceva neprevazut: se imbolnaveste copilul, etc…

    Thumb up 5 Thumb down 0
  22. Zoso zbori in US treci la canadieni si iti iei cu alti 500 de euro 7 zile all inclusive in Cuba

    Thumb up 0 Thumb down 7
  23. Du-te in LA, o sa ai peste 20 de grade. Nu-i la fel de cald ca-n Miami si Pacificul e rece, dar macar nu ploua.

    Thumb up 2 Thumb down 2
  24. In decembrie ai putea incerca in California, SF – LA, e destul de misto drumul pe coasta (PCH) daca vrei sa conduci, si vremea e mai buna decat in Nord-Est. Muir Woods e misto si aproape de SF, sunt multe locuri interesante in apropiere, sigur ai cititori care stiu SF mult mai bine decat mine. Probabil stii conceptul de bilet “open-jaw” (OTP-…-SFO, LAX-…-OTP), poate fi util fara sa fie semnificativ mai scump, se combina cele 2 jumatati de tarif. Unele companii de inchiriere auto nu iau one-way fee. +1 pentru Google Flights, si versiunea geek, ITA Matrix.

    Cu pasaportul si viza, atata vreme cat ai peste 6 luni de valabilitate cand vei calatori, esti ok cu cel curent. Dupa cum au spus si ceilalti, pasaportul il poti reinnoi oricand (nu mai exista restrictii sa expire in mai putin de n), si il pastrezi pe cel vechi cu un colt taiat pentru viza, e foarte uzual.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    • biletul de avion e mai scump si rental car la fel daca nu o lasi in acelasi loc, SF-LAX faci 5-6 ore de condus pe 5 freeway, pe PCH iti trebuie sa zi daca te mai opresti prin Santa Barbara, Pismo Beach, Moro, Hearst Castle, Big Sur, Carmel, apoi poti merge prin Bay area si pe urma Napa , Lake Tahoe si te intorci pe la Yosemite, toate lacurile de pe langa 395 freeway, Mamouth, Death Valley, Vegas, Hoover Dam, apoi in 4 ore e in LA. Daca alegi California e mai bine pe la sfarsitul lui Februarie inceput de Martie, dupa ploile din Decembrie-Februarie totul e verde si desertul e inverzit.

      Thumb up 0 Thumb down 0
  25. Apropo de momondo asta, care-i faza cu calatoria DNA?!?

    https://www.momondo.ro/letsopenourworld/

    Thumb up 1 Thumb down 3
  26. Fără caterincă și la modul cel mai serios. Cei care aveți două pașapoarte, cum naiba ați reușit? Că mie când mi-a expirat a făcut tanti ca toți dracii și nu mi l-a dat pe cel nou până nu fie îl aduc pe cel nou, fie dau anunț la ziar că l-am pierdut. Mi l-a dat până la urmă pe cuvânt de onoare că-l aduc a doua zi. Că cică nu e al meu, e proprietatea statului român.

    Thumb up 2 Thumb down 2
  27. Sau iti faci card de credit flying blue de la BT si aduni mile, eu strang cam de doua zboruri de Europa sau unul de SUA pe an.

    Thumb up 1 Thumb down 5
  28. 11 septembrie… Zoso are apetit de zburat in america… Ce i-o fi starnit pofta?!

    Thumb up 0 Thumb down 0
  29. Concediul iarna la New York is the one of the best! parerea mea…………

    Thumb up 0 Thumb down 0
  30. Chiar daca iti expira pasaportul si viza nu, poti calatori pana la terminarea vizei cu 2 pasapoarte, cel nou valabil si cel vechi pe care inca mai ai viza valida. Am aceeasi situatie pt ca, nu-i asa, pasaportul e pe 5 ani si viza pe 10.

    Thumb up 0 Thumb down 0
  31. Viza se prelungeste, nu-i problema. :)

    Pana prin martie e frig de iti ingheata mana pe camera foto (asta in nord pe Coasta de Est, probabil spre Mexic e mult mai cald), aprilie si mai sunt senzational de frumoase. KLM-ul e super OK, am zburat intr-un an cu ei si a fost bine. La fel de bine a fost cu LOT si Swiss.

    Noi ne-am planificat concediul de acum de la croati de anul trecut si intentionam si acum sa planificam peste un an. Nu stiu sigur daca in 11 luni jumate mai suntem pe aici, dar mai bine sa luam cazarea de acum si eventual sa o ajut pe gazda sa ocupe apartamentul, in caz ca disparem din zona. Ca nu e greu, la ce bataie e pe partea asta de Adriatica.

    Asa ne-a lasat si 10 euro pe noapte din pret, poate primim si pentru la anu’ unul tot asa mai bun.

    Thumb up 0 Thumb down 1

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.