De ce nu citează Rise Project sursele când ia ceva din altă parte?

update: am discutat cu Attila și mi-a servit placa Obae. O aveam și eu de dinainte, am făcut documentare, am găsit documentul singur fix după ce l-au făcut alții public, deși fusese publicat pe 24 octombrie, din astea.


Pentru că, de obicei, sursele lor nu sunt genul celor care pot fi citate. Wink wink. Am mai discutat cu Attila Biro pe tema asta, care a observat extrem de repede că foloseam un grafic de la Rise Project fără să dau link (știu, e o metodă bună de a le atrage atenția, le faci ce fac ei altora), dar acum sunt distractivi.

Lucian Mîndrută publică aseară pe la 20 pe fb un link către un site care scria despre un contract al lui Dragnea cu o firmă de lobby americană, după care publică și pe blogul personal asta.

 

Cinci ore mai târziu, Attila Biro de la Rise Project publică și el același lucru, doar că fără nici un fel de sursă. A găsit el în arhiva Ministerului Justiției al SUA documentul, cel puțin asta indică lipsa unei surse.

Contractul și anexele sale au fost postate în urmă cu o săptămână în baza de date a Ministerului Justiției din SUA și mai menționează că plățile au fost efectuate în patru tranșe: iulie – 45.000, septembrie – 15.000, 6 octombrie – 30.000 și 10 octombrie 2017 – 10.000 de dolari. În total, 100 de mii de dolari. Contractul integral și anexele sale pot fi consultate AICI.

 

 

Data publicării e ușor de aflat, e în feedul RSS:

<pubDate>Fri, 03 Nov 2017 02:54:43 +0000</pubDate>

Bun. Cum se numește când iei ceva de la alții și nu îi creditezi? Furt. Sigur, când îți dă cineva de la SRI informații nu prea poți să îl citezi, de aia probabil nu sunt obișnuiți cu tehnica asta jurnalistică de a cita sursa când iau ceva din altă parte. Nu, nu e OK să faci din astea, în nici o situație, mai ales când te pretinzi că lupți împotriva hoției și corupției politicienilor. Luptă și împotriva hoției jurnaliștilor care nu citează sursa!

Putem spune liniștiți că Lucian Mîndruță susține investigațiile Rise Project, donându-le subiecte.


În alte știri, Moise Guran face apel la popor să dea like și share la articole despre proteste. Dacă se poate doar la ale lui, că nici el nu știe să dea linkuri sau share la alții.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

13 comentarii

  1. Si Moise faci din astea? Nu as fi crezut… :)))

    00
    • da, un document publicat pe 24 octombrie a fost găsit azi noapte de toți jurnaliștii din românia, fiecare separat de celălalt. suntem pe mâini bune.

  2. Bine ca l-a gasit Mandruta.Sau are si el niste verisori cu ochi albastri.Dar… mai conteaza cine i-a dat drumul.

    00
  3. NOU
    #10

    Lucian Puță ăsta are poze pe facebook cu copiii purtătorului de cuvânt al SRI-ului, e pe față omul.
    Dar se știe, numai la alte posturi sunt securiști iar Prelipceanu îl va da în judecată pe Pătraru. Cum dom’le, la ei la U.M Digi24 să fie acoperiți? Niciodată!

    00
  4. Misto ca Mindruta, care a scris primul despre asta, da totusi o sursa: „un mesaj pe facebook sosit ieri seara de la un anonim (da, stiu, statul paralel, bu-hu-hu!)”.

    E si asta o tehnica binecunoscuta in comunicare – inainte sa te acuze unul de ceva, acuza-te singur si in felul asta acuzatia e discreditata. Soros a platit pentru comentariul asta :)

    00
  5. Toate sa aparam Nasul, nu?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.