Citroen DS3 testdrive

Maşina mi-a schimbat total părerea despre benzinare, pentru că până acum n-am condus decât diesel, maşini în care se simte când bagi piciorul. Aşadar, zilele astea m-am jucat cu un DS3, benzină, motor de 1.6, 150CP.

  • maşina e în aceeaşi categorie cu Mini, Fiat 500, BMW Seria 1 şi Volvo C30. o să fie greu de percutat pentru unii că nu se bate cu Corsa sau Fabia, fiind o maşină premium (cea pe care am condus-o eu costă 20.000€, preţul de pornire al maşinii este de 15.000€). maşinile din aceasta categorie sunt mereu mişto, depinde tare de tot de percepţia fiecăruia asupra brandului.

  • mică şi totusi spaţioasă. încap 4 persoane în ea, dar înghesuit, ideal fiind două persoane şi, eventual, doi copii mici. portbagaj ok, bun pentru înghesuit acolo cumpăraturi sau un trolly când mergem în concediu.

  • maşina atrage priviri. de la fete, că e mişto, şi de la băieţi, care ştiu ce şi n-au mai văzut până acum una prin România.

  • dacă vă place să mergeţi tare, nu e o maşină bună. fiind mică şi necunoscuta, oamenii au tendinţa să creadă ca e o buburuză cu 60 de cai.

  • benzinarele sunt ok, cu condiţia să aibă ceva cai putere.

  • interiorul e foarte funky. îmi place cum e aranjat, îmi place vişiniul ăla, îmi place schimbătorul de viteze, nu îmi place navigaţia, nu îmi place frâna de mână.

Alte poze aici.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

47 comentarii

  1. Tie de fapt iti plac motoarele turbo. Nu neaparat cele diesel sau pe benzina. Sau mai exact acele motoare care iti dau mult cuplu la dispozitie imediat dupa relanti.
    Poate o sa ai ocazia sa te dai si cu un V8 sau macar un V6 nemtesc, sa vezi si acolo aceeasi senzatie, dar fara turbo.

    00
  2. pfuai… tocmai mi-am cumparat un s5. ce pot face acum? la cine sa ma pling?

    00
  3. Io tot fiesta noua o indragesc.

    00
  4. tavanul este transparent ? cre ca nu… :(

    00
  5. @Blonda: e panoramic, masinuta e superba! Mai mult, in 2011 o sa fie pilotata de Sebastian Loeb in WRC :)
    P.S 3.1 litri/100 km?! la un motor de 1.6 150 CP?!Nu sta rau deloc!

    00
  6. @ robert
    multumesc, asa imi convine! :P

    00
  7. Abia acum am pus si eu mana pe o masinuta, asa ca ma multumesc cu ce am, dar nu m-as supara sa stea si asa ceva la mine in parcare! Frumusica masina!

    00
  8. Visiniul ala ce material este?

    00
  9. La 20.000 de Euro as alege un passat.

    PS. E adevarat ca mai pun inca vreo 3-4 mii, dar totusi….

    00
  10. Totusi BMW serie 1, C30 is ceva mai mari, in clasa cu A3 sau non-premium cu golf, focus, etc.

    Asta e ca Mini, ca Mito de la Alfa si poate ca A1 de la Audi

    00
  11. Din interior, bordul. E un plastic foarte glossy? Pare casant?

    Frumoasa masina, imi plac astea mici si puternice. Mi se par tocmai bune la tinerete. As fi curios sa vad cum merge aceasta si apoi un Alfa Mito.

    00
  12. @Jerome:
    La 20.000 de Euroas alege un Lexus RX450h.
    PS. E adevarat ca mai pun inca vreo 50-60 mii, dar totusi….

    00
  13. NOU
    #15

    Foarte eleganta, asa alba, cu geamurile inchise, un contrast elegant intregit cu bara argintie pe lateral…..Daca as avea bani si pe asta as cumpara-o.

    00
  14. chiar haioasa masinuta, si cu ceva muschi. imi place.

    00
  15. Fata de ce am vazut pana acum, m-a impresionat integrarea display-ului central cu bordul, pare dintr-o bucata. Daca mai e si touch, e excelent.

    Totusi, la 20.000 gasesti si masini sport si puternice dar mai maricele…poate nu asa futuristice.

    00
  16. @Robert Lazar

    Lasa coane, mai bine ia-ti un Logan si ramai si cu bani de o garsoniera confort 3 in Rahova si atunci esti bascan de bascan

    00
  17. La benzinarele aspirate se simte mai greu cand „bagi piciorul” ca au cuplu relativ mic la turatii mici. Incearca un 1.8 TSI de la VW.

    00
  18. am bataturi in palma …

    dar despre asta scriu eu

    00
  19. Am fost duminica la pranz la cetate in Fagaras si am vazut-o in parcare:))
    Chiar ma gandeam cine face cu o masina ca aia turism cultural! Pacat ca nu te-am vazut si pe tine sa te felicit pt blogul asta face2face.
    Oricum, super misto masina; am vazut multe si prin Belgia.

    00
  20. asta e noul VTS redenumit sau a ramas si vechiul VTS?

    00
  21. Cand treci pe la bucale te scot la plimbare cu un TSI?

    00
  22. Chiar ca e funky.
    Prevad ceva val de corporatisti hipsteri care vor avea asa ceva. Oricum, vreau si eu, ca e simpatica.

    00
  23. Robert Lazar +1

    00
  24. 20k EUR? Srsly? :O

    Mult prea scumpa.

    00
  25. NOU
    #30

    @Robert Lazar 1. nu are aia consum de 3.1 litri/100 nici daca mergi cu 90 km/h
    2. un Lexus RX450h costa nou nout anul trecut cand l-am testat eu 65.000 de euro si era full, acum cu criza e mai putin.

    00
  26. Ba e foarte posibil sa scoata 3.1 la suta la drum intins. Daca eu scot cu motor de 2.2, 4.2 la suta la o viteza medie de 100km/h.

    00
  27. Nu imi place. Jumatatea din fata pare ok, e destul de agresiv desenata, insa partea din spate este penibila. La fel de penibil, tiganesc chiar este visiniul ala lucios de la bord. Parca au pus faianta.

    00
  28. Opel Corsa OPC vine cu un motor turbo de 1.6 si 192 cai putere. Totusi a fost batuta pe circuit de un Clio cu un motor de 2.0 si vreo 200 cai putere.

    DS3 nu intra in concurenta cu astea doua pentru ca mi se pare o masina de lifestile, celelalte fiind optimizate pentru sport.

    00
  29. @Jerome: in Romania exista si alte masini in afara de Logan si Passat ;) Stau in Brasov si am un Mitsu Colt. De ce naiba mi-ar trebui mie Logan si garsoniera confort 3 in Rahova? Nu m-as muta in veci in Bucuresti!

    00
  30. apropo, Mitsu Colt Ralliart de 1.5 150 CP nu va place? :D

    00
  31. Nu stiu cat de mult cuplu pune la dispozitie un diesel imediat dupa relanti fata de o benzinara aspirata. La o masina comuna gen Megane apare fenomenul de turbo lag iar daca nu pleci de pe loc cu turometrul la 5000 pana intra turbo un Megane de 1,6 benzina e deja departe.

    00
  32. Arata bine masinuta si sunt convins ca se misca bine. Dar problema cu astea incepe cand dai de primele gropi romanesti. Am dat eu de pamant cu Zafira, darmite cu garda la sol de 5 centimetri :-)

    00
  33. frumusica masina. Am avut masina mica, Mazda 2, Mazda 3, acum dupa 1 an de condus ceva mai lung de 4.5 metrii nu m-ai ma pot intoarce la buburuze. Cat despre motoarele pe benzina, I love them. Dieselurile sunt economice, au cuplu, dar nu su nervul unui benzinar. Cand treci de un motor de 3L, daca mai e si un Veu american, uiti ca exista motoare care merg si pe altceva decat benzina.

    00
  34. Pai daca ducem discutia spre hot hatches sigur gasim masini mai bune decat DS3, dar DS3 are alta menire, hot hatches sunt derivate din masini de serie. Normal ca Mitsubishi, Corsa OPC, Clio RS sau Fiesta ST sunt ok – dar daca au un pret de la 20.000 euro in sus melteanul o sa isi cumpere un X5 vechi de 10 ani pe bani mai putini si cu intretinere/revizii/impozite/asigurari pe care n-o sa si le permita niciodata

    00
  35. „Maşina mi-a schimbat total părerea despre benzinare, pentru că până acum n-am condus decât diesel, maşini în care se simte când bagi piciorul.”

    Gresit Zoso,gresit!!!Dieselul este prin constructie un motor asazis lent,daca n-ai o turbosuflanta sa te ajute cu aer,n-ai facut nimic.Motorul Diesel a fost conceput in general pentru putere progresiva la turatii mici,pe cand cel Otto pentru putere mare la turatii mari obtinute in timp foarte scurt.In general motoarele MAC se duc pana pe la 5000rpm,pe cand motoarele MAS se duc unele si pana la 8-9000rpm.Deci prin firea lor de a fi,benzinarele sunt mai sprintare!Crede-ma,conduc tot felul de fieratanii cam de prin 1974!

    00
  36. Nu neaparat Corsa OPC, la banii astia iti iei Clio RS sau daca vrei ceva mai confort un Opel Astra foarte dotat, care ambele sunt cu muuult peste Citroen.

    00
  37. @Robert Lazar – de ce gandesti cliseic? Oamenii isi aleg obiectele cu care sunt familiarizati cel mai mult. Daca omul a avut ocazia sa apase pe acceleratia unui Passat pentru prima data si s-a indragostit de el… Acum ce?! Trebuie sa ne ferim de anumite marci daca vrem ca lumea sa nu ne catalogheze?

    Eu am un BMW si am fost constient inca de la inceput de asociatiile pe care le-ar putea face oamenii cu prejudecati, dar nu ma intereseaza. Masina asta e extraordinara.

    Imi mai plac si poate o sa imi cumpar la un moment dat un Seat Cupra, Citroen DS4, Opel Astra GTC.

    Apropo de masinile mici, sunt bune in oras si in linie dreapta, insa, in viraje isi pierd orice farmec. In viraje se simte magia condusului, cu viteza in linie dreapta poate sa mearga orice zevzec.

    00
  38. „c” din număr de la ce vine? că pe „v” şi „p” le-am dibuit. :p

    00
  39. Vali Petcu Citroen evident. Tariceanu o sa se ocupe de Ford pentru ca Citroen Ro va fi detinut de Vali Petcu. De unde si VPC.

    00
  40. Iti place benzinarul asta pentru ca e turbo, nu pentru ca are ceva putere. Daca aveai un 2 litri aspirat de aceeasi putere nu-ti placea la fel de mult. Uite si o explicatie mai pe larg:

    Pretul la masina asta e o gluma proasta. Toate porcariile de genul DS3, RCZ, Fiat 500 etc. au pretentii si preturi premium nejustificate de realitate.
    Macar Mini are suspensie spate independenta si performante pe masura.
    Un C3 recarosat de doar 150 CP nu merita in veci 20.000 EURO.

    00
  41. NOU
    #46

    Sunt fan citroen. Tata a avut vo 4 cx pallas athena. imi place DS3, imi place cam tot ce inseamna concept si linie la citroen in momentul de fata. Dar … zi-mi ca aia de la degetul mic, nu e unghia pentru presarat sarea, sau deratizare nazala.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube