Certați-l pe Mălin Bot acum, cât e tânăr, că dacă prinde suta trebuie să-i dați respect

Pentru că presa bulei nu s-a pronunțat foarte apăsat pe subiect și pentru că bugetarul Mircea Cărtărescu a făcut-o, arătând încă o dată de ce termenul intelectual e peiorativ la noi, m-am gândit să fac eu câteva observații pe subiectul stalinistului care ne povestește despre libertate.

Pentru început, hai să stabilim unde suntem. Mihai Șora e un fel de publicist, ăia care au citit filosofie spun că n-ar fi filosof, că e prea simpluț în gândire. Când era tânăr era comunist de-ăla de tip stalinist, a fost tras pe linie moartă când a preluat puterea tovarășul Nicolae Ceaușescu. A suferit și el în comunism, nu zic nu, dar cam cum a suferit Ion Iliescu, care nu mai era mare șmenar în partid ci doar un directoraș la editura Tehnică din Iași.

După ceva obscuritate, nea Șora a revenit în atenția publicului ca om foarte bătrân, odată cu eliberarea postului de super-moș prin decesul domnului Neagu Djuvara. Șora s-a dovedit un tip deranajat de pachetul de legi pro-infractori propus de dl. Dragnea și echipa, la fel ca și Mălin Bot. Cam de pe-atunci a început să trăncănească tot felul de chestii pe internet. Din pricina vârstei, s-a sugerat că maestrul Șora ar fi cam senil și că soția sa i-ar cam scrie textele, cred că jurnalista Sidonia Bogdan a fost una din persoanele care au zis asta, dar dacă nu, nu-i bai, și eu am câteodată impresia asta, că nu el scrie toate alea pe FB. Mno, și pentru că zicea cam aceleași lucruri pe care le ziceam și noi, brusc, toată lumea cu intelect de pește a zis că moșul e valabil.

De partea cealaltă, cei care știau că moșul nu e valabil, n-au fost foarte interesați să arate asta. Asociați fenomenului #rezist sunt atâția oameni super-dubioși încât săracul moș Șora e chiar la capătul listei. Pentru cine a avut urechi să audă s-a zis și scris că ăla a fost omul Anei Pauker, că a fost cenzor comunist (afirmație cu valoare zero, încă există premiile Vladimir Colin – numite așa după un celebru șef al cenzurii comuniste și scriitor de SF de doi lei, nimeni nu e deranjat, în afară de mine, că eu cred că ăla e un scriitor mult prea prost) sau că mai toată biografia sa de pe Wikipedia e cam romanțată ca să nu zicem falsă.

No, și-acum apare moșul într-o reclamă și „everyone loses their minds”. Pen’că cineva i-a pus în brațe un script care nu prea are legătură cu realitatea. Sau poate el l-a scris, nu știm, să sperăm că vine Tinderle de la Papaya cu precizări. Cert e că moșul vorbea despre niște chestii care s-au întâmplat, fără să menționeze că el era unul din ăia care a contribuit ca acele evenimente să aibă loc. Gen, lipsa de libertate.

Dar, oameni buni!, acum suntem în libertate și putem vorbi orice și oricum, nu e ca și cum Șora ar fi la serviciu și ne-ar cenzura cuvintele, cum făcea el când era tânăr și nu apărea în reclame. Când vorbim liber, când toată lumea vorbește liber, e mult mai ușor să trăim între noi, să ne identificăm unii pe alții și să știm exact ce spune fiecare. E super-fucking OK să fii liber și să vezi și pe ceilalți cât de liberi sunt. Uite, hai să exemplificăm pentru început cu domnul Mircea Cărtărescu, bugetar.

Ce spune maestrul aici? Păi, gândind liber, fără restricții, el își manifestă teama că în general lumea te cam poate lua la șuturi pentru ce gândești sau ce „atitudine civică” ai. Există un motiv pentru care tot repet că nea Cărtă e bugetar, că e, nu e scriitor. Scriitori sunt ăia care trăiesc din scris, la fel cum instalatorii trăiesc din instalat chivuete. Cărtărescu e profesor la Filo, unde se produc de-ăștia, gânditori ca el. Jules Verne era scriitor, că trimitea niște chestii scrise la ziar, apoi Hetzel i le publica în volum, și făcea Julică niște bani de iaht. Cărtă e un bugetar care ia premii de la alți bugetari despre cărțile lui și un gânditor de amploare absolut locală. De-aia zice să avem respect pentru cărțile și gândirea moșului, că dacă începem să demolăm acel idol fals, poate ajungem și la el. Cam ca acum când trebuie să-i explici unui om ce aspiră la premiul Nobel pentru cărți mediocre că bătrânețea nu e o calitate morală.

Titanul umorului românesc, singura Godzilă care-l poate ucide pe Bromania, Cosmin „Micutzu” Nedelcu abordează problema din alt unghi, gen, dacă s-a vândut sau nu Șora.

Acuma știm de ce, că lui i se cam reproșează că are show la Antena 1, care e un trust al lui Voiculescu, care e super-nasol. Adică, știi cum e, tu faci stand-up cum PSD-ul e nașpa rău, fratele meu, și dup-aia faci șou cu Bendeac la Antena 1, care este exact același lucru cu Antena 3 doar că dă și seriale și reality-show-uri cu târfe? Te-ai vândut, nu te-ai vândut, important e să iei apărarea oamenilor care par să fie vânduți, înțelegi ce zic? Cam cum iau eu apărarea oamenilor prinși cu câte-un gigi, ca să nu rămână cititorii cu impresia că eu vorbesc din scaunul papal aici și-i țin locul lui Iisus până se întoarce, da?

La final îl avem pe Robert Tiderle, care trage cu tunul fără discernământ în toată lumea, ca și cum i-ar fi șoptit cineva „băi, vezi că s-a enervat lumea pe internet”. Uite-l cum țipă și ne face cârnați pe toți.

Remarcați partea cu prostii manipulate de „gazi, ciuvici sau papahagi”. Ca-n vremurile când făceai manipulare cu același tren trist la escrocheria aia cu „Cumințenia Pământului”. Mai ții minte cum ne spunea ăsta că se fura cultura, cu niște manipulări de tipul gazi, ciuvici, papahagi”. Păi ce faci, Robert, doar manipulările de la ei sunt nasoale? Nesimțiților. Bine, noi ăștia care am comentat, poate n-am fost atenți la filmul de după în care Tiderle își toarnă cenușă în cap într-o filmare sepia și-și cere scuze că, gen, a sprijinit probono o țeapă pentru concetățenii lui.

Dar ce putem învăța din asta, în afară că e mișto să fie libertate și fiecare să spună ce vrea, când vrea și cum vrea, cu excepția lui Bromania care a luat și el acum ciubuc de la stat și o să cânte cu Șelly „ce bine că s-au mărit pensiile și salariile”?

Că dacă ești măgar la un moment dat tot te va ajunge din urmă valul și te trezești la bătrânețe îngropat într-o Niagară de flegme. V-o spune fratele vostru care scrie aceste rânduri, parexamplu, eu am zis că faza cu „Cumințenia” e o escrocherie, după care m-am lăsat sedus Moise Guran, că am zis că dacă mă bagă ăla în seamă o să fie fie bine, și n-o să să mă coste decât doi euro. Câțiva ani mai târziu, țeapă cu banii, mai bine nu e, țara e tot nașpa, că n-am ținut de adevăr până la capăt. Că eu am cedat inclusiv acel adevăr mic care nu contează acum, nu mai știe nimeni. Dar am făcut-o, am fost mișel. La fel cum părinții noștri au modificat niște adevăruri de prin comunism, cum părinții lor de prin stalinism, de ne-am trezis cu acest Șora bătrân și imaculat în care aruncă toată lumea cu rahat.

Din ce văd eu, ori ne apucăm să fim cinsitiți, să spunem adevărul și să nu ne mai prefacem că nu vedem niște căcaturi, ori tăcem din gură că imediat face Mălin Bot suta de ani și nu ne putem lua de el că, vorba lui Tiderle, a ieșit în stradă să nu ni se ia dreptul de la trăncăni pe orice subiect.

A, și că tot suntem liberi, intrați pe eMag, sigur găsiți și „Gândirea captivă” e o cărticică scrisă de unu Czeslaw Milosz, despre cum în comunism toată lumea a devenit histrion și una făceau alta gândeau, de-aia e plin de actori foarte proști în jurul nostru, că ne-am obișnuit cu gestul. A luat și Nobelul tipul ăla. E o discuție despre libertate mult mai elevată, merită toți banii.

P.S. Bă, dacă ăștia iau apărarea moșului pe metoda „nu dați în oameni bătrâni” nu înseamnă că-s pesediști sau comuniști, ce mama naibii. Cărtă e doar simpliot, Micutzu e doar pafarist (mai și vorbește de pensia mică a unui fost demnitar comunist și ministru fesenist) și Tiderle e doar un tip care emotează pe ce e la modă acum pentru publicitate, nu că i-ar păsa câtuși de puțin de subiect.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

111 comentarii

  1. Putea sa puna un cioban de pe camp de 100 de ani sa citeasca textu ala si gata…era mai ok…oricum rebranding ca sa fie…gradient de 2 lei, schimbari de 2 lei, marketing inainte de blackfriday ca sa se umple iarasi totul de emag si mai nou de libertate. vai mama lor.


    Comentariu apreciat.747
    • Ca sa n-o mai dam in harneli filozofice, pseudo-cacatul asta de scandal cu Sora se rezuma la doua concepte:
      banii multi ie buni ca n-are miros.
      cea mai importanta calitate umana de azi este ipocrizia.
      Restul e vanare de vant, cum zicea si Winnetou…..


      Comentariu apreciat.312
    • Si domnul Gigi Becali a fost cioban, iar acum este unul dintre cei mai corecti, puternici si intelepti oameni politici din Romania. Deci te rog sa te abtii de la asemenea apelative rostite intr-un sens negativ.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?2711
    • gig n-a fost cioban, doar fraierii cred asta. tacsu stere era ciiban, gigi a foat baiat de bani gata.
      invatati istoria, ba!


      Comentariu apreciat.280
    • Daca te uiți pe cifrele lor e mai degrabă vai mama noastră că punem botu’ la ofertele lor. Indiferent de perioada anului. Mai ales de Black Friday.

      62
  2. Maestre,jos palaria!


    Comentariu apreciat.768
  3. Nu știam ca Sora a fost un comunist jegos.

    Pt mine era un bătrân fără sare di piper care debita idei reciclare de la altii. Și ultimul cui din cosciug a fost replica “sa mori tu?” a lui CTP vis a vis de faptul ca Sora pretindea ca orice televiziune îl invita pe Iordache (fie și pt a îl pistona cu întrebări incomfortabile cu privire la cât de vierme este) merita sa dispară.

    Acum înțeleg ca știa CTP ce știa, numai ca în stilul sau caracteristic a evitat un ad hilominem, asumand ca lumea ar fi trebuit sa înțeleagă de ce moșul nu merita ascultat.


    Comentariu apreciat.768
  4. Jos palaria pentru articolul asta. Spun asta in primul rand pt ca spune niste adevaruri despre niste oameni pe care “nu e la moda” sa i atingi sau “sa dai in ei”. E plin internetul de oameni ca vb in scris sau video doar despre “easy targets”, care fac un continut fara riscuri. Toti spun/scriu ce vrea majoritatea sa auda/vada.
    E valabil inclusiv la stand-up comedianti care fac glume peste glume de psd, dragnea sau viorica dar nu face unu glume de iohannis sau barna pt ca s a ajuns in stadiul in care daca spui ceva rau de ultimii 2 sigur dar SIGUR te ai vandut la pesedeu.
    Excelent articol, excelent scris.
    Touche!


    Comentariu apreciat.1036
  5. NOU
    #19

    Nu sunt sigur daca e pe bune sau e continuarea duelului cu Micutzu, oricum urmatoarea confruntare va fi interesanta :D
    hint: tnr vs comedianti

    107
  6. Btw,ce plm e cu bani de la stat pt mizerii gen las fierbinti,sacrificiul,profu, vlad, mangalita si ce or mai fi sau pt bromania si restul de vlogeri?? Opozitia nu maraie nimic despre mizeria asta !!! Dc ?? Ca las fierbinti face rating si e nasol sa spui ceva de ceva ce e la moda ???


    Comentariu apreciat.503
  7. Bine Ovidiule! Daca continea numele batranului in titlu, la moartea lui, in search articolul acesta ar fi iesit in top cautari. Imi place ca sunt si posturi care prezinta si o alta imagine a unor “imaculati”. Desi… tare tare mult as vrea de la tine, saptamana viitoare cand moare II, sa bagi un guest post dar despre lucrurile bune pe care le-a facut asta.

    146
  8. carturica mai bine ar infia niste pisici, sau copii orfani, macar premiul nobel pentru pace ar avea o sansa, ca daca el nu poate ajunge la intelepciunea unui fost comunist mi-e cam greu sa cred ca ar ajunge vreodata la altitudinea la care poate atinge premiul nobel pentru literatura

    1410
  9. Pentru ultimul paragraf meriti bani grei…

    124
  10. NOU
    #28

    Chapeau, maestre!

    78
  11. Basically, cine-i comunist la suflet, sau pui de comunist, o sa o dea p-aia fina cu ” varsta ganditorului Sora care-l face sa merite mai mult respect ” . Sa-i luam pe rand :

    Micutzu a tacut o vreme lunga despre politica si despre PSD in perioada imediata angajarii la Antena 1, iar apoi din cauza faptului ca lumea a inceput sa vorbeasca despre faptul ca s-a cumintit pentru bani, a inceput din nou sa-i ia la misto in show-uri ( probabil cu acordul Voiculestilor, ca sa nu para ca-l tin in frau ) .

    Bendeac, acest Che Guevara al televiziunii, care urla cu surle si trambite dupa primul an la Antena 1 ca el vrea sa plece pentru ca nu este lasat de sefii comunisti sa parodieze politicieni prieteni ai trustului, a pierdut procesul, apoi i s-a marit salariul, iar acum, de niste ani seriosi de zile, a uitat sa parodieze absolut orice politician, a uitat sa posteze absolut orice anti PSD, anti coruptie, anti justitie, anti tot ceea ce el ura pana acum, dar a continuat sa fie sluga Voiculestilor, si a ajuns de la a face umor si parodie, la a juriza autisti la iUmor. Ah, mai face inca teatru. Aceleasi 3-4 roluri de 5-6 ani. Great success.

    Cartarescu : ne facem noi de ras daca-l bagam pe asta in seama. Serios, asta-i mai PSD-ist ca Dragnea. Aiurea.

    BROmania : ca eu ma semi-invart uneori in cam aceleasi cercuri cu asta. Tacsu-i PSD-ist. Banii aia frumosi care i-au trimis si pe el, si pe fracsu la studii in America, au venit din vistieria personala a taticului, angajat la stat si membru destul de avansat PSD de la inceputul anilor 90. De cand a venit PSD-ul la guvernare, trecuti prin toate mizeriile facute, majorul influensar serios al tarii a postat exact 0 poze, statusuri, story-uri sau video-uri despre situatia din tara. Exact el, care posteaza despre orice, nu a postat in viata lui nici macar o virgula impotriva niciunui eveniment important din guvernarea PSD. Nicio opinie. Nimic. Ca-l taie tati la bani, si se duc pe pula proiectele si cariera micutului regizor rebel.

    Fondul ala pentru seriale si creeati cinematografice noi sau ce plm or fi : Intactul trage la el pentru ca-s din familie, Fratelemania la fel, PROTV-ul pur si simplu incearca sa mentina aparenta ca inca sunt bogati si lideri detasati. Nu le mai merge nici astora ca pe vremuri, au nevoie urgenta de banet.


    Comentariu apreciat.765
    • Bănel urla la începuturile carierei tv despre cum e alea curve si escorte din tv, etc si cum sint împinse in fata doar ca sa le poată creste cota la tarifare. Apoi a tăcut brusc.

      130
    • Cine naiba se uita la micutzu, Bendeac și bromania?
      Ce relevantă au ei in orice? De ce ar conta părerea lor? Pur si simplu sunt la același nivel cu las fierbinți sau mai rău.

      158
    • a fost în ziare că ta-su lui bromania e șefu la RAR.

      iar bendeac și mikutzu au ajuns la vorba marelui craioveanu “am și eu o familie, vreau să-mi fac un credit, nu pot, ca lucram la radio de rebeli”.

    • Guerrilla nu mai e un radio de rebeli de ceva vreme. Sunt doar niște muiști.


      Comentariu apreciat.200
    • Taică-su nu este sef la RAR ci la DRDP Constanța, urmând să fie promovat ca șef la DRDP București.

      00
  12. Esti bun Eftimie. Ma bucur ca scri la Vali pe blog. Faceti echipa buna.

    Nu ca ofticosu de Fluture


    Comentariu apreciat.6432
  13. Subscriu la toate felicitarile anterioare pentru calitatea articolului si multumesc pentru recomandarea de carte


    Comentariu indecis. Tu ce zici?247
  14. NOU
    #37

    Dom’ le, scrie corect, bre, nu ca în mahala: “La fel cum părinții noștrii modificat niște adevăruri…”
    Că tot te citim…

    713
  15. titlul e un troll atat de fin si bun incat n-am cuvinte. pentru foarte multi, malin bot e acum un om are lupta contra psd-ului si contra sistemului. aceiasi oameni uita ca in functie de cum sufla vantul, malin bot era contra/pro kovesi,contra/pro udrea, contra/pro basescu, etc si exista si dovezi pentru toate astea… acum psd ii plateste facturile lui malin bot.oare de la anul dupa alegerile parlamentare cand psd se va duce in opozitie cine ii mai plateste facturile ??
    Eftimie, ai scris impecabil tot articolul !! si totul cu argumente cat sa nu fie loc de comentarii de la postacii de serviciu
    GG


    Comentariu apreciat.276
  16. Bun articol. Bun rău de tot.

    193
  17. NOU
    #40

    Mâine se fac 16 ani de la trecerea în neființă a Elisabetei Rizea și noi tot cu bolșevici ipocriți, nesimțiți și exagerat de băgați în seamă am rămas, ba chiar au și fani.
    Suntem un popor mancurtizat.


    Comentariu apreciat.432
  18. NOU
    #41

    Chapeau, Eftimié!

    44
  19. Papaya nu sunt ai cu reclama falsa cu Brancusi pt CEC? Si care au tulit-o de la munca in timpul saptamanii ca sa se duca la proteste iar cand s-a enervat clientul (CEC) si a reziliat contractul, au urlat ca “e politic tot”?
    Daca sunt aceiasi, sunt specialisti in “interpretarea” adevarului…


    Comentariu apreciat.308
  20. Să punem puțin și altfel problema. Oare un centenar precum Neagu Djuvara ar fi făcut “endorsement” pentru ceva anume? Țin minte că Rebengiuc a făcut acum câțiva ani pentru programul Regio da el e actor…
    Mâine probabil o sa il vedem că face reclamă la tigăi, pest repeller, gel de duș Nivea și Vodafone (împreună cu BRomania)…
    Întrebarea care mă frământă este de ce face domnul Șora așa ceva. Chiar sa fie atât de senil încât să nu realizeze penibilul situației? Să ajungi la peste 100 de ani sa exemplifici succesul lui selly? Să te comporți exact că un manelist? Mâine poate o sa ii propună cel.ro un alt clip. Sau quickmobile. Ce motivație pertinenta ar avea să îi refuze? Că nu își onorează garanțiile sau că nu plătesc suficient de bine?

    135
  21. Pafarist:) Am invatat un cuvant nou.

    15
  22. Domnu’ nedelcu si-a sters postul :))), l-au spurcat prea multi oameni si a realizat cat e de lesinat :)). Bun articolul, bine ai venit pe aici :).

    55
  23. Bravo!
    Nu le am cu laudele.

    86
  24. ”Ar trebui să-i respectați părul alb”, zic ei.

    Nu. N-ar trebui. Părul alb nu e o trăsătură morală. Dar atât de dornic de idoli e poporul român, încât se agață de oricine – ba o puștoaică de 16 ani care zbiară isteric, ba un fost comunist decrepit…

    ”A fost dizident!”, zice ei.
    Hai nu serios. Și-atunci Paul Goma ce-a fost?

    Mulți și nătărăi.


    Comentariu apreciat.387
    • *zic ei, evident – nu ”zice”. O opțiune de editare n-ar strica….

      51
    • Daca Mihai Sora este dizident pentru ca a fost retrogradat de la redactor-sef la redactor, inseamna ca si Iliescu a fost dizident doar pentru ca a fost eliberat din functia de membru al CC si numit director al Editurii Tehnice.


      Comentariu apreciat.341
  25. Corneliu Coposu fiind arestat vara in camasa cu maneca scurta , povestea cum pe timpul iernii ,din cauza frigului, pe brat pana la maneca ii crescuse parul ca la maimuta; si cand mai gaseau cate o broasca sau un sarpe de mancare era festin in ziua aia
    Bineinteles ca nu se compara cu suferintele tanarului Sora , detinut in Ministerul de Externe, pe care il indopau comunistii cu boturi de caviar, cum se indoapa gastele alea pentru foie -gras, ca sa-l termine

    “Aveam 30 ani când ne-au condamnat pe toţi la frică”
    Fosila asta stalinista uita ca in anii aia el era de partea alora care condamnau la puscarie
    Cum poate Tiderle sa ia o pocitanie kominternista, stalp al regimului si sa-l transforme intrun fel de dizident fara sa i se usuce mana cu care a editat mizeria asta, batandu-si joc de cei care au suferit cu adevarat si mai ales de cei 800.000 care au murit pe bune in puscariile si lagarele comuniste

    Chiar e de ajuns sa iesi in piata sa strigi: muie psd ! ca sa ti se stearga toate murdariile tineretii, sa te transformi din politruk -in dizident, din curva-in fecioara, din las-in erou, din turnator- in om cu caracter?

    “Aveam 30 ani când ne-au condamnat pe toţi la frică.”
    Hai mai du-te-n pula mea de cacat obosit !


    Comentariu apreciat.794
    • 5 ani. 5 ani a stat Corneliu Coposu singur in celula la Ramnicu Sarat.. Plang ca un copil de fiecare data cand aud “Ruga” lui Corneliu Coposu, pe muzica lui Vali Sterian.
      Citeam acum cativa ani in disperare marturii din inchisorile comuniste, pentru prima oara, muta de uimire si plangand in pumni. Am fost apoi sa vad toate fostele inchisori de-atunci, sa “aud” povestile spuse de peretii lor. Mama mi-a zis ca am luat-o razna, ca trecutul e trecut si ca ce mai conteaza ce-a fost? Pai conteaza, ca sa putem vedea dincolo de aparente si ca sa nu ne alegem modele gresite de urmat.

      120
  26. Ca să folosesc un termen fotbalistic s-ar putea zice că Eftimie le-a cam dat cu terenul în cap.


    Comentariu apreciat.347
  27. best guest post


    Comentariu apreciat.254
  28. Sincer, pana sa citesc articolul asta n-am stiut cine-i bromania sau tiderle ala…i-am cautat acum pe net.
    Altfel mie mi se pare ca articolul e excelent si intr-adevar ii pune in banca lor pe toti “ilustrii necunoscuti” (pentru mine) care si-au dat cu parerea de verisorul filosof al lui visinescu.
    Si sa ne intelegem un lucru: daca mai sunt romani verzi care se uita in gura lui cartarescu sau, mai rau, a alora de factura lu’ micutzu sau bendeac & co. e clar ca nu ne mai vindecam niciodata ca natie….de fapt eu stiu asta, cat timp, asa cum a amintit autorul, las fierbinti si mangalita sparg noi bariere de audienta.

    194
  29. Un articol foarte reușit. Felicitări!

    52
  30. Alt exemplu de „Banii ie buni”: https://www.facebook.com/Piticifoartegratis/posts/1678005189002047

    Capitaliști pe dracu’…

    51
    • el e supi că trebuie să scrie chestii de kkt ca să aibă ce mânca.

    • NOU
      #61

      Eu sunt cam confuz, adica am si eu o dilema cu integritatea, principiile si ce vreti voi, in tot contextul asta cu “de unde vin banii”.

      Daca te angajezi la o corporatie care a primit legal diverse scutiri de taxe, teren sau watevar, esti mai integru ?
      Sau la o corporatie care face/a facut nasoale cu statul gen, fujitsu ?
      Sau daca ai luat bani prin start-up nation pentru afacerea cu limonada ?

      Numa’ intreb.

      91
  31. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. 1754
  32. Misto articol, dar inainte sa mi schimb parerea definitiv despre om ne prezinti ceva dovezi? Arhive, declaratii? Ce afirmi tu incepe cu … “se spune ca”, …” s a auzit”, “ cine a avut urechi”. Esti jurnalist, prezinta ne ceva dovezi, altfel picam dintr o extrema in alta.


    Comentariu indecis. Tu ce zici?1733
    • Gata, s-a activat “forța de reacție rapidă” USR? Omul a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe în anii 50. Dacă tu nu înțelegi ce înseamnă asta, asta e, nici nu poți înțelege altceva.


      Comentariu apreciat.3311
    • un om a fost membru al pc francez. pentru ca asa a simtit el. apoi, acel om a vrut, tot pentru ca asa a simtit el, sa intre in pcr, perioada hard, stalinista. acelasi om ocupa functii in aparatul de stat intr-o perioada cam neagra din istoria romaniei. dupa mai multi ani, cam prin zilele noastre, acelasi om din nou predica lectii de libertate vorbind despre regimul pe care l-a slujit LA CERERE, ca i-a rapit libertatea. o dovada, aici:https://www.activenews.ro/stiri-politic/Document-Mihail-Sora-cerand-conducerii-PCR-sa-ia-in-calcul-admiterea-sa-in-partid-motivand-ca-are-%E2%80%9Evechime-in-comunism-inca-din-1945-cand-a-intrat-in-Partidul-Comunist-Francez.-Functiile-detinute-de-%E2%80%9Esimbolul-Emag-in-cei-mai-negri-ani-de-stalinism-158123

      mai #rezisti?

      20
    • dar tu înțelegi? omul era referent. adică cea mai de jos poziție de funcționar.

      un articol trebuie să aducă dovada că omul a făcut ceva rău, orice. nu există nicio dovadă pentru așa ceva. și nunumai că nu produce nicio dovadă, dar întreaga însăilare pseudojurnalistică nu e decât un ad hominem jenant, de genul: „șora e stalinist pentru că e apărat de bugetarul cărtărescu, că scriitor e doar eftimie”.


      Comentariu indecis. Tu ce zici?1222
    • Circula zilele astea o cerere a lui Șora prin care cerea să i se recunoască vechimea în Partidul Comunist, că fusese câțiva ani membru și în Franța. Fără vechime în partid nu ar fi putut lua o funcție în nomenclatură și fără funcție, ce rost mai are să te lupți cu comunismul din interior. Vrei să fii anticomunist ca săracii ăia de la canale?

    • asta-i tot ce ai putut emite? asta e dovada că șora a fost stalinist. asta e dovada că a făcut ceva rău? și ne mai întrebăm de ce, la un așa nivel penibil, ziaristica din românia e moartă, îngropată și miroase urât… vă meritați soarta!

      și nu, tu nu ești scriitor, ci doar un panglicar. cărtărescu e. și unul mare încă.

      919
    • Omul pare sa fi colaborat activ si voluntar cu regimul care a distrus Romania. As zice ca a facut destul rau. Ca nu a fost decat un personaj secundar al clicii aleia de stalinisti, ca nu s-a remarcat printre canaliile alea, asta e altceva. Omul spune povesti despre viata sa, oferind fiecaruia ce vrea sa auda. Comunistilor le spunea povesti despre participarea sa la rezistenta comunista din Franta, neconfirmate de nimeni. Noua ne povesteste despre persecutiile suferite in comunism. Se pare insa ca victimele epurarilor efectuate odata cu dizgratierea Anei Pauker nu trezesc compasiunea pe care o merita. Cine stie, putem sa ne inselam cu totul. Poate ca functia aia a sa la Ministerul de Externe a fost in realitate doar o deportare mascata intr-un lagar de munca silnica. Cel putin asa sustine d-na Luiza Sora intr-o postare, ca nu a fost de fapt angajat ci sechestrat intr-o debara transformata in celula, cu gardian la usa. Si pus sa traduca fortat documente diplomatice de importanta capitala din franceza. Traduceri care ne-au asigurat castigarea Ardealului la conferinta de pace.

      35
    • „Omul pare sa fi…”

      cam la asta se reduc toate acuzațiile. acuzații care, și în forma lor maximală, port fi aduse oricui român care a trăit în acea vreme și a avut o slujbă ceva mai serioasă decât cea de gunoier.

      712
    • berenger, de ce esti idiot? Ai toata informatia la liber pe internet, poti sa o cauti in loc sa mananci rahat pe aici. Sora a spus cu gura lui ca s-a inscris in Partidul Comunist Francez pentru ca el credea ca Stalin face treaba buna pe acolo, ca aia e democratia adevarata. Daca nici cand te inscrii in partid nu esti comunist, daca nici cand il simpatizezi pe Stalin nu esti stalinist, atunci cand se considera ca esti? Vrei dovada ca omul a facut ceva rau? Sora nu a batut oameni in inchisoare, ca Visinescu, nu vorbim de fapte rele facute direct asupra oamenilor. Vorbim de faptul ca el a facut parte dintr-un sistem, in mod voluntar, si acum se considera victima a lui.

      103
    • „Sora nu a batut oameni in inchisoare, ca Visinescu, nu vorbim de fapte rele facute direct asupra oamenilor. Vorbim de faptul ca el a facut parte dintr-un sistem, in mod voluntar, si acum se considera victima a lui.”

      versus

      „Nu știam ca Sora a fost un comunist jegos”

      „verisorul filosof al lui visinescu”

      „pocitanie kominternista”

      „Fosila asta stalinista”

      în rest, deși, sincer, nu e treaba mea să-l apăr pe șora (ce mă deranjează pe mine e ignoranța și maniheismul, nu atacul în sine), bibliografia foarte pe scurt a lui șora, ca să vedem ce a făcut, totuși:

      „A fost şi este un intelectual antifascist. Un spirit anti-totalitar. De peste cinci decenii s-a despărţit de iluziile marxizante. De comunism s-a vindecat printre primii. A luptat în Rezistenţa Franceză. Doctorat strălucit la Sorbona. Carte la Gallimard, recenzată entuziast în importante reviste filosofice. A revenit în ţara în 1948. A fost membru al Partidului Comunist Francez (domeniu public, a scris şi a vorbit despre acest lucru) când PCF era văzut ca partidul rezistenţei antifasciste. N-a deţinut nicio funcţie importantă în timpul regimului comunist. Niciuna. A lucrat în Ministerul de Externe în timpul când Ana Pauker era ministru, dar nu a lucrat cu ea, direct sau indirect. Nu a fost consilier, director, director adjunct etc. Nu a fost trimis ca diplomat comunist în nicio ambasadă (spre deosebire, să zicem, de un Zevedei Barbu). Nu a lucrat nicio secundă în presa de partid. Singura «funcţie de conducere» deţinută sub regimul comunist a fost aceea de redactor-şef al Editurii pentru Literatură. Nu director. Directori au fost Petru Dumitriu, Ion Bănuţă, iar după separarea Editurii pentru Literatură Universală, criticul Vladimir Streinu, fost deţinut politic. A fost fondatorul seriei noi a «Bibliotecii pentru toţi».”

      56
    • A fost si a ramas un militant antifa! Exact! Cu alte cuvinte, a fost si ramas un comunist, doar ca s-a rebranduit ca atatia altii. Nici un anticomunist adevarat nu se defineste ca antifascist. Orica antipatie ar avea pentru nazisti si legionari. Pentru ca dihotomia asta fascist – antifascist tine de terminologia extremei stangi. Daca auzi de cineva ca isi spune antifascist poti sa fii sigur ca e de fapt un simptizant comunist.
      Toata biografia aia are un iz de mistificare. Plina de afirmatii care nu pot fi dovedite. E ceea ce ar vrea el sa se creada despre el. Atata doar ca nici apropiatii sai nu o iau in serios. Nu il contrazic, din politete, pentru ca e persoana agreabila. Rezistenta franceza zici, sigur ca da! Era franceza caci era in Franta. Dar cu “rezista oare? Pleca la bibliteca, citea o suta de pagini si “rezista” tentatiei de a mai citi inca zece, pentru ca il astepta nevasta acasa si ii promisese sa nu intarzie? Asa de discreta a fost “rezistenta” sa bibliofila, ca nici nevasta nu a stiut de ea. La fel de discreta a fost si renuntarea la iluziile comuniste, atat de discreta ca nimeni nu a stiut pana nu s-a prabusit regimul. Cica s-a manifestat prin inactiune, nu a mai publicat nimic. La fel de bine putea sa nu mai manance unt la micul dejun. A trebuit sa ne-o spuna tot el, altfel nu isi dadea seama nimeni cat de rezistent anticomunist a fost. Frustrarea ca a fost tinut pe posturi subalterne, ca nu a prins un post diplomatic ca altii, e insa foarte credibila. Da, si-a vandut sufletul, si-a tradat tara, dar a facut o afacere atat de proasta! Merita toata compasiunea si simpatia nostra.

      61
    • „Toata biografia aia are un iz de mistificare. Plina de afirmatii care nu pot fi dovedite”

      de fapt, pot fi dovedite. sunt zeci de relatări ale celor care au trăit în acea perioadă care confirmă spusele. dar nici măcar nu contează. omul nu are de dovedit nimic. dovezile trebuie să le aducă acuzatorii.

      or, singura acuzație repetată e că a fost comunist. a fost. într-o vreme pe care mulțumesc cerului că nu am trăit-o. o vreme în care rupturile din societate erau mult mai mari ca acum. în franța, în anii 40, dacă erai antifascist, erai de stânga, dacă erai de stânga, erai comunist. de fapt, fascinația stângii franceze pentru comunism, pentru lenin și stalin a continuat până în anii 80. chiar și când dovezile crimelor comuniste erau peste tot, stânga comunistă le nega cu îndârjire. și acum, dacă mai există ceva fascinație pentru comunism în occident, ai să o găsești printre intelectualii francezi.

      spre deosebire de alți comuniști, lui șora atât i se poate reproșa, că a ales o tabără din cele 2 posibile lui la acea vreme. nu a făcut nimic rău fiind în acea tabără. or, asta nu pare a se înțelege. și, mai grav, e foarte ușor a judeca acum, alegerile din vremuri în care, de fapt, opțiunile erau foarte limitate.

      34
    • Unii oameni au o forma grava de disonanta cognitiva si nu pot intelege chestiuni de principiu. Eu estimez ca 80% din romani au aceasta problema. Le trebuie principiul aplicat intr-un caz particular, eventual pus el in situatia respectiva, ca sa poata intelege chestiunea de principiu.

      Deci, esti membru PSD cu carnet si cotizatie, implicat in chestiuni minore ale partidului care de 30 de ani distruge sistematic Romania, sa zicem lipit de afise electorale, carat tugurlani cu duba la votare, fraudat procesul de votare prin introducerea de voturi in urna, masluit procesul verbal la 21:30. Nu ai omorat oameni, nu ai facut milioane, nu ai primit mai mult de o suta de lei pe luna din chestia asta, nu ai furat de la copii. Ai ajutat regimul PSD, rol minor.

      Se pune ca esti/ai fost jigodie pesedista?

      Poti peste 50 de ani sa te dai drept victima a pesedismului?

      20
  33. Nu stiu cati ani ai, dar esti pe langa. Niciun luptator impotriva regimului nu putea sa lucreze in Ministerul Afacerilor Externe, sau ca sef de sectie, redactor sef si redactor la cateva edituri – toate aceste functii Mihai Sora le-a avut pana in 1989. El spune ca a fost “arestat” si obligat de Ana Pauker sa lucreze la minister. Dovedeste tu, prima data, ca vreun dizident – din cei adevarati, care au fost ucisi, inchisi, cu domiciu fortat, maltratati etc. – a avut acest privilegiu.
    Sora a recunoscut ca a fost membru al PC Francez. Si a revenit in Romania exact dupa instaurarea regimului comunist.


    Comentariu indecis. Tu ce zici?256
  34. ador acest blog!!

    44
  35. Din curiozitate am urmarit situatia pe contul youtube al emag. Am citit comentariile. Sambata, 05.10, la video-ul cu Sora erau aprox. 330 de comentarii. Astazi, duminica, 06.10, la ora 11.20, mai sunt 250 de comentarii.
    Asat-i “libertatea in fiecare zi”, libertatea de a alege – sa poti sa stergi comentarii pentru ca ti-ai facut-o cu mana ta. 95% din comentarii sunt negative. Emag nu prea inghite lucrul asta. Se pare ca unii si-au pierdut libertatea de a comenta la clipul lor.


    Comentariu apreciat.300
    • ce omiți să menționezi e conținutul și calitatea celor comentarii.

      pentru că, de multe ori, comentariile de tipul “îmi bag pula in emag” vor fi șterse, că e evident că unii înțeleg puțin diferit libertatea de exprimare și de opinie.

    • Vali, sunt de acord cu tine. Comentariile vulgare trebuie sa dispara. Nu sunt adeptul cuvintelor obscene , insa nu erau atatea comentarii care sa contina injuraturi.

      134
    • Si unde e libertatea cand dai review la un produs cumparat si zici l-am luat azi la super oferta cu 100 de lei. si ei iti sterg ultima parte “100 de lei” pentru ca dupa 3 zile este 300 de lei? Sincer, nu v-ati saturat de atatea balarii ? deja e evident pentru toata lumea ca se cenzureaza si ofertele sunt de kkt.

      103
    • De ce nu sunteti corecti sa ziceti ca de cand cu profitshare-ul si campaniile cu blogerii sunteti subiectivi si tineti cu ei ca de acolo vine banul. Vreau si eu sa vad articole in care laudati “competitori emag pe nisa lor” gratis, sau macar sa ii trageti de urechi cand gresesc!

      Emag-ul a fost ok….foarte ok, dar de curand s-a dus si asta este adevarul….orice ati zice voi.

      171
  36. Par alb are si dinca de la caracal. Trebuie respectat?
    Faza e ca oamenii nu stiau ca sora e un comunist, credeau ca e un luptator contra hotilor. A iesit rau pt el, acum nu mai poate face pe luptatorul prin piata


    Comentariu apreciat.266
    • Ei, ba nu. O s-o facă pe luptătorul persecutat, ceea ce e și mai cool.

      131
    • Bineinteles, angajand agentia Papaya. E buna la spalat creierele si la “rescrierea” istoriei.

      112
    • Papaya, aceeasi agentie care a facut clipul ala la referendum. Atunci erau buni? Foarte tare ma bucur sa citesc comentariile la clipul emag si sa vad ca oamenii stiu sa mai gandeasca si pt ei. Mare atentie pe cine credeti si in cine va incredeti, suntem mai influentati decat credem noi

      140
    • Mst, nu înseamnă că, dacă au făcut un lucru bun atunci, nu pot greși acum. Hai să-ncercăm să ne menținem obiectivitatea, nu să ne ducem ca oile danga-langa.

      Dacă voiau să facă un clip autentic, puteau alege pe cineva din Asociația Foștilor Deținuți Politici. Aveau o mulțime de opțiuni și oricare din oamenii ăia are mai multe de spus despre lupta pentru libertate decât Șora.

      162
    • @ingrid: clipul ala era bun ca iti convenea tie atunci. si dragnea a furat, dar a si facut, maica :) nu voiau ceva autentic, ca daca voiau faceau exact cum ai zis. nu au ei nici o treaba cu autenticul.
      ‘noi bolsevici trag la vechii bolsevici’ (am vazut undeva asta zilele astea, nu tin minte unde)

      00
  37. Foarte bun articol!

    88
  38. Mi-ar fi placut sa cunosc suficienta istorie ca sa imi pot face direct la sursa o parere despre Sora. Nu as da cu pietre in cineva doar pentru ca a avut ghinionul sa fie in locul nepotrivit la momentul nepotrivit – bai, era referent, nu ministru! Ca si cum l-am acuza pe ala care ii corecteaza discursurile dancilei ca de-asta merge tara prost! La urma urmei, omul si-a luat la vremea aia niste diplome (muncite! the horror!), a scris niste carti apreciate international, a luat premii, ba s-a si intors in tara chiar daca fraierii aia de franceji au vrut sa ii dea cetatenia. Macar aia de la MAE de-atunci l-au angajat pe bune sa le munceasca, nu sinecura ca acum. Nu stim sa fi semnat deportarea cuiva la Canal, nici sa il fi pupat pe Groza in fund, nici ca fi fost ciripitor la Secu, de ce sa-i fie rusine cu ce a facut in viata? Vina lui e ca a crezut in tinerete ca solutia antifascista e comunismul (a fost membru al P.C. Francez), dar faptul ca restul vietii – nu, nu doar de la OUG13 incoace! – a militat constant anti-comunism nu se mai pune? Eftimie e baiat destept, dar mi se pare ca aici parca ar vrea sa puna semnul egal intre Sora si alti “veterani” ca Ficior, Visinescu etc. Si cu ocazia asta se mai umezesc si de-alde Bada/Banu care de-abia asteapta sa adauge comentarii cu “mizeria #Rezist, v-am spus eu!”. Congrats.


    Comentariu indecis. Tu ce zici?1823
    • Anticomunist au militat Paul Goma si Calciu-Dumitreasa, plus Rizea, Ogoranu si altii. Sora a militat la fel ca Iliescu, cel care la tvr in primul discurs a zis ca Ceausescu a intinat nobilele idealuri ale comunismului.
      Cititi oameni buni, ca nu doare.

      145
    • Daca mergem pe argumentele tale, nici Iliescu nu a fost ciripitor la Secu, nu a avut comportamentul lui Visinescu. Atunci, de ce toata lumea il injura?

      62
    • @mst – Sora cred ca a scapat de Canal ca venea ca membru P.C.F., or fi zis astia ca era deja “reeducat” si ca ii ajuta cu propaganda. Pe de alta parte, Sora si-a luat o mare teapa ca a crezut ca gaseste aici tot niste comunisti soft, asa mai poeti, ca la frantuji. Cand s-a prins el, cica a inceput sa vina la Minister in pantaloni scurti, ca sa aiba aia motiv sa-l dea afara.

      @Marin – De ce e injurat Iliescu?! Pai asta nu se dezice de comunism nici mort! Poate daca apuc sa il vad in pantaloni scurti pe la CEx-urile PSD, ma mai gandesc :-)

      35
    • si comunistii au fost ‘epurati'(inclusiv ana pauker). deci daca sora a scapat si de canal si de epurare e destul de clara treaba. degeaba incercati sa il spalati tot schimband subiectul, miroase a beci de postaci

      14
    • @Mst, e ok tata, sunt convins ca ai prins foarte mult comunism la viata ta, prea le stii bine. Ce atatea dubii si prezumtii, noi avem certitudini, am fost acolo. Acu’ daca m-ai demascat, ma duc sa plang in baie, nu mai #rezist.

      22
    • da tata, familia mea a avut de suferit, au fost scosi afara din casa si luata toata averea. pe langa asta, exista destule surse de unde poti afla cum mergea treaba in perioada aia, daca stii sa citesti. sa ne aburesti ca vezi domne cineva ca sora a fost ‘victima’ a comunistilor nu merge.

      21
  39. Da, sunt imperfecti astia, e plina bula #rezist de dubiosi. Pai hai sa votam atunci PSD, sa il eliberam pe Dragnea si sa reluam povestea cu legile justitie, ca n-avem ce face.
    Nu zic nu, sunt bune semnalele de alarma despre bula, dar as mai sta un pic cu critica demoralizatoare, sa putem zice hop, ca deocamdata PSD si mafia din spatele ei e tot la putere si va organiza alegerile. Sau stii tu sigur ca sunt terminati?


    Comentariu indecis. Tu ce zici?1525
  40. Inca ceva.
    De unde zelul asta de a-i demasca pe aia care promoveaza niste chestii ok?
    Bai, libertatea e buna, comunismul e naspa, nu ma intereseaza ca o spune un fost cenzor PCR. Bine ca o spune.
    Daca vine acum Dragnea si spune public ca trebuie sa inasprim legile anti coruptie, sunt ok cu asta, ii dau si o bere. Nu si o functie.
    Daca vine acum Ceausescu si spune ca ne trebuie o economie de piata functionala fara mafii de partid, sunt ok cu asta.
    Daca un fost comunist (sa ziem Sora?) spune ca a fost nasol comunismul si ca e buna libertatea, sunt ok cu asta.
    Conteaza directia.
    Sigur, Dragnea e bine in inchisoare, Ceausescu e bine mort iar Sora e bine fara piedestal, merci frumos, ne-au dezamagit destui eroi.

    Ce uitam repede este ca sunt doar vreo 6 luni de cand un sforar de clan era pe cale sa preia tara pe nume propriu si sa o intoarca spre est. Dar hei, mosul ala faimos pe Facebook, care ne reaminteste cat de pretioasa e libertatea, nu a fost cumva cenzor acum 60 de ani? Ba da, f..ui.

    Si da, sunt atat de multi dubiosi in #rezist incat Sora este la capatul listei. Pe aia de la varful listei as vrea sa-i vad demascati, Sora e o tinta prea usoara si fara miza.


    Comentariu indecis. Tu ce zici?2932
    • sora vorbeste despre cum i-a fost luata libertatea la fel cum Mengele ar spune despre Hitler ca l-a fortat sa fie nazist. dar acum v-ati activat repede, bagati alte subiecte la inaintare ca sa schimbati cursul discutiei

      168
    • Comentariu gandit per ansamblu insa unele chestii.

      Oricat de mult nu as agrea PSD-ul, nu exista pericolul de a fi condusa catre est de catre PSD. Nici acum, nici cu 20 ani in urma. Au multe alte grave boli, e un partid mafiot si incult dar nu si asta. Mai degraba, PSD are multi oameni pe axa SUA (Birchall, Geoana si in trecut Cretu) decat pe alte capitale.

      Sora o fi tinta usoara dar textul campaniei a fost nepotrivit. Putea vorbi despre alte lucruri dar ca fost cenzor nu vorbi despre libertate, nu in felul in care nu amintesti deloc de cenzura.

      Chiar daca sunt de acord ca sunt altii mai dubiosi si ca Sora e o tinta usoara, eu cred ca e benefic sa avem o asemenea discutie si sa nu o neglijam.

      123
    • Da, misto Ricky, am prins ideea. Nu sunt fanatic pro Sora, nici emag, pur si simplu rezonez cu ideea de libertate si optiuni, oricine o sustine. Am apucat comunismul si stiu ce e.
      Cat despre PSD si est, sa nu uitam discursul anti-european al lui Dragnea si ca tot pe atunci a aparut ideea roexitului, mentionata in public in treacat. Am fost toti pe muchie cu nebunul ala.
      Apoi Geoană… Vorbim de fiul unui general comunist, nu? Da, sunt ok cu el, pe acelasi principiu.

      62
  41. Luati, ba, incultilor niste poezie de la Cartarescu:
    si coastele ei sunt cu totul de diamant.
    dar aici, in colivia toracica, ea are un colibri.
    la etajul patru al colibriului locuiesc eu.
    acum stau la fereastra si ma uit la pomii de musama

    Eu nu am inteles care e mesajul spotului. Ma gindesc ca are semnificatie pentru astia din #rezist, care, pina la urma, nu sint decit o secta care cauta sa schimbe “libertatea” existenta cu libertatea lor. Si libertatea lor e teoretizata de toti piscotarii intelectuali “de dreapta”.
    Auzi la el, Cratarescu e mare scriitor. E mare scriitor in cercul lor in care se satisfac unul pe celalat, de cele mai multe ori pe banii de la buget.
    Citeam comentariile de la postul lui Tiderle si ce sa vezi, dau peste Huidu care vorbea despre libertate (fi-mi-ar scirba!) si mi-am dat seama ca el e mai in masura sa vorbesca despre libertate decit Sora.

    111
  42. a incercat si fiu-su(care cica l-a turnat la securitate) o spalare:
    https://www.facebook.com/tom.sora.7/posts/2570385196354339
    cititi comentariile. ma bucur ca oamenii au ceva minte si se pare ca macar au citit despre ororile din anii 50, astfel incat condamnarea la un loc de munca in mae faptul ca i-au bagat in locuinta altora(cum se obisnuia) nu reuseste sa treaca drept martiriu

    12
  43. Pasarica volodea ciripea că de fapt filosoful era în terenul ăla pentru simplul fapt că fusese expulzat din Franța că agent sovietic…
    https://www.rri.ro/fr_fr/communistes_roumains_dans_la_resistance_francaise-18751
    Acu și profesorul de la Maryland e cunoscut în special pentru inalta ținută morală și lipsa totală de idei preconcepute. Este însă posibil sa fie o urma de adevăr cu expulzarea.

    20
  44. Chestia asta imi aminteste, cu sau fara legatura, de ceva genial zis (de fapt, scris) de Godell, un tip super talentat, tanar ziarist fara orientare politica in perioada interbelica, ziarist comunist de voie, de nevoie, dupa razboi, roit in Israel pe 10.000 de parai, cand s-a putut. Referindu-se la perioada in care a scris articole elogioase despre colectivizare, lupta de clasa, tovarasi si tovarase, zice la un moment dat, intr-o carte: “Am stiut ce cacat mananc, si de aia nu mi-am lins degetele.”

    00
  45. Mie imi place cand tot felul de pulifrici de astia pana in 45 de ani gen Eftimie se fac de ras criticand sau oameni prin anii 1950-60 pe la inceputul comunismului. Pe vremea aia nici nu te duceau la puscarie (ca prin anii 70-80), te duceau in cea mai apropiata padure.

    Ba la voi la usa a venit vreodata careva sa bata, iar vreo 2 din echipa care bateau la usa aveau mitraliera pe umar? Iar tu ai auzit ca mitralierele alea au functionat luna trecuta pe unul care a avut curaj sa spuna “nu”.
    Daca nu stiti cum e senzatia aia atunci taceti dracu si nu va mai dati cu parerea despre lucruri despre care nu puteti sa le intelegeti.

    Subiectul asta despre cum a fost pe vremea comunismului ar trebui abordat cu un dram de umilinta. Nu mai dati voi lectii oamenilor de 80-90 sau chiar 100 de ani care au trait pe bune comunismul. Voi doar ati citit in carti de el bai pulifricilor!

    02

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.