Cauzele producerii accidentelor rutiere (2012)

adrei-codau-politia-rutieraCitesc despre o acţiune a Poliţiei Rutiere, care va scoate două săptămâni toate radarele pe şosele, la produs de bani pentru buget. Nimic în neregulă, particip de fiecare dată cu bucurie la aceste acţiuni, şi sunt şi client fidel, cu abonament.

O declaraţie a purtătorului de cuvânt al Poliţiei Rutiere, Andrei Codău, mi-a atras atenţia. Aparent, viteza este a treia cauză a producerii accidentelor. Şi totuşi, alături de înghesuiala de pe Valea Prahovei sau de pe A2, ştirile cu vitezomani sunt prezente săptămânal pe televizor.

Dar, totuşi, care sunt celelalte cauze ale producerii accidentelor rutiere şi ce face poliţia în acest sens? N-am găsit nici un comunicat oficial, pe ţară, în acest sens, dar am găsit mai multe locale. Aşadar:

  • În judeţul Dâmboviţa, imprudenţa pietonilor, utilizarea neregulamentară a drumului public, viteza excesivă sau neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic şi neacordarea priorităţii de trecere.
  • În Bucureşti, traversarea neregulamentară a pietonilor, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.
  • În judeţul Constanţa, tot pietonii indisciplinaţi sunt în top.

Şi mai sunt, dar nimeni nu le spune în gura mare. Ideea generală e că viteza e palpabilă şi detectabilă uşor, de aceea se pune accent pe ea. Nu poţi să spui că idioţii şi copiii care nu ştiu să traverseze sunt de vină, şi, mai ales, nu poţi pune Poliţia să îi amendeze, ce naiba, e an electoral, cine a mai pomenit de amenzi pentru pietoni? Sau de amenzi pentru şoferi agresivi sau lipsă lumini?

Aşadar, radarele din boscheţi şi pânda la linie continuă rămân singurele metode de civilizare a traficului, orice altceva rămâne la nivelul de “nu ştim noi din astea”.  Ah, da, şi în weekend pânda la turişti la trecerile de pietoni.

Şi un clip din 2009, când pe o rută de 1.600 km (Hanovra – Munchen – Oradea) nu m-a oprit nici naiba să mă întrebe de ce merg cu 180 sau 240. Dar viteza e rea, reţineţi asta, că e mai uşor decât să învăţăm pietonii cum se trece strada corect.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

38 comentarii

  1. Doar nu vrei ca politia sa faca si altceva decat sa stea toti cu fundul in MCV-uri. Cred ca au trecut ani de cand i-am vazut sa amendeze pietoni desi e un card constant de idioti care traverseaza pe la Victoriei la metrou desi au pasaj pietonal subteran.

    00
  2. ce se pare ca ai omis tu sa vezi printre randuri e ca pietonii or fi cauza nr.1 accidentelor, dar de obicei alea nu se soldeaza cu morti pentru ca se petrec in orase.
    ce conteaza ca se petrec mai putine accidente la 200 la ora, cand alea se soldeaza cu 10 morti ?
    sunt mai putine ? sunt domle.

    00
  3. Pe langa Craiova statea un radar pe-o bugata de vreo 300 m unde limitarea era de la 70 la 50km/h si apoi inapoi la 70… si se mira ca-i injura toti :)

    In loc sa-i amendeze pe toti oligofrenii aia ce depasesc coloanele la bariera sau la santierele semaforizate. Aia produc mai mult rau pt ca ei creeaza frustrare in randul celorlalti soferi ce astfel devin mai agresivi la volan :)

    Sa dea amenzi meltenilor ce merg pe linia de tramvai ca sunt grabiti

    00
  4. De vina e incapatanarea noastra de a nu tine cont de legi..De a face ce ne taie capul…Asta e principala cauza..Dar asta nu se corecteaza prin amenzi, ci prin o cura serioasa de civilizare…

    00
  5. militia bate moneda pe viteza excesiva pentru ca radarele sunt de departe cele mai productive surse de cash pentru buzunarele militienilor. Pietonii nu dau spagi, deci nici nu sunt amenintati cu amenzi.

    00
  6. Cauza nu e viteza, ci prostia omeneasca, beau ca chiorii si conduc ca prostii, sau invers

    00
  7. Din stirea protv, eu sunt curios daca cei din alte tari isi pun problema de obstacole pe autostrada (oameni, alta masina…). La noi poti sa opresti si sa faci poze, pipi, secs sau pur si simplu sa te dezmortesti. La ei, dupa amenda de stationare in alta parte decat locurile amenajate, mergi pe drumurile nationale cu trotineta.

    Ah, se vor plange vitejii ca nu sunt locuri de repaus sau benzinarii…adevarul e ca la cati km “legati” avem, e si nevoie de ele.

    00
  8. @taraboste, si pentru ca trecerile de pietoni sunt facute mai cu cap, nu la 2 capete a unei starzi de 1 km lungime, cu o statie de autobuz fix la jumatate de exemplu.

    00
  9. Mie imi place foarte tare sa conduc cu viteza. Am permis de 11 ani, dar n-am fost niciodata implicat in vreun accident. In localitate ii dau, in general, 90, sa nu raman fara permis. In curand o sa fie 70 limita in localitate, o sa ii dau 110. Mentionez ca n-am ramas niciodata fara permis. Iar in afara merg mereu cu 140-150. La drumurile noastre este o provocare. E super. Pe autostrada ii dau 200. Sincer, imi place cum se dau aia la o parte cand ma vad in spatele lor. Fac curatenie pe autostrada. Si, uite, niciodata nu am fost implicat intr-un accident auto. Asa ca mai terminati-o cu viteza e de vina. De vina sunt aia care nu stiu sa conduca. De aia nu zice nimeni nimic. Nu-i vezi in nicio statistica. Daca stii sa sofezi, poti sa mergi cu cat vrei tu.

    00
  10. Ca nu te-a oprit nimeni e irelevant. Sunt zeci de romani care platesc de ii ustura curu radare in Austria si Ungaria.

    00
  11. Stii care e principala problema? Nerespectarea regulilor de circulatie si neaplicarea legilor care sanctioneaza aceste nereguli.

    Cat timp politistii sanctioneaza “dupa ochi”, vanand mai ales potentialii donatori (de spaga), nu se va circula niciodata in siguranta in Romania.

    Verificati de ce in tarile civilizate se circula, da, civilizat. Pentru ca incasarea unei amenzi ustura extrem de tare buzunarul celui care o primeste. Si pentru ca amenzile se dau pentru orice neregula, oricine ar fi autorul, fara negocieri de spagi (or fi si exceptii, nu zic, dar nu fac decat sa confirme regula).

    00
  12. eu am luat amenda de pieton. de 2 ori. stiu, sunt un norocos

    00
  13. Nu viteza ucide, ci inconstienta si prostia unora.

    00
  14. Ieri stătea cap de cretă cu radarul pe trotuar fix în capătul B-dului Sisești. Ca să descriu bulevardul, este o măgărie de patru benzi ce pe vreo 3-4 km are fix vreo 4 blocuri. Viteza acceptată este de 50km/h (în capitalele europene ai bulevarde pe care poți merge cu 80km/h). Depășeam vreo trei hârburi cu numere de Bulgaria ca să o pot coti la dreapta, să scap de ele. Cred că diploma îmi va veni acasă, nu m-au oprit. Oricum, hinghereală.

    P.S.: am pus chestia asta și pe FB, am primit un comentariu genial: „la fel zicea și Huidu”. Dap, căci datorită vitezei a făcut accidentul, nu pt că a făcut o depășire fără să se asigure.

    00
    • @Tudor Galos: eşti un nenorocit, ce să mai vorbim. titlurile o să fie “director microsoft gonea cu 90 la oră cu limuzina lui de lux prin bucureşti”. CRIMINALULE!!! :P

  15. – Elvetia, 127 la ora in zona de 100 pe autostrada = 350 franci
    – Germania 170 in zona de 120 pe autostrada = 440 euro + 3 luni suspendarea dreptului de condus pe teritoriul Germaniei
    – Berlin 37 la ora in zona de 30 = 15 euro
    – Berlin 70 in zona de 50 = 80 euro

    De notat ca toate masinile aveau numere non romanesti si amenzile au venit acasa. Se dau amenzi pentru viteza in afara si ustura destul de tare buzunarul, sa fie siguri ca nu se mai repeta :)

    00
  16. Ar fi o idee să rotunjească bugetul statului și prin verificarea lucșilor și decibelilor.

    00
  17. Eu cu panda la linie continua sunt super de acord. Ba as pune si camere.
    De nenumarate ori a trebuit sa evit cretini cu impresii de chiloti care depaseau pe linia continua. In 90% din cazuri decizia de a pune linie continua a fost corecta – nu era vizibilitate.

    Cat despre argumentul unui comentator de mai sus – conduc de 11 ani ca boul dar nu am facut nici un accident – as adauga doar un singur cuvant: inca.

    00
  18. @Costin. Daca alt participant la trafic nu stie sa conduca asa de bine ca tine ce faci? Il eviti la 140-150, viteza ta de croaziera in afara localitatii? Cu cat mergi mai incet cu atat sansele de a frana, evita…etc cresc exponential. Nu uita ca o parte din cei care mor in accidente mor nevinovati ca vreun berbec s-a decis sa depaseasca in curba cu vizibilitate 0 sau s-a acrosat din neatentie la 140 la ora cand slabe sanse sa o mai redresezi daca a plecat pe lateral. Nu-mi aminti de ESP ca nu face minuni. Eu am avut accident ca pasager intr-un Renault Clio RS182 care crede-ma se tine pe sosea. Curba stransa +viteza prea mare a rezultat intr-un accident cu tot cu ESP care nu a putut invinge pana la capat legile fizicii.

    10
  19. Iti zic eu alte cauze:

    1. consumul de alcool
    2. neacordarea prioritatii

    00
  20. @Zoso, du-te in Franta unde ai radare fixe pe autostrada. Asa multe porche-uri sa mearga pana in 130 ca in Franta nu am vazut pe autostrazi nicaieri. Sunt radare peste tot in Europa doar ca fixe, E posibil sa nu aiba baza de date all-Europe ca sa iti trimita amenzile acasa.

    00
  21. Ce-mi place mie de astia mai catolici decat papa – @cata. Bai puletilor, daca n-ati merge voi cu 70-80 in afara localitatii si ati fi in stare sa depasiti un tir inainte sa se formeze coloana in spatele vostru, n-as mai fi eu nevoit sa depasesc pe linie continua sau sa depasesc viteza legala.
    La noi in tara e pur si simplu imposibil sa merge cu viteza maxima admisa pentru ca dai de o gramada de soferi “prudenti si tare priceputi in ale condusului” care merg cu 20-30 km/h mai putin si incurca pe toata lumea.

    Cred ca am mai zis-o si pe trafictube, dar o repet – orice ati zice de zoso, cand vine vorba de condus are dreptate. Omul merge repede si bine, mult mai bine decat labagiii care se dau sfinti pe internet si nu fac o depasire decat daca nu vad nimic la orizont.
    Ma astept sa vina sa ma contrazica o sleahta de mari artisti in ale soferiei care nu incalca absolut nicio lege. Hai sictir !

    01
  22. @Andrei
    Mori ! lovit de un alt meserias – de preferinta Costin. Pe linie continua. Tara va pierde doua mari talente in ale soferiei, cursul leu euro va fi bulversat, poate vor scadea cotatiile la bursa ale lui Audi si BMW dar ne vom descurca.

    00
  23. Se dau si amenzi pentru pietoni dar extrem de rar. O colega de facultate a luat una anul trecut, la tercerea de pietoni de la Romana. 60 de lei pentru trecere neregulamentara a strazii.

    00
  24. @zoso: Esti un zeu ca ai mers cu 240 la ora. Deja juma din cititoare-s ude numai gindindu-se la asta. Si esti si un model pt cetateni de valoare, ca Andrei (#26), care e OBLIGAT sa depaseasca pe linia continua, saracul. Sau ca Costin (#10), caruia nu i se scoala daca nu da 200 pe autostrada, si care n-a avut nici un accident, si nici nu va avea unu pina moare.

    Trebuie sa ma uit in biografia lui Schumacher, sigur e o perioada de citiva ani despre care nu se stie nimic: perioada in care a fost in Ro si a futut de a rupt tot ce misca. Doar asa se explica de ce e plina Ro de mici schumacheri de n-ai loc de ei pe strada nici sa tragi o basina.

    10
  25. Are dreptate Zoso, legile nu sunt pentru el. Legile sunt pentru fraieri. El are masina frate, nu merge in coloana ca prostii.Sper sa va vad infipti in pom, pe toti cei ca el! Cu ocazia asta, poate se circula mai civilizat ( nu se pune deloc problema ca trebuie sa fim toti atenti sa nu depaseasca pe linia continua un zos cu 200kmh)

    00
  26. vorbitul la telefon in timp ce conduci este destul de nasol.

    00
  27. Ca cel putin pe noua bucata din A3 ai putea crede nu prea au unde sa stea cu radarul, pentru ca nu-s gata iesirile. Ei bine, ai crede prost… azi am venit din Ploiesti si gusterii asteptau _pe banda de urgenta_ , imediat dupa o curba, in plin camp!

    00
  28. Zilele trecute remorcam un amic la sufa. Cand am trecut peste o zebra o proasta se inghesuie sa treaca printre cele 2 masini. Sufa avea cca 2 metri. Imbecila se impiedica de sufa si cade. Eu franez, remorcatul intra in masina mea. Tembela a scapat doar cu sperietura. Ies din masina sa vad ce a patit. Cretina, stand in cur, imi da cea mai tare replica: “Dar eram pe trecere”… Maimutele spectatoare nu vedeau sufa dintre cele 2 masini, si se intaratau unii pe altii: “Teribilisti…” I-am spus dobitoacei ca avea dreptate, era pe trecerea de pietoni, avea prioritate, doar ca prioritatea era in drept doar atunci cand se elibera trecerea. E ca si cum ai vrea sa treci printre un camion si remorca. Ca doar esti pe “trecere”…

    00
  29. @zoso: Da, dar de alcool n-ai zis nimic. E o cauza majora.

    @badday: imi arati si mie in regulament procedura de traversare a drumului la trecerea de pietoni si cand are pietonul prioritate?

    00
  30. @nwradu: Mi-e lene sa caut in regulament ce-mi ceri. Dar presupun ca e facut dupa un bun simt. Ceva de genul te uiti in stanga apoi in dreapta, si daca speri ca vei ajunge intreg pe cealalta parte a strazii te avanti in ritm alert peste dungile zebrei. La gradinita am invatat ca nu e bine sa alergi pe trecerea de pietoni.
    Da’ de ce intrebi?

    00
  31. NOU
    #37

    Buna. Pe site-ul Autovit.ro am inceput o noua serie de articole “Retrospectiva blogosferei despre auto”. Am ales si acest post pentru a-l mentiona. Multumim :)

    00
  32. @badday: pentru ca din cate stiu eu ” prioritatea era in drept doar atunci cand se elibera trecerea” nu exista in regulamente.

    Uneori fiecare isi mai face propriile reguli sau le aude de la altul mai cu experienta si crede ca asa este, desi respectivul le inventase pe metoda “asa suna logic”.

    Taica-miu de exemplu credea ca si la 15 metri de orice trecere de pietoni se considera tot trecere de pietoni. Cand i-am zis ca nu exista asa ceva in regulament si ca trebuie sa treci doar pe zebra, a ridicat din umeri, convins ca e pe undeva prevederea si ca oamenii ar putea traversa legal practic oriunde in jurul a 30 de metri de trecere…

    Mie instructorul mi-a spus sa opresc la trecerea de pietoni doar daca pietonul pune piciorul pe strada, nu doar daca sta pe marginea trotuarului. Asa am facut mereu. Recent am vazut ca de fapt regulamentul este foarte confuz si nu prevede decat ca pietonii au prioritate la trecere, dar nu scrie clar cum isi anunta ei intentia de a traversa.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.