Cercul vicios al blogului bun (şi una cu analişti)

Dan are un argument bun pentru a justifica lipsa de timp şi de profunzime pe care o afişează uneori pe blog. Are alte treburi.

Perfect de acord, atâta timp cât nu câştigă bani sau altceva de pe urma blogului, nu are rost să îi dedice mai mult timp decât o face deja.

Numai că aici intervine o problemă. Neacordând destul de mult timp blogului, nici nu creşti şi nici nu avansezi. Rămâi pe loc.

Aşa că răbufnirile şi articolele în care acuzi pe toată lumea de nereuşita ta nu îşi au locul. Munca însă da. Vrei mai mult de la blog, trebuie să munceşti mai mult. Nu primeşti credit înainte de a arăta ce ştii. Ştiu că e greu, dacă ar fi uşor, toţi cocardeii în stare să îşi facă un cont pe wordpress sau blogspot ar fi vedete.

Şi unii chiar sunt, deşi capacităţile lor intelectuale, ilustrate prin faze de genul “încă nu m-am dumirit ce face siteul, dar pun comunicatul, că e pe bani”, lasă de dorit şi ies la iveală atunci când îşi publică pe bloguri analizele şi concluziile de analişti/consultanţi. Alţii, mai deştepţi, aşteaptă să apară analizele unor oameni care se pricep, pentru a le traduce şi a le publica cu măiestrie la ei pe blog sau prin ziare.

Şi dacă vă întrebaţi, da, le-am dat mucul tuturor analiştilor cu analiza despre TW+CME. Din voleu, la vinclu, fără informatii din interior. Aştept ofertele de la ziare şi altele…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

14 comentarii

  1. Ştefane, dar tu te ocupi rău fratele meu! E adevărat, însă, că nu te plângi!

    00
  2. deci nu poti daca nu sutezi dupa comanescu, chiar si cu calcaiul, cu spatele, dar trebuie sa sutezi dupa el :))

    00
  3. hi hi :)

    sa ne anunti si pe noi cand primesti ofertele acelea :D

    altfel, mare adevar graiesti: daca nu te ocupi, nu merge…oricat ai invinovati pe altii

    succes :)

    00
  4. Cand vine vorba de bloguri si de scris……
    Pana nu demult eram si eu intr-o reverie de genul asta,traiam cu ideea ca pot sa scriu,ca am idei,fara sa iau in calcul faptul ca un bun scriitor nu este neaparat cel care e mai bun intr-o chestie ci cel care reuseste sa aduca acea idee pe care o are la un numitor comun pentru un numar cat mai mare de oameni. Asta e o problema ! M-am convins de asta cand am incercat. Si se poate ajunge la stadiul asta daca ai o inclinatie spre scris si o cultivi prin munca sustinuta zi de zi.Asa ca mult respect celor care reusesc sa o faca!

    00
  5. cacamaca, am sters un comentariu al lui al_core :(

  6. eu sunt prea fraier sa ma plang.

  7. ăla era cel mai pertinent comentariu al meu, în care dezvăluiam, cu dovezi și imagini irefutabile, teoria conspirației, nașterea universului, misterele parisului, cine l’a ucis pe kennedy și cine e vinovat de criza mondială. uite’așa istoria va fi obligată să’și repete greșelile! :))

    00
  8. Poti sa cresti usor usor si daca iti mentii blogul la nivel de hobby si atat. Dar mult mai greu. Oricum toti cei care isi inchipuie ca exista o „conspiratie” impotriva blogerilor mai mici sunt penibili.

    Eu zic ca inainte sa iti propui sa cuceresti industria trebuie sa iti pui o intrebare elementara: Frate daca nu ar fi blogul meu, eu as intra pe el? Eu cred ca multi dintre cei la care faci tu referire mai sus, daca ar fi sinceri cu ei, ar raspunde nu. Si atunci ce pretentii sa mai ai de la altii?

    00
  9. @al_core: masonii, moşule…

  10. @de ce?: e cu bolta. am motivele mele.

  11. Totul constă în dorinţa de a scrie cu adevărat, nu doar aspiraţia spre a deveni cunoscut cât mai repede şi a avea trafic intens pe blog, pentru a porni apoi în a câştiga bani. Nu, ”încetul cu încetul se fabrică oţetul …”

    00
  12. Motanes, daca la mine te refereai

    exact asta dovedeste ce am spus: daca nu te ocupi, nu merge

    eu nu sunt blogger (inca), ce vezi acolo e o gluma (deocamdata)

    momentan am alte proiecte :), dar urmeaza si blogul

    succes :)

    00
  13. Ştefane, n-am zis-o cu răutate. Că doar viaţa nu-i numai blog. Succese-n toate! :)

    00
  14. Si eu simt ca bat pasul pe loc in perioada asta dar sunt fericit. Din alea 40-50 de comentarii pe care le iau in general la un post (Hai , fie si 187 daca injur religia destul de agresiv) majoritatea sunt relevante. Asta-i pohta ce-am pohtit.

    Chestia e ca in momentul in care il monetizezi incepe sa-ti pese prea mult pentru binele propriului timp liber si daca mai ai si un job si o facultate pe de-asupra, sigiliezi partea cu viata personala.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube