Ceva bun cu facturile la utilități?

Prima: trebuie plătite într-un timp mai scurt, a doua e că devin executorii.

Potrivit noii legi a utilităţilor publice, care a intrat în vigoare la sfârşitul săptămânii trecute, facturile la utilităţi devin executorii şi nu va mai fi nevoie de acţionarea în justiţie a celor rău-platinici.

Perioada în care se pot plăti facturile va fi mai mică. Astfel, facturile vor trebui plătite în cel mult 15 zile calendaristice de la emitere și nu de la primire, cum se întâmpla până acum. (sursa)

Mișto, nu?

Doar că…

Legea îi privește în special pe românii care locuiesc la casă și încheie direct contractul cu firmele de utilități. Pentru cei de la bloc, executate silit vor fi asociațiile de locatari, care vor cere apoi în instanță recuperarea datoriilor de la cei care nu plătesc întreținerea.

Deci la fel de nimic pe pâine. Factura e pentru consumator, dar să se ocupe altcineva de ea.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

45 comentarii

  1. Adica fix pix, aia de la case isi plateau oricum. Sau daca nu plateau problema era a lor si numai a lor. La bloc, daca unul nu plateste, e problema tuturor si nu s-a rezolvat pana la urma nimic. Ce sa-i faci nebunului de la 4 daca nu plateste? Cum pot sa il oblige ceilalti locatari sa achite?

    00
    • sa-i scoata casa la licitatie

      00
    • Dat în judecată, câștigat, executat silit, vândut casa sau făcut rost de bani de la rude/prieteni.

      00
    • nu e asa. de exemplu doar apa e prin asociatie. electrica nu. daca unuia de la electrica i se scoala sa lase blocul fara curent ca gica de la 4 nu si-a platit factura, o ia in barba urat.

      pe de alta parte daca tu reusesti cumva sa faci contract direct cu furnizorul de apa, sarind peste asociatie, si aia si-o iau in barba urat daca iti taie si tie apa laolalta cu tot blocul.

      e ceva gresit ?

      00
    • @user: la curent nu se aplica treaba cu asociatia, decat pentru curentul de pe casa scarii/lift.
      iar la apa nu poti face contract direct cu furnizorul decat daca face toata scara, plus ca nu e chiar contract separat, e o conventie de facturare individuala, o strutocamila.

      00
  2. Minunat, perfect normal. Eu am patit sa ajunga factura de la lumina pe 22 si data scadenta era pe 21… ca exemplu. Factura rds nici acum nu a venit desi a fost emisa acum o saptamana. Dar tot eu sunt de vina pentru intarzierile lor.

    00
    • Vezi ca ai facturile pe mail, verifica inbox.

      00
    • Exista factura electronica … care vine in aceeasi zi cu emiterea facturii !

      00
    • Si pe 22 te-ai dus regulamentar la posta s-o platesti, nu?

      00
    • Lasa-i pe cei care nu au internet sa se planga. Tu poti primi facturile pe e-mail, in ziua in care se emit.

      00
    • I’auzi coa’… si daca eu sunt raw vegan de ziua a 7-a si cred ca bit-ul care bantuie prin HDD-uri e ochiul satanei anti-socialiste, neurmarind, astfel, facturi pe mail, merit executat silit ISIS style fara factura?

      00
    • „factura de la lumina” ???
      de când taie soarele facturi bre?

      00
    • Un mesaj pentru retardatii care latra intruna placa cu factura pe email:
      Comunicarea pe email nu e norma obligatorie in Romania de azi.
      Daca ai stabilit cu prestatorul de utilitati/ servicii emiterea facturilor pe hartie si comunicarea prin posta acest tip de comunicare trebuie respectat si nu poti fi tinut responsabil de intarzierile serviciului de curierat/ posta. El isi alege serviciul de expeditie e treaba lui.
      Bineinteles ca poti fi intiimidat si prestatorul poate emite pretentii pe care, daca vrei sa beneficiezi in continuare de utilitati, le platesti, dar in paralel il poti actiona in justitie pentru abuz si iti poti recupera pagubele + daune.

      00
    • In 2016, furnizorii de utilitati au site-uri unde poti vedea si plati factura online.
      RDS are factura online cel putin din 2010, de cand sunt eu clientul lor.

      00
    • Latra multi cu factura pe e-mail si mai latru si eu… putin. Eu unul primesc pe mail majoritatea facturilor, si exista cont online la mai toti furnizorii, deci de unde dracu apare problema asta, ca nu ai primit factura, ce vroiai sa faci cu ea, maculatura?
      Ii inteleg pe batranei ca stau la cozi, sunt depasititi, asta stiu asta fac, s-au nascut sa stea la coada, nu ai cum sa ii schimbi.
      Dar Ioana cand citesti un blog si arunci cu lumina si aghiazma ca tu nu ai factura, pana la urma factura are si ea ochi nu, se uita si ea la om.
      Ca sa ma urasca si mai mult… Tu cu fata aia vrei sa faci revelionul?
      =))

      00
    • @arr atunci dai la pedale si produci electricitate. sau te incalzesti cu lemne ca si electricitatea este ochiul diavolului.
      daca esti si raw-vegan atunci mananci rece!

      00
    • In fiecare luna, imi vin pe mail facturile de la toti furnizorii de utilitati. Dupa cateva zile, primesc cate un SMS de la ING cum ca plata direct debit a facturii s-a realizat cu succes.

      Am treburi mai bune de facut decat sa astept zile in sir sa imi arunce postasul o bucata de hartie in posta – factura la „lumina”, dupa care sa fug disperat cu ea in mana ca sa ma pun la o coada sa o platesc.

      00
    • După reacţiile de aici, se pare că românul nu vrea, neapărat, să-i fie mai bine, el vrea să aibă dreptate. Da, aveţi dreptate, nu vă obligă nimeni să primiţi factura pe email, nu vă obligă nimeni să vă faceţi cont de client pe site-urile furnizorilor şi să plătiţi cu cardul. Aveţi dreptate! Şi aveţi dreptul să primiţi factura, pe hârtie, în cutia poştală, şi apoi să vă îngrămădiţi toţi, în ultima zi de plată, alături de bătrânii care nu vor afla niciodată ce e aia internet şi la ce e bun.
      Aveţi dreptate, e dreptul vostru.

      00
    • Se gândește cineva si la săracii oameni de la sate ? Ălora le vine tot pe mail ?
      Plătesc tot cu direct debit ? Ca bunicilor mei le-au tăiat 2 luni la rând telefonul pentru ca nu au plătit factura la telekom. Factura care nu venea ca o arunca poștașul . Știți ce mi-a transmis duduia de la telekom ?
      Si ce o sa faceți domnu cu reclamația ? Credeți ca o sa schimbați ceva ? Mentalitate in Romania.

      00
    • Da, astept factura pentru ca da, merg la banca sa o achit, unde platesc factura la gaz, fiindca doar acolo se poate, rata si inca doua chestii care tot la banca respectiva trebuie sa le platesc, cuuulmea, la un aparat din ala cu multe butoane cu cifre, care are un fel de lasere rosii sub care tre sa bag factura si mai are si un ecran pe care daca dau cu des’tu, scoate sunete si scrie tot felul de mesaje cum ca aparatu vrea bani…. Nu, nu tin banii pe card pentru facturi, pentru ca imi place sa am banii in casa si sa pot sa ii folosesc in caz de nevoie si nu sa stau sa caut bancomate de fiecare data cand iesim in oras, sau cand vreau un pachet de tigari. E problema fiecaruia cum isi plateste facturile si daca pentru voi asta inseamna tehnologie avansata, ca faceti tranzactii online, ma scuzati…inseamna ca wi-fi-ul e de domeniul fantasticului. Probabil ca inca faceti plecaciuni in fata router-ului si din cand in cand mai aruncati cate o halca de carne in fata lui, ca sa fiti siguri ca nu va taie internetul. Cred ca unora dintre voi va cam tremura manutele, asa ca mai baieti, ar fi timpul sa faceti ceva, poate dupa aia o sa fiti mai putini ironici…

      00
    • @catalinx… daca ai convenit cu furnizorul să îți trimită pe email factura și îți ajunge semnată cu semnătura electronică a lui, atunci factura este corect emisă. RDS trimite de ani buni facturi în format pdf semnate digital.

      00
    • @Adi : Da, daca.

      00
    • Da ce e boss teroarea asta aici, zici ca va alearga vasluienii sa va tufe.
      Nu stii sa folosesti mailu ia-l in mana si da telefoane daca nu ti-a venit factura si aia e, problema rezolvata. Nu e ca si cum daca intarzii o factura ti-ai ratat viitorul.
      Zici ca va mor neuronii daca va opriti sa ganditi in loc sa aruncati o problema si apoi sa va puneti mainile-n san.

      00
    • Cineva si-a luat din timpul lui / ei ca sa dea minusuri la toate comentariile rationale gen „eu primesc factura pe mail” sau „facturile mele se platesc automat, prin direct debit”, si plusuri la prostioarele de tipul „nu mi-a ajuns factura la lumina in posta” si „nu tin banii pe card pentru facturi, pentru ca imi place sa am banii in casa”.

      Eu cred ca @ioana.

      Imi pare rau ca trebuie sa isi dramuiasca banii intre facturi si tigari, si ca e in situatia in care tre’ sa fuga in ziua de salariu la bancomat, sa scoata banii si sa isi plateasca facturile, sa se stie intr-o parte. Dar nu inteleg de ce o supara chiar asa asa tare ca altii o duc mai bine si nu trebuie sa isi bata capul cu astfel de lucruri.

      00
  3. firmele au perioade de gratie.
    Pentru factura la curent cred că e de câteva luni.

    00
  4. Cand legile le scriu tot felul de consilieri analfabeti si le voteaza unii fara sa aibe habar ce scrie in ele , la ce poti sa te astepti ?!

    00
  5. Nu e ca si cum facturile sar din tufis fara sa stii de ele. Singura factura care stiu ca e manarita e ultima factura de la vodafone, iti baga ce suma au ei chef asa din greseala ca poate o platesti de frica.

    00
  6. Sunt foarte tari articolele in care se invoca o presupusa lege, dar fara sa se dea link spre respectiva lege. Un fel de „voi nu sunteti in stare sa intelegeti ce scrie acolo, las’ ca va explicam noi”. Unde „noi” sunt niste copii proaspat absolventi de jurnalistica sau alte facultati fabricante de someri.

    00
  7. Nu fiti carcotasi si Asociatia de Proprietari factureaza „utilitati”, nu plateste Gigel de la 4 zbang titlu executor, si Gigel homless. Actionarea in instanta o sa mearga mult mai repede. Eu zic ca e bine… Asociatia de Proprietari a angajat firma de administrare asa ca o sa-i plang pe umar lui Gigel ca vai ce o sa fraca dar firma asta fara suflet, ce bine era cand Nea Costica era administrator…

    00
  8. Stai un pic, despre ce facturi vorbim ca sunt trimise la asociatie?
    Despre alea care il au ca titular pe locatar/proprietar? Astea nu pot fi trimise la asociatie, orice ar zice legea. Asociatia nu e titular de contract/factura/nimic.
    Despre alea care vin la asociatie si se repartizeaza pe numar de persoane/cote parti, draci, laci? Astea nu pot fi trimise decat la asociatie pt ca ea e titularul contractului.
    Si da, sunt proprietari trimisi in judecata pt facturi, casa vanduta, etc. Doar ca decizia se ia tot de restul vecinilor „sa-l mai pasuim, ca are copii, ca aia si ailalta”, in plus un proces dura destul de mult.
    Daca factura e titlu executoriu, asociatia se duce direct la executor. Desi si el trebuie sa obtina incuviintarea de la instanta procedura e mult mai rapida.

    00
    • Exact! Despre ce facturi de la furnizori vorbim? Stau la bloc si am contract direct pentru internet, gaze si curent. Ce e la comun pe asociatie e frectie daca ai centrala de apartament.

      00
  9. sa vezi ce distractiv o sa fie cand o sa trimita iar electrica facturi de milioane RON unor amarati din cauza de sistem varza si angajati indolenti.

    00
  10. Deci la fel de nimic pe pâine. Factura e pentru consumator, dar să se ocupe altcineva de ea.

    Raportul lui Georgel fata de asociatia de proprietari in care e membru nu e acelasi cu raportul sau fata de ENEL, sa zicem.
    Pentru ENEL el e client , ei ii ofera o utilitate sub un contract de distributie, iar daca nu plateste lucrurile sunt simple. Georgel nu are niciun drept in cadrul ENEL ( nu vorbim aici de drepturile de client).
    Georgel nu este un client al asociatiei de proprietari. El este membru si are drepturi in cadrul acelei asociatii, pentru ca e un partener de drepturi egale cu toti ceilalti. Prin urmare un litigiu intre el si ceilalti asociati se rezolva fie in cadrul asociatiei , fie in justitie. Cotizatia sa la cheltuielile asociatiei nu poate reprezenta titlu executoriu, ca nu asa functioneaza asociatiile.

    Exemplu concret, eu acum nu imi achit intretinerea catre asociatie lunar ( la 15 zile) tot timpul pentru ca nu sunt mereu acolo si ca nu exista un cont bancar al asociatiei unde sa pot plati. Trebuie sa merg „manual” la administrator – you know the drill.
    In plus, sunt membru cotizant de fond de rulment – obligatoriu, vointa majoritatii, stii tu , asociatie, care in momentul de fata e mai mare decat facturile mele pe o luna, asa ca mi s-ar parea aberant sa vina un executor sa-mi spuna ca trebuie sa-mi ia frigiderul ca nu am platit intretinerea luna trecuta. Mai exact, sterg cu el pe jos, ca eu sunt, pana una-alta, creditor al asociatiei, nu datornic. Si lucrurile pot deveni mai complicate de atat , de aia nu poate functiona ce-ti doresti tu.

    00
    • Asociația trebuie să aibă cont bancar pentru că este persoană juridică, și niște chestii dubioase numite Cod Fiscal și Cod de Procedură Fiscală spun că între persoane juridice (asociați și furnizorii de utilități/alte firme) ori ce plăți se fac prin conturi și nu în numerar.
      Așa că ia-l pe administrator la o vorbă și convinge-l să-ți dea contul. trebuie să existe pt că altfel asociația nu poate face niciun fel de plăți.

      00
    • Stii ce? Nu ar fi mai bine sa iti platesti in mm facturile la timp?!?! ma f* pe problemele tale! Tu doar justifici aici de ce o noua lege trebuie in domeniul asta!

      00
    • Așa că ia-l pe administrator la o vorbă și convinge-l să-ți dea contul.

      Serios? Poate ar trebui sa-l bag in portbagaj si sa-l duc la padure, eventual sa-mi tin acolo legat pana imi da contul, nu?
      Eu i-am propus o varianta pentru plata rapida. Nu pare ingrijorat de asta. E si confortul lui in joc.
      Daca are nevoie de bani stie unde stau, are numarul de telefon. Ma suna, ma cauta la usa, fac plata si gata, nu banii sunt problema.

      Stii ce? Nu ar fi mai bine sa iti platesti in mm facturile la timp?!?!
      Daca ai femeie scapa de ea ca nu-si face treaba, sau nu bine. Daca nu, asta e, te-nteleg.

      ma f* pe problemele tale!

      Si eu.
      Dar cine a zis ceva de probleme? Sunt situatii.

      Tu doar justifici aici de ce o noua lege trebuie in domeniul asta!

      Mai exact, cum ar suna legea aia?
      Ar trebui ca eu, desi am in contul asociatiei o suma cam cat intretinerea pe 2 luni, fix cu titlu de fond de rulment, sa fiu obligat sa platesc la timp ? La timp pentru mine inseamna 2 luni.
      Probabil ca chestiile care nu implica mm sau f* sunt mai greu de inteles.
      Mai incerc o data. Nu ma poti executa pentru o factura cand tu imi datorezi bani. Se aprind ceva beculete ?

      00
  11. NOU
    #41

    Pai stai ca factura fizica ajunge in 1-2 saptamani

    00
  12. bai, va vad cu singe in voi pe aici sa justificati neplata la timp a facturilor. Stimabile, daca nu ai bani sau daca nu ii ai la timp, probabil e momentul sa te retrgi din comunitate. Ne doare in cur de negii de pe curul lu’ mata. nu ne incalzim cu ei la iarna. Cardul nu merge, nu e nimeni la ghiseu, ai o intilnire importanta si tocmai ti-a venit diareea?! Good for you! cvecinii nu exista pentru a face viata ta mai usoara! Vecinii trebuie sa suporte pe unii ca tine si sufera cind tu it bati joc de obligatiile comunitare.
    Stau la casa, dar jegosii astia care vor sa le preia comunitatea problemele personale ma irita cam tare. Plecati in p mea inapoi la balegar daca nu stiti sa traiti la oras!

    00
  13. Vad ca sunt in continuare persoane care pot sa comenteze aici => au net, dar aceleasi persoane se plang ca nu au factura in cutia postala. Si atunci, ma intreb: nu cumva voi sunteti cei care stati la coada la posta cu factura de lumina/gaz/cablu/etc? Incercati cu debitare directa, ca sigur o sa va placa. si nu, nu va fura nimeni banii din cont, atata vreme cat aveti o factura de achitat. si da, puteti seta limite pentru debitarea asta, ca sa nu platiti „mai mult”.
    Hai ca am fost de treaba si azi.

    00
  14. Aveți aşa o fericire să plătiți facturi fără să întrebați pt ce…

    00
  15. Nu vad pe nimeni sa fi atins esenta problemei la prosita asta de lege..
    Emiterea unui titlu executoriu de catre una din partile unui contract privat.
    De exemplu ce se intampla daca tintro eraore primesc o factura in lei vechi gen 200.000 lei in loc de 20 de lei, factura evident eronata.
    Si citez pe cineva mai sus: „le platesti, dar in paralel il poti actiona in justitie pentru abuz si iti poti recupera pagubele + daune.” De unde sa platesc banii aia daca nu-i am.
    Dap, stim ca justitia nu functioneaza eficient dar asta nu inseamna ca trebuie sa transmormam firma de gunoi in notar public.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.