Citylink, un alt tip de car sharing

Citylink e un serviciu nou de car sharing un pic altfel. Nu e pe tipul UBER sau Blablacar, e pe idee “sunt mașini în zonă, poți lua una și circula cu ea cât ai chef”.

Momentan serviciul e doar în București, dar unul dintre fondatori e din Codlea, așa că am pus și eu mâna pe o mașină.

Procesul e simplu: instalezi aplicația, cauți mașini, blochezi una și ai 20 de minute să ajungi la ea. Când ajungi la ea o descui din aplicație, cheia de pornire e sudată (amuzant să vezi o mașină cu cheia în contact), pornești și pleci.

   

Costurile sunt cele pe care le vedeți. Am făcut câteva drumuri pe care le făceam cu taxiul sau cu UBER și acel 17,60 mă costă peste 20 de lei pe UBER.

    

Alimentarea se face de la Rompetrol, bușonul mașinii are un colier NFC, care comunică cu pompa, trebuie introdus numărul aproximativ de kilometri și asta e tot. Combustibilul e inclus în preț.

Eu îi văd două utilități proiectului. Pentru cei care nu au nevoie de mașină în timpul săptămânii și se duc o dată pe săptămână la cumpărături, și au nevoie de mai mult spațiu, și pentru cei care vor să plece cu mașina din oraș și nu vor să închirieze ceva (aici ar fi mai bună Corola 1.8 decât Yaris 1.5). Un weekend la munte sau la mare cu mașina e mai ieftin cu Citylink decât cu o mașină închiriată și nici nu ții o mașină în parcarea blocului cu grijă după RCA, rovignetă sau anvelope.

Citylink s-au lansat cu o flotă de 150 mașini, toate hibride, toate cu parcare gratuită în parcările primăriei București.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

121 comentarii

  1. Suna interesant serviciul asta, dar ma gandesc la parcarile din Bucuresti care nu acopera necesarul populatiei si acum au de acomodat si asemenea masini, dar si Uber-isti &co ce asteapta cursa.

    Sper sa nu devina asta o problema.

    00
    • Citylink are subvenție de la Firea: parcare gratis.
      Oricum, devine limpede motivul pentru care municipalitatea nu ridică mașinile parcate ilegal.

      00
    • Sper ca ai inteles ca scopul acestui produs e sa-i incurajeze pe oameni sa nu-si mai ia masina sau sa renunte la ea?

      Se spune ca o masina de sharing ar elibera din trafic 20 de masini. Asta ar fi perfect adevarat daca nu s-ar intampla ca de fapt sa nu elibereze masini din trafic ci sa fure din calatorii ce pana acum foloseau transportul in comun.

      Unul din exemplele pe care le da zoso nu e tocmai cel mai bun: Uber te ia si te lasa unde vrei tu fara sa fie nevoie sa inspectezi masina, sa-i faci plinul sau sa mergi pana la ea si apoi sa cauti loc de parcare.

      Daca in Romania parcarile, inclusiv in cele de resedinta, s-ar plati pe bune si impozitul n-ar fi o gluma de sub 100 de lei pentru majoritatea masinilor, atunci lumea ar vedea in masina nu doar costul de achizitie ci si de proprietate.

      00
    • De cand e 10 lei/h parcarea prin zonele centrala, se mai gasesc locuri libere.

      00
    • @Vali: parcarea e gratuita in Bucuresti pentru toate masinile electrice sau hibride. Stiu, e discriminare pentru cei cu dieseluri :)

      00
    • @vax, nu stiu cine spune ca o masina de sharing elibereaza din trafic 20 de masini.
      Studiile facute de primarii si chiar de Uber/Lyft arata ca serviciile de car sharing traditionale aglomereaza traficul.

      Gandeste-te ca pentru fiecare 10 km pe care ii faci tu, soferul mai face minim 2-3 km sa ajunga sa preia cursa. Plus faptul ca la inceputul/finalul programului trebuie sa plece/ajunga acasa.

      Poate un serviciu de genul Citylink sa elibereze putin traficul din 2 motive:
      1. Nu exista nici un sofer care sa te preia pe tine, deci nu circula in plus
      2. O parte din drum o faci pe jos, pana ajungi la masina (dar asta este valabil doar daca gasesti o masina care este in directia ta de mers, fiindca poate fi si in directia opusa)

      Singurul lucru pe care il elibereaza serviciile de car sharing o reprezinta locurile de parcare din centrul oraselor.

      00
    • Andrei, se refera probabil la faptul ca o masina de sharing poate sa duca intr-o zi 20 de oameni unde au nevoie(evident la ore diferite). Altfel, aia 20 ar fi avut fiecare masina lor.

      00
  2. Înțeleg că e un fel de Drive Now / Car2go. Not bad, parcă mai era un serviciu dar cu electrice. În fine.

    Mie mi-e frică de situațiile în care vor fi ca trotinetele electrice lăsate ampulea prin intersecții că metode de responsabilizare sunt aproape 0 (mdpm că nu-i a mea, o las aici că mă grăbesc, ce o să-mi facă).

    Considerând poveștile cu mașini de închiriat din Ro care mai apar aici, mi-e că astea pe termen scurt o să fie și mai abuzate. Dar nah, să vedem.

    00
  3. Suna OK. Asta pana nu se prind taximetristii ca le elimina usor desumfland cauciucurile.

    00
  4. Daca lasi masina pe parcare interzisă ce se întâmplă? Sau o lasi undeva , unde e parcare cu plată?

    00
    • Hehe, detalii mai greu de clarificat că românul pune Revolutul cu 5 lei pe el și mai debitează-i costuri adiționale dacă poți. Pe măsură ce serviciul se va mări vor apărea și probleme din astea.

      00
  5. Adica un fel de getpony.ro… prin Cluj nu prea a prins si l-au lansat de cativa ani buni.

    00
    • Pony este exagerat de scump vs uber/taxi/transport in comun

      00
    • @DanielP, da Pony am folosit si eu o perioada, mai mult sa vad masinile si e un pic cam piperat, e mult mai ieftin cu Spark si ai numai masini electrice, doar ca nu-s asa multe.

      00
    • Mi-a plăcut si mie ideea pony până mi-a luat 40+ pt 8 km. Dublu față de taxi, daca tin bine minte calculul, ceea ce e ilogic fiindca platesti doar masina nu si serviciul șoferului. Asa ca, oricât de mult detest ideea de a tine o masina ca sa o folosesc o oră pe zi, mai am de asteptat carsharingul care sa fie cu adevărat mai economic decât proprietatea auto.

      00
  6. Interesant serviciul, de utilitate numai zic, ti s-a stricat masina, ai ramas in pana, ai nevoie de tractare, etc, insa sunt cateva probleme:
    – ce faci daca masina e la 3 kilometri de tine ?, iei un uber ?
    – au asigurare rca si casco ?
    – daca n-ai permis, sau ii suspendat ?

    00
    • CHEMI UN GLOVO SA-TI ADUCA MASINA =)) acum nu stiu daca o merge dar pare realizabil, deja ma simt ca intr-un episod de black mirror

      00
    • @Radu, cu 150 de masini pe teren, densitatea este de 3 ori mai mare fata orice alt serviciu similar, noi speram sa reducem timpul de mers de acasa pana la o masina Citylink la 7-10 minute.
      Asadar, promitem sa avem masinile cat mai aproape de fiecare client, ca sa nu fie nevoie sa ii incarcam in plus pe baietii de la @Glovo

      Avem asigurare Casco.
      Daca e suspendat permisul, conform T&C, trebuie sa ne anunti, tu esti singurul care isi asuma responsabilitatea rezervarii masinii sau a incalcarii codului rutier.

      @Nix

      00
  7. NOU
    #25

    e buna si publicitatea pe bani insa atentie ca tariful este de 0,6/ minut PLUS 0,8/km ceea ce il face mai scump decat get poney si cu muuuuult mai scump decat electricele de la SPARK … dar inca un pas inainte pentru renuntarea la masini pt cei care nu ies niciodata din bucuresti … deci bun :)

    00
    • ai testat tu? eu îi folosesc de două ori pe săptămână și mereu iese mai bine la cost decât spark/pony/uber/bolt

      nu se adună ci e un coeficient

      de la Spark vomit – au aplicație varză, a crăpat de 2 ori la înregistrare plus au perceput 15 RON pentru procesare documente la înregistrare, să nu mai vorbim de acoperire – huooo

      00
    • @vlad_tiran, pretul e gandit sa ia in calcul si conditiile din Bucuresti: uneori stai in trafic fara sa te misti si nu e corect sa platesti la fel ca un client care parcurge distante lungi in aceeasi durata de utilizare.

      Sa-ti dau un exemplu: pleci de la Universitate spre Aviatiei, distanta de 7km.
      Daca e liber si faci doar 15 minute, calatoria costa aproximativ 14 lei.
      Daca e aglomerat si faci 35 de minute, calatoria costa aproximativ 23 lei.

      Masinile noastre sunt si hibride, deci ai autonomie pentru a iesi din Bucuresti la nevoie, cu combustibil inclus.

      00
    • NOU
      #28

      – am revenit cu informatii despre citylink: JAPCA!
      – de ce?
      – pentru ca pentru o cursa de 25 lei, mai scump decat GetPony si Spark cu 5-7 lei pe aceiasi distanta parcursa de mine, iti ciordesc efectiv inca 30 de lei
      (*Uber pe aceiasi distanta 15 lei)
      *in Termeni si Conditii scrie ca la inceputul cursei ti se blocheaza 30 de lei pe motiv de verificare fonduri, care bani vor fi DEBLOCATI imediat dupa terminarea cursei … lucru care NU se intampla decat dupa 3 zile (conform realitatii mele+a celor spuse de ei pe SMS la sesizarea mea)
      – mai pe scurt, intr-o piata concurentiala din ce in ce mai dura, cu tarife din ce inc e mai mici, CityLink este si mai scump si mai „romanesc” …

      00
    • @Vlad_tiranul salut!
      Banii nu sunt ciordiți de nimeni. Asa cum scrie în T&C, sumele blocate se deblochează de către noi la finalul cursei. Cu alte cuvinte, din acel moment noi anuntam procesatorul de plati sa opereze cerere, insa mai departe nu controlam procesul de comunicare si deciziile luate de acesta si de furnizorul tau bancar.
      Unii clienti, in functie de aceste procese, observa imediat deblocarea sumelor, altii asteapta chiar si mai multe zile.
      Ne pare rau pentru faptul ca suma asteptata de tine nu a sosit instant dar iti garantam ca noi am solicitat automat deblocarea sa la finalul cursei.

      00
    • NOU
      #30

      Draga Citylink Romania,
      V-as crede pe cuvant daca:
      1. in T&C ati scrie ceva de genul „banii deblocati imediat dupa terminarea cursei pot reveni la „sursa” dupa mai multe zile de la deblocare in functie de ce metoda de plata folositi”
      *DEBLOCAT nu egal RETURNAT (cuvantul este folosit special pentru a acoperi aceasta … hai sa-i spunem „hiba”)
      Acum:
      2. celelalte aplicatii iau cate 1-5 lei DOAR la activare pentru verificare card si nu de fiecare data cand folosesti cate 20-30 de lei
      *de ce sa iei mereu o suma in plus in conditiile in care NU poti sa folosesti acest serviciu decat daca ai permis, buletin, si card pe numele tau, verificat, etc …?
      3. la ceilalti se specifica clar de exemplu tarifele pentru: parcare ilegala, pierdere cheie, pierdere card alimentare, circulat fara acte, neplata parcare, etc tocmai pentru a-l sti pe om ce-l asteapta … la voi nu
      4. sunteti singurul serviciu de acest gen pe care l-am folosit si care recurge la acest „romanism”. Cum se face ca acelasi card folosit pentru UBER, YANGO, FREENOW, BOLT, GET PONY, SPARK, LIME, WOLFE RIDES, FLOW, BLINKEE si BLACKCAB + servicii „bancare” de tip Monese, CurveBlue, Revolut sau N26 pot returna instantaneu sumele retinute pentru verificare si tocmai la CityLink NU?
      *pana si returanrea banilor din bancile comuniste gen BCR catre ING au ajuns sa se faca aproape instantaneu (2-3 ore maxim)
      5. conform T&C, masinile sunt asigurate „la misto” acel CASCO cu fransiza nefiind defapt deloc un CASCO, utilizatorul fiind facut responsabil tot printr-un micism tipic dambovitean:
      6. dupa sectiunea ASIGURAREA in care o dati cu fransiza, urmeaza sectiunea RASPUNDEREA UTILIZATORULUI unde, fara a mai tine cont de sectiunea ASIGURAREA, il faceti responsabil pe utilizator pentru absolut oricefel de eveniment, inclusiv in situatia (putin probabila dar probabila) in care utilizatorul parcheaza masina corect, inchide cursa dar masina va fi FURATA imediat dupa, responsabil fiind ultimul utilizator …
      *ati copiat de la alte servicii de acest gen doar ce v-a convenit, partea cu RASPUNDEREA TOTALA A UTILIZATORULUI se referea doar la cazuri de bautura, droguri, incredintarea spre utilizare altor soferi, etc

      Tare nu? … nu sunt carcotasi dar pur si simplu ma si ne „seaca” atat de mult micismele astea incat nu mai folosim serviciul …. aplicatia a fost deja stearsa si mult succes!

      00
  8. Tariful e pe minut sau pe km? Sau si, si?
    „Cat facem pana la Unirii?” „30 de minute.” „Challenge accepted” :D

    00
  9. Faci o fabrica de biscuiti in codlea? Ma bag si eu

    00
  10. Ce se intampla daca o bag in copac? Sau daca o las parcata pe banda 2 asa aiurea?

    00
    • @Saragea O strici, o platesti :).
      Legislatia se aplica la fel ca in situatia in care conduci masina ta, fie ca e vorba despre parcare neregulamentare sau alte incalcari ale codului rutier.

      00
    • Atunci Casco pt ce?

      00
    • @gogu: casco înseamna ca ei îsi fac mașina pe banii asigurarilor și asigurarile trimit spiridusii dupa tine.

      00
    • Păi casco nu e pentru rea voință gen „am vrut să văd dacă plutește pe Dâmbovița, oricum are casco”. Încălcările codului rutier bănuiesc că se vor atribui utilizatorului de la momentul respectiv (în ToS sigur scrie că ești de acord să ți se debiteze orice amendă etc. de pe card, cam ca la închirieri).

      00
    • Pai e neclara faza asta cu casco. Nu vorbesc de rea vointa aici. Daca o inchiriez si derapez si intru intr-un copac sau alta masina, ce se intampla? La rent a car normal, ai garantia aia sau full casco, depinde cum doresti. La voi cum e? Din replica am inteles ca dupa voi fi dat in judecata si obligat sa platesc toata masina.

      00
    • Super ok serviciul din ce inteleg din articol.

      Dar intr-adevar, in caz de dauna (fie si din vina mea), n-as vrea sa ajung sa platesc reparatiile unei masini care nu e in proprietatea mea. Nu zic ca nu e corect sa platesc reparatiile, dar parca n-as risca si mai degraba caut alta solutie.

      Poate un extra-fee optional (cum e la rent-a-car) pentru acoperirea daunelor?

      00
  11. nu știam că fondatorii sunt români, eram convins că vin din afară și au deja know-how – jos pălăria

    pony si spark au strans din cur bine de tot cand au aparut – sunt convins, ii folosesc des

    – area de acoperire super mare
    – nu-ti bati capul cu cheia
    – poti sa dai flash din aplicatie sa gasesti masina – eu un cacat mic dar mi-a placut
    – numarul de masini 150> scala asta in Bucuresti ii face mult mai accesibil – de multe ori mai bine iei Uber daca masina e departe
    – incarcator cu trei mufe in fiecare masina
    – inaltator pt copii in fiecare masina
    – parcare in parcarile administrate de primarie

    sa fie primiti!!

    00
    • @Michkey, mulțumim pentru testarea serviciului și sublinierea beneficiilor!
      Mai adăugăm noi combustibilul inclus, posibilitatea utilizării pentru o perioadă lungă de timp, CASCO, vigniete, întreținerea lor permanentă.

      Noi vrem să fie ca masina ta dar să plătești doar atunci cand ai nevoie de ea.

      00
    • @Citylink Romania, cum esti tarifat daca inchiriezi masina si o folosesti pentru mai mult de 50 km intr-o zi?

      00
    • @Andrei_G, dupa 50km parcursi in cursa sau dupa 4 ore de utilizare te trecem pe tariful de zi, adica:
      – 140 lei pentru cele 24h, inchirierea masinii
      – plus pret de 0.8 lei/km pentru ce depasesti peste cei 50km inclusi
      – combustibil inclus, nu platesti nimic

      00
    • Atunci colegu’ zoso sa stearga fraza „Un weekend la munte sau la mare cu mașina e mai ieftin cu Citylink decât cu o mașină închiriată”

      00
  12. Sunt chiar impresionat, pentru prima oara o aplicatie la lansare are un UX bun, fara bug-uri, e rapida si arata frumos. Un exemplu de urmat

    00
  13. Confunzi ride sharing, Uber, cu car sharing, City Link.

    00
  14. Cred că mulți aleg Uber/ Taxi fix pentru ideea ca nu mai trebuie sa cauți loc de parcare atunci cand ajungi la destinație. Sau poate cu astea poți să le lași liniștit pe „linia de BMW” că nu te dreanjează…

    00
  15. O intrebare, daca depasesc aia 50 de kilometri si platesc aia 140 de lei, peste eu pot sa merg cu sutele de kilometri in ziua aia?

    00
  16. Pool de masini la aeroport au?

    00
    • @Actzipild, inca nu dar lucram la asta.

      00
    • Asta cu aeroportul ar fi genial. Mai ales cand ai zboruri la ore dubioase, ar fi foarte fain sa ai unde sa lasi masina si sa iei alta la intoarcere.

      00
    • În practică vineri seara nu pot fi 100 de mașini la aeroport. Se întâmplă și la case mai mari, stau oamenii cu aplicația deschisă de când pune avionul roțile pe pistă ca să rezerve o mașină. Gamble-ul este să ajungi la ea in cele 15 minute cât durează rezervarea.

      00
  17. Cum se procedeaza cu daunele? Atat la interior cat si la exterior? Daca futi o zgarietura pe bara te pun sa o platesti? Dar daca faci un accident?
    Probabil ca sunt specificate undeva in regulamentul de utilizare dar as vrea sa stiu in practica ce se intampla.

    00
    • Pai platesti. Dar partea interesanta probabil e ca daca nu ai observat o dauna la masina de la cel de dinainte si o semnaleaza ala care vine dupa tine,o platesti tu

      00
    • Zgarii bara sau o gasesti zgariata.

      Cum se procedeaza?

      00
    • Inteleg ca e greu cu sa citesti tot articolul. Dar macar la pozele alea ne uitam si noi un pic?

      00
    • Mare artist esti domnule Stefan

      00
    • Aplicația contorizează daunele produse și cu fiecare dauna, îți face ecranul să arate mai zgâriat, mai spart, mai îndoit…

      Momentan efectul este de shaming, având în vedere publicul țintă de hipsteri, dar pentru publicul larg se lucrează deja la versiunea 2.0 a aplicației, unde se vor produce daune fizice pe telefonul abonatului. Sau măcar să posteze pe social media poze compromițătoare cu abonatul.

      00
  18. Vad o lume civilizata in care majoritate romanilor nu vor mai avea masini proprietate personala, ci vor folosi astfel de aplicatii. Era un studiu facut recent care spunea ca romanii folosesc cam 5% dintr-un an masina, in rest ea sta parcata. Cei care se incadreaza in categoria asta(adica vreo 90% din proprietari de masini romani) s-ar putea reorienta spre astfel de aplicatii daca ajung la concluzia ca e ies mai ieftin asa decat ca avand o masina proprietate personala.
    Ce-i drept, lumea aceasta civilizata va fi posibila in Romania intr-o vreme in care restul planetei va folosi pentru deplasare elicoptere autonome.

    00
    • @zdruntzi, ai rezumat perfect ceea ce am observat și noi. Fix de aceea a apărut și Citylink.

      00
    • Folosesc SnappCar pentru car-sharing. Inchiriezi masini de la privati, preturi de la 30E/zi (in functie de masina) si o folosesc cam 2-3 zile/luna.
      Nici nu mai am nevoie sa cumpar masina, practic pot sa am alta de fiecare data :)

      00
    • Din pacate,la noi mentalitatea legata de propietatea masinii se imparte in 2 tabere.
      1. Daca e masina propietate personala suntem in stare sa ne luam la bataie cu unu care se uita urat spre ele
      2. Daca e masina de la firma/car sharing/a altcuiva ,putem sa ne si cacam in ele ca nu conteaza.
      E interesant proiectul ,dar sunt curios daca masinile isi scot banii pana in punctul in care ajung troace de porci

      00
    • Vad o lume civilizata in care majoritate romanilor nu vor mai avea masini proprietate personala, ci vor folosi astfel de aplicatii

      Pentru ca esti prost cu spume. Civilizatie nu inseamna ca majoritatea sa foloseasca masini inchiriate. Da, poate ca pe tine te coafeaza maxim ideea asta, sa ai abonament la masina cum ai si la netflix, dar asta esti tu. Restul, prefera masina proprietate personala pentru ca nu toti suntem hipsteri idioti.

      Era un studiu facut recent care spunea ca romanii folosesc cam 5% dintr-un an masina, in rest ea sta parcata. Cei care se incadreaza in categoria asta(adica vreo 90% din proprietari de masini romani) s-ar putea reorienta spre astfel de aplicatii daca ajung la concluzia ca e ies mai ieftin asa decat ca avand o masina proprietate personala.

      Esti prost cu spume a 2-a oara. Daca folosesti masina pentru concediu si cateva excursii mai mici (deci mult sub 5%) tot e mai ieftin daca ai masina personala decat sa inchiriezi. Pentru ca nu poti folosi car sharing daca mergi in alta tara sau alt oras, sa zici ca o lasi acolo si platesti doar pentru cat ai folosit-o efectiv, ci trebuie s-o inchiriezi de la agentii traditionale. si o folosesti doar 2 zile(dus si intors, de ex), dar platesti pentru 2 saptamani. PLM.

      00
    • @zdruntzi, studiile alea cu utilizarea masinii maxim 5% din timp sunt niste tampenii. Daca este asa, de ce sunt atat de aglomerate soselele din Romania?

      00
    • Uita-te mai bine, vezi o utopie comunista.

      00
    • 5% dintr-un an inseamna 18 zile, adica 432 ore, adica, la o medie de 50 km/ora, 21600 km pe an. E o valoare buna.

      00
  19. Am testat asa ceva in Madrid si a fost best deal. In 2 persoane era mai ieftin decat orice taxi sau transport in comun. Au o flota de 450 de Renault Zoe. A fost si prima data cand am condus o masina electrica.
    Pentru Madrid recomand sa il folositi daca sunteti 2 sau mai multe persoane este mai ieftin decat orice alt tip de transport. zitycar.es/home/

    00
  20. Respect, servicii de genul asta ar putea sa elimine complet nevoia de a detine o masina. Doua observatii:
    1) Sper sa scoata cat mai repede optiunea „sa plece cu masina afara din oras”.
    2) Optiunea cu „tine masina blocata pana ma intorc si ai un pret mai mic” e corecta insa oamenii o sa abuzeze de ea. Sper ca limita de 20min e valabila si in acest context (sau chiar mai putin de 20min).

    00
  21. @Citylink Romania Pai si la Brasov cand veniti :)

    00
  22. @Citylink Romania
    Exista limite a distantei pe care o poti parcurge in afara Bucurestiului? De exemplu pt un drum Bucuresti-Piatra Neamt (350 km), platesc doar 140 lei? Si in acest caz combustibilul mai e inclus sau e o limita de km peste care trebuie sa alimentez eu?

    Si sa zicem pentru acelasi exemplu, daca plec un weekend la Piatra Neamt, unde ma indoiesc ca stie cineva de aplicatia Citylink, practic masina va ramane parcata 2 zile apoi o pot inchiria din nou pt retur, si toata distractia ma costa doar 280 lei combustibil inclus? Suna prea frumos sa fie adevarat :)

    00
    • Intri la ei pe site si gasesti toate informatiile.
      Daca tu parchezi in Neamt cursa nu se incheie. Se incheie doar atunci cand ai parcat unde trebuie, adica in Bucuresti.
      La peste 50km intri pe tariful de 1zi(140ron) apoi pentu fiecare km parcus platesti 0.8 ron. In cazul tau 140 ron + 300km x 0.8ron = 380ron. Parcarea e 0.15ron/min pentru primele 120 min, apoi 0.6ron/min. Combustibilul este gratis. Alimentezi cu efix95 si pompa recunoaste masina si nu trebuie sa platesti.
      Cursa ta nu se incheie pana nu duci masina inapoi in zona acceptata.

      00
    • 140 lei pe zi plus 0.8 lei pe km. Benzina e inclusa. Fa un calcul daca e rentabil.

      00
  23. Prima oara am citit „dintre fondatori e din Coldea”

    00
  24. Pe mine masina personala ma costa intre 0,7-0,75 bani/km, toate taxele, Casco, benzina si revizii incluse.

    Mi se pare super OK pretul Citylink.

    00
  25. Felicitari pentru initiativa! Din ce vad, sunt aceleasi principii ca la car2go / shareNow (sunt utilizator frecvent). Sunt curios cum va merge in viitor, citisem un articol ca aceste servicii inca nu sunt profitabile, iar in DE servicii sunt sustinute de automakers (Mercedes, BMW, VW are WeShare) sau Sixt. La Sixt de exemplu serviciul este subventionat: 0,15E/min (in pretul asta poti sa inchiriezi pana si Tiguan sau BMW X1, X2) si 0,09EUR/min pentru Renault Zoe.

    00
    • Klaus multumim!
      Noi facem tot posibilul sa il pastram profitabil, Bucurestiul are nevoie real de asemenea solutii de mobilitate si au perfect sens in contextul de astazi.
      Noi am lansat si servicii de bike renting, care se dovedesc profitabile, iar conceptul de agregarea a mai multor servicii de mobilitate intr-un singur produs umbrela este cea mai logica directie.

      Vom vedea ce aduce viitorul, momentan ne ajuta sa aflati cati mai multi despre serviciu.

      00
  26. In sfarsit! Cand ajung in Bucuresti pentru o saptamana mi se intampla sa am nevoie de o masina pentru cateva ore sa ajung in diverse locuri, iar cateodata Uber/Taxi nu este viabil. De multe ori am inchiriat masina pentru 2 zile, doar pentru a face cateva drumuri. In afara tarii, folosesc cu success CityBee, Car2Go sau altele. In Bucuresti am vazut ca mai exista Spark, Perpetoo si Pony cu servicii similare, dar Citylink pare solutia cea mai buna deocamdata.

    00
  27. Din care am inteles, serviciul presupune ca iei ce masina gasesti si, dupa ce nu mai ai nevoie de ea, o lasi oriunde.
    Sistemul are avantaje si dezavantaje. De exemplu utilizatorii pot lua metroul pana la supermarket ca sa nu dea bani pe masina si sa se intoarca cu masina luata de langa supermarket, incarcata cu cumparaturile. Asta inseamna ca, in timp, masinile parcate se vor aduna in zonele unde oamenii au interes sa ajunga dar nu neaparat sa plece cu masina, cum ar fi cartierele rezidentiale.
    In cazul asta cum se procedeaza? Exista oameni angajati care le muta inapoi?

    00
  28. Dinamica consumului de car sharing este mai complexa decat ai prezentat-o, insa pentru situatia in care se aduna prea multe masini intr-un singur loc avem o echipa dedicata pentru curatenie, alimentare, suplimentare consumabile, etc.

    00
  29. Serviciul pare foarte ok, intrebarea mea este:
    daca eu las masina in stare buna si urmatorul client o gaseste zgariata ca s-a trezit un gigel sa-i arda o cheie pe vopsea cine plateste? cum demonstrez eu client ca nu e de la mine zgarietura?

    00
    • Ai meniu special de incarcat imagini cu starea masinii!

      00
    • @citylink: am înțeles, dar eu întrebam altceva: dacă se produce dauna între cei doi clienți ce se întâmplă? Cum demonstrează clientul 1 că nu el a zgâriat mașină și că a lăsat-o în stare bună în parcare? Sau de fiecare dată când parcăm încărcăm poze in aplicație?

      00
  30. Stau semi-central si toate masinile sunt mai departe decat statia de metrou.

    00
  31. Sa ii uram mult succes, Cu cat vor fi masinile mai dense, cu atat va fi mai ok

    00
  32. NOU
    #107

    Cum va protejați ca sa mai vedeți mașinile? Un cont în aplicație se poate face cu card furat iar un sistem de localizare prin GPs/radio poate fi bruiat.

    00
  33. Am instalat aplicatia de curiozitate si am vazut ca e masina la 5 minute de mine si 6 fata de cea mai apropiata gura de metrouu.

    Eu ma gandesc ca nu e asa mare baiu’ ca masinile nu sunt aproape de gura de metrou dar ideal al fi sa fie cumva 1 masina la fiecare 1-3km sa poti merge pe jos la ea(cam asta banui ca e si logica de 20 de minute).

    Interesant de vazut ar fi cum se petrece „migratia masinilor”. In sensul ca imi imaginez cum oamenii o iau dimineata cand pleaca la munca(din cartiere dormitor) si o lasa la munca…. o sa apara in Pipera concentratie mare de masini…si putine in alte zone. Ma gandesc ca e nebunie sa trimiti om sa mai multe din ele pentru o imprastiere mai mare, insa nici sa le lasi acolo nu prea poti daca nu se misca pentru o perioada. Ma gandesc ca in timp se poate face o analiza pentru a vedea rutele folosite, zonele din care pleaca cel mai repede masinile etc.

    @Citylink: M-a sunat Andreea ca nu am inrolat cardul :). Nice touch ca urmariti unde se impotmoleste clientul in proces.

    Ca o sugestie, daca nu deja v-ati gandit: Ar fi bine sa sugerati clientului sa faca niste poze masinii inainte sa se urce in ea, pe langa verificare (eu asa as face daca as folosi serviciul vostru). Cu siguranta ca o sa existe ciupituri, zgarieturi, praguri indoite, fustele barelor lipsa si alte mici defecte pe care clientul de rand nu le vede (mai ales noaptea-aici nu prea merg nici pozele:)))…si sa vezi atunci certuri, ca stai ca n-am vazut, ca nu era, ca nu e de la mine…voi blocati banii, ei dau rating mic si se plang pe blog-uri. Am lucrat in rent-a-car si stiu cum pot fi divergentele astea, plus de asta pana si agentii nostri care predau masini mai scapau cate un defect nevazut.

    00
    • Andreea te saluta si iti multumesc pentru testarea aplicatiei!
      Incercam sa folosim big data si analizele de optimizare a serviciului, pe masura ce sunt folosite masinile.
      Ai dreptate si in zona de preventie, de aceea am inclus posibilitatea incarcarii de imagini inainte de utilizarea efectiva a masinii. In acelasi timp, trebuie atins un echilibru intre ce este obligatoriu si ce este oportunitate.
      Sa speram ca, in timp, ne obisnuim cu ideea de a pastra si ce este shared, pentru ca ne ajuta pe toti.

      00
  34. Puteti clarifica notiunea de „alt oras”? Am văzut de exemplu ca Otopeni e in aria de acoperire. Se poate încheia o cursă in Otopeni sau e considerat „alt oras”? Si viceversa, daca iau o mașină din Otopeni, pot încheia cursa in Bucuresti, sau e „alt oras”?

    00
  35. „Un weekend la munte sau la mare cu mașina e mai ieftin cu Citylink decât cu o mașină închiriată și nici nu ții o mașină în parcarea blocului cu grijă după RCA, rovignetă sau anvelope.” cam greu sa ajungi la munte cu aia 50km/zi ca vad ca omul nu prea vrea sa raspunda clar ce se intampla daca depasesti km aia. daca dai deja 140ron in 50km si apoi mai sari inca atat la fiecare 50 deja ajungi la cuseta cu cfr-ul relaxat in brasov

    fondatorul e din codlea, sau e cazat temporar la Codlea ?

    00
    • Eu am înțeles asa: Rezervi mașina 1 zi, plătești 140 lei și ai 50km incluși în banii ăștia… Ai depășit 50km, pac 0.8lei/km peste aia 140 lei

      Pentru un drum Buc-BV ar fi 140lei+185lei.

      Punctul 3.c din termeni și condiții e explicat într-o maniera destul de greu de înțeles fără scărpinat în cap și fără ceva calcule.

      00
    • BUC – BV – BUC te duce in 356 RON. Corect?

      00
    • norbert, sorin, calculul este asa, in cazul in care pleci si revii in aceeasi zi:
      tariful pe zi pentru inchiriere este 140 lei
      tariful pentru distanta este 0,8 lei/km *(185km dus + 185 km intors – 50 km inclusi) = 0,8 * 320 km = 256 lei

      Total: 256+140 = 396 lei, combustibil inclus.

      Fondatorul e din Codlea adica s-a nascut, a copilarit acolo, a plecat de la 22 de ani si vrea sa revina in zona, plus ca raspunde la acest thread. Traiasca mobilitatea!

      00
  36. Sunt abonat la 3 servicii de car sharing in Amsterdam. E super util cand suntem mai multi oameni care mergem in acelasi loc. Masinile sunt electrice si le poti pune la incarcat la finalul cursei pentru credit suplimentar.

    Imi place la nebunie sistemul, nu simt lipsa unei masini momentan.

    00
  37. Dacă ai luat o bagaboantă și nu vrei să plătești hogeacul, iei un citylink, conduci pe o străduță întunecată și-i dai să-i sară fulgii!!!

    Nu trebuie nici să cureți de smecleu – se usucă și gata… Speri ca următorul fraier să nu aibă copii mici, că aia mai pun mâna și apoi o bagă în gură, dar în definitiv, doar nu sunt copiii tăi, mdîplm!

    00
  38. Da, dar Doamne fereste sa ai un accident in masina lor. Ceri degeaba explicatii despre dauna, despre procedura, despre service. Incompententa totala! Si daca apuci sa intri pe mana CEO-ului din Moldova, o sa iti fie frica sa nu iti vina rachetii la usa… :(

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.